ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1756/2016

Decizia nr. 1756/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 12 iulie 2010, reclamanta

SC A. SA în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 454.263 lei cu titlu de contravaloare a unor lucrări de construcții executate, facturate și neachitate;

- 136.942,62 lei cu titlu de penalități de întârziere a plății facturilor emise și neachitate;

- 573.151,73 euro cu titlu de contravaloare a unor lucrări de construcții realizate conform situațiilor de lucrări din perioada ianuarie 2009 - iunie 2009 inclusiv, pentru care nu s-au emis facturi.

- 249.351,86 euro cu titlu de penalități de întârziere a plății sumei de 573.151,73 euro reprezentând din situațiile de lucrări pentru care nu au fost emise facturi.

Ulterior, reclamanta și-a precizat cererea arătând că sumele datorate de pârâtă sunt în total 591.205,62 lei și 822.503,59 euro.

Prin sentința nr. 3442 din 2 iulie 2014 Tribunalul București a respins acțiunea ca neîntemeiată obligând reclamanta la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență că s-a făcut dovada că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, motiv pentru care nu poate solicita obligarea pârâtei la plata pretențiilor solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta criticând-o pentru netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 487 din 27 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar SC C. IPURL, a anulat sentința nr. 3442 din 2 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul București și a reținut cauza spre rejudecare.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

Soluția instanței de fond nu este legal motivată în drept pentru că motivarea aspectelor de drept trebuie să aparțină instanței și nu se poate face prin trimiterea la un raport de expertiză tehnică în specialitatea construcții, iar proba principală în baza căreia s-a reținut atât situația de fapt, cât și însăși situația de drept (raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții) este lovită de nulitate parțială tocmai pe un aspect reținut ca motiv esențial al soluției (anume pe aspectul termenul final al lucrărilor).

În consecință, în lipsa unei legale motivări în drept a hotărârii asupra unor aspecte esențiale sancțiunea ce intervine este nulitatea respectivei hotărâri.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 1948 din 19 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar D. și prin administrator judiciar SC C. IPURL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL și a obligat pârâta la plata sumei de 266.164,26 euro echivalent în lei la data plății.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

Între părți la data de 18 august 2006 s-a încheiat contractul de lucrări nr. 41/2006 vizând construirea unui imobil cu destinație de hotel. Contractul a suferit un număr de 56 de modificări, prin 56 de acte adiționale.

La data de 3 iunie 2009 s-a încheiat între părți procesul verbal de recepție care are anexe în care sunt arătate elemente ce trebuia a fi îndeplinite în continuare.

Termenul de realizare a lucrărilor, conform art. 3.1 din contractul părților, varianta inițială, a fost fixat la 14 luni de la data predării amplasamentului, care nu putea depăși 21 august 2006.

Prin actele adiționale au fost acordate prelungiri ale termenului astfel fixat. Prelungirile astfel acordate nu sunt doar cele din actele adiționale în care clauza referitoare la majorarea termenului nu a fost tăiată cu o linie, ci din toate actele adiționale.

Însumând termenele acordate ca majorare a termenului inițial de execuție rezultă că la data încheierii procesului verbal de recepție, 3 iunie 2009, termenul total de finalizare nu era depășit.

Finalizarea lucrărilor este dovedită prin procesul verbal de recepție din 3 iunie 2009. Fiind semnat și asumat pentru ambele părți acest proces-verbal de recepție demonstrează atât finalizarea construcției, cât și lucrările neefectuate de reclamantă. Ulterior recepției nu s-a dovedit că reclamanta ar fi efectuat lucrări din cele lipsă la recepție sau că pârâta ar fi acceptat să plătească astfel de lucrări reclamantei.

Prețul total contractat era de 5.727.288 euro. Valoarea totală a lucrărilor asumate de către pârâtă ca fiind efectuate este de 4.031.004 lei. Aceste lucrări includ și lucrările deja achitate în valoare de 3.764.839,94 lei.

Această constatare de fapt plus calculul aferent este cuprinsă în partea din raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, parte neafectată de nulitate pentru că nu este cea care cuprinde aprecieri juridice ale expertului.

Diferența dintre cele 2 valori, adică 266.164,26 euro reprezintă exact valoarea lucrărilor efectuate și neachitate.

Nu are relevanță facturarea lucrărilor pentru că obligațiile civile (comerciale) nu se nasc prin facturare.

