ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4877/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC E. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC F.R. SRL solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 30.750,90 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de execuție nr. 133 din 21 noiembrie 2006, rezultând din neplata integrală a facturii din 8 iunie 2007 și la plata sumei de 118.852 RON reprezentând penalități de întârziere calculate conform clauzelor contractuale, până la data notificării, precum și în continuare până la plata totală a sumelor datorate și la plata cheltuielilor de judecată, motivând că în baza contractului de execuție pârâta s-a obligat la plata facturilor către reclamantă, ca urmare a executării lucrărilor de retehnologizare a sistemului de canalizare și epurare a apei uzate.

Prin sentința comercială nr. 909 din 3 iunie 2011, Tribunalul Comercial Mureș a respins excepția prescripției extinctive și excepția neexecutării contractului, invocate de' pârâtă, a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 30.750,90 lei reprezentând debit principal și suma de 30.750,90 lei penalități de întârziere și la suma de 10.829,07 lei cheltuieli de judecată, respingând restul pretențiilor. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta ș-i obligat, prin contract, să realizeze o stație de epurare a apei conform specificațiilor din manualul de exploatare, iar pârâta s-a obligat prin art. 5.1 din contract să respecte parametrii tehnici de utilizare a apei.

în apărare, pârâta a invocat faptul că neatingerea parametrilor calitativi se datoresc modului în care reclamanta a realizat operațiunea de retehnologizare a stației de epurare. Cum reclamanta a făcut dovada că pârâta a depășit debitul de intrare și a concentrației poluanților în apele uzate, pârâta neavând nicio obiecțiune și nerăstumând susținerile reclamantei, instanța a constatat că pârâta datorează suma solicitată de reclamantă, așa cum a fost facturată de către aceasta, astfel că excepția neexecutării contractului invocată de pârâtă în apărare a fost respinsă.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune instanța a reținut că întrucât realizarea condiției suspensive nu s-a făcut din culpa pârâtei, obligația de plată a cotei de 7% din contract a devenit exigibilă la 7 zile de la emiterea facturii adică la 15 iunie 2007, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani și cum pârâta a efectuat o plată parțială la 31 noiembrie 2007, fără a motiva în vreun fel refuzul de plată a restului facturii, această plată parțială întrerupând cursul prescripției conform art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, cererea a fost formulată în intervalul termenului de prescripție.

A mai reținut instanța că pârâta datorează penalități de întârziere în temeiul art. 5.1 din contract și că valoarea penalităților nu poate depăși cuantumul debitului principal, întrucât la acea dată era în vigoare Legea nr. 469/2002, potrivit căreia prin art. 4 alin. (3) limitează valoarea penalităților, în lipsa unei stipulații contrare. Împotriva acestei decizii și a încheierii de ședință din 14 martie 2011 a aceleiași instanțe pârâta a declarat apel. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.

De asemenea a respins apelul pârâtei privind încheierea de la 14 martie 2011 prin care s-a soluționat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Comercial Mureș, cu obligarea intimatei reclamante să-i plătească apelantei pârâte 4.920 lei cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din decizia nr. 14/ A din 30 ianuarie 2012. Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, instanța de apel a constatat că s-a făcut o interpretare greșită a efectuării plății parțiale a facturii emise de reclamantă ceea ce a determinat o soluționare .greșită a excepțiilor prescripției dreptului la acțiune și neexecutării contractului, ^invocate de pârâtă, excepții respinse de prima instanță care Ie-a dat o dezlegare pe fondul cererii de chemare în judecată.

În acest sens instanța de apel a apreciat că suma în litigiu referitoare la plata procentului de 7% din valoarea contractului nu a fost recunoscută de pârâtă, din actele dosarului rezultând că între părți s-au purtat discuții în legătură cu atingerea parametrilor apei epurate garantate de reclamantă,: astfel că plata efectuată de pârâtă nu este o plată parțială care să însemne o recunoaștere a sumei reprezentând procentul de 7% din valoarea contractului, ci un refuz de plată. Ca urmare, având în vedere că data exigibilității facturii este 15 mai 2007 și data introducerii acțiunii este 26 octombrie 2010, se constată că termenul de prescripție de 3 ani a fost depășit, situație față de care acțiunea este prescrisă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs având ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat în recursul său că obligația de plată a procentului de 7% din valoarea contractului devenea scadentă de la împlinirea condiției suspensive care constă în obținerea parametrilor apei epurate garantată prin proiect și față de împrejurarea că și-a respectat obligațiile contractuale, demonstrând că a realizat obiectivul propus conform proiectului tehnic și breviarului de calcul, iar pârâta nu a făcut dovada că a exploatat stația conform manualului de exploatare și nu a avut obiecții în legătură cu modul de realizare a lucrărilor contractate de către reclamantă, dimpotrivă prin achitarea restului de plată din valoarea contractului prevăzută la finalizarea fiecărei categorii de lucrări pârâta a confirmat implicit executarea lucrării, conform graficului de execuție.

În acest context, având în vedere că nu s-a realizat condiția suspensivă din culpa pârâtei care nu a folosit stația conform manualului de utilizare, obligația de plată a devenit exigibilă la emiterea facturii, adică la 15 iunie 2007, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție, perioadă în care pârâta a efectuat o plată parțială la 31 noiembrie 2007, întrerupând termenul de prescripție, conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, astfel că introducerea acțiunii la data de 26 octombrie 2010 se încadrează în termenul de prescripție de 3 ani. Recursul este nefondat. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată poate fi modificată dacă este lipsită de ternei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În speță, recurenta vizează cea de-a doua ipoteză și privește interpretarea și aplicarea greșită a art. 5.1. din contractul încheiat și art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 precum și noțiunea de plată parțială. Conform art. 5.1 din contractul de execuție care face obiectul dosarului, „plata se face astfel: avans 40%; 7% în termen de 7 zile de la obținerea parametrilor apei epurate garantate prin proiect, cu condiția exploatării conform manualului de exploatare furnizat odată cu predarea instalației…

” . Recurenta a apreciat că dreptul la acțiune pentru plata contravalorii lucrărilor prestate s-a născut la 15 iunie 2007, la 7 zile de la facturare, când s-a născut dreptul la acțiune având în vedere nerealizarea condiției suspensive din culpa pârâtei și că efectuarea unei plăți parțiale a facturii în litigiu de către pârâtă care nu a contestat plata restului facturii a determinat întreruperea termenului de prescripție conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Este de reținut în precizările sale reclamanta a recunoscut că ceea ce nu a plătit pârâta este procentul de 7% prevăzut de art. 15.1 din contract.

Având în vedere numeroasa corespondență a părților determinată de neobținerea parametrilor apei epurate, nu se poate reține că pârâta a acceptat că datorează reclamantei suma reprezentând procentul de 7% din contract, motiv pentru care în mod corect instanța de apel a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, neoperând recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția și în consecință nefiind întreruptă prescripția. Ca urmare, dreptul la acțiune fiind născut la 15 iunie 2007 iar acțiunea fiind formulată la 20 octombrie 2010, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 a fost depășit, astfel că legal instanța de apel a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, schimbând hotărârea atacată în acest sens.

Constatând că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în raport de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL împotriva deciziei nr. 14/ A din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică/astăzi 6 decembrie 2012.