ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3550/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. 44990/3/2010, reclamanta SC G.S.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC M.G.I.P. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 134.073 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și a penalităților pentru întârzierea plății pentru serviciile prestate, cu cheltuieli de judecată. La data de 26 octombrie 2011, pârâta SC M.G.I.P. SRL a depus cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 127,670 RON, reprezentând despăgubiri și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Iar la data de 13 septembrie 2012, pârâta-reclamantă și-a majorat câtimea pretențiilor la suma de 139.903,92 RON, reprezentând despăgubiri pentru bunurile sustrase de pe șantier. Prin sentința civilă nr. 13565 din 1 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă SC G.S.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC M.G.I.P SRL, a obligat pârâta-reclamantă în favoarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 134.073 RON, din care 112.773 RON, contravaloare a serviciilor prestate și neachitate și 21.300 RON, penalități de întârziere aferente perioadei cuprinse între scadența fiecărei facturi fiscale și data de 18 septembrie 2009, a respins cererea reconvențională așa cum a fost precizată, ca neîntemeiată și a obligat pârâta-reclamantă către reclamanta-pârâtă la plata sumei de 9.297,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, relativ la cererea principală, că din coroborarea materialului probator administrat, rezultă ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale și că pârâta, deși a recunoscut extrajudiciar prin adresa din 30 iulie 2009 debitul restant, constând în contravaloarea neachitată a serviciilor de care a beneficiat, nu și-a îndeplinit obligația de plată asumată contractual și, în baza art. 1073, 1075, 1082 și 1083 C. civ. din anul 1864, a obligat-o la plata sumei de 112.773 RON. Referitor la plata penalităților de întârziere, instanța a apreciat că petitul este întemeiat conform cap. IV, art. 4 din convenția părților, acestea stipulând că, în caz de neachitare în termen a serviciilor prestate, beneficiarul în speță pârâta-reclamantă, datorează, începând cu ziua a Vl-a penalități de întârziere de 0,15 % pe zi din suma datorată până la plata integrală.

În ceea ce privește cererea reconvențională, analizând pretențiile pârâtei atât din perspectiva răspunderii contractuale, cât și a răspunderii delictuale invocate, tribunalul a reținut că acestea sunt neîntemeiate, fiind nesusținute de suport probator, astfel că, reținând culpa procesuală a pârâtei-reclamante care a căzut în pretenții, a obligat-o în favoarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru derularea litigiului în primă instanță. II. Împotriva sentinței civile nr. 13565 din 1 octombrie 2012, Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, a declarat apel pârâta-reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 118 din 26 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta-reclamantă SC M.G.I.P.

SRL împotriva sentinței civile nr. 13565 din 01 octombrie 2012, pronunțată de secția a Vl-a civilă a Tribunalului București în Dosarul nr. 44990/3/2010. Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că soluția primei instanțe este temeinică și legală, fiind rezultatul corectei aplicări a normelor legale incidente la situația de fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată a probatoriului administrat, aspecte în considerarea cărora a înlăturat ca nefondate criticile formulate de pârâta-reclamantă. III. Împotriva deciziei civile nr. 118 din 26 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC M.G.I.P.

SRL București, indicând, în memoriul depus la dosar, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea hotărârii instanței de apel în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe în sensul respingerii cererii introductive și admiterii cererii reconvenționale precizate, cu obligarea intimatei-reclamante pârâte la plata cheItuielilor de judecată efectuate în toate gradele de jurisdicție. Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzut în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 și art. 304 C. proc.

civ. Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul, în concepția actuală, este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Față de aceste precizări se constată că pârâta-reclamantă a formulat referitor Ia decizia atacată critici vizând fondul cauzei, respectiv stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriilor, ce constituie elemente de temeinicie și nicidecum de legalitate. Modul de redactare a deciziei și reanalizarea probelor administrate la fond demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea în notificarea soluției adoptate. În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată din oficiu, în baza art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., în considerarea următoarelor argumente: Dispozițiile art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ. sancționează recursul cu nulitatea pentru nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c) a aceleiași norme, fiind reținute expres: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Astfel, Înalta Curte constată că, în speță, pârâta-reclamantă, deși în memoriul de recurs depus la dosar, a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat criticile formulate subsumat nici unuia dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar sub aparenta critică a interpretării greșite a actului dedus judecății în realitate a invocat netemeinicia hotărârilor instanțelor de fond relativ la interpretarea necoroborată cu declarațiile de martori a înscrisurilor depuse: contractul de prestări servicii din 25 aprilie 2008 proces-verbal din 31 iulie 2009; notificarea din 21 august 2009; procesul-verbal de inventariere din 17 iunie 2009 și rezoluția din 31 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu. Similar, criticile asupra pretinsei aplicări greșite a dispozițiilor art. 969, 998-1000, art. 1003, art. 1073 și art. 1082 C. civ., art. 228 alin. (1) și art. 10 lit. a) C. proc. civ.

și art. 5. alin. (1) din Legea nr. 333/2003, în realitate vizează interpretarea probatoriilor administrate, aspecte referitoare la sentința penală și stabilirea situației de fapt în speță, autoarea căii de atac reluând practic motivele de apel și tinzând la reanalizarea temeiniciei soluției, nu a nelegalității acesteia. Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. procedură civilă, iar conform alin. (1) al art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurenta-pârâtă-reclamantă nu s-a conformat acestor dispoziții legale și având în vedere deopotrivă, inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., urmează să facă aplicarea prevederilor art. 302 1 C. proc. civ. și să constate nulitatea recursului declarat de pârâta SC M.G.I.P. SRL București împotriva deciziei civile nr. 118 din 26 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta SC M.G.I.P. SRL București împotriva deciziei civile nr. 118 din 26 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2013.