ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1096/2011

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința comercială nr. 14152 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială, în dosarul nr. 23388/3/2008 s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC R.E.T. SRL în contradictoriu cu pârâta SC E.E. & C.R. SRL și s-a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 990 lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta a chemat în judecată pârâta pentru a se dispune rezilierea contractului părților cu nr. 1 din 18 decembrie 2005 și obligarea pârâtei la plata sumei de 58.272,50 Euro, în echivalent în lei la data plății cu motivarea că SC E.E.

& C.R. SRL nu și-a respectat obligațiile asumate prin convenție de „realizare completă a tuturor activităților mecanice și electrice (exceptând gaz natural) … și predarea sistemelor în stare funcțională” a obiectului Birouri și Hală depozitare situat în comuna Chiajna, Autostrada București – Pitești km.12+400, în termenul de 4 luni de la semnarea contractului și nici până în prezent, părăsind obiectivul în mod unilateral. S-a mai reținut că părțile nu au stabilit un preț defalcat pe tipuri de instalații și lucrări, că nu au cuantificat valoarea manoperei aferentă fiecărui tip de instalații și că la data de 4 mai 2007 pârâta a părăsit șantierul, întocmindu-se apoi și procesul verbal din 2 iunie 2007 pentru stabilirea cantității reale de lucrări executate.

În continuare, s-a reținut că valoarea lucrărilor neexecutate indicată de către reclamantă nu a putut reieși din probele administrate și anume din raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții întocmit de d-nul expert P.G. în cuprinsul căruia s-a menționat că nu se poate determina contravaloarea lucrărilor neexecutate întrucât părțile nu au întocmit situații de lucrări sau măcar liste de lucrări executate cu cantitatea de materiale și echipamente puse în operă și decontate. S-a ținut seama și de faptul că nici cea mai eficientă metodă de cuantificare a lucrărilor rămase de executat la data de 2 iunie 2007 - măsurarea pe șantier a materialelor și echipamentelor puse în operă și compararea cu cantitățile înscrise în antemăsurătorile din proiecte - nu a putut fi folosită de către expert deoarece la data expertizei, stadiul lucrărilor pe șantier nu mai corespundea cu cel din data de 2 iunie 2007, lucrările fiind continuate de alte firme după acea dată.

S-a reținut că reclamanta a recunoscut că nu au fost întocmite situații de lucrări și că și-a precizat valoarea obiectului material al acțiunii prin raportare la oferta unui terț angajat pentru terminarea lucrărilor. În continuare s-a reținut că în cauză nu a existat o ofertă a pârâtei pentru încheierea contractului, că patronii celor două societăți litigante au fost prieteni și că au stabilit un preț al convenției de 200.000 Euro din care pentru lucrările executate s-a încasat suma de 169.470 Euro. În final s-a reținut că din materialul probator administrat în dosar nu a rezultat culpa pârâtei pentru a i se putea angaja acesteia răspunderea contractuală și că, contrar celor susținute de reclamantă, termenul de execuție al lucrărilor nu putea fi de 4 luni de la data semnării convenției câtă vreme SC R.E.T.

SRL nu și-a executat propriile obligații, de a pune la dispoziția pârâtei antreprenor materialele necesare pentru realizarea lucrărilor. Deoarece nu s-a putut reține culpa pârâtei în neexecutarea contractului și nici valoarea certă a lucrărilor neexecutate acțiunea reclamantei a fost apreciată ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta care a solicitat admiterea apelului și în principal constatarea nulității sentinței la pronunțarea căreia s-a ținut seama de o întâmpinare neștampilată de către pârâtă și de către societatea civilă de avocați care ar fi trebuit să o reprezinte. În subsidiar s-a solicitat modificarea sentinței atacate și admiterea celui de-al doilea capăt al acțiunii; primul capăt de cerere fiind apreciat ca rămas fără obiect prin trecerea duratei pentru care contractul părților a fost încheiat.

