ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 530/2019

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială la data de 8 iunie 2010 sub dosar nr. x/2010, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 511.861,83 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 969 - 1073 C. civ.

Pe cale de cerere reconvențională s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de creanță nr. x și obligarea pârâtei SC C. SRL și a pârâtului D. la plata sumei de 360.887,49 RON, plăți efectuate în mod necuvenit.

Prin Încheierea din 12 mai 2011, față de tardivitatea cererii reconvenționale s-a dispus înregistrarea separată a acestei cereri.

Prin Încheierea din 27 octombrie 2011, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea Dosarului nr. x/2011

Prin Sentința nr. 6610 din 15 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2011 a fost respinsă cererea privind constatarea nulității Contractului de cesiune nr. x din 13 ianuarie 2010 formulată de reclamanta B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate față de pârâtul D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL și ca neîntemeiată în ce o privește pe pârâta SC A. SRL. Totodată a fost anulat ca netimbrat capătul doi de cerere.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 464/2014 din 23 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2011 a respins ca nefondat apelul declarat de Sentinței nr. 6610 din 15 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prin Decizia nr. 159 din 22 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. împotriva Deciziei civile nr. 464/2014 din 23 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2011.

Prin Sentința nr. 3135/2015 din 4 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2010, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între pârâtă, în calitate de beneficiar și SC C. SRL, în calitate de executant s-a încheiat Contractul de execuție lucrări nr. x din 27 septembrie 2007 având ca obiect executarea și finalizarea lucrărilor de construcții la obiectivul de investiții: locuința unifamilială București, Aleea x, în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul contract.

Din interpretarea dispozițiilor contractuale la art. 2.2, rezultă că SC C. SRL s-a obligat să execute și să finalizeze lucrările la obiectivul de investiții, astfel cum acestea sunt enumerate în devizul ofertă din anexa 1 la contract, pe un preț ferm de 884.921,16 RON, redus cu 3%, respectiv 858.373,52 RON.

Cu privire la lucrările pretins nefacturate de către SC C. SRL, instanța a avut în vedere raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, în care se constată cantitățile de lucrări executate în anexele 6 și 8. În anexa 8 expertul efectuează un tabel cu lucrările executate și nefacturate constând în săpătură mecanică, săpătură manuală, transport pământ, compactare pământ, transport beton, transport materiale, susțineri, cofraje-rămas de facturat x mp. Expertul a avut în vedere, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate raportului de expertiză situația de lucrări nr. x, respectiv situația de lucrări suplimentare întocmite unilateral de SC C. SRL, fără să existe semnătura pârâtei, astfel cum impuneau dispozițiile art. 14.1 lit. e) din contract și art. 17.1-17.2 din contract.

În ce privește diferența de preț de 168.382,23 RON, rest rămas neachitat din factura fiscală seria x nr. x din 30 iulie 2008, respectiv a penalităților de întârziere, tribunalul reține că această sumă este nedatorată. Astfel, prețul total al contractului este de 858.373,52 RON, iar în condițiile în care nu s-au adus modificări ale contractului pentru efectuarea de lucrări suplimentare, acesta este un preț total și ferm pentru lucrările contractate.

Așadar, în condițiile existenței unor lucrări executate doar parțial, a unor lucrări neexecutate în totalitate, lucrări executate la care consumurile au fost depășite față de cele agreate de părți și lucrări neconforme, nu se justifică cererea de obligare a pârâtei la plata diferenței dintre prețul total al contractului de 858.373,52 RON și suma achitată de 848.157,38 RON și cu atât mai mult obligarea pârâtei la plata unor sume suplimentare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta SC A. SRL, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata sumei de 511.861,83 RON, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel.

Prin Decizia civilă nr. 222A/2016 din 4 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3135/2015 din 4 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2010, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 146.259,20 RON reprezentând debit restant conform facturii fiscale seria x nr. x din 30 iulie 2008 și suma de 97.993,66 RON reprezentând penalități de întârziere aferente debitului restant, calculate pentru intervalul 5 august 2008 - 7 iunie 2010. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 230.665 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în baza Contractului nr. x din 27 septembrie 2007, nefacturate și neachitate.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8.865,18 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond, iar intimata a fost obligată să plătească apelantei suma de 6.935,09 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că sentința atacată este rezultatul greșitei coroborări și aprecieri a probatoriului, ceea ce a condus și la aplicarea greșită a dispozițiilor legale și contractuale incidente.

