ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1154/2022

Ședința publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 20.03.2020, în dosarul nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat următoarele:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 263.926,97 RON conform facturii nr. x emise la 16.01.2018, reprezentând daune-interese ca urmare a neîndeplinirii obligației de tranzacționare a certificatelor verzi aferente lunilor august parțial, septembrie, octombrie și 1-2 noiembrie 2017, obligație ce rezultă din Contractul nr. x/12.05.2017;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 59,135.23 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare, aceasta fiind urmarea executării cu întârziere a obligațiilor contractuale, dobândă calculată de la momentul la care obligația de plată a devenit scadentă, respectiv la 22 ianuarie 2018, până la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, până la momentul efectiv al plății;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 2229/18.11.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 263.926,97 RON reprezentând penalități, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 59.135,23 RON, calculată de la data de 22.01.2018 și până la data de 13.03.2020 precum și în continuare, până la data achitării efective a debitului principal.

Împotriva sentinței civile nr. 2229/18.11.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020, a formulat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului și rejudecând cauza în fond, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată și obligarea intimatei A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin decizia civilă nr. 1520/2021 din 27 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 2229 din 18 octombrie 2020, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de A. S.R.L. ca neîntemeiată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

După o prezentare a parcursului litigios al dosarului și o evocare a jurisprudenței instanțelor judecătorești cu privire la obligația judecătorului de a motiva hotărârile adoptate, recurenta susține că, în cauză, așa-zisa motivare a instanței de apel este compusă exclusiv din pasaje preluate din alte acte procesuale, fără ca instanța să prezinte raționamentul logico-juridic prin care a ajuns la concluziile reținute ca temei al respingerii apelului.

În concret, arată că întreaga motivare cuprinde 52 de paragrafe, despre care susține că ar fi preluate din hotărârea primei instanțe și din întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă în apel.

Subliniază recurenta că nelegalitatea hotărârii din perspectiva preluării argumentelor intimatei rezultă cu evidență din paragraful 41 din decizia recurată, paragraf preluat din întâmpinarea intimatei, care nu este susținut de niciun mijloc de probă. Or, preluarea unui astfel de considerent, fără a fi bazat pe vreo probă și ridicarea lui la rang de adevăr prin redarea acestuia într-o hotărâre judecătorească ar demonstra faptul că instanța de apel a tratat judecata apelului cu superficialitate, pronunțând o decizie lovită de vicii de nelegalitate.

Prin urmare, consideră că în cauză este incident motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea prezentei căi de atac învederează faptul că decizia este dată cu interpretarea și aplicarea în mod greșit a prevederilor din C. civ. privind fapta terțului.

Astfel, recurenta arată că, prin apelul depus la dosarul cauzei, a invocat faptul că a fost pusă în imposibilitatea de a tranzacționa certificatele verzi emise pentru A. S.R.L. din cauza disfuncționalităților de ordin tehnic întâmpinate la încercarea de a încărca ofertele de vânzare pe platforma informatică operată de OPCOM, reglementată începând cu data de 01 septembrie 2017.

În continuare, recurenta evocă dispozițiile art. 1352 și art. 1540 C. civ., precum și considerente jurisprudențiale privind definiția cauzei străine.

Menționează recurenta că, prin actele procedurale depuse la dosarul cauzei în etapa judecării apelului, a arătat că a fost în imposibilitatea tranzacționării certificatelor verzi din cauza disfuncționalităților tehnice ale sistemelor implementate pentru integrarea modificărilor legislative.

Or, arată că instanța de apel a înlăturat argumentele privind imposibilitatea de executare reținând că recurenta ar fi putut și ar fi trebuit să prevadă dificultățile la tranzacționare, de unde rezultă o reținere eronată a situației de fapt, ce a condus la o aplicare eronată a prevederilor legale ce reglementează intervenția unui caz fortuit, respectiv, fapta terțului, drept cauze de exonerare de răspundere.

