ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția a II-a civilă

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție)

A. Contract de furnizare a apei. Acțiune în pretenții. Incidența puterii de lucru judecat. Consecințe

B. Contract de furnizare a apei. Refuzul plății unei părți din valoarea facturii. Consecințe din perspectiva dispozițiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958

Cuprins pe materii : Drept comercial. Prescripția extinctivă

Index alfabetic :

acțiune în pretenții

contract de furnizare a apei

întreruperea prescripției

Decretul nr. 167/1958, art. 1, art. 3, art. 16 lit. a), lit. c)

C. civ. din 1864, art. 1200 pct. 4, art. 1202

C. proc. civ. din 1865, art. 304 pct. 9

A. În cazul în care problema obligației beneficiarului de a plăti contravaloarea apei reci folosite la prepararea apei calde, grefată pe contractul de furnizare încheiat de părți, a fost dezlegată în mod irevocabil în defavoarea acestuia prin decizii anterioare prin care s-a statuat asupra pretențiilor similare celor din cauza de față, întemeiate pe același contract și pe aceleași dispoziții legale invocate, evident aferente altor perioade și a căror putere de lucru judecat nu poate fi contrazisă, nici o instanță nu mai poate repune în discuție și statua altfel sub acest aspect, fiind ținută de dispozițiile art. 1200 pct. 4 și ale art. 1202 din Codul civil de la 1864.

Ca urmare, este legală hotărârea instanței de apel prin care beneficiarul a fost obligat la plata acestui serviciu, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

B. În cazul în care între părțile unui contract de furnizare a apei au existat litigii frecvente, legate de executarea aceluiași contract și în care pretențiile au fost reprezentate chiar de pretențiile contestate și în litigiul de față, câtă vreme parte din valoarea facturilor emise în temeiul acestui contract a fost refuzată în mod constant de către beneficiarul serviciilor, furnizorul necontestând faptul că a primit notificările de refuz la plată pentru acest tip de servicii prestate, nu se mai poate vorbi despre o recunoaștere tacită a întregii datorii facturate, ci dimpotrivă, despre un refuz de plată al datoriei restante, datorie care trebuia solicitată în instanță în cadrul termenului de prescripție prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.

În această situație, nu este aplicabil cazul de întrerupere a cursului prescripției prevăzut de art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, întrucât recunoașterea la care face referire acest articol, pentru a fi utilă, trebuie să fie neechivocă.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 673 din 27 februarie 2015

Notă

: Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 01 octombrie 2011.

Prin cererea înregistrată sub nr. xx44/91/2010 la 29.04.2010 pe rolul Tribunalului Vrancea, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 1.587.514,50 lei cu titlu de preț, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate acesteia, servicii constând în furnizarea de apă rece, preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale și meteorice, respectiv servicii de salubritate și chirie locale, evidențiate în facturile nr. 700549/14.01.2007, 036324/15.02.2007, 7066822/14.03.2007 și nr. 7097262/15.04.2007, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele :

În ceea ce privește serviciile de apă și de canalizare, între SC A. SA Focșani, în calitate de furnizor și pârâta SC B. SA Focșani, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul nr. 2849/25.10.2001, având ca obiect furnizarea de apă potabilă și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale și meteorice, în vederea epurării.

Având în vedere faptul că pârâta nu a înțeles să-și execute obligațiile de plată menționate, a invitat-o la conciliere directă, astfel că, urmare a discuțiilor purtate de părți, a fost încheiat un proces-verbal în care s-a menționat rezultatul concilierii. Astfel, la punctul A au fost consemnate sumele acceptate și la punctul B au fost consemnate facturile de servicii care au fost refuzate parțial la plată de către debitoarea SC B. SA Focșani.

Refuzurile parțiale la plată sunt motivate de pârâtă în principal prin faptul că între SC A. SA Focșani și SC B. SA Focșani nu ar exista o convenție cu privire la facturarea apei reci necesare preparării apei calde și a canalizării în sarcina societății pârâte.

Având în vedere faptul că SC B. SA Focșani este beneficiar, așa cum rezultă de altfel din contractul nr. 2849/25.10.2001, societatea însăși fiind un consumator, refuzurile pârâtei la plata în întregime a facturilor de servicii menționate sunt neîntemeiate.

Reclamanta a menționat faptul că prin H.C.L. Focșani nr. 49/2004 s-a instituit obligația SC B. SA Focșani să refactureze către populație, agenți economici, instituții publice, apa rece din apa caldă pe care a primit-o de la aceasta, cu privire la blocurile contorizate.

Cantitatea totală de apă rece furnizată de SC A. SA Focșani către SC B. SA Focșani este înregistrată de apometrele existente pe conductele de livrare a apei reci, de stațiile de hidrofor la intrarea în fiecare punct termic. Apometrele reprezintă punctul de delimitare al instalațiilor dintre SC A. SA Focșani și SC B. SA Focșani. Raportat la această cantitate de apă livrată pârâtei, s-a facturat în sarcina acesteia și canalizarea aferentă, conform prevederilor contractuale.

Reclamanta a arătat că relațiile comerciale dintre cele două părți sunt stabilite prin contractul nr. 2849/25.10.2001, unde la art. 1 se prevede faptul că obiectul acestuia îl reprezintă Furnizarea către beneficiar a apei potabile și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale și meteorice,în schimbul obligației de a plăti prețul acestor servicii potrivit art. 8 din contract.

În drept, s-au invocat prevederile art. 969 și art. 1361 C. civ., precum și prevederile Contractului nr. 2849/25.10.2001.

Prin întâmpinarea depusă la data de 29.06.2010, pârâta a arătat că acțiunea reclamantei este prescrisă parțial, solicitând respingerea acesteia pentru diferența neprescrisă.

