ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3862/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI- a comercială, la data de 16 iunie 2011, petenta A.V.A.S. București a solicitat instanței să dispună, în principal, acordarea unui termen de grație de 18 luni, pentru efectuarea voluntară a plății creanței în cuantum de 800.000 dolar SUA (2.330.792,22 RON), stabilită prin sentința comercială nr. 7716 din 02 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI- a comercială (Dosar nr. 8787/3/2005), iar, în subsidiar, eșalonarea la plată a sumei de 800.000 dolar SUA (2.330.792,22 RON) pe termen de 3 ani, în rate anuale egale, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii e va fi pronunțată în prezenta cauză; suspendarea provizorie a executării, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (5) O.G.

nr. 22/2002, modificată și completată prin O.U.G. nr. 4/2011, până la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit alin. (4), și suspendarea începerii sau continuării procedurii de executare silită, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (4) din același act normativ. La data de 01 septembrie 2011, intimata SC S.T.O.E.M SUA a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii ca fiind inadmisibilă. Prin sentința civilă nr. 144, pronunțată la data de 20 octombrie 2011, în Dosarul nr. 5583/2/2011, Curtea de Apel București, secția a VI- a civilă, a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea formulată în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. 1, 4 și 5 O.G.

nr. 22/2002, modificată prin O.U.G. nr. 4/2011, de petenta A.V.A.S. București, în contradictoriu cu intimata SC S.T.O.E.M SUA, ca inadmisibilă. În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele considerente: Dispozițiile art. 6 alin. (1) O.G. nr. 22/2002 prevăd în mod expres că acordarea termenului de grație/termenelor de eșalonare se poate solicita instanței judecătorești care soluționează cauza. Or, în procesul în care a fost pronunțată sentința comercială nr. 7716 din 02 iulie 2010 de către Tribunalul București, secția a VI- a comercială, Curtea de Apel București (secția a V-a comercială) a fost învestită cu soluționarea apelului formulat de A.V.A.S. împotriva acestei sentințe, dar apelul respectiv a fost deja soluționat anterior formulării cererii de față, prin decizia nr. 204 din 05 mai 2011, instanța de apel desesizandu-se astfel în legătură cu soluționarea cauzei.

Prin urmare, cererea de acordare a termenelor de grație/eșalonare a fost formulată de A.V.A.S., contrar condițiilor prevăzute legal, pe cale separată și la o instanță care nu mai era sesizată cu soluționarea cauzei părților, adică, în mod inadmisibil, astfel că excepția inadmisibilității invocată de intimată trebuind apreciată ca fiind întemeiată. Aceasta nu numai în raport cu cererea privind termenele de grație/eșalonare, ci și în raport cu celelalte capete de cerere, privind dispunerea suspendării executării în temeiul art. 6 alin. (4) și (5) O.G. nr. 22/2002 completată prin O.U.G. nr. 4/2011, având în vedere că aceste suspendări de executare sunt reglementate în mod inechivoc prin chiar dispozițiile menționate, ca având caracter incidental, accesoriu cererii de acordare a termenelor de grație/de eșalonare, fiindu-le aplicabile cerințele legale despre care s-a făcut vorbire.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, petenta A.V.A.S. București, solicitând admiterea recursului, cu modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii privind suspendarea începerii/ continuării executării silite, conform dispozițiilor art. 6 alin. (4) și (5) O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 4/2011, precum și admiterea cererii formulate privind acordarea unui termen de grație de 18 luni sau eșalonarea la plată pe o perioadă de 3 ani pentru plata sumelor prevăzute prin sentința comercială nr. 7716 din 02 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială (Dosar nr. 8787/3/2005). În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., recurenta A.V.A.S. București a invocat, în esență, următoarele motive: În mod nelegal instanța de fond a respins solicitarea A.V.A.S. de acordare a unui termen de grație sau de eșalonare pe o perioada de 3 ani. Legiuitorul, prin dispoziții cu caracter imperativ (art. 1, 2 și 4 O.G. nr. 22/2002), a exceptat patrimoniul A.V.A.S., autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silită de drept comun, stabilind, totodată, calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva A.V.A.S.. Dispozițiile legale stabilesc un termen de 6 luni în care A.V.A.S., ca și celelalte instituții publice, este obligată să facă plata de bună- voie. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Astfel, se poate observa că, prin O.G. nr. 22/2002, se instituie anumite limite ale executării silite, în sensul că se pot efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de ordonatorii principali de credite, cu respectarea creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, a arătat recurenta că acesta se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de fond ignorând situația economică în care se regăsește A.V.A.S. și respingând eșalonarea plății creanței datorate intimatei, deși aceasta nu este titulara unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În acest sens, precizează recurenta că, instituirea popririi asupra conturilor a condus la o lipsă de disponibilități bănești, fiindu-i poprite chiar și cheltuielile necesare desfășurării cotidiene a activității, aflându-se în situația de a nu plăti utilitățile.

Pe termen lung, această situație poate conduce la intrarea în incapacitate de plată a instituției sale; or, în această situație, creditorii riscă să nu-și mai poată recupera creanțele, și, așa cum rezultă din cele arătate, A.V.A.S. nu din rea-credință, ci din imposibilitatea fortuită nu poate achita de bună- voie în termenul stabilit de O.G. nr. 22/2002 (de 6 luni). Astfel, învederează instanței de recurs că acordarea unui termen de grație de 18 luni (mai mare decât cel prevăzut de dispozițiile O.G. nr. 22/2002) sau eșalonarea la plată este legală (având în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009). Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Curtea de apel a fost sesizată de reclamantă, ca instanță de fond cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 6 O.G.

nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii. Prin sentința pronunțată, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității invocată de intimată și a respins acțiunea ca inadmisibilă. Din examinarea criticilor formulate, pe care recurenta le încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc. civ., astfel cum au fost evocate, se constată că acestea nu privesc considerentele sentinței și soluția inadmisibilității ci ele reproduc argumentele din motivarea acțiunii cu care reclamanta recurentă a investit instanța de fond. Or, în situația în care instanța, soluționează cauza pe o excepție procedurală, de fond, ca în speța de față, devin incidente dispozițiile art. 137 C. proc.

civ. conform cărora: „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii". Înalta Curte, examinând hotărârea atacată cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., constată că soluția admiterii excepției inadmisibilității este legală și temeinică, împrejurare care, din perspectiva art. 137 C. proc. civ., mai sus citat, o examinare pe fond a pricinii nu se mai impune. Astfel, în mod corect instanța de fond a stabilit că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) O.G.

nr. 22/2002 deoarece titlu invocat de reclamantă, sentința civilă nr. 7716 din 2 iulie 2010 nu este irevocabilă, conform dovezilor atașate, și că cererile întemeiate pe dispozițiile art. 6 alin. (1) O.G. nr. 22/2002 se soluționează într-un proces judiciar, în fond și în căile de atac, în același dosar în care instanța respectivă soluționează cauza, fiind inadmisibilă formularea sau soluționarea cererii cu acest obiect pe cale separată. Instanța de fond constatând că apelul a fost soluționat de Curtea de apel anterior promovării la această instanță a cererii întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 22/2002, față de caracterul incidental, accesoriu, pe care aceasta îl reglementează, conform art. 6 alin. (1), instituția debitoare „ar putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza (...)", Înalta Curte reține corecta aplicare a dispozițiilor legale în fundamentarea admiterii excepției inadmisibilității și respingerii cererii pe acest temei.

Față de aceste considerente, prima instanță în mod legal a respins acțiunea astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. București împotriva sentinței civile nr. 144 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012.