ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2276/2019

Ședința publică din data de 4 decembrie 2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 21.09.2011 sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta S.C. B. S.R.L.), a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând să se constate executarea integrală a lucrărilor la care subscrisa S.C. A. S.R.L. s-a obligat în temeiul contractului de subantrepriză de construcții din 11.09.2008, încheiat între pârâtă și reclamantă,în pofida refuzului culpabil al pârâtei de a semna procesul-verbal de recepție a lucrărilor;să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7.583.331,15 RON reprezentând: 5.452.166,64 RON (echivalentul a 1.269.717,43 Euro la cursul de la data cererii de chemare in judecata, compuși din 1.213.074,93 Euro diferență de preț neplătită si 56.642,50 Euro reținere de garanție în temeiul contractului de subantrepriză de construcții din 11.09.2008, încheiat între pârâtă și subscrisa);663.423 Iei (echivalentul a 154.500 Euro) penalități de întârziere calculate conform dispozițiilor art. 5.4. din Contract pana la data de 09.04.2009; l .467.741,51 RON, contravaloarea TVA exigibilă, datorată contractual de pârâtă pentru sumele de mai sus; să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 9,51.674,11 RON reprezentând dobânda legală aplicată sumelor de mai sus între data de 10.04.2009 și 01.09.2011 și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în continuare, după data de 01.09.2011, până la momentul achitării efective a sumelor datorate; cu cheltuieli de judecată.

La data de 06.04.2012 pârâta S.C. C. S.R.L., a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a invocat excepția inadmisibilității și a prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata de despăgubiri al căror cuantum îl evaluează provizoriu la suma de 100.000 EUR.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 29.06.2015 Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat acțiunea principală, a disjuns cererea reconvențională din prezentul dosar și a acordat termen la 15.10.2015.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă s-a format la data de 30.06.2015 dosarul nr. x/2015 având ca reclamantă pe S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar D. IPURL și pârâta S.C. A. S.R.L.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 4270 din 13.07.2016, a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar D. IPURL în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. și a obligat reclamanta-pârâtă la 18.733 RON cheltuieli de judecată către pârâta-reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că astfel cum reiese din aspectele reținute cu ocazia administrării probei cu expertiză tehnică de specialitate, S.C. A. S.R.L. a procedat la executarea conformă și la timp a obligațiilor asumate prin Contractul de subantrepriză încheiat Ia data de 11.09.2008 cu S.C.C. S.R.L., iar expertiza tehnică în construcții administrată în cauză relevă fără echivoc faptul că pârâta a executat în mod complet obligațiile asumate prin Contractul semnat de părți în anul 2008.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză, prima instanță a apreciat că nu există costuri suplimentare generate de prelungirea organizării de șantier, respectiv pagube determinate de întârzierile generate S.C.C. S.R.L. sau altor subantreprenor, care să fi condus la suplimentarea forței de muncă și a ritmului de muncă, pentru reintrarea în grafic, astfel cum susține S.C.C. S.R.L. în cererea reconvențională.

În ceea ce privește "apariția unor defecțiuni majore constatate" (presupuse vicii de execuție), ce ar fi necesitat instituirea unor "măsuri preventive severe" (printre altele, și desemnarea unui delegat al S.C.C. S.R.L. la unitatea de producție a S.C. A. S.R.L.) prima instanță, după prezentarea concluziilor expertului la obiecțiunile S.C.C. S.R.L. și a concluziilor referatului de specialitate întocmit de Proiectant, a reținut că la montarea prefabricatelor de către S.C. A. S.R.L. s-au respectat condițiile impuse prin Caietul de sarcini (cu referire, în special la poziția în plan a subansamblelor, conform Proiectului, toleranțele maxime admise la axarea diferitelor elemente prefabricate și la rezemarea elementelor orizontale, abaterea pe verticală permisă etc.) iar executarea îmbinărilor s-a realizat în conformitate cu prevederile Caietului de sarcini, respectiv cele dintre stâlpul prefabricat și paharul prefabricat, cele dintre stâlpul prefabricat și grinda prefabricată sau grinda prefabricată și pana prefabricată precum și cele dintre grinda de planșeu intermediar și stâlp.

