ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 564/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6317 din 13 mai 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea principală formulată de SC M.P. SRL și în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SRL s-a dispus rezoluțiunea contractului de furnizare nr. 2 din 2 martie 2006, cu obligarea pârâtei la: restituirea avansului în sumă de 124.075,35 lei, achitat cu O.P. 96 din 13 martie 2006 în baza facturii nr. 13706 din 2 martie 2006; a sumei de 92.277 lei cu titlu de despăgubiri, calculate la nivelul penalităților de întârziere aplicate reclamantei de SC H.R. SRL; a sumei de 6996,16 lei cu titlu de dobândă legală calculată pentru suma primită cu titlu de avans, calculate de la data punerii în întârziere și până la introducerea acțiunii (15 mai 2006 – 30 ianuarie 2007), cu cheltuieli de judecată în sumă de 7.745 lei.

Prin aceeași sentință a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care a solicitat rezoluțiunea aceluiași contract de furnizare, din culpa reclamantei, cu obligarea acesteia la: 7868 euro, plus TVA, a sumei de 3435 euro, plus TVA (reprezentând diferența între 22.132 euro și 18.697 euro) precum și compensarea parțială a avansului primit de 30.000 euro, plus TVA, cu sumele pretinse cu titlu reconvențional drept corecție de preț și comandă suplimentară.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a probat culpa pârâtei în executarea necorespunzătoare a contractului de furnizare, precum și executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, așa încât, având în vedere expertiza efectuată în cauză, care atestă susținerile reclamantei privind calitatea și structura elementelor prefabricate livrate și cele consemnate în procesul verbal de conciliere de către părți, a admis acțiunea principală și a dispus rezoluțiunea contractului din culpa pârâtei, ce a fost obligată să restituie avansul primit (echivalentul a 30.000 euro, plus TVA) plus dobânzile legale aferente, precum și despăgubiri reprezentând penalitățile de întârziere la care reclamanta a fost obligată către terțul beneficiar pentru întârzierea la termen în executarea lucrărilor contractate și în care urma să folosească piesele prefabricate contractate cu pârâta.

Cât privește cererea reconvențională, instanța a reținut că pârâta a solicitat doar formal rezoluțiunea aceluiași contract, neindicând nici o culpă în sarcina reclamantei, iar cu ocazia concilierii a recunoscut datoria de 30.000 euro plus TVA, ceea ce echivalează cu un acord la rezoluțiune. Cât privește pretenția acesteia la plata sumelor cu titlu de corecție de preț și comandă suplimentară instanța a apreciat cererea ca nefondată având în vedere cele stabilite prin expertiză, respingând totodată și cererea de compensare și cea de eșalonare a sumei recunoscute ca datorate (18.700 euro, plus TVA) apreciind că această ultimă cerere a fost reiterată de pârâtă și prin întâmpinare, după mai mult de un an de zile.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia comercială nr. 568 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, iar hotărârea instanței de fond a fost schimbată în sensul respingerii și a acțiunii principale, fiind menținută soluția asupra cererii reconvenționale. În esență, instanța de apel a reținut că părțile au încheiat un contract de executare succesivă și nu uno ictu ala încât deși sancțiunea rezoluțiunii a fost greșit aplicată, prin ea însăși și în mod exclusiv, nu este de natură a fundamenta admiterea apelului.

Însă, față de raportul de expertiză efectuat și de probele administrate, instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost eronat reținută, că reclamanta este culpabilă pentru că planșele întocmite și transmise pârâtei nu erau în concordanță cu oferta și contractul încheiat sub aspectul elementelor esențiale care definesc elementele prefabricate, așa încât reclamanta nu-și poate invoca propria culpă în solicitarea rezoluțiunii contractului. În consecință, s-au apreciat, ca neîntemeiate, și cererile accesorii rezoluțiunii, repunere în situație anterioară, dobânzi, despăgubiri, fiind respinsă în totalitate cererea principală.

