ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1643/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în sensul că a reținut în mod eronat, în prezentul dosar, existența puterii de lucru judecat a deciziei nr. 195/2020 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția Civilă, respingând cererea sa față de pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar pentru acest motiv, fiind astfel încălcate prevederile art. 431 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea atacată este nemotivată, raportat la faptul că instanța de apel nu i-a analizat argumentele, nu a examinat îndeplinirea sau nu a condițiilor răspunderii civile delictuale și nu a avut în vedere materialul probator administrat în cauză.

Totodată, recurenta a precizat că instanța de apel nu a analizat condițiile răspunderii civile delictuale prin raportare la abuzul de drept pe care reclamanta l-a invocat față de faptele săvârșite de intimați.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale privind buna-credință și abuzul de drept, deoarece nu a reținut faptul că pârâta a introdus acțiunea privind anularea autorizației cu mult peste termenul de prescripție prevăzut de lege, motiv pentru care autorul abuzului de drept poate fi tras la răspundere civilă delictuală.

Contrar reținerilor instanței de apel, recurenta subliniază că demersurile înreprinse de pârâta B. sunt cele care au condus la exercitarea de către prefect a unei acțiuni cu rea-credință, în afara termenului prevăzut de lege și cu încălcarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului.

Intimatul-pârât Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale - B. Timișoara a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, a formulat întâmpinare și intimata-pârâtă Instituția Prefectului Județului Timiș prin care a invocat excepția tardivității recursului, cu privire la care a arătat în ședința publică de astăzi că nu o mai susține, precum și excepția nulității recursului, raportat la faptul că nu au fost formulate critici care să vizeze considerentele pentru care instanța de prim control judiciar a respins apelul, respectiv critici punctuale și concrete ale modului în care aceasta a interpretat și aplicat normele legale pe care și-a întemeiat decizia, fiind invocate în acest sens dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, a fost formulată întâmpinare și de către intimatul-pârât Municipiul Timișoara prin Primar, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinări, prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor formulate de intimații-pârâți.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă Instituția Prefectului Județului Timiș, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar autorul acestuia trebuie să invoce motivele în tiparele prestabilite de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că deși motivele de casare formulate de recurentă sunt întemeiate formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., acestea nu corespund exigențelor prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind cazul unor critici ale neconformității hotărârii recurate, în măsura în care nu se indică regulile de drept încălcate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate.

Sub acest aspect recurenta a susținut că, în mod eronat, instanța de apel a reținut existența puterii de lucru judecat a deciziei nr. 195/2020 pronunțate de Tribunalul Timiș, secția Civilă, respingând cererea sa față de pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar pentru acest motiv, fiind astfel încălcate prevederile art. 431 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că această critică a recurentei reprezintă o apreciere formulată prin raportare la probatoriul ce a fost administrat în cauză, cu privire la prezumția ce rezultă din autoritatea de lucru judecat.

Totodată, se constată că recurenta nu a contestat efectul negativ al puterii de lucru judecat, ci cel pozitiv, respectiv modalitatea de valorificare a unei hotărâri de către instanța de apel. Prin urmare, critica formulată vizează o aprecierea a instanței în cadrul probelor administrate din această perspectivă, astfel încât presupune examinarea temeiniciei acesteia, acest lucru nefiind permis a se efectua în cadrul instanței de recurs.

Mai mult decât atât, în dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta nu explică în ce constă greșeala de judecată a instanței de apel și nu indică nicio normă de procedură încălcată de instanța de prim control judiciar, a cărei nerespectare ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, pentru a se putea reține spre analiză motivul circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea atacată este nemotivată, deoarece instanța de apel nu i-a analizat argumentele, nu a examinat îndeplinirea sau nu a condițiilor răspunderii civile delictuale și nu a avut în vedere materialul probator administrat în cauză.

Totodată, recurenta a precizat că instanța de apel nu a analizat condițiile răspunderii civile delictuale prin raportare la abuzul de drept pe care reclamanta l-a invocat față de faptele săvârșite de intimați.

Înalta Curte reține că instanța de apel a răspuns criticilor formulate de recurentă în apel, acestea fiind subsumate analizării condițiilor de fapt, astfel încât nu pot face obiectul analizei în recurs. În realitate, recurenta nu formulează critici din care să rezulte care sunt argumentele pe care le-a invocat în apel și pe care instanța nu le-a analizat sau a omis să le dea un răspuns.

