ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 803/2024

Ședința publică din data de 11 aprilie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 89.300 euro, cu titlul de despăgubiri. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 3312/2021 din 22 decembrie 2021, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 439.945,38 RON, reprezentând debit principal și 16.004,45 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1460 A din 13 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. și s-a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 1.785 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanță și 8.763 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 21 decembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1460 A din 13 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că motivarea instanței de apel asupra corectei interpretări a actului adițional nr. x la contract nu respectă condițiile impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu explică, prin raportare la dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., de ce este permisă invocarea unor apărări noi direct în apel, și nu cuprinde argumentele pe care se întemeiază interpretarea diferită a actului adițional.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea normelor referitoare la interpretarea contractelor, respectiv a art. 1268 alin. (3), art. 1266 C. civ., precum și a art. 1403 raportat la art. 1270 C. civ.

În acest sens, s-a arătat că instanța de apel a reținut că promisiunea de vânzare-cumpărare era în ființă la data actului adițional, producându-și efectele în circumstanțele modificate prin acesta.

În aceste condiții, reținând caracterul pur potestativ al obligației asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare de intimata pârâtă, instanța de apel ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 1268 alin. (3) C. civ., în sensul de a considera că, urmare a lipsirii de efecte a clauzei din actul adițional, se reactivează clauza din promisiune.

Arată recurenta-reclamantă că această interpretare este în acord cu voința părților, astfel cum rezultă din art. 8 din actul adițional, în care se menționează că restul prevederilor din contract rămân neschimbate.

Cu referire la considerentul instanței de apel prin care s-a analizat intenția părților de a echilibra raportul dintre acestea, prin încheierea actului adițional, recurenta-reclamantă reclamă greșita interpretare a art. 1403 C. civ., arătând că sancțiunea prevăzută de lege vizează obligația care depinde de voința debitorului, nu și pe cea asumată de creditor.

Totodată, recurenta-reclamantă consideră că aplicarea regulilor de interpretare prevăzute de art. 1266 alin. (1), art. 1267, art. 1268 C. civ. confirmă concluzia primei instanțe, înlăturată în apel, în sensul că intenția părților a fost aceea ca, la manifestarea voinței promitentului vânzător, promitentul cumpărător avea obligația de a achiziționa lotul de 19 autoturisme.

În acest sens, recurenta-reclamantă invocă art. 2.2, art. 4.1 și art. 8 din promisiunea de vânzare-cumpărare, care menționează obligația promitentului cumpărător de a achiziționa lotul de 19 autoturisme la simpla notificare scrisă a promitentului vânzător.

La data de 11.12.2023 recurenta-reclamantă a înaintat la dosar completare la motivele de recurs, prin care a dezvoltat argumentele invocate în susținerea motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, în ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a lipsit de efecte promisiunea de vânzare-cumpărare, aplicând trunchiat dispozițiile art. 1403 C. civ. doar asupra unei modificări contractuale, fără a analiza clauzele cuprinse la art. 4.1 din contract și art. 8 din actul adițional, efectele promisiunii în lumina prevederilor legale referitoare la interpretarea contractelor și intenția reală a părților, reflectată în corespondența dintre acestea.

În completarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit art. 1403 C. civ. la întregul contract, ignorând clauza cuprinsă la art. 4.1 din promisiune.

În opinia recurentei-reclamante, omisiunea modificării clauzei cuprinse în art. 4.1 din promisiune reflectă intenția părților de a modifica actul inițial doar cu privire la durata termenului, nu și în privința altor aspecte.

Totodată, recurenta a susținut că prevederea în discuție are natura unei condiții rezolutorii pur potestative, în privința căreia legea nu prevede nicio sancțiune.

C. Apărarea intimatei

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului, dovada existenței și întinderii acestora fiind făcută cu înscrisurile depuse la termenul din 11 aprilie 2024 .

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

D. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluționare a recursului

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din 11 martie 2024 s-a fixat termen la data de 11 aprilie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

În prezenta cauză, instanțele au fost învestite cu soluționarea unei acțiuni în pretenții întemeiate pe răspunderea contractuală, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea de către pârâtă a obligației de a cumpăra un anumit număr de autovehicule, asumate prin promisiunea de vânzare cumpărare încheiată între părți.

Reținând caracterul pur potestativ al obligației asumate de pârâta -promitentă cumpărătoare, respectiv inexistența unei obligații valabile de a cumpăra și, implicit, neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii contractuale, instanța de apel a schimbat soluția primei instanțe, respingând cererea de chemare în judecată.

Prin recursul declarat, societatea reclamantă a criticat decizia curții de apel susținând că aceasta cuprinde considerente contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) și nesocotește normele de drept material referitoare la interpretarea contractelor, forța obligatorie a contractului și efectele condiției potestative (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta reclamantă arată că instanța de apel a considerat că nu era necesară invocarea în faza prejudiciară a apărărilor formulate prin cererea de apel, referitoare la caracterul pur potestativ al obligației asumate, fără a motiva această aserțiune prin raportare la dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., și a înlăturat argumentația primei instanțe, fără a analiza prevederile contractuale cuprinse în art. 4.1 din promisiunea de vânzare cumpărare și art. 8 din actul adițional, efectele promisiunii în lumina prevederilor legale referitoare la interpretarea contractelor și intenția reală a părților, reflectată în corespondența dintre acestea.

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Se constată, în primul rând, că reclamanta nu a invocat, prin întâmpinarea depusă în apel, schimbarea cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe, prin formularea unor cereri noi de către apelanta pârâtă, respectiv nesocotirea prevederilor art. 478 C. proc. civ., ci exclusiv faptul că refuzul pârâtei de a perfecta contractul de vânzare cumpărare, exprimat anterior declanșării litigiului, s-a întemeiat pe alte motive și nu a privit natura clauzei cuprinse în art. 1.2 din promisiune, astfel cum a fost modificată prin actul adițional.

Răspunzând acestei apărări, instanța de prim control judiciar a arătat, în mod corect, că nu are importanță că apelanta nu a invocat aceste susțineri încă din perioada prejudiciară, neintervenind nicidecum sancțiunea de a nu mai putea formula astfel de apărări în proces.

Într-adevăr, instanța de apel nu s-a raportat în formularea considerentelor și la prevederile art. 478 C. proc. civ., însă nu i se poate reproșa această omisiune, în absența invocării de către partea interesată a încălcării acestui text de lege.

Suplimentar, Înalta Curte arată că art. 478 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres că părțile se pot folosi înaintea instanței de apel de motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate la prima instanță, dar și de cele arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

Prin urmare, invocarea în apel a motivului întemeiat pe caracterul pur potestativ al obligației asumate de pârâtă prin promisiunea de vânzare cumpărare, în combaterea considerentelor primei instanțe, nu constituie o încălcare a limitelor efectului devolutiv al apelului.

În ce privește pretinsa nemotivare a înlăturării argumentelor primei instanțe referitoare la caracterul obligației asumate de pârâta - promitentă cumpărătoare, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută.

Astfel, din lecturarea considerentelor deciziei recurate, reiese că instanța de apel a motivat soluția adoptată într-o manieră clară și necontradictorie, pe baza regulilor de drept material aplicabile și a probelor administrate, raportat la realitatea faptică verificată în speță, reținând, în esență, că interpretarea propusă de prima instanță nesocotește regula de interpretare prevăzută de art. 1268 alin. (3) C. civ., lipsind de efecte modificarea adusă promisiunii prin actul adițional, că scopul încheierii actului adițional a fost, între altele, acela de a echilibra raportul dintre părți, ținând cont de natura pur potestativă a obligației promitentului vânzător prevăzute în forma inițială a promisiunii, că dispozițiile rămase nemodificate din promisiunea inițială urmau să producă efecte doar în măsura în care se întrunea acordul de voință al părților în sensul perfectării contractului de vânzare cumpărare, precum și faptul că sancțiunea în cazul obligației contractate sub o condiție suspensivă ce depinde exclusiv de voința debitorului constă în lipsirea de efecte a obligației, conform art. 1403 C. civ.

Se constată, așadar, că instanța de apel a răspuns într-o manieră exhaustivă și cu respectarea rigorilor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. apărărilor pe care reclamanta le-a formulat prin întâmpinarea depusă în apel și, în plus, a înlăturat argumentat interpretarea propusă de prima instanță în privința clauzelor contractului pe care se fundamentează pretențiile deduse judecății.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor 1403, art. 1270, art. 1268 alin. (3) C. civ.

În esență, recurenta susține, după caz, că obligația asumată de promitenta cumpărătoare nu era afectată de o condiție suspensivă pur potestativă, ci de o condiție rezolutorie, că prin semnarea actului adițional părțile au urmărit doar prelungirea termenului de încheiere a contractului, nu și instituirea unei condiții în privința obligației promitentei cumpărătoare, iar lipsirea de efecte a obligației în condițiile art. 1403 C. civ. determină reactivarea obligației asumate prin promisiunea de vânzare cumpărare inițială, în temeiul regulii de interpretare prevăzute de art. 1268 alin. (3) C. civ.

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Vor fi avute în vedere, în acest sens, prevederile relevante cuprinse în promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată între părți și modificările aduse la aceasta prin actul adițional.

Conform art. 1.2. din contract, "S.C. A. S.R.L. se obligă să vândă, în cazul în care dorește, iar S.C. B. S.R.L. se obligă să cumpere, în termen de 45 de zile de la notificarea făcută în acest sens de către Promitentul-Vânzător, dar nu mai târziu de 36 de luni, cele 60 autovehicule marca x tipul x, conform specificației tehnice prevăzute în Contractul de rezervare nr. x/23.05.2016".

