ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 855/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 855/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4924 din 13 iunie

2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr.

45394/3/2011, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamanta

- pârâtă SC F.C. SRL București în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC E.I.

SRL București și pârâta a fost obligată la plata sumei de 149.715,21 lei

contravaloare lucrări și 74.614,74 lei penalități de întârziere către

reclamantă. De asemenea, s-a respins cererea având ca obiect restituirea

garanțiilor de bună execuție și pentru vicii ascunse ca prematur formulată. A

fost admisă și cererea reconvențională și reclamanta pârâtă a fost obligată

către pârâta reclamantă la plata sumei de 48.425 euro în echivalent lei la

cursul BNR din ziua plății reprezentând penalități de întârziere. S-au

compensat cheltuielile de judecată în parte și pârâta-reclamantă a fost

obligată către reclamanta-pârâtă la plata sumei de 2.000 lei.

În motivare, instanța

de fond a reținut în esență că, probele susțin că pârâta datorează reclamantei

contravaloare lucrări și penalitățile de întârziere în plată în timp ce

garanțiile s-a dovedit a fi solicitate prematur. De asemenea, tribunalul a

reținut că probele susțin întârzieri în executarea lucrărilor astfel încât

penalitățile pretinse în reconvențională sunt fondate.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanta a formulat apel, care prin Decizia civilă nr. 405 din 10

iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost

respins ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză nu se poate proceda

la restituirea garanțiilor dată fiind înțelegerea părților cuprinsă în art. 2.4

din scrisoarea de comandă și împrejurarea că probele administrate nu relevă că

s-a semnat procesul-verbal de recepție finală a construcției de către părți.

Chiar dacă apelanta a

notificat intimata pentru efectuarea recepției finale a lucrărilor, cât timp nu

s-a semnat acest document nu se poate proceda la restituirea garanțiilor.

Altfel, apelanta nu a

învestit instanța cu o cerere prin care să solicite obligarea intimatei la

convocarea sa pentru efectuarea recepției finale și evident pentru semnarea

procesului-verbal de recepție finală și aprobarea lucrărilor de către Biroul V.

Pentru aceste

considerente s-a apreciat că prima instanță a admis corect excepția de

prematuritate și a respins ca prematur formulat acest capăt de cerere, orice

alt argument al apelantei fiind lipsit de relevanță, prevalând convenția

părților și prevederile legale în materie.

Cât privește dobânda

legală solicitată în apel pentru garanții, s-a constatat că probele nu relevă

că aceasta s-a solicitat instanței de fond indiferent de faptul că la dosar se

află depus un mod de calcul.

Examinând conținutul

încheierii de ședință de la 19 ianuarie 2012, nu rezultă că instanța de fond ar

fi fost învestită "oral" de apelantă cu vreun capăt de cerere vizând

dobânda legală la garanții cum susține în precizările de la 8 mai 2014. Acest

fapt nu rezultă din nicio încheiere a instanței de fond de pe parcursul litigiului,

cum nu rezultă nici că apelanta ar fi solicitat instanței de fond să se ia act

de cererea sa dacă s-ar fi admis de către instanța de fond.

De altfel, nici din

concluziile orale și scrise depuse de reclamanta pârâtă apelantă nu rezultă că

s-a solicitat această dobândă.

Astfel fiind situația

în raport de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. cererea pentru

dobânda legală la garanții constituie o cerere nouă făcută în apel și apare

inadmisibilă.

Pe de altă parte,

chiar dacă acest capăt de cerere ar fi fost făcut în fața instanței de fond,

fiind de fapt un accesoriu, ar fi urmat soarta principalului, adică, s-ar fi

respins ca prematur formulat.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată aferente capătului 4 de cerere, s-a reținut că

instanța de fond nu a motivat in extenso soluția sa dar, probele susțin că

acest motiv de apel apare nefondat.

În concret, în fața

instanței de fond, apelanta a solicitat prin concluziile scrise suma de

19.404,72 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru 8.000 lei, timbru judiciar

120 lei, onorariu expert 1.500 lei, onorariu expert parte 8.284,72 lei și 1.500

lei onorariu avocat.

Din probe rezultă că

apelanta a făcut dovada în fața instanței de fond doar pentru suma de 17.764

lei. În apel, apelanta a depus și factura cu extrasul de cont pentru suma de

4.130,22 lei reprezentând tranșa I onorariu expert parte, sumă care adăugată la

suma de 17.764 lei însumează 21.894,22 lei.

