ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2564/2013

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința comercială nr. 4907 din 15 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, în Dosarul nr. 3081/3/2008, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, a fost admisă în totalitate acțiunea principală a reclamantei SC T.C. SRL și, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta SC F.R.R.E. SRL, fiind obligată pârâta-reclamantă la plata sumei de 620.247 RON, contravaloare servicii prestate conform contractului din 12 decembrie 2007, 13.071,55 RON, penalități de întârziere calculate până la 13 august 2008 și, în continuare, până la plata integrală a debitului și 9.524,70 RON, cheituieli de judecată, iar reclamanta-pârâtă la 54.730,10 RON, daune, și 2.345,80 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în baza contractului de execuție din 12 decembrie 2007, reclamanta, în calitate de antreprenor, a executat o parte din lucrările de construcție, execuție și montaj la showroom-ul pârâtei din Otopeni, pentru un preț stabilit de 360.096 euro, lucrări ce trebuiau terminate la data de 29 februarie 2008. Instanța a constatat că obligația constructorului era condiționată de predarea de către beneficiar a documentației de execuție și asigurarea frontului de lucru conform art. 18 lit. a) și d) din contract, iar, în speță, documentația a fost obținută doar ca urmare a acțiunii reclamantei, de la proiectantul general în diferite etape de execuție, predarea amplasamentului și a frontului de lucru realizându-se ulterior, în mai multe etape (adresa reclamantei din 08 februarie 2008). Pe de altă.

parte, au fost considerate motive care au determinat întârziere în executare și necesitatea achiziționării unor materiale suplimentare modificările proiectului intervenite pe parcurs chiar și la 15 aprilie 2008, cu puțin timp înainte de inaugurarea imobilului conform corespondenței e-mail, și s-a arătat că montarea panourilor tip R. a fost executată după ce materialul a fost pus la dispoziție de distribuitorul cu care a contractat pârâta-reclamantă, obligație în sarcina acestuia, ultimul transport fiind efectuat la 05 mai 2008. Susținerile reclamantei în sensul că pârâta nu a respectat prevederile H.G. nr. 273/1994 privind situația execuției și terminarea lucrărilor (art. 8, 14, 21, 22, 23), iar obiecțiunile i-au fost aduse la cunoștință abia în cadrul acestui proces, nu sunt de natură a împiedica pârâta să formuleze obiecțiuni, care, în funcție de natura lor, trebuie dovedite, ceea ce nu s-a realizat.

Atitudinea pârâtei a fost analizată de instanța de fond în contextul în care s-a emis notificarea din 25 mai 2008, prin care pârâta anunța rezilierea contractului, după ce în prealabil, i-a fost notificată finalizarea lucrărilor. Relațiile comerciale s-au derulat între societățile implicate în proces conform corespondenței părților, prin reprezentanții acceptați de părți, corespondență în care s-au folosit denumiri prescurtate, cum a reținut și expertul în răspunsul la obiecțiuni. Referitor la cererea reconvențională, s-a reținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 20 noiembrie 2007, între SC F.R.R.E. SRL și SC O.S.S. SRL, materialul tip R. urma a fi achiziționat de pârâtă, care achita contravaloarea.

Nereținându-se culpa reclamantei în întârziere, aceasta nu a fost obligată la plata contravalorii lipsei de folosință, de vreme ce pârâta nu a predat la timp frontul de lucru, nefiind datorate nici penalități. Potrivit atribuțiilor părților și constatărilor expertului, s-a reținut că termenul de finalizare a lucrărilor de închidere cu panouri tip R. era condiționat de finalizarea lucrărilor la structura de rezistență, lucrări întârziate ca urmare a nepredării la termen a frontului de lucru, aprovizionarea cu astfel de materiale în sarcina beneficiarului efectuându-se cu întârziere. Expertiza a constatat, în urma verificărilor efectuate, că achiziționarea unor materiale suplimentare a fost determinată de modificările aduse pe parcurs proiectului inițial, dar valoarea ofertată nu s-a depășit, astfel că soluția s-a pronunțat în funcție de modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către părți rezultată din întregul probatoriu.

