ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2257/2021

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursurilor civile de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 13.07.2009, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. x/14.10.2003, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale privind aportul și a celor care impuneau suportarea de către pârâtă a facturilor de utilități, dar și evacuarea pârâtei din imobilul "Complex Pacea", situat în Ciolpani, jud. Ilfov, cu cheltuieli de judecată.

La data de 14.08.2009 reclamanta a formulat o completare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 735.924,72 RON, din care 454.909 RON reprezintă debite derivate din facturi curente calculate până la data de 31.05.2009, iar 218.015,72 RON reprezintă penalități de întârziere calculate la factura de preț achitată cu întârziere, dar și la plata sumei de 1.556.822 RON, echivalent a 530.000 USD, reprezentând daune-interese.

Pe calea unei cereri de micșorare a câtimii obiectului cererii, din data de 16.09.2009, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 724.746,76 RON cu titlu de debit, cuprinzând atât facturi curente în valoare de 367.046,57 RON, cât și facturi de penalități în valoare de 357.700,19 RON; micșorarea pretențiilor a fost determinată de o plată efectuată de pârâtă la data de 31.07.2009, prin care a fost achitată factura aferentă lunii martie 2009; nivelul sumei pretinse cu titlu de daune-interese nu a fost modificat.

La data de 08.02.2010, reclamanta a precizat că înțelege să crească cuantumul debitelor pretinse, de la suma de 724.746,76 RON la 970.333.82 RON.

La data de 09.11.2009, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția de neexecutare a obligațiilor asumate de reclamantă la art. 3 și art. 18 pct. 1 din contract, dar și o cerere reconvențională.

Formulând-o cu caracter subsidiar, în situația respingerii excepției de neexecutare, pârâta-reclamantă a solicitat prin cererea reconvențională ca, în ipoteza admiterii cererii principale, reclamanta-pârâtă să fie obligată la plata sumei care reprezintă investiția realizată până la data rezilierii contractului, dar și la plata daunelor-interese pentru acoperirea prejudiciului material determinat de suportarea tuturor cheltuielilor efectuate prealabil construcției, respectiv studii de fezabilitate, obținerea de avize și autorizații, proiecte, studii de specialitate (inclusiv geodezice), întocmire proiecte de arhitectură, devize, altele decât cele care au făcut obiectul recunoașterii prin procesul-verbal de recepție întocmit cu reclamanta; de asemenea, a solicitat stabilirea unui drept de retenție asupra imobilului până la plata contravalorii bunurilor încorporate acestuia, care i-au sporit valoarea.

Prin sentința civilă nr. 9973/09.07.2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiate, cererea principală și cererea reconvențională, a stabilit onorariu definitiv de expert în cuantum de 6.000 RON, a dat în debit fiecare parte cu câte 3.000 RON și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 55.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 14.10.2003 părțile au încheiat un contractul de asociere în participațiune nr. x, în vederea reabilitării, modernizării și dotării Complexului Pacea, în scopul realizării unui parc tematic și de recreere integrat, în comuna Ciolpani, jud. Ilfov, părțile agreând ca R.A. A.P.P.S. - S.A.A. Scroviștea să aporteze folosința activului Complex Pacea în valoare de 1.724.305 USD fără T.V.A., iar S.C. A. S.R.L. - pe o perioadă de 4 ani de la semnarea contractului, suma de 4.600.000 USD fără T.V.A., ce reprezenta sursa de finanțare a lucrărilor de investiții, care constau în edificarea unui hotel de 4 stele, în renovarea unui restaurant, zonă comercială, cinematograf, zonă pentru copii, centru de agrement și infrastructura aferentă.

A mai notat că în art. 7 din contract s-au stabilit procentele în care părțile urmau să participe la profit: R.A. A.P.P.S. - 30 % și S.C. A. S.R.L. - 70 %. Prin art. 8 din contract, s-a stipulat că activitatea care se desfășura în comun urma să conducă la realizarea unui profit anual estimat de cca. 260.000 USD/an (din care 30% revenea R.A. A.P.P.S., adică 78.000 USD/an) pe perioada efectuării lucrărilor de investiții (4 ani) și de cca. 428.000 USD/an (din care R.A. A.P.P.S. îi revenea suma de 128.400 USD/an) după finalizarea lucrărilor de investiții, cota de participare cuvenită R.A. A.P.P.S. trebuind să-i fie achitată lunar până cel târziu în ziua de 20 a lunii următoare.

Prima instanță a luat act că în art. 14 din contract, părțile au inserat o clauză penală, potrivit căreia în cazul neplății sau întârzierii la plata sumei lunare se datorau penalități de 0,25%/zi din valoarea neachitată.

Cum reclamanta-pârâtă a solicitat rezilierea contractului de asociere în participațiune motivat de nerespectarea graficului de lucrări și de neplata facturilor curente și a penalităților aferente, iar pârâta-reclamantă a opus excepția de neexecutare, tribunalul a analizat apărarea invocată, care a pornit de la existența unor litigii ce au tulburat în drept folosința lucrului.

Astfel, a reținut că potrivit art. 18.1 din contract, reclamanta-pârâtă s-a obligat să pună la dispoziția pârâtei-reclamante folosința exclusivă și liberă de orice sarcini a Complexului Pacea situat în Ciolpani, jud. Ilfov, dar terenul respectiv, pe care urmau se realiza investițiile, a fost revendicat, fie pe cale judiciară, cererile făcând obiect al dosarelor nr. x/2006, nr. y/2009 și nr. 7388/94/2007, fie pe cale administrativă.