În privința intimatei

probele relevă că în fața instanței de fond a ocazionat cheltuieli de judecată

în sumă de 20.390,22 lei. Cât privește faptul că pentru intimată a plătit altă

persoană nu are relevanță în raport cu apelanta, acest fapt constituind un

raport juridic acceptat de intimată cu persoana plătitoare și în raport de care

se va desocoti potrivit eventualei înțelegeri dintre acestea.

Relevant pentru speță

este faptul că intimata a satisfăcut cerința legală de plată a taxelor și

onorariilor stabilite.

În condițiile în care

ambelor părți li s-au admis cererile, chiar și în parte apelantei, aplicarea

prevederilor art. 274 și art. 276 C. proc. civ. s-a făcut corect de instanța de

fond în urma compensării, nejustificându-se înlăturarea cheltuielilor de

judecată ocazionate de intimată în totalitate.

În ceea ce privește

cererea reconvențională, din probele administrate a rezultat că apelanta nu a

respectat termenul de predare al lucrărilor stabilit la data de 30 august 2008

potrivit art. 3.2 din scrisoarea de intenție comandă de la 6 mai 2008 întrucât

finalizarea lucrărilor s-a realizat la 28 aprilie 2009 potrivit

procesului-verbal de recepție.

În cauză nu a

rezultat că înțelegerea părților a fost prelungită în mod legal prin decalarea

termenului prin act adițional, orice argument al apelantei neavând suport legal

în lipsa unei înțelegeri între părți în acest sens.

La art. 4.2 din

Scrisoarea de Intenție Comandă din 6 mai 2008 s-a stabilit de către părți ca

apelanta să plătească intimatei o penalizare de 2.000 euro pentru fiecare zi de

întârziere după 5 zile de întârziere constatate în raport cu planul de

eșalonare a lucrărilor stabilit de comun acord cu contractantul, imputabile

societății dar, nu mai mult de 15% din valoarea contractului.

Probele nu relevă că

părțile au stabilit un plan de eșalonare altul decât datele inserate în

scrisoarea precitată.

În concret la art. 3

s-a stabilit durata lucrărilor respectiv, termen de demarare a lucrărilor

conform art. 3.1, 20 mai 2008, termen final conform art. 3.2, 30 august 2008 și

ritm de lucru minim 200/m

2

/zi conform art. 3.3, acesta fiind de fapt

planul de eșalonare stabilit de părți.

Modul de calcul al

penalităților este prezentat la dosar și intimata s-a rezumat la plafonul maxim

al penalităților de întârziere conform art. 4.2 din contract, nu mai mult de

15% din valoarea contractului.

Într-o relație contractuală

ambele părți trebuie să respecte disciplina contractuală potrivit legii

asigurându-se de acordul reciproc cu privire la drepturile și obligațiile

asumate, respectiv la eventualele modificări ce ar putea surveni.

S-a apreciat că proba

cu martori în dovedirea prelungirii convenției ar fi putut fi admisibilă dacă

ar fi existat un început de dovadă scrisă în acest sens și nu simple prezumții

cu referire la situațiile de lucrări nr. 3, 4, 5, la propunerile de plată,

atitudinea părților și executarea de lucrări suplimentare.

În termen legal,

împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC F.C. SRL a declarat recurs,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea

recursului, reclamanta susține, în esență, că instanța de apel a analizat în

mod formal motivele de apel, rezumându-se la a relua motivarea primei instanțe

asupra petitelor 3 și 4 din cererea principală și cererea reconvențională, fără

o analiză de substanță și fără a antama fondul cauzei.

Redând conținutul

clauzei cuprinse în scrisoarea de intenție de comandă la art. 2.4 și 5.3

recurenta apreciază că interpretarea clauzelor contractuale a fost făcută în

mod rigid și restrictive atât de instanța de apel, cât și de prima instanță.

În concret, deși a

susținut în mod constant pe tot parcursul derulării procesului, atât în prima

instanță cât și în apel, faptul că lucrările contractate au fost executate

înainte de termenul fixat prin contract, respectiv la 26 august 2008, ci doar

circuitul actelor s-a derulat peste acest termen, fapt datorat exclusiv culpei

intimatei pârâte, nici judecătorul fondului și nici instanța de apel nu au

făcut minime analize ale acestor susțineri, în contextul în care proba

testimonială solicitată de reclamantă era perfect admisibilă.