În motivarea întâmpinării s-au arătat următoarele:

În mod greșit au fost acționați în judecată pentru a fi obligați la plata sumei de 1.587.514,50 lei pentru serviciile prestate de reclamantă în perioada decembrie 2006 - martie 2007, deoarece sumele recunoscute din cele patru facturi, respectiv 1.190.652 lei, au fost achitate în perioada 13.02.2007 - 20.05.2008, conform situației facturilor din perioada respectivă și a instrumentelor de plată anexate.

Din cele patru facturi trei sunt prescrise, respectiv

facturile nr. 7005496/14.01.2007, scadentă la 13.02.2007, nr. 7036324/15.02.2007, scadentă la 17.03.2007 și nr. 7066822/14.03.2007 scadentă la 13.04.2007.

Având în vedere datele scadente ale celor trei facturi și data sesizării instanței de către reclamanta SC A. SA Focșani, respectiv 29.04.2010, se constată că a fost depășit termenul general de prescripție de trei ani, ceea ce denotă că, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 167/1958, pretențiile sunt prescrise.

În ceea ce privește factura nr. 7097262/15.04.2007, scadentă la 30.04.2007, pârâta a arătat că din valoarea totală a respectivei facturi, de 361.368,50 lei, a recunoscut și a achitat în perioada 14.05.2007 - 20.05.2008 suma de 275.934,61 lei, nerecunoscând și neachitând suma de 85.433,89 lei.

Pârâta a precizat că încă din aprilie 2002 a refuzat la plată cantități de apă potabilă facturate de către SC A. SA în afara prevederilor contractului încheiat, întrucât acele cantități reprezentau o parte din apa rece din apă caldă livrată populației, instituțiilor bugetare și agenților economici din municipiul Focșani, care, începând cu anul 2001, sunt clienți comuni ai ambelor companii, respectiv ai SC A. SA pentru apa rece și ai SC B. SA pentru energia termică.

În ce privește contractul nr. 2849/25.10.2001 (care reprezintă cadrul legal), pârâta a arătat că acesta a fost încheiat înainte de preluarea distribuției de energie termică de către SC B. SA și nu conține niciun fel de modificări față de contractul anterior, respectiv contractul nr. 3340/27.02.1997, deși în mod cert reclamanta era în proces de predare a distribuției de energie termică.

Pârâta a precizat că acest contract nu a fost modificat nici ulterior, iar SC A. SA nu a solicitat astfel de modificări încât să poată justifica ulterior un nou mod de facturare a apei reci (potabile și din apă caldă), practicat atât față de SC B. SA, cât și față de clienții săi, deveniți clienți ai ambelor unități numai după transferul distribuției.

Facturarea către SC B. SA a unei părți din apa caldă a fost o hotărâre unilaterală a SC A. SA, luată în mai 2002, hotărâre care nu a fost însușită de pârâtă și nici nu este prevăzută în contractul dintre părți sau în vreun act adițional la acesta.

După această hotărâre unilaterală, SC A. SA a procedat la facturarea lunară către societatea pârâtă a cantităților suplimentare de apă rece consumate în fapt de populație, instituții bugetare și agenți economici, care, în Ioc să fie facturați după aparatele de măsură, au primit de la regia locală facturi calculate în sistem paușal, respectiv 3,3 mc/persoană, diferența până la consumul real facturând-o pârâtei.

În conformitate cu art. 15 din contract, consumul de apă potabilă în folosința populației, a instituțiilor publice și a agenților economici se stabilește de regulă în mod direct, cu ajutorul sistemelor de măsurare, în contract fiind stipulate și situațiile posibile de facturare a acestor clienți în sistem paușal, dar numai ca excepție de la regulă.

Includerea în facturi de către SC A. SA a cantităților de apă rece din apă caldă rezultate ca urmare facturării în sistem paușal a populației, instituțiilor și agenților economic, precum și a canalizării aferente, nu are bază legală contractuală.

Apa rece livrată de SC A. SA trece doar prin punctele termice și rețelele aflate în concesiunea SC B. SA, dar consumul efectiv nu se întâmplă în totalitate în aceste locuri.

Locurile de consum pentru cantitățile și serviciile facturate în plus către SC B. SA, condomeniile sau clădirile respective și instalațiile de consum sunt proprietatea populației, instituțiilor publice și agenților economici, care decid în fapt și asupra momentului și asupra nivelului consumului, în funcție de necesitățile proprii. Consumul și deversarea spre canalizare a apei, ca și consumul energiei incluse în apa caldă sau în încălzire se realizează în apartamentul, locuința sau clădirea în care locuiește fiecare din acești consumatori, care sunt în realitate beneficiarii acestor prestații.

Pârâta a fost de părere că aceste cantități suplimentare consumate ar fi trebuit să fie facturate de SC A. SA în mod direct consumatorilor, și nu pârâtei.

A arătat și că reclamanta în mod unilateral a hotărât să transfere către SC B. SA diferența de apă rece dintre paușal și consumul real, fără a avea măcar acordul Consiliului Local F., ambele părți fiind subordonate acestuia.

Până la apariția HCL nr. 49/24.09.2004, SC B. SA nu a facturat apă rece către niciun beneficiar, acest lucru fiind atribuțiunea SC A. SA. HCL nr. 49/2004 specifică neechivoc faptul că, începând cu luna mai 2004, facturarea apei reci din apa caldă pentru consumatorii contorizați pe apă caldă de consum la nivel de scară de bloc se va face de către SC B. SA, în conformitate cu înregistrările acestor contoare (gigacalorimetrele pentru energie termică din apă caldă măsoară și cantitatea de apă rece care intră în condominiu).

