ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2011/2024

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la data de 17 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Conexiuni 2544 S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate rezoluțiunea contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 încheiat între părți și, pe cale de consecință, să dispună repunerea părților în situația anterioară prin restituirea prestațiilor reciproce dintre acestea, într-un termen de cel mult 10 zile de la data pronunțării hotărârii.

II. Hotărârile pronunțate în cauză:

III. Recursul declarat:

Împotriva deciziei civile nr. 150/2024 din 01 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs pârâta Conexiuni 2544 S.R.L., solicitând admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Arată, după expunerea parcursului litigiului și a situației de fapt, că soluția instanței de apel este atât rezultatul unei încălcări a regulilor de procedură aplicabile în speță, împrejurare ce antrenează casarea hotărârii atacate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cât și consecința unei interpretări și aplicări greșite a prevederilor legale incidente în cauză, aspect ce conduce la casarea deciziei recurate în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate sau lăsate neanalizate unele dintre apărările recurentei, context în care devin incidente și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod. De asemenea, tot subsumat acestui ultim motiv de nelegalitate, arată că decizia recurată nu conține motivele ce susțin întrunirea unora dintre condițiile rezoluțiunii, instanța de apel limitându-se doar să afirme că ele apar ca fiind îndeplinite, fără să ofere explicații suplimentare, împrejurare ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea prevederilor art. 264 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că deși instanța de apel avea obligația de a analiza toate probele administrate în cauza de față și, subsecvent, de a indica motivele pentru care unele dintre acestea nu au putut fi valorificate în sensul dorit de părți, totuși aceasta nu a examinat toate dovezile invocate societatea recurentă în apărarea sa, nefăcând nicio referire cu privire la următoarele mijloace probă: certificatele de calitate-garanție semnate de reprezentanții recurentei și ai intimatei la data de 14.02.2018, din cuprinsul cărora reiese faptul că la momentul predării modulelor de către Conexiuni 2544 S.R.L. s-au făcut probe de funcționare, echipamentele fiind primite de A. în perfectă stare de funcționare; procesul-verbal de punere în funcțiune nr. x/21.02.2018 semnat între reprezentanții intimatei A. și cei ai D.G.P.L.C.M.B., înscris a cărui existență a fost recunoscută de reprezentantul legal al intimatei chiar în fața instanței de apel, în ședință publică, la termenul de judecată din data de 11.01.2024; adresa emisă de A. și înregistrată Ia D.G.P.L.C.M.B. sub nr. x/05.04.2018, înscris semnat de administratorul statutar al intimatei, ce atestă faptul că "sistemul" era funcțional și stabil, fără vicii ascunse de proiectare sau fabricare; plângerea prealabilă formulată de A. împotriva notificării de reziliere a contractului de furnizare de produse nr. x/14.12.2017, înregistrată la D.G.P.L.C.M.B. sub nr. x/20.04.2018, prin care intimata a recunoscut că sistemul era stabil și perfect funcțional; cererea de chemare în judecată formulată de A. în contradictoriu cu D.G.P.L.C.M.B., ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018, act de procedură prin care intimata a recunoscut componența "sistemului", precum și faptul că acesta nu prezenta niciun fel de vicii la momentul predării sale către beneficiarul final; suplimentar, intimata a recunoscut și faptul că "sistemul" a fost testat cu succes în data de 06.06.2018 în fața reprezentanților Serviciului Public Județean Salvamont Gorj; decizia civilă nr. 1954/21.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, prin care s-a reținut, cu putere de lucru judecat, faptul că recurenta s-a obligat să-i furnizeze intimatei doar unele dintre echipamentele/modulele ce intrau în alcătuirea "sistemului" ce urma a fi livrat către D.G.P.L.C.M.B., iar nu însuși acest "sistem".

Apreciază că examinarea incompletă a probatoriului administrat în cauză, distinct de faptul că încalcă prevederile art. 264 alin. (1) din C. proc. civ., este de natură să conducă și la concluzia unei cercetări viciate, insuficiente a fondului cauzei, împrejurare ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., deoarece dezideratul cercetării judecătorești impune instanței analiza tuturor probelor administrate și justificarea, atunci când este cazul, a înlăturării probelor nereținute în cauză.

Invocă recurenta-pârâtă, în continuare, și încălcarea prevederilor art. 264 alin. (2) din C. proc. civ. raportate la cele ale art. 349 alin. (1) din același cod, învederând că libera apreciere a probelor de către judecătorul cauzei cunoaște unele limite, stabilite de lege, una dintre acestea fiind întâlnită și în cazul mărturisirii, respectiv a celei făcute în cadrul procedurii interogatoriului, care are o putere probatorie determinată expres de lege, iar câtă vreme nu a fost revocată de autorul ei, aceasta nu poate fi combătută prin proba contrarie.

