ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1662/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 12.07.2010, sub nr. x/2010, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarele sume: 454.263 RON cu titlu de contravaloare a unor lucrări de construcții executate, facturate și neachitate; 136.942,62 RON cu titlu de penalități de întârziere aferente facturilor emise și neachitate; 573.151,73 euro cu titlu de contravaloare a unor lucrări de construcții realizate conform situațiilor de lucrări din perioada ianuarie 2009- iunie 2009 inclusiv, pentru care nu s-au emis facturi; x.351,86 euro cu titlu de penalități de întârziere aferente sumei de 573.151,73 euro, rezultând din situațiile de lucrări pentru care nu au fost emise facturi.

La data de 06.04.2011, reclamanta și-a precizat cererea în sensul că sumele datorate de pârâtă sunt următoarele: 454.263 RON contravaloare lucrări conform situației clienți la 31.05.2010; 136.942,62 RON penalități de întârziere; 573.151,73 euro conform situației de lucrări realizate în ianuarie 2009- iunie 2009 și 249.351,86 euro, penalități de întârziere, în total: 591.205,62 RON și 822.503,59 euro.

Prin sentința civilă nr. 3442 din 02 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, la data de 17.08.2006, s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 41/2006, între reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de executant, și pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de beneficiar, potrivit căruia executantul se obligă să execute, să finalizeze și să întrețină până la finalizare lucrările de construcții la imobilul "Hotel C." din B-dul x nr. 54, București, în conformitate cu obligațiile asumate în contract.

Potrivit art. 3.1 din contract, executantul se obligă să execute și să finalizeze obiectul contractului în decurs de 14 luni de la data intrării în vigoare a contractului, termenul de finalizare fiind în cauză la data de 17.10.2007.

S-a mai reținut că lucrarea a fost finalizată abia la data de 03.06.2009 și că, deși prin procesul-verbal de terminare a lucrărilor nr. x/3.06.2009 s-a admis recepția la terminarea lucrărilor, s-a recomandat, printre altele, finalizarea și remedierea lucrărilor prevăzute în anexele la procesul-verbal, potrivit acestora rezultând că reclamanta nu a finalizat în totalitate și în conformitate cu contractul toate lucrările a căror contravaloare o solicită.

S-a mai reținut că, ulterior încheierii contractului de execuție, au fost încheiate un număr de 56 de acte adiționale, conform cărora durata contractului s-a prelungit cu încă 3 luni și o săptămână, astfel termenul de finalizare fiind decalat de la data de 21.10.2007 la data de 28.01.2008, data când ar fi trebuit să se semneze procesul-verbal de recepție de terminare a lucrărilor.

În cauză, pârâta beneficiară a invocat excepția de neexecutare a contractului, pe care instanța a reținut-o, apreciind că s-a făcut dovada că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate cu privire la executarea, finalizarea și întreținerea până la finalizare a lucrărilor de construcții la imobilul "Hotel C.", așa cum este prevăzut în graficul de execuție, în decurs de 14 luni de la data intrării în vigoare a contractului.

Tribunalul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului, având în vedere că încheierea procesului-verbal de recepție este în sarcina executantului reclamant, care nu a făcut nici un demers pentru finalizarea lucrărilor, conform celor stipulate în contract, și nu a probat efectuarea recepției lucrărilor la timp, potrivit dispozițiilor art. 3.1 din contract.

A mai reținut prima instanță că, astfel cum reiese din procesul-verbal de recepție nr. x, recepția imobilului a avut loc la data de 03.06.2009, cu încălcarea dispozițiilor contractuale.

Cu referire la actele adiționale, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, acestea nu s-au referit la lucrări de modificări majore ale construcției, suprafață construită, compartimentarea, destinația fiind aceeași pentru care s-a obținut autorizația de construire din data de 27.02.2006 și care a fost recepționată în data de 03.06.2009.

