ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3441/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3441/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială,

sub nr. 16095/3/2011 la data de 2 martie 2011, reclamanta SC E.C. SRL a chemat în

judecată pe pârâta SC P. - Filiala F. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea

ce o va pronunța să dispună următoarele: 1. obligarea pârâtei la plata sumei 744.122

RON, conform facturii fiscale din 4 septembrie 2009, reprezentând contravaloarea

serviciilor contractuale prestate; 2. obligarea pârâtei la plata sumei de 730.271,33

RON, penalități de întârziere calculate de la 1 noiembrie 2008 până la 25 februarie

2011; 3. obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, în continuare,

în cuantum de 0,1%/zi de întârziere până la data plății integrale a debitului; 4.

obligarea la cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3709 din 9 mai

2013 a Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, a fost respinsă acțiunea

formulată de SC E.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC P. - Filiala F. SRL, ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță

a reținut următoarele:

SC E.C. SRL s-a angajat față de pârâta

SC P. - Filiala F. SRL, contract din 24 ianuarie 2008, să elaboreze documentația

necesară obținerii aprobării finanțării nerambursabile pentru obiectivul „stație

de epurare a apelor uzate și de tratare a apei subterane pentru potabilizare",

prețul fiind de 833.750 RON + TVA, din care la momentul semnării contractului a

fost achitată suma de 208.438 RON + TVA, urmând ca restul de 625.312 RON +TVA să

fie achitată la 3 zile de la recepția finală a lucrărilor finanțate; că potrivit

art. ll pct. 2.2 din contract documentația trebuia să cuprindă în mod obligatoriu

următoarele capitole: proiectul tehnic de execuție, studiu de fezabilitate, planul

de afaceri, acordurile, avizele și aprobările aferente documentației, iar potrivit

art. ll pct. 3.3. prestatorul se obliga să îndeplinească toate procedurile legale

pentru obținerea avizelor, acordurilor și a celorlalte documente necesare pentru

înregistrarea documentației tehnico-economice la Administrația Fondului pentru Mediu,

precum și să obțină acordul acestuia pentru finalizarea proiectului.

Prima instanță a apreciat că nu este întemeiată

cererea reclamantei, excepția neexecutării contractului invocată de pârâtă fiind

fondată, pe considerentul că reclamanta a întocmit documentația în urma căreia pârâta

a obținut finanțarea nerambursabilă, însă în afară de aceasta reclamanta este obligată

să obțină acordurile, avizele și aprobările aferente documentației în vederea realizării

obiectivului propus, invocând ca argument prevederile art. lll pct. 1.1. potrivit

cărora contractul de prestări servicii se încheie odată cu aprobarea sau neaprobarea

finanțării și realizarea obiectivului propus, plata a 70% din preț urmând a fi efectuată

la 3 zile de la recepția finală a lucrărilor finanțate de Administrația Fondului

pentru Mediu; că pârâta a formulat cererea de finanțare nerambursabilă, înregistrată

la Administrația Fondului pentru Mediu din 7 martie 2008; că Manualul de operare

emis de Fondul pentru Mediu menționează, la pct. 11 din Formularul nr. 11.1, că

depunerea acordurilor și avizelor necesare implementării proiectului nu sunt eliminatorii,

însă această explicație dată în subsolul formularului nu scutește pe reclamantă

de obligația de a le obține, așa cum s-a obligat prin contract, cu atât mai mult

cu cât investiția presupunea efectuarea unor construcții pentru care era necesară

obținerea certificatului de urbanism, autorizația de construire ca și acordul de

mediu; că potrivit certificatului de urbanism din 21 noiembrie 2007, eliberat la

cererea SN Institutul P. SA, terenul situat în București, Calea G. nr. 333 era susceptibil

de a fi afectat de dezvoltarea circulațiilor în zonă, aprobate prin PUZ coordonator

sector 6, aprobat cu HCGM; că în lipsa documentației complete, acordul Administrației

Fondului pentru Mediu, de finanțare a proiectului, nu este suficient pentru a garanta

obținerea finanțării și implementării proiectului, având în vedere că, potrivit

art. 10.2.7 din Manualul de operare emis de Administrația Fondului pentru Mediu,

înainte de perfectarea condițiilor de acordare a finanțării, reprezentanții Administrației

Fondului pentru Mediu fac o vizită la sediul social al solicitantului și la locul

implementării proiectului, ocazie cu care verifică aspectele tehnico-economice menționate

în cererea de finanțare în vederea realizării cotei „0" iar în cazul în care

există neconcordanțe grave între declarațiile solicitantului și constatările pe

teren președintele comisiei de analiză și evaluare înștiințează CD care va propune

CA neacordarea finanțării; iar potrivit art. 10.3 din ghidul Manualul de operare

emis de Administrația Fondului pentru Mediu, pentru neregularitățile constatate

pe parcursul derulării contractului de finanțare, Administrația Fondului pentru

Mediu transmite beneficiarului o notificare iar în caz de neexecutare a obligațiilor

contractul poate fi reziliat.