Pentru consumatorii care nu au montați contori de apă caldă de consum la nivel de scară de bloc, facturarea se va face în continuare de către SC A. SA Focșani, până la montarea de contori de apă caldă de consum și încheierea de acte adiționale cu SC B. SA.

A arătat și că reclamanta, deși în acțiunea introductivă face vorbire de HCL nr. 49/2004, cu precizarea că SC B. SA are obligația să refactureze apa rece din apă caldă pe care a primit-o de la SC A. SA cu privire la blocurile contorizate, în realitate pe toată această perioadă a facturat apa rece din apă caldă și pentru blocurile necontorizate, încălcând în mod flagrant hotărârea Consiliului local, deși ambele unități sunt subordonate direct acestuia.

Astfel, prin Ordinul 27/07.10.2002 al ANRE s-a aprobat Regulamentul pentru întocmirea procedurii de stabilire și facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali, care conform art. 2 include și reguli ce trebuie respectate Ia stabilirea consumului de apă rece pentru prepararea apei calde de consum.

În acest sens s-a invocat că furnizorul (adică SC B. SA) va trata aspectele cu privire la stabilirea consumului de apă rece pentru prepararea apei calde de consum în propria procedură elaborată pe baza Regulamentului.

Conform art. 78, 79 și 80 din Regulament, furnizorii de energie termică a obligația de a-și întocmi propria procedură de stabilire și de facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali, având obligația ca propria procedură să fie supusă avizării Consiliului Local și ulterior transmisă la ANRE pentru analiză și aprobare.

De observat este faptul că, în calitate de furnizor de energie termică, pârâta a întocmit propria procedură de stabilire și facturare a consumului de energie termici pentru consumatorii finali ai SC B. SA, procedură care a fost aprobată de Consiliul Local prin HCL 78/30.03.2004 și avizată favorabil de ANRE București conform adresei nr. 852/13.05.2004, în care se arată că SC B. SA a respectat prevederile Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 27/07.10.2002 al ANRE.

Față de această situație, pârâta a considerat că temeiul legal în raporturile dintre cele două părți îl constituie HCL nr. 49/2004 și HCL nr. 78/2004, care au fost emise conform prevederilor Ordinului nr. 27/2002 al ANRE și avizate de această autoritate conform adresei nr. 852/13.05.2004.

Pârâta a precizat că apa consumată în centrala termică ca apă de adaos a fost consumată în folosul SC B. SA conform contractului nr. 2849/25.10.2001, că este contorizată și a fost acceptată și plătită de către noi.

A subliniat că apa fierbinte de 80 grade Celsius, care ajunge în punctele termice în schimbătorul de căldură, nu se amestecă cu apa rece introdusă în același schimbător de căldură de către SC A. SA, ci aceasta din urmă preia prin simpatie, prin pereții metalici ai schimbătorului căldura de 50 grade Celsius din apa fierbinte, după care pleacă la consumatorii finali, de aici rezultând că această apă rece nu este livrată către SC B. SA, ci este încălzită în acel schimbător și livrată direct consumatorilor finali, respectiv instituții, agenți economici și persoane fizice.

Rezultă că SC B. SA nu a preluat de la SC A. SA cantitățile de apă rece al cărei preț îl pretinde în acțiunea introductivă.

Prin precizarea la acțiune depusă la 29.06.2010, reclamanta a arătat că, având în vedere faptul că pârâta a executat o parte din obligațiile de plată izvorâte din facturile menționate în cererea introductivă, micșorează cuantumul pretențiilor la suma de 396.862,51 lei, reprezentând contravaloare servicii neachitate, împărțit la fiecare factură în parte astfel: factura nr. 7005496/14.01.2007 - 112980.65 lei, factura nr. 7036324/15.02.2007 - 81728.02 lei, factura nr. 7066822/14.03.2007- 116719.95 lei, iar factura nr. 7097262/15.04.2007 - 85433.891 lei.

Pentru termenul de judecată din 29.06.2010, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere de întregire a obiectului acțiunii, prin care a solicitat instanței obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 167192,74 lei, reprezentând contravaloare servicii furnizare de apă rece și canalizare, efectuate în beneficiul acesteia în perioada octombrie 2007 - noiembrie 2007 în baza Contractului nr. 2849/25.10.2001 pentru alimentarea cu apă potabilă și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale și meteorice, în vederea epurării, arătând că aceste servicii au fost evidențiate în facturile nr. 7312209/14.11.2007 și 7343016/14.12.2007.

Prin cererea înregistrată sub nr. xx67/91/2010 la 28.05.2010 pe rolul aceleiași instanțe, reclamanta SC A. SA a solicitat instanței obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 775.048,77 lei cu titlu de preț, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate și refuzate parțial la plată de către aceasta, servicii constând în furnizarea apei potabile și a preluării apelor uzate în rețeaua publică de canalizare, evidențiate în facturile nr. 7127673/15.05.2007 (suma refuzata - 122.180,12 lei); 7158301/15.06.2007 (suma refuzata - 115685.57 lei); 7188808/15.07.2007 (suma refuzată - 88905.64 lei); 7219501/15.08.2007 (suma refuzată - 7116152 lei); 7250230/15.09.2007 (suma refuzată - 122152.16 lei); 7281649/14.10.2007 (suma refuzată - 87771.02 lei).

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:

Între SC A. SA, în calitate de furnizor și pârâta SC B. SA Focșani, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul nr. 2849/25.10.2001, având ca obiect furnizarea de apă potabilă și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale si meteorice, în vederea epurării.

În perioada ulterioară emiterii facturilor menționate în petitul acțiunii, societatea pârâtă a formulat refuzuri parțiale la plată cu privire la fiecare factură în parte.

