ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2001/2016

Decizia nr. 2001/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 329 din 17 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în daune contractuale formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei SOCIETATEA B.

Anterior pronunțării sentinței sus-arătate, tribunalul, prin încheierea din 21 mai 2013, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

În ce privește excepția ridicată de pârâtă, a constatat în esență, că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3, alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, începe să curgă de la data la care, reclamanta a cunoscut efectiv, atât pretinsa pagubă, cât și pretinsa culpă a pârâtei SCA B., în executarea Contractului de asistență juridică din 12 februarie 2004, iar acest moment nu poate fi decât cel la care Sentința comercială nr. 3415 din 10 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2006 prin care s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă cererea de repunere în termen formulată de A., a rămas definitivă și irevocabilă.

Tribunalul a reținut că sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de A., conform Deciziei comerciale nr. 519 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2006 și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de A., potrivit Deciziei nr. 310 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că data de 25 ianuarie 2011 constituie momentul în care a început să curgă termenul de 3 ani de prescripție, întrucât de la această dată, reclamanta A. a cunoscut irevocabil, că pârâta SCA B. nu mai poate obține o repunere în termen, de la această dată, punându-se efectiv problema neexecutării sau a executării culpabile a Contractului de asistență juridică din 12 februarie 2004, precum și a recuperării pretinselor pagube constând în restituirea onorariilor și recuperarea sumelor pe care nu le-a putut obține de la C.

În consecință, tribunalul a apreciat că acțiunea înregistrată la 28 noiembrie 2011 nu este prescrisă, a respins această excepție și a stabilit termen pentru continuarea cercetării judecătorești.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că în cadrul procesului de privatizare a societăților comerciale cu capital de stat din România, prin Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 21/5 iunie 2000, investitorul american C. a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni (94,5%), de la Societatea comercială D. S.A. din România.

Litigiul dintre investitorul american C. și Statul Român, a început la 21 august 2001 când societatea C. a înregistrat cererea de arbitraj internațional contra României la "Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții" ("CIRDI" sau "ICSID") din Washington DC.

Temeiul juridic al acestei cereri l-a reprezentat pe de o parte, "Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state", încheiată la Washington DC la 18 martie 1965 și ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat nr. 62 din 30 mai 1975, iar pe de altă parte, Tratatul dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind încurajarea și protejarea reciproca a investițiilor, ratificat de România prin Legea nr. 110/1992, procedurile arbitrale desfășurându-se conform Regulamentelor procedurale de aplicare a Convenției ICSID.

Litigiul inițiat de C. la ICSID împotriva Statului Român și în baza Convenției ICSID, a fost apreciat ca un litigiu important de către autoritățile române de la acea vreme, care au înțeles să acorde o importanță deosebită organizării apărării Statului Român și gestionarii acestei cauze, litigiu care implica Statul Român însuși, așa cum se relevă în mod explicit și în decizia arbitrală din 12 octombrie 2005 și nu doar o instituție a acestuia, în speță, instituția care s-a ocupat de privatizare (FPS).

Prin H.G. României nr. 1281/2001 a fost mandatată instituția E. (predecesoarea A. și a actualei  F. ) să reprezinte interesele Statului Român în litigiul promovat de C.

În baza acestui mandat, E. a procedat la selectarea firmelor de avocatură pe care să le angajeze pentru asigurarea apărării Statului Român în litigiul internațional arbitral promovat de C. și consimțit de către Statul Român să se desfășoare la "Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții" ("CIRDI" sau "ICSID") din Washington DC.

În acest sens, s-a încheiat Contractul pentru furnizarea de servicii juridice din 14 noiembrie 2002 între E. și societățile de avocați G. din Washington DC, în special pe probleme de drept internațional și SCA B. din România, având ca obiect reprezentarea E. în fața tribunalului arbitral ICSID, respectiv, pentru acordarea de asistență juridică în special pe probleme de drept românesc în acest litigiu.

Astfel, în baza acestui contract a început activitatea de asistență și reprezentare a E. în litigiul cu C. aflat pe rolul ICSID, atât de către G. cât și de către SCA B.

Cu ocazia pregătirii și depunerii întâmpinării în dosarul arbitral de către reprezentanții Statului Român, în cursul anului 2003, s-a ridicat problema unor eventuale daune pe care Statul Român reprezentat de E. le-ar putea pretinde de la investitorul american C., rezultate din neexecutarea clauzelor Contractului de privatizare nr. 21/2000.

În acord cu avocații G., prin adresa din 26 august 2003, SCA B. a informat E. , că există posibilitatea formulării unei cereri reconvenționale în cadrul dosarului arbitral, pentru eventuala valorificare a unor asemenea pretenții ale părții române împotriva investitorului american C. și a solicitat E. sa ia o decizie în acest sens, expunându-i și riscurile care puteau să apară în legătură cu soluționarea litigiului dedus în fața Tribunalului arbitral, respectiv, riscul de a se lua unele măsuri provizorii de către tribunalul arbitral, prelungirea procedurilor și costuri procedurale suplimentare deloc de neglijat, de ordinul a 2 milioane dolari S.U.A., dar și riscul prescrierii unor pretenții care ar putea fi soluționate de către instanța română aleasă de părți prin contractul de privatizare.

Prin adresa din 5 septembrie 2003 E. de la vremea respectivă, a luat hotărârea de a nu formula cerere reconvențională în litigiul arbitral, ci, de a formula o acțiune separată la instanța judecătorească din România, competentă să soluționeze litigiul conform clauzelor Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 21 din 5 iunie 2000.

În acest context, pentru acționarea în judecată a investitorului C. în fața instanței române, a fost încheiat Contractul de asistență juridica, din 12 februarie 2004 între  E. , în calitate de client și SCA B. în calitate de societate de avocați, având ca obiect: a) analiza temeiurilor juridice pentru potențialele capete de cerere ale unei acțiuni în pretenții împotriva C.; b) pregătirea convocării la conciliere directă, prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., ca procedură prealabilă obligatorie în cazul cererilor în pretenții în materie comercială; c) pregătirea cererii introductive și înaintarea acesteia instanței competente; d) reprezentarea și asistarea la termenele de judecată; e) pregătirea oricăror materiale intermediare (note de ședință, precizări, completări etc.) precum și a concluziilor scrise; f) reprezentarea și asistarea în cadrul căilor de atac, dacă va fi cazul.

Cum în luna octombrie 2004 urmau să aibă loc audierile finale în litigiul arbitral internațional de pe rolul ICSID, între pârâta SCA B. firma de avocatură americană G. și reprezentanții A. din perioada respectivă, au avut loc intense consultări asupra oportunității introducerii acțiunii în fața instanței române, respectiv, cu privire la posibilele implicații juridice ale acțiunii formulate la instanța judecătorească din România împotriva C., în contextul derulării în paralel, a procedurii arbitrale internaționale cu o miză deosebită pentru Statul Român, referitor la poziția și comportamentul autorităților față de investitorii străini, în speță, față de investitorul american.

Referitor la solicitările A. de promovare a acțiunii interne, la dovezile de comunicare către SCA B. și la modul cum SCA B. a înțeles să respecte Contractul de asistență juridică din 12 februarie 2004 semnat cu A., tribunalul a reținut că prin acest Contract, în luna februarie 2004, A. i-a cerut avocatului său (B.) să-i promoveze o acțiune de despăgubiri în legătură cu prejudiciul decurgând din nerespectarea de către C. a Contractului de privatizare din 5 iunie 2000, în fața instanțelor române.

Prin adresa din 30 iunie 2004, SCA B. i-a comunicat instituției A. prin fax, un proiect de convocator la conciliere prealabilă premergător acțiunii împotriva C., demers cerut de imperativele art. 720

1

C. proc. civ. român.

Prin adresa din 23 iulie 2004 emisa de SCA B., societatea de avocatură i-a comunicat A. proiectul final al convocatorului la conciliere, demersurile fiind efectuate în sensul introducerii acțiunii la instanța română, în cazul în care negocierile privind concilierea prealabilă ar fi eșuat.

În această fază a intervenit "Memorandum-ul G." din 26 iulie 2004, prin care avocații firmei de avocatură americană, angajați de către același A., arătau dezavantajele intentării unui proces împotriva investitorului C. în România.

Răspunsul avocaților G. a fost consemnat în Memorandum-ul din 26 iulie 2004 ("Memorandumul G.") citat mai sus.

Astfel, aceștia arătau că "există câteva dezavantaje importante în ceea ce privește inițierea unei acțiuni în România în acest moment, care trebuie avute în vedere".

În primul rând, este posibil ca C. să depună plângere la Tribunalul CIRDI, să încerce să obțină măsuri provizorii și să implice Statul Român într-un alt litigiu costisitor în fața Tribunalului.

În al doilea rând, au arătat că arbitrii ar putea să pună la îndoială motivele aflate în spatele inițierii procedurii legale împotriva C. în România chiar înainte de începerea audierilor programate din cadrul procedurii CIRDI, fiind astfel posibil ca procedura din România să aibă o influență subiectivă negativă asupra soluționării litigiului arbitral.

S-a remarcat expres, că chiar dacă A. ar câștiga o acțiune în România, ar fi probabil să trebuiască să pledeze din nou cazul în fața instanțelor din Statele Unite pentru a obține recunoașterea și aplicabilitatea hotărârii sale în Statele Unite, efort costisitor, care ar implica chiar o nouă judecată în fața instanțelor federale, în condițiile în care între România și SUA nu exist un Acord bilateral de recunoaștere a hotărârilor judecătorești.

În fine, a fost remarcat și un ultim aspect, nelipsit de importanță, în sensul că, chiar și în ipoteza câștigării procesului, "societatea comercială C. nu ar dispune de active suficiente pe care A. să le poată executa" având în vedere că, la vremea respectivă, nu au fost identificate alte bunuri sau active ale acestei societăți, în afară de cele cumpărate de la D. SA din România. S-a dovedit astfel, că, de fapt, investitorul american miza pe acțiunile cumpărate în condiții speciale, de la D. SA din România și pe faptul că va obține obligarea Statului Român la suma de 350.000.000 dolari S.U.A., solicitată în fața tribunalului arbitral de la Washington și că nu avea de fapt, resurse proprii pe care să le investească, așa cum se obligase prin Contractul de privatizare încheiat cu autoritățile române.

Această stare de fapt, este întărită de concluziile finale trase de Tribunalul arbitral ICSID la 12 octombrie 2005 (din dosarul atașat), prin care s-a reținut, în esență: că Societatea Comercială D. SA din România, nu era funcțională, întrucât nu avea o istorie recentă de profit; că nici reclamanta C. nu a fost niciodată funcțională și nu are o istorie de revitalizare sau de operare în fabrici de oțel; că reclamanta " C. nu ar fi putut implementa niciodată planul de afaceri" și a fost subliniată expres, "natura speculativă a planurilor reclamantei C.", privind acest contract de privatizare.

Astfel, din Memorandumul G. care a fost înaintat către A. prin intermediul pârâtei SCA B., rezultă o situație defavorabilă pentru Statul Român cu privire la inițierea procesului împotriva C. la instanța română, iar după analiza acestei situații, la vremea respectivă, A. nu a transmis imediat un răspuns tranșant cu privire la promovarea sau nu a acțiunii în daune contra C. la instanța română.

Memorandumul G. care a fost înaintat către A. prin intermediul pârâtei SCA B. și din care rezultă o situație defavorabilă pentru Statul Român, a fost actul care a determinat-o atât pe reclamanta A. să nu acționeze în continuare cu fermitate în fața instanței române, cât și pe pârâta SCA B., care a sistat demersurile și nu a mai înaintat actele procedurale pentru concilierea prealabilă, înainte de audierile din octombrie 2004 de la CIRDI.

Din atitudinea de moment a A. (26 iulie 2004), s-ar putea reține că instituția reclamantă a acceptat tacit într-o primă fază, amânarea introducerii acțiunii în fața instanței române și derularea procedurilor arbitrale de la Washington DC, în speță, a audierilor finale de la CIRDI, din luna octombrie 2004, așa cum sugerau Avocații (atât G., cât și SCA B.).

Nu s-a procedat nici la convocarea pentru conciliere prealabilă, deși actele în acest sens erau pregătite și nu a fost introdusă nici acțiunea la instanța română, până la terminarea audierilor finale din luna octombrie 2004, în procesul aflat pe rolul Tribunalului arbitral de la ICSID (CIRDI).

Totuși, după analiza acestei situații, prin adresa din 2 august 2004, A. i-a comunicat SCA B., că nu acceptă propunerea "G.", și că instituția este "interesată în recuperarea cu prioritate a daunelor interese de la C. SUA, anterior intervenirii prescripției dreptului la acțiune al A.", astfel că îi solicita B. să întreprindă "măsurile necesare continuării procesului de daune împotriva C. SUA, în fața instanțelor române.

Nu s-a făcut însă dovada transmiterii efective a acestei adrese către SCA B., cu confirmare de primire, în condițiile în care, atât din modul în care se purta corespondența între părți, cât și din declarațiile celor doi martori audiați în cauză (implicați ei înșiși în realizarea acestor proceduri), rezultă că între Avocații SCA B. și persoanele care au fost la conducerea A., s-au purtat mai multe discuții orale, legate de acest litigiu complex, fără ca acestea să fie concretizate în vreun înscris.

Instituția reclamantă A. nu a combătut această stare de fapt a modului în care se desfășurau relațiile dintre reprezentanții A., ai Guvernului României interesați de această cauză și Avocații SCA B.

Că instituția reclamantă A. nu a transmis un răspuns tranșant la vremea respectivă, în sensul promovării acțiunii în daune contra C. la instanța română, rezultă și din aspectul că de la 2 august 2004, a urmat efectiv o perioadă de tăcere sub acest aspect, iar în condițiile în care, în luna octombrie 2004 au avut loc audierile finale din cadrul procesului arbitral la ICSID Washington DC, tribunalul prezumă că instituția reclamantă A. a acceptat tacit recomandările avocaților (G. dar și SCA B.), în sensul amânării depunerii acestei acțiuni și al derulării procedurilor arbitrale de la Washington DC.

De la audierile finale din cadrul procesului arbitral la ICSID Washington DC, din luna octombrie 2004 și până la pronunțarea hotărârii de către tribunalul arbitral la 12 octombrie 2005, a trecut o perioadă suficient de îndelungată.

Prin adresa din 15 martie 2005, SCA B. a răspuns solicitării clientului său, astfel că la aceeași dată de 15 martie 2005 i-a trimis pe fax reclamantei A. o copie a invitației la conciliere directă trimisă în numele A. către firma C. Prin această conciliere se expuneau pretențiile A. rezultând din încălcarea de către C. a obligațiilor sale din Contractul de privatizare din 5 iunie 2000. Se mai specifica în această adresă, ca "inițierea acestei proceduri s-a făcut în urma instrucțiunilor A. comunicate în cursul anului 2004", prin care aceasta i-a cerut în mod imperativ, să acționeze independent de procedura arbitrală de la Washington DC.

Astfel, tribunalul a reținut că la data de 15 martie 2005 a fost trimisă convocarea la conciliere directă către C., de către SCA B., acționând în numele A. conform mandatului primit prin Contractul de asistență juridică din 12 februarie 2004 între  E. , în calitate de client și SCA B. în calitate de societate de avocați.

Astfel cum au confirmat ambele părți din actualul proces, reprezentanții C. au transmis un răspuns foarte agresiv la această convocare la conciliere, acuzând A. de dispreț față de procesul internațional în condițiile în care trimisese această convocare la conciliere înainte de pronunțarea hotărârii arbitrale și amenințând cu noi proceduri internaționale împotriva Statului Român în cazul în care ar fi promovată acțiunea în instanță. În acest fel au fost confirmate temerile și reținerile exprimate prin Memorandum-ul G. în legătură cu oportunitatea promovării acțiunii la instanța română, fiind evident că C. era decisă să uzeze chiar de mijloacele și argumentele anticipate de avocații G. împotriva Statului Român și aduse la cunoștință A. chiar de către pârâta SCA B.

La data de 12 octombrie 2005, tribunalul arbitral constituit sub auspiciile ICSID de la Washington DC a pronunțat Decizia arbitrala în dosarul x/01 din 11 prin care a respins în totalitate pretențiile în valoare de 350.000.000 dolari S.U.A. ale C. împotriva Statului Român.

Așa cum s-a reținut mai sus, conform art. 25 alin. (1) teza finală din Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state, "atunci când părțile și-au dat consimțământul la rezolvarea litigiului" pe cale arbitrală în cadrul CIRDI, "niciuna dintre ele nu va putea să-l retragă în mod unilateral".

Conform art. 26 din Convenție, consimțământul părților la arbitraj în cadrul acestei convenții era considerat, în afara unei stipulații contrare, ca "implicând renunțarea la orice alt recurs".

Referitor la sentință, tribunalul a reținut că, potrivit art. 48, alin. (5) din Convenție, "Centrul nu publică nici o sentință fără consimțământul părților", iar art. 49, alin. (1) din Convenție, arată că "Secretarul general trimite fără întârziere părților, copiile certificate pentru conformitate ale sentinței. Sentința se consideră a fi fost pronunțată în ziua trimiterii ziselor copii".

În cauza de față nu s-au depus dovezi cu privire la data la care a fost comunicată Decizia arbitrală din 12 octombrie 2005, părțile confirmând însă, că au luat cunoștință de această hotărâre arbitrală și de considerentele acesteia.

Față de dispozițiile procedurii arbitrale reținute mai sus, la care autoritatea abilitată a Statului Român a înțeles să se supună pentru rezolvarea diferendului cu investitorul american C., în soluționarea cauzei de față, tribunalul apreciază că nu poate fi ignorat contextul în care părțile prezentului litigiu au încheiat Contractul de asistență juridică nr. P/319 din 12 februarie 2004.

Pentru promovarea unei acțiuni în justiție în fața instanței interne, conduita părților în executarea acestui contract și în mod special a persoanelor care au exercitat funcția de avocat, care presupunea o analiză serioasă, responsabilă și mai ales prudentă în raport cu riscurile pe care le ridica în mod real acțiunea în fața instanței române, trebuie să fie analizată în acest context complex al litigiului (arbitral la Washington DC și judecătoresc la București) și nu în mod izolat, doar cu referire la exercitarea acțiunii interne, așa cum solicită reclamanta F. (fostă  E. , respectiv, A.) în prezent.

O acțiune prudentă și diligentă în raport cu interesele Satului Român, presupunea cu necesitate obținerea unei sentințe definitive în fața tribunalului arbitral de la Washington DC, ceea ce înseamnă că orice demers responsabil impunea inclusiv așteptarea expirării perioadei de 120 de zile în care Decizia arbitrală putea fi atacată.

Acest lucru se impunea cu atât mai mult cu cât A. era interesată și de o eventuală recuperare a cheltuielilor efectuate cu litigiul arbitral, cheltuieli care nu puteau fi solicitate în mod întemeiat și eventual acordate, decât după ce Decizia arbitrală ar fi rămas definitivă prin neatacare și după ce se lua efectiv la cunoștință, despre întreaga motivare a deciziei arbitrale.

Referitor la perioada cuprinsă între 12 octombrie 2005 și 20 februarie 2006, data introducerii acțiunii înregistrată sub nr. 6583/3/2006 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, Tribunalul a reținut că prin adresa din 31 octombrie 2005, pe care, reclamanta A. pretinde că i-a comunicat-o SCA B. prin fax, îi solicita să analizeze și posibilitatea solicitării în fața instanțelor române a tuturor cheltuielilor de judecată avansate de A. în cadrul procesului de la ICSID (taxe, cheltuieli arbitrale, onorarii de avocați, etc.), ceea ce presupunea să aștepte o hotărâre definitivă a Tribunalului ICSID, adică să aștepte expirarea termenului de 120 de zile în care hotărârea tribunalului arbitral putea fi atacată, termen care expira la data de 12 februarie 2006.

Tribunalul a reținut că prin mesajul Avocatului asociat coordonator H. din cadrul SCA B., transmis către Președintele interimar al A., d-na I., pe adresa de e-mail (...), acesta răspundea adresei din 31 octombrie 2005, prin care, reclamanta A. solicita promovarea acțiunii de daune interese la instanțele din România împotriva firmei americane C., rezultând că i s-a înaintat conducătorului interimar al reclamantei, "un proiect de cerere introductivă (16 pagini), urmând ca după verificare și avizare", să se completeze spațiile libere și anexele (actele); cu privire la această acțiune, s-au făcut două precizări de către Avocatul asociat coordonator H.: 1) nu vedem posibilă o solicitare din partea A. a tuturor cheltuielilor de judecată avansate de A. în cadrul procesului de la ICSID (taxe, cheltuieli arbitrale, onorarii de avocați, etc.)", deoarece problema costurilor arbitrale a fost soluționată prin chiar decizia Tribunalului arbitral; 2) este posibil ca unele pretenții ale A. să fie considerate de instanța română ca fiind prescrise"; destinatara mesajului a fost invitată de către avocat să discute pe această temă înainte de a decide promovarea acțiunii; în plus, a menționat că pentru a putea reprezenta A. în fața instanțelor române, este necesară semnarea de către A. a unui Contract de asistență juridică și respectiv, "împuternicirea avocațială", în forma prevăzută de legea profesiei (din dosar).

Instituția reclamantă A. susține că i-a cerut în mod imperativ SCA B., să acționeze independent de procedura arbitrală de la Washington DC, arătând că litigiul arbitral a fost soluționat la data de 12 octombrie 2005 și apreciind că până la sfârșitul anului 2005 exista încă timp pentru introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor române, împotriva C., înainte de intervenirea prescripției dreptului material la acțiune.

Ignorând aceste solicitări repetate, exprese și neechivoce, în ciuda tuturor atenționărilor referitoare la introducerea cererii în termen, A. consideră că SCA B. a acționat culpabil și a introdus acțiunea după împlinirea termenului de prescripție.

Tribunalul a constatat că, urmare a pronunțării hotărârii arbitrale, instituția reclamantă A. (actuală F.), i-a solicitat în mod ferm și neechivoc pârâtei SCA B., să promoveze acțiunea în pretenții la instanța română până la sfârșitul lunii decembrie 2005 și înainte de a interveni termenul de prescripție.

Astfel, sunt invocate adresele A. din 7 decembrie 2005 și din 20 decembrie 2005, care nu sunt însoțite de dovada expresă a comunicării către pârâta SCA B. și nici de dovada transmiterii efective a conținutului acestora, iar pârâta SCA B. susține că din cercetările pe care le-a efectuat în arhiva societății de avocați privitor la acea perioadă, nu rezultă primirea acestor înscrisuri de la A., în condițiile în care, din celelalte înscrisuri rezultă că SCA B. a transmis întotdeauna un răspuns la solicitările A., dar nu a răspuns niciodată în mod expres și direct la adresele din 7 decembrie 2005 și din 20 decembrie 2005, întrucât, în opinia sa, aceste solicitări ale A. nu i-au fost transmise vreodată.

Din adresa din 7 decembrie 2005, pe care, reclamanta A. pretinde că a comunicat-o prin fax către B., se arăta că: "urmare a solicitărilor anterioare de promovare cu celeritate a litigiului de daune interese, conform O.G. nr. 25/2002, împotriva C. USA", solicita să-i fie comunicat dacă litigiul a fost promovat, iar în caz afirmativ, să i se comunice o copie a acțiunii și dovada înregistrării la Tribunalul București, secția comercială. În situația în care litigiul dintre A. și C. USA nu a fost încă promovat, reclamanta A. i-a solicitat pârâtei SCA B. să procedeze de urgență la reglementarea acestei situații, prin înregistrarea acțiunii pe rolul Tribunalului București (din dosar)".

