ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 767/2023

Ședința publică din data de 29 martie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la 06.07.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. B. S.R.L.) a chemat în judecată pe pârâții S.C. C. S.R.L. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. x/27.04.2018 încheiat cu pârâta S.C. C. S.R.L., că aceasta nu avea dreptul să subînchirieze imobilul și că reclamanta are asupra pârâților un drept de creanță în sumă de 130.833,13 RON (echivalentul a 25.000 euro); a solicitat, de asemenea, obligarea pârâților, în solidar, la restituirea acestei sume și a S.C. C. S.R.L. a sumei de 69.000 euro, chirii încasate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 10.07.2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției Civile din cadrul aceleiași instanțe; dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a VI-a Civilă.

La 25.08.2020, reclamanta a precizat valoarea cererii ca fiind de 455.272,36 RON, iar la 16.03.2021 și-a modificat cererea, solicitând introducerea în cauză a lui E., în calitate de pârât.

Prin sentința civilă nr. 3226/16.12.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel S.C. A. S.R.L.

Prin decizia nr. 1311/22.09.2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis cauza primei instanțe spre rejudecare.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta S.C. C. S.RL.

Recurenta a arătat că decizia recurată este nelegală, întrucât pornește de la premisa că instanța de fond nu ar fi judecat cauza, ignorând că cererea a fost formulată după ce o primă instanță se pronunțase asupra cererii de reziliere a contractului, constatând valabilitatea acestuia.

A arătat că intimata-reclamantă a beneficiat de efectele contractului, folosind clădirea închiriată, însă, de la un anumit moment, nu a mai plătit chiria potrivit clauzelor contractuale; numai din momentul evacuării și al executării silite a chiriei, a invocat lipsa dreptului intimaților-pârâți de a închiria. În același sens, a apreciat că litigiul a fost inițiat din intenția reclamanților de a obține un venit necuvenit, aceștia neinvocând tulburări de drept, ci aspecte referitoare la intabularea imobilului și la interdicția ca un bun primit în comodat să fie închiriat.

A apreciat că judecata în apel s-a derulat sumar, iar decizia recurată constată neîntemeiat că prima instanță nu ar fi soluționat, pe fond, cauza.

În continuare, a prezentat aprecieri cu privire la originea disputei litigioase și a raporturilor dintre părți, precum și a lipsei de relevanță a probelor propuse de intimata-reclamantă.

Autoarea căii de atac a susținut că, fără a fi probată o tulburare de drept, prima instanță nu avea temei să îi solicite să dovedească că are dreptul de a închiria imobilul, dat fiind că sarcina probei aparținea reclamantului. A argumentat că intimata-reclamantă a primit și folosit spațiul, fără ca folosința să fie împiedicată în vreun fel de proprietarii imobilului.

În combaterea argumentelor intimatei-reclamante, a arătat că a adus la cunoștința acesteia contractul de comodat, în temeiul căruia are drept de uz și posesia imobilului.

A susținut că soluția primei instanțe este legală, întrucât capetele de cerere referitoare la dreptul de creanță erau accesorii capătului de cerere vizând nulitatea, configurația acțiunii fiind cea care a determinat respingerea capetelor accesorii, în condițiile în care a fost respins capătul de cerere principal, vizând nulitatea.

Referindu-se la critica privind separarea de patrimonii, pe care decizia recurată o evocă prin raportare la sentința primei instanțe, a arătat că aceasta este lipsită de relevanță, în contextul nulității contractului.

În drept, autoarea căii de atac și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (6), (7) și (8) C. proc. civ.

La 25.01.2023, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea prin care intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil sau ca nefondat.

La 30.01.2023, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea prin care intimata-pârâtă D. a adus la cunoștința instanței poziția sa procesuală cu privire la litigiu și a solicitat să i se pună în vedere recurentei să depună documentele ce au stat la baza contractului de închiriere nr. x/27.04.2018.

La 30.02.2023, recurenta a răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Motivarea recursului nu se limitează, însă, la enunțarea motivului de casare, ci la prezentarea unui raționament suficient de precis încât să permită atât decelarea interpretării date de autorul căii de atac principiilor sau normelor de drept pretins încălcate, cât și a modului concret în care încălcarea se materializează în decizia pronunțată de instanța de apel, obiectul recursului.

Transpunând aceste considerente de principiu la calea de atac aflată în examinare, premergător, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a anulat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare, în temeiul art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., pentru că a apreciat că tribunalul nu a realizat o judecată efectivă pe fondul cauzei, lipsind propriul raționament al instanței, format pe baza probatoriului administrat și a interpretării legii.

Motivele expuse de recurenta-pârâtă, însă, nu sunt opuse acestor considerente ale instanței de apel ci, dimpotrivă, evocă aspecte de fapt și se referă la interpretări ale probelor, chestiuni asupra cărora instanța de recurs nu poate statua. Așadar, instanța supremă constată că, deși prin calea de atac formulată, recurenta a invocat motivele de casare reglementate de pct. (6), (7) și (8) ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile dezvoltate în memoriul de recurs nu permit încadrarea nici în ipotezele de casare de care se prevalează autoarea căii de atac și nici în alte motive de recurs.

În acest caz, devine incidentă sancțiunea nulității recursului, aplicabilă atât în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, cât și în situația în care acestea sunt invocate formal sau vizează aspecte de netemeinicie. Soluția nulității la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar în conformitate cu prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acestea (…)".

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va dispune anularea recursului formulat de recurenta-pârâtă.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., reținând culpa procesuală în sarcina recurentei-pârâte, ca parte căzută în pretenții, o va obliga pe aceasta la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și către intimata-pârâtă D. a sumei de 1.300 RON, cu același titlu, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1311/22.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și către intimata-pârâtă D. a sumei de 1.300 RON, cu același titlu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2023.