Luând în considerare cele anterior menționate, precum și mărturisirea făcută de intimată prin răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriul administrat în apel, în sensul că nu a utilizat echipamentele/modulele furnizate de recurentă în alcătuirea "sistemului" livrat către D.G.P.L.C.M.B., în mod greșit și cu nesocotirea art. 349 alin. (1) din C. proc. civ. a reținut Curtea de Apel București interdependența dintre contractul de furnizare de produse nr. x/14.12.2017 și cel încheiat între părțile litigante, precum și faptul că rezoluțiunea primului contract a atras și desființarea celui de-al doilea.

Cu privire la încălcarea prevederilor art. 291 din C. proc. civ., arată recurenta-reclamantă că prin considerentele deciziei atacate instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că "în contractul de furnizare, la art. 2.1 lit. c) se menționează ca beneficiar final Poliția Locală a Municipiului București", raportându-se în acest sens la o copie alterată a contractului de furnizare nr. x/20.12.2017, asupra căreia reprezentantul legal al intimatei a intervenit olograf, ștergând denumirea beneficiarului final prevăzută de art. 2.1. lit. c), și anume Metrorex, și inserând mențiunea Poliția Locală a Municipiului București.

În condițiile în care modificarea contractului nu a fost asumată și prin semnătura reprezentantului legal al societății recurente, în mod greșit s-a raportat instanța de apel la această formă a acestuia.

Invocă recurenta-reclamantă și încălcarea prevederilor art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., arătând că prin decizia civilă nr. 1954/21.11.2019 a Curții de Apel București s-a reținut, cu putere de lucru judecat, faptul că recurenta Conexiuni 2544 S.R.L. se obligase să-i furnizeze intimatei doar o parte dintre echipamentele/modulele ce intrau în alcătuirea "sistemului" pe care aceasta din urmă se obligase să-1 livreze către D.G.P.L.C.M.B., iar nu însuși acest "sistem".

Concret, prin decizia amintită s-au reținut următoarele: "Cu privire la lipsa caracterului cert al creanței, debitoarea [A. - n.n.] a invocat neîndeplinirea de către creditoare a obligației de a livra un produs funcțional, făcând referire la puterea de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 6317/2018 din data de 12 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de A. în contradictoriu cu beneficiarul final Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București, având ca obiect anularea notificării nr. x din data de 17.04.2018, constatarea că nu a intervenit rezilierea de drept a contractului și obligarea beneficiarului final la plata prețului sistemului de monitorizare și identificare a victimelor pentru care au fost folosite echipamentele achiziționate de la creditoarea Conexiuni 2544 S.R.L., precum și a penalităților de întârziere aferente."

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă aduce în dicuție prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și art. 6 CEDO, arătând că instanța nu a procedat la o cercetare completă a fondului cauzei, lăsând neexaminate o serie de probe administrate de recurentă în sprijinul apărărilor sale ori, cel puțin, nearătând motivele pentru care a înlăturat aceste probe, apărări care, la rândul lor, nu au primit un răspuns adecvat prin considerentele hotărârii recurate.

Concret, Curtea de Apel București nu a precizat motivele pentru care a apreciat nesinceră și a înlăturat mărturisirea judiciară din răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriul administrat în apel și cea extrajudiciară, care rezultă din cele consemnate și/sau afirmate în cuprinsul procesului-verbal de punere în funcțiune nr. x/21.02.2018, a adresei înregistrate sub nr. x/05.04.2018, a plângerii prealabile formulate împotriva notificării de reziliere transmise de D.G.P.L.C.M.B. și în cuprinsul cererii de chemare în judecată și a actelor de procedură efectuate în dosarul nr. x/2018, făcute de intimată, precum și nici motivele pentru care nu a valorificat aspectele reținute cu putere de lucru judecat prin considerentele deciziei civile nr. 1954/21.11.2019.

În al doilea rând, susține că instanța de apel nu s-a pronunțat, nici măcar implicit, asupra unora dintre apărările formulate de recurentă prin întâmpinarea față de apelul principal al intimatei. Mai exact, deși Conexiuni 2544 S.R.L. a invocat si argumentat, printre altele, atât caracterul abuziv al rezoluțiunii unilaterale a contractului de furnizare nr. x/20.12.2017, prin faptul transmiterii notificării de reziliere după 15 luni de la data livrării și recepționării echipamentelor, cât și decăderea intimatei din dreptul de a invoca viciile bunurilor livrate ulterior recepționării acestora, prin aceea că, potrivit art. 1767 alin. (2) din C. civ., "preluarea bunurilor se face prin recepția de către beneficiar, ocazie cu care se identifică și se constată cantitatea și calitatea acestora", Curtea de Apel București nu a analizat aceste apărări, pronunțând o hotărâre ce este rezultatul unei insuficiente cercetări a fondului cauzei.

