ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1925/2023

Ședința publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 13.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat: rezilierea contractului de închiriere bunuri nr. x din data de 21.09.2020 încheiat între reclamanta și B. ("Contractul") având în vedere încălcarea de către B. a obligației contractuale asumate privind plata chiriei; obligarea B. la plata sumei de 43.925,29 RON reprezentând contravaloare chirie restantă potrivit Facturilor Fiscale raportat la dispozițiile coroborate ale art. 4.1 și 4.2 din Contract și ale art. 1270 și 1350,1516 C. civ. obligarea B. la plata penalităților de întârziere de 0,15%/zi începând cu data scadenței Facturilor Fiscale și până la plata efectivă a debitului; obligarea B. la plata sumei de 276.412,5 RON (echivalent 56.250 Euro calculata la cursul de referință BNR la data formulării prezentei) reprezentând daune interese față de clauza penală inserată la art. 4.8 din Contract coroborat cu art. 1538 C. civ. obligarea B. la demontarea și restituirea Cortului în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive a prezentei cereri, iar în caz de refuz, solicită autorizarea reclamantei să efectueze aceste demersuri pe cheltuiala B.; obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri raportat la dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 640/31.03.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., s-a dispus rezilierea contractului de închiriere bunuri nr. x din 21.09.2020 încheiat între părți, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei: suma de 43.925,29 RON reprezentând chirie restantă aferentă facturilor seria x nr. x/02.07.2021 și seria x număr x/02.08.2021, penalitățile de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere calculate asupra debitului reprezentând chirie, de la data scadenței și până la data plății efective; suma de 276.412,5 RON cu titlu de daune interese; a fost obligată pârâta la demontarea și predarea către reclamantă a cortului ce face obiectul contractului de închiriere bunuri nr. x din 21.09.2020 iar, în caz de neexecutare, a fost autorizată reclamanta să efectueze aceste demersuri pe cheltuiala pârâtei. Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 8412,23 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe civile, a declarat apel B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 278A din 23 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins apelul declarat de B. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare Curții de Apel București.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că decizia recurată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest sens, arată că în ceea ce privește obligația de demontare și predare a cortului ce face obiectul contractului de închiriere bunuri nr. x din 21.09.2020, acesta a fost de acord să îl demonteze și să îl predea intimatei-reclamante.

Totodată arată că dispozițiilor art. 4.8 din Contractul încheiat între părți, nu reprezintă o clauză penală. În realitate, susține recurenta, clauza penală la care face referire intimata-reclamantă nu există, dispozițile art. 4.8 reglementează situația modificării contractului în ipoteza diminuării duratei contractuale, iar încetarea contractului este reglementată separat, acesteia nefiindu-i aplicabile dispozițiile modificării duratei contractuale.

Recurenta-pârâtă susține că a solicitat respingerea pretențiilor având ca obiect întreaga valoare rămasă neachitată, nefiind aplicabile prevederile aferente diminuării perioadei de închiriere, în urma încetării contractului ca urmare a rezilierii sale.

Potrivit recurentei, modul în care intimata-reclamantă utilizează clauza din secțiunea modificării duratei contractului ca și cum ar fi o clauză penală, subliniază reaua-credință a intimatei-reclamante.

În drept, recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepția nulității, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurenta-pârâtă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat în totalitate criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea instanței de apel.

Susținerile recurentei-pârâte, prin care se arată că dispozițiile art. 4.8 din contractul încheiat între părți nu reprezintă o clauză penală, ci reglementează situația modificării contractului în ipoteza diminuării duratei contractuale, iar încetarea contractului este reglementă separat, nefiindu-i aplicabile dispozițiile modificării duratei contractuale, nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-pârâtă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, în sensul că nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce susținerile recurentei-pârâte cu privire la interpretarea clauzelor contractuale și reaua-credință a intimatei-reclamante, nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nulității și va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 278A din 23 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 278A din 23 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2023.