ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4863/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4863/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra apelului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor de

la dosar constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată, sub nr. 36860/3/2008, pe rolul Tribunalului București, reclamanta

SC I.S. SRL a chemat în judecată pârâta SC B.I. SA, solicitând instanței, ca prin

hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 1.236.616,41 RON,

reprezentând 292.116 euro + T.V.A., reprezentând prețul lucrărilor executate în

temeiul contractului de antrepriză din 26 septembrie 2007, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvențională, formulată

la 20 noiembrie 2008 de pârâta -reclamantă s-a solicitat constatarea rezilierii

de plin drept a contractului în temeiul pactului comisoriu de gradul IV, art. VIII

teza I; obligarea SC I.S. SRL la plata sumei de 45.853,36 euro penalități de întârziere

în temeiul art. VII pct. 1 din contractul de antrepriză/ cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 9689 din

6 iulie 2011, Tribunalul București, a admis cererea principală; a obligat pârâta

la plata sumei de 1.236.616,41 RON reprezentând prețul lucrărilor executate în temeiul

contractului de

antrepriză

din 26 septembrie 2007; a respins cererea reconventională, ca neîntemeiată; a respins

cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

incidența dispozițiilor art. 1156 alin. (4) C. civ., din interpretarea cărora rezultă

că imposibilitatea fortuită de executare are drept consecință - fie stingerea obligației

debitorului și liberarea acestuia, fie suspendarea executării pe durata cauzei exoneratorii.

S-a apreciat că încălcarea termenelor contractuale

s-a datorat unor astfel de împrejurări fortuite, mai presus de voința debitorului

respectiv inițierea unor lucrări de sistematizare și modernizare a Șos. A. și încălcarea

termenelor legale de emitere a certificatului de urbanism și a autorizației de construire.

A fost reținută adresa din 10

octombrie 2007 emisă de C.G.M. București – C.P.U.M. București prin care s-a comunicat

faptul demolării lucrărilor de sistematizare și modernizare a șoselei, fapt ce a

impus refacerea integrală a documentației necesare obținerii certificatului de urbanism

și a autorizației de construire; de asemenea, termenul de eliberare a certificatului

de urbanism și a autorizației de construire au fost depășite, cu încălcarea

art. 6 alin. (2) și (7) alin. (1) Legii nr. 50/1991; art. 34 alin. (1) Normele de

aplicare ale Legii nr. 50/1991; art. 33 alin. (2) și (49) alin. (1) Legea nr.

350/2001.

S-a reținut acceptul tacit al beneficiarului,

care ulterior împlinirii termenului contractului a sprijinit antreprenorul în demersul

său; renunțând neechivoc la invocarea pactului comisoriu. în intervalul 1

martie 2008 – 24 iulie 2008 beneficiarul a colaborat cu antreprenorul în sensul

obținerii avizelor necesare eliberării''autorizației de construire și, ulterior

împlinirii termenului a primit obiectul contractului, fără a invoca obiecțiuni.

Din probatoriul administrat, constând în înscrisuri și concluziile raportului de

expertiză s-a reținut faptul că documentația întocmită de reclamant a corespuns

prevederilor legale în vigoare, fiind suficientă pentru a asigura emiterea autorizației

de construcție pentru un imobil cu două corpuri.

În soluționarea cererii recorivenționale,

instanța a reținut că beneficiarului îi incumbă obligația de asigurare a tuturor

condițiilor care cad în sarcina sa pentru începerea lucrărilor contractuale, de

a asigura frontul de lucru liber de orice sarcini și de a pune la dispoziția antreprenorului

amplasamentul pentru lucrările prevăzute în contract.

Astfel, s-a reținut că antreprenorul nu

s-a obligat a obține autorizația de demolare; coroborat cu înlăturarea culpei antreprenorului

în depășirea termenelor contractuale instanța a calificat notificarea

rezilierii contractului ca denunțare unilaterală,

expres interzisă prin § 3 cap. VIII din contract.

În

ceea ce privește cel de al doilea capăt, al cererii reconvenționale

s-a reținut că dispozițiile Cap.VII din contract nu operează pentru aceleași considerente

în temeiul cărora s-a reținut prorogarea termenelor contractuale datorită unor cauze

independente de voința antreprenorului, și acceptarea tacită a acesteia de către

beneficiar.

Cererea de chemare în garanție a fost respinsă

ca rămasă fără obiect.

Apelul declarat de pârâtă SC B.I. SA și

cererea de aderare la apel formulată de reclamantă SC I.C.S. SRL au fost respinse

ca nefondate de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, prin decizia

nr. 26 din 23 ianuarie 2012.

În

considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că, prin

contractul de antrepriză din 26 septembrie 2007 beneficiarul SC B.I. SA și antreprenorul

SC I.S. SRL au convenit proiectarea, obținerea în numele beneficiarului a tuturor

documentelor, avizelor și autorizațiilor, inclusiv autorizația de construire precum

și executarea integrală conform proiectului a două imobile cu destinația centru

de vânzări și service autovehicule corp A și service autovehicule corp B în suprafață

totală de 4.500,50 m

2

, pentru prețul de 3.110.279 euro.

S-a constatat că litigiul privește primele

două faze de execuție I, având ca obiect obținerea certificatului de urbanism; a

planului de urbanism zonal; întocmirea proiectului de autorizație de construire

cuprinzând proiectul de arhitectură, proiectul de rezistență și avize; autorizația

ele construire pentru corpurile A și B, lucrări cu termen de execuție 1 martie 2008,

în valoare de 177.040 euro și faza II - proiectul de arhitectură; proiectul de rezistență;

supraveghere execuție; autorizații branșamente și accese; autorizații de organizare

de garanție, cu termen de execuție 30 martie 2008, pentru prețul de 177.040

euro. Antreprenorul a obținut certificatul de urbanism din 27 februarie 2008 și

autorizația de construire din 16 iulie 208 emisă pentru corpul de clădire A.

Cu privire la faza I de execuție sau ridicat

obiecțiuni privind nerespectarea termenului contractual 1 martie 2008 cât și cu

privire la obținerea unei autorizații de construire informe, necorespunzătoare obiectului

contractat de beneficiar, proiect ce cuprindea două cazuri distincte de clădiri

A și B.