În acest sens, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. III alin. (1)

1

din Legea nr. 169/1997, notând și că din adresa nr. x/23.02.2006 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 Ciolpani rezultă că actul administrativ prin care terenul a trecut în proprietatea privată a statului și în administrarea R.A. A.P.P.S. este suspendat până la terminarea procedurii de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenului.

Examinând corespondența părților, tribunalul a subliniat că pârâta-reclamantă a intenționat să clarifice situația juridică a terenului, sistând provizoriu investiția pe perioada soluționării cererilor de retrocedare.

În continuare, a evocat clauzele cuprinse în art. 17 și 24 din contract, a apreciat ca fiind întemeiată excepția de neexecutare invocată de pârâta-reclamantă și, având în vedere că doar partea care și-a executat sau se declară gata să-și execute propriile obligații poate uza de acțiunea în reziliere, prima instanță a respins primele două capete de cerere din acțiunea reclamantei-pârâte, ca neîntemeiate.

În examinarea celui de-al treilea capăt de cerere, a luat act de concluziile rapoartelor de expertiză contabilă și tehnică în construcții și a subliniat că suspendarea plăților și a investițiilor a avut drept argument existența litigiilor privind revendicarea unor părți din terenul pe care se afla Complexul Pacea.

Însă, Tribunalul a constatat că probele relevă că pârâta-reclamantă a întocmit studiul de fezabilitate aferent realizării proiectului, documentația necesară, a realizat și obținut aprobările planului urbanistic zonal și planului urbanistic de detaliu, a obținut autorizația de construcție, a realizat toate proiectele necesare refacerii infrastructurii, obținând avizele și autorizațiile necesare, refăcând în baza lor întreaga infrastructură a complexului Pacea, ridicând o stație de epurare, refăcând integral rețeaua de alimentare cu apă, înlocuindu-le pe cele subterane de alimentare cu energie electrică, cu gaze, de canalizare și instalațiile sanitare, consolidând și refăcând clădirea principală, pe care a transformat-o în centru cultural cinematografic european dotat cu 3 săli de proiecție, o sală de conferințe, 8 apartamente de cazare pentru invitații din țară și străinătate și un bar/restaurant.

Pentru argumentele expuse, în baza art. 969 și 1073 C. civ. și art. 251-256 Codul comercial, Tribunalul a respins cererea principală, ca nefondată.

Cum pârâta-reclamantă a conferit cererii reconvenționale un caracter subsidiar, solicitând a fi admisă doar în cazul admiterii cererii principale, prima instanță a respins-o, ca o consecință a soluției date cererii principale.

Totodată, a stabilit onorariul definitiv de expert în cuantum de 6.000 RON și a dat în debit fiecare parte cu câte 3.000 RON și, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 55.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, compuse din taxa de timbru și timbrul judiciar de 22.797,20 RON, onorariu de expert de 6.000 RON și onorariu de avocat în sumă de 26.200 RON, redus în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că reclamanta este partea căzută în pretenții.

Împotriva acestei sentințe, ambele părți au declarat apel.

Prin calea de atac promovată, R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a solicitat schimbarea, în tot, a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii principale, astfel cum a fost precizată.

În motivare, apelanta-reclamantă-pârâtă a arătat că sub aspect procedural, deși prima instanță a apreciat că excepția de neexecutare este întemeiată, nu a admis-o prin hotărârea atacată sau printr-o încheiere separată, așa încât apare o contradicție între considerente și dispozitiv, că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 55.000 RON, sumă în care a fost inclusă și taxa judiciară de timbru și timbru judiciar achitate de pârâta-reclamantă pentru cererea reconvențională, de vreme ce această cerere a fost respinsă, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., că referitor la onorariul de expert de 6.000 RON, din dispozitiv nu rezultă cu claritate cât, cui și de către cine trebuie achitat, dar și că măsura admiterii excepției de neexecutare este greșită și nu este argumentată.

Pe de altă parte, apelanta-pârâtă-reclamantă a considerat că sentința atacată este netemeinică doar în privința reducerii onorariului de avocat de la suma de 111.156,80 RON dovedită de înscrisurile de la dosar, la suma de 26.200 RON.

Prin decizia nr. 193/20.05.2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta-pârâtă R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 138.954 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, compuse din 22.797,20 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, 5.000 RON - onorariu expert și 111.156,86 RON - onorariu avocat; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a prezentat raporturile de natură contractuală dintre părți și, referitor la excepția de neexecutare, a reținut că potrivit art. 3 din convenția nr. x/14.10.2003, apelanta reclamantă-pârâtă s-a obligat să aporteze pentru realizarea activității economice comune folosința exclusivă și liberă de orice sarcini a activului Complex Pacea, situat în com. Ciolpani, jud. Ilfov, însă pe parcursul efectuării demersurilor legale pentru realizarea investițiilor, apelanta-pârâtă-reclamantă a fost înștiințată de autorități de faptul că respectivul teren era revendicat de mai multe persoane în cadrul unor demersuri administrative și judecătorești, în diferite faze de soluționare - dosarele nr. x/2006; nr. 5173/94/2009 și nr. 7388/94/2007.

Din acest motiv, având în vedere și dispozițiile art. III alin. (1)

1

din Legea nr. 169/1997 care a modificat și completat Legea nr. 18/1991, curtea de apel a constatat că apelanta-pârâtă-reclamantă a sistat lucrările de construcție. În sensul celor menționate, instanța de prim control judiciar a avut în vedere și adresa nr. x/23.02.2006 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 Ciolpani, către apelanta-reclamantă-pârâtă, prin care i se aducea la cunoștință că în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1)

1

din Legea nr. 169/1997 modificată și completată, actul prin care terenul a trecut în proprietatea privată a Statului Român și în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat este suspendat până la terminarea procedurii de stabilire a dreptului de proprietate.

