ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 624/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 624/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 10 februarie 2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie

2011, reclamanta A.V.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC P. SA să

se dispună:

- În principal, acordarea unui termen de

gratie de 18 luni, pentru efectuarea voluntară a plății creanței în cuantum de

6.093.804,08 lei (compusă din suma de 5.945.851 lei stabilită prin sentința

comercială din data de 24 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, (dosar nr. 49316/3/2010) suma de 147.457,08 lei

reprezentând onorariul executorului judecătoresc și suma de 496 lei

reprezentând cheltuieli de executare);

- În subsidiar, eșalonarea la plată a sumei

de 6.093.804,08 lei pe termen de 3 ani, în rate anuale egale, începând cu data

rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată în prezenta cauză;

- Suspendarea provizorie a executării, în

conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 22/2002 modificată

și completată prin O.U.G. nr. 4/2011, până la soluționarea cererii de

suspendare formulate potrivit alin. (4), suspendare ce se dispune prin

încheiere, fără citarea părților și fără plata unei cauțiuni;

- Suspendarea începerii sau continuării

procedurii de executare silită, în conformitate cu dispozițiile art.6 alin (4)

din același act normativ.

În motivare, reclamanta a arătat că prin

sentința comercială din data de 24 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI a comercială în dosarul nr. 49316/3/2010 A.V.A.S. a fost

obligată la plata sumei de 5.945.851 lei cu titlu de despăgubiri.

Sentința menționată este definitivă nu și

irevocabilă, ea fiind atacată cu apel la Curtea de Apel București, dosar nr. 49316/3/2010.

Deși S.C. P. S.A. - în faliment prin

lichidator SCP T. și Asociații nu deține un titlu executoriu împotriva A.V.A.S.,

conform dispozițiilor art. 371, art. 372 si art. 720

9

C. proc. civ.,

aceasta a început executarea silită.

Solicitarea de acordare a unui termen de

grație sau de eșalonare pe o perioadă de 3 ani este justificată având în vedere

necesitatea adoptării unor măsuri care să asigure, pe de o parte, evitarea

blocării activității instituțiilor publice debitoare, realizarea adecvată și

eficientă a atribuțiilor acesteia și buna funcționare a administrației publice.

Se invoca prevederile art. 1, art. 2 si art. 4

din O.G. nr. 22/2002, arătându-se că prin dispoziții cu caracter imperativ, a

exceptat patrimoniul A.V.A.S., autoritate a administrației publice centrale, de

la urmărirea silită de drept comun, stabilind totodată calea de urmat pentru

executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva A.V.A.S.

Dispozițiile legale stabilesc un termen de 6

luni în care A.V.A.S., ca și celelalte instituții publice, este obligată să

facă plata de bună voie. Acest termen curge de la data la care debitorul a

primit somația de plată comunicată de organul competent de executare la cererea

creditorului.

Acordarea unui termen de grație de 18 luni

(mai mare decât cel prevăzut de dispozițiile O.G. nr. 22/2002), sau eșalonarea

la plată este legală având în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009.

Prin dispozițiile speciale ale O.G. nr. 22/2002,

astfel cum a fost ea modificată prin O.U.G. nr. 4/2011, nu se aduce nici o

încălcare a drepturilor creditorilor instituției, ci dimpotrivă este facilitată

încasarea sumelor în mod eșalonat și la termen.

Se precizează că până în prezent, deși A.V.A.S.

a întreprins toate măsurile legale ce se impun pentru respectarea termenului de

grație prevăzut de O.G. nr. 22/2002, aceasta nu și-a putut îndeplini

obligațiile de bună voie, motivat de faptul că până la data intrării în vigoare

a O.U.G. nr. 4/2011 de modificare și completare a O.G. nr. 22/2002, A.V.A.S.

era ordonator terțiar de credite și nu ordonator principal. Această instituție

a statului funcționează cu două bugete, finanțarea cheltuielilor de personal, a

celor aferente funcționării A.V.A.S. asigurându-se integral de la bugetul de

stat, iar bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare

și de valorificare a activelor statului se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

În drept au fost invocate dispozițiile O.G.

nr. 22/2002, art. 112 și urm C. proc. civ.