Având în vedere apărările antreprenorului,

care s-a prevalat de cazul fortuit susținând pe de o. parte faptul că data fiind

adresa din 10 octombrie 2007 C.G.M.B - Centrul de Planificare Urbană și Metropolitană

București prin care se emite avizul tehnic de consultanță preliminară de circulație

nr. 400 din 10 octombrie 2007, instanța a reținut că, din

cuprinsul

avizului tehnic rezultă că prevederile de sistematizare și modernizare existente

afectează terenul, fiind necesară rezervarea unei suprafețe de teren delimitat în

interiorul parcelei menționându-se necesitatea elaborării unei documentații tehnice

de palier, plan urbanistic de detaliu.

Instanța nu a reținut culpa antreprenorului

pentru faptul de a nu fi cunoscut necesitatea rezervării unei suprafețe de teren

ca urmare a planului de sistematizare anterior solicitării informațiilor, considerând

că de cunoștința existenței actelor normative anterior încheierii contractului era

ținut beneficiarul lucrării, proprietar al terenului singurul îndreptățit a obține

informații, rezultând că situația adusă la cunoștința antreprenorului, în cursul

executării contractului, diferită de cea cunoscută de beneficiar la data contractării,

a determinat suspendarea elementelor efectuate pentru obținerea autorizației de

construire și refacerea documentației.

De asemenea, s-a avut în vedere că întârzierea

în executare, fapt necontestat de beneficiar, s-a datorat încălcării de către instituțiile

abilitate a termenelor prevăzute de art. 7 alin. (1) Legea nr. 50/1991 și art. 49

alin. (1), din Normele Metodologice de aplicare a legii, care reglementează termenul

maxim de eliberare a autorizației, instanța concluzionând că, în întârzierea executării

antreprenorul este exonerat de culpă, aceasta datorându-se unor împrejurări străine

de voința sa.

S-a mai reținut că beneficiarul însă nu

se poate prevala de principiul potrivit căruia riscul contractului este suportat

de debitorul obligației imposibil de executat, întrucât nu a notificat de îndată

rezilierea în temeiul pactului comisoriu, optând în mod neechivoc pentru executarea

contractului, acceptând predarea documentației obținute fără a ridica obiecțiuni

cu privire la încălcarea termenului prevăzut în contract, nefiind primită nici apărarea

întemeiată pe nerespectarea procedurii de notificare a cazului fortuit conform

art. IX din contractul de antrepriză.

În

ceea ce privește obținerea unor autorizații de construire

incompletă, pentru un singur corp de clădire A cu destinația birouri și service,

instanța a analizat avizul de urbanism din 19 septembrie 2007,-planul urbanistic

și a constatat că, ambele documente au purtat asupra proiectului de executare a

unui imobil compus din două corpuri, iar cât privește activitatea de service cu

destinații similare, activitate față de care nu s-au formulat obiecțiuni legale

de necesitatea obținerii unui nou Puz - pentru emiterea unei autorizații de construire

incomplete, s-a apreciat că, culpa nu aparține antreprenorului.

Cu privire la necesitatea obținerii unui

nou PUZ s-au reținut și concluziile expertizei tehnice de specialitate administrative

în cauză, în primă instanță.

Cât privește excepția nulității raportului

de expertiză, aceasta a fost înlăturată, reținând că, potrivit art. 208 C.

proc. civ. convocarea părților este obligatorie numai în cazul efectuării unei lucrări

la fața locului, exprimarea unui punct de vedere raportat la înscrisurile administrate

de către un specialist neimpunând parcurgerea acestei proceduri.

În

ce privește specialitatea expertului desemnat în cauză s-a

considerat că acoperă și domeniul urbanism și că, nici expertiza extrajudiciară

nu a fost realizată de un expert în urbanism, din verificările efectuate rezultând

că pentru o astfel de specialitate nu figurează înregistrați experți la Biroul de

Expertiză.

Instanța a mai reținut concluziile expertizei

administrate în primă instanță, potrivit căreia din cuprinsul certificatului de

urbanism nu a rezultat necesitatea întocmirii unui nou PUZ, ca urmare a faptului

că cel existent permitea edificarea clădirilor proiectate A și B, ce respectau parametrii

tehnici deja aprobați.

Cu privire la autorizația de construire

din 16 iulie 2008 s-a constatat că este însoțită de planurile de clădire A dar și

de planul de situație ce cuprinde ambele corpuri A și B, avizate spre neschimbare,

situație pe care antreprenorul a apreciat-o ca fiind o eroare materială, iar în

ceea ce privește neîndeplinirea obligației de predare a C.V. în original s-a apreciat

că aceasta s-a datorat faptului că antreprenorului i s-a propus ulterior datei de

1 martie 2008 să continue demersurile necesare obținerii autorizației de construire.

Referitor la îndeplinirea obligațiilor

aferente Fazei II de execuție, a rezultat că antreprenorul a încheiat cu Biroul

Individual de Arhitectură A.P. contractul de proiectare de la 3 martie 2008 - având

ca obiect proiect de execuție arhitectură, acesta fiind predat beneficiarului cu

proces-verbal de predare-primire încheiat la 31 martie 2008, termenul limită fiind

30 martie 2008. Restul obligațiilor convenite pentru faza II au fost considerate

ca fiind neîndeplinite din culpa beneficiarului care a denunțat unilateral contractul

cu încălcarea art. 3 Cap.VIII din contractul de antrepriză.

În

ceea ce privește, cererea reconvențională, s-a reținut cu

privire la primul capăt de cerere având ca obiect constatarea rezilierii de drept

a contractului, faptul că beneficiarul a notificat cu adresa din 25 iulie 2008 rezilierea

contractului pentru neobținerea aprobării unei documentații P.U.Z legale pentru

construcțiile Corp A și B; predarea unei documentații P.A.C. incomplete, care nu

cuprindea autorizația de construcție pentru clădirea corp B, autorizația de demolare

pentru clădirea existentă, avizele, acordurile și studiile tehnice în original,

conform art. 2 alin. (1) din contract; predarea cu întârziere a documentației P.A.C.

incomplete, ulterioare împlinirii termenului contractual, 1 martie 2008;

neexecutarea și neprezentarea proiectului

de arhitectură complet precum și a celorlalte obligații asumate pentru Faza II din

contract.

