ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 564/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 6317 din 13 mai

2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea

principală formulată de SC M.P. SRL și în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SRL

s-a dispus rezoluțiunea contractului de furnizare nr. 2 din 2 martie 2006, cu

obligarea pârâtei la: restituirea avansului în sumă de 124.075,35 lei, achitat

cu O.P. 96 din 13 martie 2006 în baza facturii nr. 13706 din 2 martie 2006; a

sumei de 92.277 lei cu titlu de despăgubiri, calculate la nivelul penalităților

de întârziere aplicate reclamantei de SC H.R. SRL; a sumei de 6996,16 lei cu

titlu de dobândă legală calculată pentru suma primită cu titlu de avans,

calculate de la data punerii în întârziere și până la introducerea acțiunii (15

mai 2006 – 30 ianuarie 2007), cu cheltuieli de judecată în sumă de 7.745 lei.

Prin aceeași sentință a fost respinsă, ca

neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care a solicitat

rezoluțiunea aceluiași contract de furnizare, din culpa reclamantei, cu obligarea

acesteia la: 7868 euro, plus TVA, a sumei de 3435 euro, plus TVA (reprezentând

diferența între 22.132 euro și 18.697 euro) precum și compensarea parțială a

avansului primit de 30.000 euro, plus TVA, cu sumele pretinse cu titlu

reconvențional drept corecție de preț și comandă suplimentară.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

reclamanta a probat culpa pârâtei în executarea necorespunzătoare a

contractului de furnizare, precum și executarea cu întârziere a obligațiilor

contractuale, așa încât, având în vedere expertiza efectuată în cauză, care

atestă susținerile reclamantei privind calitatea și structura elementelor

prefabricate livrate și cele consemnate în procesul verbal de conciliere de

către părți, a admis acțiunea principală și a dispus rezoluțiunea contractului

din culpa pârâtei, ce a fost obligată să restituie avansul primit (echivalentul

a 30.000 euro, plus TVA) plus dobânzile legale aferente, precum și despăgubiri

reprezentând penalitățile de întârziere la care reclamanta a fost obligată

către terțul beneficiar pentru întârzierea la termen în executarea lucrărilor

contractate și în care urma să folosească piesele prefabricate contractate cu

pârâta.

Cât privește cererea reconvențională,

instanța a reținut că pârâta a solicitat doar formal rezoluțiunea aceluiași

contract, neindicând nici o culpă în sarcina reclamantei, iar cu ocazia

concilierii a recunoscut datoria de 30.000 euro plus TVA, ceea ce echivalează

cu un acord la rezoluțiune.

Cât privește pretenția acesteia la plata

sumelor cu titlu de corecție de preț și comandă suplimentară instanța a

apreciat cererea ca nefondată având în vedere cele stabilite prin expertiză,

respingând totodată și cererea de compensare și cea de eșalonare a sumei

recunoscute ca datorate (18.700 euro, plus TVA) apreciind că această ultimă

cerere a fost reiterată de pârâtă și prin întâmpinare, după mai mult de un an

de zile.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei

sentințe a fost admis prin decizia comercială nr. 568 din 18 decembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, iar hotărârea instanței de

fond a fost schimbată în sensul respingerii și a acțiunii principale, fiind

menținută soluția asupra cererii reconvenționale.

În esență, instanța de apel a reținut că

părțile au încheiat un contract de executare succesivă și nu uno ictu ala încât

deși sancțiunea rezoluțiunii a fost greșit aplicată, prin ea însăși și în mod

exclusiv, nu este de natură a fundamenta admiterea apelului.

Însă, față de raportul de expertiză efectuat

și de probele administrate, instanța de apel a reținut că situația de fapt a

fost eronat reținută, că reclamanta este culpabilă pentru că planșele întocmite

și transmise pârâtei nu erau în concordanță cu oferta și contractul încheiat

sub aspectul elementelor esențiale care definesc elementele prefabricate, așa

încât reclamanta nu-și poate invoca propria culpă în solicitarea rezoluțiunii

contractului.

În consecință, s-au apreciat, ca neîntemeiate,

și cererile accesorii rezoluțiunii, repunere în situație anterioară, dobânzi,

despăgubiri, fiind respinsă în totalitate cererea principală.