În legătură cu lucrările efectuate în cauză, s-a reținut că expertul a concluzionat că lucrările efectuate nu corespund facturilor emise de reclamantă, acestea având valoarea în RON corespunzătoare sumei de 4.321.083,88 euro fără TVA, iar diferența dintre valoarea facturilor și situațiile de lucrări provine din repetarea aceleiași lucrări în situațiile lunare atașate facturilor, în două luni diferite, și din reducerea valorii teraselor care trebuie remediate de către societatea pârâtă.

De asemenea, expertul a reținut că lucrările efectuate au fost executate integral conform actelor adiționale, dar mai puțin conform contractului încheiat între cele două părți, întrucât lucrările ce au fost contractate cu reclamanta au fost executate de către pârâtă.

Lucrările suplimentare ce fac obiectul actelor adiționale au vizat modificări de design, compartimentări ușoare și instalațiile aferente, care nu puteau și nici nu au modificat esențial conceptul esențial sau termenul de execuție.

S-a mai reținut că valoarea lucrărilor efectuate de către societățile contractate direct de către pârâtă este de 1.136.940 euro fără TVA, în această valoare fiind cuprinsă și lucrarea care ar fi trebuit realizată de către reclamantă, respectiv scara elicoidală în valoare de 46.250 euro (fără TVA). Efectuarea de lucrări de către terțe persoane angajate direct de către pârâtă s-a încadrat în baza prevederilor contractuale, respectiv art. 18 -pct. 18.2 la contractul de execuție. De asemenea, expertul a concluzionat că în raport de pierderile înregistrate de către pârâtă, prin neexecutarea corespunzătoare a contractului de execuție lucrări nr. 41/2006, pretențiile reclamantei sunt nejustificate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar D..

Prin decizia civilă nr. 487 din 27 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x, a fost admis apelul, a fost anulată sentința nr. 3442 din 2 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul București, și s-a reținut cauza spre rejudecare.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, că raportul de expertiză nu este legal, în parte, deoarece expertul s-a pronunțat asupra unor aspecte juridice, depășind limitele specializării și competenței sale funcționale, în condițiile în care doar instanța este cea care are atribuții jurisdicționale.

S-a mai apreciat că soluția instanței de fond nu este legal motivată în drept, pentru că motivarea aspectelor de drept trebuie să aparțină instanței și nu se poate face prin trimiterea la un raport de expertiză tehnică în specialitatea construcții, iar proba principală în baza căreia s-a reținut atât situația de fapt, cât și însăși situația de drept (raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții), este lovită de nulitate parțială tocmai pe un aspect reținut ca motiv esențial al soluției (anume pe aspectul termenului final al lucrărilor).

În consecință, în lipsa unei legale motivări în drept a hotărârii asupra unor aspecte esențiale, s-a constatat că sancțiunea ce intervine este nulitatea respectivei hotărâri.

Prin decizia civilă nr. 1948 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în rejudecarea cererii, a admis, în parte, acțiunea reclamantei și a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 266.164,26 euro, echivalent în RON la data plății.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că termenul de realizare a lucrărilor, conform art. 3.1 din contract, varianta inițială, a fost fixat la 14 luni de la data predării amplasamentului, care nu putea depăși data de 21 august 2006.

Prin actele adiționale au fost acordate prelungiri ale termenului astfel fixat, prelungiri ce nu sunt doar cele din actele adiționale în care clauza referitoare la majorarea termenului nu a fost tăiată cu o linie, ci din toate actele adiționale, deoarece modificările/ștersăturile dintr-un contract trebuie însușite prin semnare de ambele părți, sub sancțiunea neluării în seamă.

Însumând termenele acordate ca majorare a termenului inițial de execuție, instanța de apel a constatat că la data încheierii procesului-verbal de recepție, 3 iunie 2009, termenul total de finalizare nu era depășit.

Prețul total contractat era de 5.727.288 euro, iar valoarea totală a lucrărilor asumate de către pârâtă ca fiind efectuate este de 4.031.004 RON, aceste lucrări incluzând și lucrările deja achitate în valoare de 3.764.839,94 RON.

