ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 168/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 168/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 28 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul RA ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT, în contradictoriu cu pârâtul A. S.A. a solicitat instanței să dispună:
rezilierea contractului de asociere în participațiune înregistrat sub nr. x/11.11.1996, modificat și completat prin actele adiționale nr. x/07.12.1999, nr. y/22.11.2001, nr. z/01.03.2004, nr. w/11.11.2004 și nr. 1728/17.06.2005;
obligarea pârâtului la predarea bunurilor imobile ce reprezintă aport în natura al reclamantului la asocierea în participațiune conform contractului înregistrat sub nr. x/11.11.1996, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a Complexului hotelier "B."' (fost "C."), compus din construcții și teren aferent în suprafață de 49.588 mp, situate în Timișoara, Calea x, jud. Timiș, bunuri aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea reclamantului;
rezilierea contractului de închiriere nr. x/2001, modificat și completat prin actele adiționale nr. x/11.11.2004 și nr. y/17.06.2005;
obligarea pârâtului la plata sumei de 805.694,56 RON, reprezentând debit și penalități în conformitate cu prevederile contractului de închiriere nr. x/2001, modificat și completat prin actele adiționale nr. x/11.11.2004 și nr. y/17.06.2005;
obligarea pârâtului la plata sumei de 214.463,33 RON datorată în baza contractului de asociere în participațiune înregistrat sub nr. x/11.11.1996, modificat și completat prin actele adiționale nr. x/07.12.1999, nr. y/22.11.2001, nr. z/17.09.2002, nr. w/31.12.2002, nr. t/01.03.2004, nr. s/11.11.2004 și nr. 1728/17.06.2005, reprezentând debit și penalități;
obligarea pârâtului la plata sumei de 894.467,87 RON reprezentând daune interese, conform art. 13.7 din contractul de asociere în participațiune înregistrat sub nr. x/11.11.1996, modificat și completat și art. VI 6.5 din contractul de închiriere nr. x/2001, modificat și completat;
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.
Prin cererea reconvențională înregistrată la data de 22 iulie 2015, pârâtul A. S.A., în contradictoriu cu reclamantul RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, a solicitat instanței să dispună:
rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. x/11.11.1996 astfel cum a fost modificat și completat prin actele adiționale, din culpa reclamantului și constatarea încetării efectelor contractului de închiriere nr. x/2001 astfel cum a fost modificat și completat prin actele adiționale, ca efect al rezilierii contractului de asociere în participațiune;
obligarea reclamantului la plata sumei reprezentând contravaloarea întregului aport adus de către pârât în asocierea constituită ca urmare a încheierii contractului de asociere în participațiune nr. x/1996, sumă actualizată cu rata inflației;
obligarea reclamantului la restituirea sumei de 2.513.983,40 RON achitată de către pârât cu titlu de preț al construcțiilor, sumă actualizată cu rata inflației precum și dobânda legală aferentă acestei sume calculată începând cu data de 01.05.2012 și până la data plății efective;
obligarea reclamantului la plata sumei de 937.605 RON reprezentând daune-interese pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în contractul de asociere în participațiune nr. x/1996, precum și pentru neexecutarea obligației de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului ce face obiectul contractului de asociere în participațiune, potrivit dispozițiilor legale;
instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâtului asupra bunului ce face obiectul contractului de asociere în participațiune, până la îndeplinirea de către reclamant a obligației sale de plată a sumelor solicitate anterior;
obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.
Prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2015, pârâtul A. S.A. a arătat că renunță la petitul privind constatarea încetării efectelor contractului de închiriere nr. x/2001, astfel cum a fost modificat și completat prin actele adiționale, ca efect al rezilierii contractului de asociere în participațiune.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2018, reclamantul RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în contradictoriu cu pârâtul A. S.A., a solicitat instanței să dispună:
predarea către reclamant a activului și a tuturor bunurilor aduse ca aport în cadrul asocierii de către reclamant, ca urmare a ajungerii la termen a contractului de asociere, a lichidării și împărțirii rezultatelor lichidării, astfel cum acestea au fost convenite de către părți prin art. 12.3 din contractul de asociere;
plata către reclamant a contravalorii lipsei de folosință pentru imobilele aduse ca aport în cadrul asocierii de la data de 15.01.2018 și până Ia momentul în care acestea vor fi predate;
plata către reclamant a cheltuielilor făcute precum și la contravaloarea dotărilor efectuate în cadrul asocierii, indexate cu rata medie a inflației, conform art. 12 pct. 3 din contractul de asociere prin raportare la uzura normală înregistrată conform prevederilor legale;
atribuirea către reclamant în deplină proprietate și posesie a construcțiilor, amenajărilor și modificărilor, aflate în stare de fixație în conformitate cu art. 488 C. civ. cu consecința înscrierii reclamantului în CF (dacă este cazul);
obligarea pârâtului la plata către reclamant de despăgubiri pentru nerespectarea termenelor de punere funcțiune conform art. 7.4. din contractul de asociere;
obligarea pârâtului la plata sumei de 284.512,93 RON în baza art. 11.1 din contractul de asociere din rezultatele financiare și a sumei de 115.786,77 RON reprezentând de penalități de întârziere în cuantum de 0,07%/zi de întârziere, astfel cum au fost convenite prin actul adițional din 17.09.2002 pentru perioada ianuarie 2015 - ianuarie 2018, penalități ce se vor calcula în continuare până la plata efectivă;
obligarea pârâtului la plata chiriei în cuantum de 502.745,38 RON pentru perioada 01.02.2015 - ianuarie 2018 conform contractului de închiriere din 11.05.2001 și actelor adiționale și a penalităților de întârziere aferente acestor sume în cuantum de 760.737,91 RON, penalități ce se vor calcula în continuare până la plata efectivă;
obligarea pârâtului la restituirea către reclamant a unui procent de 80% din cheltuielile efectuate de către reclamant în contul asocierii pentru perioada 2016-2018.
Prin cererea adițională înregistrată la 21 ianuarie 2019, reclamantul RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a arătat că mai formulează un capăt de cerere împotriva pârâtului pentru obligarea acestuia la plata de despăgubiri în cuantum de 1.342.500 RON, conform art. 13.7 din contractul de asociere și art. 6.5 din contractul de închiriere.
Prin încheierea din data de 21 ianuarie 2019, instanța a admis excepția conexității și a conexat dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Timiș la dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Timiș.
Prin cererea înregistrată la 12 iunie 2019, reclamantul RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a solicitat instanței, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, suspendarea întregii cauze ce face obiectul dosarului nr. x/2015 la care a fost conexat dosarul nr. x/2018, raportat la faptul ca s-a formulat cerere de înscriere la masa credală a debitorului A. and Services S.A., cererea de suspendare vizând inclusiv cererea reconvențională formulată de către pârât.
Prin sentința civilă nr. 160/PI/17.02.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiș, secția a Ii-a Civilă a constatat încetarea, în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a acțiunii judiciare formulate de reclamanta RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., sub aspectul capetelor de cerere din cererilor principale conexate având ca obiect:
obligarea pârâtei la plata sumei de 805.694,56 RON reprezentând debit și penalități datorate în baza contractului de închiriere înregistrat sub nr. x/14.09.2001, cu actele adiționale aferente;
obligarea pârâtei la plata sumei de 214.463,33 RON reprezentând debit și penalități datorate în baza contractului de asociere în participațiune înregistrat sub nr. x/11.11.1996, cu actele adiționale aferente;
obligarea pârâtei la plata sumei de 894.467,87 RON reprezentând daune interese datorate în baza contractului de asociere în participațiune înregistrat sub nr. x/11.11.1996, cu actele adiționale aferente, și în baza contractului de închiriere înregistrat sub nr. x/14.09.2001, cu actele adiționale aferente;
obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință pentru imobilele aduse ca aport în cadrul asocierii, începând cu data de 15.01.2018 și până la momentul predării acestora;
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor făcute și la contravaloarea dotărilor efectuate în cadrul asocierii, indexate cu rata medie a inflației, prin raportare la uzura normală înregistrată conform prevederilor legale;
obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru nerespectarea termenelor de punere funcțiune asumate prin contractul de asociere în participațiune înregistrat sub nr. x/11.11.1996, cu actele adiționale aferente;
obligarea pârâtei la plata sumei de 284.512,93 Iei din rezultatele financiare, datorate în baza contractului de asociere în participațiune înregistrat sub nr. x/11.11.1996, cu actele adiționale aferente, și la plata sumei de 115.786,77 RON reprezentând penalități de întârziere aferente, calculate pentru perioada 01.2015 -01.2018, penalități ce se vor calcula în continuare până la plata efectivă;
obligarea pârâtei la plata sumei de 502.745,38 RON reprezentând chirie pentru perioada 01.02.2015 - 01.2018, datorate în baza contractului de închiriere înregistrat sub nr. x/14.09.2001, cu actele adiționale aferente, și la plata sumei de 760.737,91 RON reprezentând penalități de întârziere aferente, ce se vor calcula în continuare până la plata efectivă;
obligarea pârâtei la restituirea unei părți de 80% din cheltuielile pe care le-a efectuat în contul asocierii în perioada 2016 - 2018;
obligarea pârâtei la plata sumei de 1.342.500 RON reprezentând despăgubiri, datorate în baza contractului de asociere în participațiune înregistrat sub nr. x/11.11.1996, cu actele adiționale aferente și în baza contractului de închiriere înregistrat sub nr. x/14.09.2001, cu actele adiționale aferente;
obligarea pârâtei Ia plata cheltuielilor de judecată.