Reclamanta a invitat pârâta la conciliere directă la 07.05.2010, conciliere ce a avut ca obiect stingerea obligațiilor debitoarei SC B. SA Focșani. Ca urmare a discuțiilor purtate de părți, a fost încheiat un proces-verbal în care s-a menționat rezultatul concilierii, la punctul 3 fiind consemnate facturile de servicii care au fost refuzate parțial la plată de către debitoare.

Refuzurile parțiale la plată sunt motivate de pârâtă în principal prin faptul că între SC A. SA Focșani și SC B. SA Focșani nu ar exista o convenție între părți cu privire la facturarea apei reci necesare preparării apei calde și a canalizării în sarcina societății pârâte.

Raportat la această cantitate de apă livrată pârâtei, s-a facturat în sarcina acesteia și canalizarea aferentă, conform prevederilor contractuale.

Reclamanta a arătat că relațiile comerciale dintre cele două părți sunt stabilite prin contractul nr. 2849/25.10.2001, unde la art. 1 din contract se prevede faptul că obiectul acestuia îl reprezintă furnizarea către beneficiar a apei potabile și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale și meteorice,în schimbul obligației de a plăti prețul acestor servicii, potrivit art. 8 din contract.

În drept s-au invocat prevederile art. 969 și art. 1361 C. civ., precum și prevederile Contractului nr. 2849/25.10.2001.

Prin întâmpinarea depusă la data de 03 septembrie 2010, pârâta SC B. SA Focșani a invocat excepția netimbrării acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, în motivarea întâmpinării s-a arătat că, cadrul legal al serviciilor respective îl constituie contractul nr. 2849/25.10.2001, contract care are ca obiect furnizarea de către SC A. SA în folosul beneficiarului SC B. SA a apei potabile și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale și meteorice, aspect evidențiat și de reclamantă în acțiunea introductivă, HCL nr. 49/24.02.2004 privind facturarea apei reci din apă caldă, precum și HCL nr. 78/30.03.2004, prin care se aprobă Procedura de stabilire și facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali ai SC B. SA, procedură care a fost aprobată de Consiliul Local F. și avizată favorabil de ANRE București conform adresei nr. 852/13.05.2004, în care se arată că SC B. SA a respectat prevederile Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 27/07.10.2002 al ANRE.

A susținut pârâta că reclamanta recunoaște că pârâta este un consumator de apă potabilă, dar numai pentru consumul tehnologic din fiecare punct termic, consumurile de la grupurile sanitare din punctele termice, consumul realizat din pierderile pe rețelele și instalațiile din punctele termice, numai aceste cantități fiind consumate în mod direct de SC B. SA, situație față de care numai contravaloarea acestora constituie obligația de plată a SC B. SA Focșani.

Pârâta a invocat aceleași apărări ca și în dosarul nr. xx44/91/2010, apărări expuse în considerentele ce preced.

Prin Încheierea din data de 16.11.2010, Tribunalul Vrancea a dispus conexarea Dosarului nr. xx67/91/2010 la Dosarul nr. xx44/91/2010.

La 05.03.2013, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizare la acțiune, prin care a arătat că cuantumul total al pretențiilor sale este în sumă de 1.171.911,25 lei, reprezentând contravaloarea refuzurilor formulate de către pârâta SC B. SA Focșani la plata facturilor emise în perioada ianuarie 2007 - decembrie 2007, conform fișei de sold anexate.

Prin încheierea civilă nr. 2412 din 19 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr. xx84/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Harghita, cu păstrarea actelor de procedură efectuate.

Cauza a fost înregistrată sub același număr unic la 8 mai 2013 pe rolul Tribunalului Harghita, Secția civilă.

Anterior strămutării cauzei, Tribunalul Vrancea a respins prin încheierea din 23.11.2010 excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 4623 din 29 octombrie 2013, Tribunalul Harghita, Secția civilă a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor de 1.171.911,25 lei cu titlu de contravaloare servicii furnizate și de 20.032,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A dispus restituirea către reclamantă a sumei de 59.884 lei, reprezentând taxă judiciară achitată în plus.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În baza contractului nr. 2849/25.10.2001 încheiat între părți s-a convenit furnizarea de către reclamanta SC A. SA Focșani (fostă C. RA) în folosul beneficiarei-pârâte SC B. SA a apei potabile și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale si meteorice, contract în baza căruia reclamanta furnizat serviciile contractate în favoarea pârâtei.

A reținut tribunalul că prin acțiunea precizată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.171.911,25 lei, ce reprezintă contravaloarea serviciilor furnizate și neachitate în perioada ianuarie-decembrie 2007, iar această sumă se compune din pretențiile formulate dosarul nr. xx44/91/2010 - respectiv 564.055,52 lei, precum și din pretențiile formulate în cadrul dosarului conexat nr. xx67/91/2010 - respectiv 607.856 lei.

A reținut că s-a dovedit a fi fost îndeplinită procedura prealabilă reglementată de art. 720

C. proc. civ.

Tribunalul a evocat Hotărârea Consiliului Local F. nr. 49/30.03.2004, prin care s-a aprobat procedura de stabilire și facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali ai pârâtei SC B. SA și a subliniat dispozițiile art. 12, prin care s-a stabilit că pârâta va factura apa rece din apa caldă menajeră, livrată consumatorilor pe baza consumurilor citite pe contori montați la scara blocului ca și dispozițiile art. 13, prin care s-a stabilit că, pentru consumatorii care nu se încadrează în categoria celor menționați la pct. 2, reclamanta va factura în continuare apa rece din apa caldă până la montarea de contori și încheierea actelor adiționale pentru facturarea apei reci din apa caldă cu pârâta pentru toți consumatorii.