Lucrările au fost

executate la timp. Nu există niciun document care să ateste că F.C. SRL a avut

întârzieri în execuția lucrărilor sau reclamații privind calitatea acestor

lucrări, toate aceste aspecte fiind constatate și prin expertiza judiciară în

construcții încuviințată de prima instanță.

Un argument în plus

cu privire la executarea în termen a contractului, îl reprezintă înscrisul

intitulat "propunere de plată nr. 3 - 14 octombrie 2008" care

certifică sub semnătura intimatei pârâte, a firmei de consultanță D.E. SRL și a

reclamantei, faptul că, valoarea lucrărilor executate la 10 octombrie 2008 era

de 339.436,20 euro, din care 322.836,00 euro, valoarea contractului și

16.600,20 euro lucrările suplimentare.

Atâta timp cât

intimata SC E. SRL avea obligația contractuală de a se prezenta în vederea

efectuării recepției lucrărilor, iar culpa acesteia în neexecutarea

contractului este dovedită cu prisosință, în sensul că aceasta nu numai că nu a

organizat recepția lucrărilor, dar nici nu a invocat vreun motiv legat de calitatea

acestora, apreciază că recurenta a fost sancționată în mod netemeinic.

În opinia recurentei,

soluționarea cererilor de restituire a garanției de bună execuție și a

garanției pentru vicii ascunse în baza excepției prematurității este nelegală.

Este de remarcat

faptul că, în conținutul procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor

încheiat cu reprezentanții Primăriei sectorului 4, ai ISU, specialiștii în

structura rezistenței, în instalații aferente construcțiilor, în finisaje și

reprezentantul ISCIR, s-a menționat că "în perioada derulării lucrărilor

sale, Comisia de recepție la terminarea lucrărilor, a procedat la vizitarea

construcției supusă recepției, observând, sub toate aspectele, realizarea

acesteia în conformitate cu cerințele Autorizațiilor de Construire, ale

proiectelor de execuție și ale legislației de referință, cât și la verificarea

documentelor componente ale Cărții tehnice a construcției, atât a cap. A -

proiectare, cât și a cap. B - documente ce atestă verificările și recepțiile pe

faze de lucrări (procese-verbale de recepție, declarații de conformitate,

rapoarte de încercări, etc.) întocmite pe durata derulării lucrărilor.

Apreciază că acest

proces-verbal de recepție poate constitui temei al cererilor de restituire a

garanției de bună execuție și a garanției pentru vicii ascunse, tocmai ca

urmare a faptului că, în temeiul acestuia intimata pârâtă a intabulat imobilul

în Cartea funciară, iar Centrul Comercial Mall G.A. Berceni a fost dat în

folosință încă din luna aprilie 2009.

În măsura în care,

instanța de recurs va trece peste aceste apărări, solicită a se avea în vedere

dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la situația de fapt

și motivarea în drept pe care părțile le-au invocat și la împrejurarea că

judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau

în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de

drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare.

În speță, nici

judecătorul fondului și nici instanța de apel nu au exercitat un rol activ,

trecând cu ușurință peste argumentele pe care recurenta reclamantă le-a adus în

susținerea cererii sale, în baza cărora putea să califice în mod corect cererea

de chemare în judecată, ca fiind o acțiune în daune-interese, ca urmare a

neexecutării obligațiilor contractuale de către intimata pârâtă în raport de

dispozițiile art. 12 din Hotărârea nr. 273 din 14 iunie 1994 privind aprobarea

Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente

acestora.

Astfel, chiar dacă

prin petitul acțiunii reclamanta a solicitat "obligarea pârâtei la plata

sumei de 169.775,58 lei cu titlu de garanții de bună execuție și garanții

pentru vicii ascunse", era necesar ca instanța să analizeze întregul

conținut al acțiunii și să dea denumirea legală cererii intitulată greșit, dar

fundamentată corect, în raport de situația de fapt.

Intimata-pârâtă SC

E.I. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității

recursului solicitând, în principal admiterea excepției invocate și, în

consecință, constatarea nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat,

în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Prealabil examinării

recursului, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

constată că excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă SC E.I.

SRL prin întâmpinare și susținută la termenul de astăzi este nefondată,

întrucât anumite critici ale recurentei-reclamante pot fi încadrate în temeiul

de drept invocat, motiv pentru care, excepția urmează a fi respinsă.