În al treilea rând, instanța de apel nu a arătat nici motivele pentru care a apreciat ca fiind îndeplinite și dovedite în cauză unele dintre condițiile necesare intervenirii rezoluțiunii contractului de furnizare încheiat între părți. Concret, deși instanța de prim control judiciar a reținut faptul că ar fi îndeplinită și condiția punerii în întârziere a debitorului în conformitate cu prevederile art. 1552 alin. (1) din C. civ., totuși, aceasta nu a indicat și, cu atât mai puțin, nu a argumentat modalitatea în care a fost îndeplinită, în speță, această formalitate. Cu alte cuvinte, instanța de apel nu a arătat dacă recurenta se afla de drept în întârziere prin indicarea uneia dintre ipotezele avute în vedere de art. 1523 din C. civ. sau dacă această formalitate a fost îndeplinită prin comunicarea unei notificări scrise în condițiile art. 1522 din același cod, informații în lipsa cărora nu se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Nu în ultimul rând, instanța de apel a oferit și o motivare contradictorie în privința elementelor pe care le-a apreciat ca fiind relevante pentru a stabili legătura dintre contractul de furnizare de produse nr. x/14.12.2017 și contractul de furnizare nr. x/20.12.2017. Astfel, în ceea ce privește termenul în care trebuiau livrate echipamentele/modulele de către societatea recurentă, într-o primă fază, Curtea de Apel București a arătat că acesta nu este relevant în determinarea legăturii dintre aceste două contracte, pentru ca apoi să revină si să afirme că recurenta era ținută să respecte termenul de livrare asumat de intimată prin contractul încheiat cu D.G.P.L.C.M.B.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă aplicarea greșită a normelor ce reglementează interpretarea contractelor, precum și a prevederilor art. 1270 din C. civ.

Făcând o aplicare greșită a prevederilor art. 1266 - art. 1269 din C. civ. și a celor ale art. 1270 din același cod, instanța de apel a concluzionat că: obiectul material al contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 era un "sistem", fiind, deci, indivizibil raportat la înțelegerea părților; beneficiarul final și exclusiv al acestui "sistem" era D.G.P.L.C.M.B.; exista o interdependență între contractul de furnizare de produse nr. x/14.12.2017 și contractul de furnizare nr. x/20.12.2017; Conexiuni 2544 S.R.L. trebuia să-și îndeplinească obligația de livrare cel mai târziu la 14.02.2018, orice executare ulterior acestei date nemaifiind utilă intimatei; recurenta era cea care ar fi trebuit să asigure condițiile testării modulului rețea independentă de comunicare și identificare celulare active, pentru a dovedi funcționalitatea acestuia în cadrul expertizei.

Contrar concluziei la care a ajuns instanța de apel, recurenta-pârâtă solicită să se constate că voința concordantă a părților nu a fost aceea ca recurenta Conexiuni 2544 S.R.L. să livreze un "sistem" având capacitatea funcțională de monitorizare și identificare a victimelor, ci doar unele componente individuale ce intrau în alcătuirea acestuia.

În primul rând, interpretând clauzele contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 prin prisma dispozițiilor art. 1266 din C. civ., se poate constata că recurenta și-a luat doar angajamentul de a livra o serie de echipamente și de a presta unele servicii în beneficiul intimatei A., pe care aceasta din urmă avea să le utilizeze "în cadrul proiectului «Achiziția unui sistem de monitorizare și identificare a victimelor (echipament de urgență și de siguranță) pentru Poliția Locală; Beneficiar Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București; Clasificare CPV: 35100000-5 Echipament de urgență și de siguranță (Rev. 2)»".

În al doilea rând, întrucât art. 4.1. din contractul de furnizare nr. x/20.12.2017 are în vedere produsele și serviciile prevăzute în Anexa nr. 1 a contractului, cele două noțiuni -produse și servicii - trebuie interpretate și înțelese, potrivit art. 1267 și art. 1268 alin. (3) din C. civ., și cu ajutorul definițiilor oferite de art. 2.1. lit. e) și f) din același contract, clauze ce fac referire la echipamentele pe care Conexiuni 2544 S.R.L. s-a obligat să le livreze și serviciile aferente operațiunii de livrare, iar nu la un "sistem'".

De altfel, inclusiv Anexa nr. 1 a contractului este intitulată "Listă de echipamente și servicii", conținând o descriere a echipamentelor și serviciilor contractate de intimată, iar nu "Componența sistemului". În plus, pct. 8, pct. 9 și pct. 11 ale Capitolului "Termene și condiții" din aceeași anexă au în vedere exclusiv noțiunea de echipamente, iar nu pe cea de "sistem".

Cu alte cuvinte, dacă înțelegerea părților ar fi fost aceea ca recurenta să-i livreze intimatei un "sistem", nimic nu le-ar fi împiedicat să insereze acest aspect în mod expres în chiar cuprinsul contractului lor. Prin urmare, câtă vreme A. a înțeles să achiziționeze de la Conexiuni 2544 S.R.L. doar anumite componente ale "sistemului" pe care s-a angajat să-l livreze către D.G.P.L.C.M.B., concluzia Curții de Apel București potrivit căreia "părțile au statuat că s-a contractat un sistem de monitorizare și identificare a victimelor" nu poate fi decât una eronată și în contradicție cu regulile de interpretare a contractului.