Prin urmare, se constată că recurenta nu indică argumente de nelegalitate care să atragă incidența dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., respectiv lipsa motivării. Invocarea materialului probator examinat de către instanța de apel prin raportare la îndeplinirea sau nu a condițiilor răspunderii civile delictuale nu poate forma obiectul analizei instanței de recurs, întrucât în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei și o reapreciere asupra temeiniciei acțiunii, instanța de recurs verificând doar dacă normele de drept au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită în cauză.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale privind buna-credință și abuzul de drept, respectiv art. 14 și art. 15 din C. civ., în considerente nefiind reținută împrejurarea că pârâta a introdus acțiunea privind anularea autorizației cu mult peste termenul de prescripție prevăzut de lege, motiv pentru care autorul abuzului de drept poate fi tras la răspundere civilă delictuală.

Contrar reținerilor instanței de apel, recurenta subliniază că demersurile înreprinse de pârâta B. sunt cele care au condus la exercitarea de către prefect a unei acțiuni cu rea-credință, în afara termenului prevăzut de lege și cu încălcarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului.

Înalta Curte constată că această critică vizând greșita aplicare a dispozițiilor referitoare la abuzul de drept și buna-credință au fost formulate și în apel, fiind analizate de către instanța de prim control judiciar, iar prin recursul formulat se observă că recurenta nu dezvoltă critici în legătură cu modul în care au fost aplicate greșit dispozițiile art. 14 și art. 15 din C. civ.

În cauză, Înalta Curte reține că motivul de casare invocat de reclamantă este întemeiat doar formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât criticile formulate vizează, în realitate, situația de fapt și reaprecierea probelor din dosar, aspecte care vizează temeinicia hotărârii atacate, excedând limitele analizei instanței de casare, fără a releva deci greșita aplicare a regulilor de drept de către instanța de apel în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se constată că, instanța de prim control judiciar, confirmând sentința primei instanțe, a analizat motivele reclamantei formulate în apel sub aspectul exercitării drepturilor procesuale cu bună-credință în materia abuzului de drept procesual. În acest sens, instanța a răspuns criticii reclamantei referitoare la faptul că părțile ar fi acționat cu rea-credință atunci când au solicitat desființarea actului după un anumit interval de timp, astfel cum acesta este reglementat de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reiterarea în recurs a aspectelor de fapt invocate prin acțiune și apel privind abuzul de drept săvârșit de pârâtă prin introducerea acțiunii având ca obiect anularea autorizației cu mult peste termenul de prescripție prevăzut de lege, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare.

De altfel, toate aceste critici referitoare la abuz de drept și rea-credință nu vizează reguli de drept încălcate prin decizia recurată, ci trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat, precum și o simplă reiterare a aspectelor de fond supuse judecății.

În lipsa dezvoltării unor argumente corespunzătoare criticilor formulate potrivit motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susținerilor recurentei-reclamante neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

Înalta Curte reamintește că, stabilirea situației de fapt și verificarea modului de îndreptare a probelor situează analiza criticilor în sfera controlului de netemeinicie și nu în aceea a controlului de nelegalitate prin indicarea normelor de drept material încălcate sau aplicate greșit, potrivit motivelor de casare invocate, cu consecința că în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. examinarea deciziei din perspectiva acestor critici este exclusă în calea de atac a recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 207 din 26 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Referitor la cererea intimatului-pârât Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale - B. Timișoara privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 alin. (1) din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

În cauză, se constată că apărătorul intimatului-pârât Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale - I.S.I.M. Timișoara a solicitat cheltuieli de judecată, aferente asistenței juridice acordate în fața instanțelor fond și în recurs, în cuantum de 16.000 RON, depunând factura x din 25 martie 2022, factura y din 14 septembrie 2022, factura z din 20 octombrie 2021 și factura t din 21 mai 2020, precum și extrasele de cont atestând plata acestora.

Analizând aceste înscrisuri, prin raportare la dispozițiile legale menționate, Înalta Curte va acorda intimatului-pârât Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale - I.S.I.M. Timișoara cheltuielile de judecată efectuate în recurs. Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate pentru celelalte faze procesuale, instanța de recurs arată că acestea trebuiau depuse și solicitate la instanța aferentă pentru fiecare etapă procesuală, până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, astfel cum prevede art. 452 C. proc. civ., întrucât acestea trebuie apreciate și analizate de către instanța respectivă.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante A. S.R.L., va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul-pârât Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale - B. Timișoara a sumei de 5.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 207 din 26 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. să achite intimatei-pârâte Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale - B. Timișoara suma de 5.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2022.