ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3441/2014

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, sub nr. 16095/3/2011 la data de 2 martie 2011, reclamanta SC E.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC P. - Filiala F. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună următoarele: 1. obligarea pârâtei la plata sumei 744.122 RON, conform facturii fiscale din 4 septembrie 2009, reprezentând contravaloarea serviciilor contractuale prestate; 2. obligarea pârâtei la plata sumei de 730.271,33 RON, penalități de întârziere calculate de la 1 noiembrie 2008 până la 25 februarie 2011; 3. obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, în continuare, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere până la data plății integrale a debitului; 4. obligarea la cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3709 din 9 mai 2013 a Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de SC E.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC P. - Filiala F. SRL, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: SC E.C.

SRL s-a angajat față de pârâta SC P. - Filiala F. SRL, contract din 24 ianuarie 2008, să elaboreze documentația necesară obținerii aprobării finanțării nerambursabile pentru obiectivul „stație de epurare a apelor uzate și de tratare a apei subterane pentru potabilizare", prețul fiind de 833.750 RON + TVA, din care la momentul semnării contractului a fost achitată suma de 208.438 RON + TVA, urmând ca restul de 625.312 RON +TVA să fie achitată la 3 zile de la recepția finală a lucrărilor finanțate; că potrivit art. ll pct. 2.2 din contract documentația trebuia să cuprindă în mod obligatoriu următoarele capitole: proiectul tehnic de execuție, studiu de fezabilitate, planul de afaceri, acordurile, avizele și aprobările aferente documentației, iar potrivit art. ll pct. 3.3.

prestatorul se obliga să îndeplinească toate procedurile legale pentru obținerea avizelor, acordurilor și a celorlalte documente necesare pentru înregistrarea documentației tehnico-economice la Administrația Fondului pentru Mediu, precum și să obțină acordul acestuia pentru finalizarea proiectului. Prima instanță a apreciat că nu este întemeiată cererea reclamantei, excepția neexecutării contractului invocată de pârâtă fiind fondată, pe considerentul că reclamanta a întocmit documentația în urma căreia pârâta a obținut finanțarea nerambursabilă, însă în afară de aceasta reclamanta este obligată să obțină acordurile, avizele și aprobările aferente documentației în vederea realizării obiectivului propus, invocând ca argument prevederile art. lll pct. 1.1.

potrivit cărora contractul de prestări servicii se încheie odată cu aprobarea sau neaprobarea finanțării și realizarea obiectivului propus, plata a 70% din preț urmând a fi efectuată la 3 zile de la recepția finală a lucrărilor finanțate de Administrația Fondului pentru Mediu; că pârâta a formulat cererea de finanțare nerambursabilă, înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu din 7 martie 2008; că Manualul de operare emis de Fondul pentru Mediu menționează, la pct. 11 din Formularul nr. 11.1, că depunerea acordurilor și avizelor necesare implementării proiectului nu sunt eliminatorii, însă această explicație dată în subsolul formularului nu scutește pe reclamantă de obligația de a le obține, așa cum s-a obligat prin contract, cu atât mai mult cu cât investiția presupunea efectuarea unor construcții pentru care era necesară obținerea certificatului de urbanism, autorizația de construire ca și acordul de mediu; că potrivit certificatului de urbanism din 21 noiembrie 2007, eliberat la cererea SN Institutul P. SA, terenul situat în București, Calea G. nr. 333 era susceptibil de a fi afectat de dezvoltarea circulațiilor în zonă, aprobate prin PUZ coordonator sector 6, aprobat cu HCGM; că în lipsa documentației complete, acordul Administrației Fondului pentru Mediu, de finanțare a proiectului,

nu este suficient pentru a garanta obținerea finanțării și implementării proiectului, având în vedere că, potrivit art. 10.2.7 din Manualul de operare emis de Administrația Fondului pentru Mediu, înainte de perfectarea condițiilor de acordare a finanțării, reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu fac o vizită la sediul social al solicitantului și la locul implementării proiectului, ocazie cu care verifică aspectele tehnico-economice menționate în cererea de finanțare în vederea realizării cotei „0" iar în cazul în care există neconcordanțe grave între declarațiile solicitantului și constatările pe teren președintele comisiei de analiză și evaluare înștiințează CD care va propune CA neacordarea finanțării; iar potrivit art. 10.3 din ghidul Manualul de operare emis de Administrația Fondului pentru Mediu, pentru neregularitățile constatate pe parcursul derulării contractului de finanțare, Administrația Fondului pentru Mediu transmite beneficiarului o notificare iar în caz de neexecutare a obligațiilor contractul poate fi reziliat.

Prima instanță a mai constatat că pârâta a făcut dovada calității de administrator al imobilului unde urma să fie făcută investiția, prin contractul de administrare din 25 ianuarie 2008, având ca obiect suprafața de 2000 m.p., teren situată în Calea G. nr. 333, sector 6, pe platforma de producție a SN Institutul P. SA - Stația de Epurare, „așa încât susținerea pârâtei că nu a existat un act de proprietate, un contract de concesiune sau de administrare la momentul depunerii documentației la Administrația Fondului pentru Mediu nu poate fi reținută"; că nu are nicio relevanță în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor de către reclamantă faptul că pârâta a încheiat cu SN Institutul P. SA contractul de închiriere din 2 iulie 2008 pentru terenul de 15.000 m.p., reziliat ulterior, atâta timp cât nu a fost făcută dovada rezilierii contractului de administrare pentru suprafața de 2000 m.p.

teren și nici a faptului că acest teren ar fi fost inclus în suprafața de 15.000 m.p. arătată mai sus.