Astfel, s-a constatat că diferența dintre cele două valori, adică 266.164,26 euro, reprezintă valoarea lucrărilor efectuate și neachitate.

Față de faptul că există lucrări contractate efectuate de reclamantă și neachitate de către pârâtă și că nu se poate reține depășirea termenului final de realizare a construcției, instanța a apreciat că nu se poate pune problema unei compensații legale între penalitățile contractuale invocate de pârâtă și prețul lucrărilor rămas neachitat, astfel încât s-a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta la plata sumei de 266.164,26 euro echivalent în RON la data plății, reprezentând preț lucrări construcție efectuate de reclamantă și neachitate de către pârâtă.

Față de faptul că nu toate lucrările contractate au fost efectuate, că lucrările facturate nu sunt neapărat cele efectuate și neplătite, că nu a fost emisă la finalizarea lucrărilor vreo factură finală acceptată de către beneficiarul lucrării, că nu se poate stabili exact în afara valorii lucrărilor efectuate și neplătite data fiecărei lucrări, a facturii în care ar fi cuprinsă fiecare lucrare, s-a apreciat că nu se poate dovedi de către reclamantă aplicabilitatea vreunor penalități contractuale, astfel că instanța nu a acordat vreo sumă cu acest titlu.

Împotriva celor două decizii ale Curții de Apel București, secția a V-a civilă, au declarat recurs ambele părți.

Prin decizia nr. 1756 din 20 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, au fost admise recursurile, deciziile recurate fiind casate, și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 297 C. proc. civ. pentru a se dispune anularea hotărârii apelate.

Totodată, s-a constatat că în decizia nr. 487 din 27 martie 2015 s-a reținut că raportul de expertiză în parte nu este legal, iar această probă este lovită de nulitate parțială tocmai pe un aspect reținut ca motiv esențial al soluției, anume pe aspectul termenului final al lucrărilor.

Cu toate că instanța de apel a reținut că raportul de expertiză efectuat la instanța de fond în parte nu este legal, fără a preciza care anume concluzii din raport sunt legale, ulterior, în decizia civilă nr. 1948 din 19 noiembrie 2015 s-a reținut constatarea de fapt plus calculul aferent cuprinse în partea din raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe. În această decizie sunt reținute și concluziile raportului de expertiză efectuat în apel și instanța consideră că diferența dintre cele două valori, adică 266.164,26 Euro reprezintă exact valoarea lucrărilor efectuate și neachitate.

Așa fiind, instanța de apel a ajuns la valoarea lucrărilor efectuate și neachitate și a obligat pârâta la plata acestora, reținând atât valori din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, care în parte nu este legal, cât și valori din raportul de expertiză efectuat în apel și a stabilit că diferența dintre cele două valori reprezintă exact valoarea respectivelor lucrări, fără a motiva în fapt și în drept cum a ajuns la această concluzie.

Așadar, s-a constatat că decizia recurată nu răspunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În egală măsură, s-a reținut că instanța de apel nu a analizat excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, nu a lămurit în ce măsură obligațiile asumate de către executant au fost îndeplinite iar pretențiile solicitate sunt justificate.

S-a mai reținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu sunt arătate motivele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, astfel că, este imposibilă, în cadrul recursului, analiza legalității soluției.

Față de aceste considerente, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursurile, a casat deciziile recurate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu indicația de a stabili situația de fapt și, ținând seama de interdependența și reciprocitatea obligațiilor contractuale, să stabilească în ce măsură părțile și-au executat obligațiile ce le reveneau, să analizeze excepția de neexecutare și să stabilească în ce măsură pretențiile reclamantei sunt justificate.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 784 din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul reclamantei și a schimbat sentința primei instanțe, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 266.164,26 euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plății.

În motivarea acestei soluții, instanța a avut în vedere concluziile ambelor rapoarte de expertiză tehnică construcții efectuate în cauză (cel administrat la prima instanță și cel din primul ciclu procesual al apelului), și doar acele concluzii ale experților care privesc împrejurări de fapt, fiind înlăturate, acolo unde este cazul, eventualele aprecieri ale experților cu privire la situația de drept incidentă în cauză.