În acest context juridic incert, care avea implicații asupra situației terenului care a constituit obiectul contractului de asociere în participațiune și investiției apelantei-pârâte-reclamante, curtea de apel a apreciat că aceasta din urmă în mod justificat a considerat că nu mai este ținută de executarea propriilor obligații, atâta vreme cât cealaltă parte nu mai era în măsură să și le execute pe ale sale, respectiv să-i asigure folosința exclusivă și liberă de sarcini a activului Complex Pacea, întrucât existența numeroaselor litigii în revendicare reprezenta o tulburare evidentă a folosirii bunului imobil.

A mai notat că în această situație, apelanta-pârâtă-reclamantă și-a manifestat intenția de a continua executarea contractului, dar după sistarea provizorie a investiției pe perioada soluționării cererilor de retrocedare, nerezolvate irevocabil nici până la data judecării apelului, cum ar fi cazul dosarului nr. x/2008 aflat pe rolul Tribunalului București cu termen de judecată la 03.06.2013 și cel al dosarului nr. x/2003 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen de judecată 21.10.2013.

De aceea, a apreciat că, întrucât în cadrul contractului de asociere în participațiune, efectuarea lucrărilor și realizarea investițiilor reprezenta faza premergătoare, necesară începerii desfășurării unei activități profitabile și efectele suspendării actului administrativ pe perioada clarificării situației juridice a imobilului trebuie suportate de ambele părți, ar fi nelegal să se rețină în sarcina apelantei-pârâte-reclamante ca și pe perioada suspendării intervenite potrivit art. III alin. (1)

1

din Legea nr. 169/1997, când exista riscul restituirii imobilului către terți, să-i incumbe obligația de a realiza investiția în condițiile inițial convenite, cât timp cealaltă parte și le-a încălcat pe ale sale.

În raport de această situație de fapt, instanța de apel a considerat că excepția de neexecutare opusă de pârâta-reclamantă ca mijloc de apărare este întemeiată.

Totodată, a subliniat că aceasta nu este o excepție de procedură propriu-zisă și nicio excepție de fond, așa cum greșit consideră apelanta-reclamantă-pârâtă, ci doar un mijloc de apărare, care, de aceea, nu trebuie să primească o dezlegare prin dispozitiv.

Referitor la motivul de apel privind includerea în categoria cheltuielilor de judecată și a sumei de 22.797,20 RON achitată de pârâta-reclamantă pentru timbrarea cererii reconvenționale, care a fost respinsă, instanța de apel a evocat dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și a subliniat că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții din vina căruia s-a pornit procesul, judecătorul având posibilitatea de a discerne, de la caz la caz, care dintre părțile procesului poate fi considerată câștigătoare și care dintre ele se află în culpă procesuală pentru a putea fi obligată la cheltuieli de judecată către partea adversă.

Cum față de respingerea cererii principale, reclamanta-pârâtă a căzut în pretenții, a apreciat că ea datorează părții adverse cheltuieli de judecată făcute justificat, iar faptul că și cererea reconvențională a fost respinsă a fost apreciat ca irelevant, de vreme ce ea a fost formulată drept răspuns la cererea principală de care era intim legată, pârâta folosindu-se de acest mijloc procedural pentru a formula pretenții proprii, pe cale incidentală, care derivau din același raport juridic cu pretenția reclamantei.

Referitor la onorariul de expertiză datorat, a constatat că dispozitivul este clar și coroborat cu considerentele.

Având în vedere cele expuse anterior, curtea de apel, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul declarat de reclamanta-pârâtă.

Examinând apelul declarat de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L., a constatat că prima instanță i-a acordat acesteia numai în parte cheltuielile de judecată solicitate și dovedite, în sensul că a redus onorariul de avocat conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la suma de 111.156,80 RON la 26.200 RON, fără a explica însă criteriile în raport de care a făcut această operațiune și modul de apreciere.

După ce a prezentat conținutul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a subliniat că aceste prevederi au menirea de a împiedica abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului. În aprecierea cuantumului onorariului, instanța de fond trebuia să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea și dificultatea litigiului.

Astfel, a apreciat că în speță nu este justificată reducerea onorariului achitat de parte avocatului său, onorariul acestuia fiind stabilit de către părți ținând seama de elementele prevăzute în art. 132 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, iar apărătorul apelantei-pârâte-reclamante a dovedit că în raport de valoarea pricinii și de complexitatea cazului, că onorariul este proporțional cu volumul de muncă depus, așa încât în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei totale de 138.954 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea sa și trimiterea cauzei, spre rejudecare, fie instanței de apel, fie primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea sa în tot, în sensul admiterii apelului pe care l-a promovat împotriva sentinței instanței de fond și schimbării acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în data de 05.07.2013 sub numărul x/2009.