Prima instanță a mai reținut că studiul de fezabilitate depus de reclamantă la Administrația Fondului pentru Mediu nu îndeplinește condițiile legale deoarece unele piese scrise ale acestuia au ca beneficiar pe SN Institutul P. SA și nu pe SC P. - Filiala F. SRL, trădând astfel faptul că o parte a actelor studiului de fezabilitate nu au fost întocmite pentru proiectul pârâtei; că doar piesele scrise reprezentând Cap. IV al studiului de fezabilitate menționează ca beneficiar pe pârâtă și sunt însușite prin semnătură și ștampilă de emitent în timp ce celelalte piese scrise nu sunt însușite de proiectant iar cele care menționează ca beneficiar pe SN Institutul P. SA nu corespund borderoului studiului; în acest sens arătând că potrivit borderoului Cap. II al studiului cuprinde la pct. 2.1 „suprafața și situația terenului", la pct. 2.1.1 „caracteristicile geofizice", la pct. 2.2 „caracteristicile principale ale construcțiilor", la pct. 2.3 „structura constructivă" în timp ce din înscrisurile depuse la dosar rezultă că „suprafața și situația juridică a terenului" se regăsește la pct. 2.1, „caracteristicile geofizice ale terenului" la pct. 2.2, caracteristicile principale ale construcției la pct. 2.3, „structura constructivă" la pct. 2.4 etc; că, de asemenea, la pct. B al borderoului planului de fezabilitate se menționează existența unor piese desenate: plan rețele, plan demolare,

plan situații stații epurare, secțiune bazine, însă acestea nu se regăsesc la Administrația Fondului pentru Mediu. De asemenea, prima instanță a mai reținut că nu poate primi apărarea reclamantei prin care aceasta invocă dispozițiile art. 1014 C. civ. potrivit cărora îndeplinirea condiției este repurtată a fi îndeplinită când debitorul a împiedicat îndeplinirea ei, prima instanță considerând că reclamanta nu a dovedit că pârâta a împiedicat îndeplinirea condiției ci dimpotrivă, reclamanta nu a întocmit documentația completă așa cum s-a obligat prin contract iar după obținerea codului de finanțare nu a întreprins niciun demers pentru completarea documentației și obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor necesare implementării proiectului.

La 22 iulie 2013 SC E.C. SRL, prin lichidator judiciar E.C. SPRL, a declarat apel, criticând soluția primei instanțe ca nelegală. S-a susținut că este greșită soluția primei instanțe, prin care a fost admisă excepția de neexecutare a contractului de către reclamanta SC E.C. SRL. La 30 octombrie 2013 intimata SC P. - Filiala F. SRL a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității apelului cu privire la pct. 2 și 4 din petit și, pe fond, a solicitat respingerea apelului. Prin decizia civilă nr. 418 din 1 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta SC E.C. SRL, prin lichidator judiciar E.C. SPRL, prin avocat A.M.B., împotriva sentinței civile nr. 3709 din 9 mai 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 16095/3/2011, în contradictoriu cu intimata SC P. - Filiala F. SRL.

A schimbat, în tot, sentința apelată, a admis cererea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 625.312,60 RON (fără TVA) cu titlu de preț serviciu, dispunând ca suma să fie actualizată cu indicele de inflație. A obligat pârâta la plata penalităților de întârziere contractuale de 0,1% pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 1 iunie 2009 și până la achitare, calculate la suma de 625.312,60 RON, fără însă ca daunele să depășească cea din urmă sumă, ce reprezintă valoarea contractului, dispunând ca suma să fie indexată cu indicele de inflație până la data achitării. A respins cererea de plată a cheltuielilor de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Excepția inadmisibilității apelului pentru petitul 2 și 4 a fost găsită neîntemeiată.

S-a reținut că reclamanta a solicitat, inițial, prin cel de al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere aferente debitului scadent și restant, respectiv 630.271,33 RON, calculate de la 1 noiembrie 2008 până la 25 februarie 2011, iar în petitul 3 a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1%/ zi întârziere calculate până la data achitării efective a debitului.

Ulterior, la 25 octombrie 2012 prin înscrisul reclamanta și-a precizat capătul 2 al cererii de chemare în judecată arătând că solicită obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 565.531,20 RON, calculate de la 1 iunie 2009 până la 22 decembrie 2011, sumă care să fie indexată cu indicele inflației, iar în petitul următor a reiterat cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, de 0,1% pe zi de întârziere; de asemenea, în petitul 2 a mai solicitat să se constate dreptul reclamantei la a solicita plata diferenței de preț.