Instanța de apel a reținut că pactul comisoriu

de gr. IV convenit prin contract îndreptățește creditorul obligației neexecutate

sau executate necorespunzător de a aplica rezoluțiunea, însă nu înlătură dreptul

acestuia de a opta pentru executarea contractului.

Întrucât

notificarea rezilierii s-a realizat după

executarea obligației prevăzute pentru Faza I, ce avea ca finalitate obținerea autorizației

de construire și a documentației necesare demarării construcției s-a apreciat că

beneficiarul nu se mai poate prevala de nerespectarea termenelor contractuale, rezultând

că a optat pentru executare renunțând implicit la beneficiul termenului limită stipulat

în contract.

În

ceea ce privește lipsa autorizației de demolare pentru clădirea

existentă pe teren din cuprinsul anexei 2 Faza I nu a rezultat că în sarcina antreprenorului

s-a stipulat o astfel de obligație, constatându-se că, dimpotrivă, beneficiarul

prin art. 5 alin. (4) din contract s-a obligat să asigure frontul de lucru liber

de orice sarcini, să pună la dispoziția antreprenorului amplasamentul pentru lucrările

contractuale prin proces-verbal de predare-primire, îndeplinirea acestor obligații

presupunând implicit obținerea autorizației de demolare.

Cu privire la pct. 1-2 din notificarea

rezilierii, prin care s-au invocat neobținerea documentației PUZ valabilă pentru

ambele corpuri de clădire și a autorizației de construire pentru corpul B, pentru

considerentele deja reținute, instanța a constatat că din cuprinsul avizului tehnic

de consultanță preliminară de circulație din 10 octombrie 2007 a rezultat necesitatea

elaborării unei documentații tehnice de palier, plan urbanistic de detaliu; de asemenea,

în avizul de urbanism din 19 septembrie 2007 privind PUZ- șos.A. eliberat cu specificarea

funcțiunilor avizate "birouri, servicii, hală" nu au fost menționate obiectiuni

cu privire la corpul B legate de destinația acestuia și nu s-a recunoscut obținerea

unui nou PUZ.

În

consecință, s-a reținut că în etapa preliminară a obținerii

avizelor și certificatelor necesare emiterii autorizației de construire, instituția

publică abilitată nu a încunoștințat despre necesitatea obținerii unui nou PUZ și

că obiecțiunile legate de destinația corpului B al clădirii, vizând destinația acestuia

apare într-un singur document adresa din 3 mai 2011 a Primăriei Sectorului 5 ca

răspuns la solicitarea instanței.

Instanța de apel a constatat că, în mod

corect instanța de fond a calificat denunțarea contractului ca abuzivă, cu nerespectarea

art. VIII alin. (3) din contract prin care s-a interzis părților denunțarea unilaterală.

în aceste condiții obligațiile asumate pentru faza II de execuție, pentru care,

de asemenea termenele au fost prorogate sine die, nu au mai fost

executate

integral din culpa beneficiarului care, în mod neîntemeiat cu încălcarea prevederilor

contractuale a renunțat la serviciile antreprenorului.

Pentru această etapă a rezultat îndeplinirea

parțială a obligațiilor asumate respectiv obținerea proiectului de arhitectură.

S-a constatat că în cauză nu operează pactul

comisoriu de gr. IV, executarea parțială a obligațiilor asumate datorându-se culpei

instituțiilor abilitate să emită autorizația de construire, în condițiile întocmirii

unei documentații conforme planului de construire solicitat de beneficiar a emiterii

avizelor preliminare fără obiecțiuni, de către instituțiile publice abilitate, cât

și culpei beneficiarului, pentru denunțarea unilaterală a contractului pentru motive

ce nu se circumscriu rezilierii de plin drept.

Pentru aceleași considerente s-a apreciat

că nu operează nici clauza penală prevăzută de art. VII alin. (1) din contractul

de antrepriză potrivit căruia neexecutarea în tot sau în parte, executarea cu întârziere

sau necorespunzătoare a obligațiilor asumate, atrage obligarea părții în culpă la

plata penalităților de 0,10%, statuându-se, în plus, că beneficiarul nu a probat

culpa cocontractantului.

În

ceea ce privește apelul formulat de SC I.C.S. SRL, care a

privit exclusiv soluția pronunțată în cererea de chemare în garanție, a fost respins

ca rămas fără obiect.

împotriva deciziei, pârâta SC B.S SA a

declarat recurs

prin care

a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate,

în sensul admiterii apelului, respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii

cererii reconvenționale, pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ. și, în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru motivele prevăzute de art. 304 pct 5 și 7 c. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta susține

următoarele:

1.Instanța de apel nu a motivat decizia

în mod corespunzător art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Argumentând, recurenta consideră că instanța

de apel nu a analizat unul dintre motivele de apel, respectiv acela ce a vizat nerespectarea

dispozițiilor contractuale cuprinse în art. lX din contractul de antrepriză prin

care sunt reglementate condițiile în care debitorul poate fi exonerat de răspunaere

prin invocarea unei cauze de imposibilitate fortuită de executare. '

Redând motivarea din decizia atacată ce

se referă la acest aspect, recurenta susține că:

-această chestiune esențială este tratată

într-un singur paragraf, eliptic și lipsit de sens, deși instanței îi revine obligația

de a analiza toate motivele de apel invocate, de a demonstra de ce s-a oprit la

soluția dată,

-pentru ce a admis susținerile uneia dintre

părți și Ie-a respins pe celeilalte, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau

i-a dat o anumită interpretare.

-modul în care a procedat instanța față

de un motiv de apel care privea aspecte esențiale ale speței echivalează cu o nemotivare.

formelor legale de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (1) C. proc. civ. - (art. 304. pct. 5 C. proc. civ.)

Recurenta susține că, pentru a respinge

apelul, instanța a reținut că specialitatea expertului desemnat în cauză acoperea

și domeniul urbanism și că nici expertiza extrajudiciară nu a fot realizată de un

expert în urbanism.

