ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2621/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 27 ianuarie 2021, reclamanta REGIA AUTONOMĂ A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ-NAPOCA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 625.814,55 RON, cu titlu de debit pentru facturi neachitate; a sumei de 25.890,89 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data scadenței facturilor și până la 15.01.2021, iar începând cu data de 16.01.2021 și până la data plății efective, debitoarea să fie obligată la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% RON din debitul datorat, conform prevederilor contractuale; cu cheltuieli de judecată.

La 8 aprilie 2021, reclamanta a precizat cuantumul pretențiilor, în sensul reducerii acestora la suma de 523.814,55 RON, cu titlu de preț și 25.890,89 RON, cu titlu de penalități de întârziere, ca efect al unei plăți parțiale făcute de către pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 1713 din 21 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantă; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 523.814,55 RON, cu titlu de preț și suma de 25.890,89 RON, cu titlu de penalități de întârziere, calculate de la data scadenței facturilor și până la data de 15.01.2021, iar în continuare, penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra debitului principal până la data plății efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 10.132,05 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 142 din 7 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1713 din 21 septembrie 2021.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

În susținerea recursului, invocă faptul că hotărârea pronunțată în cauză cuprinde motive contradictorii.

În ceea ce privește exclusivitatea prestării serviciului de depozitare a deșeurilor de către intimata-reclamantă pe raza județului Cluj, recurenta-pârâtă arată că există trei elemente relevante în cauză, din care rezultă că intimata prestează în mod exclusiv serviciul de depozitare a deșeurilor pe raza județului Cluj: considerentele instanței de apel, actele adoptate la nivelul B. și înscrisurile existente la dosar.

Potrivit recurentei-pârâte, curtea de apel a reținut în mod corect că reclamanta are calitatea de operator al Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (C.M.I.D.) - prima celulă, fiind unicul operator care asigura pentru întreg județul Cluj sortarea și tratarea deșeurilor în C.M.I.D.

Aceste aspecte sunt confirmate și de Documentul de poziție privind modul de implementare "Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Cluj", încheiat la 28.07.2010, semnat inclusiv de Primarul Municipiului Turda, în calitate de reprezentant al Municipiului Turda - membru în B..

Recurenta-pârâtă arată că, potrivit art. 12 alin. (2), niciuna din părțile prezentului Acord nu va realiza individual niciun fel de contract de delegare a gestiunii privind serviciile menționate mai sus (fiind menționate în mod expres în acest sens serviciile de depozitare). În ceea ce privește modalitatea în care aceste servicii urmau a fi delegate, art. 13 alin. (1) stipulează că vor fi selectate două categorii de operatori pentru activitățile care sunt parte a serviciilor, prin procedura de achiziție publică: un operator pentru exploatarea C.M.I.D. (inclusiv întreținerea depozitului ecologic și a bunurilor aferente, precum și prelucrarea și depozitarea deșeurilor), exploatarea stațiilor de transfer (inclusiv întreținerea lor) și pentru transportul deșeurilor de la stațiile de transfer până la C.M.I.D., denumit în continuare operator transfer-transport-prelucrare-depozitare (operator T.T.P.D.). În plus, art. 14 prevede că autoritatea contractantă pentru aceste contracte este Consiliul Județean.

Recurenta-pârâtă concluzionează în sensul că Municipiul Turda împreună cu alte U.A.T.-uri din județul Cluj s-au angajat în mod expres și neechivoc ca la nivelul A.D.I. Cluj (din care face parte și Municipiul Turda) să nu existe decât un unic operator în vederea delegării gestiunii privind serviciul de depozitare a deșeurilor.

Potrivit recurentei-pârâte, faptul că această rezoluție s-a concretizat, afectându-i în mod direct activitatea, reiese din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din adresele nr. x/05.08.2020 și nr. y/11.08.2020.

În ceea ce privește efectele exclusivității prestării serviciului de depozitare de către intimată, recurenta-pârâtă susține că aprecierile instanței de apel sunt eronate.

În raport de argumentele expuse, recurenta-pârâtă arată că toate deșeurile colectate de pe raza județului Cluj sunt depozitate în mod obligatoriu și exclusiv de către R.A.D.P. Cluj, în calitatea sa de operator unic, acesta fiind motivul pentru care a fost constrânsă să încheie contractul de depozitare a deșeurilor nr. x/09.09.2020.

Ca atare, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a apreciat greșit că avea posibilitatea să aleagă un alt depozit, așa cum făcuse anterior, când a avut încheiat un contract pentru depozitul din Sighișoara.

Potrivit recurentei-pârâte, dacă ar fi validate concluziile instanței de apel, s-ar goli de conținut dreptul de exclusivitate dobândit de către intimată, drept a cărui existență este incontestabilă.

Recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel a refuzat să analizeze în mod concret care sunt consecințele existenței unui operator unic și ce presupune această caracteristică a intimatei, deși toate probele existente la dosar și dispozițiile legale indicate de instanță converg spre concluzia că toți operatorii din județ trebuie să depoziteze deșeurile în același depozit.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În susținerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a interpretat eronat normele care reglementează modalitatea de funcționare a A.D.I. Cluj și funcționarea serviciului de salubrizare.

În raport de dispozițiile art. 2 alin. (4) pct. 5 și art. 6 alin. (3) teza a doua din Legea 101/2006, recurenta-pârâtă susține că A.D.I. Cluj gestionează în comun serviciul de salubrizare și că acționează în numele și pe seama U.A.T.-urilor membre, membrii A.D.I. neputând lua decizii individuale ce contravin celor luate la nivelul Asociației.