Instanța de apel a reținut că, pe fondul neînțelegerilor dintre părți și, ulterior sistării lucrărilor în luna august 2008 la cererea beneficiarului, executantul SC C. SRL a introdus la 3 octombrie 2008, în contradictoriu cu pârâta B. o cerere de asigurare a dovezii, ce a format obiectul Dosarului nr. x/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 București, fiind întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 2174 din 24 februarie 2009 de către expertul E., cererea de asigurare a dovezii fiind admisă prin încheierea din data de 24 aprilie 2009, rămasă irevocabilă.

Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul E., rezultă că lucrările privind structura de rezistență au fost executate conform proiectului și autorizației de construire, cu respectarea prevederilor contractuale, că documentele prevăzute de lege au fost întocmite în mod corespunzător, că există unele deficiențe cu privire la aspectul betonului, însă acestea nu periclitează rezistența și stabilitatea construcției, apreciindu-se că o garanție de bună execuție de 2,5% este îndestulătoare pentru execuția remedierilor necesare. Totodată, expertul a identificat articolele de deviz și cantitățile care au fost executate de către constructor și nefacturate de către acesta, constatându-se că au fost executate anumite categorii de lucrări, a căror valoare este de 230.665 RON, conform modului de calcul prezentat de către reclamantă.

Ca urmare, executantul SC C. SRL s-a pretins creditor al pârâtei B. cu suma de 168.382,23 RON, reprezentând restul rămas neachitat din factura fiscală seria x nr. x din 30 iulie 2008, la care se adaugă penalități de întârziere aferente de 0,1% pe zi, precum și cu suma de 230.665 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor contractuale executate, nefacturate și neachitate. Aceste creanțe au format obiectul contractului de cesiune de creanță nr. x, fiind transmise către cesionarul SC A. SRL, respectiv apelanta reclamantă.

În aplicarea art. 2.2, art. 3.2 și art. 17.3 din contract, instanța de apel a reținut că în mod greșit a apreciat prima instanță că părțile au stipulat un preț ferm în Contractul de execuție lucrări nr. x din 27 septembrie 2007, o atare interpretare nefiind conformă voinței comune exprimate cu prilejul încheierii actului. Dimpotrivă, voința neechivocă a părților a fost aceea de a stabili un preț calculat în funcție de devizul de lucrări, cu luarea în considerare a cantităților de lucrări necesare pentru îndeplinirea obiectivului asumat prin contract.

Faptul că ultima factură seria x nr. x din 30 iulie 2008 are o valoare ce se înscrie peste valoarea indicată în devizul-ofertă este fără relevanță, atât timp cât părțile nu au prevăzut în contract un preț fix, invariabil, ci un preț determinabil în raport de prețurile indicate în devizul estimativ, dar ținând seama de cantitățile de lucrări efectiv prestate.

Instanța de apel a reținut că la baza emiterii acestei facturi s-a aflat situația de lucrări etapa V, din cuprinsul căreia rezultă cu claritate că este vorba despre lucrări contractuale asumate prin contractul inițial, iar nu de lucrări suplimentare, cum eronat a reținut prima instanță.

Acceptarea facturii seria x nr. x din 30 iulie 2008 de către beneficiar rezultă chiar din plata parțială în cuantum de 50.000 RON, efectuată prin ordinul de plată din data de 7 august 2008, fiind astfel lipsită de relevanță neînsușirea situației de lucrări de către intimata-pârâtă, cu atât mai mult cu cât acest document a fost vizat de către dirigintele de șantier.

