ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1096/2011

Asupra

recursului de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin

sentința comercială nr. 14152 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI a comercială, în dosarul nr. 23388/3/2008 s-a respins ca

nefondată cererea formulată de reclamanta SC R.E.T. SRL în contradictoriu cu

pârâta SC E.E. & C.R. SRL și s-a dispus obligarea reclamantei la plata

sumei de 990 lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta a

chemat în judecată pârâta pentru a se dispune rezilierea contractului părților

cu nr. 1 din 18 decembrie 2005 și obligarea pârâtei la plata sumei de 58.272,50

Euro, în echivalent în lei la data plății cu motivarea că SC E.E. & C.R. SRL

nu și-a respectat obligațiile asumate prin convenție de „realizare completă a

tuturor activităților mecanice și electrice (exceptând gaz natural) … și

predarea sistemelor în stare funcțională” a obiectului Birouri și Hală

depozitare situat în comuna Chiajna, Autostrada București – Pitești km.12+400,

în termenul de 4 luni de la semnarea contractului și nici până în prezent,

părăsind obiectivul în mod unilateral. S-a mai reținut că părțile nu au

stabilit un preț defalcat pe tipuri de instalații și lucrări, că nu au

cuantificat valoarea manoperei aferentă fiecărui tip de instalații și că la

data de 4 mai 2007 pârâta a părăsit șantierul, întocmindu-se apoi și procesul

verbal din 2 iunie 2007 pentru stabilirea cantității reale de lucrări

executate. În continuare, s-a reținut că valoarea lucrărilor neexecutate

indicată de către reclamantă nu a putut reieși din probele administrate și

anume din raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții întocmit

de d-nul expert P.G. în cuprinsul căruia s-a menționat că nu se poate determina

contravaloarea lucrărilor neexecutate întrucât părțile nu au întocmit situații

de lucrări sau măcar liste de lucrări executate cu cantitatea de materiale și

echipamente puse în operă și decontate. S-a ținut seama și de faptul că nici

cea mai eficientă metodă de cuantificare a lucrărilor rămase de executat la

data de 2 iunie 2007 - măsurarea pe șantier a materialelor și echipamentelor

puse în operă și compararea cu cantitățile înscrise în antemăsurătorile din

proiecte - nu a putut fi folosită de către expert deoarece la data expertizei,

stadiul lucrărilor pe șantier nu mai corespundea cu cel din data de 2 iunie 2007,

lucrările fiind continuate de alte firme după acea dată. S-a reținut că

reclamanta a recunoscut că nu au fost întocmite situații de lucrări și că și-a

precizat valoarea obiectului material al acțiunii prin raportare la oferta unui

terț angajat pentru terminarea lucrărilor. În continuare s-a reținut că în

cauză nu a existat o ofertă a pârâtei pentru încheierea contractului, că

patronii celor două societăți litigante au fost prieteni și că au stabilit un

preț al convenției de 200.000 Euro din care pentru lucrările executate s-a

încasat suma de 169.470 Euro. În final s-a reținut că din materialul probator

administrat în dosar nu a rezultat culpa pârâtei pentru a i se putea angaja

acesteia răspunderea contractuală și că, contrar celor susținute de reclamantă,

termenul de execuție al lucrărilor nu putea fi de 4 luni de la data semnării

convenției câtă vreme SC R.E.T. SRL nu și-a executat propriile obligații, de a

pune la dispoziția pârâtei antreprenor materialele necesare pentru realizarea

lucrărilor. Deoarece nu s-a putut reține culpa pârâtei în neexecutarea

contractului și nici valoarea certă a lucrărilor neexecutate acțiunea

reclamantei a fost apreciată ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta

care a solicitat admiterea apelului și în principal constatarea nulității

sentinței la pronunțarea căreia s-a ținut seama de o întâmpinare neștampilată

de către pârâtă și de către societatea civilă de avocați care ar fi trebuit să

o reprezinte. În subsidiar s-a solicitat modificarea sentinței atacate și

admiterea celui de-al doilea capăt al acțiunii; primul capăt de cerere fiind

apreciat ca rămas fără obiect prin trecerea duratei pentru care contractul

părților a fost încheiat.