Prima instanță a mai constatat că pârâta

a făcut dovada calității de administrator al imobilului unde urma să fie făcută

investiția, prin contractul de administrare din 25 ianuarie 2008, având ca obiect

suprafața de 2000 m.p., teren situată în Calea G. nr. 333, sector 6, pe platforma

de producție a SN Institutul P. SA - Stația de Epurare, „așa încât susținerea pârâtei

că nu a existat un act de proprietate, un contract de concesiune sau de administrare

la momentul depunerii documentației la Administrația Fondului pentru Mediu nu poate

fi reținută"; că nu are nicio relevanță în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor

de către reclamantă faptul că pârâta a încheiat cu SN Institutul P. SA contractul

de închiriere din 2 iulie 2008 pentru terenul de 15.000 m.p., reziliat ulterior,

atâta timp cât nu a fost făcută dovada rezilierii contractului de administrare pentru

suprafața de 2000 m.p. teren și nici a faptului că acest teren ar fi fost inclus

în suprafața de 15.000 m.p. arătată mai sus.

Prima instanță a mai reținut că studiul

de fezabilitate depus de reclamantă la Administrația Fondului pentru Mediu nu îndeplinește

condițiile legale deoarece unele piese scrise ale acestuia au ca beneficiar pe SN

Institutul P. SA și nu pe SC P. - Filiala F. SRL, trădând astfel faptul că o parte

a actelor studiului de fezabilitate nu au fost întocmite pentru proiectul pârâtei;

că doar piesele scrise reprezentând Cap. IV al studiului de fezabilitate menționează

ca beneficiar pe pârâtă și sunt însușite prin semnătură și ștampilă de emitent în

timp ce celelalte piese scrise nu sunt însușite de proiectant iar cele care menționează

ca beneficiar pe SN Institutul P. SA nu corespund borderoului studiului; în acest

sens arătând că potrivit borderoului Cap. II al studiului cuprinde la pct. 2.1 „suprafața

și situația terenului", la pct. 2.1.1 „caracteristicile geofizice", la

pct. 2.2 „caracteristicile principale ale construcțiilor", la pct. 2.3 „structura

constructivă" în timp ce din înscrisurile depuse la dosar rezultă că „suprafața

și situația juridică a terenului" se regăsește la pct. 2.1, „caracteristicile

geofizice ale terenului" la pct. 2.2, caracteristicile principale ale construcției

la pct. 2.3, „structura constructivă" la pct. 2.4 etc; că, de asemenea, la

pct. B al borderoului planului de fezabilitate se menționează existența unor piese

desenate: plan rețele, plan demolare, plan situații stații epurare, secțiune bazine,

însă acestea nu se regăsesc la Administrația Fondului pentru Mediu.

De asemenea, prima instanță a mai reținut

că nu poate primi apărarea reclamantei prin care aceasta invocă dispozițiile

art. 1014 C. civ. potrivit cărora îndeplinirea condiției este repurtată a fi îndeplinită

când debitorul a împiedicat îndeplinirea ei, prima instanță considerând că reclamanta

nu a dovedit că pârâta a împiedicat îndeplinirea condiției ci dimpotrivă, reclamanta

nu a întocmit documentația completă așa cum s-a obligat prin contract iar după obținerea

codului de finanțare nu a întreprins niciun demers pentru completarea documentației

și obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor necesare implementării proiectului.

La 22 iulie 2013 SC E.C. SRL, prin lichidator

judiciar E.C. SPRL, a declarat apel, criticând soluția primei instanțe ca nelegală.

S-a susținut că este greșită soluția primei

instanțe, prin care a fost admisă excepția de neexecutare a contractului de către

reclamanta SC E.C. SRL.

La 30 octombrie 2013 intimata SC P. - Filiala

F. SRL a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității apelului cu privire

la pct. 2 și 4 din petit și, pe fond, a solicitat respingerea apelului.

Prin decizia civilă nr. 418 din 1

noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a admis apelul declarat

de apelanta SC E.C. SRL, prin lichidator judiciar E.C. SPRL, prin avocat A.M.B.,

împotriva sentinței civile nr. 3709 din 9 mai 2013 pronunțate de Tribunalul București,

secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 16095/3/2011, în contradictoriu cu intimata

SC P. - Filiala F. SRL.

A schimbat, în tot, sentința apelată, a

admis cererea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 625.312,60

RON (fără TVA) cu titlu de preț serviciu, dispunând ca suma să fie actualizată cu

indicele de inflație.

A obligat pârâta la plata penalităților

de întârziere contractuale de 0,1% pe fiecare zi de întârziere, începând cu data

de 1 iunie 2009 și până la achitare, calculate la suma de 625.312,60 RON, fără însă

ca daunele să depășească cea din urmă sumă, ce reprezintă valoarea contractului,

dispunând ca suma să fie indexată cu indicele de inflație până la data achitării.

A respins cererea de plată a cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Excepția inadmisibilității apelului pentru

petitul 2 și 4 a fost găsită neîntemeiată.

S-a reținut că reclamanta a solicitat,

inițial, prin cel de al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, obligarea

pârâtei la plata penalităților de întârziere aferente debitului scadent și restant,

respectiv 630.271,33 RON, calculate de la 1 noiembrie 2008 până la 25 februarie

2011, iar în petitul 3 a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere

de 0,1%/ zi întârziere calculate până la data achitării efective a debitului. Ulterior,

la 25 octombrie 2012 prin înscrisul reclamanta și-a precizat capătul 2 al cererii

de chemare în judecată arătând că solicită obligarea pârâtei la plata penalităților

de întârziere de 565.531,20 RON, calculate de la 1 iunie 2009 până la 22 decembrie

2011, sumă care să fie indexată cu indicele inflației, iar în petitul următor a

reiterat cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, de

0,1% pe zi de întârziere; de asemenea, în petitul 2 a mai solicitat să se constate

dreptul reclamantei la a solicita plata diferenței de preț. Aceleași precizări Ie-a

indicat și în cererea de apel în petitul 2 și 4.

