ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1796/2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 45079/3/2007 reclamantul B.N. a chemat în judecată pârâta SC C.B. SA, solicitând ca aceasta să fie obligată să îi achite suma de 159.655 RON, reprezentând diferența dintre suma actualizată (384.555 RON) și suma efectiv plătită de pârâtă (225.900 RON). De asemenea, reclamantul a mai cerut obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că prin Sentința comercială nr. 6157 din 11 mai 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 12795/2003 pârâta a fost obligată la plata de despăgubiri nete către reclamant în cuantum de 225.900 RON, sumă care avea scadența în noiembrie 2001. Raportat la indicele de consum de la această dată, pârâta ar fi trebuit să achite reclamantului suma de 384.555 RON, deoarece a efectuat plata abia în februarie 2006. Reclamantul a precizat că dreptul la acțiune nu este prescris, deoarece prin acțiunea care a făcut obiectul Dosarului nr. 12795/2003, cursul prescripției a fost întrerupt. Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității, excepția prescripției extinctive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin Sentința comercială nr. 3766 din 17 martie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată excepția prematurității, a admis excepția prescripției extinctive și a respins ca fiind prescrisă cererea formulată de reclamantul B.N. împotriva pârâtei SC C.B. SA. Prin Decizia comercială nr. 481 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a fost admis apelul declarat de reclamant, iar sentința pronunțată de Tribunal a fost desființată cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul declarat împotriva acestei decizii de pârâta SC C.B. SA. a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 2580 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 45079/3/2007.

Prin Sentința comercială nr. 2229 din 1 martie 2010 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea formulată și precizată, a obligat pârâta la plata sumei de 153.975 RON, precum și la 4.331,70 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin Sentința comercială nr. 6157 din 11 mai 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 12795/2003 pârâta a fost obligată la plata de despăgubiri nete către reclamant în cuantum de 225.900 RON. Instanța a reținut că la data de 24 octombrie 2001 reclamantul a fost eliberat din funcția de vicepreședinte al SC C.B. SA prin decizie a Primului Ministru.

Raporturile juridice dintre reclamant și pârâta au dublă natură, de drept administrativ și de drept comercial. Revocarea din funcție nu are nici o legătură cu nerespectarea clauzelor contractuale. În aceste condiții, devine aplicabilă clauza potrivit căreia revocarea din funcție fără respectarea prevederilor art. 13 atrage dreptul la despăgubiri echivalând cu salariul administratorului pentru lunile rămase, aceasta fiind o clauză prin care părțile contractante au stabilit că în situația în care prin act administrativ va fi revocat din funcție pe motive de oportunitate, administratorul să primească despăgubiri. Cu alte cuvinte, dacă contractul de administrare a încetat din motive neimputabile administratorului și în alte condiții decât cele stabilite prin contract, acesta era îndreptățit să primească despăgubiri.

Potrivit regulilor generale, creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, ceea ce presupune atât acoperirea prejudiciului efectiv suferit, cât și pe cea a beneficiului nerealizat. Acoperirea de îndată a prejudiciului efectiv suferit ar fi presupus plata imediată a sumei datorate cu acest titlu de debitor. Plata a fost însă făcută cu întârziere, ceea ce a determinat prejudicierea creditorului ca efect al devalorizării monedei naționale, deoarece suma de 225.900 RON plătibilă la data de 24 februarie 2005 (data la care hotărârea a rămas definitivă) nu este aceeași cu suma de 225.900 RON plătită de pârâtă în luna februarie 2006 – valoarea nominală este aceeași, însă valoarea reală este mai mică, pârâtul fiind în acest fel lezat în dreptul său la recuperarea integrală a prejudiciului.

Nu este cerută, în această situație, analiza culpei debitorului, deoarece obligarea pârâtei la plata sumei datorate, în cuantum reactualizat până la data plății efective, nu constituie o manifestare a angajării răspunderii debitorului, ci doar garantarea reparării integrale a prejudiciului. Cu alte cuvinte, chiar dacă plata ar fi fost făcută de debitor cu întârziere din considerente cu totul neimputabile debitorului, acesta tot ar fi fost obligat la plata debitului în cuantumul său reactualizat. În cazul în care culpa pentru plata cu întârziere ar fi lipsit, debitorul nu ar mai fi putut fi obligat la plata dobânzii legale, care reprezintă întinderea pe care legiuitorul (art. 1088 C. civ.) a dat-o prejudiciului cauzat prin neplata unei sume de bani (lipsa folosinței sumei de bani).