În continuare, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 14 alin. 1 din hotărâre, după preluarea parțială de către SC B. SA a activității de stabilire și facturare a consumului de apă rece pentru prepararea apei calde de consum, SC A. SA urma să factureze pe seama SC B. SA consumul de apă rece pentru apă caldă de consum, conform cantităților citite pe contorii de apă caldă menajeră montați în scările de bloc, unde se stabilește și punctul de delimitare.

Tribunalul a constatat că cantitatea de apă rece furnizată de reclamantă către pârâtă este înregistrată de apometrele existente pe conductele de livrare a apei reci, de stațiile de hidrofor la intrarea în fiecare punct termic, astfel că aceste apometre reprezintă punctul de delimitare al instalațiilor dintre reclamantă și pârâtă.

A evocat instanța și prevederile art. 52 lit. b) din Ordinul ANRDE nr. 27/2002 privind aprobarea Regulamentului pentru întocmirea procedurii de stabilire și facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali, în vigoare la data raportului juridic dintre părți dedus judecății, potrivit cu care volumul de apă caldă de consum se determină pe baza volumului de apă rece intrat în punctul termic măsurat de contorul de apă rece de pe branșament.

De asemenea, a constatat că, potrivit prevederilor art. 15 din contractul încheiat între părți, determinarea consumului necontorizat se efectuează în sistem paușal, reglementat prin STAS nr. 1478-90, potrivit căruia norma de consum este de 3,3 mc/lună/persoană.

Ținând cont de aceste prevederi, susținerea pârâtei în sensul că toate cantitățile suplimentare consumate ar fi trebuit să fie facturate de reclamantă în mod direct consumatorilor și nu pârâtei a fost înlăturată, întrucât contravine normelor care stabilesc consumul de apă necontorizat, apreciindu-se că pierderile pe rețelele de distribuție a apei calde de consum se impun a fi gestionate de furnizorul de energie termică, întrucât rețelele termice de distribuție de apă caldă de consum se află în administrarea acestuia.

Tribunalul a arătat că prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert tehnic D. au fost determinate cantitățile de apă potabilă și canalul corespunzător datorate de pârâtă reclamantei și s-a conchis că este vorba despre o cantitate de 1.421.554 mc apă potabilă și 112.200 mc apă canalizată.

A subliniat faptul că expertul a stabilit cantitatea de apă preluată de pârâtă de la reclamantă prin punctele de delimitare a instalațiilor pe baza diferențelor de indecși a contoarelor de apă caldă de consum (montate la scările de bloc) și a arătat totodată modul de calcul al cantităților fizice de energie termică facturate de pârâtă clienților din blocurile necontorizate.

A constatat prima instanță că pârâta nu contestă în esență că volumul de apă ce i-a fost facturat de reclamantă nu ar fi intrat în rețeaua de apă pe care o administrează, ci faptul că diferența de apă ar fi trebuit să fie facturată tot clienților de la blocurile necontorizate; a reținut, în schimb că, ținându-se cont de normele care stabilesc consumul de apă necontorizat, respectiv sistemul paușal reglementat prin STA nr.1478-90, diferența de consum la blocurile necontorizate nu se poate imputa consumatorilor, ci este în sarcina societății care furnizează energia termică și care administrează rețelele termice de distribuție de apă caldă.

Pentru considerentele ce preced, tribunalul a opinat că diferența dintre consumul înregistrat în procesele-verbale de citire a contorilor de la intrarea în punctele termice administrate de pârâtă, respectiv consumul de apă rece necesar pentru prepararea apei calde trebuie să fie suportată de pârâtă, urmând ca aceasta să datoreze și contravaloarea serviciilor de canalizare aferente apei calde menajere conform art. 24 și următoarele din contract.

În ceea ce privește raportul de expertiză tehnică judiciară contabilă efectuată, tribunalul a arătat că expertul contabil E. a conchis că pârâta nu datorează reclamantei suma de 1.171.911,28 lei datorită faptului că facturile emise de reclamantă au fost refuzate la plată și că facturile respective nu ar avea bază legală, însă instanța a subliniat, pe de o parte, că aceste facturi au fost emise și au fost înregistrate în contabilitatea părților, astfel cum s-a constatat de expert, iar, pe de altă parte, a apreciat că nu este în căderea expertului contabil de a stabili dacă o factură a fost emisă legal sau cu respectarea prevederilor contractuale, ci să stabilească situația creanțelor și a datoriilor părților potrivit contabilității acestora.

Prin urmare, tribunalul a hotărât că expertiza contabilă nu va fi avută în vedere la pronunțarea sentinței.

Fiind căzută în pretenții, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanța a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 20.032,79 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru în valoare de 14.906 lei, timbru judiciar în valoare de 5 lei, precum și onorariu expertiză 5.121,79 lei.

Având în vedere că, față de valoarea obiectului cauzei, modificată și precizată, reclamanta a achitat în plus taxa judiciară de timbru în sumă de 59.884 lei, în temeiul art. 23 lit. b) din Legea nr. 146/1997, instanța a dispus restituirea acestei sume.

Prin decizia nr. 295/A din 27 iunie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de pârâtă.

A modificat încheierea din 23.11.2010 în tot și sentința nr. 4623/29.10.2013 în parte, în următorul sens:

A admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâta SC B. SA, respingând prin urmare în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în ceea ce privește contravaloarea facturilor 7005496/14.01.2007, nr. 7036324/15.02.2007, nr. 7066822/14.03.2007, în valoare totală 311,428,62 lei, ca fiind prescrisă.

A admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 192.974,92 lei, reprezentând contravaloarea apei refuzate (cu TVA) din facturile emise în perioada aprilie-decembrie 2007.

A respins restul pretențiilor.

A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 3.297,39 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță.

A menținut dispoziția primei instanțe privind restituirea sumei de 59.884 lei către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în plus.

