ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 302/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la 22.05.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.459,41 RON, datorată în baza contractelor de închiriere din 05.01.2015 și 04.01.2016, ce se compune din sumele de 18.861,79 RON, cu titlu de chirie neachitată aferentă perioadei 2015-2016 și de 3.597,62 RON, reprezentând utilitățile neachitate, refacturate, aferente aceleiași perioade; reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 14.290,11 RON, cu titlu de penalități de întârziere în procent de 0,1%/zi de întârziere, calculate asupra chiriei neachitate, de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii, precum și în continuare până la data plății efective și de 598,76 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare, aferentă debitului datorat cu titlu de utilități neachitate, calculată de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii, precum și în continuare până la data plății efective, în baza prevederilor din O.G. nr. 13/2011; de asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 55.039,98 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plății, debit rezultat din contractul de cesiune de creanță din 14.11.2016; a sumei de 38.059,50 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii, precum și în continuare până la data plății, conform O.G. nr. 13/2011; reclamanta a mai pretins să fie obligată pârâta să-i restituie suma de 55.110,97 RON, reprezentând debit rezultat din contractul de împrumut din 10.04.2014 și suma de 8.023,4 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, în baza O.G. nr. 13/2011, calculată de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii, precum și în continuare până la data plății, dar și obligarea pârâtei la plata sumei de 279.367,73 RON, cu titlu de chirie și utilități conform contractului de închiriere nr. x/03.10.2010 și a sumei de 58.556,17 RON, reprezentând penalități de întârziere în procent de 0,01%/zi de întârziere calculate asupra chiriei neachitate de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii, precum și în continuare până la data plății efective; a mai solicitat și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 167/13.02.2019, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins atât excepția prescripției dreptului la acțiune, cât și acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel care a fost respins prin decizia civilă nr. 777/A/21.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând fie casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel, fie modificarea ei și admiterea apelului reclamantei.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că unul dintre motivele sale de apel a vizat modul în care prima instanță a interpretat lipsa răspunsului la interogatoriu al intimatei.

Sub acest aspect, a arătat că intimatei i-a fost comunicat interogatoriul prin poștă, însă acesta a fost returnat cu mențiunea "destinatar mutat", că intimata nu a notificat instanței schimbarea sediului, deși avea această obligație potrivit art. 172 C. proc. civ. și că nici în evidența de la Oficiul Registrului Comerțului nu apare vreo modificare a sediului social. În aceste condiții, instanța de apel a apreciat că lipsa răspunsului la interogatoriu nu reprezintă o mărturisire deplină sau un început de dovadă, conform art. 358 C. proc. civ. și nici că ar fi existat vreo lipsă de procedură cu intimata.

Recurenta a relevat că nu se poate interpreta același fapt în două moduri diferite, în sensul că pe de o parte procedura este îndeplinită din perspectiva legalei citări a intimatei, dar pe de altă parte să nu se atribuie niciun efect juridic refuzului intimatei de a răspunde la interogatoriu.

În continuare, a redat dispozițiile art. 166-167 C. proc. civ., susținând că instanța de apel, în măsura în care a apreciat că nu au fost îndeplinite dispozițiile legale privind citarea, trebuia să efectueze demersuri sau să pună în vedere recurentei să identifice noua adresă a intimatei ori să procedeze la citarea intimatei prin publicitate. Aceasta cu atât mai mult cu cât chestiunea privitoare la interogatoriu era importantă pentru soluția ce urma a fi pronunțată.

Prin urmare, având în vedere că soluționarea apelului s-a făcut în lipsa unei părți legal citate, respectiv a intimatei, recurenta a apreciat că se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curții de apel.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a dezvoltat următoarele critici:

Decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 2.538 C. civ., deoarece în mod eronat a apreciat instanța de apel că email-ul transmis de intimată la 12.01.2016 nu reprezintă o recunoaștere a datoriei, fiind lipsit de relevanță faptul că nu a fost indicat cuantumul datorat.

A mai susținut că intimata a făcut o plată parțială a debitului principal și a recunoscut în acest sens întreaga sumă datorată, având în vedere că la 01.01.2016 avea o creanță de 65.038,99 euro, din care a achitat 10.000 euro la 29.02.2016, conform graficului de rambursare din 12.01.2016, fiind astfel reconfirmată recunoașterea debitului care a fost cedat recurentei prin contractul de cesiune din 14.11.2016.

Ultima critică se referă la greșita aplicare a art. 1.566-1.568 C. civ., în argumentarea căreia recurenta a arătat că a făcut dovada deplină a notificării contractului de cesiune către intimată atât prin poștă la 17.11.2016, cât și prin e-mail la aceeași dată.

În drept, a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 17.02.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen în ședință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., iar prin încheierea din 07.04.2021, a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că, deși au fost legal citate, părțile nu s-au înfățișat la strigarea cauzei și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor.

În ședința publică de astăzi, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția perimării cererii de recurs, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată și căi de atac, chiar împotriva incapabililor, rămase în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimarea este o sancțiune procesuală determinată de lipsa de stăruință a părților în continuarea judecății și instituirea ei are la bază rămânerea cauzei în nelucrare și culpa procesuală a părții în neefectuarea niciunui demers pentru repunerea cauzei pe rol. Pe lângă natura sa sancționatorie, perimarea dă efect unei prezumții de desistare a părților care, rămânând pasive, consfințesc lipsa lor de interes în finalizarea judecății.

În speță, judecata cauzei a fost suspendată prin încheierea din 07.04.2021, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar această încheiere constituie ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a solicitat reluarea judecății.

Așadar, condițiile perimării, așa cum se desprind din prevederile art. 416 C. proc. civ., sunt îndeplinite în cauză, de la 07.04.2021 - data ultimului act de procedură și până în prezent trecând mai mult de 6 luni, interval de timp în care niciuna dintre părți nu a solicitat redeschiderea judecății.

Pentru considerentele expuse, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417-418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 416, art. 420 și art. 421 C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 777/A/21.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 5 de zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.