ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1046/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința civilă nr. 275 din 26 ianuarie 2006 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul de cerere subsidiar, ca neîntemeiată. A admis acțiunea reclamantei SC N.I. SRL București astfel cum a fost precizată în contradictoriu cu pârâtele SC I.P. SRL București, A.V.A.S. București și O.R.C. de pe lângă Tribunalul București. A obligat pârâta SC I.P. SRL București la plata către reclamantă a sumei de 255.355 ron, reprezentând 80.514 ron debit principal și 174.841 ron dobândă până la 31 octombrie 2005, pentru debitul aferent, la 5.559 ron taxă judiciară de timbru și la 1.800 ron onorariu experți.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat în principal să se constate dreptul său de proprietate asupra unui număr de 159.885 acțiuni emise de SC A.C.C. SA București; să se constate inexistența dreptului de proprietate a SC I.P. SRL asupra unui număr de acțiuni de 159.885 emise de SC A.C.C. SA, dreptul acesteia limitându-se numai la un număr de 159.886 acțiuni; să se dispună înregistrarea mențiunii în registrul Comerțului de către O.R.C. al Municipiului București, privind calitatea de acționar al SC N.I. SRL la SC A.C.C. SA, precum și dreptului de proprietate a SC N.I. SRL asupra acțiunilor de 159.885 emise de SC A.C.C. SA, să se dispună radierea mențiunii privind calitatea de acționar al SC I.P.

SRL la SC A.C.C. SA cu privire la un număr de 159.885 acțiuni și înregistrarea mențiunii privind calitatea de acționar al SC I.P. SRL numai pentru un număr de 159.886 acțiuni; la 4 noiembrie 2004 reclamanta și-a precizat acțiunea introductivă de instanță, solicitând în subsidiar, în contradictoriu cu SC I.P. SRL București obligarea acesteia la restituirea sumei de 805.136.311 lei, reactualizată în raport de paritatea leu/dolar la momentul executării, începând cu 31 ianuarie 2000, cu dobânda legală începând cu aceiași dată, sumă ce i-a fost împrumutată pârâtei SC I.P. SRL, în vederea folosirii ca garanție de participare la licitația organizată de F.P.S. pentru vânzarea pachetului de acțiuni deținut de SC A.C.C.

SA București. Cu privire la capătul principal de cerere, prin încheierea din 18 februarie 2005 instanța a respins excepția prematurității acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei ca neîntemeiate, invocate de A.V.A.S. ; s-au admis excepția lipsei calității procesuale pasive a O.R.C. de pe lângă Tribunalul București, invocată de A.V.A.S. și SC I.P. SRL București, respingând capetele 3 și 4 din cererea principală, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, și excepția inadmisibilității capetelor 1 și 2 din cererea principală, formulată de reclamantă, respingându-le ca inadmisibile. În soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de pârâta A.V.A.S.

prin întâmpinare, instanța a reținut că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin notificarea din 30 ianuarie 2002 emisă de reclamantă. S-a constatat că potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după care curge o nouă prescripție, astfel că în raport de data introducerii acțiunii (1 iulie 2004) dreptul la acțiune nu este prescris. Față de dispozițiile acestei încheieri, instanța a fost ținută să soluționeze capătul subsidiar alternativ din cererea de chemare în judecată a reclamantei, respectiv obligarea pârâtei SC I.P. SRL București la plata sumei de 805.136.311 lei actualizată, rezultată din acordul de împrumut încheiat de părți.

În raport cu acest capăt de cerere s-a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului, valoarea litigiului fiind sub 1 miliard lei, excepție respinsă de instanță conform încheierii din 26 mai 2005. Prin aceiași încheiere s-a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. , dispunându-se scoaterea acesteia din cauză și s-a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei cu privire la pretențiile solicitate conform încheierii de ședință din 26 mai 2005. În legătură cu excepția dreptului material la acțiune pârâta SC I.P.

