ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 546/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 14 iulie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că, la data de 8 aprilie 2021, a intervenit rezilierea contractului cadru C. din data de 16 ianuarie 2021 din culpa pârâtei, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.337.059,50 RON, cu titlu de despăgubiri pentru rezilierea contractului și să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor pretinse, calculate de la data de 12 aprilie 2021 până la plata integrală a debitului principal.

Prin încheierea din 21 septembrie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a declarat, în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ., terminată cercetarea judecătorească și a stabilit termen pentru dezbaterea asupra fondului la data de 19 octombrie 2021, punându-se în vedere părților să depună concluzii scrise cu o săptămână înaintea termenului acordat.

Prin sentința civilă nr. 2830 din 17 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă cererea de chemare în judecată, fiind obligată reclamantă să achite pârâtei suma de 23.552,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 21 septembrie 2021 și a sentinței civile nr. 2830 din 17 noiembrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021 a formulat apel reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1083/A din 5 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 21 septembrie 2021 și a sentinței civile nr. 2830 din 17 noiembrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, în sensul de a se constata că la data de 8 aprilie 2021 a intervenit rezilierea Contractului cadru C. din 16 ianuarie 2021 din culpa intimatei; obligarea acesteia la plata sumei de 8.337.059,50 RON, reprezentând daune-interese estimate pentru rezilierea contractului din culpa intimatei; obligarea intimatei la plata dobânzii penalizatoare, datorată din 12 aprilie 2021 și până la data prezentei cereri, precum și în continuare până la plata integrală a debitului principal solicitat la pct. 2, cu cheltuieli de judecată.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit art. 16 și 17 din Contractul C. încheiat între părți, întrucât a preluat în mod eronat faptul ca B. putea solicita oricând ca A. să depună vreo garanție, însă așa cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată, dar și prin cererea de apel, potrivit art. 16 din contract, intimata B. putea solicita garanții doar pentru tranzacții noi, nu și pentru cele aflate în derulare.

Acest aspect a fost consfințit de părți prin Actul Adițional nr. 1 din 10 martie 2020, în care se reține că art. 16 a fost modificat în sensul că s-a recunoscut dreptul oricăreia dintre părți de a condiționa intrarea în vigoare a unei Tranzacții Individuale de prezentarea de către cealaltă parte a unui Document de Garanție considerat suficient de partea solicitantă. In acest sens, partea solicitantă urma să comunice celeilalte părți în termen de 2 zile lucrătoare de la încheierea tranzacției tipul de Document de Garanție solicitat, perioada sa de valabilitate și suma pe care acesta trebuie să o acopere.

Or, din interpretarea clauzelor art. 16 atât în forma inițiala, cât și în forma modificată, reiese faptul că intimata B. putea solicita garanții doar pentru tranzacțiile noi, însă instanța a apreciat eronat faptul că art. 16 se coroborează cu art. 17 din Contract și că intimata avea dreptul de a solicita garanții pentru orice tranzacție, chiar și pentru cele în curs.

Așadar, la momentul suspendării livrărilor de energie, B. nu avea dreptul de a solicita garanție, în sensul prevăzut de art. 16 din Contract.

Astfel, structura generală a garanțiilor pe care oricare parte le putea solicita a fost modificată prin Actul Adițional nr. 1 din 10 martie 2020, prin care s-a stabilit că pot fi solicitate garanții numai cu ocazia încheierii unei noi Tranzacții Individuale, în termen de 2 zile de la încheierea acesteia și care să fie aferent exclusiv respectivei Tranzacții.

Prin urmare, intimata nu era în drept să solicite constituirea unei asemenea garanții pentru Tranzacții Individuale deja încheiate și care se aflau în curs de executare.

În acest sens, recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit art. 17 din Contract, în sensul că a apreciat că oricând pe parcursul derulării contractului B. putea solicita constituirea unei garanții de către A..

Așadar, potrivit art. 17.1 din Condițiile generale ale contractului, solicitarea de constituire a garanției poate fi formulată oricând pe durata contractului, dacă una dintre părți considera că s-a produs o schimbare negativă semnificativă cu privire la cealaltă parte, astfel cum este definită aceasta la art. 17.2 din Condițiile generale ale contractului, însă acest articol nu prevede posibilitatea de a solicita Garanții pentru Tranzacții Individuale deja încheiate.

La acest articol se prevede că "oricând pe durata contractului" se pot solicita astfel de Garanții, însă formularea are în vedere întreaga relație contractuală, care se compune din mai multe Tranzacții Individuale, prin urmare, clauza se poate interpreta și în sensul că oricând pe durata contractului, dar cu privire la Tranzacțiile Individuale noi se pot solicita astfel de garanții.

