ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4516/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC M.C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.A.C. SRL solicitând obligarea acesteia la plata surdei de 245.026 RON din care 98.600 RON contravaloare factură, 37.024 RON garanție de bună execuție, 45.066 RON cotă antreprenor general, 64.366 RON penalități de întârziere calculate la suma de 98.600 RON, având în vedere că pârâta a refuzat plata situației de lucrări nr. 5 aferentă lunii iulie 2006 în valoarea de 89.818 RON precum și factura fiscală din 18 august 2006 în valoare de 79.039,80 RON pe care a returnat-o cu mențiunea că „nu are suport în situațiile de lucrări confirmate". Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția nulității acțiunii conform art. 68 și urm. C. proc.

civ. pe care ulterior a înțeles să nu o mai susțină, excepția prematurității cererii de chemare în judecată pe capetele 2 și 3 ale cererii, conform art. 720 1 C. proc. civ., iar în fond respingerea acțiunii ca nefondată. A formulat cererea reconvențională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 98.600 RON reprezentând cheltuieli suplimentare efectuate de SC C.A.C. SRL București pentru a efectua lucrările contractante și pe care reclamanta nu Ie-a realizat, neavând personal calificat. S-a admis proba cu înscrisuri și expertiză tehnică. Cererea reconvențională a fost disjunsă, ca urmare a intrării reclamantei în procedura insolvenței. Analizând excepția prematurității capetelor doi și trei de cerere, referitoare la pretențiile în sumă de 37.024 RON garanție de bună execuție și 45.066 RON cotă de antreprenor general, instanța de fond a admis-o constatând că reclamanta nu a făcut dovada convocării la conciliere directă conform art. 720 1 C. proc.

civ., astfel că a respins ca neîntemeiate aceste capete de,cerere, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 9733 din 15 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială. Prin aceeași sentință instanța de fond a respins ca nefondat și capătul de cerere privind plata sumei de 98.600 RON contravaloare factură și penalități de întârziere, reținând că din raportul de expertiză reiese că nu există documente care să ateste data la care s-au livrat și recepționat elementele structurii metalice de rezistență și nici panourile de închidere a halei, că montajul acoperișului nu s-a făcut conform detaliilor de execuție și nu s-au întocmit documente care să ateste calitatea acestor lucrări.

A fost exclusă posibilitatea ca infiltrațiile să se fi datorat unor erori de proiectare, expertiza reținând că după intervenția pârâtei care a demontat și remontat panourile, infiltrațiile au încetat, așa cum a confirmat beneficiarul SC F. și că nu există un proces-verbal de recepție a acoperișului iar panourile au fost montate incorect de reclamantă, astfel că reclamanta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale, nefiind îndreptățită și la plata diferenței de preț și a penalităților de întârziere. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel. Prin decizia civilă nr. 384/2011 din 25 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 98.600 RON contravaloare factură și la 64.336 RON penalități de întârziere, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A obligat-o pe intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 6.374,72 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a apreciat corecta soluționare a excepției prematurității capetelor de cerere doi și trei, considerând nejustificate criticile formulate sub acest aspect, însă criticile formulate în legătură cu capetele unu și patru Ie-a considerat fondate deoarece pârâta a recunoscut ca fiind datorată suma de 312.791,85 RON, din această sumă deducând 98.605 RON reprezentând cheltuieli ale SC C.A.C. SRL București pentru deplasare și finalizare lucrări contractante de SC M.C. SRL Cluj, reieșind din susținerile sale din întâmpinare și cerere recdnvențională că intimata-pârâtă a realizat o compensație parțială.

Cu privire la această compensație instanța de apel a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1143 - 1153 C. civ. pentru a opera compensația legală, creanța de 98.600 RON nefiind certă, lichidă și exigibilă și nici condițiile compensației convenționale, între părți neexistând o convenție în acest sens și nicio compensație judecătorească, iar cererea reconvențională nu a fost soluționată, fiind disjunsă, astfel că primul capăt de cerere este întemeiat. Dată fiind clauza penală inserată în art. 10.2 din contract și în raport de dispozițiile art. 1066 și urm. C. civ. s-a apreciat că și cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 64.336 RON penalități de întârziere aferente este fondată urmând a fi admisă.

