ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 94/2022

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 29.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând constatarea nulității absolute a clauzelor 6.1., 6.4. și 4.6.7 din contract și obligarea pârâtei la plata obligației principale, conform contractului nr. EPR 1339/11.01.2017 în cuantum de 230.136,48 RON, precum și la plata obligațiilor accesorii reprezentând daune interese pentru neexecutarea la timp a obligației de plată principale, calculată de la data de 17.11.2017 până la data plății. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În drept, reclamanta a indicat prevederile art. 192 și următoarele C. proc. civ., art. 1403, art. 1405, art. 1535, art. 1523, art. 1554 alin. (4) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3006 din 17 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., împotriva pârâtei B.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii apelate, urmând ca, în rejudecare, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată în sensul constatării nulității absolute a clauzelor 6.1, 6.4, și 4.6.7 din contract și obligarea pârâtei B. la plata sumei de 230.136,48 RON, precum și a dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011 și până la momentul plății.

Prin decizia civilă nr. 440 A din 10 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 3006/17.10.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata B. Totodată, a respins cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, la instanța de apel.

După expunerea unor considerații cu privire la situația de fapt relevantă, în motivare, recurenta a susținut că:

(i) decizia civilă nr. 440A/10.03.2021 este vădit nelegală deoarece nesocotește dreptul la un proces echitabil prin aceea că instanța de apel i-a respins criticile formulate, utilizând argumente contradictorii și vădit nelegale - normele de drept încălcate fiind dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b), cât și dispozițiile art. 6 din C. proc. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că, întrucât instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată argumentând că B.. și-a exercitat în mod legal dreptul de a rezilia contractul încheiat cu A. S.R.L., decizie care a fost exprimată de către aceasta din urmă prin notificarea de reziliere din data de 02.11.2017, prin cererea de apel, a criticat sentința civilă și, implicit, temeinicia notificării de reziliere, argumentând, în esență, că instanța de fond a omis să analizeze apărările pe care le-a formulat în susținerea temeiniciei cererii de chemare în judecată și, implicit, netemeinicia măsurii rezilierii dispusă de B., respectiv că, în mod nelegal instanța de fond și-a însușit doar apărările pârâtei B.

Totodată, a învederat că, prin cererea de apel, a dezvoltat două critici care au vizat, în esență, lipsa oricărei relevanțe sau puteri probatorii a înscrisului reprezentat de procesul-verbal întocmit la data de 02.11.2017 de prepusul intimatei pârâte B. cu ocazia unei presupuse vizite la reciclatorul C. coroborat cu neacordarea unei relevanțe înscrisului probator constând în declarația reciclatorului Întreprinderea de Stat Fabrica de Sticlă Chișinău prin care aceasta a admis că a reciclat de la A. o cantitate de 227,52 tone deșeu de ambalaj din sticlă cod 15 01 07 (pct. 13 din cererea de apel). Cea de a doua critică (pct. 14 din cererea de apel) pe care a formulat-o a privit validarea, în mod nelegal/neîntemeiat, de către instanța de fond, a temeiniciei notificării de reziliere pe considerentul că documentația de trasabilitate nu era conformă, reținându-se în acest sens observațiile formulate de B. prin e-mail-ul din data de 31.10.2017, cu ignorarea apărărilor formulate de autoarea prezentului demers judiciar, prin care a arătat că aceste neconformități - astfel cum au fost numite de intimata pârâtă, constituie aspecte pur formale (lipsa unor date nesemnificative în demersul de raportare al acestor cantități), pe care oricum le-a remediat imediat (în acest sens fiind email-ul din data de 01.11.2017).

În continuare, a precizat că instanța de apel a respins aceste critici, însă, în accepțiunea recurentei, relevant din perspectiva acestui prim motiv de recurs nu este caracterul întemeiat sau nu al argumentelor aduse de instanță, ci faptul că instanța de apel a statuat ca fiind neîntemeiate criticile formulate pentru considerentul că instanța de fond a folosit apărările formulate de B. doar pentru a expune o situație factuală și că, într-o atare situație, nu este relevant că apărările A. S.R.L. au fost ignorate din expunerea argumentației instanței de fond.

Practic, în opinia recurentei, instanța de apel a considerat că, deși trebuie analizată temeinicia măsurii rezilierii contractului dispusă de una din părți, reținerea de către instanța de fond doar a argumentelor și a apărărilor formulate de B. nu este un aspect foarte relevant, deoarece această manieră de argumentare este doar de natură factuală și că această manieră de argumentație nu a influențat în final decizia instanței de fond în soluționarea acțiunii civile.