Aceleași precizări Ie-a indicat și în cererea de apel în petitul 2 și 4. Instanța de apel a considerat că indicarea sumei de 565.531,20 RON nu este decât o precizare a pretențiilor inițiale, din petitul 2, pe care nu le calculase; iar indicarea unei alte date de la care curg aceste penalități, respectiv 1 iunie 2009 în loc de 1 noiembrie 2008, reprezintă o renunțare la pretenții în intervalul 1 noiembrie 2008 - 1 iunie 2009 și aceasta nu poate să o prejudicieze pe intimată, ci dimpotrivă, reprezintă o favoare pentru ea. S-a mai reținut că pârâta nu a invocat în fața primei instanțe nicio excepție privind precizarea pretențiilor arătate, astfel că prima instanță era obligată să le ia în considerare, nulitățile relative putând fi invocate doar de partea interesată, până la primul termen.

Instanța de apel Ie-a luat în considerare având în vedere că ele reprezintă precizări ale capetelor de cerere formulate inițial în cererea de chemare în judecată și că, pe de altă parte, pârâta nu a ridicat obiecții la mențiunile arătate făcute de reclamantă în cerere. Cu privire la petitul 2 din apel, reprezentând cererea reclamantei de a se constata că aceasta are dreptul la a solicita plata diferenței de preț, instanța de apel a considerat că aceasta nu este o cerere propriu-zisă ci doar o simplă formulă, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată este cererea de realizare a dreptului. Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele: SC E.C.

SRL s-a angajat fată de pârâta SC P. - Filiala F. SRL, contract din 24 ianuarie 2008, să elaboreze documentația necesară obținerii aprobării finanțării nerambursabile pentru obiectivul „stație de epurare a apelor uzate și de tratare a apei subterane pentru potabilizare", prețul fiind de 833.750 RON + TVA, din care, la momentul semnării contractului a fost achitată suma de 208.438 RON + TVA, urmând ca restul, de 625.312 RON + TVA, să fie achitată la 3 zile de la recepția finală a lucrărilor finanțate. Reclamanta a predat dosarul ce cuprindea documentația convenită prin contract, pe care pârâta a primit-o fără nici-o obiecție sau rezervă. Din 7 martie 2008 pârâta a înregistrat la Administrația Fondului pentru Mediu cererea de finanțare nerambursabilă, anexând documentația întocmită de reclamantă.

Nici ulterior pârâta nu a notificat reclamantei obiecții asupra modului de executare a contractului de reclamantă. Administrația Fondului pentru Mediu, prin Comisia de evaluare, a analizat cererea pârâtei și a reținut că „Documentația anexată cererii de finanțare este realizată în conformitate cu prevederile Manualului de operare, punctajul propus fiind de 86 puncte, dintre care 44 puncte în urma analizei indicatorilor financiari și 42 puncte acordate în urma evaluării tehnice, propunând proiectul spre finanțare în procent de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, finanțare nerambursabilă. Propunerea comisiei a fost însușită și de președintele comisiei și la 24 septembrie 2008 a fost avizat de CD (Comitetul Director), iar la 1 octombrie 2008 a fost aprobată de Comitetul de Avizare (CA).

Administrația Fondului pentru Mediu a comunicat pârâtei că cererea de finanțare a fost aprobată și a invitat-o să semneze în 6 luni contractul de finanțare nerambursabilă. Reclamanta a susținut în cererea de chemare în judecată că invitația de semnare a contractului de finanțare a fost comunicată la 1 noiembrie 2008, de altfel, de la această dată a solicitat și daune-interese, iar pârâta nu a contestat această dată, nici la prima instanță și nici în apel, ea fiind singura care deține această adresă, dar nu a înfățișat-o, cu toate că a formulat și o excepție de nelegalitate a ei. Pârâta a încheiat, din 2 iulie 2008, un contract de locație a suprafeței de 15.000 mp în București, Calea G., 333 sector 6, pe platforma de producție a SN Institutul P. SA, la care a fost adăugat actul adițional nr. 1 la acest contract, prin care a fost modificat art. 15, stipulând că locatorul poate rezilia contractul în orice situație, cu o notificare prealabilă.

La 11 noiembrie 2009 SN Institutul P. SA a notificat pârâtei rezilierea contractului de locație din 2 iulie 2008, „începând cu 1 septembrie 2008". La 11 noiembrie 2009 pârâta a comunicat Administrație Fondului pentru Mediu adresa înregistrată, prin care a arătat faptul că se află în imposibilitatea de a da curs invitației de semnare a contractului de finanțare nerambursabilă, deoarece contractul de locație din 2 iulie 2008 a fost reziliat.

La 18 iunie 2009 Administrația Fondului pentru Mediu a comunicat pârâtei că în urma sesizării unei neconcordanțe în analiza juridică s-a constat lipsa conformității juridice a contractului de administrare cu cerințele Manualului de Operare și că, în consecință, „proiectul se respinge juridic". La 4 septembrie 2009 reclamanta a emis factura în valoare de 625.312,60 RON + TVA 118.809,40 RON, total 744.122 RON, reprezentând „Plată finală aferentă contract din 24 ianuarie 2008", însă a comunicat-o pârâtei cu confirmare de primire pe care pârâta a returnat-o. De asemenea, reclamanta a notificat-o de mai multe ori pe pârâtă să încheie contractul de finanțare și să-i achite factura.