Prin aceeași sentință, Tribunalul a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta A. S.A., în contradictoriu cu reclamanta RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, precum și următoarele capete de cerere ale cererilor principale conexate formulate de reclamanta RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în contradictoriu cu pârâta A. S.A.:
rezilierea contractului de asociere în participațiune înregistrat sub nr. x/11.11.1996, cu actele adiționale aferente;
rezilierea contractului de închiriere înregistrat sub nr. x/14.09.2001, cu actele adiționale aferente;
obligarea pârâtei să predea bunurile imobile ce reprezintă aport în natură în cadrul asocierii în participațiune, respectiv a Complexului hotelier "B." (fost "C."), compus din construcții și teren aferent în suprafață de 49.588 mp, situate în mun. Timișoara, Calea x, jud. Timiș;
obligarea pârâtei să predea activul și toate bunurilor aduse ca aport în cadrul asocierii în participațiune, ca urinare a ajungerii la termen a contractului de asociere în participațiune;
atribuirea în deplină proprietate și posesie a construcțiilor, amenajărilor și modificărilor, aflate în stare de fixație în conformitate cu art. 488 C. civ. cu consecința înscrierii subscrisei în cartea funciară (dacă este cazul);
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea înregistrată la dosarul nr. x/2015 în data de 14 iulie 2020, reclamanta RA Administrația Patrimoniului de Stat a solicitat instanței completarea sentinței nr. 160/PI/17.02^2020, prin pronunțarea unei soluții și în ceea ce privește capătul de cerere referitor la lichidarea asocierii în participațiune și împărțirea rezultatelor lichidării, astfel cum a fost acesta indicat prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2018, conexat la prezentul dosar, susținând că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra acestuia.
Cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 521/PI/16.09.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 444 alin. (1) C. proc. civ., întrucât hotărârea pronunțată a avut în vedere toate capetele de cerere formulate de părți.
Împotriva sentinței civile nr. 160/PI/17.02.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015, a declarat apel pârâta A. S.A., solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei la instanța de fond.
La rândul său, reclamanta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 521/PI/16.09.2020 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 160/P1/17.02.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015.
Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 41/A din 26 ianuarie 2021 a respins atât apelul declarat de pârâta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 160/PI/17.02.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015, cât și apelul declarat de reclamanta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva sentinței civile nr. 521/PI/16.09.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul cu același număr.
Pârâta S.C. A. S.A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 4 l/A din 26 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, fără ca aceasta să fie întemeiată în drept.
În argumentarea memoriului de recurs, pârâta a apreciat că hotărârea instanței de apel este netemeinică, pentru următoarele considerente:
Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat că devin incidente dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, criticile recurentei au fost apreciate ca nefondate, întrucât acțiunea reclamantei nu vizează asocierea în participațiune, fiind îndreptată împotriva societății pârâte, pretențiile reclamantei vizând obligarea pârâtei la plata sumelor rezultate din asociere.
Recurenta arată că litigiul de față vizează activul sau bunurile societății pârâte aflate în procedura generală a insolvenței, rezultatul asocierii în participațiune.
Ca urmare a soluționării acestui litigiu, se va stabili potrivit art. 11.3 din contract, contribuția actualizată a fiecărui asociat la asociere, drepturile și obligațiile care revin fiecărui asociat, urmând ca la final eventualele obligații ale părților să se poată compensa. Scopul acestui litigiu fiind de a stabili care va fi averea fiecărui asociat ca urmare a încetării contractului de asociere, neputând fi apreciată ca o acțiune judiciară formulată în vedere realizării creanțelor asupra averii societății debitoare.
Potrivit art. 12.3 din contract, Codului comercial și Legii nr. 31/1990, lichidarea societății se face pe bază de bilanț de lichidare, iar contractul de închiriere este interdependent de contractul de asociere în participațiune.