Prin sentința comercială nr. 85 din 26 iulie

2011 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca

neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A.V.A.S. în

contradictoriu cu intimata SC P. SA – prin lichidator judiciar SCP T. și

Asociații.

Pentru a hotărî astfel, în ceea ce privește

cererile de suspendare provizorie a executării în temeiul art. 6 alin. (5) din

O.G. nr. 22/2002 și de suspendare a începerii sau continuării executării

silite, conform art. 6 alin. (4) din același act normativ, instanța a constatat

că acțiunea formulată de A.V.A.S. a fost soluționată la al doilea termen de

judecată, acordat în regim de urgență, iar la primul termen, reclamanta nu a

fost prezentă, astfel încât nu se justifică a se lua măsuri urgente și

provizorii cu privire la executare.

Pe fondul cauzei, față de prevederile art. 1,

2, 4 din O.G. nr. 22/2002, Curtea a constatat că premiza pentru aplicarea

facilităților instituite de O.G. nr. 22/2002 în favoarea instituțiilor publice

o constituie existența unei obligații de plată stabilită prin hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă și lipsa fondurilor bănești în bugetul

acestora pentru executarea obligațiilor. A.V.A.S. nu a făcut dovada că

hotărârea judecătoreasca invocată este irevocabilă, nu a dovedit nici

îndeplinirea celeilalte condiții prevăzute de lege, respectiv lipsa

disponibilităților bănești, ca ar fi luat masuri sau ar fi efectuat demersuri

pentru a asigura existenta in bugetul propriu a sumelor necesare îndeplinirii

obligației stabilite prin titlu executoriu, sau că intenționează să întreprindă

astfel de acțiuni, ori are un plan ce îi va permite plata creanțelor.

Curtea a apreciat, interpretând dispozițiile

O.G. nr. 22/2002, invocate de reclamant, în consonanță cu jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO că

acordarea unui termen de grație sau eșalonarea plății creanței stabilite prin

titlu executoriu sunt măsuri excepționale, ce trebuie dispuse cu precauție,

strict în ipotezele reglementate de lege și pe o perioadă rezonabilă, astfel

încât dreptul de acces la justiție să nu devină iluzoriu.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a declarat recurs pârâta A.V.A.S. care a solicitat în temeiul art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 312 C. proc. civ.,

modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond admiterea acțiunii.

În dezvoltarea în fapt a recursului,

recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- În mod nelegal instanța a respins

solicitarea A.V.A.S. de acordare a unui termen de grație sau de eșalonare pe o

perioadă de 3 ani, cerere justificată de necesitatea adoptării unor măsuri

care să asigure, pe de o parte, evitarea blocării activității

instituțiilor publice debitoare, realizarea adecvată și eficientă a

atribuțiilor acesteia și buna funcționare a administrației publice, iar pe de

altă parte, respectarea dreptului creditorului la executarea în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești.

-

Cererea de suspendare a executării silite are în vedere și faptul că la data de

3 iunie 2011 a fost transmisă de către BEJ A.

D., C. & D.

somația din 3 mai 2011 în dosarul de executare silită nr. 445/2011 prin care

recurenta e somată să consemneze în termen de o zi pe numele și adresa

BEJ

C.I. suma de 6.093.804,98 lei.

-

Legiuitorul prin dispoziții cu caracter imperativ a exceptat patrimoniul A.V.A.S.,

autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silită de drept comun,

stabilind totodată calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin

titluri executorii împotriva A.V.A.S. Dispozițiile legale stabilesc un termen

de 6 luni în care A.V.A.S., ca și celelalte instituții publice, este obligată

să facă plata de bună voie. Acest termen curge de la data la care debitorul a

primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la

cererea creditorului, luând în considerare că în lumina interpretării Curții

Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului autoritățile dispun

de o marjă de apreciere și un termen rezonabil în identificarea celor mai

adecvate mijloace de punere în executare a hotărârilor judecătorești ce

stabilesc obligații de plată în sarcina statului sau a autorităților (instituțiilor

publice).