Potrivit art. 1412 C. civ., „Locațiunea lucrărilor este un contract prin care una din părți se îndatorește drept un preț determinat, a face ceva pentru cealaltă parte". Potrivit art. 982 C. civ., „Toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg". Potrivit art. 983 C. civ., „Când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă". Potrivit art. 984 C. civ., „Convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat". Potrivit art. 1012 coroborat cu art. 1014 C. civ., „Când obligația este contractată sub condiția că un eveniment oarecare se va întâmpla condiția este repurtată ca îndeplinită, când debitorul obligat sub această condiție a împiedicat îndeplinirea ei.

Potrivit art. ll.

(1.1.) din contract „Obiectul contractului îl reprezintă elaborarea documentației necesare obținerii aprobării finanțării conform legii de către Administrația Fondului de Mediu, pentru realizarea obiectivului de investiții: stația de epurare a apelor uzate și de tratare a apei subterane pentru potabilizare". (2.2.) „Documentația va cuprinde în mod obligatoriu următoarele capitole: a) proiect tehnic de execuție, b) Studiul de fezabilitate, c) Planul de afaceri, d) Acordurile, avizele și aprobările aferente documentației, (3.3.) „Prestatorul se mai obligă să îndeplinească toate procedurile legale pentru obținerea avizelor, acordurilor și a celorlalte documentații necesare pentru înregistrarea documentației tehnico-economice la Administrația Fondului de Mediu". Potrivit art. III (22) „Durata executării documentației este de 60 de zile și se poate prelungi numai cu acordul scris al beneficiarului". (1.1.) Contractul de prestări servicii se încheie o dată cu aprobarea sau neaprobarea finanțării de către AFM și realizarea obiectivului propus". Potrivit art. IV (4.3.) „Prețul se va plăti astfel: 25% din valoare contractului în momentul semnării acestuia de către părțile contractante, adică 208.430,00 RON fără TVA și 70% la 3 (trei) zile de la recepția finală a lucrărilor finanțate de AFM ,

adică 625.312,00 RON fără TVA". Potrivit art. V (1.1.) „Consultantul garantează pentru calitatea lucrărilor efectuate și predate beneficiarului în următoarele condiții: a) modificare, completarea, refacerea în mod gratuit a capitolelor, a paragrafelor sau a planșelor desenate, componente ale studiului de fezabilitate, la cererea beneficiarului". Potrivit art. VI (2.2.) „Documentația se va efectua pe baza datelor și informațiilor puse la dispoziție de beneficiar". (3.3.) „Documentația va cuprinde: soluțiile constructive, instalațiile termice și climatizare, instalațiile electrice, alimentarea cu apă, canalizare, drumuri, sistematizare verticală, studiu geo-informativ, rețele edilitare, instalații aferente construcțiilor, planșele desenate conform normelor legale în vigoare". Potrivit art. IX (1.1.) „În cazul în care una dintre părți nu-și îndeplinește obligațiile contractuale, sau le îndeplinește în mod necorespunzător, este obligată să plătească celeilalte părți penalități cu titlu de daune-interese în valoare de 0,1 % din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere". (2.2.) „Cuantumul penalităților nu poate depăși valoarea contratului". A fost găsită fondată critica apelantei prin care se susține că prima instanță a reținut greșit că reclamanta avea obligația de a obține avizele și acordurile necesare implementării proiectului, fără să observe că,

potrivit contractului, aceasta s-a obligat să obțină doar acordurile și avizele necesare aprobării finanțării nerambursabile, și nu și cele necesare implementării proiectului. S-a constatat că principalul considerent pe care prima instanță și-a fundamentat soluția de admitere a excepției de neexecutare a contractului a fost faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit una dintre obligații, respectiv cea de obținere a acordurilor, avizelor și aprobărilor aferente documentației în vederea realizării obiectivului. Instanța de apel a reținut că prima instanță a interpretat greșit contractul cu privire la întinderea obligației consultantului de a obține avizele, aprobările, etc. Verificând contractul, legea părților, ce trebuie interpretat restrictiv, în limita stipulațiilor acestuia, potrivit art. 984 C. civ.

- 1864, iar dispozițiile îndoielnice ar urma să fie interpretate în favoarea debitorului obligației (art. 983 C. civ. - 1864), se constată că acesta este un contract de prestări servicii în sensul art. 1413 alin. (4) C. civ. - 1864, în care reclamantul, în calitate de consultant, s-a angajat, potrivit dispozițiilor art. ll, intitulat „Obiectul contractului" (1.1.) „Obiectul contractului îl reprezintă elaborarea documentației necesare obținerii aprobării finanțării conform legii de către Administrația Fondului de Mediu, pentru realizarea obiectivului de investiții: stația de epurare a apelor uzate și de tratare a apei subterane pentru potabilizare". Prin alin. (2.2) al aceluiași art. ll a fost detaliată obligația consultantului: „Documentația va cuprinde în mod obligatoriu următoarele capitole: a) proiect tehnic de execuție, b) Studiul de fezabilitate, c) Planul de afaceri, d) Acordurile, avizele și aprobările aferente documentației.

