ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 576/2013

HOTĂRÂRE
14.02.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 576/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 32955/3/2009, pe rolul Tribunalului București, reclamanta

SC C. SRL a chemat în judecată pârâta SC P.L.I.F.N. SRL solicitând obligarea acesteia

la plata sumei de 256.164,45 euro (1.075.890,69 RON) reprezentând preț al cantității

de lucrări suplimentare celor date de pârâtă și proiectantul acestora conform P.A.C.

nr. 2/2005 și respectiv preț al lucrărilor suplimentare, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată la 23 septembrie

2009, pârâta SC P.L.I.F.N. SRL a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin cererea reconvențională, SC

P.L.I.F.N. SRL a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 760.825,40

euro penalități contractuale pentru perioada 15 iunie 2007-21 noiembrie 2008, urmare

a nerespectării termenelor contractuale; 139.778 euro contravaloarea suprafeței

de 145,30 m

2

suprafață contractată și neexecutată.

Prin cerere precizatoare, formulată la

4 septembrie 2009, reclamanta a micșorat câtimea obiectului cererii cu suma de 51.800

euro, sumă pe care a solicitat-o pe calea ordonanței la plată.

La termenul din 23 noiembrie 2009, reclamanta

a formulat o nouă cerere precizatoare solicitând obligarea pârâtei la plata sumei

de 304.825 euro contravaloare cantitate lucrări suplimente și preț lucrări suplimentare

solicitate de pârâtă, învederând că cererea de emitere a ordonanței de plată pentru

suma de 51.000 euro a fost respinsă; 87.000 euro, reprezentant 79.815 euro cuantum

garanție bună execuție și 7.183,41 euro penalități de întârziere 0,1% conform art.

4.2 din contract.

S-a învederat că, nejustificat beneficiarul

nu a restituit garanția de bună execuție la 1 februarie 2009-50% și la 1 septembrie

2009-50% conform clauzelor contractuale.

Prin întâmpinare la cererea reconvențională

SC C. SRL a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

Prin sentința comercială nr. 8961 din 15

iulie 2011, Tribunalul București a admis în parte cererea de chemare în judecată;

a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 308.790 RON cu titlu de garanție

bună execuție și la plata sumei de 23.308,4 RON c/valoare dobândă legală aferentă

calculată până la 30 octombrie 2010. A respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței comerciale nr. 8961

din 15 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul București au declarat apel SC C. SRL

și SC P.L.I.F.N. SRL

Prin decizia comercială nr. 251 din 28

mai 2012 s-a admis apelul formulat de SC C. SRL; a fost schimbată în parte sentința

atacată, în sensul că a fost obligată pârâta reclamantă la plata sumei de 15.559

RON reprezentând penalități de întârziere; a fost respins, ca nefondat, apelul formulat

de SC P.L.I.F.N. SRL împotriva aceleiași sentințe pronunțată de Tribunalul București,

secția a Vl-a comercială; s-a luat act că apelanta SC C. SRL și-a rezervat dreptul

de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Pentru a se pronunța astfel instanța de

apel a reținut în principal că lucrările de construcție au fost executate în temeiul

proiectului de construcție autorizat și a documentației tehnice inițiale, cu respectarea

art. 7 pct. 2 și 4 din Legea nr. 50/1991 și pe baza dispozițiilor de șantier.

S-a mai reținut că în condițiile art. 14

din contract, pentru executarea unor lucrări fără a fi existat o dispoziție prealabilă

a beneficiarului sau o confirmare ulterioară a acestuia, antreprenorul nu poate

solicita modificarea prețului. Astfel, executând lucrări suplimentare cu nerespectarea

clauzelor contractului, antreprenorul și-a asumat riscul de a nu primi contravaloarea

acestora.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere

solicitate pentru perioada 30 iunie 2008-1 august 2008 precum și a sumei de 150.000

euro așa cum aceasta a fost asumată de antreprenor prin actul adițional de la 9

iunie 2008, acestea nu sunt datorate în considerarea art. 39 din contract, care

conține clauză exoneratoare de răspundere pentru cazul în care beneficiarul nu are

achitate la zi situațiile de plată prezentate de antreprenor. Astfel, pentru nerespectarea

obligației de predare la termenul convenit a imobilului, beneficiarului nu îi sunt

datorate penalități fiind el însuși în culpă pentru nerespectarea întocmai a propriilor

obligații asumate prin contract, respectiv la data terminării lucrărilor avea restanțe

în cuantum de cel puțin 75.000 euro recunoscute prin același act adițional încneiat

la 9 iunie 2006.

Împotriva deciziei comerciale nr. 251 din

28 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, au declarat

recurs SC P.L.I.F.N. SRL și SC C. SRL

În motivarea cererii recurenta SC

P.L.I.F.N. SRL a invocat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. arătând că instanța de apel: 1. a trecut cu ușurință peste motivul invocat

în cerere referitor la pretențiile în cuantum de 139.778 euro întemeiate pe diminuarea

suprafeței efectiv construită; 2. în analizarea pretențiilor sale nu a mai aplicat

dispozițiile art. 969 din vechiul C. civ. ca și în cazul reclamantei, interpretând

greșit „legea părților", respectiv contractul și actele adiționale la acesta,

nu a dat valoare împrejurării că a acceptat amânările termenului de predare a construcției,

precizând în mod expres că amânarea nu exclude plata penalităților. De asemenea

recurenta face precizarea că dacă a recunoscut suma de plată, nu înseamnă că era

restantă deoarece în mod evident până la emiterea facturii nu datora nici o sumă

de bani.