Reclamantul a depus modul de calcul al pretențiilor sale constând în actualizarea în raport de inflație a despăgubirilor nete de 2.259.900.000 ROL. Pârâta nu a contestat modul de calcul al pretențiilor în nici o privință (cuantum al sumei, perioada de referință, coeficienți aplicați). Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, pârâta, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea apelului, s-a arătat că instanța nu a menționat temeiurile de drept pe care își întemeiază soluția, hotărârea nefiind motivată, că pentru întârzierea în executarea unei obligații comerciale bănești debitorul datorează dobânzi conform art. 43 C. Com., debitorul fiind de drept în întârziere din momentul în care obligația devine exigibilă, că nu se poate reține vinovăția băncii pentru neplata sumei de 225.900 RON, întrucât intimatul-reclamant nu a făcut dovada că ar fi solicitat la data rămânerii definitive, punerea în executare a Sentinței nr. 6157 din 11 mai 2004. S-a mai arătat că valoarea efectivă a sumei de 225.900 RON la data rămânerii definitive a hotărârii - 24 februarie 2005 și respectiv valoarea acesteia în luna februarie 2006, nu a fost modificată în mod considerabil, întrucât rata inflației nu a înregistrat modificări semnificative, astfel că instanța a acordat mai mult decât s-ar fi cuvenit, calculul inflației fiind aplicat din luna noiembrie 2001, când intimatul reclamant a fost revocat din funcție, dar a contestat măsura în instanță la data de 17 iulie 2003. Pentru perioada cuprinsă între data revocării din funcție - noiembrie 2001 și 24 februarie 2005, Banca nu poate fi obligată la actualizarea sumei, deoarece nu poate fi dovedită vinovăția sa.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Curtea a apreciat că apelul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În cuprinsul hotărârii atacate instanța de fond a expus pe larg motivele de fapt pentru care a admis acțiunea și făcut trimitere la textele de lege pe care se sprijină soluția adoptată. În mod corect instanța de fond a reținut că nu este necesară analiza culpei debitorului, plata sumei în cuantum actualizat până la data plății efective reprezentând o garanție a reparării integrale a prejudiciului, indiferent dacă motivele pentru care debitorul a plătit cu întârziere îi sunt sau nu imputabile.

Acest aspect a fost stabilit, de altfel, cu putere de lucru judecat prin Decizia comercială nr. 481 din 13 noiembrie 2008 pronunțată în cauză de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul că despăgubirile se solicită a fi acordate prin aplicarea la suma prestabilită a procentelor corespunzătoare indicelui de inflație, operațiunea de actualizare fiind una de aducere la zi a debitului principal (damnum emergens) pentru restabilirea echilibrului prestațiilor, în nici un caz neputând fi asimilată acțiunii în daune, cu titlu de lucrum cessans. Prin aceeași decizie s-a mai reținut că textul art. 371 2 C.proc.civ.

reglementează distinct chestiunea dobânzilor și penalităților, pe de o parte, și chestiunea actualizării valorii obligației principale – pe de altă parte, făcând între aceste părți ale prejudiciului (devenit creanță în faza de executare) o demarcație neechivocă, că nici o dispoziție legală nu îl obligă pe titularul unei cereri în pretenții având ca obiect acoperirea unui prejudiciu, să solicite și actualizarea sumei, potrivit art. 371 2 alin. (3) C.proc.civ. reclamantul având dreptul a solicita aceasta chiar în faza executării silite. Pe de altă parte, executarea obligației se face de către debitor, ca regulă generală, de bunăvoie, prin plată. Prin urmare, în calitate de parte în cauza soluționată prin Sentința comercială nr. 6157 din 11 mai 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 12795/2003, apelanta avea obligația de a efectua plata sumei de 225.900 RON, de bunăvoie.

