ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2245/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A.V.A.S. a solicitat

acordarea unui termen de 18 luni pentru efectuarea plății creanței stabilită

prin sentința comercială nr. 2 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VI-a comercială și în subsidiar eșalonarea plății creanței pe un

termen de 3 ani, în rate anuale egale, începând cu data rămânerii irevocabile a

hotărârii ce va fi pronunțată în cauză și suspendarea începerii sau continuării

procedurii executării silite.

În motivare s-a susținut că, prin

sentința nr. 2 din 13 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, A.V.A.S. a fost obligată la plata sumei de 1.332.920 lei,

sentință ce a rămas irevocabilă prin respingerea recursului.

S-a mai arătat că, la 9 februarie

2011, creditoarea a transmis o somație de plată a creanței în termen de 6 luni

astfel că a formulat prezenta cerere.

Au solicitat și suspendarea executării până la

soluționarea acesteia.

În drept, s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 22/2002

modificată și completată prin O.U.G. nr. 4/2001 și O.U.G. nr. 71/2009.

Pârâta a formulat întâmpinare

solicitând respingerea cererii.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 36 din 11 martie 2011, a respins

cererea de suspendare a executării și cererea de acordare a termenului de

grație, respectiv a eșalonării plății datoriei.

Pentru a se pronunța, astfel, instanța a avut în vedere

condițiile rezultate din art. 6 din O.G. nr. 22/2002 modificată, nedovedite în

cauză în privința realizării tuturor demersurilor necesare în direcția

obținerii resurselor pentru virarea în contul său a sumelor destinate achitării

datoriei, de vreme ce, în cauză, față de data emiterii somației și aceea a

promovării cererii s-a scurs doar o perioadă de 10 zile, apreciată ca insuficientă,

ceea ce demonstrează tocmai lipsa oricărui demers în acest scop.

Ca urmare, reclamanta a formulat

recurs, în termenul legal, întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) C.

proc. civ. și a solicitat modificarea în tot a hotărârii recurate și admiterea

acțiunii.

A susținut, în esență, că prin

modificarea adusă O.G. nr. 22/2002 prin O.U.G. nr. 4/2011 s-a consacrat

legislativ, în acord și cu art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene și de Curtea Constituțională, dreptul de a obține amânarea sau

eșalonarea obligației pentru ca recurenta să poată obține creditele bugetare în

vederea îndeplinirii obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii.

Cu privire la reținerea instanței că

A.V.A.S. nu a făcut dovada luării niciunei măsuri de îndeplinire a obligației,

aceasta este contrazisă de probe anume că, bugetul de venituri și cheltuieli

aferent anului 2011 nu a fost aprobat, încă din anul 2008 asupra conturilor

A.V.A.S. s-a dispus înființarea popririi la cererea creditorilor F.N.I., S.I.F.M.

etc., ceea ce a produs o blocare a activității.

A mai arătat că, cererea de somație

s-a făcut la 8 februarie 2011, iar la 28 februarie 2011 s-au comunicat o serie

de acte, cu nerespectarea de către executorul judecătoresc a termenului de 6

luni, respectiv a adresei de înființare a popririi, conform art. 454 C. proc.

civ.

Intimata a formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului.

Analizând recursul se găsește

nefondat.

În ceea ce privește cererea de

suspendare provizorie și de suspendare a executării silite a titlului

executoriu, recurenta – reclamantă beneficia de termenul legal de 6 luni

prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, astfel că nu se justifica admiterea

unor astfel de cereri în prezenta cauză, în acest interval de timp neputându-se

face legal niciun act de executare, care devine altfel contestabil.

În privința celorlalte două cereri,

din textul de lege rezultă doar posibilitatea instanței de a acorda un termen

de grație, respectiv a unei eșalonări la plată și nu a unei obligații, fără ca

prin aceasta să se aducă vreo atingere dreptului conferit de lege, exercitarea

acestuia neputându-se face decât în condițiile prevăzute.

Acestea privesc nu numai imposibilitatea

temporară de a executa titlul dar și faptul că debitoarea va dispune de sumele

necesare efectuării plăților în perioada următoare, în cadrul termenelor

prevăzute de lege, or recurenta – reclamantă nu a dat nicio garanție că plata

va putea fi făcută în limitele termenului de grație sau conform eșalonării

propuse neproducând nicio dovadă în acest sens, nici la fond, nici în recurs.

Prin urmare, în mod legal, prima instanță a respins cererile

ca nefondate, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de reclamanta

A.V.A.S., împotriva sentinței Curții de Apel București nr. 36 din 11 martie

2011, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi,

8

iunie 2011.