Instanța de apel a considerat că indicarea

sumei de 565.531,20 RON nu este decât o precizare a pretențiilor inițiale, din petitul

2, pe care nu le calculase; iar indicarea unei alte date de la care curg aceste

penalități, respectiv 1 iunie 2009 în loc de 1 noiembrie 2008, reprezintă o renunțare

la pretenții în intervalul 1 noiembrie 2008 - 1 iunie 2009 și aceasta nu poate să

o prejudicieze pe intimată, ci dimpotrivă, reprezintă o favoare pentru ea.

S-a mai reținut că pârâta nu a invocat

în fața primei instanțe nicio excepție privind precizarea pretențiilor arătate,

astfel că prima instanță era obligată să le ia în considerare, nulitățile relative

putând fi invocate doar de partea interesată, până la primul termen.

Instanța de apel Ie-a luat în considerare

având în vedere că ele reprezintă precizări ale capetelor de cerere formulate inițial

în cererea de chemare în judecată și că, pe de altă parte, pârâta nu a ridicat obiecții

la mențiunile arătate făcute de reclamantă în cerere.

Cu privire la petitul 2 din apel, reprezentând

cererea reclamantei de a se constata că aceasta are dreptul la a solicita plata

diferenței de preț, instanța de apel a considerat că aceasta nu este o cerere propriu-zisă

ci doar o simplă formulă, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată

este cererea de realizare a dreptului.

Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele:

SC E.C. SRL s-a angajat fată de pârâta

SC P. - Filiala F. SRL, contract din 24 ianuarie 2008, să elaboreze documentația

necesară obținerii aprobării finanțării nerambursabile pentru obiectivul „stație

de epurare a apelor uzate și de tratare a apei subterane pentru potabilizare",

prețul fiind de 833.750 RON + TVA, din care, la momentul semnării contractului a

fost achitată suma de 208.438 RON + TVA, urmând ca restul, de 625.312 RON + TVA,

să fie achitată la 3 zile de la recepția finală a lucrărilor finanțate.

Reclamanta a predat dosarul ce cuprindea

documentația convenită prin contract, pe care pârâta a primit-o fără nici-o obiecție

sau rezervă. Din 7 martie 2008 pârâta a înregistrat la Administrația Fondului pentru

Mediu cererea de finanțare nerambursabilă, anexând documentația întocmită de reclamantă.

Nici ulterior pârâta nu a notificat reclamantei obiecții asupra modului de executare

a contractului de reclamantă.

Administrația Fondului pentru Mediu, prin

Comisia de evaluare, a analizat cererea pârâtei și a reținut că „Documentația anexată

cererii de finanțare este realizată în conformitate cu prevederile Manualului de

operare, punctajul propus fiind de 86 puncte, dintre care 44 puncte în urma analizei

indicatorilor financiari și 42 puncte acordate în urma evaluării tehnice, propunând

proiectul spre finanțare în procent de 50% din totalul cheltuielilor eligibile,

finanțare nerambursabilă. Propunerea comisiei a fost însușită și de președintele

comisiei și la 24 septembrie 2008 a fost avizat de CD (Comitetul Director), iar

la 1 octombrie 2008 a fost aprobată de Comitetul de Avizare (CA).

Administrația Fondului pentru Mediu a comunicat

pârâtei că cererea de finanțare a fost aprobată și a invitat-o să semneze în 6 luni

contractul de finanțare nerambursabilă. Reclamanta a susținut în cererea de chemare

în judecată că invitația de semnare a contractului de finanțare a fost comunicată

la 1 noiembrie 2008, de altfel, de la această dată a solicitat și daune-interese,

iar pârâta nu a contestat această dată, nici la prima instanță și nici în apel,

ea fiind singura care deține această adresă, dar nu a înfățișat-o, cu toate că a

formulat și o excepție de nelegalitate a ei.

Pârâta a încheiat, din 2 iulie 2008, un

contract de locație a suprafeței de 15.000 mp în București, Calea G., 333 sector

6, pe platforma de producție a SN Institutul P. SA, la care a fost adăugat actul

adițional nr. 1 la acest contract, prin care a fost modificat art. 15, stipulând

că locatorul poate rezilia contractul în orice situație, cu o notificare prealabilă.

La 11 noiembrie 2009 SN Institutul P. SA a notificat pârâtei rezilierea contractului

de locație din 2 iulie 2008, „începând cu 1 septembrie 2008".

La 11 noiembrie 2009 pârâta a comunicat

Administrație Fondului pentru Mediu adresa înregistrată, prin care a arătat faptul

că se află în imposibilitatea de a da curs invitației de semnare a contractului

de finanțare nerambursabilă, deoarece contractul de locație din 2 iulie 2008 a fost

reziliat.

La 18 iunie 2009 Administrația Fondului

pentru Mediu a comunicat pârâtei că în urma sesizării unei neconcordanțe în analiza

juridică s-a constat lipsa conformității juridice a contractului de administrare

cu cerințele Manualului de Operare și că, în consecință, „proiectul se respinge

juridic".

La 4 septembrie 2009 reclamanta a emis

factura în valoare de 625.312,60 RON + TVA 118.809,40 RON, total 744.122 RON, reprezentând

„Plată finală aferentă contract din 24 ianuarie 2008", însă a comunicat-o pârâtei

cu confirmare de primire pe care pârâta a returnat-o. De asemenea, reclamanta a

notificat-o de mai multe ori pe pârâtă să încheie contractul de finanțare și să-i

achite factura.

