ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 624/2012

Ședința publică de la 10 februarie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2011, reclamanta A.V.A.S.

a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC P. SA să se dispună: - În principal, acordarea unui termen de gratie de 18 luni, pentru efectuarea voluntară a plății creanței în cuantum de 6.093.804,08 lei (compusă din suma de 5.945.851 lei stabilită prin sentința comercială din data de 24 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, (dosar nr. 49316/3/2010) suma de 147.457,08 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc și suma de 496 lei reprezentând cheltuieli de executare); - În subsidiar, eșalonarea la plată a sumei de 6.093.804,08 lei pe termen de 3 ani, în rate anuale egale, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată în prezenta cauză; - Suspendarea provizorie a executării, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (5) din O.G.

nr. 22/2002 modificată și completată prin O.U.G. nr. 4/2011, până la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit alin. (4), suspendare ce se dispune prin încheiere, fără citarea părților și fără plata unei cauțiuni; - Suspendarea începerii sau continuării procedurii de executare silită, în conformitate cu dispozițiile art.6 alin (4) din același act normativ. În motivare, reclamanta a arătat că prin sentința comercială din data de 24 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială în dosarul nr. 49316/3/2010 A.V.A.S. a fost obligată la plata sumei de 5.945.851 lei cu titlu de despăgubiri. Sentința menționată este definitivă nu și irevocabilă, ea fiind atacată cu apel la Curtea de Apel București, dosar nr. 49316/3/2010.

Deși S.C. P. S.A. - în faliment prin lichidator SCP T. și Asociații nu deține un titlu executoriu împotriva A.V.A.S., conform dispozițiilor art. 371, art. 372 si art. 720 9 C. proc. civ., aceasta a început executarea silită. Solicitarea de acordare a unui termen de grație sau de eșalonare pe o perioadă de 3 ani este justificată având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri care să asigure, pe de o parte, evitarea blocării activității instituțiilor publice debitoare, realizarea adecvată și eficientă a atribuțiilor acesteia și buna funcționare a administrației publice. Se invoca prevederile art. 1, art. 2 si art. 4 din O.G. nr. 22/2002, arătându-se că prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat patrimoniul A.V.A.S., autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silită de drept comun, stabilind totodată calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva A.V.A.S.

Dispozițiile legale stabilesc un termen de 6 luni în care A.V.A.S., ca și celelalte instituții publice, este obligată să facă plata de bună voie. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare la cererea creditorului. Acordarea unui termen de grație de 18 luni (mai mare decât cel prevăzut de dispozițiile O.G. nr. 22/2002), sau eșalonarea la plată este legală având în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009. Prin dispozițiile speciale ale O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost ea modificată prin O.U.G. nr. 4/2011, nu se aduce nici o încălcare a drepturilor creditorilor instituției, ci dimpotrivă este facilitată încasarea sumelor în mod eșalonat și la termen.

Se precizează că până în prezent, deși A.V.A.S. a întreprins toate măsurile legale ce se impun pentru respectarea termenului de grație prevăzut de O.G. nr. 22/2002, aceasta nu și-a putut îndeplini obligațiile de bună voie, motivat de faptul că până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2011 de modificare și completare a O.G. nr. 22/2002, A.V.A.S. era ordonator terțiar de credite și nu ordonator principal. Această instituție a statului funcționează cu două bugete, finanțarea cheltuielilor de personal, a celor aferente funcționării A.V.A.S. asigurându-se integral de la bugetul de stat, iar bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare și de valorificare a activelor statului se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 22/2002, art. 112 și urm C. proc. civ. Prin sentința comercială nr. 85 din 26 iulie 2011 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A.V.A.S. în contradictoriu cu intimata SC P. SA – prin lichidator judiciar SCP T. și Asociații. Pentru a hotărî astfel, în ceea ce privește cererile de suspendare provizorie a executării în temeiul art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 22/2002 și de suspendare a începerii sau continuării executării silite, conform art. 6 alin. (4) din același act normativ, instanța a constatat că acțiunea formulată de A.V.A.S. a fost soluționată la al doilea termen de judecată, acordat în regim de urgență, iar la primul termen, reclamanta nu a fost prezentă, astfel încât nu se justifică a se lua măsuri urgente și provizorii cu privire la executare.

Pe fondul cauzei, față de prevederile art. 1, 2, 4 din O.G. nr. 22/2002, Curtea a constatat că premiza pentru aplicarea facilităților instituite de O.G. nr. 22/2002 în favoarea instituțiilor publice o constituie existența unei obligații de plată stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și lipsa fondurilor bănești în bugetul acestora pentru executarea obligațiilor. A.V.A.S. nu a făcut dovada că hotărârea judecătoreasca invocată este irevocabilă, nu a dovedit nici îndeplinirea celeilalte condiții prevăzute de lege, respectiv lipsa disponibilităților bănești, ca ar fi luat masuri sau ar fi efectuat demersuri pentru a asigura existenta in bugetul propriu a sumelor necesare îndeplinirii obligației stabilite prin titlu executoriu, sau că intenționează să întreprindă astfel de acțiuni, ori are un plan ce îi va permite plata creanțelor.