Prin art. 1 din actul adițional, art. 1.2 din Promisiune a fost modificat după cum urmează:

"1.2. A. S.R.L. va putea să vândă, în cazul în care dorește, la finalul contractelor de leasing, dar nu mai târziu de 54 de luni de la achiziționarea autovehiculelor, iar B. S.R.L. va putea să cumpere, în termen de 30 de zile de la notificarea scrisă făcut în acest sens de către Promitentul Vânzător, lotul de 19 autovehicule marca x tipul x, ce fac obiectul Contractului de rezervare nr. x/23.05.2016".

Reiese așadar că modificările aduse prin actul adițional au vizat, între altele, obligația promitentei cumpărătoare, care a devenit condițională, fiind afectată de o condiție suspensivă pur potestativă, întrucât eficacitatea sa depindea exclusiv de voința debitorului.

Nu poate fi reținut punctul de vedere al recurentei reclamante, cu privire la natura condiției care afecta obligația în discuție, raportat la conținutul clauzei și la efectele pe care le produce condiția, ca modalitate a actului juridic civil, conform art. 1400 și art. 1401 C. civ.

Astfel, îndeplinirea condiției, respectiv manifestarea opțiunii promitentei cumpărătoare, nu determina desființarea obligației de a cumpăra asumate prin promisiune, ci însăși eficacitatea obligației.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a identificat în mod corect intenția părților de a institui, prin modificările aduse prin actul adițional, o condiție pur potestativă în privința obligației promitentei cumpărătoare, în acord cu regula impusă de art. 1268 alin. (3) C. civ., potrivit căruia "clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul".

Interpretarea propusă de recurenta reclamantă nesocotește regula de interpretare menționată, întrucât sugerează că înlocuirea formulării inițiale - "S.C. B. S.R.L. se obligă să cumpere" cu formularea " B. S.R.L. va putea să cumpere" este lipsită de orice efect.

Rezultă așadar că modificările aduse prin art. 2.1 din actul adițional au vizat nu doar prelungirea termenului de încheiere a contractului de vânzare cumpărare, cum susține recurenta reclamantă, ci și natura obligației promitentei cumpărătoare, obiectul promisiunii și termenul în care promitenta cumpărătoare trebuia să își manifeste opțiunea de cumpărare a bunurilor.

Referitor la argumentul întemeiat pe clauza cuprinsă la art. 4.1 din promisiunea de vânzare cumpărare, care nu a fost modificat prin actul adițional și care prevede obligația promitentului cumpărător de a cumpăra bunurile, la prețurile și în condițiile menționate la art. 2, la simpla notificare scrisă venită din partea promitentului vânzător, Înalta Curte arată că nu conduce la altă concluzie.

Într-adevăr, astfel cum a reținut și instanța de apel, prevederile din promisiunea de vânare cumpărare care nu au fost modificate prin actul adițional trebuie interpretate, conform regulii instituite de art. 1267 C. civ., în sensul că produc efecte doar în situația în care se întrunea acordul de voință al părților în vederea încheierii contractului.

În consecință, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a stabilit în mod corect înțelesul acordului de voință al părților asupra conținutului raportului juridic născut din promisiunea de vânzare cumpărare și, implicit, întinderea forței obligatorii a acestuia, cu luarea în considerare a scopului urmărit prin modificarea contractului, acela al asigurării unui echilibru între obligațiile părților, ținând cont că și eficacitatea obligației promitentei vânzătoare depindea exclusiv de voința acesteia, conform înțelegerii inițiale.

În ce privește sancțiunea aplicabilă în cazul obligației contractate sub o condiție suspensivă ce depinde exclusiv de voința debitorului, art. 1403 C. civ. menționează explicit că aceasta constă în lipsirea de efecte a obligației.

Ca atare, susținerea recurentei reclamante, în sensul că înlăturarea clauzei nevalabile atrage renașterea obligației inițiale pure și simple a promitentei cumpărătoare, ca o aplicare a regulii de interpretare prevăzute de art. 1268 alin. (3) C. civ., ignoră nu numai prevederile exprese ale legii, ci și principiul libertății de a contracta, prevăzut de art. 1169 C. civ., în temeiul căruia părțile promisiunii de vânzare cumpărare au ales să modifice conținutul contractului prin încheierea actului adițional.

În plus, Înalta Curte subliniază că regulile de interpretare a contractelor sunt menite să permită determinarea înțelesului exact al clauzelor contractului, respectiv a voinței reale și comune a părților și, implicit, a înseși forței obligatorii a acestuia, rolul lor nefiind acela de a stabili efectele unor neregularități în legătură cu încheierea contractului, acestea fiind expres reglementate prin lege.

Față de cele anterior expuse, reținând netemeinicia motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

Reținând culpa procesuală a recurentei reclamante în promovarea recursului și în raport de solicitarea intimatei pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente procesului, în baza art. 451, art. 452 și art. 453 alin. (1) raportate la art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta reclamantă la plata sumei de 29.613,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, conform înscrisurilor aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1460 A din 13 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 29.613,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2024.