Prin decizia civilă nr. 1954 pronunțată în data de 30.05.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă R.A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT București împotriva deciziei nr. 193/2013 din 20 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

În mod expres, recurenta a invocat trei motive de recurs, respectiv cele reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora hotărârea atacată va fi modificată când aceasta este nemotivată sau există contrarietate între considerente și dispozitiv, ori atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia sau atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Examinând primul motiv de recurs, Înalta Curte a reținut că, respingând apelul declarat de către R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, instanța de apel a notat, referitor la excepția de neexecutare opusă de partea adversă, că pe parcursul efectuării demersurilor legale pentru realizarea investițiilor, S.C. A. S.R.L. a fost înștiințată de faptul că terenul era revendicat de mai multe persoane în cadrul unor demersuri administrative și judecătorești, în diferite faze de soluționare - dosarele nr. x/2006; nr. 5173/94/2009 și nr. 7388/94/2007; din acest motiv, având în vedere și dispozițiile art. III alin. (1)

1

din Legea nr. 169/1997, Curtea de apel a constatat că intimata a sistat lucrările de construcție în mod justificat, de vreme ce cealaltă parte nu mai era în măsură să-și execute obligația de a-i asigura folosința exclusivă și liberă de sarcini a activului Complex Pacea, apreciind că existența numeroaselor litigii în revendicare reprezenta o tulburare a folosinței imobilului. A mai subliniat că în această situație, intimata și-a manifestat intenția de a continua executarea contractului, după sistarea investiției pe perioada soluționării cererilor de retrocedare, nerezolvate irevocabil nici până la data judecării apelului, cum ar fi cazul dosarului nr. x/2008 aflat pe rolul Tribunalului București și cel al dosarului nr. x/2003 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În raport de această situație de fapt, instanța de apel a considerat că excepția de neexecutare opusă de pârâta-reclamantă ca mijloc de apărare este întemeiată.

O asemenea motivare a deciziei atacate nu satisface însă cerința procesului echitabil.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, instanța de apel nu a reținut și nici nu a înlăturat susținerile părților și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, așa încât hotărârea sa nu creează transparența asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și grație căreia să poată fi realizat controlul judiciar.

Examinarea motivării deciziei de apel prin raportare la considerentele de principiu anterior expuse a condus Înalta Curte la concluzia că instanța de apel nu a răspuns criticilor invocate în calea ordinară de atac, care vizau greșita reținere a caracterului fondat al excepției de neexecutare raportat la împrejurările că intimata a făcut trimitere la existența unor litigii deja soluționate irevocabil la data formulării întâmpinării, că instanța nu a avut la dispoziție expertize care să confirme dacă revendicările vizau întregul teren asupra căruia poartă litigiul sau o parte importantă din acesta, că intimata a avut folosința exclusivă și efectivă a Complexului Pacea, fără să fi fost tulburată de litigiile ce au existat - fiind adusă în discuție și măsura în care promovarea respectivelor dosare, în sine, s-ar fi putut constitui într-un argument al neexecutării de către R.A. A.P.P.S. a obligațiilor contractuale -, dar și că aceasta nu a efectuat investiția la care se obligase nici anterior datei la care a susținut că ar fi luat cunoștință de existența litigiilor, nici ulterior soluționării lor irevocabile.

De aceea, Înalta Curte a considerat că instanța de apel nu s-a pronunțat în limitele cererii de apel, așa cum prevede art. 295 alin. (1) C. proc. civ., ci dimpotrivă, le-a ignorat, o asemenea situație fiind echivalentă necercetării fondului.

Distinct de aceasta, referirile din decizia recurată la incidența art. III alin. (1)

1

din Legea nr. 169/1997 au aparența de a fi nelegale, nu doar pentru că textul de lege evocat face trimitere la suspendarea actelor administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate (contractul de asociere dintre părți nefiind un act administrativ prin care terenul să fi trecut în domeniul public sau privat), ci și pentru că textul legii a fost prezentat trunchiat în considerentele hotărârii instanței de prim control judiciar, lipsindu-i excepția prevăzută în partea finală.

Potrivit art. III alin. (1)

1

din Legea nr. 169/1997, "Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată își suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepția terenurilor intrate deja în circuitul civil".

Prin urmare, a statuat Înalta Curte că instanța de apel a omis să citeze în considerente excepția conținută de text, deși ea era esențială, în condițiile în care chiar încheierea contractului de asociere în participațiune cu intimata dovedea că bunul se afla în circuitul civil.

Î.C.C.J. a reținut și faptul că, instanța de apel nu a răspuns nici criticilor potrivit cărora dispozițiile art. III alin. (1)

1

din Legea nr. 169/1997 nu ar fi fost oricum aplicabile, deoarece terenul în dispută nu a fost unul cu destinație agricolă, ci era situat în intravilan, nu numai la data preluării, ci și ulterior acestui moment.

Pe de altă parte, nu s-a argumentat motivul pentru care, în cazul în care intimata a avut totuși folosința terenului, ea nu ar fi fost ținută de îndeplinirea obligațiilor de plată a cotei de profit, a utilităților, precum și cele cu impozitele și taxele locale - caz în care fie și doar nerespectarea lor ar fi putut fundamenta cererea de reziliere, potrivit art. 24 raportat la art. 4, 5, 11, 12, 13, 15 și 16 din contract.

De aceea, Înalta Curte a apreciat că instanța de prim control judiciar nu a examinat susținerea recurentei, potrivit căreia intimata nu a invocat cu bună credință excepția de neexecutare a contractului, de vreme ce aceasta pare a nu-și fi îndeplinit decât în parte obligațiile asumate; or, excepția de neexecutare nu trebuie transformată într-un instrument de presiune ilegitim, doar pentru a crea aparența de legitimitate a atitudinii uneia dintre părți în cazul în care nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin.

Pe de altă parte, soluția dată de instanța de prim control judiciar apelului declarat de S.C. A. S.R.L., ce a avut drept consecință includerea în categoria cheltuielilor de judecată și a sumei de 22.797,20 RON achitată de pârâta-reclamantă pentru timbrarea cererii reconvenționale, este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Este adevărat că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții din vina căruia s-a pornit procesul.

Cu toate acestea, în speță, cererea reconvențională a fost respinsă, iar acest fapt nu poate fi irelevant, așa cum a apreciat instanța de apel; contrar considerentelor reținute de aceasta, Înalta Curte a subliniat că o cerere reconvențională nu poate fi privită ca fiind formulată drept răspuns la cererea principală, un asemenea rol neavând decât întâmpinarea - care însă nu se timbrează.

