ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 542/2014

Asupra recursului de

față;

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a civilă,

prin Sentința nr. 8.287 din 5 iunie 2012, a respins cererea formulată de SC

M.H.G. SRL prin administrator judiciar A.L.I. București în contradictoriu cu

pârâta SC F.F. SRL, cu motivarea că plata tranșei a doua din preț de către

reclamantă nu era condiționată de demararea unor lucrări de construire a

stației de epurare de către pârâtă, ci părțile au convenit termene concrete

până la care fiecare să își îndeplinească obligațiile ce îi reveneau, iar

reclamanta este cea care nu și-a îndeplinit obligația contractuală de plată a

tranșei a doua din preț la termenul convenit.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 21 de la 24 ianuarie

2013, a respins apelul formulat de reclamanta SC M.H.G. SRL prin administrator

judiciar A.L.G. SRL, reținând că s-a apreciat corect mecanismul contractual de

executare a obligațiilor corelative asumate de părți, precum și ordinea de

executare a acestora, atât în cazul convenției inițiale, cât și ulterior modificării

contractului prin proces-verbal nr. 112 din 30 iunie 2008, iar apelanta nu a

probat o situație de fapt contrară celei reținute de către instanța de fond.

Împotriva acestei

decizii, SC M.H.G. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea

hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum

a fost formulată, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, s-a învederat că se impune rezoluțiunea contractului de

furnizare mărfuri, prin restituirea de către intimată a avansului achitat de

către recurentă, cu plata penalităților agreate contractual, iar procesele

verbale se impun a fi înlăturate de instanța de judecată, deoarece sunt întocmite

pro causa.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate,

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 10 mai

2008, între părți s-a încheiat Contractul de furnizare mărfuri nr. 1075, al

cărui obiect îl constituie vânzarea unei stații de epurare descrise în Anexa

nr. 1, parte integrantă a contractului. Obligația intimatei, în calitate de

vânzător al bunului, a constat în livrarea și punerea în funcțiune a stației de

epurare într-un termen de două luni de la plata avansului convenit între părți

și de a acorda o garanție de 12 (douăsprezece luni) de la data întocmirii

procesului-verbal de punere în funcțiune, iar obligația corelativă a

recurentei, în calitate de cumpărătoare, era de plată a prețului stabilit în

valoare de 152.000 euro, în patru tranșe, aceasta achitând numai contravaloarea

primei tranșe.

Plata celei de a doua

tranșe nu era condiționată de demararea lucrărilor de construire a stației de

epurare, cum susține reclamanta, neexistând în contract o asemenea clauză,

părțile convenind termene concrete de respectare a fiecărei obligații: de plată

și de predare a stației.

Prin procesul-verbal

înregistrat sub nr. 112 din 30 iunie 2008, părțile au înțeles să modifice

contractul inițial, în sensul că s-a prelungit termenul de livrare al

echipamentelor, sub condiția achitării celei de a doua tranșe al cărei termen a

fost stabilit până la data de 30 iulie 2008, față de data de 12 iunie 2008

convenită inițial.

În aceste condiții,

în mod corect, s-a apreciat că nu se impune rezoluțiunea contractului de

furnizare de mărfuri și restituirea avansului, întrucât, potrivit art. 1021 C.

civ., partea care se consideră îndreptățită să solicite rezoluțiunea instanței

de judecată este partea care a executat sau care se declară gata să execute

contractul, or, în speța de față, culpa aparține exclusiv reclamantei,

manifestarea de voință ulterioară celei inițiale fiind valabilă și de natură a

produce efecte juridice.

Față de aceste

aspecte, nefondată este și solicitarea accesorie de a obliga pârâta la plata

unor penalități de întârziere pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau

necorespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate.

Procesele-verbale

întocmite și semnate de reprezentanții ambelor părți au angajat în mod valabil

reclamanta, administratorul fiind persoana care, în raport de prevederile art.

70, 70

1

și 71 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale,

poate reprezenta în mod valabil o persoană juridică în actele pe care le încheie,

iar actele încheiate de acesta, în calitate de reprezentant legal, obligă

însăși societatea, cu atât mai mult cu cât la dosar se regăsește copia

registrului de corespondență aferent anului 2008.

Pentru aceste motive,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC M.H.G. SRL prin administrator judiciar

A.L.I. București împotriva Deciziei civile nr. 21 din 24 ianuarie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC M.H.G. SRL prin administrator judiciar

A.L.I. București împotriva Deciziei civile nr. 21 din 24 ianuarie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM