ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1046/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1046/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin

sentința civilă nr. 275 din 26 ianuarie 2006 a respins excepția prescripției

dreptului material la acțiune privind capătul de cerere subsidiar, ca

neîntemeiată.

A admis acțiunea reclamantei

SC N.I. SRL București astfel cum a fost precizată în contradictoriu cu pârâtele

SC I.P. SRL București,

A.V.A.S.

București și O.R.C. de pe lângă Tribunalul București. A obligat pârâta SC I.P.

SRL București la plata către reclamantă a sumei de 255.355 ron, reprezentând

80.514 ron debit principal și 174.841 ron dobândă până la 31 octombrie 2005,

pentru debitul aferent, la 5.559 ron taxă judiciară de timbru și la 1.800 ron onorariu

experți.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a

solicitat în principal să se constate dreptul său de proprietate asupra unui

număr de 159.885 acțiuni emise de SC A.C.C. SA București; să se constate

inexistența dreptului de proprietate a SC I.P. SRL asupra unui număr de acțiuni

de 159.885 emise de SC A.C.C. SA, dreptul acesteia limitându-se numai la un

număr de 159.886 acțiuni; să se dispună înregistrarea mențiunii în registrul

Comerțului de către O.R.C. al Municipiului București, privind calitatea de

acționar al SC N.I. SRL la SC A.C.C. SA, precum și dreptului de proprietate a SC

N.I. SRL asupra acțiunilor de 159.885 emise de SC A.C.C. SA, să se dispună

radierea mențiunii privind calitatea de acționar al SC I.P. SRL la SC A.C.C. SA

cu privire la un număr de 159.885 acțiuni și înregistrarea mențiunii privind

calitatea de acționar al SC I.P. SRL numai pentru un număr de 159.886 acțiuni;

la 4 noiembrie 2004 reclamanta și-a precizat acțiunea introductivă de instanță,

solicitând în subsidiar, în contradictoriu cu SC I.P. SRL București obligarea

acesteia la restituirea sumei de 805.136.311 lei, reactualizată în raport de

paritatea leu/dolar la momentul executării, începând cu 31 ianuarie 2000, cu

dobânda legală începând cu aceiași dată, sumă ce i-a fost împrumutată pârâtei SC

I.P. SRL, în vederea folosirii ca garanție de participare la licitația

organizată de F.P.S. pentru vânzarea pachetului de acțiuni deținut de SC A.C.C.

SA București.

Cu privire la capătul

principal de cerere, prin încheierea din 18 februarie 2005 instanța a respins

excepția prematurității acțiunii și a prescripției dreptului material la

acțiune al reclamantei ca neîntemeiate, invocate de

A.V.A.S.

; s-au admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a O.R.C. de pe lângă Tribunalul București, invocată

de

A.V.A.S.

și SC I.P. SRL București,

respingând capetele 3 și 4 din cererea principală, ca fiind formulate împotriva

unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, și excepția

inadmisibilității capetelor 1 și 2 din cererea principală, formulată de

reclamantă, respingându-le ca inadmisibile.

În soluționarea excepției

prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de pârâta

A.V.A.S.

prin întâmpinare, instanța

a reținut că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin notificarea

din 30 ianuarie 2002 emisă de reclamantă. S-a constatat că potrivit art. 17 din

Decretul nr. 167/1958, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se

fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după care curge o nouă prescripție,

astfel că în raport de data introducerii acțiunii (1 iulie 2004) dreptul la

acțiune nu este prescris.

Față de dispozițiile acestei

încheieri, instanța a fost ținută să soluționeze capătul subsidiar alternativ

din cererea de chemare în judecată a reclamantei, respectiv obligarea pârâtei SC

I.P. SRL București la plata sumei de 805.136.311 lei actualizată, rezultată din

acordul de împrumut încheiat de părți.

În raport cu acest capăt de

cerere s-a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului, valoarea

litigiului fiind sub 1 miliard lei, excepție respinsă de instanță conform

încheierii din 26 mai 2005. Prin aceiași încheiere s-a admis și excepția lipsei

calității procesuale pasive a

A.V.A.S.

, dispunându-se scoaterea acesteia din cauză și s-a unit cu

fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei cu

privire la pretențiile solicitate conform încheierii de ședință din 26 mai

2005.

În legătură cu excepția

dreptului material la acțiune pârâta SC I.P. SRL București a susținut că

pretențiile reclamantei sunt prescrise de la 15 februarie 2003 (acordul fiind

încheiat la 15 februarie 2000), iar acțiunea fiind introdusă la 1 iulie 2004.