Totodată, s-a reținut că nu se probează culpa în sarcina pârâtei având în vedere că nu se poate reține nicio faptă ilicită constând în neexecutarea conformă și la timp a obligațiilor contractuale, astfel încât S.C. A. S.R.L. nu se află în culpă contractuală.

Instanța de fond a apreciat că dacă lucrările de construire efectuate de S.C. A. S.R.L.nu ar fi fost realizate în conformitate cu Contractul de antrepriză și Proiectul de execuție, beneficiarul final ar fi fost în imposibilitate să încheie, la rândul sau, Procesul-verbal de terminare a lucrărilor nr. x/14.04.2010.

Or, Comisia de recepție a propus admiterea recepției obiectivului intitulat Fabrica de pompe de injecție și injectoare pentru motoare Diesel", executată în baza Contractului nr. x/17.04.2008 încheiat între beneficiar și antreprenorul general, C., pentru lucrările de construcții, instalații și montaj executate de această din urmă societate, în baza Autorizației de construire nr. x/22.08.2008, eliberată de Primăria Comunei Miroslava, Jud. Iași.

De asemenea s-a constatat că nu este probată nici existența prejudiciului, susținerile reclamantei cu privire la suportarea anumitor costuri cu reparațiile atât pe durata de execuție a șantierului, cât și pe perioada de garanție a lucrărilor sunt, pe de o parte, nesusținute, și, pe de altă parte, contrazise în cuprinsul răspunsului la obiecțiunile formulate de S.C.C. S.R.L.

Apelul declarat de reclamanta S.C.C. S.R.L. prin administrator judiciar D. IPURL împotriva acestei sentințe a fot respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 2514A/2018 din 12.12.2018 și a fost obligată apelanta să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. 13.769,49 RON cheltuieli de judecată.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel, referitor la încheierile din 31.10.2014, pronunțată anterior disjungerii cererii sale reconvenționale și cea din 27.06.2016, pronunțată în cadrul dosarului disjuns, a reținut, în esență, că, prima dintre aceste încheieri cuprinde măsura tribunalului de a dispune efectuarea unei noi expertize în specialitatea construcții și expune în mod suficient raționamentul instanței, prin raportare la art. 212 C. proc. civ., indicat în mod expres, text ce are în vedere situația în care "instanța nu este lămurită" și nu era necesară vreo motivare suplimentară.

Cu privire la cea de-a doua încheiere, de constatat că, în practicaua încheierii, sunt consemnate motivele expuse de instanță în ședința publică din 27.06.2016, fiind indicate considerentele pentru care, în opinia sa, nu se impunea efectuarea în speță a unei expertize contabile, respectiv imposibilitatea efectuării ei din cauza neprezentării, de către partea care solicitase proba, a actelor contabile pe baza cărora aceasta putea fi administrată.

Totodată, s-a reținut că în ceea ce privește criticile expuse în cadrul aceluiași motiv de apel cu privire la măsura dispusă de instanță, se constată că, din cuprinsul încheierii, apărătorul părții nu a contestat nedepunerea la dosar a înscrisurilor necesare (documente contabile), ci doar a arătat că "urmează a verifica și a le depune". Or, partea avea obligația procesuală de a depune înscrisurile împreună cu cererea reconvențională, potrivit art. 119 alin. (2) rap. la art. 112 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât nu poate reproșa instanței că nu a suplinit lipsa de diligență a părții.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de apel, instanța de apel a constatat că motivul a fost redactat cu nerespectarea unor minime exigențe procedurale și vădește aceeași atitudine deficitară a părții față de îndeplinirea propriilor obligații procesuale ca și în fața instanței de fond.

Astfel, instanța de apel a constatat că partea s-a mulțumit a indica succesiunea mai multor măsuri ale primei instanțe, fără a arăta, în mod explicit, criticile sale concrete și vătămările care i s-au produs prin măsurile luate de instanță, respectiv modalitatea în care acestea au influențat în defavoarea sa soluția finală asupra fondului cauzei.