-

Instanța a ignorat situația economică în care se regăsește A.V.A.S. Deși A.V.A.S.

a întreprins toate măsurile legale ce se impun pentru respectarea termenului de

grație prevăzut de O.G. nr. 22/2002 aceasta nu și-a putut îndeplini obligațiile

de bună voie. Instituirea popririi la cererea altor creditori asupra conturilor

a condus la o lipsă de disponibilități bănești, fiind poprite chiar și

cheltuielile necesare desfășurării cotidiene a activității. Pe termen lung

această situație poate conduce la intrarea în incapacitate de plată a

instituției. A.V.A.S. nu din rea credință, ci din imposibilitatea fortuită nu

poate achita de bună voie în termenul stabilit de O.G. nr. 22/2002. Astfel,

acordarea unui termen de grație de 18 luni sau eșalonarea la plată este legală.

Recursul

nu este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarului sub

aspectul motivelor de recurs invocate și în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la motivul de recurs care vizează

suspendarea executării silite se reține că recurenta nu a făcut dovada că a

întreprins toate măsurile care se impun pentru efectuarea unei plăți voluntare

și că a fost în imposibilitate să achite debitul datorat.

În lipsa administrării unor dovezi concrete

privind blocarea prin poprire a conturilor reclamantei, împrejurare care

conduce - în opinia acesteia - la imposibilitatea onorării obligațiilor de

plată stabilite prin titluri executorii, nu se poate aprecia asupra urgenței

cererii și iminenței producerii unui prejudiciu în patrimoniul recurentei.

Pentru a putea beneficia de termenul de

grație pentru efectuarea plății recurenta-debitoare trebuia să facă dovada că

neexecutarea până în prezent a obligației de plată s-a datorat lipsei de

fonduri întrucât, conform dispoziției legale menționate, procedura nu operează

ope

legis

față de toți debitorii care sunt instituții publice, ci numai față de

acei debitori care nu au putut începe sau continua executarea obligației de

plată din cauza lipsei fondurilor. Astfel de dovezi nu au fost însă

administrate în cauză.

Se apreciază că cererea cu care a fost

învestită instanța de fond are un caracter formal, iar instanța de judecată nu

este chemată ea însăși să identifice soluții pentru ca instituțiile statului să

onoreze obligațiile de plată care derivă din titlurile executorii.

Înființarea

popririi la cererea altor creditori este un aspect care ține de conduita

debitoarei, nefiind în sarcina creditoarei să identifice sursele financiare

prin care debitoarea și-ar putea achita obligațiile de plată.

Dispozițiile

legale cuprinse în O.U.G. nr. 4/2011 prevăd doar posibilitatea instanței de a

acorda un termen de grație, respectiv a unei eșalonări la plată și nu a unei

obligații fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere dreptului conferit de

lege, exercitarea acestuia neputându-se face decât în condițiile prevăzute.

Este de reținut faptul că interzicerea plății unui titlu executor produce

pentru creditor prejudicii previzibile mai ales în domeniul comercial, unde respectarea

disciplinei plății este vitală pentru participanții la viața economică.

Dispozițiile O.U.G. nr. 4/2011 prin care a fost modificată O.G. nr. 22/2002

privesc nu numai imposibilitatea temporară de a executa titlul dar și faptul că

debitoarea va dispune de sumele necesare efectuării plăților în perioada

următoare în cadrul termenelor prevăzute de lege. În speță recurenta-reclamantă

nu a dat nici o garanție că plata va putea fi făcută în limitele termenului de

grație sau conform unei eșalonări, neproducând nici o dovadă în acest sens,

nici la fond, nici în recurs.

Debitoarea

motivează că a întreprins toate măsurile legale care se impun pentru efectuarea

unei plăți voluntare însă nu a dovedit în nici un fel această afirmație.

Simplele afirmații ale acesteia în sensul că i-au scăzut veniturile și că

există pe viitor posibilitatea intrării acesteia în in capacitate de plată nu

constituie argumente temeinice pentru admiterea cererii formulate de recurentă.

Conform jurisprudenței constante a CEDO,

executarea unei hotărâri trebuie privită ca fiind parte integrantă din proces,

în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, instanța europeană arătând că

dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat

ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în

detrimentul unei părți.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că este

de neconceput ca dreptul creditorului să dobândească un caracter incert și

imprevizibil, ceea ce poate afecta chiar substanța acestuia, atâta timp cât nu

s-au oferit explicații rezonabile.

Față de considerentele expuse pe larg mai

sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D

E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de recurenta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva

sentinței comerciale nr. 85 din 26 iulie 2011 pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 februarie

2012.