Soluționând această

excepție, Tribunalul București a reținut că la 17 mai 2005 reclamanta a

formulat somație de plată care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 776 din

6 iunie 2002, că de la data rămânerii definitive a acesteia urma să curgă un

termen nou de prescripție și că reclamanta nu a făcut notificări prin

executorii judecătorești care să întrerupă termenul de prescripție. Că de la

data întreruperii termenului de prescripție începe să curgă un nou termen de 3

ani în care reclamanta poate să introducă o nouă cerere de chemare în judecată,

neputându-i-se opune autoritatea de lucru judecat, întrucât procedura prevăzută

de O.G. nr. 5/2001 nu are autoritate cu privire la fondul litigiului, astfel că

cererea reclamantei a fost introdusă în termen, instanța respingând excepția

prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul subsidiar

alternativ din cerere.

Pe fondul cauzei, în raport

de actele dosarului, acordul de împrumut, O.P., extrasul de cont, raportul de

expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța a reținut că pârâta SC I.P. SRL

București datorează debitul de 805.136.111 lei, conform art. 1169 C. civ. și

dobânda aferentă debitului în sumă de 174.841 ron până la 31 octombrie 2005.

Împotriva sentinței civile nr.

275 din 26 ianuarie 2006 și a încheierilor interlocutorii din 18 februarie 2005

și 23 iunie 2005, pârâta SC I.P. SRL București a declarat apel.

Prin decizia nr. 538 din 23

octombrie 2006 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

apelul declarat de pârâta SC I.P. SRL București împotriva hotărârii instanței

de fond, pe care a schimbat-o în sensul că a admis excepția prescripției

dreptului material la acțiune privind capătul de cerere subsidiar, respingând

acțiunea reclamantei astfel cum a fost precizată, ca prescrisă.

A luat act că apelanta nu a

solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva menționatei

decizii, reclamanta SC N.I. SRL București a declarat recurs, în temeiul art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în

concluzie admiterea recursului, respingerea apelului și menținerea ca temeinică

și legală a hotărârii instanței de fond.

În criticile formulate

recurenta - reclamantă susține în esență următoarele:

- că decizia din apel

conține motivări contradictorii, motiv de recurs întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând că greșit a reținut

instanța, pe de o parte, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin.

(2) din Decretul nr. 167/1958 și că termenul de la care curge prescripția ar fi

data încheierii convenției, respectiv 15 februarie 2000, iar pe de altă parte,

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1582 C. civ. și că termenul de

restituire ar trebui stabilit în raport de alte împrejurări;

- recurenta invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 1582 C. civ. și nu dispozițiile art. 7 alin. (2) din Decretul

nr. 167/1958, stabilindu-se greșit data de la care începe să curgă termenul de

prescripție, deoarece nu este vorba de a cere restituirea împrumutului, ci este

în discuție un drept de opțiune.

Recurenta susține că, față

de clauzele contractului de împrumut și avându-se în vedere acțiunile formulate

în justiție, prin care s-a cerut anularea procesului verbal de licitație și

contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, momentul nașterii dreptului la

opțiune, deci de a alege între restituirea împrumutului și dobândirea dreptului

de proprietate asupra cotei de 50% din acțiuni este fie data de 4 decembrie

2002 când s-a respins recursul ce a avut ca obiect constatarea nulității

actelor menționate, fie data de 21 iunie 2006, când prin sentința executorie,

s-a constatat valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni,

astfel că acțiunea sa pornită la 2 septembrie 2004, este formulată în termenul

de prescripție de 3 ani, nefiind prescrisă.

Fiind în fața unui drept de

opțiune și nu de restituire a împrumutului, recurenta SC N.I. SRL București

precizează că termenul curgea de la data nașterii acestui drept, respectiv, de

la data când avea această posibilitate, fie de a cere restituirea împrumutului,

fie de a cere dreptul asupra cotei de 50% din acțiuni și prin urmare, existând

un litigiu pe rol, nu putea să opteze pentru transferul acțiunilor în

proprietatea sa.

- recurenta susține că

instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că în

cursul anului 2003, cu ocazia judecării uneia din cele două somații de plată,

consilierul juridic al pârâtei a recunoscut existența debitului atunci când a

solicitat rezolvarea pricinii pe cale amiabilă, conform art. 392 C. com.,

situație în care patronul răspunde de faptele prepusului și de obligațiile contractuale

în limitele împuternicirii acordate – motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct.

8 C. proc. civ.

Intimatele - pârâte SC I.P.

SRL București și O.R.C. de pe lângă Tribunalul București prin întâmpinările

depuse la dosar au cerut respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Recursul reclamantei este

nefondat.