A obligat-o pe intimată să-i plătească apelantei suma de 6.612 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește contravaloarea facturilor nr. 7005496/14.01.2007 (112.980,65 lei), nr. 7036324/15.02.2007 (81.728,02 lei) și nr. 7066822/14.03.2007 (116.719,95 lei), total 311.428,62 lei, a fost greșit respinsă de către prima instanță.

Termenul de prescripție de 3 ani pentru aceste facturi a început să curgă de la data scadenței fiecărei facturi în parte și s-a împlinit anterior datei de 29.04.2010- data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Curtea a reținut că, din situația plăților efectuate și din anexa 1 din procesul verbal de conciliere din 16.05.2007, rezultă că apelanta-pârâtă a achitat sumele pe care le-a recunoscut.

Este adevărat că, în principiu, o plată parțială valorează recunoaștere și întrerupe cursul prescripției, când obiectul obligației este unic (obligații indivizibile), însă, în cazul de față, apelanta-pârâtă nefiind beneficiarul exclusiv al serviciilor furnizate, este vorba despre obligații complexe în ceea ce privește debitorii plății contravalorii serviciului furnizat. Prin urmare, nu se poate afirma că factura fiscală constituie izvor de obligații indivizibile pentru întreaga creanță pe care o constată, cât tip aceasta cuprinde mai multe categorii de prestații. Atât timp cât a intervenit o recunoaștere parțială a debitului, urmată de o plată parțială în limitele recunoașterii, în ceea ce privește valorile contestate și refuzate în mod expres de către apelanta-pârâtă nu a intervenit un act care să întrerupă cursul prescripției.

Prin urmare, fiind în prezența unei obligații divizibile, efectul întreruptiv al recunoașterii parțiale nu operează, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, numai în limitele recunoașterii.

În ceea ce privește fondul litigiului, Curtea a reținut că obiectul acestuia îl constituie sumele refuzate de apelanta pârâtă SC B. SA din următoarele facturi:

- Factura nr. 7097262/15.04.2007 – rest de 85.433,89 lei;

- Facturile nr. 7312209/14.11.2007 și nr. 7343016/14.12.2007, solicitate prin precizarea de acțiune din 21.09.2010 și

- Facturile nr. 7127673/15.05.2007 - rest 122.180,12 lei, 7158301/15.06.2007 - rest 115.685,57 lei, nr. 718808/15.07.2007 – rest 88.905,64 lei, nr. 7219501/15.08.2007 – rest 71.161,52 lei, nr. 7250230/15.09.2007 – rest 122.152,16 lei, nr. 7281649/14.10.2007 – rest 87.771,02 lei – formând inițial obiectul acțiunii înregistrate sub nr. dosar xx67/91/2010, conexat la prezenta cauză.

În fapt, contractul nr. 2849/25.10.2001, având ca obiect furnizarea în folosul apelantei pârâte SC B. SA a apei potabile și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale și meteorice s-a încheiat între părți anterior preluării de către pârâtă a distribuției energiei termice către consumatorii finali, cu toate acestea părțile nu au adus modificări în ceea ce privește facturarea apei reci.

Prin urmare, reclamanta SC A. SA a continuat să factureze cantitatea totală de apă rece furnizată, înregistrată de apometrele existente pe conducta de livrare a apei reci, de stațiile de hidrofor la intrarea în fiecare punct termic, precum și canalizarea aferentă, pârâtei SC B. SA revenindu-i obligația de a refactura către populație, agenți economici și instituții publice apa rece din apa caldă furnizată de reclamanta SC A. SA.

În derularea contractului au apărut neînțelegeri între părți datorită diferenței între apa livrată și facturată pârâtei pe de o parte și consumul propriu al acesteia, cumulat cu consumul facturat beneficiarilor contorizați, pe de altă parte.

Apelanta-pârâtă susține că această diferență de apă de 121.523 mc, refuzată la plată și a cărei contravaloare se ridică la suma de 260.321,54 lei, reprezintă în fapt apa rece necesară preparării apei calde menajere (apă rece din ACM) furnizată consumatorilor finali necontorizați.

Aceste apărări au fost analizate și considerate neîntemeiate de către prima instanță de fond. S-a apreciat că normele care stabilesc consumul de apă necontorizat, respectiv sistemul paușal reglementat prin STAS nr.1478-90, nu permiteau ca diferența de consum la blocurile necontorizate să fie imputat consumatorilor și, drept urmare, sunt în sarcina societății care furnizează energia termică și care administrează rețelele termice de distribuție de apă caldă.

Față de cele reținute, prima instanță a conchis că pârâta trebuie să suporte consumul de apă rece necesar pentru prepararea apei calde care a intrat în rețeaua sa de distribuție, urmând ca aceasta să datoreze și contravaloarea serviciilor de canalizare aferente apei calde menajere conform art. 24 și urm. din contract.

În acest context, reclamanta-intimată a mai susținut, fără a arăta fundamentul faptic al afirmației, că diferența ar rezulta din pierderile tehnologice în instalațiile SC B. SA.

Această afirmație a fost combătută de apelanta-pârâtă, arătând că orice pierdere pe rețea presupune un adaos de apă, iar întreg consumul de apă de adaos (atât din centrală, cât și din punctele termice) este contorizat.

Pentru a lămuri cu exactitate obiectul prezentului litigiu, pentru a se putea stabili aspectele necontestate și a le distinge de cele controversate, Curtea, prin încheierea din 9 aprilie 2014, a solicitat părților întocmirea unor situații din care să rezulte cantitatea de apă rece furnizată de B. în perioada în litigiu și care să indice din ce se compun facturile emise, cât reprezintă contravaloarea apei calde și cât este canalizarea, iar din serviciile de apă rece să se indice separat cât reprezintă apa consumată de SC B. SA în interes propriu, respectiv dacă acest consum este contestat.

