ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4877/2012

Asupra recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta

SC E. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC F.R. SRL solicitând obligarea

pârâtei la plata sumei de 30.750,90 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin

neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de execuție nr. 133 din 21

noiembrie 2006, rezultând din neplata integrală a facturii din 8 iunie 2007 și

la plata sumei de 118.852 RON reprezentând penalități de întârziere calculate

conform clauzelor contractuale, până la data notificării, precum și în

continuare până la plata totală a sumelor datorate și la plata cheltuielilor de

judecată, motivând că în baza contractului de execuție pârâta s-a obligat la

plata facturilor către reclamantă, ca urmare a executării lucrărilor de

retehnologizare a sistemului de canalizare și epurare a apei uzate.

Prin sentința comercială nr. 909 din 3 iunie 2011, Tribunalul

Comercial Mureș a respins excepția prescripției extinctive și excepția

neexecutării contractului, invocate de' pârâtă, a

admis în parte cererea de

chemare în judecată, obligând-o pe pârâtă la

plata către reclamantă a sumei de 30.750,90 lei reprezentând debit principal și

suma de 30.750,90 lei penalități de întârziere și la suma de 10.829,07 lei

cheltuieli de judecată, respingând restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut

că reclamanta ș-i obligat, prin contract, să realizeze o stație de epurare a

apei conform specificațiilor din manualul de exploatare, iar pârâta s-a obligat

prin art. 5.1 din contract să respecte parametrii tehnici de utilizare a apei.

în apărare, pârâta a invocat faptul că neatingerea parametrilor calitativi se

datoresc modului în care reclamanta a realizat operațiunea de retehnologizare a

stației de epurare.

Cum reclamanta a făcut dovada că pârâta a depășit

debitul de intrare și a concentrației poluanților în apele uzate, pârâta

neavând nicio obiecțiune și nerăstumând susținerile reclamantei, instanța a

constatat că pârâta datorează suma solicitată de reclamantă, așa cum a fost

facturată de către aceasta, astfel că excepția neexecutării contractului

invocată de pârâtă în apărare a fost respinsă.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la

acțiune instanța a reținut că întrucât realizarea condiției suspensive nu s-a

făcut din culpa pârâtei, obligația de plată a cotei de 7% din contract a

devenit exigibilă la 7 zile de la emiterea facturii adică la 15 iunie 2007,

dată de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani și cum pârâta

a efectuat o plată parțială la 31 noiembrie 2007, fără a motiva în vreun fel

refuzul de plată a restului facturii, această plată parțială întrerupând cursul

prescripției conform art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, cererea a fost

formulată în intervalul termenului de prescripție.

A mai reținut instanța că pârâta datorează penalități

de întârziere în temeiul art. 5.1 din contract și că valoarea penalităților nu

poate depăși cuantumul debitului principal, întrucât la acea dată era în

vigoare Legea nr. 469/2002, potrivit căreia prin art. 4 alin. (3) limitează

valoarea penalităților, în lipsa unei stipulații contrare.

Împotriva acestei decizii și a încheierii de ședință din 14

martie 2011 a aceleiași instanțe pârâta a declarat apel.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II

-a

civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis apelul, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis

excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.

De asemenea a respins apelul pârâtei privind încheierea de la 14 martie 2011

prin care s-a soluționat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

Comercial Mureș, cu obligarea intimatei reclamante să-i plătească apelantei

pârâte 4.920 lei cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din decizia nr. 14/ A

din 30 ianuarie 2012.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor

invocate, instanța de apel a constatat că s-a făcut o interpretare greșită a

efectuării plății parțiale a facturii emise de reclamantă ceea ce a determinat

o soluționare .greșită a excepțiilor prescripției dreptului la acțiune și

neexecutării contractului, ^invocate de pârâtă, excepții respinse de prima

instanță care Ie-a dat o dezlegare pe fondul cererii de chemare în judecată.