Părțile au specificat în ce constă obligația consultantului de a depune la dosar „Acordurile, avizele și aprobările aferente documentației" indicând în alin. (3.3.) al aceluiași art. II, că „Prestatorul se mai obligă să îndeplinească toate procedurile legale pentru obținerea avizelor, acordurilor și a celorlalte documentații necesare pentru înregistrarea documentației tehnico-economice la Administrația Fondului de Mediu". Din textele arătate rezultă că, relativ la Acorduri, avize și aprobări există o dublă precizare: mai întâi acestea nu privesc aspectul juridic ci doar pe cel tehnico-economic; în al doilea rând ele se referă doar la cele care ar fi necesare a fi atașate la documentele „necesare obținerii aprobării finanțării de Administrația Fondului de Mediu" (art. ll 1.1.).

Această concluzie rezultă și din coroborarea textelor arătate cu art. VI (3.3.) din care rezultă că prestatorul s-a angajat doar să elaboreze soluțiile tehnice pentru „stația de epurare a apelor (...)", adică: instalații termice și climatizare, instalații electrice, alimentare cu apă, canalizare, drumuri, sistematizare verticală, etc. La dosarul întocmit de reclamantă, atașat de pârâtă la cererea de acordare a finanțării nerambursabile, sunt depuse avizele tehnice specifice: „Avizul tehnic" pentru echipamentul stații de epurare ape uzate tip EEC, „Certificat", „Agrement tehnic". Reclamanta nu avea nicio obligație relativ la documente juridice. Nici rațional și nici textual nu rezultă că prestatorul avea obligația de a obține certificatul de urbanism, autorizația de construcție, etc, așa cum susține pârâta și cum a reținut și prima instanță.

S-a apreciat că ar fi și imposibil să se solicite administrației publice astfel de acte atâta timp cât nu există proiectul construcției. Consultantul nu este arhitect, și nici nu s-a angajat să efectueze proiectul viitoarelor clădiri în care ar fi așezată instalația proiectată de consultant pentru realizarea „stației de epurare (...)". Relativ la riscul ca terenul pe care ar fi realizată stația de epurare și la faptul că acest teren ar putea să fie afectat de dezvoltarea circulației în zonă instanța de apel a reținut că potrivit art. VI - Obligațiile părților, (2.2.) „Documentația se va efectua pe baza datelor și informațiilor puse la dispoziție de beneficiar". Consultantul este specialist tehnic, nu jurist și nu avea nicio obligație de a face verificări cu privire la regimul juridic al terenului pe care beneficiarul i l-a indicat.

Aceasta din urmă i-a pus la dispoziție contractul de administrare din 25 ianuarie 2008, ce a fost atașat la dosarul ce a însoțit cererea de finanțare, așa cum rezultă din referatul Comisiei de avizare și al CD. S-a mai reținut că și pârâta a interpretat în această limită restrânsă obligația pârâtei de a obține Avizele, acordurile, etc. căci dacă interpreta altfel ar fi notificat consilierului lipsa acordurilor sau a avizelor de care s-a prevalat în instanță. Pârâta a recepționat lucrarea predată de prestator astfel că, potrivit regulilor generale ale recepției, lipsa obiecțiilor sau a rezervelor prezumă acceptarea lucrării în forma și stadiul existent la data recepției. Doar viciile ascunse pot fi invocate, însă lipsa avizelor nu constituie un viciu ascuns.

În plus, pârâta este un profesionist care vrea să edifice o stație de epurare pe care să o exploateze, deci ea are cunoștințe în acest domeniu. S-a reținut că lipsa unor avize sau acorduri, cum ar fi certificatul de urbanism, acordul de mediu, etc, nu este o încălcare esențială a obligației, căci ea putea să fie obținută și ulterior, așa cum a reținut prima instanță și cum este prevăzut în Manualul de operare (pct. 11 din formularul 11.1). Pârâta nu i-a solicitat, însă, aceste documente, știind că reclamanta nu are o astfel de obligație. S-a mai reținut de către instanța de apel că prima instanță a contestat chiar mărturisirea făcută de pârâtă, în întâmpinare, deși acest mijloc este regina probelor.

La data de 18 iunie 2009 Administrația Fondului pentru Mediu a comunicat pârâtei că în urma sesizării unei neconcordanțe în analiza juridică, s-a constatat lipsa conformității juridice a contractului de administrare cu cerințele Manualului de Operare și că în consecință „proiectul se respinge juridic". Instanța de apel a reținut că această neconcordanță rezultă din faptul că la data admiterii cererii de finanțare Administrația Fondului de Mediu a luat ca temei al dreptului pârâtei asupra terenului pe care urma să fie edificată „stația (...)" contractul din 25 ianuarie 2008, însă, ulterior, pârâta a sesizat AFM că nu mai are terenul la dispoziție deoarece ar fi încheiat un alt contract de locație având aceleași coordonate [București, Calea G., 333 sector 6 (...)], care ar fi fost reziliat în noiembrie 2008, însă cu efect retroactiv din septembrie 2008 adică la aproape o lună de la încheiere.