Prin Decizia civilă nr. 2086 din 20 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva Deciziei civile nr. 222A/2016 din 4 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nemanifestând rol activ pentru aflarea adevărului și aplicarea corectă a legii. Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context, s-a reținut că instanța de apel nu a dat eficiență normelor evocate și, din această perspectivă, se impune obligarea instanței de rejudecare să procedeze la efectuarea unei expertize complete. Astfel, întocmirea unui raport de expertiză contabilă fiind necesară pentru ca un expert să stabilească situația facturilor neachitate și în care să se valorifice și concluziile reținute în expertiza tehnică judiciară efectuată în procedura de asigurare de dovezi, în cadrul Dosarului nr. x/2008 al Judecătoriei Sectorului 1, privind plățile realizate de recurentă pentru lucrările executate, urmând ca în cazul în care se vor găsi debite restante să procedeze și la calculul eventualelor penalități, dacă acestea se impun.

Efectuarea unei noi expertize este impusă de criticile formulate de recurenta-pârâtă (invocate și în apel) referitoare la existența unor lucrări facturate de două ori și care ar fi fost achitate la momentul inițial. Or, cu privire la acest aspect instanța de apel nu s-a pronunțat, limitându-se la a da eficiență expertizei contabile în care este inclusă contravaloarea lucrărilor ce fuseseră, în opinia recurentei-pârâte, deja achitate.

După rejudecare a fost administrată proba cu expertiza contabilă, iar potrivit concluziilor raportului de expertiză coroborat cu toate documentele anexate și dosarul de asigurare de dovezi lucrările executate și nefacturate ce urmează a fi obligată intimata să le plătească sunt în sumă de 178.704,22 RON prin scăderea reducerii aplicate potrivit art. 2.2 din contract de 3%, respectiv de 26.547,64 RON și a garanției de 2,5 % pentru remedierea deficiențelor de 25.413,49 RON.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2005 A din 17 octombrie 2018 a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3135 din 4 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2010, pe care a schimbat-o în sensul că:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta B..

Obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 146.388,97 RON reprezentând debit restant conform facturii cu nr. 146 din 30 iulie 2008, precum și suma de 112.816,09 RON reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 5 august 2008 - 7 iunie 2010.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 178.704,22 RON reprezentând lucrări executate și nefacturate.

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 8.865,18 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond, precum și 8.605,09 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta B. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii și încheierii atacate, cu consecința respingerii apelului formulat de SC A. SRL și menținerii sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta aduce critici de nelegalitate privind decizia și încheierea, întrucât cele două hotărâri nu cuprind motivele pentru care au fost respinse obiecțiunile sale formulate cu privire la raportul de expertiză, context în care situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită.

În acest context, recurenta susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate prin întâmpinare, acte de procedură prin care a combătut apelul formulat de reclamantă, iar hotărârea nu cuprinde motivele pentru care nu au fost primite susținerile sale, instanța limitându-se exclusiv să se pronunțe asupra sumelor indicate în cuprinsul raportului de expertiză, fără a se corobora această probă cu restul probelor și cu clauzele contractuale.

Prin decizia de casare, Înalta Curte a stabilit că se impune efectuarea unei expertize contabile, iar în motivarea acestei soluții s-a arătat că efectuarea unei noi expertize se impune ca urmare a criticilor formulate de pârâtă referitoare la existența unor lucrări facturate de două ori și care ar fi fost achitate la momentul inițial.

Instanța de apel s-a conformat dispozițiilor din decizia de casare, dispunând efectuarea raportului de expertiză, însă nu a analizat concluziile acestuia prin raportare la susținerile pârâtei referitoare la existența unor lucrări facturate de două ori, care ar fi fost achitate la momentul inițial.

În acest sens, recurenta arată că a susținut la momentul concluziilor asupra apelului faptul că, raportul de asigurare de dovezi a fost întocmit în baza unei situații de lucrări întocmite în mod unilateral, fără să existe semnătura pârâtei, astfel cum impuneau dispozițiile art. 14.1 lit. e) din contract și art. 17.1 - 17.2 din contract.

Ori, din cuprinsul deciziei recurate, nu rezultă că instanța de apel ar fi analizat aceste susțineri privind faptul că situația de lucrări este cea în baza căreia a fost întocmit raportul de asigurare de dovezi, fiind astfel încălcate prevederilor art. 17.1 - 17.2 din contractul de execuție lucrări, motiv de recurs circumscris art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Așadar, situațiile de lucrări trebuia vizate de beneficiar (intimata-parata) iar situația de lucrări (cea de la filele x, avută în vedere la realizarea raportului de asigurare dovezi) a fost întocmită în mod incorect de către SC C. SRL, unilateral, nefiind semnată și acceptată de pârâtă, așa cum impuneau clauzele contractuale.