Totodată, din adresa din 20 decembrie 2005, pe care, reclamanta A. pretinde, de asemenea, că i-a comunicat-o, pârâtei B. prin fax, referitor la litigiul dintre A. și C. USA, se reține că, revenind la Adresa anterioară din 7 decembrie 2005, de promovare cu celeritate a litigiului de daune interese, conform O.G. nr. 25/2002, împotriva C. USA", reclamanta A. solicita să-i fie comunicat dacă litigiul a fost promovat, iar în caz afirmativ, să i se comunice o copie a acțiunii și dovada înregistrării la Tribunalul București, secția comercială. În situația în care litigiul dintre A. și C. USA nu a fost încă promovat, reclamanta A. i-a solicitat pârâtei SCA B. să procedeze de urgență la reglementarea acestei situații, prin înregistrarea acțiunii pe rolul Tribunalului București, până la sfârșitul anului 2005. Totodată, a reiterat cererea de a se avea în vedere și solicitarea făcută prin Adresa din 31 octombrie 2005, de recuperare în cadrul litigiului de la București, a tuturor cheltuielilor de judecată avansate de A. în cadrul procesului de la ICSID (taxe, cheltuieli arbitrale, onorarii de avocați, onorarii de succes, etc.), fiind atașată și confirmarea trimiterii unui fax, în data de 21 decembrie 2005, orele 10:08AM - (din dosar).

Pârâta SCA B. arată că motivele pentru care nu a depus acțiunea în pretenții la instanța română în perioada dintre data pronunțării hotărârii arbitrale (12 octombrie 2005) și termenul de 31 decembrie 2005 (când se susține ca aceste pretenții ar fi fost prescrise), țineau de aceeași strategie juridică ce avea la bază Memorandumul G.

Astfel, menționează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 52, alin. (2) din Convenția ICSID - Regulile de procedură arbitrală - hotărârea tribunalului arbitral poate fi atacată cu acțiune în anulare la Secretarul General al ICSID, în termen de 120 de zile de la pronunțarea hotărârii, iar acest termen se împlinea la data de 12 februarie 2006, după data de 31 decembrie 2005, invocată de către instituția reclamantă.

Promovarea unei acțiuni în pretenții contra C. în interiorul termenului de promovare a căii de atac la ICSID putea crea pentru investitorul american C., argumente pentru un motiv de desființare a deciziei arbitrale sau a altor demersuri prin care să încerce întoarcerea rezultatului nefavorabil pentru acesta, din Decizia arbitrală din 12 octombrie 2005, în linie cu alegațiile acestuia din răspunsul la convocarea la conciliere directă.

Prin urmare, tribunalul a constatat că pârâta SCA B. a considerat că era mult mai prudent din punct de vedere al strategiei juridice de urmat în această privință, să se aștepte rămânerea definitivă a deciziei arbitrale, prin care fuseseră respinse pretenții de 350.000.000 dolari S.U.A., prin expirarea termenului de formulare a căii de atac (12 februarie 2006), decât să fie promovată o acțiune pentru suma de 9.000.000 dolari S.U.A., care putea afecta un rezultat mult mai important din punct de vedere financiar pentru Statul Român.

În plus, așa cum deja s-a mai reținut, instituția A. dorea ca pe această cale, să recupereze și cheltuielile de judecată efectuate cu ocazia soluționării litigiului arbitral, situație care impunea rămânerea definitivă a Deciziei arbitrale, în cazul de față, prin expirarea termenului de 120 de zile în care putea fi atacată.

Prin adresa din 27 ianuarie 2006, instituția reclamantă A. i-a solicitat din nou pârâtei SOCIETATEA B. să-i comunice dovada înregistrării acțiunii de daune interese împotriva firmei americane, însă, din aceleași rațiuni menționate mai sus, acțiunea în fața instanței române nu a fost înregistrată nici la această dată.

Pârâta SCA B. a depus în numele A. acțiunea în pretenții contra C., la data de 20 februarie 2006, la Tribunalul București, în termenul pentru formularea cererii de repunere în termenul de prescripție (o luna de la încetarea motivelor care au împiedicat formularea acțiunii în termenul de prescripție, conform art. 19, alin. (2) din Decretul nr. 167/1958), apreciind că atitudinea sa pasivă, constând în nedepunerea acțiunii până la expirarea termenului în care Decizia arbitrală putea fi atacată, este justificată și constituie un motiv obiectiv justificat de admitere a cererii de repunere în termen.

Așa cum s-a reținut mai sus, convingerea pârâtei SCA B., a fost infirmată de instanțele care au reținut prescripția dreptului material la acțiune.

Acțiunea a fost depusă la data de 20 februarie 2006, iar prin adresa din 8 martie 2006, pârâta SOCIETATEA B. i-a comunicat personal, vicepreședintelui A., faptul că a fost înregistrată acțiunea de daune interese împotriva societății americane C., sub nr. x/3/2006, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială. La scurt timp după aceea, la data de 14 martie 2006, prin adresa înregistrată la A. din 14 martie 2006 a transmis și copia cererii de chemare în judecată împotriva C.

Prin adresa nr. 15827 din 7 iunie 2006, instituția reclamantă A. îi solicita pârâtei SOCIETATEA B. să-i comunice o informare complexă cu privire la acțiunea de daune interese introdusă împotriva firmei americane, din faza anterioară înregistrării la instanță și până la acea dată, iar prin adresa din 14 iunie 2006, pârâta SOCIETATEA B. i-a comunicat vicepreședintelui A., o informare complexă cu privire la acțiunea de daune interese introdusă împotriva firmei americane C., din faza anterioară înregistrării la instanță și până la acea dată, precum și influențele litigiului arbitral de la Washington DC, respectiv, riscurile pe care le-ar fi prezentat introducerea cererii de chemare în judecată în fața instanței române, cu privire la procedurile din litigiul arbitral, desfășurate la ICSID, exprimându-și punctul de vedere inclusiv cu privire la situația cheltuielilor de judecată din cadrul litigiului arbitral.