În ce privește posibilitatea de previzionare de către recurentă a disfuncționalităților tehnice ce ar putea apărea cu ocazia implementării unei legi noi, arată că a depus toate diligențele și și-a asumat modificările legislative, în măsura și raportat la așteptările oricărui operator prezent pe piață.

În mod concret, susține că, din cauza modalității efective în care OPCOM a pus în aplicare prevederile Ordinului nr. 77/2017 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a pieței de certificate verzi, publicat în M.Of. la 5 luni după O.U.G. nr. 24/2017, care anunța modificările ce urmau a avea lor pe piață, la 3 luni de la semnarea contractului dintre părți și doar cu o zi înainte de punerea acestuia în aplicare, societatea nu a reușit, din motive externe și neimputabile acesteia, să tranzacționeze certificatele verzi.

În susținerea disfuncționalității mecanismului de funcționare a pieței arată că a depus raportul OPCOM, din care rezultă că, în prima lună de la implementarea noii modalități de funcționare a pieței, septembrie 2017, au fost vândute doar un număr de 13.323 certificate verzi, din totalul de 13.419.778 de certificate verzi pe Piața Centralizată Anonimă Spot de Certificate Verzi, reprezentând 0,099% din certificate emise.

Învederează că, cele reținute de instanța de apel în ceea ce privește faptul că recurenta ar fi știut că vor interveni modificări în modalitatea de tranzacționare a certificatelor verzi și ar fi trebuit să prevadă dificultățile în tranzacționare, preluând și riscul contractual în acest sens, ar fi eronată și din perspectiva faptului că intimata, în calitatea sa de producător de energie, era prima parte contractuală care avea cunoștință de modificările legislative previzionate și de poziția recurentei pe piața de energie, respectiv în categoria producătorilor mici și mijlocii, asumându-și, la încheierea contractului, riscul accesului dificil pe platformă al cocontractantului său.

Cu alte cuvine, în interpretarea corectă a prevederilor art. 1352 C. civ., în cazul în care consideră că recurenta ar fi putut să prevadă dificultățile de tranzacționare, asumându-și riscurile în acest sens, instanța de apel ar fi trebuit să ia în calcul și faptul că, urmând același raționament, și reclamanta ar fi trebuit să prevadă aceleași dificultăți (de ordin tehnic, independente de culpa recurentei), la încheierea contractului, asumându-și un risc în acest sens prin alegerea unui trader mic, defavorizat faptic de noul sistem de tranzacționare.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea prezentei căi de atac învederează și faptul că decizia este dată cu interpretarea și aplicarea în mod greșit a prevederilor din C. civ. privind cazul fortuit.

Din această perspectivă, învederează că reținerea instanței privind lipsa incidenței unui caz fortuit este eronată în raport cu prevederile art. 1351 alin. (1) și (3) C. civ.

Astfel, susține că incidența cazului fortuit nu poate fi condiționată nici de faptul că certificatele verzi puteau fi tranzacționate în avans, nici faptul că, în perioada 12 mai 2017 - 31 august 2017 ar fi funcționat vechile piețe, întrucât, pe de o parte, aceasta era doar o posibilitate, nu o obligație, iar pe de altă parte, ar fi absurd ca recurenta să fie nevoită să prevadă faptul că implementarea piețelor transparente menite să asigure fluidizarea și repararea dezechilibrelor și aspectelor nefavorabile întâlnite în piață până la acel moment, o să determine, în realitate, imposibilitatea folosirii acestora în mod eficient.

Or, prevederile legale stabilesc că incidența unui caz fortuit intervine atunci când apare un eveniment neprevăzut și de neîmpiedicat. Cu toate acestea, susține că instanța de apel a lărgit în mod nelegal cadrul de aplicare a art. 1351 C. civ., stabilind standarde suplimentare pentru înlăturarea cazului fortuit, și anume presupunerea în orice moment că ar putea interveni un caz de imposibilitate de executare și adaptarea conduitei în prealabil.

De asemenea, susține recurenta că prevederile legale incidente nu reglementează condiția incidenței cazului fortuit de notificarea acestuia de către partea care a fost în imposibilitate de executare, astfel că acest considerent al instanței de apel ar reprezenta o adăugare la lege și, în plus, ar fi și nerealist.