S-a mai constatat că prima instanță a reținut ca temei al admiterii excepției neexecutării și unele inadvertențe în documentația întocmită de reclamantă, ce a fost atașată la cererea pârâtei de admitere a cererii de finanțare și, mai ales, în studiul de fezabilitate. Instanța de apel a constatat, mai întâi, că admiterea sau respingerea cererii de finanțare în procedura licitației publice este un act juridic și că atâta timp cât o instanță competentă, instanța de contencios administrativ, nu a cenzurat o astfel de decizie a organului administrației publice centrale, prima instanță nu avea abilitarea legală să facă aprecieri asupra legalității hotărârii de admitere a cererii de finanțare.

Verificând și lipsurile reținute de prima instanță, instanța de apel a constatat că acestea nu sunt esențiale și că nu există nici un temei pentru a reține că pârâta nu a încheiat contractul de finanțare din cauza acestora ori că dacă l-ar fi încheiat ar fi riscat retragerea finanțării. Astfel, mențiunea numelui SN P. în loc de SC P. a fost găsită ca o greșeală nesemnificativă, căci ea nu ar putea fi decât o eroare pe care Administrația Fondului pentru Mediu a acceptat-o, reclamanta fiind titulara dreptului de autor asupra acestor lucrări și ea poate să utilizeze documentația la mai mulți clienți, acolo unde instalațiile proiectate sunt similare. Administrația Fondului pentru Mediu ar fi putut decide că documentația arătată nu este aptă să fie utilizată la „stația de tratare (...)" ce a făcut obiectul verificării.

De asemenea, lipsa semnăturilor sau a greșelilor de paginație sunt aspecte de formă, neesențiale. La fel și lipsa desenelor. La dosarul depus la Administrația Fondului pentru Mediu există planșe desenate și specialiștii acesteia nu au considerat că lipsa planșelor desenate, invocate de prima instanță, ar fi esențială. Instanța de apel a mai reținut că reclamanta a întocmit memoriul tehnic al demolărilor și că Administrația Fondului pentru Mediu nu a considerat că dărâmarea unei clădiri necesită, în mod esențial, planșe desenate. Ele pot fi atașate și ulterior admiterii cererii de finanțare, dacă pârâta ar solicita existența acestor planșe, însă ea a acceptat documentația fără rezerve și nici ulterior nu a sesizat nereguli.

Prima instanță a reținut că terenul pe care ar urma să fie edificată „stația (...)" ar fi situat în zona unde ar exista un risc de a fi cuprins într-un plan de expropriere. S-a constatat de către instanța de apel că nici această situație a regimului juridic al terenului nu poate fi imputată reclamantei, deoarece acesta a lucrat, potrivit art. VI.2.2 din contract, pe baza informațiilor puse la dispoziția sa de pârâtă, cu atât mai mult cu cât regimul juridic al terenului excede obligațiilor reclamantei. Situația apărută ulterior admiterii cererii de finanțare este esențială în dezlegarea litigiului. Părțile s-au obligat reciproc la îndeplinirea obligațiilor de a face, pentru a se obține aprobarea finanțării nerambursabile, reclamanta să întocmească documentația necesară admiterii cererii de finanțare, sub sancțiunea pierderii garanției de 200.000 RON (art. V 1.1.

b), iar pârâta să încheie contractul de finanțare și să execute proiectul pentru a obține finanțarea. Fiecare dintre părți a avut o obligație de rezultat. Pârâta a împiedicat, însă, obținerea rezultatului căci din vina sa nu a realizat implementarea proiectului prin realizarea „stației (...)". Simpla nerealizare a rezultatului prezumă culpa pârâtei dacă aceasta nu face dovada contrară (art. 1082 C. civ. -1864), iar creditorul are dreptul la executarea creanței și, în caz de întârziere, are dreptul la daune-interese (art. 1073, art. 1082 C. civ. -1864, art. lX 1.1. din contract). Cu privire la daunele-interese instanța de apel a reținut că termenul de 6 luni, pentru încheierea contractului de finanțare, este prevăzut în favoarea pârâtei și reclamanta nu are nici-un temei juridic să oblige pârâta să încheie contractul în prima zi sau în altă zi.

Esențial este ca pârâta să fi încheiat contractul, cel puțin în ultima zi. Din acest motiv s-a considerat că daunele-interese, de 0,1% pe zi de întârziere (art. lX 1.1. din contract), încep să curgă din prima zi în care pârâta a pierdut dreptul de a încheia contractul, adică 1 noiembrie 2008, pe care pârâta nu a contestat-o, însă prin cererea ulterioară, formulată la 25 octombrie 2012 și în apel, reclamanta a solicitat ca daunele-interese să fie calculate începând cu 1 iunie 2009. Instanța de apel a constatat că daunele-interese nu pot depăși valoarea pretenției principale, 625.312,60 RON, sumă indicată de reclamantă ca fiind creanța principală la care se calculează penalitățile de întârziere.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-pârâtă SC P. - Filiala F. SRL, aducându-i următoarele critici: 1. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv a contractului de prestări servicii din 24 ianuarie 2008, încheiat între reclamantă și pârâtă. Astfel, în contract sunt inserate o serie de clauze care, interpretate unele prin altele, conduc la concluzia că reclamantei îi revenea obligația de a obține acordurile și avizele necesare implementării și executării efective a proiectului. Aceste clauze sunt cuprinse în art. ll pct. 2.2; art. ll pct. 3.3; art. VI pct. 3.3. Obligația ce revenea reclamantei rezultă și din Manualul de operare al fondului pentru mediu - formularul nr. 11.1, dar și din art. lll pct. 1.1 din contract.