Or, cât timp pârâta a înțeles să se folosească de mijlocul procedural al cererii reconvenționale pentru a formula pretenții proprii împotriva reclamantei și, în aplicarea principiului disponibilității, a conferit cererii sale un caracter subsidiar, este nelegal să fie pusă în sarcina celeilalte părți obligația de a suporta taxele de timbru datorate pentru promovarea unei cereri respinse.

Considerentele expuse mai sus au impus concluzia că sunt fondate atât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, cât și cel reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cum însă motivarea instanței de apel echivalează unei necercetării corespunzătoare a fondului, Înalta Curte a dat eficiență art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., texte legale în baza cărora a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza instanței de apel, care, în rejudecare, urma a examina, conform deciziei de casare, nu doar criticile enumerate în considerentele prezentei decizii, care nu și-au primit răspuns în calea ordinară de atac, dar și pe celelalte prezentate în recurs, a căror analiză nu a mai fost utilă în această fază a procesului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2009* în rejudecare.

În rejudecare a fost administrată proba cu expertiză contabilă și fiscală. De asemenea, părțile au depus la dosar înscrisuri și concluzii scrise.

Prin decizia civilă nr. 1032 din 5 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-au admis apelurile formulate de apelanta reclamantă-pârâtă R.A ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT și de apelanta pârâtă-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 9973/9.07.2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2009, cu consecința schimbării în tot a sentinței civile atacate în sensul că:

S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R.A.A.P.P.S.

S-a dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. x încheiat de părțile cauzei în data de 14.10.2003.

S-a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind evacuarea pârâtei-reclamante A. din imobilul obiect al contractului de asociere.

A fost obligată pârâta-reclamantă la plata către reclamanta R.A.A.P.P.S. a sumei de 7.516.020,8 RON, cu titlu de daune materiale aferente rezilierii contractului menționat.

S-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă A..

A fost obligată reclamanta la plata către pârâta-reclamantă A. a sumei de 2.181.084,74 RON, cu titlu de daune materiale aferente rezilierii contractului de asociere în participațiune.

S-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea A. de acordare a unui drept de retenție.

S-a respins, ca neîntemeiată, apărarea de fond formulată de pârâta A. cu privire la constatarea nulității absolute a clauzelor stipulate la art. 11, 13, 14 și 15 din contractul de asociere în participațiune indicat.

S-a admis cererea experților contabil, respectiv fiscal, de majorare, respectiv stabilire onorariu de expert pentru expertiza efectuată în faza procesuală a apelului, după casare și, în consecință, au fost obligate părțile cauzei, în cote egale la suportarea acestui onorariu, după cum urmează:

- reclamanta R.A.A.P.P.S. la plata către expertul contabil B. a sumei de 9000 RON și la plata către expertul fiscal C. a sumei de 1500 RON.

- pârâta-reclamantă A. la plata către expertul fiscal C. a sumei de 10.500 RON.

S-au admis cererile ambelor părți având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată, după cum urmează:

-a fost obligată pârâta-reclamantă A. la plata către R.A.A.P.P.S. a sumei de 107.977,77 RON, constând în taxa de timbru aferentă fazelor procesuale fond, apel și recurs proporțional pretențiilor admise.

-a fost obligată reclamanta R.A.A.P.P.S. la plata către A. a sumelor de 20.965,6 RON taxă timbru achitată, aferentă cererii reconvenționale formulate în primă instanță, proporțional pretențiilor admise, precum și de 25.000 RON cheltuieli de judecată reprezentate de onorariul de apărător achitat în primă instanță, astfel cum a fost redus.

S-au compensat cheltuielile de judecată astfel stabilite, cu consecința obligării pârâtei-reclamante A. la plata către reclamanta R.A.A.P.P.S. a sumei de 62.012,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel a reținut următoarele considerente:

Litigiul dedus judecății derivă din contractul de asociere în participațiune nr. x, încheiat între părțile cauzei la data de 14.10.2003, ce a avut drept scop executarea unui obiectiv economic cu caracter cultural si de recreere în zona com. Ciolpani, jud. Ilfov. În concret, părțile au convenit ca RA.A.P.P.S.-Scroviștea să pună la dispoziția asocierii, ca aport contributiv, folosința activului denumit Complex Pacea situat în com. Ciolpani, iar S.C. A. S.R.L. să aducă ca aport suma de 4.600.000 USD fără TVA, ce reprezenta sursa de finanțare a lucrărilor prevăzut a fi executate la obiectivul menționat. Lucrările de investiții ce urmau a fi executate la obiectivul purtând denumirea Complex Pacea erau diverse, constând în principal în realizarea unui hotel de 4 stele, cu dotările necesare, un restaurant, zonă comercială, un cinematograf, un centru de agrement, precum și toată infrastructura specifică.

Ulterior, pe parcursul derulării contractului, lucrările prevăzute nu au mai fost executate conform graficului asumat de părți, motiv pentru care apelanta-reclamantă a solicitat pe calea prezentului demers judiciar constatarea rezoluțiunii judiciare a contractului, cu consecința evacuării apelantei-pârâte A. din obiectivul de investiții menționat și obligării acesteia la plata unei sume de bani cu titlu de facturi curente neachitate de societatea-pârâtă, daune interese aferente neexecutării obligațiilor asumate și penalități de întârziere aferente calculate până la data plății efective.

