ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3814/2013

Asupra

recursului de față;

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentința

civila nr. 2611 de la 29 februarie 2011, Tribunalul București, secția a VI a civilă,

a admis cererea formulată de reclamanta SC T.C. SRL București prin reprezentant

BNP - C.S.P.R.L. Craiova în contradictoriu cu pârâta SC P.C. SRL, a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 404.108,38 lei cu titlu de

contravaloare lucrări și 265.428 lei cu titlu de penalități de întârziere și a

respins cererea de chemare în garanție a Administrației Domeniului Public

Sector 5 București, ca neîntemeiată, cu motivarea că pârâta a recunoscut

obligația de plată a acestor facturi prin semnarea și ștampilarea lor și a

semnat situațiile de lucrări aferente, prin procesul-verbal de conciliere

directă încheiat la data de 21 februarie 2011 aceasta a recunoscut că datorează

reclamantei suma de 571.108 lei, neîndeplinirea obligației de plată a

contravalorii lucrărilor în termenele scadente convenite, în conformitate cu

clauza 8.1 din contractul încheiat cu reclamanta, atrage și plata de penalități

de întârziere în cuantum de 265.428 lei, iar, cu privire la cererea de chemare

în garanție, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60

C. proc. civ., astfel încât nu există nicio obligație de a despăgubi pârâta ca

urmare a faptului că aceasta din urmă a fost obligată să plătească

executantului lucrării lucrările executate în temeiul contractului din 15

octombrie 2008.

Curtea

de Apel București, secția a V a civilă, prin decizia nr. 474 de la 14 noiembrie

2012, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă SC P.E.C. SRL, reținând

că plățile efectuate înainte de 21 februarie 2011 nu pot fi scăzute din debit,

întrucât a fost avut în vedere de către părți la încheierea procesului verbal

de conciliere, în urma căruia s-a stabilit suma datorată de apelantă, plățile

făcute ulterior pronunțării reprezintă executarea sentinței pronunțate de

Tribunal și nu pot conduce la schimbarea hotărârii, iar între contractul

încheiat de apelanta cu intimata SC T.C. SRL, ce constituie cauza acțiunii de

față și contractul perfectat cu Administrația Domeniului Public Sector 5

București nu există vreo legătură, care să justifice pretențiile din cererea de

chemare în garanție.

Împotriva

acestei decizii, pârâta SC P.E.C. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea

recursului și modificarea deciziei atacate, invocând drept motive de

nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

În

argumentarea motivelor de recurs, pârâta a învederat că hotărârea instanței de

apel nu putea fi aplicată și executată, instanța de apel interpretând greșit

actul supus judecății, respectiv procesul verbal de conciliere.

Înalta

Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art.

137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar

asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos, în tot sau în

parte, cercetarea în fond a pricinii, luând în examinare, cu prioritate,

chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu

referire la art. 20 (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun

anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.

Potrivit

prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a

legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va

fi anulată ca netimbrată.

În

speță, recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru

și a timbrului judiciar, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei (fila 10

dosar Î.C.C.J.), iar, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea

cererii de recurs, nu a depus dovada achitării taxei de timbru și a timbrului

judiciar în cuantumul stabilit.

Constatând

că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de Înalta

Curte, 7 noiembrie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal

îndeplinită, iar, în cauză, nu operează scutirea legală de obligația timbrării,

Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și 5 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr.

32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului formulată

de pârâta SC P.E.C. SRL.

Față

de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC P.E.C. SRL împotriva

deciziei nr. 474 din 14 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Anulează

ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC P.E.C. SRL împotriva deciziei nr. 474

din 14 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013.