În ceea ce privește chestiunea întârzierii cu care prima instanță a dispus suspendarea judecății cererii principale, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva apelantei-pârâte, instanța de apel a reținut că acest aspect strict procedural nu a afectat în niciun fel soluția asupra fondului cauzei, întrucât cererea principală a fost, în cele din urmă, suspendată, iar judecata a continuat în dosarul disjuns exclusiv asupra cererii reconvenționale.

Totodată, s-a constatat că partea nu a criticat soluția primei instanțe cu privire la cererea de recuzare a expertului, arătând doar că, deși instanța nu a combătut susținerile sale cu privire la lipsa de imparțialitate a expertului, a respins cererea. Or, nu era necesar ca instanța să combată susținerile părții, ci ca titularul cererii să dovedească în prealabil cele susținute, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.

De asemenea, s-a apreciat că motivarea încheierii de respingere, în care se face referire la faptul că instanța urmează a pune în discuția părților eventualitatea întocmirii unei noi expertize nu poate fi considerată contradictorie. Chestiunile privind aptitudinea probei de a lămuri instanța și de a duce la soluționarea cauzei sunt cu totul diferite de cele ce pot întemeia o cerere de recuzare, acestea din urmă vizând imparțialitatea expertului.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare, de către instanță, a obiecțiunilor formulate de apelanta-pârâtă la raportul de expertiză, precum și a cererii de completare a răspunsului expertului la obiecțiuni,instanța de apel a apreciat că sunt nefondate, neexistând și, de altfel, nefiind invocată, nicio dispoziție procedurală ce ar obliga instanța să admită asemenea cereri. S-a apreciat că în realitate, criticile părții vizează modalitatea în care instanța de fond a interpretat concluziile expertizei și faptul că soluția pronunțată în cauză a avut la bază concluziile raportului, chestiuni ce țin de criticile referitoare la sentința pronunțată și caracterul pretins neîntemeiat al acesteia.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că este nefondată critica privind încălcarea de către prima instanță a pretinsului caracter interlocutoriu al încheierii din 16.09.2014 prin încheierea din 31.10.2014, întrucât, astfel cum s-a arătat în mod constant în doctrină, încheierile privind probele nu au caracter interlocutoriu, ci preparatoriu.

Cu atât mai mult, nu se poate vorbi despre măsuri contradictorii în situația particulară din speță, în care completul, într-o anumită compunere, prin încheierea din 16.09.2014, a apreciat că nu este necesară efectuarea în cauză a unei noi expertize în specialitatea construcții, iar ulterior, în altă compunere, la 31.10.2014 a apreciat că o asemenea expertiză se impune.

Instanța de apel a constatat că, critica ce vizează neindicarea, de către prima instanță, a motivelor de fapt și de drept invocate de parte și că prima instanță s-a limitat la a reda petitul acțiunii sale este nu doar nefondată, ci și o dovadă a modului deficitar în care apelanta a înțeles să se raporteze la obligațiile sale procedurale pe tot parcursul prezentului proces.

Astfel, cererea reconvențională depusă de apelantă este redactată cu nesocotirea flagrantă a normelor art. 119 rap. la art. 114 C. proc. civ., fiind în mod efectiv lipsită atât de motive de fapt cât și de motive de drept. Acest aspect a fost sesizat de către instanța de apel care, în cursul judecății în calea de atac, având în vedere și faptul că dosarul de fond a fost format, în parte, prin realizarea de copii după înscrisurile din dosarul inițial, a pus în vedere apelantei, la termenul din 05.09.2018, să precizeze dacă cererea a fost completată sau precizată în fața primei instanțe, iar apelanta nu a susținut acest lucru.

Prin urmare, a reținut instanța de apel, în condițiile în care cererea sa este alcătuită exclusiv din petit, numai o parte de rea credință ar putea reproșa primei instanțe că nu a redat, în cuprinsul cererii, motivele sale în fapt și în drept.

În ceea ce privește motivarea soluției, s-a constatat că prima instanță a prezentat un raționament coerent și corect din punct de vedere juridic, care susține soluția din dispozitiv, iar, caracterul concis al motivării, criticat de parte, este determinat în bună măsură de conținutul cererii soluționate de instanță prin sentința atacată, cerere care, este lipsită de motivare detaliată în fapt și cu totul lipsită de motivare în drept.