Potrivit art. 1412 C. civ., „Locațiunea

lucrărilor este un contract prin care una din părți se îndatorește drept un preț

determinat, a face ceva pentru cealaltă parte".

Potrivit art. 982 C. civ., „Toate clauzele

convențiilor se interpretează unele prin altele dându-se fiecăreia înțelesul ce

rezultă din actul întreg".

Potrivit art. 983 C. civ., „Când este îndoială,

convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă".

Potrivit art. 984 C. civ., „Convenția nu

cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta,

oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat".

Potrivit art. 1012 coroborat cu art. 1014

C. civ., „Când obligația este contractată sub condiția că un eveniment oarecare

se va întâmpla condiția este repurtată ca îndeplinită, când debitorul obligat sub

această condiție a împiedicat îndeplinirea ei.

Potrivit art. ll.

(1.1.) din contract „Obiectul contractului

îl reprezintă elaborarea documentației necesare obținerii aprobării finanțării conform

legii de către Administrația Fondului de Mediu, pentru realizarea obiectivului de

investiții: stația de epurare a apelor uzate și de tratare a apei subterane pentru

potabilizare".

(2.2.) „Documentația va cuprinde în mod

obligatoriu următoarele capitole: a) proiect tehnic de execuție, b) Studiul de fezabilitate,

c) Planul de afaceri, d) Acordurile, avizele și aprobările aferente documentației,

(3.3.) „Prestatorul se mai obligă să îndeplinească

toate procedurile legale pentru obținerea avizelor, acordurilor și a celorlalte

documentații necesare pentru înregistrarea documentației tehnico-economice la Administrația

Fondului de Mediu".

Potrivit art. III

(22) „Durata executării documentației este

de 60 de zile și se poate prelungi numai cu acordul scris al beneficiarului".

(1.1.) Contractul de prestări servicii

se încheie o dată cu aprobarea sau neaprobarea finanțării de către AFM și realizarea

obiectivului propus".

Potrivit art. IV (4.3.) „Prețul se va plăti

astfel: 25% din valoare contractului în momentul semnării acestuia de către părțile

contractante, adică 208.430,00 RON fără TVA și 70% la 3 (trei) zile de la recepția

finală a lucrărilor finanțate de AFM , adică 625.312,00 RON fără TVA".

Potrivit art. V (1.1.) „Consultantul garantează

pentru calitatea lucrărilor efectuate și predate beneficiarului în următoarele condiții:

a) modificare, completarea, refacerea în mod gratuit a capitolelor, a paragrafelor

sau a planșelor desenate, componente ale studiului de fezabilitate, la cererea beneficiarului".

Potrivit art. VI

(2.2.) „Documentația se va efectua pe baza

datelor și informațiilor puse la dispoziție de beneficiar".

(3.3.) „Documentația va cuprinde: soluțiile

constructive, instalațiile termice și climatizare, instalațiile electrice, alimentarea

cu apă, canalizare, drumuri, sistematizare verticală, studiu geo-informativ, rețele

edilitare, instalații aferente construcțiilor, planșele desenate conform normelor

legale în vigoare".

Potrivit art. IX

(1.1.) „În cazul în care una dintre părți

nu-și îndeplinește obligațiile contractuale, sau le îndeplinește în mod necorespunzător,

este obligată să plătească celeilalte părți penalități cu titlu de daune-interese

în valoare de 0,1 % din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere".

(2.2.) „Cuantumul penalităților nu poate

depăși valoarea contratului".

A fost găsită fondată critica apelantei

prin care se susține că prima instanță a reținut greșit că reclamanta avea obligația

de a obține avizele și acordurile necesare implementării proiectului, fără să observe

că, potrivit contractului, aceasta s-a obligat să obțină doar acordurile și avizele

necesare aprobării finanțării nerambursabile, și nu și cele necesare implementării

proiectului.

S-a constatat că principalul considerent

pe care prima instanță și-a fundamentat soluția de admitere a excepției de neexecutare

a contractului a fost faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit una dintre obligații,

respectiv cea de obținere a acordurilor, avizelor și aprobărilor aferente documentației

în vederea realizării obiectivului.

Instanța de apel a reținut că prima instanță

a interpretat greșit contractul cu privire la întinderea obligației consultantului

de a obține avizele, aprobările, etc.

Verificând contractul, legea părților,

ce trebuie interpretat restrictiv, în limita stipulațiilor acestuia, potrivit

art. 984 C. civ. - 1864, iar dispozițiile îndoielnice ar urma să fie interpretate

în favoarea debitorului obligației (art. 983 C. civ. - 1864), se constată că acesta

este un contract de prestări servicii în sensul art. 1413 alin. (4) C. civ. - 1864,

în care reclamantul, în calitate de consultant, s-a angajat, potrivit dispozițiilor

art. ll, intitulat „Obiectul contractului" (1.1.) „Obiectul contractului îl

reprezintă elaborarea documentației necesare obținerii aprobării finanțării conform

legii de către Administrația Fondului de Mediu, pentru realizarea obiectivului de

investiții: stația de epurare a apelor uzate și de tratare a apei subterane pentru

potabilizare". Prin alin. (2.2) al aceluiași art. ll a fost detaliată obligația

consultantului: „Documentația va cuprinde în mod obligatoriu următoarele capitole:

a) proiect tehnic de execuție, b) Studiul de fezabilitate, c) Planul de afaceri,

d) Acordurile, avizele și aprobările aferente documentației.

