ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1197/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 11 iunie 2022, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 202.680,12 RON, actualizată cu indicele inflației, reprezentând debit restant; penalități de întârziere în cuantum de 61.915,46 RON; penalitățile de întârziere fiind calculate până la data de 7 octombrie 2020; penalitățile de întârziere urmează a fi calculate până la data achitării integrală a debitului restant.

La data de 18 ianuarie 2002, reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere modificatoare, prin care a arătat ca înțelege să cheme în judecată și pârâta C. S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 1294 din 7 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea formulată împotriva pârâtei B. S.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

A admis cererea formulată împotriva pârâtei C. S.R.L., pe care a obligat-o la plata către reclamanta a sumei de 202.680,12 RON reprezentând debit restant, la plata sumei de 61.915,46 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 7 octombrie 2020 și la plata penalităților de întârziere în continuare până la data achitării integrale a debitului restant.

A obligat pârâta C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 7.501,9 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. S.R.L., solicitând schimbarea hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1681 din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1294 din 7 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În acest sens, recurenta consideră că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită normelor de drept material, iar cu privire la unele aspecte nu a cuprins motivele pe care se întemeiază, în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata chiriei restante și a penalităților de întârziere.

Astfel, instanța de apel, în mod eronat, a respins susținerile sale referitoare atât la încetarea contractului de închiriere încheiat cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., cât și la încheierea unui nou contract de închiriere cu Asociația de proprietari D..

În acest context, recurenta susține că instanța a ales să nu analizeze apărările invocate prin cererea de apel referitoare la încetarea contractului de închiriere încheiat cu intimata-reclamantă, având în vedere că aceasta nu își mai putea îndeplini obligațiile asumate prin contract, în principal este vorba despre faptul că nu a mai putut asigura liniștita și utila folosință a bunului.

Dar chiar instanța de apel susține că efectul devolutiv al apelului permite analiza cauzei sub toate aspectele, instanța de apel putând să își formeze propria convingere prin raportare la susținerile părților și la probele administrate.

În acest context, recurenta apreciază că nu se poate considera că hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază, având în vedere miza și valoarea obiectului cauzei.

Al doilea motiv de recurs se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 1270 și art. 1350 din C. civ., cu privire la forța obligatorie a contractului și cele privind răspunderea contractuală. Astfel, instanța apreciază că recurenta este obligată la plata sumei de bani reprezentând chiria restantă și penalități de întârziere, potrivit art. 1270 și art. 1350 din C. civ. care prevăd că părțile sunt ținute să-și execute obligațiile asumate prin încheierea contractului.

Însă, recurenta susține că a arătat că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale având în vedere că nu a putut asigura pârâtei, în calitate de locatar, liniștita și utila folosință a bunului pe tot timpul locațiunii, având în vedere că, potrivit art. 1786 lit. c) C. civ., locatorul este obligat să asigure locatarului liniștita și utila folosință a bunului pe tot timpul locațiunii.

Invocând dispozițiile C. civ. privind forța obligatorie a contractului și răspunderea contractuala, fără a le interpreta în mod sistematic, în corelare și cu dispozițiile C. civ. evocate - art. 1556, art. 1557 C. civ., instanța de apel a ajuns inevitabil la un rezultat eronat, reținând doar susținerile intimatei-reclamante privind o pretinsă culpă a pârâtei pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, fără a avea în vedere că neplata chiriei se datora încetării contractului de închiriere pentru lipsa obiectului său, respectiv imposibilitatea definitivă de îndeplinire de către intimata-reclamantă a principalei sale obligații contractuale.

Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că este îndreptățită să solicite admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

La 24 februarie 2023, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, la 13 martie 2023, prin care a solicitat respingerea excepției invocate și admiterea recursului.

La termenul din 11 mai 2023, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului invocată de intimată prin întâmpinare și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situația de fapt și probatoriul administrat.

In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se precizează nici un text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greșit de către instanța de apel, motivele dezvoltate în cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la admiterea căii extraordinare de atac.

Toate argumentele recurentei-reclamante reprezintă o relatare a situației de fapt și a greșitei interpretări a acestei situații de către instanța de apel, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că recurenta critică soluția instanței de apel doar în ce privește temeinicia acesteia raportat la administrarea probatoriului administrat în cauză, solicitând, în esență, reaprecierea probelor de către instanța de recurs.

Astfel, în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată nu a cuprins motivele pe care se întemeiază, însă din analiza memoriului de recurs, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită, având în vedere că motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Respectarea acestei cerințe a fost privită și din perspectiva asigurării dreptului la un proces echitabil, garantat prin art. 21 din Constituția României și a art. 6 CEDO, statuându-se că acesta implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Albina împotriva României, Perez contra Franței și Van der Hurk contra Olandei).

În ceea ce privește susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material ce reglementează forța obligatorie a contractului și răspunderea contractuală, însă față de situația de fapt prezentată și având în vedere probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1270 C. civ., reținând în mod corect că în situația îndeplinirii obligației de asigurare a folosinței de către locator, pârâta avea obligația corelativă de plata a chiriei stabilite prin contract, inclusiv a penalităților de întârziere.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia.

Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea situației de fapt, ce ar conduce la o apreciere a acesteia din perspectiva probatoriului administrat.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecință, se constată că recurenta-pârâtă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 8.751,86 RON cu titlu de onorariu avocațial, dovedită prin înscrisurile existente la paginile 65,66 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ. "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 8.751,86 RON constând în onorariu avocațial.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1681 din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o va obliga la plata sumei de 8.751,86 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1681 din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L..

Obligă recurenta la plata sumei de 8.751,86 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2023.