Înalta Curte analizând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și

lucrările dosarului, și dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu

sunt de natură să conducă la casarea sau modificarea acesteia, în cauză nefiind

întrunită niciuna din situațiile prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

Astfel se constată că în mod

corect instanța de apel a reținut situația de fapt, în sensul că în acordul de

împrumut încheiat între cele două părți la data de 15 februarie 2000, nu s-a

prevăzut niciun termen de restituire, statuându-se că restituirea împrumutului

se va face la cererea creditorului, iar în cazul în care debitorul câștigă

licitația, creditorul poate să-și exprime opțiunea de a deveni asociat pentru

50% din acțiunile deținute la SC A.C.C. SA, urmând ca fiecare parte să-și

achite contravaloarea acțiunilor creditorul achitând mai puțin cu suma

împrumutată; că în urma soluționării excepțiilor invocate, prin încheierea din

18 februarie 2005, instanța a rămas investită numai cu soluționarea capătului

de cerere subsidiar din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost

precizat, respectiv cu restituirea sumei împrumutate, reactualizată și cu

dobânda legală.

Față de această situație, se

reține că prima critică a recurentei - reclamante este neîntemeiată, Curtea de

Apel București apreciind în mod corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 7

alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, față de împrejurarea că părțile nu au

stabilit un termen de executare, obligațiile urmând să se execute la cererea

creditorului, astfel că prescripția începe să curgă de la data nașterii

raportului de drept, respectiv de la data încheierii actului juridic, la 15

februarie 2000.

Pentru contractul de

împrumut de consumație, art. 1582 C. civ. prevede că, în lipsa stipulării unui

termen, instanței îi revine sarcina să stabilească termenul restituirii după

împrejurări.

Astfel, în cauză se aplică

legea specială, respectiv Decretul nr. 167/1958, care reglementează expres

termenul de la care curge prescripția în situația în care în contract nu s-a

prevăzut un termen de executare a acestuia, astfel că față de data încheierii

acordului de împrumut (15 februarie 2000), în raport de capătul subsidiar al

acțiunii, restituirea sumei împrumutate și data de 1 iulie 2004 când reclamanta

a introdus acțiunea, aceasta este prescrisă.

Nu poate fi luat în

considerație nici al doilea motiv de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. prin care se invocă aplicarea greșită a legii, prin

care susține că față de neindicarea termenului de restituire al împrumutului,

termenul de prescripție curge fie de la data de 4 decembrie 2002, când s-a

respins recursul prin care s-a constatat nulitatea actelor licitației, fie la

21 iunie 2006, când s-a constatat prin sentința executorie valabilitatea

contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, aspect în raport de care nu se

putea cere transferul acțiunilor în proprietatea reclamantei.

Ca cererea de chemare în

judecată să întrerupă prescripția, trebuie ca aceasta să nu fi fost respinsă,

anulată sau perimată, sau cel care a făcut-o să nu fi renunțat la ea.

Avându-se în vedere că atât

la 4 decembrie 2002, cât și la 21 iunie 2006, s-au pronunțat două sentințe prin

care s-a constatat valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni

încheiat între

A.V.A.S.

și pârâta SC I.P. SRL București,

în cauză nu se aplică dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Prin urmare, cum recurenta -

reclamantă nu a obținut o hotărâre judecătorească care să producă și să mențină

efectul întreruptiv al prescripției dreptului material la acțiune, termenul de

la care curge prescripția nu poate fi nici data de 4 decembrie 2002 și nici 21

iunie 2006, ci conform dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958,

este data nașterii raportului de drept, respectiv data nașterii actului juridic

în discuție.

Nici al treilea motiv de

recurs nu este întemeiat, pentru simplul fapt că solicitarea consilierului juridic

al pârâtei de acordare a unui termen de judecată în vederea soluționării

litigiului pe cale amiabilă, propunând o eșalonare la plată a sumei în

discuție, nu poate fi considerată o recunoaștere a debitului, față de

dispozițiile art. 69 alin. (1) C. proc. civ., în raport de care recunoașterea

poate fi făcută numai prin procură specială.

Conform art. 34 din Decretul

nr. 31/1954, persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește

obligațiile prin organele sale de conducere și numai actele juridice făcute de

acestea în limitele puterilor acordate sunt recunoscute ca fiind făcute de

persoana juridică, în cauză se impunea emiterea unei împuterniciri exprese

pentru consilierul juridic din partea societății pentru recunoașterea

debitului.

Așa fiind, cum hotărârea

instanței de apel este temeinică și legală, Înalta Curte, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul

reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC N.I. SRL București împotriva deciziei nr. 538 din 23 octombrie

2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 13 martie 2008.