Cât privește situația de fapt, s-a reținut că între reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de executant, și pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 41/17.08.2006, prin care executantul s-a obligat să execute, să finalizeze și să întrețină până la finalizare lucrările de construcții la imobilul "Hotel C.", din B-dul x nr. 54, București, în conformitate cu obligațiile asumate în contract.

La art. 3.1 din contract s-a stabilit că reclamanta se obligă să execute și să finalizeze Hotel C. în decurs de 14 luni de la data intrării în vigoare a contractului, cu mențiunea că predarea amplasamentului de către beneficiar către executant era fixată la 21.08.2006, data de începere a lucrărilor, rezultând așadar că termenul inițial de finalizare era 21.10.2007.

La acest contract părțile au încheiat un număr de nu mai puțin de 56 acte adiționale, privind diverse lucrări suplimentare și deși actele adiționale nr. x și y nu au fost semnate de reprezentanții legali ai pârâtei, totuși instanța a apreciat că și acestea au fost rezultatul acordului de voință al părților, având în vedere că intimata-pârâtă nu numai că nu a contestat faptul că ar fi rezultatul manifestării sale de voință, dar a și recunoscut implicit semnarea acestora, astfel cum reiese din răspunsul la interogatoriu.

S-a mai reținut că în multe din aceste acte adiționale au fost fixate termene de execuție pentru lucrările aferente actului adițional respectiv (ex. actele adiționale nr. x etc.), părțile făcând de asemenea mențiunea expresă în sensul că termenul final de execuție a lucrărilor se prelungește cu durata convenită pentru efectuarea lucrărilor suplimentare. Deși în unele din acte adiționale (cum ar fi cele cu nr. x etc.) mențiunea privind termenul convenit pentru lucrările suplimentare și prelungirea termenului final este tăiată cu o linie, s-a reținut că această modificare nu este însușită de părți prin semnătura reprezentanților lor.

Așa fiind, instanța de apel nu a reținut apărările pârâtei, în sensul că termenul de finalizare nu a fost decalat, apreciind, din contră, că situația de fapt expusă anterior confirmă susținerile reclamantei potrivit cărora, urmare a actelor adiționale încheiate, acest termen a fost prelungit cu 616 zile, astfel cum acest termen reiese din Centralizatorul actelor adiționale depus de reclamantă.

În consecință, s-a constatat că în condițiile în care termenul inițial de finalizare (21.10.2007) a fost decalat cu 616 zile, iar recepția lucrărilor contractate a avut loc la data de 03.06.2009, rezultă că lucrările au fost finalizate anterior termenului de execuție convenit de părți, astfel cum a fost modificat prin acte adiționale.

Cât privește excepția de neexecutare invocată de către intimata-pârâtă, s-a constatat că este neîntemeiată, în cauză nefiind îndeplinită condiția referitoare la necesitatea ca din partea celuilalt contractant să existe o neexecutare chiar parțială, dar suficient de importantă.

De asemenea, s-a mai reținut că la data de 03.06.2009 părțile au încheiat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru lucrările ce au făcut obiectul contractului nr. x/2006 și prin care comisia de recepție (al cărei președinte a fost chiar reprezentantul intimatei) a propus admiterea recepției la terminarea lucrărilor, deoarece "lucrările sunt executate conform proiect".

Deși prin același proces-verbal de recepție s-a constatat că din documentația scrisă și desenată au lipsit o serie de piese și că o serie de lucrări nu au fost executate (toate acestea fiind detaliate în Anexele 1 și 2), instanța a apreciat că aceste lipsuri nu constituie o neexecutare suficient de importantă pentru a justifica invocarea excepției de neexecutare.

Instanța a avut în vedere că, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică construcții efectuat de dl. expert E. în primul ciclu procesual al apelului, suma lucrărilor recunoscute de beneficiarul C. S.R.L. este de 4.031.004 euro, deci o parte foarte importantă din cele contractate (5.727.288 euro, conform aceluiași raport).