În

esență, se susține că instanța de apel nu a pus niciodată

în discuția părților faptul că expertul desemnat ar fi avut și specialitatea de

urbanism și nici că din verificările instanței ar fi rezultat că nu există o astfel

de specialitate, nesocotind dispozițiile art. 129 C. proc. civ. și principiul contradictorialității.

Pe de altă parte, se susține că în măsura

în care se aprecia că niciunul dintre experții care-și exprimaseră opinia în dosar

nu dețineau specialitatea necesară pentru ca această să fie avizată, instanța avea

obligația de â dispune administrarea de probe de natură a lămuri pe deplin situația

de fapt, iar nu de a se pronunța pe baza unui probatoriu incomplet și insuficient.

Redând conținutul prevederilor art. 129

alin. (5) C. proc. civ. în forma actuală, adusă prin Legea nr. 202/2010, recurenta

consideră decizia atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute

de lege, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. sunt argumentate împreună și vizează atât soluția

dată cererii de chemare în judecată, cât și cererii reconvenționale.

În ceea ce privește soluția primită de

cererea de chemare în judecată, recurenta susține următoarele:

3.1.Instanța de apel a interpretat greșit

clauzele contractului privitoare la obligațiile asumate de intimata SC I.C.S.

SRL pentru următoarele:

Din interpretarea coroborată a prevederilor

art. 11.1 din contractul de antrepriză și a prevederilor Anexei 2 la același contract,

rezultă neîndoielnic că intimatei îi revenea obligația de a preca reclamantei, până

la data de 01 martie 2008 următoarele acte: certificatul de urbanism, PUZ, proiectul

de autorizație de construire (împreună cu proiectul de arhitectură, proiectul de

rezistență și avize), autorizația de construire pentru corpurile A Șl B. De asemenea,

până la data de 30 martie 2008, în

executarea acelorași obligații

contractuale, pârâta trebuia să predea: proiectul faza PTE. (proiectul de arhitectură,

proiectil de rezistență), supraveghere, execuție, autorizații de branșamente și

accese, autorizația de organizare de șantier.

-în mod eronat instanța de apel a menținut

concluzia primei instanțe în sensul că pârâta nu avea obligația de obținere a unui

nou PUZ șii că eliberarea unei autorizații de construcție doar pentru corpul A -

nu și pentru corpul B, pentru ca:e era necesară inițierea unui nou PUZ-nu îi este

imputabilă pârâtei.

Pentru a ajunge la această concluzie eronată,

instanțele au înlăturat fără niciun argument punctul de vedere exprimat de către

Primăria Sectorului 5, instituție abilitată cu emiterea autorizațiilor de construire,

neputându-se reține, sub acest aspect, referirile la raportul de expertiză.

Redând motivarea instanței de apel cu privire

la respingerea excepției nu'ității raportului de expertiză, recurenta susține că

expertul nu și-a respectat obligația de a depune la dosarul cauzei dovezile de convocare,

deși a consemnat că părțile au fost convocate și, în plus, pretinsa dovadă de comunicare

depusă de expert nu este de natură a dovedi comunicarea acesteia pentru că nu conține

semnătura și ștampila societății. Mai mult, chiar dacă s-ar considera că expertiza

nu necesita o lucrare la fata locului se arată că expertul a convocat partea adversă

și a desfășurat lucrările în vederea elaborării raportului la sediul reprezentantului

convențional al intimatei.

Față de conținutul obligațiilor intimatei,

așa cum acestea rezultă din interpretarea corectă a contractului, rezultă că aceasta

nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, mai ales în condițiile în care expertul

desemnat în cauză a învederat instanței că nu are competență în a stabili dacă se

impunea întocmirea unui nou PUZ, în vederea obținerii autorizației de construire

pentru corpul B, apreciind că răspunsul la obiectivul stabilit de instanță nu-l

poate da decât organul emitent -Primăria Sectorului 5.

Expertul desemnat în cauza (C.M.) este

expert în construcții, iar nu expert în urbanism, așa cum ar fi trebuit în raport

de obiectivele expertizei, ceea ce face evident că nu pot fi reținute concluziile

raportului de expertiză, cum nu pot fi reținute nici argumentele instanței, în sensul

cărora expertjl care a redactat raportul de expertiză extrajudiciară nu ar fi expert

în urbanism.

Or, câtă vreme această instituție a lămurit

această problemă prin răspunsul cuprins în actul depus la dosar, în sensul că autorizația

de construire pentru corpul B nu putea fi eliberată decât ulterior întocmirii unui

nou PUZ - demersuri efectuate ulterior de către reclamantă pe propria cheltuială

- denotă că intimata, care are calitatea de profesionist

În

domeniul construcțiilor, nu a observat în niciun moment faptul

că în certificatul de urbanism se menționa în mod clar că PUZ - ui aprobat prin

H.C.G.M.B. din 16 iunie 2005 nu permitea ridicarea doar a unui singur imobil pe

teren, situație ce-i este imputabilă.

Susținerile instanțelor conform cu care,

obținerea PUZ constituia doar o etapă preliminară emiterii autorizației nu suplinesc

îndeplinirea obligației asumate de intimată de a obține autorizația de construire

pentru corpurile A și B mai ales că , în situația în care ar fi existat o renunțare

la o anumită lucrare, contractul prevedea că aceasta trebuia negociată de părți

și urmată de semnarea unui ordin de variație a valorii contractului.

Nu se poate reține o eroare materială în

omisiunea oricărei referiri în autorizația obținută la corpul B, ci lipsa de diligentă

a intimatei în executarea obligațiilor contractuale, ceea ce denotă aplicarea greșită

a dispozițiilor legale privitoare la răspunderea contractuală și la efectele specifice

contractelor sinalagmatice.

Față de conținutul obiectului obligațiilor

asumate de intimată, astfel cum rezultă din interpretarea corectă a voinței părților

instanțele au reținut în mod nelegal că intimata ți-a îndeplinit restul obligațiilor

asumate pentru fazele I și II de execuție.

