ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 31/2024

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la 5 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar a chemat în judecată pârâta B. S.A. (fostă C.), solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 616.049,80 RON, compusă din debit principal în cuantum de 543.370,04 RON, penalități de întârziere în cuantum de 72.679,76 RON (0,1% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data introducerii acțiunii) și penalități de întârziere calculate în continuare, până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și echilibrarea contractului de prestări servicii nr. x din 20 mai 2015.

Prin sentința civilă nr. 1558 din 8 iunie 2021, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata sumei de 543.370,04 RON, reprezentând debit principal, la plata sumei de 72.679,76 RON, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la debitul restant de la data scadenței fiecărei facturi până la data introducerii cererii de chemare în judecată și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate în continuare până la data executării efective și integrale a plății. A respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1943 din 21 decembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 22.416,87 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar, iar pârâta B. S.A. a formulat recurs incident.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar solicită casarea hotărârii recurate și invocă, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu au fost îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale cu privire la sumele care fac obiectul cauzei. Mai arată că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 1350 C. civ.. Menționează că între reclamantă și pârâtă au existat raporturi contractuale, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată, chiar dacă reclamanta prestase serviciile. Susține că este eronată statuarea curții de apel în sensul că reclamanta nu ar fi dovedit executarea obligațiilor. Apreciază că administrarea probei cu interogatoriu nu ar fi fost utilă și pertinentă deoarece lichidatorul judiciar nu ar fi putut aduce lămuriri cu privire la situația contractului.

Recurenta-reclamantă arată că nu au fost respectate dispozițiile art. 1556 alin. (1) C. civ. coroborat cu art. 9 din contractul de prestări servicii și s-a constatat în mod greșit că pârâta ar fi fost îndreptățită să nu achite facturile deoarece ar fi invocat excepția de neexecutare a contractului.

Aceeași parte susține că decizia atacată este motivată superficial și că nu au fost respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Apreciază că simpla afirmație că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile nu reprezintă o motivare suficientă.

Recurenta-reclamantă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul incident formulat, recurenta-pârâtă B. S.A. solicită înlăturarea considerentelor deciziei civile nr. 1943 din 21 decembrie 2022, înlocuirea cu considerentele instanței de recurs și menținerea soluției de admitere a apelului.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac precizează că recursul incident vizează exclusiv considerentele prin care instanța de apel a dat o dezlegare greșită unuia dintre motivele de apel. Astfel, se apreciază că statuările curții de apel în sensul că modificarea și încetarea puteau avea loc numai prin acordul părților sunt eronate, fiind încălcate dispozițiile art. 1266 alin. (2) și art. 1272 C. civ.. Menționează că nu era nevoie de un act adițional cu privire la modificarea obiectului contractului de vreme ce, așa cum rezultă din probele de la dosar, părțile fuseseră de acord ca numărul de ATM-uri pentru care reclamanta presta servicii de mentenanță să fie diminuat.

Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului în ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, iar prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului incident.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar D.., Înalta Curte reține inexistența motivelor de nelegalitate întrucât din cererea de recurs nu se desprind critici care să poată fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Deși indică dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încercând să acrediteze teza unei motivări lacunare sau chiar inexistente, recurenta-reclamantă formulează argumente generice, cu trimitere la dispozițiile art. 6 din CEDO și la doctrină, fără a indica în concret de ce nu sunt îndeplinite exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Argumentele acesteia în sensul unei lipse de motivare sunt formale întrucât își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată în apel.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când au fost încălcate sau greșit aplicate normele de drept material.

Înalta Curte constată că susținerile pe care recurenta le subsumează acestui caz de casare nu constituie critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate. Deși autoarea căii de atac indică dispozițiile art. 1350 (Răspunderea contractuală) și ale art. 1556 alin. (1) (Excepția de neexecutare), aceasta nu demonstrează de ce instanța de apel nu a respectat prevederile legale invocate, ci reia expunerea situației de fapt și parcursul cronologic al relațiilor dintre părți. Se invocă aspecte de fapt referitoare la îndeplinirea sau nu a condițiilor răpunderii civile contractuale, la executarea de către reclamată a obligațiilor de mentenanță și la prevederile convenției, împrejurări care nu pot fi lămurite decât prin raportare la probatoriul administrat în cauză.

Instanța supremă reține că judecătorii fondului sunt suverani în ceea ce privește interpretarea probelor și a actelor juridice ale cauzei deduse judecății, iar circumstanțele factuale ale litigiului nu pot fi reevaluate în calea extraordinară de atac a recursului.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta nu și-a respectat obligația impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Analizând recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., față de dispozițiile art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., potrivit cărora recursul incident rămâne fără efect dacă recursul principal este respins pentru motive care nu implică cercetarea fondului și având în vedere soluția de anulare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., instanța supremă urmează a constata ca rămas fără efect recursul incident.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. împotriva deciziei civile nr. 1943 din 21 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, iar în temeiul art. 491 raportat la art. 472 și la art. 496 alin. (1) teza a III-a din același cod, va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Față de soluția de constatare ca rămas fără efect a recursului incident, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-pârâtă B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. împotriva deciziei civile nr. 1943 din 21 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1943 din 21 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2024.