Instanța de apel a apreciat că, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nici nu a încălcat dreptul părților la un proces echitabil, iar faptul că prima instanță a avut în vedere o reglementare mai permisivă, dar care acoperea ipoteza vechiului text, nu a produs nicio vătămare apelantei, măsura luată de instanță fiind legală în conformitate cu ambele reglementări.

Totodată, instanța de apel a apreciat că soluția pronunțată de prima instanță asupra fondului cererii este, contrar susținerilor apelantei, legală și temeinică, fiind nefondate criticile sub acest aspect.

S-a constatat că, deși exclusiv pe baza cererii reconvenționale nu ar fi putut fi încuviințată o expertiză în specialitatea construcții, din cauza modalității deficitare de prezentare a situației de fapt ce s-ar fi impus a se constata de către expert, proba s-a încuviințat și administrat în considerarea detaliilor prezentate de partea adversă în cererea principală, situație ce a profitat, sub acest aspect, apelantei.

Instanța de apel a reținut că, nici prin cererea de apel partea nu a înțeles să indice, în concret, obligațiile pretins neexecutate sau executate defectuos de către intimată, deși acest aspect i s-a pus în vedere la termenul din 05.09.2018.

Astfel, s-a constatat că cererea de apel conține afirmații la fel de imprecise ca și cererea adresată primei instanțe, apelanta arătând, cu titlu general, că lucrările efectuate de intimată nu corespund "nici în proporție de 50%" prevederilor contractuale, că pentru a se putea recepționa structura a fost nevoie de cheltuieli, echipe de ingineri și tehnicieni din partea apelantei, fiind necesară reproiectarea ansamblului pentru realizarea închiderilor, instalațiilor și finisajelor interioare, iar ulterior predării către beneficiar apelanta a fost nevoită să lase pe șantier o echipă pentru remedierea problemelor apărute la structură și la lucrări realizate de alți cocontractanți.

Instanța de apel a reținut că apelanta nu a indicat, în concret, care lucrări nu au fost executate sau au fost executate cu deficiențe, care sunt aceste deficiențe și care sunt clauzele contractului pe care pretinde că partea adversă nu le-a respectat procedând în modalitatea afirmată, în ce constau, în concret, cheltuielile determinate de recepționarea structurii și cuantumul pretins al acestora și că din această perspectivă, ar fi fost inutilă și întocmirea în apel a unui nou raport de expertiză în specialitatea construcții, în condițiile în care apelanta nu indică aspecte concrete de fapt ce ar putea fi verificate punctual de expert.

În ceea ce privește proba cu expertiză în specialitatea contabilitate, instanța de apel a reținut că apelanta nu a contestat cele reținute de prima instanță în motivarea respingerii solicitării sale de administrare a acestei probe, respectiv lipsa de la dosar a înscrisurilor contabile în temeiul cărora s-ar putea efectua lucrarea.

Mai mult, a reținut instanța de apel, asemenea documente nu au fost depuse în condiții procedurale nici în fața instanței de apel (împreună cu cererea de apel sau, în mod excepțional, conform art. 138 C. proc. civ.) astfel că nici în apel nu ar fi fost util a se administra o asemenea expertiză, motivele pentru care aceasta a fost respinsă la prima instanță subzistând și în faza apelului.

Instanța de apel a constatat că soluția instanței este în concordanță cu principala probă administrată în dosar, raportul de expertiză în specialitatea construcții, astfel încât nici din acest punct de vedere nu sunt fondate criticile apelantei în sensul interpretării greșite a probatoriului administrat. În mod corect, față de caracterul tehnic al susținerilor părților, instanța a dat eficiență acestei probe și, de altfel, apelanta nu menționează care sunt probele administrate în dosar ce ar fi impus o soluție diferită.

Împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018 și a deciziei civile nr. 2514A/2018 din 12 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar D. IPURL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat, în esență, că în modul de instrumentare a căii de atac instanța a încălcat în mai multe moduri formele de procedură edictate sub sancțiunea nulității, respectiv dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum și obligația judecătorului de a soluționa pricina cu care a fost investit.