În

realitate, susține recurenta, intimata nu numai că nu și-a

executat obligațiile privind întocmirea unui nou PUZ pentru obținerea autorizației

de construire pentru corpurile A și B, dar nu a predat nici acordurile și avizele

cerute prin certificatul de urbanism, autorizația de demolare, proiectele de arhitectură

și de rezistență, autorizațiile pentru branșamente și accese, autorizația de organizare

de șantier.

3.2. Instanțele au interpretat greșit actul

juridic dedus judecății și au făcut aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare

la exonerarea de răspundere contractuală, atunci când au apreciat că, dacă a existat

o executare parțială și cu o întârziere a obligațiilor intimatei, aceasta s-ar fi

datorat unei imposibilități fortuite și temporare de executare a obligațiilor contractuale.

Potrivit art. IX din contractul părților,

acestea au convenit ca părțile contractuale să fie exonerate de răspundere pentru

executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale sau neexecutarea acestora s-a

datorat unei cauze de forță majoră, cauză care să fi fost comunicată cocontractantului

în termen de 5 zile de la data încetării acesteia.

Se arată că părțile au convenit în mod

neîndoielnic că, doar forța majoră este de natură să înlăture răspunderea pentru

neexecutarea ori executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale , iar nu și

cazul fortuit.

Pe de altă pate, recurenta precizează că

în speță nu sunt întrunite condițiile forței majore, nefiind în discuție existența

unui eveniment exterior, absolut imprevizibil și invincibil care să determine o

asemenea

imposibilitate obiectivă, definitivă sau

temporară de executare a obligațiilor contractuale șj care să constituie o cauză

exoneratoare de răspundere.

Contrar celor reținute prin decizia atacată,

nu se poate susține că intimata ar fi fost informată pentru prima dată cu privire

la inițierea unor lucrări de sistematizare și modernizare a Șoselei A., în condițiile

în care, încă din anul 2000 erau î-n vigoare reglementări de urbanism (H.C.L.M.B.

nr. 269/2000) care prevedeau necesitatea efectuării unor astfel de lucrări, situație

ce rezultă și din Avizul de urbanism ce este anterior datei contractului și, în

plus, dată fiind calitatea de profesionist în domeniu a intimatei, aceasta avea

obligația de a se informa la situația terenului pe care se angaja să ridice două

imobile.

-în mod greșit s-a considerat că în întârzierea

executării antreprenorul este exonerat de culpă, pentru că aceasta s-ar fi datorat

unor împrejurări străine de voința sa, neputându-se reține că întârzierile în emiterea

certificatului de urbanism și a autorizației de construire ar putea fi datorate

unui eveniment absolut imprevizibil pentru un profesionist în domeniul urbanismului

și al construcțiilor.

Dimpotrivă, se apreciază că, deși intimata

cunoștea perfect că avea obligația de a preda beneficiarului autorizația de construire

pe data de 01 martie 2008, a depus documentația pentru obținerea acesteia abia la

data de 24 aprilie 2008, ceea ce demonstrează culpa acesteia.

În subsidiar, chiar dacă s-ar considera

că a existat o cauză de forță majoră, recurenta solicită a se avea în vedere că

instanțele au interpretat în mod greșit voința părților în ceea ce privește procedura

contractuală de valorificare a efectului exonerator de răspundere al forței majore.

În

acest sens se face trimitere la art. IX din contract prin

care părțile au prevăzut necesitatea notificării beneficiarului în termen de 5 zile

de la momentul la care a încetat cauza de forță majoră.

Relativ la cele două cauze de imposibilitate

fortuită de executare reținute de. instanțe - inițierea unor lucrări de sistematizare

și modernizare a șoselei A. și întârzierea autorităților abilitate în emiterea certificatului

de urbanism și a autorizației de construire -recurenta arată că, în niciuna din

cele două situații nu s-a respectat procedura notificării, ci, dimpotrivă, intimata

a continuat să o asigure că își va respecta obligațiile contractuale.

Instanțele au încălcat dispozițiile legale

din materia răspunderii contractuale și au interpretat greșit dispozițiile contractuale

privitoare la obligația de plată a prețului și, în consecință, au dispus în mod

eronat obligarea recurentei la plata sumei de 1.236.616,41 RON, reprezentând costul

lucrărilor pretins executate de intimată.

Făcând trimitere la prevederile contractului

referitoare la plata prețului - art. IV pct. 3.2, art. VI, recurenta arată că prețul

aferent lucrărilor urma să se efectueze pe faze de execuție, respectiv 25% pentru

faza I de execuție - în termen de 10 zile de la data semnării contractului -, restul

de 40% și, respectiv 35%, fiind datorat beneficiarului doar după primirea PUZ și

a autorizației pentru corpurile A și B. Or, aceste lucrări nu au fost executate

niciodată, în condițiile în care intimata avea obligația de a întocmi un nou PUZ,

în vederea emiterii autorizației de construire pentru cele două imobile, motiv pentru

care obligația de plată a restului de 75% din prețul aferent primei faze de execuție

nu a devenit niciodată scadentă.

Aceeași situație este incidență și în ceea

ce privește a doua fază de execuție, care nu a devenit scadentă ca urmare a nefinalizării

primei etape, iar lucrările aferente celei de-a doua faze nu a u fost executate.

Mai mult, recurenta arată că urmare a neexecutării

obligațiilor contractuale a formulat - la data de 24 iulie 2008- declarație de reziliere

a contractului de antrepriză, în baza pactului comisoriu de grad IV, prevăzut de

art. VIII din contract, dată de la care acesta a încetat fără a mai produce vreun

efect.

-Deși intimata a solicitat acordarea prețului

aferent fazei II de execuție cu o reducere de 10%, aferent - conform susținerilor

acesteia -lucrărilor de supraveghere execuție, autorizare branșamente, accese și

autorizație organizare de șantier, nu a argumentat în vreun fel și, mai mult, aceasta

nu a suportat nici măcar costurile presupuse de executarea parțială și cu întârziere

contractuale , recurenta fiind cea care a efectuat plățile către subcontractanți.

B.Decizia atacată este nelegală în ceea

ce privește cererea reconventională.