Părțile au specificat în ce constă obligația

consultantului de a depune la dosar „Acordurile, avizele și aprobările aferente

documentației" indicând în alin. (3.3.) al aceluiași art. II, că „Prestatorul

se mai obligă să îndeplinească toate procedurile legale pentru obținerea avizelor,

acordurilor și a celorlalte documentații necesare pentru înregistrarea documentației

tehnico-economice la Administrația Fondului de Mediu".

Din textele arătate rezultă că, relativ

la Acorduri, avize și aprobări există o dublă precizare: mai întâi acestea nu privesc

aspectul juridic ci doar pe cel tehnico-economic; în al doilea rând ele se referă

doar la cele care ar fi necesare a fi atașate la documentele „necesare obținerii

aprobării finanțării de Administrația Fondului de Mediu" (art. ll 1.1.).

Această concluzie rezultă și din coroborarea

textelor arătate cu art. VI (3.3.) din care rezultă că prestatorul s-a angajat doar

să elaboreze soluțiile tehnice pentru „stația de epurare a apelor (...)", adică:

instalații termice și climatizare, instalații electrice, alimentare cu apă, canalizare,

drumuri, sistematizare verticală, etc. La dosarul întocmit de reclamantă, atașat

de pârâtă la cererea de acordare a finanțării nerambursabile, sunt depuse avizele

tehnice specifice: „Avizul tehnic" pentru echipamentul stații de epurare ape

uzate tip EEC, „Certificat", „Agrement tehnic". Reclamanta nu avea nicio

obligație relativ la documente juridice.

Nici rațional și nici textual nu rezultă

că prestatorul avea obligația de a obține certificatul de urbanism, autorizația

de construcție, etc, așa cum susține pârâta și cum a reținut și prima instanță.

S-a apreciat că ar fi și imposibil să se solicite administrației publice astfel

de acte atâta timp cât nu există proiectul construcției.

Consultantul nu este arhitect, și nici

nu s-a angajat să efectueze proiectul viitoarelor clădiri în care ar fi așezată

instalația proiectată de consultant pentru realizarea „stației de epurare (...)".

Relativ la riscul ca terenul pe care ar

fi realizată stația de epurare și la faptul că acest teren ar putea să fie afectat

de dezvoltarea circulației în zonă instanța de apel a reținut că potrivit art. VI

- Obligațiile părților, (2.2.) „Documentația se va efectua pe baza datelor și informațiilor

puse la dispoziție de beneficiar". Consultantul este specialist tehnic, nu

jurist și nu avea nicio obligație de a face verificări cu privire la regimul juridic

al terenului pe care beneficiarul i l-a indicat. Aceasta din urmă i-a pus la dispoziție

contractul de administrare din 25 ianuarie 2008, ce a fost atașat la dosarul ce

a însoțit cererea de finanțare, așa cum rezultă din referatul Comisiei de avizare

și al CD.

S-a mai reținut că și pârâta a interpretat

în această limită restrânsă obligația pârâtei de a obține Avizele, acordurile, etc.

căci dacă interpreta altfel ar fi notificat consilierului lipsa acordurilor sau

a avizelor de care s-a prevalat în instanță. Pârâta a recepționat lucrarea predată

de prestator astfel că, potrivit regulilor generale ale recepției, lipsa obiecțiilor

sau a rezervelor prezumă acceptarea lucrării în forma și stadiul existent la data

recepției. Doar viciile ascunse pot fi invocate, însă lipsa avizelor nu constituie

un viciu ascuns. În plus, pârâta este un profesionist care vrea să edifice o stație

de epurare pe care să o exploateze, deci ea are cunoștințe în acest domeniu.

S-a reținut că lipsa unor avize sau acorduri,

cum ar fi certificatul de urbanism, acordul de mediu, etc, nu este o încălcare esențială

a obligației, căci ea putea să fie obținută și ulterior, așa cum a reținut prima

instanță și cum este prevăzut în Manualul de operare (pct. 11 din formularul 11.1).

Pârâta nu i-a solicitat, însă, aceste documente, știind că reclamanta nu are o astfel

de obligație.

S-a mai reținut de către instanța de apel

că prima instanță a contestat chiar mărturisirea făcută de pârâtă, în întâmpinare,

deși acest mijloc este regina probelor. La data de 18 iunie 2009 Administrația Fondului

pentru Mediu a comunicat pârâtei că în urma sesizării unei neconcordanțe în analiza

juridică, s-a constatat lipsa conformității juridice a contractului de administrare

cu cerințele Manualului de Operare și că în consecință „proiectul se respinge juridic".

Instanța de apel a reținut că această neconcordanță rezultă din faptul că la data

admiterii cererii de finanțare Administrația Fondului de Mediu a luat ca temei al

dreptului pârâtei asupra terenului pe care urma să fie edificată „stația (...)"

contractul din 25 ianuarie 2008, însă, ulterior, pârâta a sesizat AFM că nu mai

are terenul la dispoziție deoarece ar fi încheiat un alt contract de locație având

aceleași coordonate [București, Calea G., 333 sector 6 (...)], care ar fi fost reziliat

în noiembrie 2008, însă cu efect retroactiv din septembrie 2008 adică la aproape

o lună de la încheiere.