SRL București a susținut că pretențiile reclamantei sunt prescrise de la 15 februarie 2003 (acordul fiind încheiat la 15 februarie 2000), iar acțiunea fiind introdusă la 1 iulie 2004. Soluționând această excepție, Tribunalul București a reținut că la 17 mai 2005 reclamanta a formulat somație de plată care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 776 din 6 iunie 2002, că de la data rămânerii definitive a acesteia urma să curgă un termen nou de prescripție și că reclamanta nu a făcut notificări prin executorii judecătorești care să întrerupă termenul de prescripție. Că de la data întreruperii termenului de prescripție începe să curgă un nou termen de 3 ani în care reclamanta poate să introducă o nouă cerere de chemare în judecată, neputându-i-se opune autoritatea de lucru judecat, întrucât procedura prevăzută de O.G.

nr. 5/2001 nu are autoritate cu privire la fondul litigiului, astfel că cererea reclamantei a fost introdusă în termen, instanța respingând excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul subsidiar alternativ din cerere. Pe fondul cauzei, în raport de actele dosarului, acordul de împrumut, O.P., extrasul de cont, raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța a reținut că pârâta SC I.P. SRL București datorează debitul de 805.136.111 lei, conform art. 1169 C. civ. și dobânda aferentă debitului în sumă de 174.841 ron până la 31 octombrie 2005. Împotriva sentinței civile nr. 275 din 26 ianuarie 2006 și a încheierilor interlocutorii din 18 februarie 2005 și 23 iunie 2005, pârâta SC I.P.

SRL București a declarat apel. Prin decizia nr. 538 din 23 octombrie 2006 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul declarat de pârâta SC I.P. SRL București împotriva hotărârii instanței de fond, pe care a schimbat-o în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul de cerere subsidiar, respingând acțiunea reclamantei astfel cum a fost precizată, ca prescrisă. A luat act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva menționatei decizii, reclamanta SC N.I. SRL București a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.

În criticile formulate recurenta - reclamantă susține în esență următoarele: - că decizia din apel conține motivări contradictorii, motiv de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând că greșit a reținut instanța, pe de o parte, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 și că termenul de la care curge prescripția ar fi data încheierii convenției, respectiv 15 februarie 2000, iar pe de altă parte, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1582 C. civ. și că termenul de restituire ar trebui stabilit în raport de alte împrejurări; - recurenta invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1582 C. civ.

și nu dispozițiile art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, stabilindu-se greșit data de la care începe să curgă termenul de prescripție, deoarece nu este vorba de a cere restituirea împrumutului, ci este în discuție un drept de opțiune.

Recurenta susține că, față de clauzele contractului de împrumut și avându-se în vedere acțiunile formulate în justiție, prin care s-a cerut anularea procesului verbal de licitație și contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, momentul nașterii dreptului la opțiune, deci de a alege între restituirea împrumutului și dobândirea dreptului de proprietate asupra cotei de 50% din acțiuni este fie data de 4 decembrie 2002 când s-a respins recursul ce a avut ca obiect constatarea nulității actelor menționate, fie data de 21 iunie 2006, când prin sentința executorie, s-a constatat valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, astfel că acțiunea sa pornită la 2 septembrie 2004, este formulată în termenul de prescripție de 3 ani, nefiind prescrisă.

Fiind în fața unui drept de opțiune și nu de restituire a împrumutului, recurenta SC N.I. SRL București precizează că termenul curgea de la data nașterii acestui drept, respectiv, de la data când avea această posibilitate, fie de a cere restituirea împrumutului, fie de a cere dreptul asupra cotei de 50% din acțiuni și prin urmare, existând un litigiu pe rol, nu putea să opteze pentru transferul acțiunilor în proprietatea sa. - recurenta susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că în cursul anului 2003, cu ocazia judecării uneia din cele două somații de plată, consilierul juridic al pârâtei a recunoscut existența debitului atunci când a solicitat rezolvarea pricinii pe cale amiabilă, conform art. 392 C. com., situație în care patronul răspunde de faptele prepusului și de obligațiile contractuale în limitele împuternicirii acordate – motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Intimatele - pârâte SC I.P. SRL București și O.R.C. de pe lângă Tribunalul București prin întâmpinările depuse la dosar au cerut respingerea recursului reclamantei ca nefondat. Recursul reclamantei este nefondat. Înalta Curte analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, și dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea sau modificarea acesteia, în cauză nefiind întrunită niciuna din situațiile prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Astfel se constată că în mod corect instanța de apel a reținut situația de fapt, în sensul că în acordul de împrumut încheiat între cele două părți la data de 15 februarie 2000, nu s-a prevăzut niciun termen de restituire, statuându-se că restituirea împrumutului se va face la cererea creditorului, iar în cazul în care debitorul câștigă licitația, creditorul poate să-și exprime opțiunea de a deveni asociat pentru 50% din acțiunile deținute la SC A.C.C. SA, urmând ca fiecare parte să-și achite contravaloarea acțiunilor creditorul achitând mai puțin cu suma împrumutată; că în urma soluționării excepțiilor invocate, prin încheierea din 18 februarie 2005, instanța a rămas investită numai cu soluționarea capătului de cerere subsidiar din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat, respectiv cu restituirea sumei împrumutate, reactualizată și cu dobânda legală.