Pe de altă parte, în mod greșit instanța de apel nu a dat eficiență comportamentului ulterior al părților, desfășurat de altfel în concordanță cu prevederile art. 8.2. din contractul de furnizare nr. x/20.12.2017, constând în încheierea unor procese-verbale de predare-primire pentru fiecare echipament livrat de recurentă, iar nu doar a unui singur proces-verbal aferent unui "sistem", împrejurare ce contravine dispozițiilor art. 1266 alin. (2) din C. civ.

În mod asemănător, instanța de apel a ignorat și faptul că societatea recurentă a emis facturi individuale pentru fiecare echipament/modul livrat, iar nu o singură factură aferentă unui "sistem", așa cum a procedat intimata în relația sa contractuală cu D.G.P.L.C.M.B.

Din această perspectivă, și anume a comportamentului părților ulterior încheierii contractului, prezenta relevanță inclusiv împrejurarea că intimata a încercat să valorifice "sistemul" alcătuit cu echipamentele livrate de recurentă și către alte entități, fapt ce venea să contrazică teza exclusivității persoanei beneficiarului final, reținută de instanța de apel prin considerentele deciziei atacate. Pe de altă parte, consideră că este greșită constatarea instanței de apel potrivit căreia în contractul de furnizare nr. x/20.12.2017 se menționa drept beneficiar final Poliția Locală a Municipiului București, deoarece aceasta are la bază valorificarea unui înscris cu încălcarea prevederilor art. 291 din C. proc. civ.

Apoi, din cuprinsul dispozițiilor art. 12.2. din contractul de furnizare nr. x/20.12.2017, lăsate neaplicate de către instanța de apel, contrar prevederilor art. 1268 alin. (3) și art. 1270 din C. civ., rezultă fără echivoc faptul că intimata putea utiliza echipamentele așa cum considera de cuviință, nefiind ținută să le livreze doar către D.G.P.L.C.M.B.

Consideră că nu poate fi primit argumentul instanței de apel potrivit căruia, prin încercarea de valorificare a "sistemului" către alte instituții publice, intimata ar fi încercat doar să obțină prețul achitat recurentei, neurmărind menținerea în vigoare a contractului încheiat între părți, întrucât această împrejurare contravine regulilor aplicabile în materia rezoluțiunii.

Cât privește interdependența dintre contractul de furnizare de produse nr. x/14.12.2017 și contractul de furnizare nr. x/20.12.2017, în mod greșit și cu încălcarea prevederilor art. 1266, art. 1267 și art. 1270 din C. civ. a reținut instanța de apel că există o legătură între aceste două contracte.

În primul rând, diferențierea clară dintre cele două contracte, de natură să le confere caracter total autonom unul față de celălalt, rezulta din simpla lectură și analiză comparativă a principalelor clauze ale acestora privind obiectul și durata lor, obligațiile și termenele de livrare asumate de furnizori, condițiile de plată a prețului asumate de beneficiari, standardele cantitative și calitative în raport de care se aprecia modul în care furnizorii își îndeplineau obligațiile etc.

În al doilea rând, se impune a fi făcută o mențiune specială cu privire la durata celor două contracte și termenele de livrare asumate de beneficiari [A. față de D.G.P.L.C.M.B. și, respectiv, Conexiuni 2544 S.R.L. față de A.].

Câtă vreme instanța de apel nu a identificat prin considerentele deciziei atacate momentul lansării comenzii ferme de către intimată, apreciază greșită concluzia acesteia potrivit căreia recurenta trebuia să livreze echipamentele cel mai târziu la 14.02.2018, dată care, oricum, apărea ca fiind tardivă în raport de clauzele exprese ale contractul de furnizare de produse nr. x/14.12.2017.

De altfel, această concluzie a instanței de apel nesocotește complet prevederile art. 1270 din C. civ. raportate la cele ale pct. 3 lit. ii) din Anexa nr. 1 la contractul de furnizare nr. x/20.12.2017, potrivit căruia A. trebuia să efectueze o plată parțială la 19.02.2018, "cu minim 7 zile lucrătoare înainte de data finalizare fabricant", deci anterior datei agreate pentru livrarea produselor.

În realitate, raportând termenul de livrare convenit de părți (6-8 săptămâni) la data achitării avansului de către societatea intimată (09.02.2018), apreciată ca și dată a lansării comenzii ferme, reiese că recurenta trebuia să livreze echipamentele/modulele ce lăceau obiectul contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 cel mai târziu la data de 06.04.2018.