Recurenta consideră că această argumentație este nelegală, fiind în contradicție cu ceea ce instanța de judecată are de analizat și de soluționat, respectiv, dacă este temeinică sau nu măsura rezilierii și, implicit, dacă este temeinică sau nu solicitarea de plată a contravalorii serviciilor prestate de A. S.R.L.

Totodată, recurenta a apreciat ca fiind relevant faptul că instanța de apel a considerat, prin întreaga argumentație prezentată în analiza primului motiv de apel, că aspectele probatorii propuse de ambele părți, care ar fi trebuit să se excludă unele pe altele, nu sunt decât aspecte factuale.

Astfel, în accepțiunea recurentei, maniera în care instanța de apel a analizat această primă critică formulată în apel constituie un exemplu evident de încălcare a dreptului la un proces echitabil din moment ce criticile au fost respinse într-o manieră nejudicioasă și total neconvingătoare.

Susținând, așadar, că motivarea trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate de părți sau asupra criticilor formulate, recurenta afirmă că aceste cerințe nu au fost respectate de instanța de apel și nici de instanța de fond, sens în care solicită admiterea recursului sub acest prim motiv, urmând ca instanța de apel să restabilească prin raportare la probatoriul administrat dacă măsura rezilierii este temeinică sau nu.

De asemenea, în considerarea acestui prim motiv de recurs, recurenta a susținut și faptul că instanța de apel, în aceeași manieră contradictorie și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, a respins și criticile formulate prin motivele de apel - pct. II. 3, critici prin care autoarea prezentului demers judiciar a semnalat încălcarea principiului disponibilității în ceea ce privește apărările formulate de B. cu privire la inexistența obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate acesteia, cât și a principiului contradictorialității cu privire la același aspect.

În concret, recurenta a arătat că, prin motivele de apel dezvoltate la pct. 18-20, a susținut faptul că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității prin aceea că și-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată pe argumente străine de apărările B.

În continuare, recurenta a redat respectivele motive/argumente, susținând că, în mod aparent și, oricum, superficial, instanța de apel a răspuns în mod real doar primei critici (cea de la pct. 18 din cererea de apel), instanța făcând referire la apărarea susținută exclusiv oral de B. S.R.L. cu ocazia dezbaterilor din 03.10.2019 privitor la pretinsa acceptare din partea recurentei-reclamante a deciziei de încetare a contractului, ceea ce, în accepțiunea sa, nu echivalează cu o apărare propriu-zisă, mai ales că această apărare a fost formulată după închiderea dezbaterilor.

Totodată, a arătat că restul criticilor care au vizat încălcarea principiului disponibilității nu au fost analizate sub nicio formă de instanță, motiv pentru care apreciază că încălcarea dreptului la un proces echitabil este evidentă.

În egală măsură, recurenta solicită ca aceeași critică să fie avută în vedere și cu privire la motivele de apel pe care le-a dezvoltat din perspectiva încălcării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare - critici dezvoltate la pct. (ii) - subpunctele 22-23, în privința cărora susține că nu au fost analizate sub nicio formă de instanța de apel (considerentele instanței de apel privitor la acest motiv de apel - i.e., II.3 fiind identificate doar la pagina 9 din decizia recurată).

În continuare, printr-o altă critică, recurenta a susținut că:

(ii) decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 13 din C. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că ambele instanțe de judecată au reținut că manifestarea de voință exprimată de A. S.R.L. prin e-mail-ul din 14.11.2017 reprezintă o acceptare a încetării contractului - măsură care, însă, fusese dispusă de B. S.R.L. la un moment anterior (02.11.2017).

Totodată, a mai învederat că, prin motivul de apel dezvoltat la pct. II.4 subpunctele 24-34, a adus mai multe argumente prin care a arătat că renunțarea la un drept trebuie să fie expresă și neechivocă și că, în atare condiții, e-mail-ul pe care l-a transmis la 14.11.2017 nu întrunește aceste condiții - nu conține o manifestare expresă și neechivocă și că, oricum, circumstanțele în care a fost transmis acest e-mail nu reclamă o astfel de conduită.

În continuare, analizând considerentele instanței de apel referitoare la respectivele critici, recurenta a susținut că nu identifică niciun argument sau contraargument pentru care ar fi trebuit să conteste într-un termen rezonabil decizia B. de a înceta contractul.

Mai mult, recurenta subliniază că singurul termen rezonabil care putea fi avut în vedere este termenul de prescripție pe care l-a respectat (din perspectiva contestării deciziei de încetare a contractului), astfel că, în opinia sa, acest prim argument al instanței de apel este vădit superfluu.