1.Instanțele au respins în mod eronat cererea

de constatare a intervenirii rezilierii contractului de antrepriză nr. 242 din 26

septembrie 2006 ca urmare a formulării declarației de reziliere din 24 iulie 2008.

Sub acest aspect, recurenta consideră că

soluția instanței de apel este nelegală deoarece se bazează pe o interpretare greșită

a voinței părților contractuale, astfel cum aceasta s-a concretizat în pactul comisoriu,

fiind incidente dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. pentru următoarele

motive:

Rezilierea contractului de antrepriză putea

opera, conform art. VIII, în baza unei declarații unilaterale de reziliere emise

de creditorul obligațiilor neexecutate/executate defectuos/cu întârziere, nefiind

necesară o altă formalitate sau intervenția instanței judecătorești.

Intimata nu și-a executat obligațiile,

cel mult putându-se reține o executare parțială a unora dintre aceste obligații

însă cu mare întârziere fată de termenele contractuale convenite, neexecutsrea fiind

una

esențială, situație în care creditorul

este singurul în drept a opta și a

aprecia.

Reținerea instanței în sensul- căreia -urmare

a notificării rezilierii după executarea obligației prevăzute pentru faza I, beneficiarul

nu se mai poate prevala de nerespectarea termenelor contractuale și că prin aceasta

s-ar fi optat pentru executare, renunțându-se implicit la beneficiul termenului

limită stipulat în contract - este eronată.

Pe de o parte se susține că o astfel de

renunțare ar presupune, ab initio, existența unei culpe contractuale a celeilalte

părți, iar pe de altă parte, exercitarea opțiunii în sensul operării rezilierii

sau, dimpotrivă, în sensul continuării executării contractului, trebuie să rezulte

în mod neîndoielnic astfel că lipsa unei declarații de reziliere pentru o anumită

perioadă de timp nu poate reprezenta o manifestare neîndoielnică de voință.

În ce privește caracterizarea făcută de

instanța de apel ca parțial îndeplinită a obligației de a obține autorizație de

construire pentru corpurile A și B, recurenta susține că și aceasta se bazează pe

o interpretare greșită a voinței părților contractante.

Redând cuprinsul art. ll pct. 1 din contract

se susține că intenția părților a vizat inclusiv obținerea autorizației de construire

pentru două imobile, fiind greșită reținerea instanței în sensul căreia, prin eliberarea

unei autorizații pentru un singur imobil a avut loc o executare parțială a obligației

asumate prin contract.

Se mai arată că acesta a și fost motivul

pentru care, atunci când intimata a anunțat-o că odată obținută autorizația de construire

- în condițiile anterior arătate - consideră că și-a îndeplinit toate obligațiile

ce-i incumbau până la acea dată, i-a comunicat acesteia că înțelege să considere

reziliat contractul.

În ceea ce privește obligația de obținere

a proiectului de arhitectură, recurenta arată că instanța de apel a reținut în mod

eronat îndeplinirea acesteia, în condițiile în care contractul dintre intimată și

chematul în garanție a fost reziliat, iar prețul contractului de aproximativ 26.000

euro a fost plătit de beneficiar.

Tot o consecință a interpretării greșite

a actului juridic dedus judecății și a aplicării greșite a legii este și concluzia

instanței conform căreia, predarea în original a documentelor nu constituie o obligație

contractuală.

Recurenta susține că potrivit specificului

acestei obligații, în executarea căreia antreprenorul acționează ca un mandatar

al beneficiarului lucrării, trebuie avute în vedere și dispozițiile ce reglementează

obligațiile mandatarului potrivit cu care acesta este dator, oricând i se va cere,

de a da seamă mandantului de lucrările sale și de

a-i

remite tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi

primit nu s-ar fi cuvenit mandantului.

2.Instanța de apel a interpretat greșit

dispozițiile contractuale care constituie o clauză penală și, totodată, a aplicat

greșit dispozițiile legale care reglementează efectele clauzei penale, împrejurări

ce atrag incidența motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În

susținerea acestei critici se arată că art. VII din contractul

de antrepriză conține o clauză penală prin care părțile contractante au determinat

convențional cuantumul prejudiciului ce urmează a fi reparat în cazul în care una

din părți nu își execută sau execută cu întârziere obligațiile asumate.

Recurenta consideră că, în condițiile în

care intimata nu și-a executat niciuna dintre obligațiile asumate prin contractul

de antrepriză -cel mult punându-se problema unei executări parțiale cu mare întârziere

- este îndreptățită la plata despăgubirilor calculate potrivit clauzei penale pentru

perioada scursă între ziua următoare scadenței și data declarației de reziliere

a contractului de antrepriză, în cuantum de 45.853,36 euro.

Intimata a depus întâmpinare prin care

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Atât prin întâmpinare, cât și prin concluziile

scrise, intimata argumentează pe larg motivele pentru care consideră că fiecare

dintre motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9

C. proc. civ. nu sunt fondate.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor

de nelegalitate invocate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Așa cum au fost expuse, pe larg, prin cererea

de recurs, motivele de nelegalitate pe care recurenta a înțeles să-și întemeieze

calea de atac sunt grupate în două categorii de natură a atrage erecte diferite

în situația în care vor fi găsite ca fondate.

O primă categorie vizează motivele de nelegalitate

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) și

pct. 7 C. proc. civ. de natură a atrage casarea hotărârii atacate, iar cea de-a

doua categorie vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva motivelor de nelegalitate

reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. ce au drept efect modificarea

ei, aceasta fiind și ordinea în care urmează a fi analizate.

1.Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. este nefondat.

Raportat la prevederile menționate, recurenta

invocă nesocotirea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. privind rolul

activ al judecătorului și principiul contradictorialității prin omisiunea instanței

de a

dispune completarea probatoriilor administrate

în cauză și de a pune în discuția părților specialitatea expertului desemnat în

cauză și în domeniul urbanism, precum și faptul că - din verificările instanței

- a rezultat că această specialitate nu este deținută de nici un expert.

Potrivit art. 129 alin. (4) C. proc.

civ. instanța este în drept să pună în discuția părților orice împrejurări de fapt

și de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.