În sfârșit, conform recurentei-pârâte, contravine prevederilor art. 1270 din C. civ. raportate la cele ale art. 8.4. din contractul de furnizare nr. x/20.12.2017 afirmația instanței de apel potrivit căreia recurenta ar fi trebuit să asigure condițiile testării modulului rețea independentă de comunicare și identificare celulare active prin punerea la dispoziție a unei licențe de utilizare frecvențe radio, deoarece, ulterior preluării cantitative a echipamentelor/modulelor livrate de societatea recurentă, intimatei A. îi era transferată întreaga responsabilitate cu privire la acestea, fiind obligată să ia toate măsurile necesare păstrării integrității lor.

Pe de altă parte, în dezacord cu opinia instanței de apel, care este contrazisă de prevederile art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice și cele ale art. 6 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 740/2016 privind punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor radio, consideră că testarea modulului rețea independentă de comunicare și identificare celulare active se putea realiza și în lipsa unei licențe de utilizare frecvențe radio.

Invocă recurenta-pârâtă și aplicarea greșită a normelor incidente în materia rezoluțiunii, din perspectiva prevederilor art. 1516 alin. (2) pct. 2, art. 1549 alin. (1), art. 1550 alin. (1), art. 1517, art. 1551 alin. (1) teza I, art. 1552 alin. (1) din C. civ.

Arată că în mod greșit a reținut instanța de apel că ne-am afla în prezența unei neexecutări însemnate a obligației contractuale asumate de societatea recurentă, precum și că aceasta ar fi fost pusă în întârziere anterior declarării unilaterale a rezoluțiunii.

Astfel, câtă vreme intimata nu și-a pierdut interesul menținerii contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 după recepționarea notificării de reziliere primite din partea D.G.P.L.C.M.B., aspect confirmat de instanța de apel prin considerentele deciziei recurate, în cuprinsul cărora s-a reținut faptul că A. a încercat să comercializeze "sistemul" pe piața liberă, în mod greșit s-a concluzionat că ne aflăm în prezența unei neexecutări însemnate a obligației contractuale asumate de recurenta Conexiuni 2544 S.R.L.

De asemenea, conduita ulterioară a societății A. de a încerca să vândă "sistemul" altor instituții publice contrazice flagrant o altă constatare a instanței de apel, respectiv pe cea potrivit căreia orice executare a obligațiilor contractuale asumate de societatea recurentă după data de 14.02.2018 nu mai prezenta utilitate practică pentru intimată.

Nu în ultimul rând, contrar prevederilor art. 1552 din C. civ. raportate la cele ale art. 1522 alin. (3) din același cod, instanța de apel nu a indicat modalitatea și data la care societatea recurentă a fost pusă în întârziere, precum și nici termenul rezonabil acordat acesteia din urmă în vederea executării obligației.

În drept, recursul de întemeiază pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ.

IV. Apărările formulate:

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

V. Soluția instanței de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este legală, iar recursul este nefondat.

Constată Înalta Curte că, prin acțiunea ce formează obiectul dosarului de față, reclamanta A., în calitate de achizitor, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Conexiuni 2544 S.R.L., în calitate de furnizor, să se constate rezoluțiunea contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 încheiat între părți și, pe cale de consecință, să se dispună repunerea părților în situația anterioară prin restituirea prestațiilor reciproce dintre acestea.

Prima instanță a socotit acțiunea neîntemeiată, însă instanța de apel a admis calea de atac exercitată de reclamantă, a schimbat sentința atacată în sensul admiterii acțiunii.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.. Recursul este nefondat.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează situația când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurenta-pârâtă a invocat nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. Astfel, a susținut recurenta-pârâtă că instanța de apel nu a făcut nicio referire cu privire la următoarele mijloace probă: certificatele de calitate-garanție semnate de reprezentanții părților la data de 14.02.2018, procesul-verbal de punere în funcțiune nr. x/21.02.2018 semnat de reprezentanții intimatei A. și cei ai D.G.P.L.C.M.B., adresa emisă de A. și înregistrată Ia D.G.P.L.C.M.B. sub nr. x/05.04.2018, plângerea prealabilă formulată de A. împotriva notificării de reziliere a contractului de furnizare de produse nr. x/14.12.2017, înregistrată la D.G.P.L.C.M.B. sub nr. x/20.04.2018, cererea de chemare în judecată formulată de A. în contradictoriu cu D.G.P.L.C.M.B., ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018, mărturisirile intimatei-reclamante, decizia civilă nr. 1954/21.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019.

Cercetând cuprinsul deciziei recurate, Înalta Curte observă că instanța de apel a analizat în detaliu probatoriul administrat în cauză, făcând trimitere la probele socotite relevante. Astfel, instanța a analizat, pe de o parte, dând eficiență efectului de opozabilitate instituit de art. 435 alin. (2) C. proc. civ., statuările instanțelor din cuprinsul hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2018, înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, privind rezilierea de drept a contractului încheiat între DGPLCMB și A. privind sistemul care a format și obiectul contractului de furnizare încheiat între părțile prezentului litigiu.

De asemenea, instanța a analizat cuprinsul contractului, procesele-verbale depuse la dosar, statuările expertului, corespondența dintre părți, precum și răspunsurile relevante la interogatoriu.

