ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3232/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 6200 din 22

aprilie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea

promovată de reclamanta SC E.C. SRL în contradictor cu pârâta SC L.C. SRL pe

care, în consecință, a obligat-o la plata sumei de 454.898,2 lei reprezentând

contravaloare situații de lucrări de chepeng precum și la plata sumei de

22.367,3 lei reprezentând penalități de întârziere fiind respinsă cererea

reconvențională promovată de pârâtă.

Instanța de fond a reținut că

părțile au încheiat un contract de subantrepriză, reclamanta în calitate de

subantreprenor având ca obiect predarea la cheie în ceea ce privește componența

de instalații a depozitului pentru corpuri de iluminat, showroom și birouri SC

E.R. SRL părțile convenind ca executantul să întocmească situații de lucrări

care să fie aprobate de beneficiar și predate personal reprezentantului

beneficiarului care în patru zile trebuia să-și spună punctul de vedere.

Pe baza probelor administrate,

inclusiv expertiza, judecătorul fondului a apreciat ca întemeiate pretențiile

reclamantei cu privire la contravaloare lucrări și chepeng și constatând

incidența în cauză a prevederilor art. 1066 și 1073 C. civ., a apreciat că

pârâta datorează și penalități calculate conform clauzei penale stipulate prin art.

10.3 din contract până la data introduceri acțiunii.

Totodată, s-a considerat, ca

neîntemeiată, cererea reconvențională față de faptul că termenele prevăzute la pct.

2 și 3 au fost condiționate de predarea frontului de lucru de către executant,

cu cel puțin 10 zile calendaristice anterior termenului de finalizare și că

probele de la dosar nu au făcut dovada culpei executantului, nefiind întrunite

condițiile răspunderii contractuale.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 166 din 25 martie 2010, a admis apelul

declarat de pârâta

SC L.C.

SRL BUCUREȘTI împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte în sensul că a

admis în parte cererea reconvențională și a obligat-o pe reclamantă la plata

sumei de 46.189,5 euro în echivalent în lei la data plății, reprezentând

penalități de întârziere calculate până la data de 21 noiembrie 2007.

Instanța de apel a apreciat, ca

neîntemeiate, criticile apelantei cu privire la admiterea acțiunii principale,

pretențiile reclamantei fiind dovedite cu probele administrate în cauză și ca

întemeiate criticile cu privire la cererea sa reconvențională.

În considerentele deciziei se arată

că probele de la dosar fac dovada faptului că reclamanta nu a predat lucrarea

la termenele contractate, susținerea acesteia cu privire la predarea frontului

de lucru și finalizarea lucrărilor de structură la corpul administrativ fiind

nereală.

În atare situație instanța de apel a

făcut aplicarea art. 10 pct. 2 din contractul de subantrepriză și a obligat-o

pe reclamantă la plata sumei de 46.189,6 euro cu titlu de penalități de

întârziere apreciind ca incidente în cauză prevederile art. 1066 – 1072 C. civ.

În contra acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC E.C. SRL

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în a

căror dezvoltare arată că:

- decizia nu cuprinde motivele pe

care se sprijină și reține motive străine de natura pricinii deoarece la dosar

nu sunt probe concludente privind culpa sa iar pe de altă parte, nu analizează

faptul că neexecutarea obligațiilor contractuale s-a datorat culpei pârâtei;

din actele de la dosar rezultă când a fost predat frontul de lucru conform art.

5 alin. (2) din contract, depozițiile martorilor audiați în cauză fiind

contradictorii;

- decizia a fost dată cu aplicarea

greșită a legii în sensul că instanța nu a analizat faptul că sistarea

executării contractului s-a datorat culpei exclusive a intimatei – pârâte și

nici obligațiile părților încălcând astfel prevederile art. 969 C. civ.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de

natura pricinii.

Verificând decizia atacată sub

aceste aspecte de legalitate, Înalta Curte constată că susținerile recurentei

nu au suport faptic. Decizia atacată este motivată în fapt și în drept arătând

într-o succesiune coerentă atât considerentele prin care criticile apelantei cu

privire la admiterea acțiunii au fost înlăturate cât și argumentele având ca

bază prevederile contractuale și probele de la dosar care au condus instanța la

admiterea în parte a cererii reconvenționale.

De fapt, nemulțumirea recurentei constă

în analiza și aprecierea probelor de la dosar în stabilirea culpei sale

contractuale, aspect pe care-l dezvoltă și sub motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., prin raportare la art. 969 C. civ.

În acest context trebuie precizat ca

analiza probelor și stabilirea situației de fapt este atributul exclusiv al

instanței de fond și al instanței de apel ca instanță de control devolutivă,

instanța de recurs limitându-și controlul la aspectele de nelegalitate ale

hotărârii atacate.

Așa fiind, față de cele ce preced,

Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat, menținând ca legală

decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC E.C. SRL BUFTEA împotriva deciziei nr. 166 din 25

martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 octombrie 2010.