Recurenta se prevalează de aceste prevederi,

susținând că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității prin aceea

că nu a pus în discuția părților specialitatea expertului desemnat în cauză, respectiv

faptul că acesta ar fi avut și specialitatea urbanism și că nici expertiza extrajudiciară

nu ar fi fost întocmită de un expert în urbanism.

Or, instanța de apel nu avea a pune în

discuție aceste chestiuni, în condițiile în care aspectele legate de specialitatea

expertului au constituit critici în apel ce au fost analizate și soluționate în

raport de actele și datele existente la dosarul cauzei, apreciindu-se pe baza acestora

că specialitatea deținută de expert acoperă și domeniul urbanism.

În

plus, soluția pronunțată de instanță nu este fundamentată

în mod exclusiv pe concluziile raportului de expertiză, care oricum nu erau de natură

a lămuri dacă obligațiile contractuale au fost respectate întocmai sau nu de reclamanta

- pârâtă și nici de a asigura interpretarea contractului, acestea fiind atributul

exclusiv al instanței, situație în care recurenta nu poate invoca o vătămare ce

nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv.

Așa cum au fost argumentate criticile recurentei

pe acest aspect se tinde chiar la o nulitate a hotărârii atacate, hotărâre ce ar

fi fost dată cu încălcarea unui principiu esențial ce guvernează procesul civil,

acela al contradictorialității și care, totodată, ar avea ca fundament un raport

de expertiză nul, susțineri ce nu pot fi primite pentru aceleași argumente anterior

menționate.

În

ce privește incidența prevederilor art. 129 alin. (5) C.

proc. civ. se constată că recurenta face trimitere la prevederile actuale ale textului,

în forma adusă prin Legea nr. 202/2010 privind accelerarea soluționării proceselor.

Aceste prevederi nu au aplicabilitate în

cauză, în condițiile în care procesul este început (în anul 2008) cu mult înainte

de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, care la art. XXII alin. (2) prevede

în clar că „Dispozițiile (...) art. 129 alin. (5) și (5

1

) (...) din C.

proc. civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu

cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor

privind recursul in interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea

in vigoare a prezentei legi".

Față de prevederile art. 129 alin. (5)

în forma avută înainte de aceste modificări și care reglementau posibilitatea instanței

de a ordona administrarea probelor pe care le-ar considera necesare, chiar dacă

părțile se împotrivesc, nu se constată o nesocotire a acestora câtă vreme instanța

de apel a încuviințat probele solicitate de părți și s-a socotit lămurită înainte

de declararea închiderii dezbaterilor, fiind atributul său.

2.Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Prin argumentele aduse în dezvoltarea acestuia,

recurenta susține insuficienta motivare a soluției dată criticii din apel ce a vizat

nesocotirea dispoziției contractuale cuprinse în art. IX din contractul părților

prin care au fost reglementate condițiile în care debitorul poate invoca exonerarea

de răspundere, în cazul imposibilității fortuite de executare, situație ce ar echivala

- în concepția recurentei - cu o nemotivare și, implicit, cu omisiunea analizării

motivului de apel.

Observând considerentele deciziei atacate

se constată că instanța apelului și-a expus pe larg raționamentul pentru care beneficiarul

nu s-ar fi putut prevala de principiul potrivit cu care riscul contractului este

suportat de debitorul obligației imposibil de executat (pag. 15-16 din decizie),

apreciind că aceleași considerente sunt valabile și în cazul înlăturării apărării

întemeiate pe nerespectarea procedurii de notificare a cazului fortuit, notificare

prevăzută de art. IX din contract.

În

atare situație, nu se poate reține o insuficientă motivare

și nici o redactare eliptică ori lipsită de sens a argumentelor avute în vedere

de instanța de apel pe aspectul analizat, care să ducă la imposibilitatea examinării

hotărârii de către instanța de recurs din perspectiva motivelor de nelegalitate

invocate.

Dimpotrivă, instanța de recurs este în

măsură să exercite controlul judiciar, în condițiile în care din motivarea deciziei

- rezultă în clar considerentele pentru care s-a considerat că dispozițiile

art. IX din contract nu au fost nesocotite și raționamentul pentru care instanța

apelului a apreciat că nu se impunea efectuarea procedurii de notificare reglementată

de această clauză contractuală.

De altfel, aceeași critică a fost invocată

cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmând ca ea să fie analizată în cadrul acestuia.

3.în ceea ce privește motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se constată că este argumentat

alături de cel întemeiat pe pct. 9 al aceluiași art. și vizează mai multe aspecte

ce țin de interpretarea greșită a clauzelor contractuale privitoare la obligațiile

asumate de intimată și de interpretarea greșită a clauzei de la pct. IX din contract

prin care părțile au convenit asupra cauzei

exoneratoare

de răspundere și a procedurii de urmat în situația ivirii acesteia.

Analizând expunerea recurentei pe fiecare

dintre aspectele anterior arătate se constată că, în realitate, criticile aduse

în susținere nu se subsumează motivului de nelegalitate de la pct. 8, ele putând

fi încadrate mai degrabă la pct. 9 pentru că antamează aspecte de nelegalitate din

perspectiva unei încălcări și aplicări greșite a regulilor de interpretare, a aplicării

greșite clauzelor contractuale și, prin aceasta a unei nesocotiri a dispozițiilor

art. 969 C. civ.

4.Pentru aceste considerente instanța va

proceda la analizarea lor în cadrul motivului de recurs întemeiat pe art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

De asemenea, se impune a se preciza că,

în contextul în care parte din criticile ce se referă la acțiunea principală se

regăsesc și printre cele ce privesc cererea reconvențională vor fi analizate grupat,

urmând a li se răspunde prin argumente comune.

Prin contract, părțile au convenit - proiectarea,

obținerea, în numele beneficiarului, a tuturor documentelor, avizelor și autorizațiilor,

inclusiv A.C. pentru construcții și branșamente și autorizația pentru organizare

șantier necesare demarării și finalizării activității de construire, precum și executarea

„la cheie" conform proiectului și A.C. de către antreprenor, a 2 imobile cu

regim de înălțime P+E cu destinația de centru vânzări (corp A) și service autovehicule

(corp B).

