ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4877/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4877/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta
SC E. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC F.R. SRL solicitând obligarea
pârâtei la plata sumei de 30.750,90 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin
neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de execuție nr. 133 din 21
noiembrie 2006, rezultând din neplata integrală a facturii din 8 iunie 2007 și
la plata sumei de 118.852 RON reprezentând penalități de întârziere calculate
conform clauzelor contractuale, până la data notificării, precum și în
continuare până la plata totală a sumelor datorate și la plata cheltuielilor de
judecată, motivând că în baza contractului de execuție pârâta s-a obligat la
plata facturilor către reclamantă, ca urmare a executării lucrărilor de
retehnologizare a sistemului de canalizare și epurare a apei uzate.
Prin sentința comercială nr. 909 din 3 iunie 2011, Tribunalul
Comercial Mureș a respins excepția prescripției extinctive și excepția
neexecutării contractului, invocate de' pârâtă, a
admis în parte cererea de
chemare în judecată, obligând-o pe pârâtă la
plata către reclamantă a sumei de 30.750,90 lei reprezentând debit principal și
suma de 30.750,90 lei penalități de întârziere și la suma de 10.829,07 lei
cheltuieli de judecată, respingând restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut
că reclamanta ș-i obligat, prin contract, să realizeze o stație de epurare a
apei conform specificațiilor din manualul de exploatare, iar pârâta s-a obligat
prin art. 5.1 din contract să respecte parametrii tehnici de utilizare a apei.
în apărare, pârâta a invocat faptul că neatingerea parametrilor calitativi se
datoresc modului în care reclamanta a realizat operațiunea de retehnologizare a
stației de epurare.
Cum reclamanta a făcut dovada că pârâta a depășit
debitul de intrare și a concentrației poluanților în apele uzate, pârâta
neavând nicio obiecțiune și nerăstumând susținerile reclamantei, instanța a
constatat că pârâta datorează suma solicitată de reclamantă, așa cum a fost
facturată de către aceasta, astfel că excepția neexecutării contractului
invocată de pârâtă în apărare a fost respinsă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la
acțiune instanța a reținut că întrucât realizarea condiției suspensive nu s-a
făcut din culpa pârâtei, obligația de plată a cotei de 7% din contract a
devenit exigibilă la 7 zile de la emiterea facturii adică la 15 iunie 2007,
dată de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani și cum pârâta
a efectuat o plată parțială la 31 noiembrie 2007, fără a motiva în vreun fel
refuzul de plată a restului facturii, această plată parțială întrerupând cursul
prescripției conform art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, cererea a fost
formulată în intervalul termenului de prescripție.
A mai reținut instanța că pârâta datorează penalități
de întârziere în temeiul art. 5.1 din contract și că valoarea penalităților nu
poate depăși cuantumul debitului principal, întrucât la acea dată era în
vigoare Legea nr. 469/2002, potrivit căreia prin art. 4 alin. (3) limitează
valoarea penalităților, în lipsa unei stipulații contrare.
Împotriva acestei decizii și a încheierii de ședință din 14
martie 2011 a aceleiași instanțe pârâta a declarat apel.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II
-a
civilă, de contencios administrativ și
fiscal, a admis apelul, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis
excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.
De asemenea a respins apelul pârâtei privind încheierea de la 14 martie 2011
prin care s-a soluționat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului
Comercial Mureș, cu obligarea intimatei reclamante să-i plătească apelantei
pârâte 4.920 lei cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din decizia nr. 14/ A
din 30 ianuarie 2012.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor
invocate, instanța de apel a constatat că s-a făcut o interpretare greșită a
efectuării plății parțiale a facturii emise de reclamantă ceea ce a determinat
o soluționare .greșită a excepțiilor prescripției dreptului la acțiune și
neexecutării contractului, ^invocate de pârâtă, excepții respinse de prima
instanță care Ie-a dat o dezlegare pe fondul cererii de chemare în judecată.