Prin urmare, obligarea la plata sumei de 178.704,22 RON, reținută în raportul de asigurare de dovezi este nelegală, fiind încălcate clauzele contractuale ale art. 14.1 lit. e) și art. 17.1 - 17.2 din contract, câtă vreme situația de lucrări a fost întocmită în mod unilateral de către intimată fără existența semnăturii recurentei-pârâte, astfel cum impuneau dispozițiile din contract.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că decizia este nelegală, fiind încălcate clauzele contractuale ale art. 14.1 lit. e) și art. 17.1 - 17.2 din contractul de execuție lucrări și în privința obligării pârâtei la plata sumei de 146.259,20 RON (reprezentând debit restant conform facturii fiscale x nr. x din 30 iulie 2008).

Situațiile de lucrări trebuiau vizate de beneficiar, astfel că obligarea recurentei la plata sumei de 146.388,97 RON, reprezentând debit restant conform facturii fiscale x nr. x din 30 iulie 2008) este nelegală, fiind încălcate clauzele contractuale menționate.

Totodată, recurenta solicită înlăturarea obligării la plata penalităților, pentru aceleași motive ca cele menționate, față de caracterul accesoriu al acestora (fiind calculate față de restul de plată rezultat din factura nr. x nr. x).

După cum se poate observa din motivarea hotărârii judecătorești, în privința sumei de 146.388,97 RON (reprezentând debit restant conform facturii fiscale x nr. x din 30 iulie 2008) instanța nu a aplicat procentul de 3% prevăzut de părți în cuprinsul art. 2.2 alin. (2) din contractul de execuție lucrări și nici pe cel referitor la garanția de 2,5% pentru remedierea deficientelor, deși în privința sumei de 178.704,22 RON reprezentând lucrări nefacturate a procedat în acest sens.

Or, dacă în privința lucrărilor nefacturate a dat eficientă celor 2 procente (3% și 2,5%), rezultă cu evidență că și în privința unor lucrări facturate instanța de apel trebuia să procedeze în același mod.

De asemenea, susține recurenta că și cuantumul penalităților este eronat, câtă vreme prin aplicarea celor 2 procente, suma la care s-ar fi calculat penalitățile ar fi fost alta.

Mai susține recurenta, că prin hotărârea recurată nu s-au analizat apărările sale privind excepția de neexecutare, nearătându-se motivele pentru care hotărârea de fond, prin care se reținuse acest aspect este nelegală și netemeinică.

Prin urmare, pârâta a invocat faptul ca intimata-reclamanta nu și-a îndeplinit propriile obligații în sensul de a efectua lucrările la standardele de calitate și cantitate stabilite prin contract și de a remedia deficientele în cazul lucrărilor executate în mod necorespunzător, astfel că nu poate pretinde de la recurentă executarea obligației de plată.

După cum se poate observa din cuprinsul hotărârii recurate, susținerile sale referitoare la invocarea excepției de neexecutare și la efectele pe care aceasta le produce nu au fost analizate de către instanța de apel.

Or, această chestiune era esențială în soluționarea prezentului litigiu câtă vreme excepția de neexecutare a fost invocată tocmai ca urmare a neexecutării lucrărilor/executării defectuoase a acestora, care a fost confirmată de raportul de expertiza întocmit de F. și raportul de expertiză contabilă efectuat de G., care demonstrează nerespectarea standardelor de calitate și cantitate convenite prin contractul de execuție lucrări, precum și efectuarea unor plăți peste valoarea totală a contractului.

Înalta Curte va examina cu precădere excepția nulității recursului invocată de intimată, prin întâmpinare, în temeiul art. 302

1

C. proc. civ., care stabilește condițiile obligatoriii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Raportând dispozițiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin recursul promovat de pârâtă s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.. În ce privește dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenta a expus în fapt greșelile, care în opinia sa, au dus la pronunțarea unei soluții netemeinice și nelegale.