Examinând decizia

recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele

considerente:

Pornind de la cadrul

legal instituit de art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au

putere de lege între părțile contractante, este în obligația instanței de apel

să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat,

or, în cauză, în acest mod a procedat și instanța de apel.

Potrivit art. 2.4 din

scrisoarea de intenție de comandă "Reținerea garanției se va face după cum

urmează: 5% din totalul situației lucrărilor va fi reținut pentru garanțiile de

bună execuție și 5% din totalul fiecărei situații a lucrărilor pentru

garanțiile de vicii ascunse. Garanția de bună execuție se va restitui în termen

de 30 de zile de la data finalizării lucrărilor și după semnarea

Procesului-verbal de recepție a lucrărilor între SC F.C. SRL și SC E.I. SRL și

după aprobarea lucrărilor de către Biroul V. Garanția pentru vicii ascunse va

fi reținută pentru o perioadă de 12 luni de la finalizarea lucrărilor

(rambursabilă la data semnării procesului-verbal de recepție finală a

construcției între SC F.C. SRL și SC E.I. SRL)".

Apelul, prin efectul

său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a

permis instanței de control judiciar să concluzioneze că, în speță,

procesul-verbal de recepție finală a construcției nu a fost semnat de către

părți, astfel că, în raport de convenția părților, capătul de cerere vizând

restituirea garanțiilor de bună execuție și pentru vicii ascunse a fost

prematur formulat.

Astfel, chiar dacă

reclamanta a notificat pârâta pentru efectuarea recepției finale a lucrărilor,

cât timp nu s-a semnat acest document nu se poate proceda la restituirea

garanțiilor, orice alt argument al recurentei fiind lipsit de relevanță,

întrucât prevalează convenția părților și prevederile legale în materie.

Este de amintit că

instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea

ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra

oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității,

concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să

procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Din expunerea

argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că s-au readus

în discuție și chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Altfel spus,

criticile recurentei pe stabilirea situației de fapt nu se convertesc în

motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este

atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv

al acestor căi de atac, iar în cauză cele două instanțe și-au motivat hotărârea

cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute.

Susținerea recurentei

potrivit căreia instanța de apel în virtutea principiul rolului activ ar fi

trebuit să califice în mod corect cererea de chemare în judecată ca fiind o

acțiune în daune-interese, constituie numai opinia sa personală în înțelegerea

acestui principiu, care nu și-a propus să transforme pe judecător în apărătorul

uneia sau alteia dintre părți, iar principiul rolului activ al judecătorului nu

poate suprima sau înlocui principiul disponibilității care presupune inclusiv

obligația pentru parte de a-și proba susținerile.

Rolul activ al

judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu

celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și cel al

contradictorialității, neputând constitui temeiul substituirii instanței în

poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia.

Este știut că rolul

activ al judecătorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea

situației de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse

judecății, instanța neputând iniția cereri pe seama părților în litigiu, fiind

obligată să judece acțiunea cu care a fost învestită, astfel cum aceasta a fost

formulată.

În speță, se constată

că, respectând dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța a

hotărât numai asupra obiectului cererii deduse judecății și în apel nu a

schimbat calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată

și nici nu a permis părților să facă cereri noi.

În ceea ce privește

soluția dată asupra cererii reconvenționale, s-a reținut cu justețe că

reclamanta SC F.C. SRL nu a respectat termenul de predare al lucrărilor

stabilit la data de 30 august 2008 potrivit art. 3.2 din scrisoarea de intenție

comandă de la 6 mai 2008, întrucât finalizarea lucrărilor s-a realizat la 28

aprilie 2009 potrivit procesului-verbal de recepție.

Schimbarea situației

de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să

obțină recurenta-reclamantă atunci când aduce în discuție reaprecierea probelor

(necesitatea încuviințării probei cu martori, relevanța expertizei judiciare în

construcții etc), astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de

netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ.,

reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu

abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și pct. 10

al art. 304 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Fără a reitera

considerentele anterior expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze

ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei

legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii) nu a fost demonstrată.

Pentru rațiunile

înfățișate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit pct.

9 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, hotărârea recurată fiind la

adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de reclamanta SC F.C. SRL împotriva Deciziei civile nr. 405

din 10 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă,

ca nefondat, menținând decizia instanței de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimata-pârâtă SC E.I. SRL.

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC F.C. SRL împotriva Deciziei civile nr. 405 din 10

iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2015.

Procesat

de GGC - NN