Situațiile întocmite de părți în privința aspectelor contestate, respectiv necontestate nu conțin diferențe semnificative.

În ceea ce privește contravaloarea apei refuzate:

În lipsa unor clauze contractuale exprese prin care părțile să reglementeze de comun acord situația diferențelor între apa livrată și facturată pârâtei pe de o parte și consumul propriu al acesteia cumulat cu consumul facturat beneficiarilor contorizați, pe de altă parte, apelantei-pârâte îi revine obligația să achite contravaloarea întregii cantități de apă care a intrat în rețelele sale de distribuție, această cantitate fiind necontestată.

Existența unei diferențe între consumul real necontorizat și sistemul paușal de facturare nu a fost dovedită, pârâta nu a indicat date tehnice sau argumente concludente prin care să probeze această afirmație. Astfel, cât timp acest consum se stabilește în baza unei prezumții legale - STAS nr. 1478-90- care operează în favoarea intimatei-reclamante, care nu a fost răsturnată de pârâtă, criticile formulate în apel sunt apreciate neîntemeiate.

Prin urmare, din valoarea apei refuzate (coloana 12 situație SC A. SA și coloana 7 situație SC B. SA - 260.321.54 lei) se va scădea partea prescrisă (32.573,39+ 644,74+34.128,49) și se va stabili în sarcina apelantei-pârâte obligația de a achita suma de 192.974,92 lei, reprezentând contravaloarea apei refuzate (cu TVA) din contravaloarea facturilor aprilie - decembrie 2007.

În ceea ce privește contravaloarea serviciilor de canal refuzate:

Dacă se scad din suma totală care face obiectul prezentului litigiu cu titlu de contravaloare serviciu de canalizare (911.598,20 lei), sumele prescrise (244.082), suma de 667.516,2 lei (coloana 12 E. și coloana 13 C.) reprezintă contravaloarea serviciilor de canalizare refuzate la plată de apelanta-reclamantă.

Este adevărat că obiectul contractului dintre părți vizează furnizarea apei reci și a serviciilor de canalizare, mai exact preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate, însă, spre deosebire de apa rece care intră în rețelele de distribuție ale pârâtei pentru a produce energie termică către populație, serviciile de canalizare nu au nicio legătură cu obiectul de activitate al acesteia.

Prin urmare, cu excepția serviciilor de canalizare aferente consumului propriu, care nu a fost contestat și a căror contravaloare a fost achitat, reclamanta nu a invocat nici un argument pertinent (legal sau contractual) care să permită concluzia că apelanta-pârâtă ar trebui să achite contravaloarea unor servicii de canalizare care nu sunt aferente consumului propriu. Spre deosebire de apa rece din apa caldă, pe care apelanta-pârâtă o gestionează în rețelele proprii și o refacturează consumatorilor contorizați, furnizarea serviciilor de canalizare și facturarea lor către consumatori exced obiectul contractului încheiat de părți și nu se realizează prin rețelele de canalizare a apelantei pârâtei. Mai mult, prin H.C.L. Focșani nr. 49/2004 s-a instituit obligația SC B. SA Focșani să refactureze către populație, agenți economici, instituții publice, apa rece din apa caldă pe care a primit-o de la SC A. SA, cu privire la blocurile contorizate, dar nu și serviciile de canalizare.

În această ordine de idei, chiar dacă s-ar admite susținerea reclamantei-intimate că se produce o pierdere tehnologică în cadrul rețelelor de distribuție ale apelantei-pârâte, ar fi neverosimil ca aceste pierderi de apă să ajungă în rețelele de canalizare ale reclamantei intimate.

Pentru aceste motive, curtea a admis apelul declarat, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâta SC B. SA, respingând, prin urmare, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în ceea ce privește contravaloarea facturilor 7005496/14.01.2007, nr. 7036324/15.02.2007, nr. 7066822/14.03.2007, în valoare totală 311.428,62 lei, ca fiind prescrisă.

Pe fond, a admis în parte acțiunea formulată și precizată, în sensul obligării pârâtei să-i plătească reclamantei suma de 192.974,92 lei, reprezentând contravaloarea apei refuzate (cu TVA) din facturile emise în perioada aprilie-decembrie 2007, respingând restul pretențiilor.

A menținut dispoziția primei instanțe privind restituirea sumei de 59.884 lei către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în plus.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., a stabilit cheltuielile de judecată proporțional cu valoarea creanțelor admise, sens în care a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 3.297,39 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și a obligat-o pe intimata-reclamantă să-i plătească apelantei-pârâte suma de 6.612 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recursuri motivate ambele părți litigante, acestea fiind înregistrate sub numărul unic xx44/91/2010 la 2 decembrie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă SC A. SA a arătat următoarele:

Primul motiv de recurs

se întemeiază pe susținerea că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 16 lit. a) și c) din Decretul nr. 167/1958.

În argumentarea acestei critici, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a plecat de la premisa eronată că în cauză există o obligație complexă în ceea ce îi privește pe debitorii obligației de plată a contravalorii serviciului furnizat. În realitate, susține partea, obligația de plată îi incumbă unui singur debitor – SC B. SA, iar dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 prevăd că actul de executare voluntar sau recunoașterea tacită prin plata parțială/compensație are ca efect întreruperea de drept a termenului de prescripție, fără vreo rezervă sau amendament.

A evocat în susținerea punctului de vedere exprimat considerentele deciziei nr. 3129 din 20 iunie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. xx29/2003 și a arătat că neexecutarea propriei prestații, indiferent că este vorba despre un refuz de rea-credință sau despre omisiunea unei executări, nu poate anula efectul întreruptiv al prescripției pe care legea îl conferă actelor voluntare, precum și că, atâta timp cât legiuitorul nu a prevăzut nici o condiție pentru producerea efectului întreruptiv în cazul unei executări voluntare parțiale, a considera prescris dreptul la acțiune contravine dispozițiilor legale.