S-a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale în sarcina pârâtei reclamante, privind fapta ilicită constând în neîndeplinirea obligațiilor contractuale corelative, aferente prestațiilor reclamantei, de natură a o prejudicia pe această, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul, vinovăția, nefiind dovedite situații exoneratoare, acțiunea principală a fost considerată întemeiată cu privire la contravaloarea pretinsă și penalități potrivit clauzei penale - art. 19 din contract. Împotriva soluției ambele părți au declarat apel, solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate. Apelanta-reclamantă SC T.C. SRL a solicitat schimbarea soluției în sensul respingerii în totalitate a cererii reconvenționale, susținând că întârzierea în finalizarea executării lucrărilor, ce a antrenat și decizia unilaterală a pârâtei de a apela la executarea parțială a unor lucrări cu alte societăți, nu-i este imputabilă.

Apelanta-pârâtă SC F.R.R.E. SRL a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii în totalitate a cererii reconvenționale. Prin întâmpinarea depusă la data de 08 septembrie 2010, intimata-pârâtă SC F.R.R.E. SRL a solicitat respingerea apelului reclamantei, reluând afirmațiile privind incapacitatea acesteia de a finaliza obiectivul și a asigura utilajele și echipamentele necesare, precum și necesitatea contractării altor societăți pentru executarea unor lucrări ce fuseseră contractate de reclamantă sau remedierea unor deficiențe la lucrări deja executate. Prin întâmpinarea depusă la data de 08 octombrie 2010, intimata-reclamantă SC T.C. SRL a solicitat respingerea apelului pârâtei, subliniind faptul că notificarea rezilierii contractului a avut loc după finalizarea lucrărilor și convocarea în vederea recepției acestora și în ciuda întârzierilor pricinuite de nepredarea la termen a documentației și a frontului de lucru.

Intimata-reclamantă a susținut corectitudinea răspunsului expertului în raport de înscrisurile prezentate și situația de fapt reținută. Totodată, a arătat că pretențiile privind garanția de bună execuție nu pot fi solicitate direct în apel, că prevederile art. 19 și 22 din contract nu sunt incidente în cauză, iar certificatele de garanție și de bună execuție au fost înaintate către pârâtă, dar restituite, fiind depuse ulterior la dosar. Curtea a respins cererea apelantei-pârâte de refacere a expertizei tehnice în construcții, apreciind că, în raport de cadrul procesual și probele deja administrate, aceasta nu este utilă cauzei. În ceea ce privește cererea apelantei-pârâte de efectuare a unei noi expertize, deși aceasta nu viza în totalitate obiective noi, instanța de apel a constatat că aceasta a fost formulată tardiv, nefiind respectate dispozițiile art. 292 C. proc.

civ., iar necesitatea acesteia nefiind rezultatul unor dezbateri anterioare, ci unor apărări noi neinvocate în apel sau în întâmpinarea depusă față de apelul părții adverse. Prin decizia nr. 89/A din 16 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC T.C. SRL și, în consecință: A fost schimbată în parte sentința comercială nr. 4907 din 15 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, în Dosarul nr. 3081/3/2008, în sensul că a fost respinsă cererea reconvențională ca neîntemeiată și a fost înlăturată dispoziția de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată fond. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A fost obligată intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1.385 RON. A fost respins apelul declarat de pârâtă. S-a reținut că părțile au încheiat contractul de execuție din 12 decembrie 2007 având ca obiect executarea unor lucrări de construcție la obiectivul show-room și service auto situat în Otopeni, în valoare totală de 360.096 euro. Părțile și-au invocat reciproc excepția de neexecutare a contractului în condițiile nefinalizării în bune condiții a obiectivului până la data prestabilită de 29 februarie 2008. Instanța de apel a avut în vedere faptul că, în cadrul judecății apelului, apelanta-pârâtă a încercat să formuleze apărări și chiar cereri noi nededuse judecății instanței, pe care nu Ie-a examinat, dat fiind că în apel nu pot fi formulate noi cereri.