Față de faptul că există lucrări contractate efectuate de reclamantă și neachitate de către pârâtă, față de faptul că nu se poate reține depășirea termenului final de realizare a construcției rezultă că nu se poate pune problema unei compensații legale între penalitățile contractuale invocate de pârâtă și prețul lucrărilor rămas neachitat, astfel încât instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 266.164,26 euro echivalent în lei la data plății reprezentând preț lucrări construcție efectuate de reclamantă și neachitate de către pârâtă.

Față de faptul că nu toate lucrările contractate au fost efectuate, că lucrările facturate nu sunt neapărat cele efectuate și neplătite, că nu a fost emisă la finalizarea lucrărilor vreo factură finală acceptată de către beneficiarul lucrării, că nu se poate stabili exact în afara valorii lucrărilor efectuate și neplătite data fiecărei lucrări, a facturii în care ar fi cuprinsă fiecare lucrare nu se poate dovedi de către reclamantă aplicabilitatea vreunor penalități contractuale, astfel că instanța nu a acordat vreo sumă cu acest titlu.

Împotriva Hotărârii nr. 1948/2015 și a Hotărârii nr. 487/2015 a declarat recurs pârâta SC B. SRL, criticându-le sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. La momentul pronunțării Deciziei nr. 487/2015, instanța s-a pronunțat asupra nulității hotărârii instanței de fond fără a pune în discuția părților acest aspect, încălcându-se astfel principiile oralității și contradictorialității.

În cauză nu erau incidente dispozițiile art. 297 C. proc. civ., care ar fi permis instanței să anuleze sentința, fiind vorba despre o devoluțiune totală în condițiile art. 295 C. proc. civ.

Sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivarea instanței de apel nu indică temeiul legal care stă la baza interpretării subiective făcute de către aceasta atât cu privire la nelegalitatea parțială a raportului de expertiză cât și privind nelegalitatea hotărârii instanței de fond.

S-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, cel de la fond fiind apreciat ca fiind în parte nelegal, fără a indica la momentul luării acestei măsuri care parte a raportului rămâne valabil și care este cea înlăturată. Mai mult, instanța obligă pârâta la plata parțială a pretențiilor solicitate de reclamantă prin trimiterea la sume rezultate din raportul de expertiză anulat.

În considerentele hotărârii nu se regăsesc motivele de drept în temeiul cărora instanța și-a format convingerea că se impune sancțiunea nulității parțiale a raportului de expertiză efectuat.

Instanța a interpretat greșit contractul din 2006 încheiat de părți. Curtea nu a analizat excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâtă și nu a avut în vedere valoarea lucrărilor neexecutate de către SC A. SA, respectiv executate necorespunzător.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii. Din motivarea deciziei nr. 1948/2015 nu se înțelege cum s-a ajuns la valoarea de 266.164,26 euro. Practic, nu se poate stabili raționamentul logico-juridic făcut de către instanță pentru a ajunge la această sumă.

Pe de o parte, instanța reține că procesul-verbal de recepție finală a fost semnat de ambele părți și că niciuna nu contestă legalitatea acestei operațiuni, iar pe de altă parte, consideră că nu există dovezi că pârâta ar fi acceptat să plătească lucrările cuprinse în procesul verbal.

Pârâta recurentă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a celor două decizii și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată.

Reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar SC C. IPURL și administrator special D. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 1948 din 29 noiembrie 2015, solicitând modificarea în parte a acesteia, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și în consecință, obligarea pârâtei la plata sumelor de 454.263,77 lei conform facturilor fiscale și situațiilor de client, suma de 218.034,68 lei, reprezentând facturi de întârziere calculate conform contractului, suma de 504.208,28 euro la care se adaugă penalități de 306.702,68 euro echivalent în lei 3.995.370,49 lei cu titlu de contravaloare lucrări efectuate și neachitate.

În motivarea recursului se arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța a interpretat greșit actul dedus judecății prin aceea că potrivit contractului din 2006, celor 56 de acte adiționale și procesului verbal de recepție din 3 iunie 2009 valoarea lucrărilor realizate de către reclamantă nu este de 4.031.004 euro, raportul de expertiză conținând erori.

Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.: „Instanța de apel poate păstra ori schimba în tot sau în parte hotărârea atacată”.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 297 C. proc. civ.: „(1) În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul, fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul”.

În cauză, prin Decizia nr. 487 din 27 martie 2015, Curtea de Apel a admis apelul, a anulat sentința nr. 3442/2014 a Tribunalului București și a reținut cauza spre rejudecare.

