ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 504/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la 2 iunie 2009 sub Dosar nr. x/2009, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B., a solicitat să se constate inexistența dreptului pârâtei de a primi de la reclamantă plata sumei de 3.927.170,82 RON, în baza Contractului de execuție nr. x/2007, ca urmare a intervenirii compensației legale între creanțele pârâtei și ale reclamantei și să se constate inexistența dreptului pârâtei de a primi de la reclamantă plata sumei de 3.403.767,26 RON în baza Contractului de execuție nr. x/2007, ca urmare a intervenirii compensației legale între creanțele pârâtei și ale reclamantei.

Prin Sentința comercială nr. 5120/20.04.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/2009 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B., fiind obligată reclamanta la plata sumei de 5.324,73 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, iar prin Decizia civilă nr. 533/25.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2009 a fost respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis, prin Decizia nr. 532 din 13 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2009, dispunându-se casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul instanței de apel la data de 27 iunie 2013, sub numărul de dosar x/2009.

Prin Decizia civilă nr. 257 din 16 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis excepția lipsei capacității de folosință a intimatei S.C. B. S.A. și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei S.C. C. S.R.L. și, în consecință, a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva Sentinței comerciale nr. 5120 din 20 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au depus recursuri motivate reclamanta S.C. A. S.A. și pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.R.L., cele trei recursuri fiind înregistrate sub același număr unic x/2009* la 11 iulie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin Decizia nr. 1514 din 3 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2009 a fost respinsă excepția lipsei de interes în promovarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., invocată de intimatele-pârâte S.C. B. S.A., prin lichidator C.I.I. D. și S.C. C. S.R.L., a fost admisă excepția lipsei de interes în promovarea recursurilor declarate de recurentele-pârâte S.C. B. S.A. prin lichidator C.I.I. D. și S.C. C. S.R.L., invocată din oficiu; s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 257 din 16 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost casată decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe; au fost respinse, ca lipsite de interes, recursurile declarate de recurentele-pârâte S.C. B. S.A. prin lichidator C.I.I. D. și S.C. C. S.R.L. împotriva aceleiași decizii și a încheierii din 8 noiembrie 2013, ambele pronunțate de aceeași instanță.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul instanței de apel la data de 18 februarie 2016, sub numărul de dosar x/2009.

Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de către expertul contabil E. a fost atașat la dosar la data de 30 martie 2018, în privința sa fiind formulate obiecțiuni de către intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L.

La data de 3 decembrie 2018, apelanta-reclamantă A. S.A. a depus declarația autentificată cu Încheierea nr. 2248 din 27 noiembrie 2018, emisă de notarul public F. prin care declară că, "în temeiul art. 246 din vechiul C. proc. civ., renunț în mod irevocabil la judecata cererii ce face obiectul Dosarului nr. x/2009 și, în temeiul art. 247 din vechiul C. proc. civ., renunț în mod irevocabil la dreptul pretins în Dosarul nr. x/2009, aflat pe rolul Curții de Apel București".

Cu privire la cererea expertului contabil de suplimentare a onorariului de expert, apreciază instanța că se impune respingerea sa, ca neîntemeiată.

Astfel, expertul contabil E. a fost desemnat prin încheierea din 23 septembrie 2016, fiindu-i fixat un onorariu provizoriu în sumă de 6.000 RON în sarcina apelantei-reclamante, acesta fiind achitat cu Ordinul de plată nr. x, iar la data de 30 martie 2018, expertul contabil E. a formulat cerere de majorare onorariu, prin care a pretins suplimentarea onorariului cu suma de 15.870 RON.

Analizând actele anexate acestei cereri, Curte a constatat că nu s-a făcut dovada în sensul că numărul de ore alocate de către expert pentru efectuarea expertizei și tarifele orare sunt cele evidențiate în înscrisul denumit "deviz/calcul justificativ" având în vedere că în prezenta cauză, au fost acordate opt termene de judecată pentru ca expertul contabil să efectueze expertiza dispusă de instanță în al treilea ciclu procesual după casarea cu trimitere spre rejudecare și să depună raportul întocmit în acest sens.

Or, o atare conduită a expertului contabil a survenit deși, potrivit art. 209 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., "expertul numit este dator să-și depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată", adică cel târziu la data de 13 noiembrie 2016.

Mai mult, așa cum atestă și încheierile următoare, pronunțate în prezentul dosar, expertul contabil nu a răspuns complet la obiectivele stabilite de instanță, motiv pentru care a fost necesară acordarea altor două termene de judecată.

Toate aceste considerente au conturat convingerea instanței că, în temeiul art. 201 alin. (1) și a art. 213 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., nu se impune acceptarea cererii expertului contabil E. de majorare a onorariului inițial de 6.000 RON.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, recurentul Cabinet de expert contabil E. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate cu reținerea cauzei spre rejudecare, în sensul admiterii cererii recurentului privind solicitarea de majorare a onorariului de expert.

În opinia sa, recurentul consideră hotărârea netemeinică și nelegală având în vedere următoarele criticile: art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, cu privire la solicitarea recurentului de majorare a onorariului de expert, motivată de faptul că, în considerentele deciziei atacate nu se regăsește niciun argument de fapt sau de drept care să sprijine soluția din dispozitivul deciziei atacate care să sprijine soluția privind respingerea majorării onorariului de expert; art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, privind interpretarea greșită a înscrisurilor justificative depuse în cauză în susținerea solicitării de majorare a onorariului de expert, fiind vorba de aprecierea eronată a probelor, instanța a reținut o altă situație de fapt; art. 304 pct. 10 C. proc. civ. de la 1865, - instanța nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă depuse în cauză, în speță documentele justificative care probau solicitarea majorării onorariului de expert.