Susține recurenta că este deosebit de important ca pretențiile celor doi asociați care derivă din contractul de asociere să fie soluționate concomitent, de către același complet de judecată, pentru prevenirea consecințelor negative.
Recurenta mai arată că în situația în care s-ar aprecia că acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2015 și al dosarului conexat nr. x/2018 tinde la realizarea creanțelor asupra averii debitoarei, instanța ar fi trebuit să constate și încetarea capetelor de cerere prin care solicită predarea imobilului, aportului sau atribuirea în deplină proprietate și posesie, întrucât și acestea vizează drepturi de creanță.
Față de toate aceste considerente, recurenta apreciază că atât instanța de fond cât și instanța de apel au calificat greșit capetele de cerere ale acțiunii cu privire la care s-a constatat încetarea în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014 ca reprezentând acțiuni judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, și solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în rejudecare admiterea apelului.
Prin întâmpinarea, depusă la 9 iunie 2021, intimata-reclamantă Regia Autonoma Administrația Patrimoniului de Stat a invocat pe cale de excepție nulitatea recursului, solicitând respingerea recursului ca fiind nul, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că instanța de apel a aplicat în mod corect și legal dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. A solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din Camera de consiliu din 30 martie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin încheierea din 11 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. prin administrator judiciar CII D. și a acordat termen la data de 27 ianuarie 2022, cu citarea părților.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. prin administrator judiciar CII D. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Prin recursul formulat de A. S.A. se critică soluția de încetare a capetelor de cerere având ca obiect realizare drepturi creanță motivat de faptul că pretențiile reclamantei nu se pot îndrepta împotriva societății E. S.A., ci împotriva asocierii, litigiul în cauză neprivind activul sau bunurile acesteia.
În ceea ce privește art. 11.3 din contractul de asociere, invocat de recurentă, într-adevăr acesta reglementează împrejurarea că noile valori de patrimoniu create în urma asocierii devin proprietate comună în indiviziune proporțional cu aportul părților, însă acest aspect nu înlătură calitatea procesuală a societății debitoare în prezentul litigiu. De altfel, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează în mod expres principiul disponibilității, se constată că reclamanta a demarat prezentul litigiu împotriva societății debitoare, iar nu împotriva asocierii.
Așadar, în raport de art. 11.3 din contractul de asociere, se constată că proprietatea comună aparținând E. S.A. și RA-APPS nu transferă răspunderea asupra asocierii care nu poate deține drepturi și obligații proprii, nefiind o entitate care se bucură de aceste prerogative.
În ceea ce privește susținerea recurentei, potrivit căreia, prezentul dosar avea ca scop stabilirea averii fiecărui asociat, acțiunea neputând fi catalogată drept o acțiune judiciară formulată în vederea realizării creanțelor asupra averii societății debitoare, se constată că această critică nu poate fi primită, având în vedere petitul celor două dosare conexate.
Astfel, reclamanta nu a învestit instanța de judecată cu o acțiune în constatarea drepturilor și obligațiilor părților, ci cu o acțiune în realizarea acestor drepturi și atragere a răspunderii contractuale și delictuale a societății E. S.A. pentru neîndeplinirea propriilor obligații - obligațiile societății debitoare, iar.nu ale asocierii.
În acest context, se rețin considerentele deciziei atacate, care a arătat următoarele aspecte: capetele de cerere din acțiunea reclamantei prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata debitelor derivate din contractul de asociere în participațiune constituie acțiuni în realizarea de creanțe îndreptate împotriva pârâtei, astfel că acestea intră sub incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea insolvenței. In această situație, se reține că cele două dosare conexate tind la realizarea drepturilor de creanță ale părților, urmând a fi puse în executare întocmai.
În ceea ce privește susținerea recurentei, potrivit căreia, instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, se constată că această critică este nefondată, urmând a fi respinsă.
Astfel, prin sentința nr. 383 din 28 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății E. S.A., hotărâre rămasă definitivă. Așadar, având în vedere obiectul celor două dosare conexate se constată că sunt aplicabile dispozițiile evocate, legiuitorul reglementând în mod expres această situație, urmând ca de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, toate acțiunile ce au ca obiect realizarea drepturilor de creanță asupra averii debitorului să înceteze.
Acest aspect a fost corect soluționat de instanța de apel, care a reținut expres că măsurile suspendării, respectiv a încetării capetelor de cerere pecuniare intervin de drept, judecătorul cauzei neavând posibilitatea de a decide oportunitatea suspendării, ci fiind obligat să constate intervenția ei eo ipso, iar pârâta nu a combătut această chestiune.