În motivarea apelului, cu privire la netemeinicia sentinței tribunalului, se arată că pârâta a recunoscut că nu și-a executat integral obligațiile asumate și că și instanța a reținut că a rămas o parte de contract neexecutată în valoare de 30.530 Euro. Se mai arată că prin recepționarea adreselor întocmite de către reclamantă, prin care s-au comunicat pârâtei valorile lucrărilor rămase neexecutate, și necontestate de către SC E.E. & C.R. aceasta a acceptat în mod tacit contravaloarea lucrărilor neexecutate, în raport de care s-au și calculat penalitățile din dosar. În ședința publică din 29 iunie 2010 reprezentantul apelantei a declarat că nu înțelege să mai susțină excepția nulității sentinței atacate, în considerarea pretinsei nelegalități a întâmpinării depusă în dosarul de fond, având în vedere probatoriul administrat în fața instanței de apel.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de sentința atacată și motivele de apel invocate, Curtea a apreciat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin art. IV din contractul părților cu nr. 1 din 18 decembrie 2005 pârâta antreprenor s-a obligat să finalizeze lucrările care fac obiectul convenției (indicat la art. 2) într-o perioadă de maximum 4 luni după ce reclamanta beneficiar îi va pune la dispoziție pe șantier o cantitate suficientă de materiale pentru începerea lucrărilor și apoi îi va asigura cantitățile necesare la timp și în cantitate completă.

În dosarul de fond s-a administrat un material probator complex în care s-a regăsit și raportul tehnic de expertiză întocmit de dl expert P.G., iar tribunalul a putut constata că părțile nu au întocmit situații de lucrări și nici măcar liste cu lucrările executate din care să reiasă cantitatea de materiale și echipamentele puse în operă și decontate, apelanta neînțelegând să prezinte o altă situație de fapt decât cea reținută anterior. Mai mult, deși în considerentele hotărârii apelate, prima instanță a consemnat faptul neexecutării propriilor obligații de către reclamanta – beneficiară a lucrărilor și a analizat punctual condițiile cerute pentru admisibilitatea rezilierii judiciare, apelanta se referă doar la valoarea rămasă neachitată din contract și la faptul că aceasta dovedește că au rămas lucrări neefectuate și ca atare, că și pretențiile sale de obligarea societății antreprenor la plata penalităților de întârziere sunt fondate.

Curtea a reținut că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada executării propriilor obligații contractuale pentru a se putea vorbi în continuare despre o neexecutare imputabilă intimatei – pârâte în termenii contractuali cum impun cerințele art. 1020 - 1021 C. civ. și că în lipsa înscrisurilor din care să reiasă cu certitudine data de la care se putea calcula în speță termenul de 4 luni convenit pentru terminarea lucrărilor de către societatea antreprenor, nu au putut fi acordate pretinsele penalități de întârziere în cuantum de 0,.1% pe zi de întârziere din valoarea lucrărilor de întârziere (art. VIII pct. 8 din convenția părților) solicitate de către reclamantă.

Curtea a constatat că în mod temeinic și legal prima instanță a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă este nefondată și deși, în apel, s-a susținut că nu se mai impune examinarea primului capăt al acțunii și anume rezilierea contractului părților, pentru că acesta ar fi rămas fără obiect prin trecerea duratei pentru care s-a încheiat convenția, Curtea a constatat că nici de această dată nu s-a indicat cu exactitate o zi care să aibă semnificația momentului la care trebuiau predate lucrările, în raport de care să se calculeze penalitățile și în raport de care să se poată discuta despre durata de valabilitate a contractului. În ceea ce privește pretențiile expertului P.G.