Aprecierea acestor argumente și măsura în care se încadrează în cerințele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanța de recurs, așa încât, în situația dată nu va putea fi reținută excepția invocată de intimată privind nulitatea recursului în conformitate cu art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiului de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B., pentru considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenta nu le-a citat și nici nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că nici decizia și nici încheierea nu cuprind motivele pentru care au fost respinse obiecțiunile sale formulate cu privire la raportul de expertiză.

Această critică este nefondată, având în vedere că prin încheierea de ședință din 18 aprilie 2018, instanța de apel a arătat motivele pentru care a respins obiecțiunile recurentei la raportul de expertiză contabilă, reținând că acestea nu sunt întemeiate, deoarece expertul contabil a răspuns punctual la toate obiectivele expertizei, iar cu privire la modul de interpretare a unor aspecte contractuale, a apreciat că aceste aspecte reprezintă atributul exclusiv al instanței.

Prin urmare, așa cum în mod temeinic a reținut instanța de apel în încheierea din 18 aprilie 2018, aspectele invocate de recurentă la pct. 1.1. și 1.2. din obiecțiunile pe care le-a formulat în apel, au fost lămurite de expertul contabil prin raportul de expertiză pe care efectuat în cauză, acesta raportându-se și la expertiza tehnică judiciară efectuată în procedura asigurării de dovezi, astfel cum s-a dispus prin obiectivele încuviințate.

Într-o altă critică, recurenta susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate, limitându-se exclusiv a se pronunța pe sumele indicate în cuprinsul raportului de expertiză, fără a corobora această probă cu restul probelor și cu clauzele contractuale.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel conformându-se dispozițiilor deciziei de îndrumare a dispus efectuarea raportului de expertiză, însă nu a analizat concluziile acestuia prin raportare la susținerile recurentei referitoare la existența unor lucrări facturate de două ori și care ar fi fost achitate la momentul inițial.

Aceste susțineri sunt nefondate, întrucât instanța de apel a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile ale cărei obiective fixate de instanța de apel cuprind toate aspectele care, potrivit deciziei de casare, trebuiau lămurite.

Astfel, raportul de expertiză contabilă întocmit în apel este temeinic elaborat, răspunzând clar tuturor obiectivelor puse în vedere, iar odată lămurite toate aspectele puse în vedere prin decizia de casare, potrivit concluziilor raportului de expertiză coroborat cu toate documentele anexate și cu dosarul de asigurare de dovezi, instanța de apel a pronunțat în cauză o soluție legală și temeinică.

Față de această situație, se constată că recurenta a invocat formal acest motiv de recurs, în realitate criticile referitoare la aprecierea probatoriului administrat în cauză nu pot fi primite față de caracterul nedevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului.

Observând considerentele hotărârii criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor formulate în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate, astfel că sub acest aspect nu poate fi reținută nelegalitatea întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât argumentele recurentei care vizează probele dosarului nu conduc la concluzia evocată, constând în faptul că, "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină" și prin urmare, critica nu va fi reținută.

În susținerea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că prin ignorarea apărărilor sale privind situația de lucrări de la filele x s-au încălcat prevederile art. 17.1 - 17.2 din contractul de execuție lucrări și că această situație, avută în vedere la realizarea raportului de asigurare dovezi, nu a fost semnată și acceptată de pârâtă.

Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de casare își găsește aplicațiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu asupra conținutului actului supus judecății, iar judecătorii s-ar substitui părților contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat, ipoteză ce nu se regăsește în criticile aduse hotărârii pronunțate.

Analizând acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că este nefondat, având în vedere că, așa cum a reținut și instanța de apel, pe tot parcursul executării lucrărilor, situațiile de lucrări au fost verificate de dirigintele de șantier desemnat de pârâtă, aspect menționat și în raportul de expertiză tehnică în construcții efectuat în procedura asigurării dovezilor. Mai mult decât atât, pârâta a acceptat situația de lucrări de la filele x, inclusă în factura x nr. x din 21 februarie 2008, întrucât aceasta a fost plătită prin cele două ordine de plată reținute inclusiv de expertul contabil în concluziile expertizei contabile efectuate în apel, ca urmare a dispozițiilor deciziei de casare.