Curtea de apel a notat că apelanta-pârâtă A. a invocat excepția de neexecutare a contractului de asociere în participațiune încheiat cu RAAPPS, motivat de existența unei tulburări de drept în exercițiul drepturilor decurgând din contract. În legătură cu această tulburare, A. a arătat că decurge din notificarea ce i-a fost adresată de autoritățile administrative competente, urmată de propriile demersuri prin intermediul cărora a aflat de existența mai multor litigii pe rolul instanțelor de judecată, în cadrul cărora diverse persoane ce se pretindeau fie proprietari, fie urmași ai proprietarilor de drept, revendicau obiectivul de investiții Complex Pacea sau, după caz, o parte însemnată din acesta.

În acest context, apelanta A. a invocat incertitudinea juridică reieșită din demersurile procesuale având ca obiect revendicarea imobilului teren și construcții ce constituia și obiectul material al contractului de asociere în participațiune încheiat cu RAAPPS, motiv pentru care a declarat că a încetat orice investiție asumată contractual până la momentul clarificării acestei situații sau finalizării litigiilor judiciare amintite.

În legătură cu aceste aserțiuni subsumate excepției de neexecutare a contractului, Curtea de apel a reținut că ele prezintă un anumit nivel de rezonabilitate juridică, în sensul că nu puteau fi ignorate de contractantul investițiilor asumate convențional chiar pentru imobilul ce constituia obiectul revendicării în instanță de către anumite persoane ce se declarau proprietarii în drept ai acestui imobil.

Așadar, Curtea a reținut că, începând cu data la care apelanta A. a primit Notificarea adresată de Comisia com. Ciolpani pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991, purtând nr. 1503/23.02.2006, dar și ulterior, având în vedere succesiunea litigiilor judiciare înregistrate pe rolul instanțelor subsecvent momentului februarie 2006, securitatea raporturilor juridice derulate de aceasta cu apelanta-reclamantă RAAPPS, izvorând din contractul de asociere în participațiune nr. x/14.10.2003, a putut fi serios pusă la îndoială.

Trecând peste conținutul lipsit de precizie juridică al adresei nr. x/23.02.2006, emisă de Comisia Locală Ciolpani de aplicare a Legii nr. 18/1991, Curtea de apel a reținut faptul că societatea-pârâtă nu a fost perturbată în exercițiul concret al drepturilor și, mai ales în acea fază contractuală, al obligațiilor rezultate din contractul de asociere în participațiune. S-a relevat că, acest aspect nu este contestat. Nici RAAPPS, nici părțile din litigiile existente pe rolul instanțelor nu au întreprins vreo măsură concretă de executare de orice tip asupra activului Complex Pacea. Acest imobil a continuat să se afle în sfera de posesie a A. până la momentul 2015, atunci când a fost restituit către RAAPPS prin proces-verbal de predare-primire.

Cu privire la eventuala culpă contractuală în executarea prevederilor contractului de asociere în participațiune, în optica Curții, determinant a fost modul în care raporturile juridice statornicite între părțile cauzei s-au derulat până la momentul acceptat ca fiind cel mai timpuriu în care A. a fost informată cu privire la situația juridică incertă a Complexului Pacea, în speță luna februarie 2006, respectiv atunci când i-a fost adresată Notificarea nr. x/23.02.2006, emisă de Comisia Locală Ciolpani de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Curtea de apel a reținut că, în speță, relevante sunt mențiunile Anexei nr. 2 a Contractului de asociere în participațiune, prin intermediul cărora părțile au convenit ca, în schimbul aportului adus de apelanta-reclamantă, apelanta-pârâtă să aducă drept aport pe o perioadă de 4 ani de la semnarea contractului suma de 4.600.000 USD (nu suma ca atare, ci investiții având această valoare). Conform contractului, investițiile urmau a fi efectuate eșalonat, conform graficului din Anexa nr. 2. Aceste investiții începeau în trimestrul IV al anului 2003, perioadă de timp în care trebuia investită, în lucrările corespunzătoare, suma de 150.000 USD, și se derulau până în trimestrul I al anului 2007, interval de timp în care urma a fi investită ultima sumă de 395.000 USD.

S-a constatat că în conformitate cu graficul menționat, până la momentul februarie 2006, deci pentru intervalul trimestrul IV 2003-trimestrul IV 2005, apelanta A. și-a asumat obligația de a efectua lucrări în valoare de 2.625.000 USD. Acest grafic de investiții nu a fost adus la îndeplinire. De altfel, la fila x a vol. I dosar apel, se află depus înscrisul prin care A. recunoaște neconformarea la prevederile graficului de lucrări și propune unul nou, rescadențar. Deși raportul de expertiză efectuat în cauză nu a avut fixat ca obiectiv cuantificarea lucrărilor efectuate până la momentul februarie 2006, s-a subliniat că același raport a stabilit valoarea totală a investițiilor realizate, deci pentru întreaga perioadă investițională planificată, la suma de 567.454,10 USD.

În legătură cu această neexecutare, s-a reținut că nicio explicație pertinentă nu a fost furnizată de către apelanta-pârâtă A. S.R.L. Apărările sale au vizat, astfel după cum s-a arătat în precedent, posibila tulburare de drept care s-a produs după momentul în care a fost informată cu privire la situația juridică incertă a imobilului Complexul Pacea. Iar, la acest moment, stabilit pe cale judiciară ca fiind (cel mai devreme) luna februarie 2006, apelanta-pârâtă se afla, deja, în culpă contractuală, întrucât nu respectase graficul de lucrări asumat la momentul semnării contractului de asociere în participațiune, iar aceasta fără vreo justificare de natură juridică.

