ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1459/2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 883.292,63 RON, debit principal și a sumei de 131.308,10 RON, reprezentând dobândă legală calculată de la data scadenței obligației, respectiv data de 05.03.2011, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se adaugă și dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății integrale a debitului principal. La data de 15.05.2014, reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că în loc de dobândă solicită obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere contractuale de 0,15%/zi în cuantum de 883.292,63 RON. La data de 12.06.2014, reclamanta și-a precizat la suma de 1.511.756 RON cuantumul penalităților de întârziere contractuale de 0,15%/zi calculate de la data scadenței 29.03.2011 și până la data de 15.05.2014.

Prin sentința civilă nr. 3037 din 12 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă în parte acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII C., iar pârâta S.C. B. S.R.L. a fost obligată către reclamantă la plata sumei de 883.292,63 RON, contravaloare lucrări efectuate conform contractului de antrepriză nr. x/02.09.2008 și a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată. Totodată, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind penalitățile de întârziere.

Împotriva sentinței civile nr. 3037 din 12 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă au declarat apel atât reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII C., cât și pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1888A din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar Cabinet Individual De Insolvență C. și de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3037 din 12 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Împotriva deciziei civile nr. 1888A din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pârâta S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., în argumentarea căruia au fost formulate următoarele critici: Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a arătat că din cuprinsul deciziei recurate nu rezultă care sunt motivele pentru care instanța a respins proba cu expertiza tehnică judiciară, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și îngrădit dreptul la un proces echitabil statuat de art. 6 CEDO. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., întrucât prin încheierea din 17 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin sentința civilă nr. 5547 din 9 septembrie 2013, litigiu ce a avut ca obiect ordonanță de plată, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat faptul că reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a putut face dovada executării lucrărilor conform contractului nr. x/2008. De altfel, instanța de apel nu a motivat în niciun fel susținerile pârâtei referitoare la cele două hotărâri care au statuat asupra situației de fapt, iar reclamanta nu a anexat acțiunii niciun document din care să rezulte că a executat lucrările de finisare, deși această sarcină a probei îi revenea potrivit dispozițiilor art. 249 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut în esență faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția de neexecutare a contractului nr. x/2008.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 20 februarie 2017, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În combaterea recursului, intimata-reclamantă a susținut că din argumentele aduse în sprijinul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu rezultă nicio încălcare a regulilor de procedură, recurenta-pârâtă reclamând cu totul altceva, respectiv respingerea administrării unei probe. S-a mai susținut că nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut, întrucât cererile ce au avut ca obiect ordonanță de plată și calea de atac exercitată împotriva acesteia, respectiv acțiunea în anulare, nu implică autoritate de lucru judecat pe fondul litigiului, instanța de apel apreciind în mod corect sub acest aspect. Referitor la argumentele subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susținut în esență că, în mod corect instanțele anterioare au constatat că lucrările au fost real executate și că nu poate fi reținută admiterea excepției de neexecutare a contractului. Sub acest aspect s-a arătat că, la data de 19 ianuarie 2010 s-a încheiat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 19 ianuarie 2010, nefiind consemnate obiecțiuni.

Prin încheierea din 20 iunie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Recurenta-pârâta S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. a depus la dosar un punct de vedere la raport, prin care a arătat că recursul este admisibil în principiu întrucât prin decizia nr. 269 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională a fost eliminat pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv impus de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar obiectul litigiului depășește valoarea de 500.000 RON impusă de art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Prin punctul de vedere la raport întocmit de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII C. a fost reiterată solicitarea vizând respingerea recursului ca inadmisibil.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele: Prealabil prezentării argumentelor care justifică soluția inadmisibilității recursului promovat în cauză, se consideră necesară efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, decizie în cadrul căreia s-a statuat la paragraful 32 faptul că "urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.". Astfel, având în vedere că decizia împotriva căreia s-a promovat prezentul recurs a fost pronunțată la data de 19 noiembrie 2015, anterior datei publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, respectiv 20 iulie 2017, și că pragul valoric al cererilor evaluabile în bani pentru ca hotărârea judecătorească să poată fi supusă recursului era statuat de legiuitor la suma de 1.000.000 RON inclusiv, recursul pârâtei S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. apare ca fiind inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai în apelului. Conform prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificate prin O.U.G. nr. 62/2015, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În cauză, în raport cu prevederile art. 98-100 C. proc. civ. și actele de la dosar, se observă că valoarea primului capăt de cerere solicitat de reclamantă cu titlu de debit principal este în cuantum de 883.292 RON, valoare ce se situează sub plafonul prevăzut de lege pentru ca hotărârea atacată să fie supusă recursului. Împrejurarea că cererea de chemare în judecată are și un capăt de cerere accesoriu, vizând acordarea dobânzii legale, nu poate fi considerată pentru justificarea admisibilității recursului, întrucât, conform art. 98 alin. (2), art. 106 (2) și art. 123 C. proc. civ., valoarea capătului de cerere accesoriu nu se cumulează valoric cu cea a pretenței principale pentru determinarea competenței și a căilor de atac. În consecință, decizia atacată nu este suspusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, astfel că mențiunea "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare" indicată în cadrul dispozitivului nu poate afecta principiul legalității căii de atac, aceasta fiind statuată de legiuitor, iar nu de judecător. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 C. proc. civ. și de art. 457 C. proc. civ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. împotriva deciziei civile nr. 1888 A din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Referitor la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar CII C., Înalta Curte urmează să o respingă întrucât nu a fost dovedită existența și întinderea acestora, în raport cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ.