ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4516/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4516/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC M.C. SRL a chemat-o

în judecată pe pârâta SC C.A.C. SRL solicitând obligarea acesteia la plata

surdei de 245.026 RON din care 98.600 RON contravaloare factură, 37.024 RON

garanție de bună execuție, 45.066 RON cotă antreprenor general, 64.366 RON

penalități de întârziere calculate la suma de 98.600 RON, având în vedere că

pârâta a refuzat plata situației de lucrări nr. 5 aferentă lunii iulie 2006 în

valoarea de 89.818 RON precum și factura fiscală din 18 august 2006 în valoare

de 79.039,80 RON pe care a returnat-o cu mențiunea că „nu are suport în

situațiile de lucrări confirmate".

Prin întâmpinare

pârâta a invocat excepția nulității acțiunii conform art. 68 și urm. C. proc.

civ. pe care ulterior a înțeles să nu o mai susțină, excepția prematurității cererii

de chemare în judecată pe capetele 2 și 3 ale cererii, conform art. 720

1

C. proc. civ., iar în fond respingerea acțiunii ca nefondată.

A formulat cererea

reconvențională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 98.600 RON reprezentând

cheltuieli suplimentare efectuate de SC C.A.C. SRL București pentru a efectua lucrările

contractante și pe care reclamanta nu Ie-a realizat, neavând personal calificat.

S-a admis proba

cu înscrisuri și expertiză tehnică.

Cererea reconvențională

a fost disjunsă, ca urmare a intrării reclamantei în procedura insolvenței.

Analizând excepția

prematurității capetelor doi și trei de cerere, referitoare la pretențiile în sumă

de 37.024 RON garanție de bună execuție și 45.066 RON cotă de antreprenor general,

instanța de fond a admis-o constatând că reclamanta nu a făcut dovada convocării

la conciliere directă conform art. 720

1

C. proc. civ., astfel că a respins

ca neîntemeiate aceste capete de,cerere, așa cum rezultă din sentința comercială

nr. 9733 din 15 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială.

Prin aceeași sentință

instanța de fond a respins ca nefondat și capătul de cerere privind plata sumei

de 98.600 RON contravaloare factură și penalități de întârziere, reținând că din

raportul de expertiză reiese că nu există documente care să ateste data la care

s-au livrat și recepționat elementele structurii metalice de rezistență și nici

panourile de închidere a halei, că montajul acoperișului nu s-a făcut conform detaliilor

de execuție și nu s-au întocmit documente care să ateste calitatea acestor lucrări.

A fost exclusă posibilitatea ca infiltrațiile să se fi datorat unor erori de proiectare,

expertiza reținând că după intervenția pârâtei care a demontat și remontat panourile,

infiltrațiile au încetat, așa cum a confirmat beneficiarul SC F. și că nu există

un proces-verbal de recepție a acoperișului iar panourile au fost montate incorect

de reclamantă, astfel că reclamanta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile

contractuale, nefiind îndreptățită și la plata diferenței de preț și a penalităților

de întârziere.

Împotriva acestei

sentințe reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă

nr. 384/2011 din 25 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a

admis în parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei

de 98.600 RON contravaloare factură și la 64.336 RON penalități de întârziere, păstrând

celelalte dispoziții ale sentinței atacate. A obligat-o pe intimata-pârâtă la plata

către apelanta-reclamantă a sumei de 6.374,72 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a apreciat corecta soluționare a excepției prematurității

capetelor de cerere doi și trei, considerând nejustificate criticile formulate sub

acest aspect, însă criticile formulate în legătură cu capetele unu și patru Ie-a

considerat fondate deoarece pârâta a recunoscut ca fiind datorată suma de 312.791,85

RON, din această sumă deducând 98.605 RON reprezentând cheltuieli ale SC C.A.C.

SRL București pentru deplasare și finalizare lucrări contractante de SC M.C.

SRL Cluj, reieșind din susținerile sale din întâmpinare și cerere recdnvențională

că intimata-pârâtă a realizat o compensație parțială.

Cu privire la

această compensație instanța de apel a apreciat că nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 1143 - 1153 C. civ. pentru a opera compensația legală, creanța

de 98.600 RON nefiind certă, lichidă și exigibilă și nici condițiile compensației

convenționale, între părți neexistând o convenție în acest sens și nicio compensație

judecătorească, iar cererea reconvențională nu a fost soluționată, fiind disjunsă,

astfel că primul capăt de cerere este întemeiat.

Dată fiind clauza

penală inserată în art. 10.2 din contract și în raport de dispozițiile art. 1066

și urm. C. civ. s-a apreciat că și cererea de obligare a pârâtei la plata sumei

de 64.336 RON penalități de întârziere aferente este fondată urmând a fi admisă.