Cât privește lucrările despre care pârâta a afirmat că nu ar fi fost executate, s-a reținut că acestea au fost stabilite de expert ca fiind în cuantum de 1.696.284 euro, cu mențiunea că o parte însemnată (în cuantum de 1.345.061 euro) au fost deja executate prin intermediul unor terți și nu mai pot fi executate de reclamantă, astfel că nu se mai pune nici problema că ar putea servi ca temei al invocării excepției de neexecutare.

Totodată, instanța de apel a reținut că și în situația în care nu ar fi fost deja executate de terți, neexecutarea de către reclamantă a acestor lucrări tot nu ar putea fi invocată de pârâtă pentru paralizarea pretențiilor reclamantei deoarece pretențiile acesteia privesc contravaloarea unor lucrări executate, dar neachitate; cu alte cuvinte, față de interdependența obligațiilor reciproce, pârâta nu poate invoca excepția de neexecutare a plății unor lucrări efectuate pentru motivul că reclamanta nu ar fi executat alte lucrări.

S-a mai reținut că atâta vreme cât prin procesul-verbal din data de 03.06.2009 s-a propus recepția la terminarea lucrărilor, aceasta înseamnă că, deși s-a constatat existența unor lipsuri, comisia (și implicit intimata pârâtă, al cărei reprezentant era președintele comisiei) a recunoscut că în ansamblu lucrarea pentru care s-a eliberat autorizația de construire și pentru care s-a încheiat contractul dintre părți este finalizată. Existența acestor lipsuri nu a fost privită nici măcar de către beneficiarul C. ca fiind atât de importantă încât să reprezinte un impediment în recepția construcției și ulterior pentru întabularea dreptului de proprietate, astfel că nu se poate imputa reclamantei o neexecutare suficient de importantă a obligațiilor asumate - cerință necesară pentru invocarea excepției de neexecutare.

În baza probatoriului administrat, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosar și cum s-a concluzionat prin raportul de expertiză efectuat de dl. expert E. în primul ciclu procesual al apelului, instanța a constatat că suma lucrărilor recunoscute de beneficiarul C. S.R.L. este de 4.031.004 euro și ca urmare, față de prevederile contractuale și cele ale art. 969-970 și 1073 C. civ. 1864, rezultă că pârâta are obligația de a plăti suma de 4.031.004 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate, din care urmează a fi scăzută suma deja achitată, respectiv 3.764.839,74 euro, suma rezultată fiind de 266.164,26 euro, pentru care pretențiile reclamantei A. S.A. apar ca fiind întemeiate.

Cât privește pretențiile accesorii ale executantului A. S.A. privind acordarea penalităților de întârziere, s-a reținut că într-adevăr părțile au stabilit la art. 20 din contract o clauză penală pentru situația neachitării de către beneficiar a facturilor în termen, cu toate acestea, instanța de apel a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la plata unor asemenea penalități, în condițiile în care potrivit art. 20 penalitățile curg de la un anumit termen de la data scadenței facturilor, însă, așa cum reiese din probele administrate în cauză, reclamanta nu a emis facturi pentru toate lucrările executate, nu există procese-verbale de recepție pentru fiecare lucrare în parte din care să reiasă denumirea lucrării și data execuției, și, mai mult, nu există nici o factură totală, astfel că neputându-se stabili data la care au fost executate lucrările ori s-au emis facturile aferente nu se pot datora nici penalitățile de întârziere.

Împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L. București invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, modificarea în tot a deciziei recurate, respingerea apelului reclamantei, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică și, în subsidiar, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel București.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu nerespectarea indicațiilor de casare, raportat la prevederile art. 315 C. proc. civ., și cu luarea în considerare a unor probe ce au fost administrate în primul ciclu procesual al apelului, deși hotărârile pronunțate în apel au fost casate.