S-a mai constatat că prima instanță a reținut

ca temei al admiterii excepției neexecutării și unele inadvertențe în documentația

întocmită de reclamantă, ce a fost atașată la cererea pârâtei de admitere a cererii

de finanțare și, mai ales, în studiul de fezabilitate.

Instanța de apel a constatat, mai întâi,

că admiterea sau respingerea cererii de finanțare în procedura licitației publice

este un act juridic și că atâta timp cât o instanță competentă, instanța de contencios

administrativ, nu a cenzurat o astfel de decizie a organului administrației publice

centrale, prima instanță nu avea abilitarea legală să facă aprecieri asupra legalității

hotărârii de admitere a cererii de finanțare.

Verificând și lipsurile reținute de prima

instanță, instanța de apel a constatat că acestea nu sunt esențiale și că nu există

nici un temei pentru a reține că pârâta nu a încheiat contractul de finanțare din

cauza acestora ori că dacă l-ar fi încheiat ar fi riscat retragerea finanțării.

Astfel, mențiunea numelui SN P. în loc de SC P. a fost găsită ca o greșeală nesemnificativă,

căci ea nu ar putea fi decât o eroare pe care Administrația Fondului pentru Mediu

a acceptat-o, reclamanta fiind titulara dreptului de autor asupra acestor lucrări

și ea poate să utilizeze documentația la mai mulți clienți, acolo unde instalațiile

proiectate sunt similare. Administrația Fondului pentru Mediu ar fi putut decide

că documentația arătată nu este aptă să fie utilizată la „stația de tratare (...)"

ce a făcut obiectul verificării. De asemenea, lipsa semnăturilor sau a greșelilor

de paginație sunt aspecte de formă, neesențiale.

La fel și lipsa desenelor. La dosarul depus

la Administrația Fondului pentru Mediu există planșe desenate și specialiștii acesteia

nu au considerat că lipsa planșelor desenate, invocate de prima instanță, ar fi

esențială. Instanța de apel a mai reținut că reclamanta a întocmit memoriul tehnic

al demolărilor și că Administrația Fondului pentru Mediu nu a considerat că dărâmarea

unei clădiri necesită, în mod esențial, planșe desenate. Ele pot fi atașate și ulterior

admiterii cererii de finanțare, dacă pârâta ar solicita existența acestor planșe,

însă ea a acceptat documentația fără rezerve și nici ulterior nu a sesizat nereguli.

Prima instanță a reținut că terenul pe

care ar urma să fie edificată „stația (...)" ar fi situat în zona unde ar exista

un risc de a fi cuprins într-un plan de expropriere. S-a constatat de către instanța

de apel că nici această situație a regimului juridic al terenului nu poate fi imputată

reclamantei, deoarece acesta a lucrat, potrivit art. VI.2.2 din contract, pe baza

informațiilor puse la dispoziția sa de pârâtă, cu atât mai mult cu cât regimul juridic

al terenului excede obligațiilor reclamantei. Situația apărută ulterior admiterii

cererii de finanțare este esențială în dezlegarea litigiului. Părțile s-au obligat

reciproc la îndeplinirea obligațiilor de a face, pentru a se obține aprobarea finanțării

nerambursabile, reclamanta să întocmească documentația necesară admiterii cererii

de finanțare, sub sancțiunea pierderii garanției de 200.000 RON (art. V 1.1. b),

iar pârâta să încheie contractul de finanțare și să execute proiectul pentru a obține

finanțarea. Fiecare dintre părți a avut o obligație de rezultat. Pârâta a împiedicat,

însă, obținerea rezultatului căci din vina sa nu a realizat implementarea proiectului

prin realizarea „stației (...)". Simpla nerealizare a rezultatului prezumă

culpa pârâtei dacă aceasta nu face dovada contrară (art. 1082 C. civ. -1864), iar

creditorul are dreptul la executarea creanței și, în caz de întârziere, are dreptul

la daune-interese (art. 1073, art. 1082 C. civ. -1864, art. lX 1.1. din contract).

Cu privire la daunele-interese instanța

de apel a reținut că termenul de 6 luni, pentru încheierea contractului de finanțare,

este prevăzut în favoarea pârâtei și reclamanta nu are nici-un temei juridic să

oblige pârâta să încheie contractul în prima zi sau în altă zi. Esențial este ca

pârâta să fi încheiat contractul, cel puțin în ultima zi. Din acest motiv s-a considerat

că daunele-interese, de 0,1% pe zi de întârziere (art. lX 1.1. din contract), încep

să curgă din prima zi în care pârâta a pierdut dreptul de a încheia contractul,

adică 1 noiembrie 2008, pe care pârâta nu a contestat-o, însă prin cererea ulterioară,

formulată la 25 octombrie 2012 și în apel, reclamanta a solicitat ca daunele-interese

să fie calculate începând cu 1 iunie 2009. Instanța de apel a constatat că daunele-interese

nu pot depăși valoarea pretenției principale, 625.312,60 RON, sumă indicată de reclamantă

ca fiind creanța principală la care se calculează penalitățile de întârziere.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

recurenta-pârâtă SC P. - Filiala F. SRL, aducându-i următoarele critici:

cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv a contractului

de prestări servicii din 24 ianuarie 2008, încheiat între reclamantă și pârâtă.

Astfel, în contract sunt inserate o serie

de clauze care, interpretate unele prin altele, conduc la concluzia că reclamantei

îi revenea obligația de a obține acordurile și avizele necesare implementării și

executării efective a proiectului.