Pe cale de consecință, Curtea de apel a constatat că una din condițiile esențiale ale excepției de neexecutare a contractului nu este îndeplinită în prezenta cauză, mai exact condiția referitoare la inexistența oricărei culpe a contractantului ce invocă excepția. Este de esența acestui mijloc de apărare ca partea co-contractantă a celui care invocă excepția să se afle în culpă, astfel încât partea ce o invocă să fie, la rândul său, dispensată de executarea propriilor obligații până la momentul în care cocontractantul și le va îndeplini pe ale sale. În cauza dedusă judecății pe calea prezentului demers judiciar partea ce invocă excepția se află în culpă contractuală - și chiar una ce poate fi calificată drept culpă gravă, dat fiind volumul relativ ridicat valoric al investițiilor neefectuate -, apărările acestei părți circumscrise excepției examinate nu au fost reținute ca fiind fundamentate și au fost respinse ca atare.

Rezumând cele expuse pe marginea apărării de fond, subsumate excepției de neexecutare a contractului, Curtea de apel a reținut că nu poate primi această apărare, din cauza neconcludenței aspectelor expuse în susținerea sa. Dimpotrivă, partea ce s-a aflat în culpă contractuală, încă din faza de debut a raporturilor contractuale, este chiar apelanta-pârâtă A., care nu s-a conformat termenelor asumate în graficul de lucrări, astfel încât, per ansamblu, din totalul investițiilor pe care trebuia să le realizeze în valoare de 4.600.000 USD a executat lucrări în valoare doar de 567.454,10 USD. Culpa contractuală a apelantei-pârâte a debutat și a continuat a se manifesta încă înaintea primului moment în care a putut pune la îndoială siguranța juridică conferită (sau la care în mod rezonabil se putea aștepta) de raporturile contractuale stabilite cu apelanta-reclamantă RAAPPS. În orice caz, chiar dacă un anumit nivel de îndoială este acceptabil să se fi produs pe planul psihic al reprezentanților societății-pârâte cu privire la derularea pe viitor a relațiilor contractuale cu apelanta-reclamantă și cu privire la beneficiul investițiilor efectuate la obiectivul Complex Pacea, aceste îndoieli nu prezintă aptitudinea (gradul de intensitate) de a îndreptăți pârâta să înceteze executarea obligațiilor asumate convențional, conform celor mai sus expuse.

Respingerea excepției de neexecutare coroborată cu constatarea culpei societății-pârâte în ceea ce privește executarea dispozițiilor contractuale a condus la admiterea capătului principal al cererii introductive, formulate de RAAPPS, referitor la rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. x încheiat de părțile cauzei la data de 14.10.2003.

Subsecvent admiterii capătului principal al cererii introductive, Curtea a constatat ca rămas fără obiect capătul subsidiar, având ca obiect evacuarea apelantei-pârâte din imobilul Complex Pacea, din moment ce acest imobil a fost predat către apelanta RAAPPS încă din anul 2015, părțile încheind în acest sens un proces-verbal de predare-primire.

În continuare, Curtea a examinat celelalte apărări de fond formulate de apelanta-pârâtă A. S.R.L. pe calea invocării unor excepții având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de asociere în participațiune încheiat între părțile cauzei.

Sub acest aspect, Curtea a notat că o primă apărare de fond formulată de pârâta A. S.R.L., a fost subsumată de aceasta nulității absolute a contractului de asociere în participațiune nr. x/14.10.2003 pentru nerespectarea dispozițiilor art. 1513 din C. civ. (forma în vigoare la data încheierii contractului de asociere, deci forma anterioară a C. civ.). Apelanta-pârâtă a arătat, prin înscrisurile depuse la dosar în susținerea excepției menționate că, separat de această apărare, întemeiată pe art. 1513 din C. civ., invocă nulitatea absolută a contractului încheiat cu R.A.A.P.P.S și din perspectiva cauzei ilicite, a cauzei imorale și a fraudei la lege ce au stat la baza inserării în convenția părților a art. 8, 14 și 15. Prin înscrisul denumit note de ședință, dosar apel, în rejudecare, apelanta-pârâtă a arătat faptul că înțelege să invoce atât nulitatea absolută a întregului contract ca efect al caracterului vădit leonin al clauzelor contractuale pe care acest contract în ansamblul său le conține, iar aceasta doar ca urmare a refuzului instanței de apel de a suspenda soluționarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014 având tocmai acest obiect, dar și în mod separat nulitatea absolută a contractului ca urmare a conținutului dispozițiilor art. 8, 14 și 15 din contractul părților.

Prin încheierea de ședință din data de 18.03.2015, dosar apel rejudecare, instanța de apel a calificat drept apărare de fond excepția nulității contractului întemeiată pe dispozițiile art. 8, 14 și 15 din contractul de asociere în participațiune, consecința acestei calificări fiind reprezentată de obligația de a analiza apărarea formulată odată cu soluția pronunțată pe fondul apelului.

Cu privire la criticile formulate de apelanta-pârâtă A., Curtea a constatat că prin decizia civilă nr. 4800/13.11.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2014, această instanță a statuat, interpretând clauza inserată la art. 8 din convenția părților prin prisma dispozițiilor art. 1513 din C. civ., că nu se poate concluziona că RAAPPS și-a rezervat totalitatea câștigurilor sau că a fost scutită de a participa la pierderi. O astfel de ipoteză nu se regăsește în clauza inserată la articolul indicat, care nu conține nicio referire la asigurarea unui venit minim ce este garantat pentru pârâta (din acel dosar) RAAPPS și nici cu privire la exonerarea sa de suportarea pierderilor rezultate din asociere.