În motivarea apelului, cu privire la netemeinicia

sentinței tribunalului, se arată că pârâta a recunoscut că nu și-a executat

integral obligațiile asumate și că și instanța a reținut că a rămas o parte de

contract neexecutată în valoare de 30.530 Euro. Se mai arată că prin

recepționarea adreselor întocmite de către reclamantă, prin care s-au comunicat

pârâtei valorile lucrărilor rămase neexecutate, și necontestate de către SC E.E.

& C.R. aceasta a acceptat în mod tacit contravaloarea lucrărilor

neexecutate, în raport de care s-au și calculat penalitățile din dosar.

În ședința publică din 29 iunie 2010 reprezentantul

apelantei a declarat că nu înțelege să mai susțină excepția nulității sentinței

atacate, în considerarea pretinsei nelegalități a întâmpinării depusă în

dosarul de fond, având în vedere probatoriul administrat în fața instanței de

apel.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de

sentința atacată și motivele de apel invocate, Curtea a apreciat că apelul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Prin art. IV din contractul părților cu nr. 1 din 18

decembrie 2005 pârâta antreprenor s-a obligat să finalizeze lucrările care fac

obiectul convenției (indicat la art. 2) într-o perioadă de maximum 4 luni după

ce reclamanta beneficiar îi va pune la dispoziție pe șantier o cantitate suficientă

de materiale pentru începerea lucrărilor și apoi îi va asigura cantitățile

necesare la timp și în cantitate completă.

În dosarul de fond s-a administrat un material

probator complex în care s-a regăsit și raportul tehnic de expertiză întocmit

de dl expert P.G., iar tribunalul a putut constata că părțile nu au întocmit

situații de lucrări și nici măcar liste cu lucrările executate din care să

reiasă cantitatea de materiale și echipamentele puse în operă și decontate,

apelanta neînțelegând să prezinte o altă situație de fapt decât cea reținută

anterior. Mai mult, deși în considerentele hotărârii apelate, prima instanță a

consemnat faptul neexecutării propriilor obligații de către reclamanta –

beneficiară a lucrărilor și a analizat punctual condițiile cerute pentru

admisibilitatea rezilierii judiciare, apelanta se referă doar la valoarea

rămasă neachitată din contract și la faptul că aceasta dovedește că au rămas

lucrări neefectuate și ca atare, că și pretențiile sale de obligarea societății

antreprenor la plata penalităților de întârziere sunt fondate.

Curtea a reținut că apelanta-reclamantă nu a făcut

dovada executării propriilor obligații contractuale pentru a se putea vorbi în

continuare despre o neexecutare imputabilă intimatei – pârâte în termenii

contractuali cum impun cerințele art. 1020 - 1021 C. civ. și că în lipsa

înscrisurilor din care să reiasă cu certitudine data de la care se putea

calcula în speță termenul de 4 luni convenit pentru terminarea lucrărilor de

către societatea antreprenor, nu au putut fi acordate pretinsele penalități de

întârziere în cuantum de 0,.1% pe zi de întârziere din valoarea lucrărilor de

întârziere (art. VIII pct. 8 din convenția părților) solicitate de către

reclamantă.

Curtea a constatat că în mod temeinic și legal prima

instanță a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de către

reclamantă este nefondată și deși, în apel, s-a susținut că nu se mai impune

examinarea primului capăt al acțunii și anume rezilierea contractului părților,

pentru că acesta ar fi rămas fără obiect prin trecerea duratei pentru care s-a

încheiat convenția, Curtea a constatat că nici de această dată nu s-a indicat cu

exactitate o zi care să aibă semnificația momentului la care trebuiau predate

lucrările, în raport de care să se calculeze penalitățile și în raport de care

să se poată discuta despre durata de valabilitate a contractului.

În ceea ce privește pretențiile expertului P.G. care

a sesizat instanța de control judiciar cu o cerere de obligare a apelantei-reclamante

la plata sumei de 490 lei cu titlu de onorariu suplimentar, încuviințat pentru

expertiza tehnică în instalații depusă la tribunal, Curtea a apreciat-o ca

întemeiată și potrivit cu art. 294 alin. (2) C. proc. civ. a admis cererea.