Ca răspuns la cererile A. emise din 27 ianuarie 2006 și din 7 iunie 2006, SCA B. i-a transmis A. răspunsul înregistrat la A. din 14 iunie 2006, prin care a explicat rațiunile legale pentru care a depus acțiunea contra C. după data termenului de exercitare a căilor de atac, a transmis o informare cu privire la stadiul procesului la acea dată și a răspuns și solicitării A. de a extinde acțiunea în sensul solicitării și a cheltuielilor de judecată suportate de Statul Român în procesul arbitral, prin cererea completatoare formulată la data de 13 noiembrie 2006 în Dosarul nr. x/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

De menționat că prin adresele sale, A. a insistat ca în fața instanței române să fie solicitate și cheltuielile de procedură și cele efectuate cu onorariile în cadrul litigiului arbitral de la Washington DC, situație care presupunea că trebuia să se aștepte o soluție definitivă a Tribunalului arbitral, respectiv, expirarea termenului de 120 de zile de la pronunțarea Deciziei arbitrale din 12 octombrie 2005, în care aceasta putea fi atacată și exista în mod real, chiar posibilitatea obținerii unui rezultat nefavorabil, cu consecințe nefavorabile chiar și asupra litigiului care s-ar fi promovat în fața instanței române.

Referitor la soluția de respingere a acțiunii A. ca prescrisă, analizând dosarul atașat și celelalte probe administrate în cauză, tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, din 20 februarie 2006, A. reprezentată de SCA "B." a chemat-o în judecată pe pârâta C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 5.617.875,32 dolari S.U.A. reprezentând penalități conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 21 din 5 iunie 2000 calculate până la data de 19 martie 2004; 2.000.000 dolari S.U.A. ce rezultă din măsurile de redresare financiară cu privire la înlesniri la plată; 1.100.000 dolari S.U.A. cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 29 iunie 2001 - 31 decembrie 2002 (550 zile de întârziere).

Prin Sentința comercială nr. 3415 din 10 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2006, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost respinsă cererea principală ca fiind prescrisă.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de A., conform Deciziei comerciale nr. 519 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/3/2006 și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de A., potrivit Deciziei comerciale nr. 310 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Tribunalul a apreciat că Litigiul arbitral de la Washington DC, soluționat la data de 12 octombrie 2005 și definitiv la 12 februarie 2006, a avut un rol esențial în stabilirea strategiei juridice de urmat în fața instanței române, pentru SCA B., reclamanta apreciind în mod neîntemeiat că până la sfârșitul anului 2005 putea fi introdusă cererea de chemare în judecată pe rolul instanței române, împotriva C., fără să pericliteze soluția finală din litigiul arbitral.

Tribunalul a apreciat că atitudinea SCA B. de neintroducere a acțiunii în instanță până la data de 20 februarie 2006 este justificată legitim, cu atât mai mult cu cât, întârzierea soluționării litigiului arbitral, până la limita împlinirii termenului de prescripție pentru acțiunea internă nu-i este imputabilă, iar în temeiul art. 19 din Decretul nr. 167/1958 referitor la prescripția extinctivă, aceasta miza în mod legitim, pe o cauză obiectivă de împiedicare, respectiv, pe o repunere în termen, în măsură să paralizeze excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, de către instanța internă.

Faptul că instanțele care au soluționat cauza pe cale de excepție, nu au împărtășit punctul de vedere al SCA B., nu atrage neapărat o culpă profesională a avocaților SCA B. privind modul de a acționa și nu atrage "de plano", răspunderea față de clientul - reclamanta A. pentru prejudiciile eventuale pe care le-ar fi putut recupera de la investitorul american C., rezultate din neexecutarea Contractului de privatizare din 5 iunie 2000 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și investitorul american C.

De asemenea, nu este de neglijat nici atitudinea clientului - reclamanta A., care insista pe această cale și în recuperarea cheltuielilor arbitrale cu procedurile, cu martorii și avocații, pe care le efectuase în cadrul litigiului arbitral de la Washington DC, cheltuieli care nu puteau fi legal discutate în fața instanței, decât în urma soluționării definitive a litigiului arbitral.

Această situație le-a impus avocaților să manifeste o prudență neimputabilă privind intentarea acțiunii interne în raport cu miza și "caracterul sensibil" pe care le prezenta litigiul arbitral de la Washington DC pentru Statul Român.

Nu este de neglijat nici aspectul că, deși însăși instituția reclamantă A. avea în structura sa un departament juridic în măsură să determine conducerea instituției să acționeze ea însăși la instanța internă, instituția reclamantă nu și-a asumat răspunderea introducerii unei astfel de acțiuni la instanța română, înainte de rămânerea definitivă a Deciziei arbitrale, astfel că, cu atât mai mult, nu li se poate imputa Avocaților SCA B. o astfel de acțiune lipsită de prudență și care putea provoca în mod real, o pierdere mult mai mare decât miza litigiului la instanța internă.

Sub acest aspect, din Convenția pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții între State și persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965, ratificată de România prin Decretul Nr. 62 din 30 mai 1975, publicat în Buletinul Oficial nr. 56 din 7 iunie 1975, tribunalul a mai reținut că, deși potrivit art. 52, alin. (1), "Oricare dintre părți poate să ceară, în scris, secretarului general anularea sentinței pentru unul dintre motivele următoare: a) viciu în constituirea tribunalului; b) abuz de putere evident al tribunalului; c) coruperea unui membru al tribunalului; d) încălcarea gravă a unei reguli fundamentale de procedură; e) lipsă de motive", sub aspectul prevăzut de art. 52, alin. (1), lit. e) din Convenție, Sentința arbitrală putea fi atacată și anulată pentru orice alt motiv care ar fi atras o soluție contrară, atitudinea Statului Român față de investitorul American C., fiind un posibil astfel de motiv de atacare a sentinței, ceea ce justifică prudența SCA B., cu atât mai mult cu cât, un astfel de litigiu arbitral, putea constitui un motiv obiectiv de repunere în termen conform art. 19 din Decretul nr. 167/1958.