Referitor la clauzele inserate la art. 11 și 13 din contractul de asociere, Înalta Curte a reținut că acestea nu au format obiectul apelului promovat de A., după ce prima instanță le respinsese, astfel încât sunt excluse analizei instanței de recurs. În rejudecare, instanța de apel, respectiv Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 680/11.04.2019, a respins pe fond apelul promovat de A., menținând soluția de respingere a tuturor capetelor de cerere dispusă de prima instanță, mai puțin acele capete de cerere la care apelanta-reclamantă A. renunțase. Cu privire la capătul de cerere având ca obiect caracterul leonin al clauzei regăsită la art. 8 din convenția de asociere a părților, instanța de apel s-a considerat ținută de statuările Î.C.C.J., conform dispozițiilor art. 501 din C. proc. civ., iar cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea contractului în ansamblul său instanța de apel a constatat că această chestiune a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât reclamanta A. nu a declarat cale de atac împotriva acestei soluții a primei instanțe.

Ulterior, pronunțării soluțiilor mai sus menționate, apelanta-pârâtă a procedat la completarea apărării sale în sens larg referitoare la nulitatea absolută a contractului, înțelegând să invoce și excepția nulității absolute a prevederilor art. 11 și 13 din contractul de asociere, dosar apel rejudecare. În acest înscris depus la dosarul de apel, apelanta-pârâtă a reluat și criticile subsumate constatării nulității absolute a art. 14 și 15 invocate încă prin înscrisul depus la dosar la termenul din 11.03.2015.

În concret, cu privire la această completare apelanta-pârâtă A. a arătat că, în dosarul nr. x/2014, soluționat odată cu pronunțarea deciziei civile nr. 4800/13.11.2018, Înalta Curte a făcut trimitere la art. 11 și art. 13 din contractul ce formează obiectul prezentei cauze.

În opinia pârâtei, motivele de nulitate a art. 11, art. 13, art. 8, art. 14, art. 15 alin. (1) denunțate pentru cauză de nulitate absolută, decurg din cauza ilicită și imorală, frauda la lege și caracterul leonin al prevederilor tuturor acestor articole. În esență, toate aceste motive de nulitate absolută au, în optica, apelantei-pârâte drept situație premisă ipoteza regăsită în prezenta cauză, în care apelanta-reclamantă RAAPPS și-a asigurat un venit minim ce îi este garantat de prevederile contractuale, chiar dacă asocierea nu înregistrează un profit și chiar înainte de a începe desfășurarea propriu-zisă a activității comerciale avute în vedere de părți la data semnării contractului.

Dintre toate motivele de nulitate ale contractului de asociere în participațiune, Curtea de apel a reținut că a intrat în puterea de lucru judecat statuarea efectuată de Î.C.C.J. pe lipsa caracterului leonin al clauzei de la art. 8 din contractul menționat, dar și pe lipsa nulității absolute pentru cauză ilicită, imorală, fraudă la lege ale art. 11 și 13 din contract, cu privire la care Înalta Curte și, apoi, Curtea de Apel în rejudecare, au constatat că apelanta din prezenta cauză RAAPPS nu a promovat cale de atac împotriva soluției primei instanțe de respingere a cererii de constatare a caracterului nul absolut al celor două clauze contractuale de la art. 11 și 13.

Cu referire la criticile de nulitate formulate de A., Curtea de apel a reținut că, deși formulate distinct, așadar independent din punct de vedere juridic, criticile de nulitate absolută a art. 8, 14 și 15 alin. (1) sunt dependente, în fapt, de soluția pronunțată asupra cererii având ca obiect constatarea caracterului leonin al stipulațiilor art. 11 și 13 din contractul de asociere în participațiune.

Dispozițiile art. 1513 din C. civ. anterior interzic contractul prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor, după cum este interzisă și acea convenție prin care se hotărăște scutirea unora dintre asociați de la participarea la pierdere. Sancțiunea prevăzută de text pentru încălcarea dispozițiilor imperative este nulitatea convenției. Prin urmare, clauza leonină este, conform definiției, "clauza din contractul de societate, deci actul constitutiv al unei societăți comerciale, prin care unul dintre asociați își stipulează totalitatea câștigurilor sau prin care se stabilește ca unul sau mai mulți asociați să fie absolviți de pierderi.

O împărțire a profitului distribuit altfel decât proporțional cu participarea pro-rata la capitalul constitutiv al unei societăți sau, în cazul de față, al unei asocieri în participațiune, este posibilă și legală, întrucât niciun text de lege sau principiu de drept nu se opune ca beneficiile, dar și pagubele fiecărui asociat, să fie determinate de voința părților contractante. Ceea ce legea interzice, calificând-o drept clauză leonină, este fie neparticiparea totală, fie participarea vădit disproporționată la profitul rezultat ca urmare al formei de societate constituită.

Curtea de apel a notat că, potrivit dispozițiilor art. 11 din convenția părților, în cazul în care diferența dintre veniturile și cheltuielilor lunare ce revin RAAPPS, transmise prin decont, este mai mică decât echivalentul în RON al sumei de 6500 USD/lună la data decontării (în perioada efectuării lucrărilor de investiție) și a sumei de 10.700 USD/lună la data decontării (în perioada de după finalizarea lucrărilor de investiții) A. se obligă să achite RAAPPS diferența până la concurența sumei de 6.500 USD/lună, respectiv 10.700 USD/lună.

Clauza menționată nu poate fi însă interpretată și aplicată în mod izolat. În mod logic, astfel cum rezultă din coroborarea clauzelor contractuale, aceasta este strâns legată de clauza inserată de părți la art. 8 al contractului ce formează obiect de analiză în cadrul prezentei proceduri judiciare.

Conform mențiunilor art. 8 din contractul părților, activitatea care se va desfășu