Cât privește cererea reconvențională,

instanța de apel nu a primit criticile apelantei, reținând că aceasta nu a fost

motivată sub aspectul culpei reclamantei și chiar dacă s-ar reține că neexecutarea

contractului din culpa reclamantei este manifestă, la această situație a

contribuit și pârâta apelantă care nu a combătut nicicum susținerile

reclamantei în legătură cu convenirea unui termen ulterior limită de realizare

a contractului la 7 iunie 2006, aspect ce autoriză concluzia că pârâta a

achiesat la aceste susțineri și că depășirea impedimentului legat de

documentația neconformă cu oferta și contractul a fost posibilă, neexistând

dovezi cu privire la executarea ulterioară a contractului.

În consecință, nici pârâta nu-și poate invoca

propria culpă în solicitarea rezoluțiunii contractului.

Cât privește cererea reconvențională în

despăgubire și compensare, instanța de apel a reținut că ea a fost corect

soluționată deoarece pârâta a urmărit, prin pretinderea lor, doar să opună

părții adverse aceste sume în vederea compensării judiciare, compensare care

nici nu mai poate fi luată în discuție în condițiile în care, fiind respinsă

rezoluțiunea, nu se mai poate pune în discuție repunerea părților în situația

anterioară, compensarea rămânând fără obiect.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, care și-a schimbat denumirea în SC M.B.

SRL, solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În motivarea

recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

recurenta critică decizia din apel pentru reținerea culpei sale în neexecutarea

contractului dar în același timp menținând și soluția pe aspectul cererii

reconvenționale prin care s-a respins rezoluțiunea din culpa ei.

De asemenea, instanța

de apel nu a ținut cont în pronunțarea soluției și de poziția apelantei cu

ocazia concilierii din 12 septembrie 2006 când aceasta a recunoscut debitul de

124.075,35 lei reprezentând avansul primit și că acest debit se datorează ca o

consecință a neexecutării obligațiilor asumate prin contract.

Însăși plata făcută

de pârâtă în timpul judecării fondului reprezentând restituirea avansului

reprezintă o achiesare a pârâtei la pretențiile sale ce nu putea fi ignorată.

Sub aspectul sancțiunii

aplicabile contractului recurenta apreciază că greșit apelanta a invocat

rezilierea contractului și nu rezoluțiunea lui, cum ea însăși solicitase prin

cererea reconvențională, instanța de apel primind această critică cu încălcarea

dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. și creând astfel pârâtei

posibilitatea ca prestațiile deja executate în contul contractului să nu mai

poată fi restituite, rezilierea producând efecte doar pentru viitor.

Pe fondul cauzei,

recurenta prezintă succesiunea derulării raporturilor contractuale, arătând că

a pus la dispoziția pârâtei proiectul efectuat de SC A. SRL privind modificarea

structurii elementelor prefabricate prevăzute în ofertă dar că aceasta nu a

respectat termenul limită de livrare (2 aprilie 2006) nici măcar cel ulterior

convenit (7 iunie 2006) cu ocazia discuțiilor din 10 mai 2006 când ea a fost de

acord cu majorarea de preț de la 39 euro/mp. la 43 euro/mp.

Cu privire la sumele

pretinse cu titlu reconvențional și compensarea lor cu debitul principal, recurenta

apreciază că ele nu erau datorate și nu putea opera compensarea judiciară,

pârâta urmărind doar diminuarea pagubei proprii, restituind avansul la un alt

curs valutar decât cel achitat de ea la momentul plății.

Prin întâmpinare,

intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli

de judecată.

La data de 8

octombrie 2009 cauza a rămas în pronunțare fiind repusă pe rol la 15 octombrie

2009 în vederea unor noi lămuriri în legătură cu natura și executarea

contractului litigios, precizări făcute astăzi de părți.

Cu majoritate de

voturi, recursul este apreciat ca întemeiat urmând a fi admis pentru

considerentele ce se vor arăta:

Anterior analizării

criticilor invocate se impune a preciza că, deși recurenta a invocat în

criticile sale și aspecte vizând fondul pricinii și netemeinicia soluției

recurate raportată la probele administrate, Curtea va analiza doar acele

critici ce se încadrează în motivele de recurs invocate de parte, respectiv

cele ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În acest sens, Curtea

reține, ca întemeiate, criticile vizând motivarea contradictorie a deciziei

recurate sub aspectul culpei reclamantei în neexecutarea contractului.