A mai arătat recurenta că instanța de apel, făcând o interpretare greșită a contractului de execuție de lucrări nr. 41/17.08.2006, a considerat că acesta a fost modificat în mod valabil în ceea ce privește termenul de finalizare a lucrării, or, așa cum rezultă din întreg probatoriul administrat la fond și valorificat în apel, termenul de execuție a lucrării nu a fost niciodată modificat.

În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului, recurenta a arătat că, pornind de la premiza greșită că nu ar fi existat o depășire a termenului de execuție a lucrării, instanța de apel a considerat că nu se poate invoca cu succes exceptio non adimpleti contractus.

Așa cum rezultă din conținutul deciziei recurate, motivarea instanței de apel nu indică temeiul de drept care stă la baza interpretării subiective făcute de către aceasta atât cu privire la legalitatea raportului de expertiză din primul ciclu procesual al apelului, cât și cu privire la nelegalitatea hotărârii primei instanțe.

Recurenta susține că, prin soluția pronunțată, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. întrucât în mod nelegal a valorificat un raport de expertiză care era anulat în baza deciziei din recurs și nu a respectat indicațiile deciziei de casare.

Instanța de apel ajunge la valoarea lucrărilor efectuate și neachitate, reținând atât valori din raportul de expertiză efectuat la fond, cât și valori din raportul de expertiză efectuat în apel și stabilește că diferența dintre cele două valori reprezintă exact valoarea respectivelor lucrări, fără a motiva în fapt și în drept cum a ajuns la această concluzie, astfel încât decizia recurată nu răspunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În continuare, recurenta arată că în mod greșit instanța de apel reține faptul că și-ar fi exprimat acordul cu privire la prelungirea termenului de finalizare a lucrării, instanța dând o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, schimbând atât natura cât și înțelesul lămuri și vădit neîndoielnic al acestuia, aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la excepția de neexecutare a contractului, recurenta solicită să fie observată îndeplinirea condițiilor excepției de neexecutare și, pe cale de consecință, să fie admisă această excepție, având în vedere faptul că a suferit un prejudiciu cert, rezultat din lipsa de folosință determinată de neexecutarea la termen a contractului, în cuantum de 2.160.000 euro.

Așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat între părți, recepția imobilului a avut loc la data de 03.06.2009, la 550 de zile de la data menționată în art. 3.1 din contract ca termen de finalizare a construcției, iar din anexele la procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor se pot observa condițiile în care lucrările au fost executate, respectiv necorespunzător și cu încălcarea normelor de calitate în construcții, motiv pentru care, ca urmare a neexecutării corespunzătoare la termenul stipulat a obligațiilor asumate de către executant, sunt îndeplinite condițiile legale pentru reținerea daunelor interese.

Cu referire la probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că reclamanta recunoaște că lucrările au fost executate necorespunzător și au necesitat remedieri, că termenul de execuție a acestora a fost iunie 2009, pretențiile reclamantei sunt nejustificate și pe cale de consecință se impunea respingerea acestora printr-o soluție de respingere a apelului.

Totodată, a susținut recurenta că instanța de apel nu putea reține ca fiind întemeiată critica reclamantei cu privire la nerelevanța facturării lucrărilor, întrucât facturile sunt doar mijloace de probă iar obligațiile civile nu se nasc prin facturare, această reținere echivalând cu o interpretare eronată a dispozițiilor legale și contractuale, respectiv art. 17.4 din contract potrivit căruia plata facturilor emise se efectuează în baza lucrărilor real executate și confirmate prin situațiile de lucrări provizorii.

Astfel, a susținut recurenta că nu se poate reține existența unor lucrări contractate efectuate de reclamantă și neachitate, câtă vreme ne aflăm în situația depășirii termenului final de executare corespunzătoare a construcției, iar la momentul recepției de la terminarea lucrărilor comisia a consemnat numeroase deficiente de execuție, pe care constructorul având obligația să le remedieze pe cheltuiala sa în maxim 90 de zile calendaristice de la data recepției, obligație neîndeplinită, astfel că pretențiile reclamantei sunt nejustificate.