Potrivit art. 52, alin. (2) al Convenției, "Orice cerere trebuie făcută în următoarele 120 de zile de la data sentinței, în afară de cazul în care anularea este solicitată pe motiv de corupție, în care caz cererea amintită trebuie să fie prezentată în următoarele 120 de zile de la descoperirea corupției și, în orice caz, în cei 3 ani următori datei sentinței", astfel că acțiunea internă nu putea fi introdusă fără riscuri, până la expirarea acestui termen.

Tribunalul a constatat că la nivelul factorului de decizie, reprezentanții A. au acceptat totuși, tacit și neechivoc, formularea acțiunii în pretenții împotriva C. după expirarea termenului de prescripție, acceptând soluția propusă de Avocații pârâtei SCA B., din considerente specifice ce țineau de situația generală a litigiului dintre A. și C. și de riscurile pe care le prezenta acest litigiu pentru Statul Român.

Că situația a stat în acest fel, rezultă și din faptul că reprezentanții A. au menținut Contractul de asistență juridică cu pârâta SCA B. după luna martie 2006 și pe tot parcursul litigiului din fața instanțelor române, iar în anul 2007 au achitat și onorariul, deși aveau posibilitatea de a nu îndeplini, parțial sau chiar total, obligația de plată a acestui onorariu, dacă ar fi considerat la vremea respectivă, că pârâta, prin Avocații săi, nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale de asigurare a asistenței juridice.

Atitudinea prudentă a pârâtei SCA B. în promovarea acțiunii în fața instanței române, care ar fi putut duce justificat, chiar până la renunțarea A. la promovarea unei astfel de acțiuni, este parțial justificată și de situația economico-financiară a pretinsului investitor american C., în legătură cu care s-a dovedit încă din timpul litigiului arbitral de la Washington, că nu deținea bunuri sau mijloace financiare, iar instituția reclamantă, în calitate de reprezentant al Statului Român, avea posibilitatea legală și mijloacele necesare, pentru a obține date privind situația reală de la autoritățile SUA, în legătură cu pretinsul investitor cu care se afla în litigiu.

Astfel, din Memorandum-ul G. care a fost înaintat către A. prin intermediul pârâtei SCA B., rezultă, că un ultim aspect de risc, care a fost remarcat, nelipsit de importanță, că chiar și în ipoteza câștigării procesului, "societatea comercială C. nu ar dispune de active suficiente pe care A. să le poată executa" având în vedere că, la vremea respectivă (26 iulie 2004), nu au fost identificate alte bunuri sau active ale acestei societăți, în afară de cele cumpărate de la D.SA din România, dovedindu-se astfel, că, de fapt, investitorul american miza pe acțiunile cumpărate în condiții favorabile, de la D. SA din România, pe faptul că va obține credite bancare favorabile din România și cu sprijinul autorităților Statului Român și pe faptul că va obține obligarea Statului Român la suma de 350.000.000 dolari S.U.A., solicitată în fața tribunalului arbitral de la Washington DC, astfel că acesta nu avea de fapt, resurse proprii pe care să le investească, așa cum se obligase prin Contractul de privatizare încheiat cu autoritățile române.

Dovada celor reținute mai sus, rezultă chiar din concluziile trase în Decizia CIRDI Washington DC din 12 octombrie 2005 (din dosarul atașat nr. x/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială), în paragraful referitor la "Protocolul Novak - Dijmărescu din 19 octombrie 2001", referitor la demersurile făcute de investitorul C. pentru obținerea unei linii de credit de la J. SA.

Din probele obținute prin comisie rogatorie internațională, respectiv, din depoziția funcționarului competent K. din cadrul Departamentului Evaluări și Fiscalitate al Statului Maryland, dată la 14 noiembrie 2013, rezultă că " C., o societate comercială din Maryland, nu are o situație bună în evidențele acestui departament", în sensul că "societatea comercială a fost desființată de acest departament la 8 octombrie 2004", astfel că, chiar în timpul audierilor de la Washington DC din luna octombrie 2004, societatea funcționa în afara legii, doar prin reprezentanții săi și doar în scopul câștigării despăgubirilor de 350.000.000 dolari S.U.A. de la Statul Român, mizând pe o decizie favorabilă a Tribunalului arbitral.

Din scrisoarea d-lui L. Procuror SUA, dată la 19 august 2014, se reține că potrivit evidențelor din cadrul Departamentului de Stat Evaluări și Impozitare al Statului Maryland, "compania C., nu a avut înregistrări de bunuri în perioada 2010 - 2014, nu are o bună reputație, iar compania și-a pierdut dreptul de a mai funcționa pentru neînregistrarea unei restituiri de bunuri încă din anul 2003".

Referitor la culpa contractuală, tribunalul a constatat că pârâta SCA B. nu se află în culpă din perspectiva obligațiilor care-i reveneau potrivit Contractului de asistență juridică, dispozițiilor Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat și Statutului profesiei de avocat.

Referitor la efectele contractului de asistență juridică, art. 133 din Statutul Profesiei de avocat prevede că: "(1) În cazul în care se angajează să asiste și/sau să reprezinte un client într-o procedură legală, avocatul își asumă obligații de diligență.

(2) Avocatul trebuie să asiste și să reprezinte clientul cu competență profesională, prin folosirea cunoștințelor juridice adecvate, a abilităților practice specifice și prin pregătirea rezonabil necesară pentru asistarea sau reprezentarea concretă a clientului.

(3) Avocatul este obligat să se abțină să se angajeze ori de câte ori nu poate acorda o asistență și o reprezentare competente.

(4) Asistarea și reprezentarea clientului impun diligență profesională adecvată, pregătirea temeinică a cauzelor, dosarelor și proiectelor, cu promptitudine, potrivit naturii cazului, experienței și crezului său profesional.

(5) În situații și împrejurări care prezintă caracter de urgență pentru salvgardarea și/sau protejarea drepturilor și intereselor clientului, avocatul poate asista și angaja clientul chiar și în măsura în care în acel moment nu posedă o competență profesională adecvată cu natura cauzei, dacă prin întârziere s-ar aduce atingere drepturilor și intereselor clientului. În astfel de situații avocatul se va limita doar la ceea ce în mod rezonabil este necesar potrivit cu circumstanțele și cu prevederile legale.