Recurenta precizează că, atât caracterul imprevizibil, cât și cel inevitabil al disfuncționalității pieței de tranzacționare a certificatelor verzi sunt îndeplinite, cu atât mai mult cu cât întreaga piață de tranzacționare a certificatelor verzi a suferit o cădere, iar neexecutarea obligațiilor contractuale nu apare drept o consecință culpabilă a recurentei, ci este consecința activării cazului fortuit.

Arată că disfuncționalitatea platformei constă în principal în faptul că ordinele nu puteau fi introduse în sistem și atunci când se puteau totuși introduce în sistem aceste ordine de vânzare nu se realizau în intervalul de timp optim pentru ca să mai poată fi cuplate cu vreun ordin de cumpărare deoarece platforma avantaja marii traderi.

O a treia critică subsumată acestui motiv de casare o reprezintă interpretarea greșită a prevederilor legale în materia clauzei penale.

Raportat la imposibilitatea recurentei de a tranzacționa certificatele verzi pe piața anonimă de certificate verzi, din cauze neimputabile și externe, respectiv din cauza implementării defectuoase a modalității de funcționare a pieței, apreciază recurentă că, clauza penală stipulată la art. 3.4 din contract nu ar putea produce efecte juridice între părți, așa cum rezultă din aplicarea prevederilor art. 1540 alin. (1) C. civ.

Or, instanța de apel nu ar fi dat aplicare acestei prevederi legale, aplicând incomplet în cauză prevederile legale privind atragerea răspunderii contractuale și a clauzei penale.

Modificarea cadrului legislativ și, în același timp, a modalității de funcționare a pieței tranzacționării certificatelor verzi, împreună cu gestionarea nefavorabilă a implementării modificărilor, situație care a dus în practică la utilizarea unei platforme de tranzacționare defectuoase, ce nu atingea standardul de calitate așteptat în mod rezonabil de operatorii de pe piață, nu poate reprezenta în niciun context o împrejurare de fapt ce se produce din culpa debitorului.

Prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești cu ignorarea dispozițiilor legale imperative în materia clauzei penale, susține că instanța de apel a creat premisele casării deciziei recurate, impunându-se restabilirea legalității prin admiterea recursului și rejudecarea cauzei cu aplicare corectă și completă a cadrului legal incident.

O ultimă critică subsumată acestui motiv de casare o reprezintă faptul că instanța de apel ar fi reținut în mod eronat că au fost dovedite condițiile referitoare la fapta ilicită și vinovăție.

Astfel, arată că, pentru angajarea răspunderii civile contractuale, instanța de fond trebuia să rețină îndeplinirea în mod cumulativ a următoarelor condiții: fapta ilicită, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate și vinovăția debitorului.

Însă, instanța de apel nu ar fi examinat îndeplinirea tuturor condițiilor atragerii răspunderii contractuale și a concluzionat că acestea ar fi fost îndeplinite, în lipsa unei analize temeinice, impuse, de altfel, de prevederile legale incidente, a argumentelor recurentei privind imposibilitatea de acces pe platforma de tranzacționare.

Autoarea prezentei căi de atac învederează că, în calificarea obligației de tranzacționare a certificatelor verzi, instanța ar fi dat dovadă de o analiză superficială a speței deduse judecății, limitându-se la a menționa, la modul general, o serie de criterii ce ar fi stat la baza acestei delimitări, însă fără a realiza în vreun fel aplicarea acestora la situația de fapt dedusă judecății.

Se solicită instanței de recurs să observe că, pentru a delimita obligația pârâtei de a tranzacționa certificatele verzi în obligație de rezultat ori de mijloace, trebuie avut în vedere, în primul rând, aportul pe care debitoarea obligației îl are la atingerea rezultatului.

Astfel, pentru perioada de dinainte de septembrie 2017, procesul de tranzacționare depindea exclusiv de diligența recurentei, tranzacționarea fiind făcută în mod liber. Însă, ulterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 77/2017, tranzacționarea se putea face exclusiv pe platforma creată pentru funcționarea pieței centralizate anonime de certificate verzi, astfel că executarea obligației depindea în proporție de 100% de funcționalitatea platformei.

Susține că este greșit a se interpreta contractul în sensul în care recurenta putea să își asume, printr-o obligație contractuală, faptul că platforma de tranzacționare va funcționa în condiții optime, astfel devenind evident că, atât timp cât finalitatea obligației (tranzacționarea) depindea de o forță externă (platforma de tranzacționare), societatea nu se putea obliga la altceva decât la depunerea tuturor diligențelor necesare de a încărca ofertele de vânzare în platforma informatică. Singura modalitate prin care se putea reține obligația de tranzacționare cu o finalizare certă a procesului de tranzacționare în vânzarea certificatelor ar fi fost dacă recurenta putea influența operarea sau regulile platformei de tranzacționare, ceea ce nu este cazul, precizează recurenta.

Având în vedere faptul că, în speță, este vorba despre o obligație de mijloace, în pofida reținerilor instanței de fond, pentru a fi în prezența unei fapte ilicite, reclamantul ar fi trebuit să demonstreze că pârâta nu a luat măsurile necesare pentru a asigura executarea obligației.

Or, susține că instanța de apel nici măcar nu a încercat să analizeze existența faptei ilicite, ignorând complet faptul că recurenta nu putea asigura funcționarea platformei de tranzacționare, nefiind operatorul acesteia și că tot ce putea recurenta să facă pentru a tranzacționa certificatele verzi era să încarce în platforma de tranzacționare ofertele de vânzare.

Astfel, ar rezulta că nu se poate reține existența faptei ilicite, drept condiție a răspunderii contractuale.

În ceea ce privește condiția vinovăției în neexecutarea contractuală, arată că recurenta a fost în imposibilitate fortuită de executare, cauzată de intervenția unui caz fortuit exonerator de răspundere, respectiv fapta unui terț. Or, nici această situație nu a fost analizată de instanța de judecată, aceasta limitându-se la a menționa că este prezumată culpa recurentei.

Susține recurenta că prezumția de culpă nu este și nu ar putea să fie absolută, iar reținerile instanței pentru respingerea argumentelor B. împotriva acestei prezumții sunt eronate și contrazic situația de fapt.

Nu în ultimul rând, se susține că nici condiția existenței unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate nu a fost analizată în cauză, reclamanta nedovedind un prejudiciu ci invocând exclusiv prevederile contractuale privind clauza penală.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la 07.01.2022 .

La 10.02.2022, cu depășirea termenului legal, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că recurenta a invocat motive noi, direct în calea de atac a recursului; a solicitat anularea parțială a recursului, motivat de lipsa motivelor de nelegalitate; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. arată că, în partea de considerente se vor insera "obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Cerința motivării unei hotărâri judecătorești este cuprinsă atât în norma internă de procedură [art. 425 alin. (2) C. proc. civ..], cât și în prevederile art. 6 parag. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, ca o garanție a dreptului de a beneficia de un proces echitabil, ce include în substanța sa și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

Rațiunea motivării hotărârilor judecătorești rezidă, astfel, în necesitatea îndeplinirii acestor garanții de imparțialitate a judecătorului și de calitate a actului de justiție, prin faptul că permite corecta examinare a argumentelor părților, a probelor administrate și a elementelor care au fundamentat concluzia judecătorului cauzei, reprezentând, totodată, premisa exercitării corespunzătoare a controlului judiciar de către instanța superioară.