În consecință, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, prin decizia comercială nr. 397 din 29 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC R.E.T. SRL și admis cererea expertului

P.G. și a obligat apelanta la plata sumei de 490 lei reprezentând onorariu

expert.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs

reclamanta SC R.T.E. SRL BUCUREȘTI, în temeiul motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei atacată în sensul admiterii acțiunii.

Prin criticile dezvoltate prin cererea de recurs,

recurenta a arătat că ambele instanțe au pronunțat o hotărâre cu aplicarea

greșită a legii, în sensul că nu au avut în vedere dispozițiile legale și

contractuale, în sensul că pârâta s-a obligat să predea la cheie lucrarea în

termen de 4 luni, aceasta fiind intenția părților, conform art. 977 C. civ.

Contractul a avut în vedere o obligație de rezultat,

iar neîndeplinirea acesteia dovedește culpa pârâtei. Culpa pârâtei nu trebuia

dovedită, întârzierea în îndeplinirea obligației ducând la activarea clauzei

penale, care nu a fost condiționată de crearea unui prejudiciu.

Susține că greșit a reținut instanța că reclamanta nu

și-a îndeplinit propriile obligații și faptul că nu se poate calcula termenul

pentru executarea contractului.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru

următoarele argumente :

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanței de apel în

ceea ce privește activarea clauzei penale din contract, prevăzută la art. 8,

prin care a fost determinat anticipat cuantumul prejudiciului.

Din acest punct de vedere și raportat la cerințele

motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că instanța de apel, a

analizat condițiile răspunderii civile, respectiv culpa pârâtei, în

îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor, care să atragă incidența clauzei

penale.

Astfel, nu a fost demonstrată în cauză valoarea

lucrărilor neexecutate și termenele de execuție a lucrărilor, precum și

îndeplinirea din partea reclamantei a condițiilor cerute de art. 7 din

contract.

În aceste condiții, neexecutarea culpabilă din partea

pârâtei a obligațiilor asumate prin contract, nu poate conduce la aplicarea sancțiunea

prevăzută de dispozițiile art. 1020-1021 C. civ. și nici la activarea clauzei

penale, în condițiile în care nu s-a stabilit valoarea lucrărilor neexecutate.

În situația de față, aplicarea clauzei penale în

procent de 1% pentru lucrările neexecutate la termen, reprezintă un mod de

calcul anticipat al daunelor moratorii, însă în lipsa probării stipulației din

convenția principală, respectiv în lipsa probării îndeplinirii obligației

prevăzută în art. 7 din contract, în sarcina beneficiarului, în speță

reclamanta, nu se poate aprecia că termenul de 4 luni de la data semnării

contractului, pentru execuția contractului, a fost depășit.

Deși recurenta invocă dispozițiile art. 969-970 C.

civ., cu referire la intenția comună a părților, aceea de se preda lucrarea la

cheie în termen de 4 luni, Înalta Curte constată că ambele instanțe au avut în

vedere dispozițiile articolelor precitate, precum și principul executării

convențiilor cu bună credință, având în vedere

intenția comună a părților în sensul dispozițiilor art. 977 C. civ., de

a executa contractul de prestări servicii, intenție care rezultă din contextul

relațiilor comerciale dintre cele două societăți precum și faptul că reclamanta

nu a solicitat restituirea vreunei sume de bani pe motivul neexecutării

integrale a lucrărilor plătite.

În ceea ce privește critica recurentei privind

utilitatea clauzei penale, în sensul că reclamanta nu trebuia să facă dovada

culpei pârâtei, se observă că recurenta face confuzie între efectuarea probei

prejudiciului și dovada executării cu întârziere a obligației asumată de

antreprenor, în speță pârâta.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă prezentul recurs ca

nefondat.

În ceea ce privește cererea formulată de expertul

judiciar P.G., prin care a solicitat majorarea onorariului încuviințat cu suma

de 490 lei, Înalta Curte, constată că această cerere nu se impune a fi

analizată având în vedere că aceasta a fost admisă de către instanța de apel,

ea devenind executorie, în condițiile art. 213 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.T.E. SRL BUCUREȘTI împotriva

deciziei comerciale nr. 397 din 29 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.