Atât reclamanta

cât și pârâta au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel.

Reclamanta a invocat

art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea

în parte a deciziei atacate în sensul obligării pârâtei SC C.A.C. SRL București

la plata penalităților de întârziere de la data scadenței până la plata efectivă,

arătând că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la

plata penalităților de întârziere de la data scadenței până la data efectivă iar

instanța a admis penalitățile de întârziere în cuantum de 64.336 RON care reprezintă

doar penalități de întârziere calculate până la data introducerii acțiunii, respectiv

23 iunie 2008, fiind astfel încălcate dispozițiile art. .969 și art. 1066 C.

civ.

Analizând recursul

reclamantei, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis față

de împrejurarea că art. 10.2 din contractul încheiat prevede că pentru întârzierile

la plată a facturilor emise, executantul va aplica o penalitate de 0,15% din valoarea

nedecontată și față de soluționarea corectă a primului capăt de cerere privind obligarea

pârâtei la plata sumei de 98.600 RON reprezentând contravaloare lucrări construcții.

În contextul dat, în mod greșit instanța de apel a apreciat asupra penalităților

de întârziere, neținând cont de solicitarea din cererea de chemare în judecată referitoare

la acordarea penalităților datorate aferente sumei 98.600 RON până la efectuarea

plății facturii, motiv pentru care se va admite recursul și se va modifica decizia

atacată în sensul obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere și în continuare

până la plata efectivă a contravalorii facturii, urmând a fi menținute celelalte

dispoziții.

Pârâta SC

C.A.C. SRL București a invocat în susținerea recursului său dispozițiile art. 304

pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. și în raport de art. 3, 12 alin. (3) teza

I

C. proc. civ. a solicitat în principal respingerea apelului

reclamantei ca nefondat și în subsidiar casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare

pentru administrarea probei cu expertiza contabilă.

A considerat incidente

în cauză dispozițiile art. 304 pct. 6 din C. proc. civ. față de împrejurarea că

instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut prin apel, judecarea pe fond

fiind făcută fără administrarea probelor solicitate de către apelantă.

În acest sens

a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii pârâtei privind efectuarea

unei expertize contabile, singura în măsură să lămurească pretențiile reclamantei,

acesta fiind un motiv al apelului declarat de reclamantă.

A arătat în continuare

că instanța de apel în analiza acestui motiv a apreciat că proba cu expertiză contabilă

nu este utilă cauzei și, chiar pârâta-intimată a pus concluzii de respingere a probei

considerând că legalitatea deducerii sumei este probată de înscrisurile aflate la

dosar.

În temeiul

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., pârâta a solicitat admiterea recursului,

apreciind că instanța a înțeles să motiveze în mod contradictoriu decizia atacată,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul vădit neîndoielnic

al acestuia, pronunțând o decizie lipsită de temei legal, nesocotind atât dispozițiile

legale invocate în motivarea deciziei, cât și situația de fapt.

În acest sens

a susținut că instanța de apel greșit a reținut că prin contractul încheiat reclamanta

s-a obligat să execute o serie de lucrări de construcție, când în realitate, reclamanta

s-a obligat să execute toate „lucrările aferente edificării, de la început până

la finalizarea imobilului în cauză", instanța ignorând faptul că reclamanta

nu și-a respectat obligațiile contractuale [aspect culpabil și sancționabil în temeiul

art. 10.1. și art. 10.2 alin. (2) din contract], context în care a schimbat înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al actulurjuridic dedus judecății.

A invocat buna

sa credință în recunoașterea datoriei de 312.791,85 RON și achitării de îndată a

restului de plată de 47.871,61 RON, considerând criticabilă motivarea instanței

despre încercarea pârâtei de a percepe suma în litigiu de două ori, în realitate

creanța pârâtei înscrisă la masa credală a reclamantei fiind provizorie, până la

soluționarea cererii reconvenționale de către Tribunalul București.

Recurenta a susținut

că insîanța a interpretat greșit dispozițiile art. 1143 - 1153 C. civ., apreciind

eronat asupra neîndeplinirii condițiilor cerute de art. 1145 C. civ. cu privire

la caracterul cert al creanței, pentru simplul motiv că aceasta era lichidă și exigibilă,

astfel că se putea efectua compensarea legală, instanța fiind obligată să administreze

proba cu expertiză contabilă.

j

Un ultim motiv

de recurs vizează critica privind nelegalitatea acordării penalităților de întârziere

întrucât suma de 98.600 RON nu este datorată.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Art. 304 pct.