Al doilea motiv de recurs

se întemeiază pe susținerea că decizia a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., recurenta-reclamantă arătând că instanța de apel, respingând pretențiile referitoare la contravaloarea serviciilor de canalizare, a încălcat principiul

pacta sunt servanda

și prevederile contractului nr. 2849 din 25 octombrie 2001, al cărui obiect îl constituie și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale și meteorice.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 24.1 din contractul părților, privind stabilirea cantității de apă uzată evacuată în rețeaua publică de canalizare și a criticat raționamentul instanței de apel și prin raportare la prezumția legală stabilită prin STAS-ul nr. 1478-90, în sensul că, atâta vreme cât instanța a conchis că nu trebuia să stabilească în sarcina părții adverse cantitatea de canal aflată în litigiu,

per a contrario

aceasta trebuia stabilită în sarcina consumatorilor necontorizați, ceea ce contravine STAS-ului invocat.

Recurenta-reclamantă a invocat și dispozițiile art. 1073 C. civ., care o îndrituiesc să dobândească îndeplinirea întocmai a obligațiilor asumate de partea adversă și a susținut că în problema de drept dedusă judecății s-a pronunțat în mod irevocabil Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarele nr. xx11/91/2007, nr. xx/91/2009 și nr. xx37/91/2009, care au avut obiecte similare, diferind doar perioada de facturare.

Al treilea motiv de recurs

vizează încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susținând, în esență, că hotărârea este nemotivată sub aspectul determinării cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite.

Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, recurenta-pârâtă SC B. SA a făcut o succintă prezentare a cererilor de chemare în judecată reunite, a apărărilor pe care le-a opus acestor cereri și a prezentat soluțiile adoptate de instanța de fond și de instanța de apel.

Primul motiv de recurs

vizează greșita obligare a recurentei-pârâte la plata sumei de 192.974,92 lei reprezentând prețul apei refuzate la plată, soluția fiind în contradicție cu concluziile raportului de expertiză, în care s-a stabilit în mod științific care este punctul de delimitare dintre instalațiile părților litigante, ca și cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv citirile lunare ale contoarelor și ale celorlalte aparate de măsură certificate și verificate metrologic.

În susținerea aceluiași motiv de recurs s-a mai arătat, în esență, și că diferența de apă constatată și pentru care recurenta-pârâtă s-a opus la plată în fiecare lună trebuia facturată consumatorilor finali necontorizați, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din H.C.L. nr. 49/2004.

Al doilea motiv de recurs

se întemeiază pe susținerea că decizia pronunțată în apel cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În argumentarea acestei critici, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a reținut în mod eronat că SC B. SA avea obligația de a refactura către populație, agenți economici și instituții publice apa rece din apa caldă furnizată de SC A. SA, în condițiile în care, conform art. 1 din H.C.L. nr. 49/2004, o astfel de obligație îi revenea numai față de consumatorii contorizați, iar potrivit art. 2 din același act normativ, SC A. SA avea această obligație față de consumatorii necontorizați, până la momentul contorizării.

Al treilea motiv de recurs

este întemeiat pe susținerea că soluția de obligare a recurentei-pârâte la plată este lipsită de temei legal, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În sprijinul acestei critici, recurenta-pârâtă subliniază faptul că, raportat la obiectul contractului, astfel cum a fost reținut de instanța de apel și de faptul că acest contract a fost încheiat înainte de preluarea activității de distribuție a energiei termice și nu a mai fost modificat sub aspectul obiectului, nu există nici un temei legal sau contractual care să o oblige la plata contravalorii cantității de apă ce nu a fost folosită în interes propriu și care a profitat unor terțe persoane.

Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile H.C.L. nr. 78/2004.

Ambele părți au depus întâmpinări la recursul părții adverse, întâmpinarea depusă de pârâtă fiind calificată drept concluzii scrise întrucât a fost depusă la termenul din 27 februarie 2015.

La termenul din 27 februarie 2015, recurenta-reclamantă a invocat excepția nulității recursului declarat de partea adversă.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Înalta Curte a constatat și reținut următoarele:

Excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă

, invocată la termenul din 27 februarie 2015, este neîntemeiată, instanța supremă constatând că dezvoltarea criticilor structurate în trei motive de recurs poate fi încadrată în cele două temeiuri juridice indicate expres de parte.

Astfel, prima critică, deși argumentată și pe aspecte de netemeinicie, respectiv de apreciere a probatoriului, poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, câtă vreme partea invocă încălcarea dispozițiilor art. 2 din Hotărârea C.L. Focșani nr. 49/2004

A doua critică poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cel puțin la nivel aparent, câtă vreme se invocă existența unor motive străine de natura pricinii în decizia recurată, dar și motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., câtă vreme se invocă încălcarea dispozițiilor art. 1 și 2 din H.C.L. Focșani nr. 49/2004.

A treia critică poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu raportare la art. 969 C. civ., câtă vreme se invocă lipsa temeiului legal și contractual al soluției adoptate.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă

este întemeiat și a fost admis în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta:

Primul motiv de recurs este neîntemeiat.

Argumentele aduse de recurenta-reclamantă ar fi putut fi primite de instanță dacă în cauză ar fi existat plăți parțiale ale facturilor, neînsoțite de nici o explicație pentru neplata diferenței, doar în acest caz putându-se vorbi despre executare voluntară, chiar și incompletă, cu valoare de recunoaștere implicită a întregii obligații consemnate în factură.

Numai că între părți au existat litigii frecvente, legate de executarea aceluiași contract și în care pretențiile sunt reprezentate chiar de pretențiile contestate și în

§ Cauze similare