Mai mult, astfel cum reiese din primul paragraf, pagina 14, precum și din cel de-al treilea paragraf al paginii 16, instanța de apel a analizat cauza și din perspectiva recepției care s-a realizat la data de 14.02.2018 între părți și a documentelor încheiate la acea dată, însă a reținut că, ulterior acestui moment, au avut loc întâlniri ulterioare pentru testarea modulului de identificare-localizare termală ființe vii, astfel că instanța de apel a concluzionat în sensul că mențiunile din procesele-verbale, cu referire la predarea produselor complete și în stare perfectă de funcționare, au fost inserate în mod formal, testările ulterioare dovedind existența unor nefuncționalități.

Prin urmare, chiar dacă nu s-a făcut referire la fiecare probă în parte, argumentele prezentate de către instanță, formulate pe baza unui probatoriu complex, minuțios analizat, sunt de natură a susține pe deplin soluția pronunțată și a exclude orice viciu de nelegalitate care să justifice casarea hotărârii. Implicit, motivarea instanței exclude relevanța probelor indicate de către recurenta-pârâtă prin intermediul recursului.

În acest context, Înalta Curte subliniază că, pentru a corespunde exigențelor legale, nu este necesar ca o hotărâre să analizeze, exhaustiv, toate probele depuse la dosar, uneori o atare sarcină fiind dificilă, având în vedere numărul ridicat de înscrisuri depuse de părți la dosar. În măsura în care instanța analizează probele relevante, prezentând în mod convingător argumentația pe baza căreia a adoptat soluția, hotărârea judecătorească este legală și nu poate fi casată pe baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A mai invocat recurenta-pârâtă nesocotirea de către prima instanță a prevederilor art. 264 alin. (2) din C. proc. civ. raportate la cele ale art. 349 alin. (1) din același cod, susținând că în mod nelegal instanța de apel nu a valorificat mărturisirea realizată de către intimata-reclamantă prin răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriul administrat în apel, din care ar rezulta lipsa interdependenței dintre contractul de furnizare de produse nr. x/14.12.2017 și cel încheiat între părțile litigante. Și această critică este nefondată.

Deși instanța de recurs nu are îndrituirea, în realizarea controlului judiciar, de a efectua o reevaluare a probatoriului, din examinarea sumară a răspunsului la întrebarea nr. 6 din interogatoriul administrat intimatei-reclamante reiese că aceasta nu a recurs la o mărturisire, ci doar a afirmat că sistemul se află în posesia sa, nefolosit. Prin urmare, sensul întrebării, înțeles de către intimata-reclamantă, viza folosirea sau nefolosirea sistemului de către beneficiarul final, iar nu eventuala interdependență între, pe de o parte, contractul dedus judecății în prezentul litigiu și, pe de altă parte, cel încheiat de intimata-reclamantă cu beneficiarul final.

Referitor la încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 291 C. proc. civ., Înalta Curte observă că argumentele prezentate nu constituie, în realitate, critici de nelegalitate, ci unele de netemeinicie, vizând diferite variante ale contractului încheiat între părți, iar analiza acestora implică, în mod necesar, reevaluarea probatoriului. Or, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, în recurs nu este posibilă analiza probatoriului pe baza căruia se stabilește situația de fapt, acesta fiind un aspect de temeinicie, iar nu de legalitate și, prin urmare, excedează limitelor devoluțiunii instituite de lege în această etapă procesuală.

A mai invocat recurenta-pârâtă nesocotirea de către instanța de apel a prevederilor art. 430 alin. (2) și ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., prin ignorarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 1954/21.11.2019 a Curții de Apel București, în cuprinsul căreia s-ar fi reținut că recurenta Conexiuni 2544 S.R.L. se obligase să-i furnizeze intimatei doar o parte dintre echipamentele/modulele ce intrau în alcătuirea "sistemului" pe care aceasta din urmă se obligase să-l livreze către D.G.P.L.C.M.B., iar nu însuși acest sistem.

Cercetând cuprinsul deciziei la care recurenta-pârâtă face trimitere, Înalta Curte observă că prin intermediul acesteia nu a fost dezlegat aspectul referitor la obiectul contractului de furnizare încheiat între părți. Fragmentul citat de către recurenta-pârâtă nu reprezintă o statuare a instanței, ci o redare a suținerii părții. Or, astfel cum reiese din chiar prevederile legale invocate de recurenta-pârâtă, ceea ce intră în autoritate de lucru judecat sunt dezlegările oferite de instanță, iar nu afirmațiile părților.

Cercetând în continuare criticile aduse de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că este nefondat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a enunțat exigențele pe care o hotărâre judecătorească trebuie să le respecte din punctul de vedere al motivării, reținând, în cauza Albina împotriva României, că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Prin urmare, C. proc. civ. și art. 6 CEDO impun judecătorului obligația de a motiva corespunzător hotărârea pe care o pronunță, făcând referire la probele administrate, indicând motivele de fapt și de drept pe care le reține și oferind răspuns apărărilor esențiale ale părților.

