ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1003/2014

Asupra recursului de

față;

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 10.196 de la 17

iulie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins atât acțiunea

introductivă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC S. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC E.T.C. SRL, cât și cererea reconvențională, astfel

cum a fost precizată, formulată de pârâtă ca neîntemeiate, cu motivarea că

reclamanta nu a respectat nici termenele de predare intermediare și nici

ultimul termen de predare, fiind de acord cu rezilierea contractului, iar

pârâta nu a făcut dovada caracterului cert al prejudiciului, neexistând o

posibilitate de evaluare a acestuia.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 70 de la 18 februarie

2013, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC S. SRL, reținând

că, din probele administrate, nu a rezultat caracterul cert, lichid și exigibil

al creanței pretinse de reclamantă, respectiv diferența dintre ceea ce s-a

achitat și ceea ce s-a executat și a admis apelul declarat de pârâta SC E.T.C.

SRL, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea

reconvențională astfel cum a fost precizată și a obligat reclamanta la plata

sumei de 587.520 RON reprezentând penalități de întârziere pentru nerespectarea

obligației de finalizare a lucrărilor de construire în termenele convenite de

părți, conform Contractului de subantrepriză nr. 01 din 19 aprilie 2005 și a

actelor adiționale la acesta, menținând celelalte dispoziții ale sentinței,

apreciindu-se că, în cauză, este pe deplin aplicabilă clauza penală convenită

de părți la art. 5 alin. (6) din contract, deoarece lucrările nu au fost

finalizate în termenele convenite.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamanta SC S. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia

și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii principale și

respingerii cererii reconvenționale, invocând drept motive de nelegalitate

prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, s-a învederat că s-au interpretat greșit dispozițiile

contractuale raportate la art. 969 în consonanță cu acțiunea principală și, în

mod eronat, s-au aplicat cuantumul penalităților de 0,15% la suma totală în

condițiile în care trebuia să se aplice la contravaloarea lucrărilor efectuate.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar

asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos, în tot sau în

parte, cercetarea în fond a pricinii, luând în examinare, cu prioritate,

chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu

referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se

depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și

normelor de aplicare a legii coroborate cu dispozițiile art. 9 din O.G. nr.

32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa

judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea va fi anulată ca netimbrată sau

ca insuficient timbrată.

În speță, recurenta a

depus dovada achitării timbrului judiciar, însă nu a depus până la termenul de

judecată stabilit pentru soluționarea recursului dovada taxei judiciare de

timbru în cuantumul stabilit (10.799 RON), deși a fost citată cu această

mențiune.

Constatând că

recursul nu a fost timbrat corespunzător anticipat și nici până la termenul

stabilit de Înalta Curte, 13 martie 2014, pentru când procedura de citare a

fost legal îndeplinită, iar, în cauză, nu operează scutirea legală de obligația

timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 146/1997 coroborate cu dispozițiile art. 35 alin. (1)

și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 și să dispună

anularea ca insuficient netimbrat a recursului declarat de reclamanta SC S. SRL

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca

insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta SC S. SRL București

împotriva Deciziei civile nr. 70 din 18 februarie 2013, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2014.

Procesat de GGC - AM