Aceste clauze sunt cuprinse în art. ll

pct. 2.2; art. ll pct. 3.3; art. VI

pct.

3.3.

Obligația ce revenea reclamantei rezultă

și din Manualul de operare al fondului pentru mediu - formularul nr. 11.1, dar și

din art. lll pct. 1.1 din contract.

Hotărârea instanței de apel a fost dată

și cu greșita interpretare a prevederilor art. 10.2.6 alin. (3) din Manualul de

operare al AFM, deoarece proiectul trebuia să fie cert la momentul aprobării finanțării.

S-a mai susținut de către recurentă că

analiza AFM nu a vizat numai condițiile tehnice, ci și pe cele juridice, deoarece

în cadrul acestei documentații trebuie să existe toate avizele și acordurile realizării

proiectului, instanța de apel interpretând greșit și dispozițiile art. VI pct. 3.3

din contract, precum și pe cele vizând calificarea profesională a prestatorului,

dar și pe cele referitoare la cauza juridică a contractului.

activ, recurenta susținând că, din acest punct de vedere, critica ei poate fi încadrată

fie în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fie în acele ale art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a reținut o stare

de fapt care este nereală, atunci când a concluzionat că recurenta ar fi primit

documentația de la prestator, că nu ar fi făcut obiecții la aceasta și că ar fi

depus cererea de finanțare la AFM.

În realitate, susține recurenta-pârâtă,

reclamanta nu i-a predat nicio documentație, ci a depus-o direct la AFM, iar în

ce privește așa-zisa mărturisire din partea recurentei, adresa respectivă, indicată

de către instanța de apel, se referă la o altă societate, anume SC A.I. SRL.

Instanța de apel nu a cercetat nici dacă

documentația ce a stat la baza obținerii finanțării a fost sau nu suficientă pentru

realizarea finanțării proiectului, această documentație cuprinzând numeroase neconcordanțe,

precum: necertificarea pentru conformitate cu originalul; memoriul general din cadrul

studiului de fezabilitate este întocmit pentru o altă societate; lipsa unor piese

desenate, deși acestea figurau în borderou, precum plan rețele, plan demolare, secțiune

bazine etc; lipsa unor indicatori tehnico-economice.

cu încălcarea unor dispoziții legale.

a) Astfel, au fost încălcate dispozițiile

art. 977, 978, 982 și 985 C. civ. - 1864, instanța de apel neținând cont de intenția

comună a părților de a obține o finanțare pentru un proiect cert, ce presupunea

obținerea autorizațiilor necesare; interpretarea contractului trebuia făcută în

sensul că acesta să aibă efect și finalitate.

b) Au fost încălcate dispozițiile legale

privind prezumțiile, respectiv art. 1199 și art. 1203 C. civ. - 1864.

În acest sens, s-a criticat faptul că instanța

de apel a reținut că reclamanta nu este arhitect, ci consultant, însă aceasta avea

posibilitatea să angajeze un arhitect în vederea realizării proiectului

viitoarelor clădiri, deoarece numai așa era posibilă proiectarea instalațiilor clădirii.

De asemenea, nu s-a ținut seama de faptul

că documentația întocmită de către reclamantă trebuia să corespundă atât din punct

de vedere tehnic, cât și juridic pentru a putea fi admisă la finanțare.

c) Instanța de apel a făcut confuzie între

dreptul de administrare și dreptul de folosință asupra unui teren, dreptul de administrare

fiind un drept real, reprezentând un dezmembrământ al proprietății publice, or,

în speță, contractul denumit de administrare era în mod real un contract de închiriere,

care nu îndeplinește condițiile prevăzute în manualul de operare, pentru ca documentația

să fie admisă la finanțare.

d) Hotărârea instanței de apel a fost dată

cu încălcarea normelor legale ce reglementează acordarea finanțării.

Astfel, în mod greșit a reținut instanța

de apel că acordarea finanțării se putea face și în condițiile prezentării unui

proiect incomplet, pentru ca după aceea să fie obținute acordurile, avizele și autorizațiile

necesare executării proiectului.

e) Hotărârea instanței de apel a fost dată

cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la răspunderea contractuală și la

plata daunelor de întârziere.

În acest sens s-a arătat faptul că instanța

de apel a pronunțat hotărârea ca și cum reclamanta nu s-ar fi obligat față de recurenta-pârâtă,

ci față de AFM, pentru obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor necesare,

pe care de fapt nu Ie-a obținut.

Cum reclamanta a depus documentația direct

la AFM, recurenta-pârâtă nu a avut niciodată cunoștință despre lipsurile din documentație,

decât după ce acest lucru i-a fost comunicat de către AFM.

S-a făcut o greșită aplicare și a art.

1014 C. civ., atunci când s-a reținut că recurenta-pârâtă este vinovată pentru neimplementarea

proiectului, instanța de apel schimbând, nejustificat, sfera noțiunii de „împiedică",

din conținutul acestui articol, de la un act unilateral și voluntar făcut de debitor

în mod intenționat, la un act de neexecutare presupus al debitorului, neexecutare

care poate fi făcută chiar și din culpă.

În acest sens s-a relevat faptul că nu

există nicio participare a recurentei la nerealizarea proiectului, deoarece, implementarea

acestuia depindea doar de obținerea acordurilor, avizelor și a aprobărilor necesare

realizării proiectului, condiționată de emiterea acestora de către autoritatea publică

competentă.

