ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1909/2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă la 13 noiembrie 2018, sub nr. x/3/2018, așa cum a fost modificată la 3 iunie 2019, reclamanta A S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 157.616,47 euro, cu titlu de daune contractuale înregistrate ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către pârâtă a obligațiilor prevăzute în sarcina sa prin contractul de prestări servicii nr. 358 din 17 iulie 2013, precum și a sumei de 100.000 Euro, cu titlu de daune rezultate din încălcarea de către pârâtă a obligației de confidențialitate asumată față de aceasta prin Acordul de confidențialitate din 29 decembrie 2012, sume la care se va adăuga dobânda legală; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 514/2023 din 7 martie 2023, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a respins ca nefondată acțiunea și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel care, prin decizia civilă nr. 1887 din 7 decembrie 2023 a Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă a fost respins ca nefondat, apelanta-reclamantă fiind obligată la plata către intimata-pârâtă a sumei de 5.800 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Reclamanta A S.R.L. a recurat această decizie, solicitând casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare.

În susținere, autoarea căii de atac invocat incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Circumscris primului caz de casare, a arătat că instanța de prim control judiciar nu a analizat integral motivele de apel, respectiv toate condițiile atragerii răspunderii civile contractuale.

Subsumat ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a indicat, sub un prim aspect, faptul că decizia atacată este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 1.350 C. civ., deoarece prejudiciul reclamat este consecința faptei ilicite săvârșite de pârâtă - de a nu remedia neconformitățile sesizate cu privire la produsele livrate -. În motivare, a expus dinamica raporturilor contractuale în legătură cu produsele neconforme, din care, potrivit recurentei, rezulta îndeplinirea de către aceasta a obligației de a-i permite intimatei să refacă produsele contestate, precum și faptul că singura parte care se afla în culpă contractuală era intimata. Potrivit recurentei, aceste chestiuni erau atestate și de conduita contractuală și corespondența purtată cu intimata-pârâtă.

Sub un al doilea aspect, autoarea căii de atac a afirmat că instanța de apel nu a observat că intimata, în realitate, nu a urmărit remedierea erorilor, costurile ridicate pe care ar fi trebuit sa le suporte determinând-o sa refuze refacerea produselor.

Din această perspectivă, a afirmat, pe de o parte, incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., subliniind că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei. Iar, pe de altă parte, faptul că instanța de apel dat o interpretare greșită normelor legale aplicabile litigiului și a calificat eronat faptele reținute în raport cu exigențele textelor de lege.

Astfel, a precizat că instanța de apel în mod nelegal s-a raportat la prevederile art. 1.267 C. civ., și nu la norma specială de la art. 1.350 din același act normativ, prin raportare la dispozițiile art. 1.270 C. civ., de vreme ce în baza contractului încheiat în mod valabil între părți, intimata și-a asumat obligația de a executa, la cererea recurentei, o serie de produse, potrivit indicațiilor specificate, de la care intimata nu avea dreptul să deroge.

A mai arătat că intimata, fără o justificare concretă și pertinentă, a refuzat să își îndeplinească obligația esențială de furnizare a produselor comandate, în configurația stabilită de recurentă și asumată de intimată, așa încât a apreciat că autoarea căii de atac este îndreptățită să recupereze daunele produse în mod direct cu refacerea produselor.

În ceea ce privește motivele de apel referitoare la încălcarea obligației de confidențialitate, contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta a prezentat elemente de fapt care atestă că intimata și-a încălcat obligația de confidențialitate.

În esență, a arătat că nici prin acordul de confidențialitate și nici prin intermediul contractului de prestări servicii, intimatei nu i s-a permis să subcontracteze lucrările ce au făcut obiectul comenzii de etichete din 12 noiembrie 2018 și comanda de etichete conținea informații calificate ca fiind sensibile și confidențiale, de natură tehnică, comercială, de know-how, structură a prețurilor și informații administrative, ce puteau determina pierderea clientului final.

A subliniat că acordul de confidențialitate a avut ca scop asigurarea protecției intereselor legitime ale recurentei, ale clienților acesteia și că intimata a furnizat C S.R.L., toate informațiile necesare executării comenzii, respectiv repere tehnice, schițe, planuri, proiecte, etc., cu încălcarea obligației de confidențialitate.

Totodată, a menționat că încălcarea obligației de confidențialitate este sancționată conform voinței părților cu o penalitate în cuantum de 100.000 euro și că prevederile acordului de confidențialitate reflectă întocmai dispozițiile art. 1.350 și ale art. 1.538 C. civ.