Astfel, obligația de deducere a garanției de bună execuție a fost invocată doar pe calea apelului, cererea de plată a acestei sume fiind formulată explicit pe calea concluziilor scrise depuse în apel. Totodată, subcontractarea lucrărilor de către reclamantă și dubla facturare a unor lucrări a fost invocată doar în cursul judecății apelului, în susținerea cererii de efectuare a unei noi expertize. Totodată, apelanta-pârâtă a recunoscut că a fost de acord cu prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor până la 20 aprilie 2008 (deși în concluziile scrise de la fond, recunoscuse implicit prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor chiar până la momentul inaugurării construcției) și că inaugurarea obiectivului s-a realizat la data anunțată, 06 mai 2008. La rândul său, reclamanta a recunoscut că nu a executat în totalitate lucrările inițial contractate, deducând suma de 20.905 euro.

Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 26 mai 2008, semnat, în prezența reprezentanților autorității publice locale, de pârâtă și antreprenorul general SC E. SA, a evidențiat finalizarea lucrărilor de construcții la întreg obiectivul conform proiectului, pârâta nemaiputând invoca în favoarea sa graba în semnarea acestuia și inaugurarea construcției, orice alte deficiențe constatate ulterior depășind sfera excepției de neexecutare și intrând în cea a garanției pentru lucrările executate. În ceea ce privește expertiza în construcții efectuată în cauză, s-a constatat că aceasta a răspuns obiectivelor fixate de instanță, ținând cont și de specificul lucrărilor și de distanța scursă de la momentul inaugurării obieotivului și până la efectuarea cercetărilor de expert, iar apelanta-pârâtă nu a contestat decât parțial concluziile acestuia.

Atitudinea oscilantă a apelantei pârâte a vizat și modalitatea de respectare a procedurii de plată și decontare a lucrărilor stabilită de părți prin contract în condițiile în care a contestat nesemnarea situațiilor de lucrări anterior emiterii facturilor, dar nu a fost în măsură să indice modalitatea în care dirigintele de șantier a urmărit realizarea propriilor atribuții, despre acesta expertul reținând că nu a existat pentru avizarea situațiilor de lucrări, neavând relevanță modalitatea în care acesta și-ar fi realizat atribuțiile în raport cu alți cocontractanți. Pe de altă parte, expertul a confirmat realizarea de către reclamantă a unor lucrări de o valoare ce corespunde cu pretențiile reclamantei din prezenta cauză.

Așa fiind, instanța de apel a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt în raport de probele administrate în cauză și a înlăturat apărarea pârâtei privind neexecutarea contractului de către reclamantă, în limita aspectelor evidențiate prin întâmpinare, ce se mențin și în apelul motivat, obligând-o pe aceasta la plată, în temeiul art. 969, 1073 C. civ. În legătură cu suma de 5.000 euro, reprezentând valoarea unui proiect, indicată în actul adițional și inserată în factura solicitată la plată, pârâta a invocat caracterul pro causa al acestui act, deși a avut cunoștință de existența lui prin acceptarea și plata facturii fiscale din 07 martie 2008, care cuprindea valoarea suplimentară a-unor materiale stabilită prin același act.