În acest sens instanța de apel a apreciat că suma în
litigiu referitoare la plata procentului de 7% din valoarea contractului nu a
fost recunoscută de pârâtă, din actele dosarului rezultând că între părți s-au
purtat discuții în legătură cu atingerea parametrilor apei epurate garantate de
reclamantă,: astfel că plata efectuată de pârâtă nu este o plată parțială care
să însemne o recunoaștere a sumei reprezentând procentul de 7% din valoarea
contractului, ci un refuz de plată.
Ca urmare, având în vedere că data exigibilității facturii
este 15 mai 2007 și data introducerii acțiunii este 26 octombrie 2010, se
constată că termenul de prescripție de 3 ani a fost depășit, situație față de
care acțiunea este prescrisă.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs
având ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea
recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și
menținerii sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat în recursul său că obligația de
plată a procentului de 7% din valoarea contractului devenea scadentă de la
împlinirea condiției suspensive care constă în obținerea parametrilor apei
epurate garantată prin proiect și față de împrejurarea că și-a respectat
obligațiile contractuale, demonstrând că a realizat obiectivul propus conform
proiectului tehnic și breviarului de calcul, iar pârâta nu a făcut dovada că a
exploatat stația conform manualului de exploatare și nu a avut obiecții în
legătură cu modul de realizare a lucrărilor contractate de către reclamantă,
dimpotrivă prin achitarea restului de plată din valoarea contractului prevăzută
la finalizarea fiecărei categorii de lucrări pârâta a confirmat implicit
executarea lucrării, conform graficului de execuție.
În acest context, având în vedere că nu s-a realizat
condiția suspensivă din culpa pârâtei care nu a folosit stația conform
manualului de utilizare, obligația de plată a devenit exigibilă la emiterea
facturii, adică la 15 iunie 2007, dată de la care începe să curgă termenul de
prescripție, perioadă în care pârâta a efectuat o plată parțială la 31
noiembrie 2007, întrerupând termenul de prescripție, conform art. 16 alin. (1)
din Decretul nr. 167/1958, astfel că introducerea acțiunii la data de 26
octombrie 2010 se încadrează în termenul de prescripție de 3 ani.
Recursul este nefondat.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată
poate fi modificată dacă este lipsită de ternei legal ori a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În speță, recurenta vizează cea de-a doua ipoteză și privește
interpretarea și aplicarea greșită a art. 5.1. din contractul încheiat și art. 16
alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 precum și noțiunea de plată parțială.
Conform art. 5.1 din contractul de execuție care face
obiectul dosarului, „plata se face astfel: avans 40%; 7% în termen de 7 zile de
la obținerea parametrilor apei epurate garantate prin proiect, cu condiția
exploatării conform manualului de exploatare furnizat odată cu predarea
instalației…
”
.
Recurenta a
apreciat că dreptul la acțiune pentru plata contravalorii
lucrărilor
prestate s-a născut la 15 iunie 2007, la 7 zile de la facturare, când s-a născut
dreptul la acțiune având în vedere nerealizarea condiției suspensive din culpa
pârâtei și că efectuarea unei plăți parțiale a facturii în litigiu de către
pârâtă care nu a contestat plata restului facturii a determinat întreruperea
termenului de prescripție conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Este de reținut în precizările sale reclamanta a
recunoscut că ceea ce nu a plătit pârâta este procentul de 7% prevăzut de art. 15.1
din contract.
Având în vedere numeroasa corespondență a părților determinată
de neobținerea parametrilor apei epurate, nu se poate reține că pârâta a acceptat
că datorează reclamantei suma reprezentând procentul de 7% din contract, motiv
pentru care în mod corect instanța de apel a constatat că în cauză nu sunt
incidente dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, neoperând
recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul
căruia curge prescripția și în consecință nefiind întreruptă prescripția.
Ca urmare, dreptul la acțiune fiind născut la 15 iunie
2007 iar acțiunea fiind formulată la 20 octombrie 2010, termenul de prescripție
de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 a fost depășit, astfel că
legal instanța de apel a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, schimbând
hotărârea atacată în acest sens.
Constatând că hotărârea atacată este la adăpost de orice
critică, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în raport de art. 304 alin. (9)
C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL
împotriva deciziei nr. 14/ A din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția
a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică/astăzi 6 decembrie 2012.