Astfel, în ceea ce privește imputarea faptului că nu s-a făcut dovada orelor alocate pentru efectuarea expertizei și tarifele orare folosite, recurentul precizează că atât tarifele orare cât și orele efectuate au fost evidențiate în înscrisul denumit "deviz/calcul justificativ", în care a fost menționată fiecare activitate desfășurată de expertul desemnat pentru realizarea expertizei

Au fost justificate orele alocate menționate în devizul atașat majorării onorariului prin probele depuse la dosar pe parcursul judecății cât și prin înscrisurile atașate la solicitarea majorării onorariului și la deviz/calcul justificativ.

În acest sens, susține că suma netă de 10.658 RON menționată în deviz ca onorariu încasat de expert se datorează pentru activitatea desfășurată de acesta pe parcursul a 2 ani, iar față de devizul justificativ depus în instanță la data de 13/04/201, recurentul arată că a mai efectuat și alte operațiuni aduse la cunoștința instanței prin actele depuse la dosarul cauzei.

Toate aceste activități desfășurate de expertul desemnat nu au fost incluse în decontul depus în data de 13 aprilie 2018, deoarece acestea au fost desfășurate ulterior depunerii acestuia.

În acest context, recurentul susține că atât devizul/calculul justificativ cât și probele atașate acestuia (procesele-verbale, comunicări pe email cu părțile, experții parte și instanță, etc.) au putut formula instanței de judecată o privire de ansamblu a întinderi expertizei și durata acesteia, iar în ceea ce privește tariful orar practicat menționează că acesta este în limitele celor practicate și de restul colegilor săi, experți tehnici judiciari specializarea contabilitate.

În ceea ce privește susținerea instanței, potrivit căreia, în prezenta cauză au fost acordate opt termene de judecată până la depunerea raportului de expertiză dispus în cauză, recurentul arată următoarele:

Având în vedere că instanța a dispus efectuarea expertizei cu experți parte și că aceștia au solicitat în numele clienților lor amânarea pentru a se asigura că sunt luate în calcul toate înscrisurile/dovezile favorabile acestora, iar prin solicitarea transmisă instanței, expertul desemnat nu a făcut altceva decât să prezinte situația și solicitarea ambelor părți prin reprezentanții experți, sens în care consideră că în situația dată expertul desemnat era obligat să înștiințeze instanța și să realizeze expertiza împreună cu experții părților, expertul desemnat neavând nicio vină pentru nerealizarea expertizei.

Tot în același context, recurentul susține, față de împrejurarea că instanța a dispus expertiza cu experți parte, iar unul dintre aceștia i-a solicitat în scris solicitarea unui nou termen pentru formularea unei opinii diferite de expertul desemnat, a considerat că amânarea depunerii raportului nu se datorează expertului desemnat, ci procedurii legale prin care se desfășoară expertiza.

Astfel, recurentul, în calitate de expert contabil judiciar desemnat de instanță, consideră că s-a achitat de toate obligațiile legale impuse de vechiul C. civ., de O.U.G. nr. 2/2000, cât și de obligațiile impuse de reglementările profesionale impuse de organismul profesional CECCAR. Totodată, consideră că solicitarea de majorare a onorariului este justificată tocmai datorită complexității lucrării recunoscută de însăși instanța de judecată, care însă nu a ținut cont de acest lucru.

În concluzie, instanța de recurs trebuie să constate că recurentul a fost grav prejudiciat prin soluția adoptată de instanța de apel, deoarece nu a avut în vedere toate probele/înscrisurile depuse la dosarul cauzei pe parcursul judecării, urmând ca recurentul, în calitatea sa de expert desemnat, să suporte costul judecării procesului fără ca acesta să aibă un interes în dosar.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia, în considerarea următoarelor argumente:

Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepția nulității cererii de recurs și în raport de dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate.

Din observarea criticilor formulate constatându-se că, motivele invocate de către recurent în susținerea recursului nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de apreciere a probelor în cauză.

Astfel, deși recurentul a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta și-a exprimat nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță a situației de fapt, cu referire la probele administrate, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situației de fapt.

Așadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Deși în cuprinsul declarației de recurs, recurentul a indicat încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 10 C. proc. civ., a dezvoltat referitor la decizia recurată exclusiv critici vizând elemente de temeinicie a soluției, privind stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriilor, respectiv o descriere a parcursului dosarului cu referire la încheierile de ședință prin care s-a dispus amânarea cauzei, ca urmare a depunerii cu întârziere nejustificată a raportului de expertiză dispus în cauză, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocate de recurent au fost abrogate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 2019/2005.

Astfel, din lecturarea cererii de recurs, nu rezultă care ar fi criticile de nelegalitate aduse de către recurent deciziei pronunțate în apel, care fac obiectul recursului, evocând în parte, probatoriul administrat în cauză, iar pe de altă parte, acesta este nemulțumit de soluția pronunțată de instanța de apel cu privire la faptul că instanța a apreciat că nu se impune acceptarea cererii expertului contabil E. de majorare a onorariului inițial, deși în acest sens, recurentul nu indică, în mod expres, un text de lege aplicat greșit de către instanța de apel sau o prevedere legală încălcată de aceasta instanță.

Simpla indicare a unui text de lege și nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Raportat la modul de redactare a cererii de recurs, reiese că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 10 a fost făcută doar formal.

În cauză, recurentul nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 3021 și art. 304 C. proc. civ., întrucât, în memoriul de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință a constata nulitatea cererii de recurs formulată de recurentul Cabinet de expert contabil E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurentul Cabinet de expert contabil E. împotriva Deciziei civile nr. 2484A/2018 din 7 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2019.

GGC - NN