Instanța de apel nu a motivat în drept această soluție. Potrivit dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., instanța va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul, în situația în care instanța de fond a soluționat în mod greșit procesul fără a intra în judecata fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

În speță, instanța a soluționat procesul pe fond și nu s-a reținut că vreuna din părți nu a fost legal citată. Așadar, nu sunt îndeplinite cerințele art. 297 C. proc. civ. pentru a se dispune anularea hotărârii apelate.

Pe de altă parte, în Decizia nr. 487 din 27 martie 2015 se reține că raportul de expertiză în parte nu este legal, iar această probă este lovită de nulitate parțială tocmai pe un aspect reținut ca motiv esențial al soluției (anume pe aspectul termenul final al lucrărilor).

De asemenea, se reține că în lipsa unei legale motivări în drept a hotărârii asupra unor aspecte esențiale sancțiunea ce intervine este nulitatea respectivei hotărâri. Caracterul unitar al hotărârii impune un caracter total al nulității (deci hotărârea va fi anulată în tot).

Cu toate că, instanța de apel reține că raportul de expertiză efectuat la instanța de fond în parte nu este legal, fără a preciza care anume concluzii din raport sunt legale, ulterior, în Decizia civilă nr. 1948 din 19 noiembrie 2015 sunt reținute constatarea de fapt plus calculul aferent cuprinse în partea din raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe. În această decizie sunt reținute și concluziile raportului de expertiză efectuat în apel și instanța consideră că diferența dintre cele două valori, adică 266.164,26 euro reprezintă exact valoarea lucrărilor efectuate și neachitate.

Așa fiind, instanța de apel ajunge la valoarea lucrărilor efectuate și neachitate și obligă pârâta la plata acestora, reținând atât valori din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, care în parte nu este legal, cât și valori din raportul de expertiză efectuat în apel și stabilește că diferența dintre cele 2 valori reprezintă exact valoarea respectivelor lucrări fără a motiva în fapt și în drept cum a ajuns la această concluzie.

Așadar, decizia recurată nu răspunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Curtea de apel nu a analizat excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâtă și reținând faptul că nu toate lucrările contractate au fost efectuate, că lucrările facturate nu sunt neapărat cele efectuate și neplătite, că nu a fost emisă la finalizarea lucrărilor vreo factură finală acceptată de către beneficiarul lucrării, că nu se poate stabili exact în afara valorii lucrărilor efectuate și neplătite data fiecărei lucrări, a facturii în care ar fi cuprinsă fiecare lucrare, în realitate, instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt existentă.

Potrivit dispozițiilor H.G. nr. 273 din 14 iunie 1994 de aprobare a Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții: „Prin actul de recepție se certifică faptul că executantul și-a îndeplinit sau nu obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației de execuție”. Raportat la acest document, instanța de apel nu a lămurit în ce măsură obligațiile asumate de către executant au fost îndeplinite iar pretențiile solicitate sunt justificate.

Considerentele hotărârii nu rețin un temei legal și nu analizează reciprocitatea și interdependențe relațiilor contractuale care presupun executarea reciprocă a obligațiilor asumate în condițiile și la termenele stipulate.

În ceea ce privește valoarea pretențiilor acordate, Curtea de apel a stabilit valoarea acestora prin raportare la valori conținute în două rapoarte de expertiză diferite. Sumele avute în vedere sunt reținute la valoarea în lei, iar rezultatul este în euro.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu sunt arătate motivele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, astfel că, este imposibilă, în cadrul recursului analiza legalității soluției.

Referirea generică la rapoartele de expertiză nu constituie o motivare convingătoare, iar în această situație nu se poate exercita controlul judiciar al legalității deciziei recurate.

Față de aceste considerente, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile, să caseze deciziile recurate și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de apel va stabili situația de fapt și ținând seama de interdependența și reciprocitatea obligațiilor contractuale va stabili în ce măsură părțile și-au executat obligațiile ce le reveneau, va analiza excepția de neexecutare și pe cale de consecință, va stabili în ce măsură pretențiile reclamantei sunt justificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâta

SC B. SRL București

împotriva

Deciziei nr. 487 din 27 martie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, și a Deciziei nr. 1948 din 19 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, și de

reclamanta

SC A. SA prin administrator judiciar SC C. IPURL București

împotriva

Deciziei civile nr. 1948 din 19 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează deciziile recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 octombrie 2016.