Atât reclamanta cât și pârâta au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel. Reclamanta a invocat art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul obligării pârâtei SC C.A.C. SRL București la plata penalităților de întârziere de la data scadenței până la plata efectivă, arătând că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de la data scadenței până la data efectivă iar instanța a admis penalitățile de întârziere în cuantum de 64.336 RON care reprezintă doar penalități de întârziere calculate până la data introducerii acțiunii, respectiv 23 iunie 2008, fiind astfel încălcate dispozițiile art. .969 și art. 1066 C. civ.

Analizând recursul reclamantei, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis față de împrejurarea că art. 10.2 din contractul încheiat prevede că pentru întârzierile la plată a facturilor emise, executantul va aplica o penalitate de 0,15% din valoarea nedecontată și față de soluționarea corectă a primului capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 98.600 RON reprezentând contravaloare lucrări construcții. În contextul dat, în mod greșit instanța de apel a apreciat asupra penalităților de întârziere, neținând cont de solicitarea din cererea de chemare în judecată referitoare la acordarea penalităților datorate aferente sumei 98.600 RON până la efectuarea plății facturii, motiv pentru care se va admite recursul și se va modifica decizia atacată în sensul obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere și în continuare până la plata efectivă a contravalorii facturii, urmând a fi menținute celelalte dispoziții.

Pârâta SC C.A.C. SRL București a invocat în susținerea recursului său dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. și în raport de art. 3, 12 alin. (3) teza I C. proc. civ. a solicitat în principal respingerea apelului reclamantei ca nefondat și în subsidiar casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiza contabilă. A considerat incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 6 din C. proc. civ. față de împrejurarea că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut prin apel, judecarea pe fond fiind făcută fără administrarea probelor solicitate de către apelantă. În acest sens a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii pârâtei privind efectuarea unei expertize contabile, singura în măsură să lămurească pretențiile reclamantei, acesta fiind un motiv al apelului declarat de reclamantă.

A arătat în continuare că instanța de apel în analiza acestui motiv a apreciat că proba cu expertiză contabilă nu este utilă cauzei și, chiar pârâta-intimată a pus concluzii de respingere a probei considerând că legalitatea deducerii sumei este probată de înscrisurile aflate la dosar. În temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., pârâta a solicitat admiterea recursului, apreciind că instanța a înțeles să motiveze în mod contradictoriu decizia atacată, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând o decizie lipsită de temei legal, nesocotind atât dispozițiile legale invocate în motivarea deciziei, cât și situația de fapt.

În acest sens a susținut că instanța de apel greșit a reținut că prin contractul încheiat reclamanta s-a obligat să execute o serie de lucrări de construcție, când în realitate, reclamanta s-a obligat să execute toate „lucrările aferente edificării, de la început până la finalizarea imobilului în cauză", instanța ignorând faptul că reclamanta nu și-a respectat obligațiile contractuale [aspect culpabil și sancționabil în temeiul art. 10.1. și art. 10.2 alin. (2) din contract], context în care a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actulurjuridic dedus judecății.

A invocat buna sa credință în recunoașterea datoriei de 312.791,85 RON și achitării de îndată a restului de plată de 47.871,61 RON, considerând criticabilă motivarea instanței despre încercarea pârâtei de a percepe suma în litigiu de două ori, în realitate creanța pârâtei înscrisă la masa credală a reclamantei fiind provizorie, până la soluționarea cererii reconvenționale de către Tribunalul București. Recurenta a susținut că insîanța a interpretat greșit dispozițiile art. 1143 - 1153 C. civ., apreciind eronat asupra neîndeplinirii condițiilor cerute de art. 1145 C. civ. cu privire la caracterul cert al creanței, pentru simplul motiv că aceasta era lichidă și exigibilă, astfel că se putea efectua compensarea legală, instanța fiind obligată să administreze proba cu expertiză contabilă.

j Un ultim motiv de recurs vizează critica privind nelegalitatea acordării penalităților de întârziere întrucât suma de 98.600 RON nu este datorată. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Art. 304 pct. 6 C. proc. civ. reglementează modificarea hotărârii atacate dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, acest motiv sancționând încălcarea de către instanțe a principiului disponibilității, în virtutea căruia reclamantul stabilește limitele judecății prin obiectul cererii de chemare în judecată.