Cât privește cererea reconvențională, instanța de apel nu a primit criticile apelantei, reținând că aceasta nu a fost motivată sub aspectul culpei reclamantei și chiar dacă s-ar reține că neexecutarea contractului din culpa reclamantei este manifestă, la această situație a contribuit și pârâta apelantă care nu a combătut nicicum susținerile reclamantei în legătură cu convenirea unui termen ulterior limită de realizare a contractului la 7 iunie 2006, aspect ce autoriză concluzia că pârâta a achiesat la aceste susțineri și că depășirea impedimentului legat de documentația neconformă cu oferta și contractul a fost posibilă, neexistând dovezi cu privire la executarea ulterioară a contractului. În consecință, nici pârâta nu-și poate invoca propria culpă în solicitarea rezoluțiunii contractului.

Cât privește cererea reconvențională în despăgubire și compensare, instanța de apel a reținut că ea a fost corect soluționată deoarece pârâta a urmărit, prin pretinderea lor, doar să opună părții adverse aceste sume în vederea compensării judiciare, compensare care nici nu mai poate fi luată în discuție în condițiile în care, fiind respinsă rezoluțiunea, nu se mai poate pune în discuție repunerea părților în situația anterioară, compensarea rămânând fără obiect. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care și-a schimbat denumirea în SC M.B. SRL, solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel pentru reținerea culpei sale în neexecutarea contractului dar în același timp menținând și soluția pe aspectul cererii reconvenționale prin care s-a respins rezoluțiunea din culpa ei.

De asemenea, instanța de apel nu a ținut cont în pronunțarea soluției și de poziția apelantei cu ocazia concilierii din 12 septembrie 2006 când aceasta a recunoscut debitul de 124.075,35 lei reprezentând avansul primit și că acest debit se datorează ca o consecință a neexecutării obligațiilor asumate prin contract. Însăși plata făcută de pârâtă în timpul judecării fondului reprezentând restituirea avansului reprezintă o achiesare a pârâtei la pretențiile sale ce nu putea fi ignorată. Sub aspectul sancțiunii aplicabile contractului recurenta apreciază că greșit apelanta a invocat rezilierea contractului și nu rezoluțiunea lui, cum ea însăși solicitase prin cererea reconvențională, instanța de apel primind această critică cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. și creând astfel pârâtei posibilitatea ca prestațiile deja executate în contul contractului să nu mai poată fi restituite, rezilierea producând efecte doar pentru viitor. Pe fondul cauzei, recurenta prezintă succesiunea derulării raporturilor contractuale, arătând că a pus la dispoziția pârâtei proiectul efectuat de SC A. SRL privind modificarea structurii elementelor prefabricate prevăzute în ofertă dar că aceasta nu a respectat termenul limită de livrare (2 aprilie 2006) nici măcar cel ulterior convenit (7 iunie 2006) cu ocazia discuțiilor din 10 mai 2006 când ea a fost de acord cu majorarea de preț de la 39 euro/mp. la 43 euro/mp. Cu privire la sumele pretinse cu titlu reconvențional și compensarea lor cu debitul principal, recurenta apreciază că ele nu erau datorate și nu putea opera compensarea judiciară, pârâta urmărind doar diminuarea pagubei proprii, restituind avansul la un alt curs valutar decât cel achitat de ea la momentul plății.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. La data de 8 octombrie 2009 cauza a rămas în pronunțare fiind repusă pe rol la 15 octombrie 2009 în vederea unor noi lămuriri în legătură cu natura și executarea contractului litigios, precizări făcute astăzi de părți. Cu majoritate de voturi, recursul este apreciat ca întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta: Anterior analizării criticilor invocate se impune a preciza că, deși recurenta a invocat în criticile sale și aspecte vizând fondul pricinii și netemeinicia soluției recurate raportată la probele administrate, Curtea va analiza doar acele critici ce se încadrează în motivele de recurs invocate de parte, respectiv cele ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În acest sens, Curtea reține, ca întemeiate, criticile vizând motivarea contradictorie a deciziei recurate sub aspectul culpei reclamantei în neexecutarea contractului. Astfel, deși instanța de apel reține ca întemeiată critica apelantei pârâte în legătură cu cererea principală privind culpa reclamantei în neexecutarea contractului, atunci când analizează criticile referitoare la cererea reconvențională prin care se solicitase rezoluțiunea contractului din culpa reclamantei, se apreciază că în mod temeinic a fost respinsă deoarece pârâta nu numai că nu a motivat în ce constă culpa reclamantei, dar are ea însăși culpă că nu a combătut cele susținute de reclamantă în acțiunea principală. Câtă vreme pârâta nu a invocat în ce ar fi constat culpa reclamantei nici instanța de apel nu ar fi putut reține și analiza această culpă decât cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. De asemenea, deși reține drept culpă în sarcina reclamantei că ar fi transmis pârâtei planșe întocmite de proiectant care nu sunt în concordanță cu oferta și contractul părților, apreciază că și pârâta are culpă pentru că a achiesat la această nouă documentație de execuție și la noul termen de execuție convenit, 7 iunie 2006, omițând astfel să analizeze raporturile contractuale prin cele convenite ulterior de părți, atât sub aspectul executării elementelor prefabricate cât și asupra termenului. Ori, analizarea contradictorie a culpei contractuale prin raportarea la cele convenite inițial de părți și nu prin prisma celor stabilite ulterior de acestea, chiar prin achiesare, este nepermisă și făcută chiar peste voința părților exprimată cu ocazia concilierii când pârâta a recunoscut că are un debit față de reclamantă de 30.000 euro plus TVA, echivalent în lei, rezultat „din neexecutarea obligațiilor contractuale prevăzute în contractul nr. 2 din 2 martie 2006”.