6 C. proc. civ. reglementează modificarea hotărârii atacate dacă instanța a acordat

mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, acest motiv sancționând încălcarea

de către instanțe a principiului disponibilității, în virtutea căruia reclamantul

stabilește limitele judecății prin obiectul cererii de chemare în judecată.

În temeiul textului

legal precitat, pârâta a criticat legalitatea hotărârii pe considerentul că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra probei cu expertiză contabilă însă, Înalta

Curte constată că instanța de apel a pus în discuția părților necesitatea probei

cu expertiză pe care a apreciat-o ca nefiind utilă cauzei, însăși pârâta solicitând,

în concluziile sale, respingerea acestei probe, așa cum rezultă din încheierea de

ședință de la 11 octombrie 2011.

În aceste împrejurări

nu se poate constata că instanța ar fi încălcat principiul disponibilității, sau

că ar fi dat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, motivul astfel invocat

neavând legătură cu limitele judecății, critica astfel formulată neavând suport

legal.

Art. 304 pct.

7 C. proc. civ. are în vedere modificarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii

;

Critica recurentei

în sensul că instanța de apel a reținut greșit cum că reclamanta s-a obligat să

efectueze o serie de lucrări „în loc de toate lucrările" aferente edificării

de la început până la finalizarea imobilului, nu justifică aplicarea dispozițiilor

art. 304 pct. 7, deoarece instanța de apel a stabilit împrejurările de fapt esențiale,

a analizat probele, a evocat normele aplicabile în cauză, speța fiind soluționată

în raport de contractul încheiat de părți, așa cum rezultă din considerentele deciziei

în cuprinsul cărora nu există motive străine de natura pricinii sau motive contradictorii,

sintagma „o serie de lucrări" în loc de „toate lucrările" neavând relevanță

asupra analizei contractului, nejustificând nici critica recurentei referitoare

la ignorarea respectării obligațiilor contractuale de către pârâtă.

De reținut este

faptul că pârâta a recunoscut că datorează suma totală de 312.791,85 RON, litigiul

având a rezolva legalitatea compensării unei părți din această sumă, respectiv 98.600

RON și că instanța de apel corect a apreciat că nu sunt îndeplinire condițiile prevăzute

de art. 1143 -1153 C. civ. pentru a opera compensația legală, nefiind îndeplinite

condițiile nici pentru realizarea compensației convenționale sau judecătorești,

atâta timp cât nu există o convenție între părți în acest sens și nicio hotărâre

judecătorească.

Motivarea pârâtei

în sensul că propria creanță este lichidă și exigibilă este nefondată, deoarece

dispozițiile art. 1143 C. civ. operează atunci când „două persoane sunt datoare

una alteia or, în speță pârâta nu a făcut dovada că reclamanta i-ar datora vreo

sumă de bani, cererea sa reconventională nefiind soluționată.

Având în vedere

recunoașterea sumei datorate și nefăcând dovada existenței unei creanțe certe, lichide

și exigibile față de reclamantă, corect instanța de apel a obligat-o pe pârâtă să-i

plătească reclamantei suma de 98.600 RON și penalitățile aferente, cu modificarea

hotărârii în sensul obligării la plata penalităților de întârziere și în continuare

până la achitarea sumei datorate, așa cum s-a stabilit în analiza recursului reclamantei..

În acest context

invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul dovedirii nelegalității hotărârii

deoarece instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecăți a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nu poate fi reținută deoarece

instanța, în limitele art. 969 C. civ., a interpretat corect contraciul încheiat

între părțile în litigiu, nefiind schimbată natura juridică a acestuia, clauzele

acestuia fiind aplicate așa cum au fost concepute și redactate de părți.

În ceea ce privește

nelegalitatea hotărârii ca urmare a lipsei temeiului legal, Înalta Curte urmează

a o respinge, deoarece hotărârea atacată a fost motivată în drept pe toate aspectele

analizate, nefiind îndeplinite nici condițiile privind încălcarea sau aplicarea

greșită a legii cu referire la art. 1143 și urm. C. civ. pentru motivele arătate

mai sus, astfel că nu se poate constata incidența în cauză a dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Motivul referitor

la înscrierea provizorie în tabloul creanțelor reclamantei excede cadrului procesual,

în condițiile disjungerii cererii reconventionale.

Pentru aceste

motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte respinge recursul

pârâtei ca nefondat.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC M.C. SRL Cluj prin administrator judiciar Cabinet Individual

de Insolventă M.L.G. Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 384/2011 din 25 octombrie

2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o modifică,

în parte, în sensul obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere și în

continuare până la plata efectivă a contravalorii facturii.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei atacate.

Respinge recursul

declarat de pârâta SC C.R.I.S.A.C. SRL București împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012.