În temeiul textului legal precitat, pârâta a criticat legalitatea hotărârii pe considerentul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probei cu expertiză contabilă însă, Înalta Curte constată că instanța de apel a pus în discuția părților necesitatea probei cu expertiză pe care a apreciat-o ca nefiind utilă cauzei, însăși pârâta solicitând, în concluziile sale, respingerea acestei probe, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 11 octombrie 2011. În aceste împrejurări nu se poate constata că instanța ar fi încălcat principiul disponibilității, sau că ar fi dat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, motivul astfel invocat neavând legătură cu limitele judecății, critica astfel formulată neavând suport legal.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

are în vedere modificarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii ; Critica recurentei în sensul că instanța de apel a reținut greșit cum că reclamanta s-a obligat să efectueze o serie de lucrări „în loc de toate lucrările" aferente edificării de la început până la finalizarea imobilului, nu justifică aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 7, deoarece instanța de apel a stabilit împrejurările de fapt esențiale, a analizat probele, a evocat normele aplicabile în cauză, speța fiind soluționată în raport de contractul încheiat de părți, așa cum rezultă din considerentele deciziei în cuprinsul cărora nu există motive străine de natura pricinii sau motive contradictorii, sintagma „o serie de lucrări" în loc de „toate lucrările" neavând relevanță asupra analizei contractului, nejustificând nici critica recurentei referitoare la ignorarea respectării obligațiilor contractuale de către pârâtă.

De reținut este faptul că pârâta a recunoscut că datorează suma totală de 312.791,85 RON, litigiul având a rezolva legalitatea compensării unei părți din această sumă, respectiv 98.600 RON și că instanța de apel corect a apreciat că nu sunt îndeplinire condițiile prevăzute de art. 1143 -1153 C. civ. pentru a opera compensația legală, nefiind îndeplinite condițiile nici pentru realizarea compensației convenționale sau judecătorești, atâta timp cât nu există o convenție între părți în acest sens și nicio hotărâre judecătorească. Motivarea pârâtei în sensul că propria creanță este lichidă și exigibilă este nefondată, deoarece dispozițiile art. 1143 C. civ. operează atunci când „două persoane sunt datoare una alteia or, în speță pârâta nu a făcut dovada că reclamanta i-ar datora vreo sumă de bani, cererea sa reconventională nefiind soluționată.

Având în vedere recunoașterea sumei datorate și nefăcând dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile față de reclamantă, corect instanța de apel a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 98.600 RON și penalitățile aferente, cu modificarea hotărârii în sensul obligării la plata penalităților de întârziere și în continuare până la achitarea sumei datorate, așa cum s-a stabilit în analiza recursului reclamantei.. În acest context invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul dovedirii nelegalității hotărârii deoarece instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecăți a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nu poate fi reținută deoarece instanța, în limitele art. 969 C. civ., a interpretat corect contraciul încheiat între părțile în litigiu, nefiind schimbată natura juridică a acestuia, clauzele acestuia fiind aplicate așa cum au fost concepute și redactate de părți.

În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii ca urmare a lipsei temeiului legal, Înalta Curte urmează a o respinge, deoarece hotărârea atacată a fost motivată în drept pe toate aspectele analizate, nefiind îndeplinite nici condițiile privind încălcarea sau aplicarea greșită a legii cu referire la art. 1143 și urm. C. civ. pentru motivele arătate mai sus, astfel că nu se poate constata incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Motivul referitor la înscrierea provizorie în tabloul creanțelor reclamantei excede cadrului procesual, în condițiile disjungerii cererii reconventionale. Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte respinge recursul pârâtei ca nefondat.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC M.C. SRL Cluj prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolventă M.L.G. Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 384/2011 din 25 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o modifică, în parte, în sensul obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere și în continuare până la plata efectivă a contravalorii facturii. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Respinge recursul declarat de pârâta SC C.R.I.S.A.C. SRL București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012.