Recurenta susține că este greșit considerentul (deci și soluția de respingere) pe baza căruia a fost respins apelul declarat împotriva încheierii din 31.10.2014, iar în susținerea acestei critici a prezentat un fragment din considerentele deciziei recurate și opinii privind modul în care judecătorul trebuie să-și construiască raționamentul juridic.

În opinia recurentei este greșit și considerentul (deci și soluția de respingere) pe baza căruia a fost respins apelul declarat împotriva încheierii din 31.10.2014 și după o prezentare a opiniilor privind această încheiere, consideră că instanța de apel ignorând situația din dosar, omologhează soluția de respingere a expertizei contabile, pe motiv că nu ar fi depus actele necesare, astfel că acest considerent și soluția aferentă nesocotește art. 129 C. proc. civ.

După prezentarea dispozițiilor art. 5 și art. 5

1

C. proc. civ., recurenta susține că este nelegală opțiunea primei instanțe de a se servi de criteriul vag al "tergiversării pricinii" și nelegală opțiunea instanței de apel de a sprijini tratamentul acestei situații dat de prima instanță.

În continuarea motivării, după prezentarea unui fragment de la pct. II pag. 7 a deciziei recurate, autorul căii de atac consideră că aserțiunea instanței de apel nu se susține prin prisma criticilor clare formulate și este contrazisă prin modalitatea în care analizează și soluționează critica privind modul în care instanța a tratat comportamentul ilicit al expertului împotriva căruia a formulat cerere de recuzare.

Recurenta arată că un alt motiv nelegal este cuprins în primul paragraf de la pagina 8, în care decizia recurată subliniază inexistența unei prevederi legale care să oblige instanța să admită cereri de obiecțiuni și cereri de refacere expertiză. Or, susține recurenta, această prevedere există și este cuprinsă în art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și în mod nelegal a exclus decizia recurată dintre obligațiile care revin instanțelor această obligație expresă și obligațiile virtuale ce rezultă în materia probelor.

Recurenta susține că nelegală și contradictorie este și tratarea motivului de apel vizând nemotivarea sentinței, având în vedere că o cerere reconvențională nemotivată în fapt și în drept era imposibil să facă posibil un raționament și o soluție, ci ar fi trebuit să atragă o dispoziție a instanței de precizare/completare a cererii, în sensul de a complini pretinsa lipsă a motivelor de fapt și de drept.

În continuarea motivării recurenta a prezentat "alte considerente criticabile ale deciziei recurate":

"afirmația că nu există vătămare prin neindicarea căruia din rapoartele de expertiză instanța și-a fondat soluția"; "afirmația că nu există vătămare prin neindicarea temeiului de drept ale soluției, deoarece nu există dispută cu privire la legea aplicabilă speței și nici critici cu privire la acest aspect în cererea de apel"; "ignorarea aplicării unei legi inaplicabile în speță.".

Recurenta susține că instanța, deși omite să consemneze, a refuzat la termenul din 28.11.2018 să se pronunțe asupra cererilor de încuviințare a probelor de specialitate, respectiv nu s-a pronunțat asupra expertizelor.

După redarea dispozițiilor art. 167 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța a pășit la închiderea și deschiderea dezbaterilor asupra fondului fără a se pronunța pe probe motivând, fără a se consemna, că dacă s-ar pronunța pe expertize ar însemna o antepronunțare în apel, aspect ce contravine, susține recurenta, art. 298 și art. 292 C. proc. civ.

Recurenta consideră că nu sunt întrunite dispozițiile art. 297 C. proc. civ. cu privire la anularea sentinței, respectiv a faptului că dacă se considerau întrunite condițiile art. 297 C. proc. civ. trebuia să li se dea cuvântul doar pe anularea sentinței nu și pe fond în legătură cu care nu aveau ce spune în condițiile în care probele pentru judecarea fondului nu fuseseră analizate, nici încuviințate nici respinse.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata S.C.A. S.R.L. a invocat excepția nulității cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ. solicitând anularea recursului, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

La data de 06.11.2019 și la data de 03.12.2019, S.C. E. S.R.L. și respectiv S.C. F. S.R.L au formulat cereri de intervenție în temeiul art. 49 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., cererile de intervenție formulate de S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cererile de intervenție sunt nule pentru următoarele considerente:

Verificând cererile de intervenție formulate de S.C. E. S.R.L. și de S.C. F. S.R.L. se reține că acestea nu au fost semnate de către autorii lor.