Cu privire la penalități, pârâta nu a contestat modul de calcul și eficiența în cauză a clauzei penale inserate în contract. În ceea ce privește cererea reconvențională, deși prima instanță a reținut culpa exclusivă a pârâtei în nefinalizarea la termen a lucrărilor contractate, a obligat și reclamanta la plata unor sume în temeiul răspunderii contractuale. Referitor la criticile pârâtei formulate în cererea reconvenționaiă, instanța de apel a reținut că în mod corect au fost respinse de instanța fondului. Astfel că cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate la fond, a fost considerată lipsită de finalitate în raport de soluția asupra cererii reconvenționale, mențiunea corespunzătoare din dispozitivul sentinței atacate a fost înlăturată.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, pârâta a declarat recurs în motivarea căruia a reiterat criticile formulate în apel, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, aplicarea greșită a art. 292 alin. (1) C. proc. civ. și hotărârea instanței de apel cuprinde o motivare contradictorie în sensul art. 304 pct. 7 din același cod. La data de 08 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecata recursului în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, dat fiind că recurenta-pârâtă a intrat în procedura insolvenței.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 05 aprilie 2013, când din verificările efectuate în sistemul ECRIS instanța de recurs a constatat că la data de 07 mai 2012, Tribunalul București, secția a Vll-a civilă, a soluționat cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 76376/3/2011, în sensul că s-a dispus închiderea procedurii insolvenței deschise împotriva societății recurente, situație în raport cu care s-a repus cauza pe rol și s-a dat termen pentru soluționarea recursului la data de 27 iunie 2013, cu citarea obligatorie a părților. Pentru termenul de astăzi, s-au luat relații de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, din sistemul ECRIS, din conțintul cărora rezultă că recurenta-pârâtă SC M.P.M.I.

SRL București a fost radiată la 20 noiembrie 2012, ca urmare a închiderii procedurii falimentului. Părțile au depus la termenul de azi o tranzacție potrivit căreia au înțeles să stingă litigiul pe cale amiabilă, pe care Înalta Curte nu o poate examina în raport de faptul că recurenta-pârâtă a fost radiată așa cum s-a arătat mai sus. Înalta Curte rămâne în pronunțare pe această chestiune și urmează să respingă recursul reclamantei ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de exercițiu, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 - în prezent abrogat prin intrarea în vigoare a noului C. civ. prin Legea nr. 711/2011 și în vigoare la data soluționării pricinii - capacitatea de folosință este capacitatea persoanei de a avea drepturi și obligații, capacitatea procesuală de folosință apare ca fiind aptitudinea unei personae de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.

Cu alte cuvinte, ea este capacitatea de a sta în justiție. Persoana care are capacitate de folosință în sens material, are și capacitatea procesuală în legătură cu drepturile și obligațiile sale. Persoanele juridice dobândesc diferit capacitatea de folosință, după cum sunt supuse sau nu înregistrării. Cele care sunt supuse înregistrării dobândesc capacitate de folosință de la acest moment, iar celelalte de la data actului de dispoziție care le înființează, de la data recunoașterii ori autorizării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege. Capacitatea de folosință a persoanei juridice este guvernată de principiul specializării consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954.

Potrivit textului, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înființare sau statut, constituite în favoarea ei și îndeplinirea obligațiilor și a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare. Lipsa capacității procesuale de folosință se invocă pe cale de excepție în orice stare a pricinii, întrucât este o excepție de fond, peremptorie, absolută, nu numai în primă instanță, ci chiar direct în apel sau recurs. Mai mult, excepția poate fi ridicată nu numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite prin consacrarea sancțiunii, dar și de cealaltă parte, care nu poate fi obligată să accepte o judecată în care actele de procedură ale adversarului, inclusiv hotărârea stau sub semnul nesiguranței dedusă din riscul anulării lor.

După cum, pot invoca excepția procurorul și instanța din oficiu. În speță, așa cum rezultă din înscrisul eliberat de la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București, societatea recurentă-pârâtă a fost radiată ca urmare a închiderii procedurii de insolvență, așa încât această societate nu mai are capacitatea procesuală de exercițiu. În consecință, Înalta Curte, constatând lipsa capacității de exercițiu a societății pârâte, urmează să respingă recursul declarat de pârâtă ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M.P.M.I. SRL (fostă SC F.R.R.E. SRL) București împotriva deciziei comerciale nr. 89/A din 16 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosință. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2013.