Recurenta SC C. SRL a invocat ca motive

de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. arătând în principal

că: 1. instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2), dat fiind faptul că nu s-a pronunțat asupra motivelor de

apel cu care a fost investită, respectiv nu s-a pronunțat asupra motivului de apel

invocat în pct. II.b; 2. soluția instanței de apel conține motive contradictorii

atunci când analizează „lucrările suplimentare"; 3. instanța, interpretând

actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia, în sensul că în cuprinsul întregii sale motivări s-a raportat la considerente

aplicabile unei antreprize contractate pe un preț forfetar; 4. hotărârea pronunțată

a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art. 30 din Regulament,

coroborat cu art. 969, art. 970 C. civ. raportat la art. 15 din contract fiind împotriva

prezumției legale instituite prin art. 1200 pct. (2) C. civ. raportat la art. 1202

alin. (2) C. civ.

SC P.L.I.F.N. SRL a formulat întâmpinare

la recursul declarat de SC C. SRL prin care a solicitat respingerea acestuia.

De asemenea, SC C. SRL a formulat întâmpinare

la recursul declarat de SC P.L.I.F.N. SRL prin care a solicitat respingerea acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului

în funcție de criticile recurentelor și având în vedere că acestea au un motiv de

nelegalitate comun, și anume că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui motiv

de apel, însă dintr-o altă perspectivă, înalta (iurte reține următoarele:

în sensul că instanța de apel a trecut cu ușurință peste motivul invocat în cererea

de apel referitor la pretențiile în cuantum de 139.778 euro întemeiate pe diminuarea

suprafeței efectiv construită, Înalta Curte reține că este întemeiată atât timp

cât în decizia recurată se reține sub acest aspect doar fraza „în ceea ce privește

contravaloarea suprafeței de 145,30 mp în cuantum de 139.778 euro pentru rațiuni

deja reținute, a reținut că în mod corect instanța a respins și acest capăt de cerere".

Față de faptul că instanța de apel nu a

motivat critica apelantei referitoare la pretențiile întemeiate pe diminuarea suprafeței

efectiv construită, Înalta Curte nu va putea efectua controlul judiciar atât timp

cât instanța de apel nu a analizat fondul cauzei din perspectiva sentinței dată

cu privire la capătul al doilea din cererea reconvențională.

Este util de subliniat în acest context

că motivarea unei hotărâri este esențială deoarece prin considerentele acesteia

părțile cunosc temeiurile care au format convingerea instanței în pronunțarea soluției

adoptate și permite exercitarea controlului judiciar de către instanța superioară.

la pct. II.b cu trimitere la art. 14, teza finală din Contract („astfel de lucrări

vor fi plătite antreprenorului în cazul în care beneficiarul decide că ele au fost

necesare și corespund voinței lui, și astfel, decide păstrarea sau/și folosirea

lor"), Înalta Curte reține că este întemeiată având în vedere că din considerentele

deciziei recurate reiese cu claritate că instanța de apel a motivat în general,

din perspectiva art. 11-14 din contract, fără a motiva și critica cu privire la

teza finală a art. 14.

Plecând de la realitatea că motivarea unei

hotărâri presupune stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt precum

și încadrarea situațiilor particulare în prevederile generale și abstracte ale unei

legi, Înalta Curte apreciază că simpla afirmație că un fapt rezultă din probele

dosarului, fără a se arăta concret în ce constau acestea constituie o nemotivare

și în consecință o necercetare a fondului.

Având în vedere considerentele arătate

Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. va admite recursurile,

va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

cu recomandarea de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel și de a stabili

cu exactitate conținutul raportului juridic dintre părțile litigante.

În temeiul art. 315 alin. (3) C. proc.

civ. după casare, instanța va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate

înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Admite recursurile declarate de reclamanta

SC C. SRL și de pârâta SC P.L.I.F.N. SRL împotriva deciziei civile nr. 251 din 28

mai 2012 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 111/2011
Ședința publică de la 13 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2.289 din 5 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr. 3672/1285/2008 al Tribunalului Comerc
ÎCCJ 2021-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2257/2021
penalități în valoare de 357.700,19 RON; micșorarea pretențiilor a fost determinată de o plată efectuată de pârâtă la data de 31.07.2009, prin care a fost achitată factura aferentă lunii martie 2009; nivelul sumei pretinse cu titlu de daune
ÎCCJ 2013-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3637/2013
ligația corelativă executării lucrării, cade în sarcina pârâtei și constă în plata contravalorii lucrării. Obligația de plată se circumscrie pe de o parte, suprafeței construite aceea de 596 mp, cât și cuantumului stabilit de către părți pe
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1611/2016
lor pentru terasă). În susținere, apelanta-pârâtă a invocat prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 405 C. proc. civ. și față de faptul că sentința comercială nr. 5641 din 24 aprilie 2007 a fost comunicată creditoarei la da
ÎCCJ 2013-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 713/2013
pârâtei SC D. SA și a obligat-o pe pârâtă să îi plătească reclamantei 808.488,56 iei contravaloare lucrări principale, 87.086,37 Iei - penalități de întârziere aferente și 23.800 lei contravaloare probe tehnologice. k respins celelalte cere
Sursă