În final, recurenta a expus contextul și momentul la care a luat cunoștință de încălcarea obligației de confidențialitate de către intimată și a criticat interpretarea dată de către instanța de apel declarației martorei D, subliniind că această persoană a declarat că intimata nu i-a adus la cunoștință existența unor informații confidențiale, și nu faptul că nu ar fi existat informații confidențiale.

Prin întâmpinarea depusă la 13 mai 2024, intimata B S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., în cauză s-a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reținut că motivele de recurs invocate de recurentă nu pot fi integrate în niciunul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Raportul a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că au dreptul să depună puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; intimata și-a exprimat punctul de vedere la raport.

Analizând chestiunea admisibilității în principiu a recursului prin prisma dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același act normativ, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea criticilor să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În speță, recursul este întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat ipotezei de nemotivare a hotărârii – integrată primului caz de casare, autoarea căii de atac afirmă existența unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii și a unor motive străine de natura cauzei. Situațiile care stau la baza nelegalității sesizate excedează, însă, sferei cazurilor ce pot fi integrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Aceasta în măsura în care, această normă legală încorporează numai situația în care hotărârea cuprinde exclusiv motive străine de natura cauzei, aspect neincident în cauză, iar contradicția sesizată privește considerentele instanței de apel și elementele circumstanțiale ale pricinii, în interpretarea proprie a recurentei, și nu considerentele deciziei recurate sau considerentele și dispozitivul ei.

Distinct de această împrejurare, recurenta nu demonstrează, față de natura pricinii, caracterul străin al considerentelor criticate, având în vedere că prevederile art. 1.267 C. civ. au fost reținute de către instanța de apel în contextul evaluării mecanismului contractual convenit de părți pentru ipoteza livrării unor produse neconforme de către intimată, analiză determinată tocmai de existența opiniilor divergente ale părților cu privire la chestiunea remedierii erorilor pretinse.

Nici situația nemotivării deciziei din perspectiva neanalizării tuturor condițiilor legale pentru angajarea răspunderii intimatei în baza contractului de prestări servicii și a acordului de confidențialitate nu se încadrează cazului de casare anterior menționat, de vreme ce, în justificarea măsurii criticate, instanța de apel a indicat motivele care au stat la baza adoptării ei – neîntrunirea unora dintre cerințele impuse de legiuitor în mod cumulativ -, iar pe calea recursului promovat, raționamentul instanței de prim control judiciar nu este contestat.

În justificarea incidenței art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a expus argumente ce vizează fapta ilicită derivată din neexecutarea de către intimată a obligației de livrare a unor produse neconforme și prejudiciul, subliniind că acesta este consecința faptei ilicite imputate intimatei.

Or, susținerile recurentei nu pot constitui un motiv de nelegalitate în recurs, întrucât, așa cum rezultă din memoriul de recurs, ele se întemeiază pe aspecte factuale și probatorii, care, în această fază procesuală, scapă cenzurii instanței de recurs.

Ceea ce impută, în realitate, recurenta instanței de apel este aplicarea legii la o situație de fapt greșit stabilită. Or, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, reevaluarea contextului factual nefiind permisă.

Nici criticile îndreptate împotriva considerentelor instanței de prim control judiciar privind capătul de cerere fundamentat pe acordul de confidențialitate nu răspunde exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu se constituie în motive de nelegalitate care să justifice încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, ci urmăresc o devoluare a fondului cauzei prin raportare la materialul probator.

Instanța de apel a respins motivele de apel circumscrise acestui petit al cererii de chemare în judecată motivat de faptul că recurenta nu a probat săvârșirea de către intimată a faptei ilicite afirmate – transmiterea către C S.R.L. a unor informații cu caracter confidențial și care ar fi intrat sub incidența acordului de confidențialitate.

Or, câtă vreme soluția instanței de apel se bazează pe circumstanțe specifice situației de fapt, iar pe calea recursului, această decizie este contestată din perspectiva evaluării elementelor circumstanțiale ale cauzei, și nu a normelor de drept material, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apare ca fiind invocat în mod formal.

Recurenta reiterează motivele prezentate în cererea de apel în susținerea temeiniciei acțiunii, fără a indica și dezvolta modul în care instanța de apel a încălcat ori a aplicat greșit legea.

De aceea, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cum sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, situație incidentă în speță, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

De asemenea, în lipsa dovezilor impuse de art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1887 din 7 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B S.R.L.

Respinge cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2024.