ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2823/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2823/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. 3130/98/2008, reclamantul P.S.,
în contradictoriu, cu pârâta SC C. SRL SLOBOZIA a solicitat obligarea pârâtei
la plata sumei de 472.728,66 lei reprezentând penalități de întârziere
calculate până la 7 octombrie 2008, precum și în continuare, penalități de
întârziere calculate conform clauzelor contractuale până la punerea în
funcțiune a obiectivului „stație epurare ape uzate”.
Tribunalul Ialomița,
prin sentința nr. 658 din 29 septembrie 2009, a respins, ca nefondată, cererea
reclamantei, reținând că, pe parcursul judecării cauzei s-a administrat proba
cu expertiza tehnică, din care a rezultat că lucrările executate de antreprenor
corespund documentației tehnice, iar constatările comisie de recepție care au
împiedicat punerea în funcțiune a obiectivului sunt nejustificate și nu pot fi
imputate antreprenorului, astfel că tribunalul a apreciat ca pârâta nu are vreo
culpă pentru faptul că stația de epurare nu lucrează la parametrii proiectați
de 100 mc/24 h.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel reclamantul P. SLOBOZIA, criticând soluția pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel
invocate, reclamantul apreciază că, pârâta nu a adus la cunoștința sa pe
parcursul derulării contractului, că ar exista vreun neajuns al proiectului
tehnic, care s-o împiedice să realizeze lucrarea în perioada ofertată cu
prilejul licitației și parametrii proiectați. De asemenea, consideră că pârâta
a procedat la o modificare a proiectului inițial impusă de achiziționarea de
noi echipamente, iar acest lucru ar fi condus la funcționarea defectuoasă a
stației. Mai arată că, antreprenorul nu a reușit să execute lucrarea
contractată și că nu este obligația reclamantei să individualizeze eventuala
greșeală a pârâtei, ci era obligația acesteia să verifice dacă lucrarea
funcționează la parametrii proiectați.
Curtea de Apel
București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2010, a
respins apelul declarat de apelanta P. SLOBOZIA, ca nefondat, reținând că,
reclamantul nu a prezentat, nu a invocat și mai ales nu a dovedit că pârâta
și-a îndeplinit necorespunzător o anumită obligație contractuală pentru ca
aceasta să datoreze penalități de întârziere, iar împrejurările constatate de
expertul tehnic judiciar conduc dimpotrivă la concluzia fermă că pârâta și-a
îndeplinit toate obligațiile contractuale, respectând întocmai documentația
tehnică din proiectul care nu aparține pârâtei.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, reclamantul P. SLOBOZIA, a declarat recurs, întemeiat
pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar critica adusă deciziei
atacate, se referă în esență la faptul că, din probele administrate în fața
instanței de apel, referitor la proiectul inițial care a stat la baza contractului
de lucrări, acesta a fost modificat de către pârâtă și din aceste motiv se
apreciază că în mod greșit instanța de apel nu a reținut culpa pârâtei cu
privire la funcționarea la parametri inferiori ai stației de epurare.
Analizând critica
adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând
a fi respins recursul reclamantului, pentru următoarele considerente:
Pretenția reclamantei
de obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere a fost corect
soluționată de către cele două instanțe, deoarece reclamanta nu a făcut dovada
că pârâta nu și-a îndeplinit în mod culpabil vreuna din obligațiile asumate
prin contractul dedus judecății și nu a arătat expres care anume obligație
contractuală a fost executată necorespunzător sau neexecutată.
Susținerea
recurentei, potrivit căreia, proiectul inițial care a stat la baza contractului
de lucrări a fost modificat de către pârâtă și că instanțele nu au reținut
culpa acesteia, se constată că nu are temei legal, întrucât aceasta nu conduce
în mod automat la atragerea unei răspunderi contractuale care să atragă
incidența clauzei penale deoarece nu s-a demonstrat prin probele administrate
că o astfel de modificare a condus la nefuncționarea stației sau la
funcționarea defectuoasă a acesteia, iar constatările expertului tehnic
judiciar conduc la concluzia că pârâta și-a îndeplinit toate obligațiile
contractuale, respectând întocmai documentația tehnica din proiectul care nu
aparține pârâtei, în speță, nefiind administrate probe cu caracter tehnic care
să ateste contrariul.
Așa fiind, pentru
considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat,
recursul declarat de reclamantul P. SLOBOZIA împotriva deciziei nr. 20 din 18
ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 septembrie 2010.