Pentru termenul din data de 04.12.2019 instanța a dispus citarea S.C. E. S.R.L. cu mențiunea de a complini neregularitatea semnării cererii, însă petenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, astfel încât la acest termen s-a invocat, din oficiu, nulitatea cererilor de intervenție.

Potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ., cererea de intervenție în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, cererea de intervenție prin configurarea sa legislativă are statutul unei acțiuni principale, ea trebuind să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ. pentru cererea de chemare în judecată.

Unul dintre elementele cererii de chemare în judecată, în speță a cererilor de intervenție, potrivit art. 112 pct. 6 C. proc. civ. este semnătura, lipsa acesteia fiind sancționată, conform art. 133 alin. (1) C. proc. civ., cu anularea cererii.

O cerere formulată în scris trebuie să poarte semnătura celui care o formulează, în speță a intervenientului sau a reprezentantului convențional al acestuia, semnătură care nu poate fi decât olografă.

Ori, în cauză, deși numitei S.C. E. S.R.L. i s-a acordat termen pentru remedierea neregularității, fiind citată cu această mențiune, aceasta nu s-a conformat și nu a semnat cererea de intervenție.

Cât privește cererea de intervenție formulată de S.C. F. S.R.L. instanța constată că nu este semnată de autorul ei și având în vedere că aceasta are aceeași motivare în drept, iar cea în fapt este similară cu cea din cererea de intervenție formulată de S.C. E. S.R.L., autorii cererilor fiind creditori ai S.C. C. S.R.L., se apreciază că nesemnarea voită a cererilor denotă că exercitarea drepturilor lor nu este făcută cu bună-credință, ci cu intenția tergiversării soluționării cauzei.

Ori, potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ. "drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.".

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va face aplicarea dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ. și va constata nulitatea cererilor de intervenție formulate de S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L.

În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimata S.C.A. S.R.L.în raport de dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs.

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate rezultă că sancțiunea nulității recursului nu este incidentă în cazul în care cererea de recurs cuprinde critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de modificare și casare prevăzute limitativ de art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste texte de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurenta a formulat prin cererea de recurs critici de nelegalitate susceptibile de a fi analizate cu ocazia examinării pe fond a recursului.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 316 C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata S.C. A. S.R.L.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin art. 304 pct. 5 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

De precizat că dispozițiile invocate se referă la neobservarea formelor legale ale actelor de procedură din cauza cărora s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se pot include toate neregularitățile de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, până la nesocotirea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil și care nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta nu a indicat, în concret, ce act de procedură ar fi fost întocmit de instanța de apel cu încălcarea condițiilor de formă și conținut, de natură a atrage anularea acestuia sau vătămarea produsă de actul de procedură contestat, ci a invocat, într-un mod vag, încălcarea dreptului la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum și obligația judecătorului de a soluționa pricina cu care a fost investit.

Întreaga construcție juridică în susținerea motivului de recurs se bazează pe nemulțumirile recurentei privind interpretarea probatoriului administrat de prima instanță, a consemnărilor din încheierile atacate, fără a detalia ce fel de vătămări i-au fost produse de instanța de apel prin întocmirea unui act de procedură presupus nelegal, mulțumindu-se a arăta, în esență, că instanța de apel "omologhează soluția de respingere a expertizei contabile".

Totodată, se constată că argumentele recurentei în susținerea motivului de recurs privesc obiecțiile recurentei privind modul în care prima instanță a respins cererea de recuzare a expertei și respingerea efectuării unei expertize contabile, ori aceste critici nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, întrucât au făcut obiectul analizei în cadrul controlului de legalitate în fața instanței de apel, iar aceasta ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a respectat dreptul la apărare al părților, dezbaterile având loc în prezența apărătorilor ambelor părți, iar dezbaterile și susținerile au fost consemnate în încheierea din data de 28.11.2018.