Ignorând convenția părților cu ocazia concilierii din 12 septembrie 2006 și confirmată parțial de pârâtă prin fax-ul din 15 septembrie 2006 din care rezultă fără dubiu recunoașterea pârâtei privind debitul de 30.000 euro plus TVA datorat reclamantei pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul nr. 2/2006, discuțiile purtându-se doar în legătură cu sumele pe care pârâta dorea să le deducă din acest debit și care au format obiectul cererii reconvenționale respinse, instanța de apel a respins neîntemeiat acțiunea principală în apel făcând o greșită aplicare a principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” și deci implicit a dispozițiilor art. 1021 C. civ., motiv pentru care apreciază, ca întemeiate, criticile recurentei sub acest aspect.

Cât privește criticile referitoare la sancțiunea ce urma să se aplice contractului invocată în apel de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. și apreciate ca întemeiate de instanța de apel, Curtea apreciază criticile recurentei, ca nefondate, având în vedere că din întreaga argumentare a soluției, cât și din dispozitiv, rezultă că instanța de apel s-a pronunțat în legătură cu rezoluțiunea contractului și nu cu rezilierea lui, cum susține recurenta. În ceea ce privește restul criticilor invocate de recurentă „pe fondul cauzei”, Curtea apreciază că acestea vizează netemeinicia soluției recurate și nu nelegalitatea ei, aspecte ce nu pot fi cenzurate în recurs, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele privesc petite ale cererii reconvenționale, respinsă la fond, soluție menținută în recurs, iar pârâta nu a declarat recurs.

În consecință, pentru argumentele deja expuse, Curtea apreciază recursul, ca întemeiat, urmând a-l admite în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar decizia din apel modificată în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat și menținerii soluției de fond ca temeinică și legală. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă urmează să fie obligată către recurentă la plata sumei de 2.715 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, suma reprezentând taxele de timbru achitate în dosar, doar acestea fiind solicitate cu ocazia dezbaterilor în fond a recursului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Cu majoritate de voturi: Admite recursul declarat de reclamanta M.B. SRL (fosta M.P. SRL) Bolintin Deal, împotriva deciziei nr. 568 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC T.C. SA București, împotriva sentinței nr. 6317 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a comercială. Obligă intimata pârâtă la 2.715 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.