Hotărârea instanței de apel a fost dată și cu greșita interpretare a prevederilor art. 10.2.6 alin. (3) din Manualul de operare al AFM, deoarece proiectul trebuia să fie cert la momentul aprobării finanțării. S-a mai susținut de către recurentă că analiza AFM nu a vizat numai condițiile tehnice, ci și pe cele juridice, deoarece în cadrul acestei documentații trebuie să existe toate avizele și acordurile realizării proiectului, instanța de apel interpretând greșit și dispozițiile art. VI pct. 3.3 din contract, precum și pe cele vizând calificarea profesională a prestatorului, dar și pe cele referitoare la cauza juridică a contractului. 2. Instanța de apel nu a manifestat rol activ, recurenta susținând că, din acest punct de vedere, critica ei poate fi încadrată fie în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., fie în acele ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a reținut o stare de fapt care este nereală, atunci când a concluzionat că recurenta ar fi primit documentația de la prestator, că nu ar fi făcut obiecții la aceasta și că ar fi depus cererea de finanțare la AFM. În realitate, susține recurenta-pârâtă, reclamanta nu i-a predat nicio documentație, ci a depus-o direct la AFM, iar în ce privește așa-zisa mărturisire din partea recurentei, adresa respectivă, indicată de către instanța de apel, se referă la o altă societate, anume SC A.I. SRL.

Instanța de apel nu a cercetat nici dacă documentația ce a stat la baza obținerii finanțării a fost sau nu suficientă pentru realizarea finanțării proiectului, această documentație cuprinzând numeroase neconcordanțe, precum: necertificarea pentru conformitate cu originalul; memoriul general din cadrul studiului de fezabilitate este întocmit pentru o altă societate; lipsa unor piese desenate, deși acestea figurau în borderou, precum plan rețele, plan demolare, secțiune bazine etc; lipsa unor indicatori tehnico-economice. 3. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea unor dispoziții legale. a) Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 977, 978, 982 și 985 C. civ. - 1864, instanța de apel neținând cont de intenția comună a părților de a obține o finanțare pentru un proiect cert, ce presupunea obținerea autorizațiilor necesare; interpretarea contractului trebuia făcută în sensul că acesta să aibă efect și finalitate.

b) Au fost încălcate dispozițiile legale privind prezumțiile, respectiv art. 1199 și art. 1203 C. civ. - 1864. În acest sens, s-a criticat faptul că instanța de apel a reținut că reclamanta nu este arhitect, ci consultant, însă aceasta avea posibilitatea să angajeze un arhitect în vederea realizării proiectului viitoarelor clădiri, deoarece numai așa era posibilă proiectarea instalațiilor clădirii. De asemenea, nu s-a ținut seama de faptul că documentația întocmită de către reclamantă trebuia să corespundă atât din punct de vedere tehnic, cât și juridic pentru a putea fi admisă la finanțare.

c) Instanța de apel a făcut confuzie între dreptul de administrare și dreptul de folosință asupra unui teren, dreptul de administrare fiind un drept real, reprezentând un dezmembrământ al proprietății publice, or, în speță, contractul denumit de administrare era în mod real un contract de închiriere, care nu îndeplinește condițiile prevăzute în manualul de operare, pentru ca documentația să fie admisă la finanțare. d) Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor legale ce reglementează acordarea finanțării. Astfel, în mod greșit a reținut instanța de apel că acordarea finanțării se putea face și în condițiile prezentării unui proiect incomplet, pentru ca după aceea să fie obținute acordurile, avizele și autorizațiile necesare executării proiectului.

e) Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la răspunderea contractuală și la plata daunelor de întârziere. În acest sens s-a arătat faptul că instanța de apel a pronunțat hotărârea ca și cum reclamanta nu s-ar fi obligat față de recurenta-pârâtă, ci față de AFM, pentru obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor necesare, pe care de fapt nu Ie-a obținut. Cum reclamanta a depus documentația direct la AFM, recurenta-pârâtă nu a avut niciodată cunoștință despre lipsurile din documentație, decât după ce acest lucru i-a fost comunicat de către AFM.

S-a făcut o greșită aplicare și a art. 1014 C. civ., atunci când s-a reținut că recurenta-pârâtă este vinovată pentru neimplementarea proiectului, instanța de apel schimbând, nejustificat, sfera noțiunii de „împiedică", din conținutul acestui articol, de la un act unilateral și voluntar făcut de debitor în mod intenționat, la un act de neexecutare presupus al debitorului, neexecutare care poate fi făcută chiar și din culpă. În acest sens s-a relevat faptul că nu există nicio participare a recurentei la nerealizarea proiectului, deoarece, implementarea acestuia depindea doar de obținerea acordurilor, avizelor și a aprobărilor necesare realizării proiectului, condiționată de emiterea acestora de către autoritatea publică competentă.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: 1. În primul rând, Înalta Curte constată faptul că toate criticile formulate de către recurenta-pârâtă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, se referă, în fapt, la greșita interpretare a clauzelor contractului de prestări servicii din anul 2008, contract care, în baza art. 969 C. civ. - 1864, reprezintă legea părților, astfel încât și aceste critici trebuie încadrate tot în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Pe fond, criticile formulate de către recurenta-pârâtă sunt fondate, instanța de apel făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 969 și urm. C. civ.