Or, conform art. 1269 C. civ., dacă după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, el se interpretează în favoarea celui care se obliga și, prin urmare, clauza trebuie interpretată în favoarea recurentei, astfel cum s-a arătat anterior.

Mai mult decât atât, art. 17.2 lit. h) din contract prevede că una dintre părți poate, oricând pe durata contractului, să solicite constituirea unei garanții de către cealaltă parte, în termen de 3 zile de la primirea unei notificări în acest sens, dacă în privința acesteia din urmă a intervenit o Schimbare Negativa Semnificativa, prin diminuarea capacității de îndeplinire a obligațiilor.

Astfel cum se poate observa, condiția prevăzută de art. 17.2 lit. h) este ca, la data de 26 martie 2021, A. să se fi aflat în situația diminuării capacității de a-si îndeplini obligațiile, or din cuprinsul Notificării, motivele invocate sunt unele generalități legate de piață și nimic concret cu privire la diminuarea capacității recurentei de plată.

Așadar, B. a invocat diminuarea capacității de plata a A., la data de 26 martie 2021, ca urmare atât a situației financiare a A., cât și "a situației existente la nivelul pieței de energie electrică, caracterizată prin lipsa de lichiditate și prețuri mult peste media anilor anteriori".

În acest sens, recurenta arată că instanța de apel a apreciat că diminuarea capacității A. de a-și onora obligațiile asumate prin contract poate fi determinată nu doar exclusiv de o degradare a situației sale financiare, dar și de factori externi, cum ar fi situația de pe piața de energie, mai exact de creșterea preturilor pe piața spot față de preturile de pe piața forward, care ar fi putut influenta incidența clauzei de la art. 17, chiar dacă situația financiară a A. ar fi rămas neschimbată sau chiar dacă aceasta ar fi înregistrat o evoluție.

În acest context, recurenta arată că situația A. a fost lăsată la simpla bănuială a intimatei B., întrucât art. 17 din contract ar fi permis acest lucru.

Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat faptul că din probele administrate, nu rezulta că A. ar fi încercat să comunice informații despre situația sa financiara către B., dar și că A. avea posibilitatea, în momentul primirii notificării să depună niște situații financiare interimare, având în vedere că bilanțul pe anul 2020 nu fusese încă emis, iar cel aferent anului 2019 nu era unul favorabil acesteia, însă a ales să nu conteste situația în care se afla, ci doar temeinicia și dreptul intimatei de a solicita garanțiile.

Prin urmare, A. nu avea obligația contractuală de a furniza informații și documente despre starea sa financiară către B., ci B. avea obligația să probeze apariția unei eventuale situații, astfel cum prevede art. 17.2 lit. h) din contract.

În opinia recurentei, instanța de apel trebuia să constate faptul că B. nu avea date certe și concrete despre situația financiară a A. și nu putea proba la acel moment - 26 martie 2021, faptul că A. și-ar fi diminuat capacitatea de îndeplinire a obligațiilor și, în concluzie, nu era îndreptățită să suspende livrările de energie, întrucât nu era îndeplinită condiția contractuală în acest sens.

În acest context, instanța de apel trebuia să constate faptul că B. nu era în măsură să aprecieze la acel moment, întrucât nu avea datele necesare, că A. se afla în situația prevăzută de art. 17.2 lit. h) din contract, astfel că rezilierea contractului încheiat între părți a survenit din culpa B., care nu și-a respectat obligația de livrare.

In concluzie, nu exista absolut niciun element - la data notificării - care să creeze intimatei B., în mod rezonabil, concluzia că s-ar fi produs o diminuare a capacității A. de a-și îndeplini obligațiile, motiv pentru care nu erau în drept să solicite constituirea vreunei Garanții și, neavând acest drept, nu aveau nici dreptul succesiv de a suspenda livrările pentru presupusa neîndeplinire a obligației de a constitui Garanția.

Prin urmare, A. nu avea nicio obligație în sensul de a se justifica cu privire la starea financiară, ci B. trebuie să demonstreze în concret, nu doar prin simple speculații, faptul că A. se afla in situația prevăzută de art. 17 alin. (2) lit. h) din Contract și anume că, la acel moment, intervenise o Schimbare Negativă Semnificativă, în forma prevăzută de lit. h) prin diminuarea capacității de a-si îndeplini obligațiile.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a încălcat regulile de procedură, dat fiind faptul că a schimbat sarcina probei, aceasta fiind transferată de la B. la A..

În acest sens, recurenta susține că instanța de apel a reținut că este suficientă analiza efectuată de B. la momentul transmiterii notificării către A., dar și că A. trebuia să comunice către B. documente financiare care să ateste capacitatea sa de a-și îndeplini obligațiile la acel moment.