În cauză, Înalta Curte constată că instanța de apel a motivat în mod corespunzător decizia atacată, redând situația de fapt, prevederile legale incidente, expunând un raționament logico-juridic convingător și oferind răspuns detaliat tuturor susținerilor esențiale ale părților. De asemenea, instanța de apel a analizat și probatoriul socotit relevant (înscrisuri, declarații de martori, interogatoriu, expertiză), astfel încât critica recurentei-pârâte, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este fără suport.

Astfel cum deja s-a argumentat în cadrul analizei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel a oferit răspuns, chiar dacă uneori implicit, tuturor susținerilor esențiale ale părților, probatoriul analizat și considerat relevant susținând în mod convingător soluția adoptată.

Recurenta-pârtâtă reproșează instanței de apel că nu a analizat mărturisirea judiciară din cuprinsul răspunsului la întrebarea nr. 6 din interogatoriul administrat intimatei-reclamante, însă, astfel cum deja s-a argumentat, respectivul răspuns nu conține o mărturisire. Prin urmare, instanța de apel nu era ținută să înlăture o probă care nu există.

Tot astfel, după cum deja s-a observat, decizia civilă nr. 1954/21.11.2019 nu cuprinde o statuare a instanței care să intre în puterea de lucru judecat, astfel că, și de această dată, nu este vorba de o probă care să se fi impus a fi analizată și reținută de către instanța de apel.

Nefondată este și critica potrivit căreia instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor pârâtei referitoare la caracterul abuziv al rezoluțiunii unilaterale a contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 și la decăderea intimatei din dreptul de a invoca viciile bunurilor livrate ulterior recepționării acestora, potrivit art. 1767 alin. (2) din C. civ.. Aceste apărări au fost analizate și li s-a oferit răspuns, astfel cum reiese din considerentele expuse în pagina 17 a deciziei, instanța de apel arătând că "nu se susține argumentul pârâtei în sensul că în toată această perioadă reclamanta nu a trimis pârâtei nicio informare și/sau notificare scrisă privind neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor, câtă vreme au existat discuții și întâlniri între părți legate de nefuncționarea sistemului și încetarea contractului".

Deopotrivă, în pagina 14, primul paragraf al deciziei, se face vorbire despre existența unor vicii ascunse, iar la pagina 16, paragraful 2, despre vicii intrinseci, reieșind că s-a oferit un răspuns implicit și apărării pârâtei întemeiată pe art. 1767 alin. (2) din C. civ., care reglementează recepția bunului de către beneficiar.

Referitor la modalitatea în care instanța de apel a analizat condiția punerii în întârziere a debitorului, Înalta Curte observă că, într-adevăr, în cuprinsul deciziei această condiție a fost analizată în mod sumar, menționându-se doar că este îndeplinită și făcându-se referire la art. 1552 C. civ.

Cu toate acestea, se impune a se preciza că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. implică omisiunea instanței de a motiva un aspect esențial. Deși condiția punerii în întârziere a fost în mod expres reținută ca fiind necesară de către instanța de apel, Înalta Curte constată că, din considerentele expuse în cuprinsul deciziei, reiese că în discuție este rezoluțiunea unilaterală, declarată de către intimata-reclamantă în temeiul unei clauze contractuale, respectiv în temeiul art. 9.3-9.4 din contractul încheiat între părți, din care rezultă dreptul părților de a rezoluționa contractul prin notificare.

Conform art. 1552 alin. (1) C. civ., rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere.

Din cuprinsul acestui text legal reies trei ipoteze în care poate opera rezoluțiunea unilaterală: când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere, respectiv când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere.

Deopotrivă, mai reiese din același text legal că, în vreme ce ultimele două ipoteze sunt condiționate de punerea în întârziere, prima ipoteză nu cuprinde o atare condiționare.

După cum reiese din considerentele instanței de apel, necontestate pe calea recursului, în cauza de față rezoluțiunea unilaterală a operat în temeiul clauzei contractuale care permitea o astfel de sancțiune, fiind incidentă prima ipoteză reglementată de art. 1552 alin. (1) C. civ.. Prin urmare, nu este indispensabilă condiția punerii în întârziere, astfel că viciul constând în nemotivarea corespunzătoare a acestei condiții nu poate conduce la casarea hotărârii, întrucât aspectul în discuție nu este unul esențial pentru soluția ce se impune în cauză.

Nefondată este și critica recurentei-pârâte privind existența unor considerente contradictorii.

Subsumat acestei critici, recurenta-pârâtă susține că, într-o primă fază, Curtea de Apel București a arătat că termenul în care trebuiau livrate echipamentele nu este relevant în determinarea legăturii dintre cele două contracte, pentru ca apoi să revină si să afirme că recurenta era ținută să respecte termenul de livrare asumat de intimată prin contractul încheiat cu D.G.P.L.C.M.B.