- 1864 prin raportare la clauzele contractului din anul 2008 încheiat între părți. Din analiza clauzelor acestui contract rezultă, conform art. ll pct. 2.2 lit. a), că documentația va cuprinde, în mod obligatoriu, proiectul tehnic de execuție. Deși părțile nu au explicitat ce înseamnă proiect tehnic de execuție, reclamanta, ca profesionist în acest domeniu, ar fi trebuit să știe că proiectul tehnic de execuție cuprinde documentația, în detaliu, pentru realizarea obiectivului propus, așadar, presupune întocmirea unor schițe și desene care să permită nu numai admiterea unui asemenea proiect la finanțare ci să permită unui antreprenor realizarea efectivă a obiectivului de investiție. În sens tehnic, proiectul tehnic de execuție trebuie să cuprindă, în cele mai mici detalii, toate desenele tehnice și prescripțiile tehnice care să arate modul în care se va realiza stația de epurare a apelor uzate și de tratare a apei subterane pentru potabilizare.

La lit. d) din același articol arătat mai sus, se prevede obligativitatea pentru reclamantă de a obține acordurile, avizele și aprobările aferentei documentației, iar la pct. 3.3 din cadrul art. ll, se arată că reclamanta era cea care trebuia să îndeplinească toate procedurile legale pentru obținerea avizelor, acordurilor și a celorlalte documente necesare pentru înregistrarea la Administrația Fondului de Mediu.

Prin urmare, instanța de apel a interpretat, în mod greșit, clauzele prevăzute în contract atunci când a concluzionat că pârâta este cea care nu și-a respectat obligațiile contractuale și că din culpa ei nu s-a putut finaliza obținerea finanțării pentru realizarea finanțării obiectivului propus în contractul dintre părți, când de fapt, reclamanta nu a obținut, prealabil, acestea documente, pe care, oricum, atât potrivit contractului cât și logicii parcurgerii etapelor necesare realizării unui proiect tehnic de execuție, nu putea să le obțină ulterior întocmirii acestui proiect.

Din analiza prevederilor art. lll din contract, rezultă, indubitabil, faptul că acest contract se finalizează odată cu obținerea finanțării și realizării obiectivului propus, aceasta însemnând că obligațiile contractuale nu au fost îndeplinite, dar vina aparține reclamantei, care, pe de o parte, nu a obținut acordurile, avizele și aprobările aferente documentației, prealabil, deși avea această obligație legală, iar pe de altă parte, nu a întocmit un adevărat proiect tehnic de execuție, care să cuprindă toate detaliile necesare pentru ca un antreprenor să poată trece la realizarea practică a obiectivului de investiție. Ca atare, nu se poate reține, sub nicio formă, faptul că reclamanta și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, ea fiind, în fapt, cea care nu și-a respectat obligațiile contractuale.

În altă ordine de idei, chiar din prevederile art. VI pct. 3.3 rezultă că documentația trebuie să cuprindă următoarele: soluțiile constructive, instalațiile termice și de climatizare, instalațiile electrice, alimentarea cu apă, canalizarea, drumuri, sistematizare verticală, studiu geo informativ, rețele edilitare, instalații aferente construcțiilor, planșele desenate conform normelor în vigoare, iar în plus, proiectul tehnic trebuie să cuprindă și devizele pentru fiecare categorie de lucrări, or, așa după cum a reținut chiar instanța de apel, reclamanta nu a realizat toate aceste componente ale documentației tehnico-economice.

Fiind un profesionist care realizează documentații tehnico-economice în vederea obținerii de finanțării de la Administrația Fondului de Mediu, reclamanta trebuia să cunoască faptul că toate piesele dosarului trebuie să corespundă unor cerințe legale prestabilite, inclusiv din punct de vedere juridic, astfel încât ea este cea care nu și-a respectat obligațiile contractuale, inclusiv cu privire la aspectele juridice legate de regimul juridic al terenului pe care urma să se realizeze investiția, fapt ce a condus la neaprobarea finanțării și deci la neobținerea scopului urmărit la încheierea contractului din 24 ianuarie 2008. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și la art. 969 și urm. C. civ. - 1864, precum și la prevederile contractului din anul 2008 încheiat între părți, va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul că va respinge apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 3709 din 9 mai 2013 a Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC P. - Filiala F. SRL, împotriva deciziei nr. 418 din 1 noiembrie 2013, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta SC E.C. SRL Afumați prin lichidator judiciar V.I. împotriva sentinței civile nr. 3709 din 9 mai 2013 a Tribunalului București, secția a Vl-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 6 noiembrie 2014.