Totodată, a mai învederat că opțiunea sa de a cere societății B.. să îi ofere o declarație privind neutilizarea documentației de trasabilitate a avut exclusiv rolul de a verifica dacă B. a utilizat documentația de trasabilitate, utilizare care presupune depunerea on-line a unor declarații privind obligațiile de mediu, dar nu și a întregii documentații de trasabilitate, ceea ce înseamnă că restituirea în original a documentației către A. nu ar fi exclus ca B. să nu-și fi atins scopul urmărit prin contract, raportând la autoritățile de mediu inclusiv cantitatea de 227,52 tone de ambalaj din sticlă colectat și reciclat de A. S.R.L.

În concluzie, recurenta susține că argumentele prezentate de instanță pentru a justifica o conduită implicită din partea A. S.R.L. sub aspectul pretinsei acceptări a încetării contractului constituie doar argumente superflue și lipsite de orice relevanță juridică, iar manifestarea de voință evidențiată în e-mail-ul din data de 14.11.2017 nu reprezintă o renunțare la dreptul de a pretinde contravaloarea serviciilor prestate sau că, prin acest e-mail, a acceptat încetarea contractului ca urmare a măsurii dispuse de B..

Dimpotrivă, singura manifestare de voință reală și expresă din partea A. S.R.L. în relația B. a fost aceea de a pretinde contravaloarea serviciilor prestate, prin intermediul prezentului demers judiciar.

În altă ordine de idei, recurenta subliniază că instanța a fost învestită să analizeze temeinicia rezilierii prin raportare la circumstanțele existente la momentul la care această măsură a fost dispusă de către B., respectiv 02.11.2017.

Or, în accepțiunea recurentei, la acest moment de referință nu a existat nicio manifestare de voință din partea A. S.R.L. - implicită sau explicită, care să fi determinat B. S.R.L. să considere că recurenta și-ar fi asumat o culpă în executarea contractului.

Astfel, în accepțiunea autoarei prezentului demers judiciar, B. este ținută să justifice temeinicia măsurii rezilierii contractului, iar instanța de judecată trebuie să aibă în vedere orice aspect pe care îl consideră relevant din perspectiva A. S.R.L., prin raportare la momentul rezilierii sau anterior momentului rezilierii, și nicidecum de la un moment ulterior.

Concluzionând, recurenta afirmă că nu găsește niciun motiv pentru care analiza temeiniciei măsurii rezilierii trebuie să privească o conduită/o acțiune sau inacțiune care are loc după momentul de referință (data rezilierii contractului).

În încheiere, recurenta-reclamantă reiterează solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În drept, a arătat că prezentul demers judiciar se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și pe toate celelalte dispoziții la care a făcut trimitere în cererea de recurs.

La 13 decembrie 2021, intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând, totodată, și nulitatea recursului atât față de depunerea tardivă a dovezii achitării taxei judiciare de timbru, cât și față de achitarea acesteia într-un cont greșit, către alt beneficiar.

La 21 decembrie 2021, întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Totodată, prin rezoluția din 21 decembrie 2021, s-a stabilit termen de judecată la 25 ianuarie 2022, cu citarea părților, dată la care instanța de recurs a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii și a reținut cauza în pronunțare.

Analizând recursul formulat de reclamanta A. prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se cuvine menționat faptul că, deși autoarea prezentului demers judiciar și-a subsumat totalitatea criticilor formulate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, nu toate criticile corespund acestui motiv de nelegalitate, care vizează în mod exclusiv aplicarea greșită a normelor de drept material.

În concret, printr-un prim set de critici, recurenta susține că decizia instanței de apel nr. 440A/10.03.2021 este vădit nelegală deoarece nesocotește dreptul la un proces echitabil prin aceea că instanța de apel a respins criticile pe care autoarea prezentului demers judiciar le-a formulat în apel, utilizând argumente contradictorii și nelegale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 6 din C. proc. civ.

Din perspectiva criticii formulate, ceea ce interesează este dacă, în apel, instanța de prim control judiciar a analizat în concret motivele de apel/criticile formulate împotriva hotărârii primei instanțe de fond. Or, așa cum rezultă din însăși formularea motivului de recurs, recurenta nu susține faptul că instanța de apel a ignorat criticile formulate pe calea apelului (pct. 13 și 14 din cererea de apel, cărora le-a alocat aproape două pagini), ci maniera în care a procedat la analiza acestora.

De altfel, așa cum reiese din cuprinsul paragrafului 10 al memoriului de recurs, însăși autoarea admite faptul că "relevant din perspectiva acestui prim motiv de recurs nu este caracterul întemeiat sau nu al argumentelor aduse de această instanță…".