Intimata-reclamantă S.C.A. S.A., prin concluziile scrise, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, constată următoarele:

Prima critică de nelegalitate vizează pronunțarea deciziei atacate cu nerespectarea îndrumărilor date de Înalta Curte prin decizia nr. 2529 din 10 decembrie 2015 și luarea în considerare a unor probe care au fost administrate în apelul din primul ciclu procesual, deși hotărârile pronunțate în acest apel au fost casate.

Contrar susținerilor recurentei, considerentele hotărârii atacate relevă faptul că instanța de apel a soluționat apelul cu respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., singura limitare în rejudecarea procesului după casare fiind aceea că hotărârile instanței de control judiciar sunt obligatorii cu privire la problemele de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe.

Împrejurarea că hotărârile pronunțate în apel, în ciclul procesual anterior, au fost casate, nu afectează valabilitatea probelor administrate în apel decât în măsura în care decizia de casare ar cuprinde aprecieri în acest sens.

Însă, în cauza de față, decizia de casare stabilește, drept motiv de nelegalitate a deciziei nr. 487 din 27 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, faptul că instanța de apel a reținut nulitatea parțială a raportului de expertiză efectuat la prima instanță, fără a preciza care anume concluzii din raport sunt legale, precum și faptul că, ulterior, în decizia civilă nr. 1948 din 19 noiembrie 2015, pronunțată în evocarea fondului pricinii, instanța de apel a stabilit valoarea lucrărilor efectuate și neachitate și a obligat pârâta la plata acestora, reținând atât valori din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, care în parte nu este legal, cât și valori din raportul de expertiză efectuat în apel și stabilind că diferența dintre cele două valori reprezintă exact valoarea respectivelor lucrări, fără a motiva în fapt și în drept cum a ajuns la această concluzie.

Înalta Curte constată că instanța de apel s-a conformat celor statuate prin decizia de casare mai sus menționată și, la rejudecarea apelului, a avut în vedere doar acele concluzii ale ambelor rapoarte de expertiză tehnică construcții efectuate în cauză care privesc împrejurări de fapt (cel administrat la prima instanță și cel din primul ciclu procesual al apelului), fiind înlăturate aprecierile experților cu privire la aspectele de drept incidente în cauză.

De asemenea, instanța de apel a făcut o expunere completă a raționamentului și probelor pe baza cărora a stabilit suma pe care pârâta o datorează reclamantei, reprezentând valoarea lucrărilor efectuate și neachitate, valorificând, în limitele mai sus arătate, concluziile ambelor rapoarte de expertiză întocmite în cauză, în sensul deducerii din valoarea totală a lucrărilor recunoscute de beneficiarul S.C. C. S.R.L. (4.031.004 euro - stabilită prin raportul de expertiză efectuat de expert E.) a sumei deja plătite de aceasta (3.764.839,74 euro - stabilită prin raportul de expertiză efectuat de expert F.).

Prin urmare, criticile invocate de recurenta-pârâtă sub aspectele la care s-a făcut mai sus referire, subsumate exigențelor impuse de art. 261 pct. 5 și motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 din C. proc. civ., nu pot fi primite.

Cât privește excepția de neexecutare a contractului, pe care pârâta S.C. C. S.R.L. a opus-o reclamantei, Înalta Curte reține, pornind de la situația de fapt stabilită de instanța de apel, pe baza probatoriilor administrate, și anume prorogarea, prin 56 de acte adiționale încheiate între părți, a termenului de finalizare de către executantul S.C. A. S.A. a lucrărilor de construcții la imobilul "Hotel C." din Bulevardul x nr. 54, București, ce au făcut obiectul contractului nr. x/17.08.2006, că s-a apreciat în mod corect asupra neîndeplinirii condițiilor cerute pentru ca acest efect specific contractelor sinalagmatice (bilaterale) să se producă.

Natura juridică a excepției de neexecutare este aceea de mijloc de apărare prin care partea căreia i se pretinde executarea propriilor obligații contractuale, îi poate cere celeilalte părți să-și execute propriile obligații asumate prin convenția sinalagmatică, obținând astfel o suspendare a efectelor obligației ce îi revine, până la momentul la care cealaltă parte își executa propriile obligații.

