ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2245/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată, reclamanta A.V.A.S. a solicitat acordarea unui termen de 18 luni pentru efectuarea plății creanței stabilită prin sentința comercială nr. 2 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială și în subsidiar eșalonarea plății creanței pe un termen de 3 ani, în rate anuale egale, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată în cauză și suspendarea începerii sau continuării procedurii executării silite. În motivare s-a susținut că, prin sentința nr. 2 din 13 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, A.V.A.S.

a fost obligată la plata sumei de 1.332.920 lei, sentință ce a rămas irevocabilă prin respingerea recursului. S-a mai arătat că, la 9 februarie 2011, creditoarea a transmis o somație de plată a creanței în termen de 6 luni astfel că a formulat prezenta cerere. Au solicitat și suspendarea executării până la soluționarea acesteia. În drept, s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 22/2002 modificată și completată prin O.U.G. nr. 4/2001 și O.U.G. nr. 71/2009. Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 36 din 11 martie 2011, a respins cererea de suspendare a executării și cererea de acordare a termenului de grație, respectiv a eșalonării plății datoriei.

Pentru a se pronunța, astfel, instanța a avut în vedere condițiile rezultate din art. 6 din O.G. nr. 22/2002 modificată, nedovedite în cauză în privința realizării tuturor demersurilor necesare în direcția obținerii resurselor pentru virarea în contul său a sumelor destinate achitării datoriei, de vreme ce, în cauză, față de data emiterii somației și aceea a promovării cererii s-a scurs doar o perioadă de 10 zile, apreciată ca insuficientă, ceea ce demonstrează tocmai lipsa oricărui demers în acest scop. Ca urmare, reclamanta a formulat recurs, în termenul legal, întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

și a solicitat modificarea în tot a hotărârii recurate și admiterea acțiunii. A susținut, în esență, că prin modificarea adusă O.G. nr. 22/2002 prin O.U.G. nr. 4/2011 s-a consacrat legislativ, în acord și cu art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și de Curtea Constituțională, dreptul de a obține amânarea sau eșalonarea obligației pentru ca recurenta să poată obține creditele bugetare în vederea îndeplinirii obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii. Cu privire la reținerea instanței că A.V.A.S. nu a făcut dovada luării niciunei măsuri de îndeplinire a obligației, aceasta este contrazisă de probe anume că, bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2011 nu a fost aprobat, încă din anul 2008 asupra conturilor A.V.A.S.

s-a dispus înființarea popririi la cererea creditorilor F.N.I., S.I.F.M. etc., ceea ce a produs o blocare a activității. A mai arătat că, cererea de somație s-a făcut la 8 februarie 2011, iar la 28 februarie 2011 s-au comunicat o serie de acte, cu nerespectarea de către executorul judecătoresc a termenului de 6 luni, respectiv a adresei de înființare a popririi, conform art. 454 C. proc. civ. Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Analizând recursul se găsește nefondat. În ceea ce privește cererea de suspendare provizorie și de suspendare a executării silite a titlului executoriu, recurenta – reclamantă beneficia de termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G.

nr. 22/2002, astfel că nu se justifica admiterea unor astfel de cereri în prezenta cauză, în acest interval de timp neputându-se face legal niciun act de executare, care devine altfel contestabil. În privința celorlalte două cereri, din textul de lege rezultă doar posibilitatea instanței de a acorda un termen de grație, respectiv a unei eșalonări la plată și nu a unei obligații, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere dreptului conferit de lege, exercitarea acestuia neputându-se face decât în condițiile prevăzute. Acestea privesc nu numai imposibilitatea temporară de a executa titlul dar și faptul că debitoarea va dispune de sumele necesare efectuării plăților în perioada următoare, în cadrul termenelor prevăzute de lege, or recurenta – reclamantă nu a dat nicio garanție că plata va putea fi făcută în limitele termenului de grație sau conform eșalonării propuse neproducând nicio dovadă în acest sens, nici la fond, nici în recurs.

Prin urmare, în mod legal, prima instanță a respins cererile ca nefondate, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinței Curții de Apel București nr. 36 din 11 martie 2011, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2011.