Or, în contractul C. încheiat între părți, nu este prevăzută nicio astfel de obligație, în sensul că A. nu avea obligația să furnizeze documente despre starea sa financiară către B. într-o astfel de situație ci, dimpotrivă, B. trebuia să demonstreze că A. s-ar fi aflat într-o situație de Schimbare Negativă Semnificativă, astfel cum este prevăzut de art. 17.2 lit. h), prin Diminuarea Capacității de îndeplinire a obligațiilor.

In consecință, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu B. S.R.L..

Prin întâmpinarea depusă la 25 octombrie 2022, intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat anularea în parte a motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte va examina cu precădere excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.R.L., prin care s-a solicitat anularea în parte a motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aceasta a susținut că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, iar în speța dedusă judecății recurenta a invocat aplicarea greșită a normelor contractuale de către instanța de apel.

Analizând excepția invocată, Înalta Curte constată că aceasta nefondată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care acest text de lege vizează recursul promovat de reclamantă în integralitatea sa, astfel că nu se poate aprecia nulitatea parțială a recursului, așa cum s-a solicitat prin întâmpinarea formulată la 25 octombrie 2022, de intimata-pârâtă B. S.R.L..

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin administrator judiciar D. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

In ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 16 și art. 17 din Contractul C., la situația de fapt.

În acest context, recurenta consideră că art. 16 trebuia interpretat în sensul că intimata nu avea dreptul să solicite constituirea de garanții pentru Tranzacțiile Individuale aflate în curs de executare la momentul transmiterii solicitării privind garantarea plăților, deși analiza efectuată de instanța de apel cu privire la această critică a reliefat faptul că cele două clauze contractuale trebuie interpretate împreună, prima constituind regula generală, iar cea de a doua norma specială.

Actul Adițional nr. 1 din 10 martie 2020 încheiat de părți la contractul cadru C., avea ca obiect reglementarea procedurii și a condițiilor în care oricare dintre părți poate solicita partenerului contractual constituirea de garanții financiare anterior intrării în vigoare a unei Tranzacții Individuale.

Astfel, prin actul adițional, părțile au urmărit să prevadă posibilitatea ca acestea să solicite constituirea unei garanții financiare înainte de începerea livrărilor în temeiul Tranzacției Individuale încheiate și să stabilească forma, natura și perioada de valabilitate a acestor garanții, însă acest aspect nu excludea posibilitatea ca, în cazul intervenirii uneia dintre circumstanțele prevăzute la art. 17 din contractul-cadru C., una dintre părți să solicite constituirea de garanții în cursul executării Tranzacției Individuale, așa cum rezultă din modalitatea de redactare a art. 17 partea introductivă:

"Dreptul de a solicita garanții de bună-execuție: Oricând pe durata Contractului…".

Prin urmare, dacă intenția părților ar fi fost cea de eliminare completă a posibilității de a solicita garanții financiare, în alte condiții decât cele prevăzute în Actul Adițional nr. 1, părțile ar fi făcut o mențiune expresă în acest sens, astfel că, interpretare recurentei, conform căreia, nu este posibilă solicitarea de garanții pe parcursul executării unei anumite Tranzacții Individuale, este neîntemeiată, întrucât ignoră cu desăvârșirea modalitatea de redactare a clauzei evocate.

Așadar, dreptul părții solicitante de a formula această solicitare pe parcursul derulării Tranzacției Individuale rezultă inclusiv din faptul că, potrivit clauzei contractuale, este posibilă solicitarea majorării garanției, ceea ce implică în mod necesar preexistența unei garanții constituite, adică a unei Tranzacții Individuale în curs.

În acest sens, trebuie observate prevederile art. 9 din contractul-cadru C., care prevăd expres posibilitatea ca, în cazul în care nu se constituie garanția solicitată, să se procedeze la întreruperea (suspendarea) livrărilor, ceea ce implică în mod necesar existența unor Tranzacții Individuale deja încheiate, care se află în curs de executare, pentru care una dintre părți formulează o solicitare de constituire de garanții.

Prin urmare, nu există nicio prevedere contractuală care să limiteze dreptul părții solicitante de a cere constituirea de garanții numai prin raportare la Tranzacțiile Individuale care urmează să se încheie ulterior formulării solicitării respective, ci dimpotrivă, art. 9 din contractul-cadru C. stipulează expres faptul că în cazul în care partea solicitată nu se conformează cererii, partea solicitantă are dreptul să suspende executarea obligațiilor proprii din toate Tranzacțiile Individuale, deci inclusiv din cele care erau deja încheiate la momentul formulării solicitării.