Curtea a apreciat, interpretând dispozițiile O.G. nr. 22/2002, invocate de reclamant, în consonanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO că acordarea unui termen de grație sau eșalonarea plății creanței stabilite prin titlu executoriu sunt măsuri excepționale, ce trebuie dispuse cu precauție, strict în ipotezele reglementate de lege și pe o perioadă rezonabilă, astfel încât dreptul de acces la justiție să nu devină iluzoriu. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta A.V.A.S. care a solicitat în temeiul art. 304 1 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 312 C. proc. civ., modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond admiterea acțiunii.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele: - În mod nelegal instanța a respins solicitarea A.V.A.S. de acordare a unui termen de grație sau de eșalonare pe o perioadă de 3 ani, cerere justificată de necesitatea adoptării unor măsuri care să asigure, pe de o parte, evitarea blocării activității instituțiilor publice debitoare, realizarea adecvată și eficientă a atribuțiilor acesteia și buna funcționare a administrației publice, iar pe de altă parte, respectarea dreptului creditorului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. - Cererea de suspendare a executării silite are în vedere și faptul că la data de 3 iunie 2011 a fost transmisă de către BEJ A. D., C. & D. somația din 3 mai 2011 în dosarul de executare silită nr. 445/2011 prin care recurenta e somată să consemneze în termen de o zi pe numele și adresa BEJ C.I.

suma de 6.093.804,98 lei. - Legiuitorul prin dispoziții cu caracter imperativ a exceptat patrimoniul A.V.A.S., autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silită de drept comun, stabilind totodată calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva A.V.A.S. Dispozițiile legale stabilesc un termen de 6 luni în care A.V.A.S., ca și celelalte instituții publice, este obligată să facă plata de bună voie. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, luând în considerare că în lumina interpretării Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului autoritățile dispun de o marjă de apreciere și un termen rezonabil în identificarea celor mai adecvate mijloace de punere în executare a hotărârilor judecătorești ce stabilesc obligații de plată în sarcina statului sau a autorităților (instituțiilor publice).

- Instanța a ignorat situația economică în care se regăsește A.V.A.S. Deși A.V.A.S. a întreprins toate măsurile legale ce se impun pentru respectarea termenului de grație prevăzut de O.G. nr. 22/2002 aceasta nu și-a putut îndeplini obligațiile de bună voie. Instituirea popririi la cererea altor creditori asupra conturilor a condus la o lipsă de disponibilități bănești, fiind poprite chiar și cheltuielile necesare desfășurării cotidiene a activității. Pe termen lung această situație poate conduce la intrarea în incapacitate de plată a instituției. A.V.A.S. nu din rea credință, ci din imposibilitatea fortuită nu poate achita de bună voie în termenul stabilit de O.G. nr. 22/2002. Astfel, acordarea unui termen de grație de 18 luni sau eșalonarea la plată este legală.

Recursul nu este fondat. Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate și în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la motivul de recurs care vizează suspendarea executării silite se reține că recurenta nu a făcut dovada că a întreprins toate măsurile care se impun pentru efectuarea unei plăți voluntare și că a fost în imposibilitate să achite debitul datorat. În lipsa administrării unor dovezi concrete privind blocarea prin poprire a conturilor reclamantei, împrejurare care conduce - în opinia acesteia - la imposibilitatea onorării obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii, nu se poate aprecia asupra urgenței cererii și iminenței producerii unui prejudiciu în patrimoniul recurentei.

Pentru a putea beneficia de termenul de grație pentru efectuarea plății recurenta-debitoare trebuia să facă dovada că neexecutarea până în prezent a obligației de plată s-a datorat lipsei de fonduri întrucât, conform dispoziției legale menționate, procedura nu operează ope legis față de toți debitorii care sunt instituții publice, ci numai față de acei debitori care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei fondurilor. Astfel de dovezi nu au fost însă administrate în cauză. Se apreciază că cererea cu care a fost învestită instanța de fond are un caracter formal, iar instanța de judecată nu este chemată ea însăși să identifice soluții pentru ca instituțiile statului să onoreze obligațiile de plată care derivă din titlurile executorii.

Înființarea popririi la cererea altor creditori este un aspect care ține de conduita debitoarei, nefiind în sarcina creditoarei să identifice sursele financiare prin care debitoarea și-ar putea achita obligațiile de plată. Dispozițiile legale cuprinse în O.U.G. nr. 4/2011 prevăd doar posibilitatea instanței de a acorda un termen de grație, respectiv a unei eșalonări la plată și nu a unei obligații fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere dreptului conferit de lege, exercitarea acestuia neputându-se face decât în condițiile prevăzute. Este de reținut faptul că interzicerea plății unui titlu executor produce pentru creditor prejudicii previzibile mai ales în domeniul comercial, unde respectarea disciplinei plății este vitală pentru participanții la viața economică.

Dispozițiile O.U.G. nr. 4/2011 prin care a fost modificată O.G. nr. 22/2002 privesc nu numai imposibilitatea temporară de a executa titlul dar și faptul că debitoarea va dispune de sumele necesare efectuării plăților în perioada următoare în cadrul termenelor prevăzute de lege. În speță recurenta-reclamantă nu a dat nici o garanție că plata va putea fi făcută în limitele termenului de grație sau conform unei eșalonări, neproducând nici o dovadă în acest sens, nici la fond, nici în recurs. Debitoarea motivează că a întreprins toate măsurile legale care se impun pentru efectuarea unei plăți voluntare însă nu a dovedit în nici un fel această afirmație. Simplele afirmații ale acesteia în sensul că i-au scăzut veniturile și că există pe viitor posibilitatea intrării acesteia în in capacitate de plată nu constituie argumente temeinice pentru admiterea cererii formulate de recurentă.

Conform jurisprudenței constante a CEDO, executarea unei hotărâri trebuie privită ca fiind parte integrantă din proces, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, instanța europeană arătând că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. De asemenea, Înalta Curte apreciază că este de neconceput ca dreptul creditorului să dobândească un caracter incert și imprevizibil, ceea ce poate afecta chiar substanța acestuia, atâta timp cât nu s-au oferit explicații rezonabile. Față de considerentele expuse pe larg mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 85 din 26 iulie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012.