Recurenta-pârâtă susține că modalitatea în care se manifestă acest principiu este reflectată de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 101/2006, ce prevede că una din obligațiile U.A.T.-urilor membre, în exercitarea prerogativelor acordate prin lege, este să acorde operatorului dreptul exclusiv de a presta activitatea prin hotărârea de dare în administrare/hotărârea de atribuire a contractului de delegare a gestiunii.

Aplicabilitatea acestui articol este ilustrată, în opinia recurentei-pârâte, tocmai de situația din speța dedusă judecății, în care toți membrii A.D.I., inclusiv Municipiul Turda, au impus ca toate deșeurile de pe raza județului Cluj să fie depozitate în depozitul operat de R.A.D.P. Cluj.

Mai mult decât atât, aplicarea concretă a principiului exclusivității, în ceea ce privește serviciul de depozitare, este reglementată în mod expres în Regulamentul Serviciului de Salubrizare Cluj, la art. 57 alin. (5).

Pe cale de consecință, recurenta-pârâtă susține că, dacă instanța de apel ar fi analizat în mod corect prevederile legale ce reglementează modalitatea de funcționare a A.D.I., ar fi concluzionat că, într-adevăr, cât timp a fost stabilit la nivelul Asociației un operator unic ce are în gestiune depozitarea deșeurilor, nu avea libertatea de a contracta cu o entitate distinctă.

Recurenta-pârâtă invocă și nulitatea contractului de depozitare a deșeurilor nr. x/09.09.2020, făcând trimiteri la modul în care s-au derulat anterior relațiile contractuale, și susținând că nu a existat un consimțământ liber exprimat la încheierea contractului, acesta fiindu-i impus în întregime, astfel cum reiese din înscrisurile de la dosarul cauzei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La data 20 iunie 2022, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă, însă, că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci critici care reflectă, în realitate, nemulțumirea recurentei-pârâte față de interpretarea probelor administrate și de situația de fapt reținută de instanța de apel și urmăresc o nouă verificare a apărărilor sale; acestea sunt fie formale, fie vizează o pretinsă netemeinicie a hotărârii atacate.

Astfel, prin prisma primului motiv de recurs invocat, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

A argumentat recurenta-pârâtă că, deși instanța de apel a reținut că reclamanta are calitatea de operator al Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (C.M.I.D.) - prima celulă, fiind unicul operator care asigura pentru întreg județul Cluj sortarea și tratarea deșeurilor în C.M.I.D., a apreciat că pârâta avea posibilitatea să aleagă un alt depozit, așa cum făcuse anterior, când a avut încheiat un contract pentru depozitul din Sighișoara.

Înalta Curte reține că aceste critici nu pot reprezenta critici de nelegalitate care să poată fi analizate în recurs, deoarece, așa cum rezultă din memoriul de recurs, dezvoltarea lor vizează situația de fapt reținută de instanța de apel și elementele probatorii ale cauzei în calea de atac - adresele nr. x/05.08.2020 și nr. y/11.08.2020, fiind antamate aspecte ce țin de fondul cauzei, incompatibile cu prezenta cale de atac declarată, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii și nu temeinicia ei.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a invocat interpretarea eronată de către instanța de apel a normelor care reglementează modalitatea de funcționare a A.D.I. Cluj și funcționarea serviciului de salubrizare, respectiv a art. 2 alin. (4) pct. 5, art. 6 alin. (3) teza a doua, art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 101/2006.

Argumentele recurentei-pârâte nu pot constitui critici de nelegalitate, întrucât, instanța de apel, în acord cu normele legale invocate, a concluzionat în același sens invocat și de parte și anume că reclamanta are calitatea de operator al Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (C.M.I.D.) - prima celulă, fiind unicul operator care asigura pentru întreg județul Cluj sortarea și tratarea deșeurilor în C.M.I.D.

Nemulțumirea recurentei-pârâte vizează, în realitate, concluzia instanței de apel în sensul că aceasta avea posibilitatea de a contracta cu o altă entitate.

În acest context, analiza criticilor din recurs impune concluzia că textele de lege pretins încălcate au fost invocate în mod formal, recurenta-pârâtă criticând, în realitate, modalitatea de interpretare și apreciere a situației de fapt și a probelor administrate în apel.

Or, motivul de casare invocat implică raportarea criticilor formulate la conținutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuție a fondului cauzei.

A mai criticat recurenta-pârâtă hotărârea instanței de apel și din perspectiva nulității contractului de depozitare a deșeurilor nr. x/09.09.2020, întrucât nu a existat un consimțământ liber exprimat la încheierea contractului.

Înalta Curte constată că această critică a făcut obiectul analizei de către instanța de apel.

Faptul că soluția instanței de prim control judiciar nu coincide cu argumentele expuse de parte în calea de atac a apelului și cu propriile convingeri ale acesteia nu este suficient pentru admiterea recursului, cale de atac prin care se realizează doar un control de nelegalitate asupra hotărârii atacate, iar reluarea acelorași apărări în recurs nu este permisă, atât timp cât legea recunoaște numai dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

În concluzie, aspectele circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu conțin veritabile critici de legalitate, în sens propriu, la adresa deciziei recurate, ci reprezintă argumente în susținerea temeiniciei criticilor din apel și în combaterea valorii probatorii a dovezilor administrate și a situației de fapt, elemente asupra cărora, așa cum s-a arătat, instanța de apel, în urma propriilor verificări, s-a pronunțat.

Așa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum sancțiunea nulității recursului intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situație intervine și în cauza de față, așa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, să anuleze recursul. Constatând că intimata nu a depus dovezi cu privire la existența și întinderea cheltuielilor de judecată solicitate, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimată, privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 142 din 7 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

Respinge cererea formulată de intimata REGIA AUTONOMĂ A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ-NAPOCA, privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2022.