În altă ordine de idei, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia instanța de apel a utilizat argumente contradictorii, întrucât recurenta se rezumă la o simplă afirmație, fără a arăta în concret care sunt acele argumente/considerente pretins a fi contradictorii. Totodată, o eventuală contradictorialitate ar trebui semnalată în cuprinsul hotărârii atacate, și nu între hotărârea atacată și cea a instanței de fond, relevant fiind paragraful 13 al memoriului de recurs, în care se arată că:

"Este de prisos să redăm paragrafe din considerentele celor două hotărâri ale instanțelor de fond pentru a evidenția cu exemple acest gen de argumentație mai ales că considerentele acestor hotărâri sunt contradictorii pe alocuri".

De asemenea, se cuvine menționat faptul că întregul raționament al recurentei este viciat de faptul că aceasta se află în eroare cu privire la însuși obiectul învestirii instanței.

Așadar, contrar afirmațiilor recurentei (a se vedea paragrafele 12, 15 și 18 din memoriul de recurs), instanța nu poate stabili temeinicia/legalitatea actului juridic unilateral al pârâtei prin care aceasta a reziliat contractul încheiat între părți, întrucât obiectul acțiunii constă în însăși plata prestației/a ultimei facturi emise de societatea reclamantă.

Prin urmare, în lipsa contestării măsurii de reziliere a contractului, instanța nu poate să stabilească legalitatea conduitei părții adverse, așa cum susține în mod greșit recurenta, întrucât obiectul învestirii instanței nu se confundă cu apărările pârâtei, față de care, la rândul ei, și reclamanta a formulat apărări.

În continuare, autoarea prezentului demers judiciar susține că, în considerarea aceluiași motiv de recurs, instanța de apel, în aceeași manieră contradictorie și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, a respins și criticile formulate prin motivele de apel dezvoltate la pct. 18-20 din cererea de apel, prin care a semnalat încălcarea principiilor disponibilității și contradictorialității în ceea ce privește apărările formulate de B. cu privire la inexistența obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate acesteia.

Contrar afirmațiilor recurentei, care, cu indulgență, admite faptul că instanța de apel a răspuns în mod real doar primei critici (celei de la pct. 18 din cererea de apel), susținând că restul criticilor referitoare la încălcarea principiului disponibilității nu au fost analizate, aceeași remarcă fiind făcută și cu privire la motivele dezvoltate la subpunctele 22-23 din cererea de apel din perspectiva încălcării principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, instanța de recurs reține că (sub)punctele din cererea de apel la care recurenta face referire sunt subsumate celui de-al treilea motiv de apel, pe care instanța de prim control l-a analizat, considerentele în acest sens fiind dezvoltate la pag. 9-10 din decizia recurată. De altfel, chiar de la debutul analizei celui de al treilea motiv de apel, Curtea a reținut că, "prin cel de-al treilea motiv de apel, se invocă de către apelantă încălcarea principiului disponibilității, a contradictorialității și al dreptului la apărare, …..".

Prin urmare, se constată că hotărârea curții de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, instanța nefiind ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți. Instanța poate să sistematizeze susținerile părților și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, astfel încât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.

Procedând la analiza ultimei critici, se impune precizarea că, în ședință publică, apărătorul recurentei-reclamante a susținut într-o manieră diferită acest motiv de nelegalitate, astfel încât, instanța de recurs va avea în vedere exclusiv motivul de nelegalitate și dezvoltarea acestuia, așa cum acestea au fost formulate în scris, prin însuși memoriul de recurs.

Așadar, Înalta Curte reține că, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că decizia instanței de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 13 din C. civ., întrucât, în accepțiunea sa, renunțarea la un drept trebuie să fie expresă și neechivocă, astfel încât e-mail-ul pe care aceasta l-a transmis în data de 14.11.2017 nu întrunește aceste condiții, dar și că circumstanțele în care a fost transmis acest e-mail nu reclamă o astfel de conduită.

Instanța de recurs reține că, în susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta nu arată, în concret, în ce modalitate instanța anterioară a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale sus amintite, ci, în realitate, recurenta tinde la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză, așa cum s-a reținut și în etapa procesuală anterioară, relevantă fiind analiza instanței de apel de la pagina 10 a deciziei recurate (pct. IV) în care s-a arătat că, "o altă critică privește greșita interpretare a conținutului unui mijloc de probă (emailul din 14.11.2017), ….".

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.. O reinterpretare a probatoriilor administrate în cauză nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, așa cum s-a arătat anterior, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai poate reanaliza probele depuse la dosar, așa cum tinde recurenta, pentru a schimba datele referitoare la situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către instanțele anterioare.

Constatând, așadar, că nu poate fi reținută niciuna dintre criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 440 A din 10 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 440 A din 10 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2022.