care a sesizat instanța de control judiciar cu o cerere de obligare a apelantei-reclamante la plata sumei de 490 lei cu titlu de onorariu suplimentar, încuviințat pentru expertiza tehnică în instalații depusă la tribunal, Curtea a apreciat-o ca întemeiată și potrivit cu art. 294 alin. (2) C. proc. civ. a admis cererea. În consecință, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 397 din 29 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC R.E.T. SRL și admis cererea expertului P.G. și a obligat apelanta la plata sumei de 490 lei reprezentând onorariu expert. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta SC R.T.E. SRL BUCUREȘTI, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată în sensul admiterii acțiunii. Prin criticile dezvoltate prin cererea de recurs, recurenta a arătat că ambele instanțe au pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, în sensul că nu au avut în vedere dispozițiile legale și contractuale, în sensul că pârâta s-a obligat să predea la cheie lucrarea în termen de 4 luni, aceasta fiind intenția părților, conform art. 977 C. civ. Contractul a avut în vedere o obligație de rezultat, iar neîndeplinirea acesteia dovedește culpa pârâtei. Culpa pârâtei nu trebuia dovedită, întârzierea în îndeplinirea obligației ducând la activarea clauzei penale, care nu a fost condiționată de crearea unui prejudiciu.

Susține că greșit a reținut instanța că reclamanta nu și-a îndeplinit propriile obligații și faptul că nu se poate calcula termenul pentru executarea contractului. Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele argumente : În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanței de apel în ceea ce privește activarea clauzei penale din contract, prevăzută la art. 8, prin care a fost determinat anticipat cuantumul prejudiciului. Din acest punct de vedere și raportat la cerințele motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că instanța de apel, a analizat condițiile răspunderii civile, respectiv culpa pârâtei, în îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor, care să atragă incidența clauzei penale.

Astfel, nu a fost demonstrată în cauză valoarea lucrărilor neexecutate și termenele de execuție a lucrărilor, precum și îndeplinirea din partea reclamantei a condițiilor cerute de art. 7 din contract. În aceste condiții, neexecutarea culpabilă din partea pârâtei a obligațiilor asumate prin contract, nu poate conduce la aplicarea sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 1020-1021 C. civ. și nici la activarea clauzei penale, în condițiile în care nu s-a stabilit valoarea lucrărilor neexecutate. În situația de față, aplicarea clauzei penale în procent de 1% pentru lucrările neexecutate la termen, reprezintă un mod de calcul anticipat al daunelor moratorii, însă în lipsa probării stipulației din convenția principală, respectiv în lipsa probării îndeplinirii obligației prevăzută în art. 7 din contract, în sarcina beneficiarului, în speță reclamanta, nu se poate aprecia că termenul de 4 luni de la data semnării contractului, pentru execuția contractului, a fost depășit.

Deși recurenta invocă dispozițiile art. 969-970 C. civ., cu referire la intenția comună a părților, aceea de se preda lucrarea la cheie în termen de 4 luni, Înalta Curte constată că ambele instanțe au avut în vedere dispozițiile articolelor precitate, precum și principul executării convențiilor cu bună credință, având în vedere intenția comună a părților în sensul dispozițiilor art. 977 C. civ., de a executa contractul de prestări servicii, intenție care rezultă din contextul relațiilor comerciale dintre cele două societăți precum și faptul că reclamanta nu a solicitat restituirea vreunei sume de bani pe motivul neexecutării integrale a lucrărilor plătite. În ceea ce privește critica recurentei privind utilitatea clauzei penale, în sensul că reclamanta nu trebuia să facă dovada culpei pârâtei, se observă că recurenta face confuzie între efectuarea probei prejudiciului și dovada executării cu întârziere a obligației asumată de antreprenor, în speță pârâta.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă prezentul recurs ca nefondat. În ceea ce privește cererea formulată de expertul judiciar P.G., prin care a solicitat majorarea onorariului încuviințat cu suma de 490 lei, Înalta Curte, constată că această cerere nu se impune a fi analizată având în vedere că aceasta a fost admisă de către instanța de apel, ea devenind executorie, în condițiile art. 213 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.T.E. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 397 din 29 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.