În acest sens instanța de apel a apreciat că suma în

litigiu referitoare la plata procentului de 7% din valoarea contractului nu a

fost recunoscută de pârâtă, din actele dosarului rezultând că între părți s-au

purtat discuții în legătură cu atingerea parametrilor apei epurate garantate de

reclamantă,: astfel că plata efectuată de pârâtă nu este o plată parțială care

să însemne o recunoaștere a sumei reprezentând procentul de 7% din valoarea

contractului, ci un refuz de plată.

Ca urmare, având în vedere că data exigibilității facturii

este 15 mai 2007 și data introducerii acțiunii este 26 octombrie 2010, se

constată că termenul de prescripție de 3 ani a fost depășit, situație față de

care acțiunea este prescrisă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs

având ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și

menținerii sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat în recursul său că obligația de

plată a procentului de 7% din valoarea contractului devenea scadentă de la

împlinirea condiției suspensive care constă în obținerea parametrilor apei

epurate garantată prin proiect și față de împrejurarea că și-a respectat

obligațiile contractuale, demonstrând că a realizat obiectivul propus conform

proiectului tehnic și breviarului de calcul, iar pârâta nu a făcut dovada că a

exploatat stația conform manualului de exploatare și nu a avut obiecții în

legătură cu modul de realizare a lucrărilor contractate de către reclamantă,

dimpotrivă prin achitarea restului de plată din valoarea contractului prevăzută

la finalizarea fiecărei categorii de lucrări pârâta a confirmat implicit

executarea lucrării, conform graficului de execuție.

În acest context, având în vedere că nu s-a realizat

condiția suspensivă din culpa pârâtei care nu a folosit stația conform

manualului de utilizare, obligația de plată a devenit exigibilă la emiterea

facturii, adică la 15 iunie 2007, dată de la care începe să curgă termenul de

prescripție, perioadă în care pârâta a efectuat o plată parțială la 31

noiembrie 2007, întrerupând termenul de prescripție, conform art. 16 alin. (1)

din Decretul nr. 167/1958, astfel că introducerea acțiunii la data de 26

octombrie 2010 se încadrează în termenul de prescripție de 3 ani.

Recursul este nefondat.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată

poate fi modificată dacă este lipsită de ternei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În speță, recurenta vizează cea de-a doua ipoteză și privește

interpretarea și aplicarea greșită a art. 5.1. din contractul încheiat și art. 16

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 precum și noțiunea de plată parțială.

Conform art. 5.1 din contractul de execuție care face

obiectul dosarului, „plata se face astfel: avans 40%; 7% în termen de 7 zile de

la obținerea parametrilor apei epurate garantate prin proiect, cu condiția

exploatării conform manualului de exploatare furnizat odată cu predarea

instalației…

”

.

Recurenta a

apreciat că dreptul la acțiune pentru plata contravalorii

lucrărilor

prestate s-a născut la 15 iunie 2007, la 7 zile de la facturare, când s-a născut

dreptul la acțiune având în vedere nerealizarea condiției suspensive din culpa

pârâtei și că efectuarea unei plăți parțiale a facturii în litigiu de către

pârâtă care nu a contestat plata restului facturii a determinat întreruperea

termenului de prescripție conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Este de reținut în precizările sale reclamanta a

recunoscut că ceea ce nu a plătit pârâta este procentul de 7% prevăzut de art. 15.1

din contract.

Având în vedere numeroasa corespondență a părților determinată

de neobținerea parametrilor apei epurate, nu se poate reține că pârâta a acceptat

că datorează reclamantei suma reprezentând procentul de 7% din contract, motiv

pentru care în mod corect instanța de apel a constatat că în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, neoperând

recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul

căruia curge prescripția și în consecință nefiind întreruptă prescripția.

Ca urmare, dreptul la acțiune fiind născut la 15 iunie

2007 iar acțiunea fiind formulată la 20 octombrie 2010, termenul de prescripție

de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 a fost depășit, astfel că

legal instanța de apel a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, schimbând

hotărârea atacată în acest sens.

Constatând că hotărârea atacată este la adăpost de orice

critică, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în raport de art. 304 alin. (9)

C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL

împotriva deciziei nr. 14/ A din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică/astăzi 6 decembrie 2012.