Mai mult decât atât, instanța de apel în virtutea respectării dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, a amânat pronunțarea cauzei pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.

Totodată, se constată că recurenta a susținut încălcarea dreptului la un proces echitabil și a obligației judecătorului de a soluționa pricina cu care a fost învestit, doar în mod formal, nefiind dezvoltate critici din care să se deducă în ce mod instanța de apel a încălcat drepturile menționate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Critica recurentei potrivit căreia instanța de apel ignorând situația din dosar, omologhează soluția de respingere a expertizei contabile, pe motiv că nu ar fi depus actele necesare, astfel că acest considerent și soluția aferentă nesocotește art. 129 C. proc. civ., va fi înlăturată.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".

Textul de lege sus-menționat consacră principiul rolului activ al judecătorului în desfășurarea procesului, respectiv să atenționeze părțile asupra drepturilor și obligațiilor care le revin, să stăruie în orice fază procesuală la soluționarea amiabilă a cauzei, să stăruie în scopul de a preveni orice greșeală în aflarea adevărului și să se pronunțe numai asupra obiectului dedus judecății.

Or, deși menționatele dispoziții dau posibilitatea judecătorului de a dispune și din oficiu administrarea unor probe, rolul activ al judecătorului nu poate fi interpretat în sensul că în procesul civil, guvernat de principiul disponibilității, obligațiile instanței de judecată trebuie să prevaleze în fața celor stabilite în sarcina părților.

Cum prin cererea de apel apelanta S.C. C. S.R.L. a înțeles să critice sentința apelată și din perspectiva neîncuviințării probei cu expertiza contabilă și expertiza tehnică judiciară în construcții ca motive de apel, instanța de apel în mod corect a reținut că utilitatea acestora ar putea fi analizată doar în situația admiterii apelului și reținerii cauzei pentru evocarea fondului, astfel încât nu îi poate fi reproșat lipsa rolului activ.

Contrar susținerilor recurentei referitor la nepronunțarea de către instanța de apel asupra cererilor de încuviințare a probei cu expertiza, se constată că instanța de apel prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 28.11.2018, s-a pronunțat pe cererile de încuviințare a probatoriilor solicitate, reținând în mod corect că neîncuviințarea probei cu expertiză contabilă și a probei cu expertiză tehnică judiciară în construcții constituie motive de apel.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în cauză această măsură luată de instanța de apel nu vine în contradicție cu dispozițiile art. 212 C. proc. civ., dispoziții care conferă instanței dreptul, nu obligația ("instanța poate dispune") de a ordona o nouă expertiză și aceasta numai în condițiile în care nu se socotește lămurită.

Totodată, contrar susținerilor recurentei, se constată că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 167 alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc regula administrării probelor anterior începerii dezbaterilor asupra fondului, întrucât cererile de efectuare a expertizelor au fost invocate și ca motive de apel, astfel încât instanța le-a luat în examinare în analiza apelului.

Alegațiile recurentei privind dispozițiile art. 298 și art. 292 C. proc. civ., vor fi înlăturate, instanța de recurs constatând că aceste dispoziții au fost invocate formal, recurenta îndepărtându-se de la obligația argumentării din perspectiva prezentării aspectelor de nelegalitate.

Prevederile art. 297 C. proc. civ. la care recurenta se raportează susținând că instanța de apel trebuia să îi dea cuvântul doar pe anularea sentinței, nu și pe fond, reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel, iar instanța cu respectarea dreptului la apărare a suspus analizei cauza sub toate aspectele, părțile beneficiind de un proces echitabil.

În concluzie, se constată că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză ținând cont de situația de fapt corect reținută, context în care nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi apreciat ca fondat.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar D. IPURL împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018 și a deciziei civile nr. 2514A/2018 din 12 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Este adevărat că potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată, însă intimata S.C. A. S.R.L. nu a depus înscrisuri doveditoare în acest sens, astfel că, instanța va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererilor de intervenție formulate de S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. în temeiul art. 133 alin. (2) C. proc. civ.

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata S.C. A. S.R.L.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. C. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR D. IPURL împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018 și a deciziei civile nr. 2514A/2018 din 12 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata S.C. A. S.R.L.

privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2019.