Astfel, deși instanța

de apel reține ca întemeiată critica apelantei pârâte în legătură cu cererea

principală privind culpa reclamantei în neexecutarea contractului, atunci când

analizează criticile referitoare la cererea reconvențională prin care se

solicitase rezoluțiunea contractului din culpa reclamantei, se apreciază că în

mod temeinic a fost respinsă deoarece pârâta nu numai că nu a motivat în ce

constă culpa reclamantei, dar are ea însăși culpă că nu a combătut cele

susținute de reclamantă în acțiunea principală.

Câtă vreme pârâta nu

a invocat în ce ar fi constat culpa reclamantei nici instanța de apel nu ar fi

putut reține și analiza această culpă decât cu încălcarea dispozițiilor art. 294

alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, deși

reține drept culpă în sarcina reclamantei că ar fi transmis pârâtei planșe

întocmite de proiectant care nu sunt în concordanță cu oferta și contractul

părților, apreciază că și pârâta are culpă pentru că a achiesat la această nouă

documentație de execuție și la noul termen de execuție convenit, 7 iunie 2006,

omițând astfel să analizeze raporturile contractuale prin cele convenite

ulterior de părți, atât sub aspectul executării elementelor prefabricate cât și

asupra termenului.

Ori, analizarea

contradictorie a culpei contractuale prin raportarea la cele convenite inițial

de părți și nu prin prisma celor stabilite ulterior de acestea, chiar prin

achiesare, este nepermisă și făcută chiar peste voința părților exprimată cu

ocazia concilierii când pârâta a recunoscut că are un debit față de reclamantă

de 30.000 euro plus TVA, echivalent în lei, rezultat „din neexecutarea

obligațiilor contractuale prevăzute în contractul nr. 2 din 2 martie 2006”.

Ignorând convenția

părților cu ocazia concilierii din 12 septembrie 2006 și confirmată parțial de

pârâtă prin fax-ul din 15 septembrie 2006 din care rezultă fără dubiu

recunoașterea pârâtei privind debitul de 30.000 euro plus TVA datorat

reclamantei pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul nr. 2/2006,

discuțiile purtându-se doar în legătură cu sumele pe care pârâta dorea să le deducă

din acest debit și care au format obiectul cererii reconvenționale respinse,

instanța de apel a respins neîntemeiat acțiunea principală în apel făcând o

greșită aplicare a principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”

și deci implicit a dispozițiilor art. 1021 C. civ., motiv pentru care apreciază,

ca întemeiate, criticile recurentei sub acest aspect.

Cât privește

criticile referitoare la sancțiunea ce urma să se aplice contractului invocată

în apel de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

și apreciate ca întemeiate de instanța de apel, Curtea apreciază criticile

recurentei, ca nefondate, având în vedere că din întreaga argumentare a

soluției, cât și din dispozitiv, rezultă că instanța de apel s-a pronunțat în

legătură cu rezoluțiunea contractului și nu cu rezilierea lui, cum susține

recurenta.

În ceea ce privește

restul criticilor invocate de recurentă „pe fondul cauzei”, Curtea apreciază că

acestea vizează netemeinicia soluției recurate și nu nelegalitatea ei, aspecte

ce nu pot fi cenzurate în recurs, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele

privesc petite ale cererii reconvenționale, respinsă la fond, soluție menținută

în recurs, iar pârâta nu a declarat recurs.

În consecință, pentru

argumentele deja expuse, Curtea apreciază recursul, ca întemeiat, urmând a-l

admite în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar decizia din apel

modificată în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat și menținerii

soluției de fond ca temeinică și legală.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă urmează să fie obligată

către recurentă la plata sumei de 2.715 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,

suma reprezentând taxele de timbru achitate în dosar, doar acestea fiind

solicitate cu ocazia dezbaterilor în fond a recursului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de

voturi:

Admite recursul declarat de reclamanta M.B. SRL

(fosta M.P. SRL) Bolintin Deal, împotriva deciziei nr. 568 din 18 decembrie

2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, modifică

decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC T.C. SA

București, împotriva sentinței nr. 6317 din 13 mai 2008, pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a comercială.

Obligă intimata pârâtă la 2.715 lei

cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.