Prin urmare, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează cu o soluționare a cauzei fără a se intra în fondul acțiunii, ceea ce determină casarea acelei hotărâri cu trimitere spre rejudecare.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă reține că, la pct. 2.1 din cererea de apel formulată, apelanta-pârâtă B. S.R.L. a formulat critici referitoare la faptul că prima instanță ar fi reținut în mod eronat faptul că blocarea pieței de certificate verzi putea fi previzionată. În acest sens, a arătat că prima instanță ar fi omis faptul că punerea efectivă în funcțiune a pieței centralizate s-a făcut în baza Regulamentului de funcționare aprobat prin Ordinul nr. 77/18.08.2017 (ulterior semnării contractului). A subliniat că blocajul vânzării certificatelor verzi nu a survenit din simpla apariție a pieței centralizate (previzionate de O.U.G. nr. 24/2017) ci din regulile aplicate prin Ordinul nr. 77/18.08.2017 (în special fereastra foarte mică de încărcare a ofertelor care a generat zilnic blocarea ofertelor între orele 09:00-11:00) și modul efectiv în care piața centralizată a fost pusă în funcțiune. A concluzionat apelanta-pârâtă că prima instanță nu a înțeles să analizeze starea de fapt creată în lunile ce fac obiectul litigiului și blocajul indubitabil existent, ci s-a limitat la a analiza dacă părțile știau că urmează să fie pusă în funcțiune piața centralizată și astfel, în mod eronat, a considerat că nu pot fi aplicate prevederile art. 1557 C. civ.

Analizând decizia recurată, instanța supremă constată că instanța de apel nu a analizat, în concret, criticile apelantei-pârâte referitoare la imposibilitatea de executare datorată incidenței cazului fortuit, astfel cum au fost invocate prin motivul de apel.

Astfel, cu privire la penalitățile aferente lunilor septembrie- noiembrie 2017, instanța de apel a reținut că pârâta a invocat imposibilitatea tranzacționării certificatelor verzi din cauza modificărilor legislative care au intervenit pe piața energiei electrice din surse regenerabile în ceea ce privește modalitatea de tranzacționare a certificatelor verzi. Pornind de la această premisă, raportat la dispozițiile art. 1557 C. civ., a reținut instanța de apel că apelanta-pârâtă nu a dovedit intervenirea unui eveniment fortuit, întrucât adoptarea cadrului legal de punere în funcțiune a pieței centralizate anonime de certificate verzi s-a realizat anterior încheierii între părți a contractului ce face obiectul speței de față.

Or, deși, prin memoriul de apel, pârâta a invocat imposibilitatea de executare a obligației de a tranzacționa certificatele verzi aferente lunilor septembrie- noiembrie 2017 din cauza modului de implementare practică a Ordinului nr. 77/18.08.2017 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a pieței de certificate verzi (în special fereastra foarte mică de încărcare a ofertelor care a generat zilnic blocarea ofertelor între orele 09:00-11:00) și modul efectiv în care piața centralizată a fost pusă în funcțiune, solicitând în acest sens administrarea probei cu înscrisuri (raportul OPCOM), instanța de apel a motivat respingerea acestor critici exclusiv pe considerente legate de cunoașterea de către apelanta-pârâtă a iminenței modificării cadrului legislativ.

Așa fiind, analiza deciziei recurate relevă că întregul raționament prezentat de instanța de apel a fost plasat pe o premisă eronată, potrivit căreia evenimentul fortuit este reprezentat de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 24/2017, lipsind o analiză reală a împrejurării de fapt invocată de recurentă, respectiv blocarea zilnică a ofertelor între orele 09:00-11:00.

Altfel spus, instanța a analizat incidența cazului fortuit prin raportare la modificările legislative intervenite, deși pârâta invocase, în realitate, problemele tehnice ale platformei de tranzacționare.

Așadar, este o motivare străină de natura cauzei, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 teza ultimă C. proc. civ.

Chiar dacă prin soluția adoptată judecătorul cauzei s-a pronunțat pe fond, modalitatea în care a expus raționamentul avut în vedere pentru această soluție este de natură a crea părții reclamante o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecare, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce se va da în cauza de față.

Prin urmare, în raport de cele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, fără o examinare concretă a motivelor de apel și a dispozițiilor legale invocate de către apelanta-pârâtă în cadrul apelului, Înalta Curte nu poate exercita controlul judiciar asupra legalității deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocat de recurentă.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1520/2021 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe cu recomandarea de a analiza în mod concret criticile formulate în cadrul memoriului de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1520/2021 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2022.