În

anexa 2 la contract, obligațiile intimatei au fost defalcate

și detaliate pe două faze cu termene precise de realizare.

În

cadrul primei faze, cu termen de execuție la 01 martie 2008,

intimata trebuia să predea recurentei următoarele lucrări: certificat de urbanism,

PUZ, proiect de autorizație construire cuprinzând proiectul de arhitectură, proiectul

de rezistență și avize, precum și autorizația de construire pentru corpurile A și

B.

Cea de-a doua fază, cu termen de executare

la data de 30 martie 2008, a vizat predarea lucrărilor constând în: proiectul faza

P.T.E. (proiectul de arhitectură, proiectul de rezistență), supraveghere execuție,

autorizații branșamente și accese, autorizarea de organizare de șantier.

Aceste prevederi ale art. 11.1 din contract

cu trimitere la cele conținute de anexa 2 la contract reprezintă voința reală, a

părților, voință reținută ca atare și de către instanța de apel în partea de început

a considerentelor.

Disputa părților a fost generată de depășirea

termenului contractual (01 martie 2008) pentru prima fază de execuție și de obținerea

unei autorizații de construire incompletă, care nu a corespuns obiectului contractului

prin care s-a convenit obținerea AC pentru două imobile cu

destinația

de centru vânzări

i service autovehicule.

Două destinații diferite - unu autovehicule

și altul cu destinație.

Sub acest aspect, instanța de apel a aplicat

greșit prevederile contractuale atunci când a considerat că nu poate reține culpa

antreprenorului în obținerea unei A.C. informe și incomplete, în condițiile în care,

prin contract părțile au prevăzut că antreprenorului îi revine obligația de a procura

în numele beneficiarului toate documentele, avizele și autorizațiile necesare pentru

realizarea a 2 imobile cu destinații bine precizate. Or, necesitatea obținerii unui

nou P.U.Z. și pentru cel de-al doilea imobil a rezultat din chiar natura contractului,

folosirea de către părți a sintagmei „toate documentele..." nefiind întâmplătoare.

Așadar, instanța de apel avea a ține cont

de prevederile contractuale dar și de dispozițiile art 970 alin. (2) C. civ. potrivit

cu care, pe lângă efectele expres arătate de părți, contractul are și alte efecte

ce țin de natura însăși a contractului.

Mai mult, s-a creat o întreagă dispută

în legătură cu specialitatea expertului și pe marginea expertizei efectuate în cauză

dar care nu a constituit fundamentul soluției instanței, mai ales în condițiile

în care chiar expertul desemnat nu a putut lămuri dacă era necesar un PUZ nou ori

nu pentru cel de-al doilea imobil.

Instanța a reținut concluziile expertului

conform cu care documentația depusă de intimată era aptă pentru obținerea unei autorizații

de construire, eliberată în baza unui certificat de urbanism, care a avut în vedere

un imobil compus din două corpuri, ipoteză considerată valabilă, atâta vreme cât

este exprimată de un specialist.

Numai că instanța trebuia să aibă în vedere

prevederile contractuale prin care părțile au convenit asupra a 2 imobile cu destinații

distincte, situație confirmată și de obținerea ulterioară (la data de 09

noiembrie 2010), prin demersurile proprii ale beneficiarului, a autorizației de

construire și pentru corpul B, pe baza unui nou PUZ dar și din relațiile transmise

de instituția abilitată să emită A.C.

În

plus, în cauză, fiind vorba de un contract de antrepriză,

cu un obiect complex, iar antreprenorul fiind un profesionist în domeniu nu se putea

apăra la maniera că obținerea unei autorizații informe și incomplete

s-ar

datora unei erori materiale, fiind evidentă culpa acestuia în neexecutarea obligației

asumate, motiv pentru care nu putea beneficia de primirea prețului antreprizei.

Chiar și în situația unei erori materiale strecurată în autorizația de construire,

intimata putea să aducă la cunoștința beneficiarului această situație pentru a putea

conveni asupra modului în care urma să se procedeze or, intimata - la data predării

autorizației incomplete - a înștiințat-o pe recurentă că și-a îndeplinit obligația

contractuală.

În ce privește pretinsa nulitate a raportului

de expertiză, în completarea considerentelor deja expuse, se constată că recurenta

nu poate invoca nesocotirea dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., instanța apreciind

în mod corect că o convocare a părților este obligatorie numai în cazul unei lucrări

la fața locului, iar nu și în cazul exprimării unui punct de vedere.

Statuarea instanței!în sensul căreia, dacă

a existat o executare parțială și cu întârziere a obligațiilor contractuale, aceasta

s-a datorat unei imposibilități fortuite și temporare de executare a obligațiilor

contractuale este nelegală.

Un prim aspect pe care instanța și-a argumentat

părerea a constat în aceea ca întârzierea în executarea obligațiilor s-ar fi datorat

faptului că situația adusă la cunoștința antreprenorului, în cursul executării contractului

a fost diferită cea cunoscută de beneficiar la data contractării, noua situație

fiind determinată de existenta unor avize tehnice emise în anul 2007 de Consiliul

General al Municipiului București, în baza Hotărârii nr. 269/2000 privind necesitatea

efectuării de lucrări de sistematizare și modernizare a Șoselei A., care au impus

necesitatea rezervării unei suprafețe de terenul pe care urmau a fi edificate cele

două imobile.

În

condițiile în care H.C.G.M.B. nr. 269/2000 (în baza căreia

s-au emis avizele tehnice) are valoarea unui act administrativ cu caracter normativ,

fiind opozabil erga omnes și dată fiind calitatea de profesionist în construcții

a intimatei, care avea a depune toate diligentele pentru a obține toate informațiile

necesare asupra terenului pe care urma să construiască, fiind .previzibilă necesitatea

inițierea unor lucrări de sistematizare, astfel încât să poată stabili termenele

contractuale necesare efectuării lucrărilor la care s-a obligat, reținerea instanței,

în sensul căreia depășirea (termenelor contractului s-ar fi datorat culpei beneficiarului,

nu este fundamentată cu atât mai mult cu cât nimeni nu se poate prevala de necunoașterea

actelor normative.

Un al do