(6) Competența profesională adecvată presupune analiza și cercetarea atentă a împrejurărilor de fapt, a aspectelor legale ale problemelor juridice incidente în situația de fapt, pregătirea adecvată și adaptarea permanentă a strategiei, tacticilor, tehnicilor și metodelor specifice în raport cu evoluția cauzei, a dosarului sau a lucrării în care avocatul este angajat".

Conform Statutului profesiei de avocat, prin încheierea contractului de asistență juridică, SCA B. și-a asumat astfel, obligații de diligență, iar tribunalul a constatat că a depus toate diligențele în apărarea intereselor A. și ale Statului Român în litigiul cu investitorul american C., a analizat situația de fapt în care se afla Statul român reprezentat prin A. în calitate de client, normele de drept aplicabile și șansele de reușită în cadrul raporturilor juridice litigioase în care a intrat cu pretinsul investitor american de la care pretindea despăgubiri pentru neexecutarea obligațiilor contractuale referitoare la privatizarea D.

Așa cum s-a reținut mai sus, situația juridică litigioasă nu putea fi analizată trunchiat, ținând seama doar de pretențiile A. contra C. rezultate din neexecutarea Contractului de privatizare, privite în mod izolat, așa cum pretinde instituția reclamantă, în condițiile în care desfășurarea litigiului arbitral de pe rolul ICSID de la Washington DC a avut o influență semnificativă, în ceea ce privește stabilirea unei strategii adecvate de apărare privind formularea unei acțiuni în fața instanței române.

De aceea, nici executarea obligațiilor asumate de părțile actualului conflict, prin încheierea Contractului de asistență juridica, nr. 319 din 12 februarie 2004 între E. , în calitate de client și SCA B. în calitate de societate de avocați, nu poate fi analizată în mod izolat, făcând abstracție de contextul în care a fost încheiat și de implicațiile litigiului arbitral asupra acțiunii ce urma să fie promovată în fața instanței române.

Faptul că litigiul arbitral s-a prelungit și s-a definitivat astfel încât s-a ajuns la sesizarea instanței române după împlinirea termenului de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, precum și faptul că instanțele române nu au privit ca pe o situație obiectivă desfășurarea litigiului arbitral care a împiedicat declanșarea acțiunii în răspundere contractuală împotriva C., nu-i poate fi imputat pârâtei SCA B., tribunalul apreciind că aceasta și-a îndeplinit obligația de diligență prevăzută de Statutul profesiei de avocat.

Conform art. 136 din Statutul profesiei de avocat: "(1) Consilierea și reprezentarea unui client îl obligă pe avocat să privească speța respectivă dintr-o perspectivă proprie și să acorde clientului sfaturi dezinteresate. Sfătuirea clientului nu se rezumă la expunerea unor prevederi legale, ci va avea în vedere și consecințele de ordin moral, economic, social și politic care ar putea avea relevanță în situația respectivă.

(2) Ori de câte ori clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că va avea consecințe legale negative, acesta va atenționa clientul cu privire la consecințe sau, după caz, va putea denunța contractul de asistență juridică".

În cazul dedus judecății, Tribunalul a constatat că pârâta SCA B. și-a îndeplinit obligațiile contractuale și din această perspectivă, a analizat toate împrejurările de fapt ale litigiului cu investitorul american C. și consecințele introducerii acțiunii, fie pe cale reconvențională, în cadrul litigiului arbitral, fie pe cale principală, în fața instanței române, acesta urmând să fie privit, nu izolat, așa cum susține instituția reclamantă, ci, într-un mod corelat cu soluționarea litigiului arbitral și cu riscurile de ordin moral, economico-financiar și chiar politic, de interes național, pe care le-ar fi prezentat acest demers înainte de finalizarea litigiului arbitral și definitivarea sentinței arbitrale.

În virtutea dispozițiilor statutare citate mai sus și având în vedere legătura juridică dintre cele două cauze expuse, concluziile avocaților SCA B. s-au exprimat într-o manieră profesională concordantă cu dispozițiile statutare, aceștia acționând cu convingerea fermă că formularea acțiunii în pretenții împotriva C. la instanța română, anterior expirării termenului pentru acțiunea în anulare în cadrul litigiului arbitral, în loc să ajute A. în valorificarea pretențiilor sale, o expunea la o răspundere gravă, prin posibilitatea punerii sub semnul întrebării a deciziei arbitrale prin care se respinseseră pretenții ale C. în valoare de 350.000.000 dolari S.U.A.

Referitor la afirmația instituției A. din cererea de chemare în judecată potrivit căreia Statul Român nu a fost "reprezentat efectiv" de SCA B. în procedura ICSID, ci de avocații G., tribunalul constată că susținerea este infirmată de Contractul pentru furnizarea de servicii juridice din 14 noiembrie 2002 încheiat între  E. , pe de o parte și societățile de avocați G. din Washington DC, în special pe probleme de drept internațional și SCA B. din România, având ca obiect reprezentarea E. în fața tribunalului arbitral ICSID, respectiv, pentru acordarea de asistență juridică în special pe probleme de drept românesc în acest litigiu, pe de altă parte.

Aceeași afirmație este infirmată și de Considerentele Deciziei arbitrale în care sunt menționați participanții la audierile de la Washington DC din luna octombrie 2004, care includeau un număr de cinci avocați ai SCA B.

În consecință, în virtutea obligațiilor profesionale statutare amintite mai sus și a obligațiilor concrete asumate prin contractele de asistență juridică în care au fost implicați, pentru promovarea acțiunii în fața instanței române, avocații SCA B. nu puteau să facă abstracție nici de conduita pe care au avut-o în cadrul litigiului arbitral de la Washington DC și nici de implicațiile Deciziei arbitrale din 12 octombrie 2005 asupra litigiului ce urma să fie promovat în România, decizie ale cărei considerente nu-i erau cunoscute nici la data de 20 februarie 2006, când au promovat acțiunea în fața instanței