Aceste considerente însă nu sunt contradictorii. Instanța de apel a argumentat în sensul că poate exista interdependență între cele două contracte (contractul încheiat între părțile din prezenta cauză și contractul încheiat între intimata-reclamantă și beneficiarul final al produsului) chiar dacă termenele de livrare sunt diferite însă, în același timp, a arătat că termenul din contractul cu beneficiarul inițial era esențial pentru scopul contractului încheiat între părțile litigante. Cu alte cuvinte, ceea ce a intenționat instanța de apel să afirme este că deși interdependența dintre cele două contracte nu este afectată de diferența existentă între termenele de livrare stabilite în cuprinsul fiecăruia, era esențial ca livrarea produsului de către recurenta-pârâtă să respecte termenul de livrare a aceluiași produs către beneficiarul final. Astfel cum se poate observa, atare considerente nu conțin contradicții, ci sunt chiar complementare.

A invocat recurenta-pârâtă și cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce privește situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reamintește că recursul este o cale de atac extraordinară, ce poate fi exercitată doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Prin intermediul recursului nu pot fi spuse cenzurii instanței de control judiciar aspecte de temeinicie, precum reevaluarea probatoriului sau a situației de fapt reținute de către instanțele de fond, ci exclusiv aspecte de legalitate.

Prin recursul declarat, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă aduce în discuție, preponderent, chestiuni ce țin de temeinicia deciziei recurate. Deși invocă, în mod formal, nesocotirea de către instanța de apel a prevederilor legale care reglementează interpretarea contractului, a prevederilor art. 1270 din C. civ. și a celor care privesc rezoluțiunea, în realitate, recurenta-pârâtă tinde la reevaluarea probatoriului.

Cercetând cuprinsul deciziei recurate, Înalta Curte observă că instanța de apel a aplicat normele legale privind interpretarea contractului, analizând clauzele contractuale individual și coroborat, precum și aspecte extrinseci contractului, precum comportamentul ulterior al părților, răspunsurile la interogatoriu, alte înscrisuri. Așadar, în cauză, recurenta-pârâtă nu critică, în realitate, modalitatea în care instanța de apel a aplicat normele privind interpretarea contractului, ci rezultatul acestei interpretări, care, însă, reprezintă un aspect de temeinicie, ce nu poate forma obiectul cenzurii pe calea recursului.

Deopotrivă, reprezintă o chestiune de temeinicie și caracterul însemnat al neexecutării, de natură a atrage sancțiunea rezoluțiunii. Din această perspectivă, instanța de apel a prezentat în mod convingător argumentele sale, arătând, la paginile 17 și 18 ale deciziei, că din cauza acestei neexecutări sistemul nu a funcționat. Analiza criticii recurentei-pârâte ar impune reevaluarea probatoriului, operațiune care, însă, nu este permisă în etapa recursului.

Cât privește criticile referitoare la raportul de expertiză, Înalta Curte le socotește nefondate, din cuprinsul deciziei recurate reieșind că instanța de apel a ținut seama de cele constatate de către expert, în sensul că modulul rețea independentă de comunicare și identificare celulare active nu poate fi pus în funcțiune, din lipsa autorizației pentru frecvențele radio reglementate de O.U.G. nr. 111/2011, expirând licența de utilizare a programului de control. De asemenea, instanța de apel a reținut și răspunsul expertului la obiecțiuni, în sensul că pârâta nu a pus la dispoziție o licență provizorie, deși s-a oferit să o obțină. Susținerea recurentei-pârâte conform căreia testarea se putea realiza și în lipsa unei licențe tinde să contrazică susținerile expertului, evaluarea sa în recurs presupunând o reapreciere a probatoriului.

Deopotrivă, mai constată Înalta Curte că, prin intermediul acestei critici, recurenta-pârâtă tinde să inverseze sarcina probei, corect reținută de către instanța de apel, în condițiile existenței unei hotărâri judecătorești definitive care a constatat nefuncționalitatea sistemului livrat, hotărâre ce are efect de opozabilitate față de recurenta-pârâtă.

Nu în ultimul rând, cât privește criticile referitoare la condiția punerii în întârziere, astfel cum deja s-a argumentat, aceasta nu reprezenta, în contextul cauzei, o condiție necesară pentru operarea rezoluțiunii, astfel că nu pot constitui motive de nelegalitate a deciziei recurate.

Pentru toate aceste considerente, constatând că decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Conexiuni 2544 S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 150/2024 din 01 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Văzând aceste dispoziții legale, precum și faptul că recurenta-pârâtă a pierdut procesul prin respingerea ca nefondată a cererii sale de recurs, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata către intimata-reclamantă a sumei de 29.608,08 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform dovezilor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă CONEXIUNI 2544 S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 150/2024 din 01 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Obligă recurenta-pârâtă Conexiuni 2544 S.R.L. să plătească intimatei-reclamante A. suma de 29.608,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 noiembrie 2024.