În acest sens, regula de interpretare a contractului invocată de recurentă și prevăzută de art. 1269 C. civ., își găsește aplicabilitatea numai atunci când celelalte reguli de interpretare prevăzute la art. 1266-1268 C. civ. nu pot fi puse în practică, ceea ce nu este cazul în speța de față, întrucât clauzele contractuale sunt suficient de clare încât să nu se impună aplicarea art. 1266-1269 C. civ., care reglementează interpretarea contractului.

Cu referire la diminuarea capacității de a îndeplini obligațiile - art. 17.2.h din contract, se constată că pentru evocarea acestor prevederi este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții, printre care, partea solicitantă să acționeze în baza unei opinii rezonabile și să fie de bună-credință, precum și să existe, conform opiniei părții solicitante, în privința celeilalte părți, o situație de diminuare semnificativă a capacității de a-și îndeplini obligațiile.

Astfel, dacă în opinia rezonabilă și de bună-credință a uneia dintre părți, cealaltă parte se află într-o situație de diminuare semnificativă a capacității, clauza de la art. 17.2.h) din contract își produce efectele.

În acest context se reține că în a doua jumătate a lunii martie 2021, B. a realizat o reevaluare a riscului de neexecutare a obligațiilor în raport cu toți partenerii săi care nu oferiseră inițial garanții financiare în vederea garantării livrărilor de energie realizate de B., iar această decizie de reevaluare a fost luată ca urmare a creșterii prețului energiei care, în funcție de poziția de cumpărător sau vânzător net pe care o avea partenerul contractual, putea să fie dăunătoare sau benefică.

Așadar, din analiza efectuată a reieșit că, în privința A., exista probabilitatea ca această societate să se afle într-o poziție de cumpărător net, cu alte cuvinte că vindea mai multă energie decât cumpăra în temeiul contractelor la termen pe care le avea încheiate (vânzare în lipsă), ceea ce însemna că A. era dependentă de prețul energiei din piața spot (piața pentru ziua următoare), care se afla deja la niveluri nemaiîntâlnite în luna martie a anilor precedenți și despre care existau date clare că va crește în perioada următoare, ceea ce s-a și întâmplat.

Or, din analiza efectuată de intimată a reieșit că recurenta se afla într-o poziție "short", cu alte cuvinte de vânzare în lipsă, iar capacitatea sa nu era nici pe departe suficientă pentru a susține o asemenea poziție, iar aceste aprecieri ale B., rezultate din analizele interne efectuate, au fost confirmate ulterior. Astfel, nu numai că prețurile au evoluat, situându-se în prezent la valori extrem de ridicate, dar ulterior recurenta nici nu a mai putut să achite către B. contravaloarea energiei electrice livrate în luna martie 2021 și a intrat în insolvență, motiv pentru care intimata a fost înscrisă la masa credală a recurentei cu suma de 2,670,417.04 RON. Cauzele care au determinat intrarea în insolvență a recurentei au fost redate în Raportul publicat de administratorul judiciar în BPI nr. 11957/08.07.2021, din care rezultă că, potrivit balanței la luna martie 2021 - luna relevantă în contextul prezentului litigiu, recurenta înregistra o pierdere considerabilă, de 4.971.325,41 RON.

În acest sens, se constată că recurenta înregistra la data intrării în insolvență datorii considerabile față de furnizorii săi de energie, printre care și intimata din prezenta cauză, iar aceste datorii nu pot fi justificate în niciun caz de recurentă prin faptul că B. a sistat livrările începând cu 1 aprilie 2021, deoarece contractele sale prin care achiziționa energie nu ar fi trebuit să fie afectate de sistarea respectivă, iar această situație ar fi putut fi evitată de recurentă prin efectuarea de plăți parțiale în avans, accesarea unor credite bancare sau renegocieri ale termenelor de plată cu alți parteneri.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurenta susține că instanța de apel a încălcat regulile de procedură, întrucât a schimbat sarcina probei, aceasta fiind transferată de la pârâta B. la reclamanta A., întrucât s-a reținut că A. trebuia să comunice către B. documente financiare care să ateste capacitatea sa de îndeplinire a obligațiilor la momentul notificării, or în contractul părților nu este prevăzută nicio astfel de obligație cu privire la starea sa financiară.

Această critică este nefondată, întrucât deși instanța de apel a evocat faptul că recurenta avea posibilitatea ca, în etapa anterioară declanșării litigiului, să prezinte intimatei situațiile sale financiare care atestau viabilitatea situației sale financiare, acest aspect nu poate fi interpretat în sensul inversării sarcinii probei, având în vedere că sarcina probei revine întotdeauna reclamantului, iar cele două instanțe au apreciat în mod corect că intimata a acționat cu bună-credință, în limitele contractuale permise.

Astfel, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, nemulțumirea recurentei vizând de fapt considerentele deciziei atacate.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin administrator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 1083/A din 5 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin administrator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 1083/A din 5 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2023.