Prin urmare, de la momentul deschiderii procedurii insolvenței devin pe deplin aplicabile dispozițiile Legii nr. 85/2014, iar valorificarea drepturilor de creanță asupra averii debitorului urmează a se realiza în cadrul procedurii, după reguli special reglementate în acest sens. De altfel, art. 342 din Legea insolvenței prevede expres că dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale C. proc. civ. și ale C. civ.
În aceste condiții, prin raportare la obiectul dosarelor nr. x/2015 și y/2018, se apreciază că în mod legal au dispus atât prima instanță, cât și instanța de apel încetarea capetelor de cerere privind realizarea drepturilor de creanță ale reclamantei asupra averii debitoarei.
In ceea ce privește susținerea recurentei, potrivit căreia, pretențiile E. S.A. nu pot fi valorificate în cadrul procedurii insolvenței, astfel că soluția este nelegală, se constată că această critică nu poate fi primită, întrucât capetele de cerere având această natură, formulate de către societatea debitoare, nu au încetat, ci au fost disjunse, judecata acestora continuând în dosarul nr. x/2020.
Cu referire la lichidarea ce ar urma să se realizeze în fața judecătorului sindic, se constată că pretențiile RA-APPS împotriva societății E. S.A. au format obiectul declarației de creanțe înscrise integral în tabelul de creanțe, sub o condiție suspensivă, contestată de reclamantă a fost constatată ca fiind nelegală în primă instanță.
Referitor la susținerea recurentei, în ceea ce privește posibilele consecințe negative în situația judecării separate a capetelor de cerere din cele două dosare conexate, se constată că în mod corect a reținut instanța de apel faptul că soluționarea pretențiilor reciproce ale reclamantei și ale pârâtei în proceduri distincte nu constituie, însă o împrejurare de natură să determine, de plano, soluții divergente asupra aceluiași raport juridic, întrucât prima dintre soluțiile pronunțate de va bucura de putere de lucru judecat, astfel că hotărârea ulterioară trebuie să aibă în vedere aspectele statuate de instanța care s-a pronunțat mai întâi asupra raportului juridic dintre părți.
Tot în același context, referitor la eventualele soluții contrare, se reține că dosarul nr. x/2020, format în urma încetării pretențiilor RA-APPS și dosarele aflate în procedura insolvenței, ce privesc pretențiile RA-APPS împotriva debitoarei, nu au același obiect, astfel că nu pot fi pronunțate soluții contrare.
În ceea ce privește susținerea recurentei cu privire la curgerea termenelor de prescripție în mod diferit pentru părți, se constată că ambele părți au promovat demersuri juridice prin care solicită realizarea drepturilor ce le aparțin anterior deschiderii procedurii insolvenței, iar în ipoteza în care RA-APPS și-ar fi modificat pretențiile inițiale prin declarația de creanță, acestea erau supuse cenzurii administratorului judiciar din perspectiva prescripției.
Referitor la susținerea recurentei cu privire la pierderea de către E. S.A. a posibilității de valorificare a dreptului de retenție, se constată această societate nu deține vreun drept de retenție, iar în cazul solicitării de instituire a acestuia, ce formează capăt al cererii reconvenționale formulate în dosarul nr. x/2015 a fost disjunsă și se va judeca în dosarul nou format, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2020.
Cu referire la calificarea capetelor de cerere referitoare la predarea imobilelor și atribuirea în deplină proprietate și posesie ca fiind pretenții, se apreciază că această solicitare este urmarea unei interpretări eronate, în realitate fiind vorba despre obligația de a face, care nu poate fi supusă încetării.
Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea acelorași susțineri din fața instanței de apel cu privire la pretinsa incidență a dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, fără a fi indicate în mod concret motivele de nelegalitate sub aspectul încălcării unor dispoziții de drept material sau a greșitei aplicări a acestora.
Referitor la cererea intimatei-reclamante RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:
Intimata-reclamantă RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 29.288,88 RON cu titlu de onorariu avocațial, dovedită prin înscrisurilor existente la paginile 80-81 din dosar.
Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".
Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei-reclamante RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat suma de 29.288,88 RON constând în onorariu avocațial.
În considerarea celor ce preced și în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. prin administrator judiciar CII D. împotriva deciziei civile nr. 41/A din 26 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și va obliga recurenta să plătească intimatei-reclamante R.A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT suma de 29.288,88 RON constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. prin administrator judiciar CII D. împotriva deciziei civile nr. 41/A din 26 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R.A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT.
Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 29.288,88 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante R.A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2022.