Analizând decizia recurată, prin raportare

la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele

considerente:

faptul că toate criticile formulate de către recurenta-pârâtă se încadrează în prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând greșita interpretare a actului juridic

dedus judecății, se referă, în fapt, la greșita interpretare a clauzelor contractului

de prestări servicii din anul 2008, contract care, în baza art. 969 C. civ. - 1864,

reprezintă legea părților, astfel încât și aceste critici trebuie încadrate tot

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurenta-pârâtă sunt fondate, instanța de apel făcând o greșită aplicare a dispozițiilor

art. 969 și urm. C. civ. - 1864 prin raportare la clauzele contractului din

anul 2008 încheiat între părți.

Din analiza clauzelor acestui contract

rezultă, conform art. ll pct. 2.2 lit. a), că documentația va cuprinde, în mod obligatoriu,

proiectul tehnic de execuție.

Deși părțile nu au explicitat ce înseamnă

proiect tehnic de execuție, reclamanta, ca profesionist în acest domeniu, ar fi

trebuit să știe că proiectul tehnic de execuție cuprinde documentația, în detaliu,

pentru realizarea obiectivului propus, așadar, presupune întocmirea unor schițe

și desene care să permită nu numai admiterea unui asemenea proiect la finanțare

ci să permită unui antreprenor realizarea efectivă a obiectivului de investiție.

În sens tehnic, proiectul tehnic de execuție

trebuie să cuprindă, în cele mai mici detalii, toate desenele tehnice și prescripțiile

tehnice care să arate modul în care se va realiza stația de epurare a apelor uzate

și de tratare a apei subterane pentru potabilizare.

La lit. d) din același articol arătat mai

sus, se prevede obligativitatea pentru reclamantă de a obține acordurile, avizele

și aprobările aferentei documentației, iar la pct. 3.3 din cadrul art. ll, se arată

că reclamanta era cea care trebuia să îndeplinească toate procedurile legale pentru

obținerea avizelor, acordurilor și a celorlalte documente necesare pentru înregistrarea

la Administrația Fondului de Mediu.

Prin urmare, instanța de apel a interpretat,

în mod greșit, clauzele prevăzute în contract atunci când a concluzionat că pârâta

este cea care nu și-a respectat obligațiile contractuale și că din culpa ei nu s-a

putut finaliza obținerea finanțării pentru realizarea finanțării obiectivului propus

în contractul dintre părți, când de fapt, reclamanta nu a obținut, prealabil, acestea

documente, pe care, oricum, atât potrivit contractului cât și logicii parcurgerii

etapelor necesare realizării unui proiect tehnic de execuție, nu putea să le obțină

ulterior întocmirii acestui proiect.

Din analiza prevederilor art. lll din contract,

rezultă, indubitabil, faptul că acest contract se finalizează odată cu obținerea

finanțării și realizării obiectivului propus, aceasta însemnând că obligațiile

contractuale nu au fost îndeplinite, dar vina aparține reclamantei, care, pe de

o parte, nu a obținut acordurile, avizele și aprobările aferente documentației,

prealabil, deși avea această obligație legală, iar pe de altă parte, nu a întocmit

un adevărat proiect tehnic de execuție, care să cuprindă toate detaliile necesare

pentru ca un antreprenor să poată trece la realizarea practică a obiectivului de

investiție.

Ca atare, nu se poate reține, sub nicio

formă, faptul că reclamanta și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, ea fiind,

în fapt, cea care nu și-a respectat obligațiile contractuale.

În altă ordine de idei, chiar din prevederile

art. VI pct. 3.3 rezultă că documentația trebuie să cuprindă următoarele: soluțiile

constructive, instalațiile termice și de climatizare, instalațiile electrice, alimentarea

cu apă, canalizarea, drumuri, sistematizare verticală, studiu geo informativ, rețele

edilitare, instalații aferente construcțiilor, planșele desenate conform normelor

în vigoare, iar în plus, proiectul tehnic trebuie să cuprindă și devizele pentru

fiecare categorie de lucrări, or, așa după cum a reținut chiar instanța de apel,

reclamanta nu a realizat toate aceste componente ale documentației tehnico-economice.

Fiind un profesionist care realizează documentații

tehnico-economice în vederea obținerii de finanțării de la Administrația Fondului

de Mediu, reclamanta trebuia să cunoască faptul că toate piesele dosarului trebuie

să corespundă unor cerințe legale prestabilite, inclusiv din punct de vedere juridic,

astfel încât ea este cea care nu și-a respectat obligațiile contractuale, inclusiv

cu privire la aspectele juridice legate de regimul juridic al terenului pe care

urma să se realizeze investiția, fapt ce a condus la neaprobarea finanțării și deci

la neobținerea scopului urmărit la încheierea contractului din 24 ianuarie 2008.

Având în vedere cele de mai sus,

Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și la art. 969 și urm. C. civ. - 1864, precum și la prevederile

contractului din anul 2008 încheiat între părți, va admite recursul, va modifica

decizia recurată, în sensul că va respinge apelul formulat de reclamantă împotriva

sentinței civile nr. 3709 din 9 mai 2013 a Tribunalului București, secția a Vl-a

civilă, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC P.

- Filiala F. SRL, împotriva deciziei nr. 418 din 1 noiembrie 2013, pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, modifică decizia recurată în sensul

că respinge apelul formulat de reclamanta SC E.C. SRL Afumați prin lichidator judiciar

V.I. împotriva sentinței civile nr. 3709 din 9 mai 2013 a Tribunalului București,

secția a Vl-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi,

6 noiembrie 2014.