În susținerea aceluiași motiv de recurs, se arată că decizia este nelegală, fiind încălcate clauzele contractuale ale art. 14.1 lit. e) și art. 17.1 - 17.2 din contractul de execuție lucrări și în privința obligării pârâtei la plata sumei de 146.259,20 RON, reprezentând debit restant, conform facturii fiscale x nr. x din 30 iulie 2008.

Critica formulată nu poate fi primită, având în vedere că factura fiscală seria x nr. x din 30 iulie 2008, la care face referire recurenta, factură în care este menționată și situația de lucrări pentru care a fost emisă, a fost recunoscută de aceasta prin plata parțială pe care a efectuat-o - 50.000 RON, conform Extrasului de cont nr. 154 din 7 august 2008 depus de reclamantă la dosarul primei instanțe. Mai mult, din situația de lucrări care stă la baza emiterii facturii fiscale seria x nr. x din data de 30 iulie 2008, achitată parțial de pârâtă, rezultă pentru ce lucrări contractuale efectuate de C. a fost emisă această factură.

Tot în susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată cu privire la suma de 146.388,97 RON, reprezentând debit restant conform facturii fiscale x nr. x din 30 iulie 2008, că au fost încălcate și prevederile contractuale ale art. 2.2, potrivit cărora, beneficiarului i se acordă o reducere de 3% din valoarea lucrărilor ce fac obiectul contractului, precum și cele referitoare la garanția de 2,5% pentru remedierea deficiențelor.

Această susținere nu poate fi primită, întrucât instanța de apel nu a interpretat greșit clauzele contractului încheiat între părți, recurenta afirmând în mod eronat că procentele de 3% (reducere) și 2,5% (garanție) trebuiau aplicate la sumele de 146.388,97 RON și de 178.704,22 RON și că acestea au fost aplicate numai la suma de 178.704,22 RON.

Astfel, având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat ca urmare a dispozițiilor deciziei de casare, instanța de apel a scăzut din cuantumul acordat reclamantei următoarele sume: 26.547,64 RON reprezentând reducerea de 3% aplicată conform art. 2.2 din contract și 25.413,49 RON reprezentând garanție de 2,5% pentru remedierea deficiențelor.

Din această perspectivă, se constată că recurenta a formulat critici asupra probatoriului administrat în cauză, inclusiv asupra raportului de expertiză efectuat în procedura judiciară a asigurării de dovezi, critici care nu se subsumează art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, stabilirea conținutului unui contract, precum și a modalității în care acestea își găsesc aplicarea în concret, ori stabilirea existenței unor încălcări contractuale, reprezintă chestiuni de fapt, care nu pot fi supuse reexaminării pe calea recursului.

În cadrul ultimului motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că prin hotărârea recurată nu s-au analizat apărările sale privind excepția de neexecutare, nearătându-se motivele pentru care hotărârea de fond este nelegală și netemeinică.

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă, întrucât este formulat cu încălcarea limitelor casării, recurenta încercând să eludeze concluziile raportului de expertiză tehnică în construcții întocmit în procedura judiciară a asigurării dovezilor, cu privire la care decizia de îndrumare a statuat că trebuie avut în vedere la efectuarea expertizei contabile în apel.

Prin urmare, se constată că aspectele privind probatoriul administrat nu pot face obiectul criticilor și nu pot fi analizate prin recursul formulat având în vedere că atât aprecierea probatoriului administrat în cauză de către instanța de apel, precum și concluziile extrase din interpretarea coroborată a probelor existente la dosar reprezintă aspecte legate de stabilirea temeiniciei pretențiilor deduse judecății, iar analizarea acestora nu este posibilă prin intermediul unei căi speciale de atac, cu caracter nedevolutiv, ținând seama de faptul că reprezintă critici în legătură cu valoarea probatorie a probelor administrate în cauză, așadar chestiuni de fapt, în caz contrar, s-ar trece la o rejudecare a fondului, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru aceste considerente, constatând că decizia atacată este la adăpost de orice critică, în raport cu argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva Deciziei civile nr. 2005 A din 17 octombrie 2018 și a încheierii de ședință din 18 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva Deciziei civile nr. 2005 A din 17 octombrie 2018 și a încheierii de ședință din 18 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2019.

Procesat de GGC - LM