Altfel spus, excepția de neexecutare este un remediu preventiv, în sensul că preîntâmpină situația în care una dintre părți își vede executată propria obligație și nu mai poate obține nimic de la cealaltă parte.

Or, în cauza supusă judecății, chiar dacă probele au evidențiat faptul că din valoarea totală a contractului, de 5.727.288 euro, pârâta a recunoscut ca fiind efectuate numai lucrări în valoare de 4.031.004 euro, excepția opusă de către pârâtă nu poate fi primită, în considerarea caracterului interdependent și reciproc al obligațiilor asumate de părțile contractului sinalagmatic, care face ca pârâta să nu poată refuza plata unor lucrări efectuate de reclamantă pentru motivul că reclamanta nu ar fi executat alte lucrări decât cele a căror plată se solicită.

Așadar, nici sub acest aspect nu se poate reține nelegalitatea deciziei recurate, analizată din perspectiva dispozițiilor art. art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Cât privește celelalte motive de recurs invocate de pârâta S.C. C. S.R.L. București, se impune precizarea că partea care exercită această cale extraordinară de atac are obligația de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ., recursul permițând examinarea legalității hotărârilor atacate exclusiv în condițiile prescrise de art. 304 pct. 1-9 din C. proc. civ.

În cauza de față, deși pârâta a indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., parte din criticile concret formulate nu sunt dezvoltate și structurate subsumat acestora, după cum se va arăta în continuare.

În ceea ce privește situația de fapt, prin decizia recurată s-a reținut că între reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de executant, și pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 41/17.08.2006, prin care executantul s-a obligat să execute, să finalizeze și să întrețină până la finalizare lucrările de construcții la imobilul "Hotel C.", din B-dul x nr. 54, București, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 14 luni de la data intrării în vigoare a contractului.

Părțile au încheiat ulterior 56 de acte adiționale, având ca obiect executarea unor lucrări suplimentare, prin care termenul inițial a fost prelungit cu 616 zile, iar recepția lucrărilor contractate a avut loc la data de 03.06.2009, reținând instanța de apel că lucrările au fost finalizate anterior termenului de execuție convenit de părți, astfel cum a fost modificat prin acte adiționale.

Prin cererea de recurs, pârâta invocă faptul că nu și-a exprimat acordul cu privire la prelungirea termenului de finalizare a Hotelului C., deficiențele de execuție a lucrărilor contractate cu intimata - reclamantă, precum și valorificarea greșită de către instanța de apel a probatoriilor administrate pentru stabilirea situației de fapt.

Toate criticile sus - menționate sunt susținute de argumente ce vizează exclusiv interpretarea probelor administrate în cauză și situația de fapt stabilită de instanța de apel pe baza acestora, motiv pentru care acestea nu pot forma obiectul examenului de legalitate realizat în cadrul recursului, în raport de cerințele impuse de art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că interpretarea greșită a contractului dedus judecății constituie o critică de nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., doar în situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, "vădit neîndoielnic", instanța îi schimbă "natura" ori "înțelesul".

Or, stabilirea de către judecător a termenului de finalizare a lucrării, prin interpretarea probelor administrate, respectiv contractul de execuție de lucrări nr. 41/17.08.2006, actele adiționale, interogatoriu, constituie o statuare în fapt, care nu poate fi reapreciată în recurs.

Criticile recurentei nu se subsumează nici motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care stabilește trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice.

Argumentul recurentei-pârâte întemeiat pe greșita apreciere a relevanței facturării lucrărilor, nu constituie o critică de nelegalitate a deciziei pronunțate, ci ține tot de aprecierea probelor, cu atât mai mult cu cât considerentul instanței de apel vine să susțină soluția de respingere a cererii reclamatei S.C.A. S.A. privind obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L., recurenta din cauza de față, la plata de penalități pentru neachitarea facturilor în termen.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și constatând că prin criticile recurentei nu se relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 784 din 26 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2017.