Față de această situație, se reține că prima critică a recurentei - reclamante este neîntemeiată, Curtea de Apel București apreciind în mod corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, față de împrejurarea că părțile nu au stabilit un termen de executare, obligațiile urmând să se execute la cererea creditorului, astfel că prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept, respectiv de la data încheierii actului juridic, la 15 februarie 2000. Pentru contractul de împrumut de consumație, art. 1582 C. civ. prevede că, în lipsa stipulării unui termen, instanței îi revine sarcina să stabilească termenul restituirii după împrejurări.

Astfel, în cauză se aplică legea specială, respectiv Decretul nr. 167/1958, care reglementează expres termenul de la care curge prescripția în situația în care în contract nu s-a prevăzut un termen de executare a acestuia, astfel că față de data încheierii acordului de împrumut (15 februarie 2000), în raport de capătul subsidiar al acțiunii, restituirea sumei împrumutate și data de 1 iulie 2004 când reclamanta a introdus acțiunea, aceasta este prescrisă. Nu poate fi luat în considerație nici al doilea motiv de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

prin care se invocă aplicarea greșită a legii, prin care susține că față de neindicarea termenului de restituire al împrumutului, termenul de prescripție curge fie de la data de 4 decembrie 2002, când s-a respins recursul prin care s-a constatat nulitatea actelor licitației, fie la 21 iunie 2006, când s-a constatat prin sentința executorie valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, aspect în raport de care nu se putea cere transferul acțiunilor în proprietatea reclamantei. Ca cererea de chemare în judecată să întrerupă prescripția, trebuie ca aceasta să nu fi fost respinsă, anulată sau perimată, sau cel care a făcut-o să nu fi renunțat la ea. Avându-se în vedere că atât la 4 decembrie 2002, cât și la 21 iunie 2006, s-au pronunțat două sentințe prin care s-a constatat valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni încheiat între A.V.A.S.

și pârâta SC I.P. SRL București, în cauză nu se aplică dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Prin urmare, cum recurenta - reclamantă nu a obținut o hotărâre judecătorească care să producă și să mențină efectul întreruptiv al prescripției dreptului material la acțiune, termenul de la care curge prescripția nu poate fi nici data de 4 decembrie 2002 și nici 21 iunie 2006, ci conform dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, este data nașterii raportului de drept, respectiv data nașterii actului juridic în discuție. Nici al treilea motiv de recurs nu este întemeiat, pentru simplul fapt că solicitarea consilierului juridic al pârâtei de acordare a unui termen de judecată în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, propunând o eșalonare la plată a sumei în discuție, nu poate fi considerată o recunoaștere a debitului, față de dispozițiile art. 69 alin. (1) C. proc.

civ., în raport de care recunoașterea poate fi făcută numai prin procură specială. Conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de conducere și numai actele juridice făcute de acestea în limitele puterilor acordate sunt recunoscute ca fiind făcute de persoana juridică, în cauză se impunea emiterea unei împuterniciri exprese pentru consilierul juridic din partea societății pentru recunoașterea debitului. Așa fiind, cum hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.I. SRL București împotriva deciziei nr. 538 din 23 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 martie 2008.