Este evident faptul că intimatul-reclamant nu ar fi învestit instanța cu cererea dedusă judecății în prezenta cauză, dacă apelanta ar fi achitat suma de 225.900 RON la data de 9 noiembrie 2001. În acest sens, prin decizia comercială nr. 481 din 13 noiembrie 2008 s-a stabilit în mod irevocabil că prescripția a început să curgă la 9 noiembrie 2001, cursul acesteia fiind întrerupt prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. 12795/2003 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la 17 iulie 2003, conform art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

Întrucât cererea a fost admisă în mod irevocabil, o nouă prescripție a început să curgă în condițiile art. 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, la momentul când Sentința comercială nr. 6157 din 14 mai 2004 a devenit definitivă – 24 februarie 2005. Având în vedere cele arătate mai sus și reținute cu autoritate de lucru judecat prin decizia curții susmenționată, rezultă că referirile apelantei la „obligațiile comerciale” și „dobânzile datorate” din cererea de apel sunt nepertinente și străine de cererea dedusă judecății.

Curtea a mai reținut că apelanta nu a contestat modul de calcul prezentat de către intimatul reclamant la instanța de fond, iar pe de altă parte, perioada avută în vedere este noiembrie 2001-februarie 2006, nu astfel cum se susține prin cererea de apel, respectiv februarie 2005-februarie 2006. În consecință, prin Decizia comercială nr. 510 din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta SC C.B. SA BucureștI. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.B. SA București, în temeiul motivului de nelegalitate reprezentat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată în sensul respingerii acțiunii.

Prin criticile invocate, recurenta a susținut că instanța de apel s-a limitat la a face o simplă înșiruire a situației de fapt, fără a prezenta temeiurile de drept, pe care se întemeiază convingerea instanței. De asemenea, curtea de apel nu a luat în considerare nici motivul de apel referitor la dobânzile datorate în cazul obligației comerciale. Astfel, regula curgerii dobânzilor este reprezentată de art. 43 C. com., iar pentru a ne afla în situația curgerii de drept a dobânzilor trebuie să fie întrunite anumite condiții și anume obligația debitorului să constea în plata unei sume de bani, să fie lichidă și exigibilă. Instanța de apel nu a observat că toate aceste condiții sunt întrunite de obligațiile stabilite în sarcina SC C.B.

SA prin art. 14 al contractului de administrare. În schimb instanța de apel a invocat o decizie pronunțată de către o altă instanță într-o altă speță, ceea ce nu constituie izvor de drept. În concluzie, apreciază că aceste aspecte echivalează cu nemotivarea unei hotărâri judecătorești. Dintr-un alt punct de vedere arată că instanța de apel nu poate reține vinovăția pârâtei, atât timp cât nu a fost făcută dovada faptului că reclamantul ar fi solicitat punerea în executare a Hotărârii comerciale nr. 6157 din 11 mai 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. În ceea ce privește suma acordată de către instanță, susține că în mod nelegal instanța a aplicat rata inflației din noiembrie 2001, dată la care reclamantul a fost revocat din funcție.

Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente : Prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că în raport de criticile formulate, se impune examinarea cererii de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta a pus în discuție motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin trimiterea la art. 261 C. proc. civ., din perspectiva acestei reglementări fiind pusă în valoare prin argumentele prezentate, nemotivarea hotărârii pronunțată de instanța de fond, critică care a fost găsită neîntemeiată de către instanța de apel. Curtea de Apel București, ca instanță de apel a stabilit că sentința de fond nu este susceptibilă de critică în raport de dispozițiile art. 261 C. proc.

civ. Cu referire la invocarea acestui motiv, Înalta Curte reține că argumentația instanței de apel este corectă, în sensul că verificarea îndeplinirii cerinței motivării constă în verificarea existenței, iar nu a fondului motivării. În consecință, critica evocată nu va fi reținută. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta a pus în discuție chestiunea culpei, apreciind că pentru plata cu întârziere este necesară îndeplinirea acestei condiții, în persoana societății pârâte. Critica este nefondată. Prin acțiunea de față se solicită a fi acordate despăgubiri, în sensul aplicării la suma prestabilită a procentelor corespunzătoare indicelui de inflație, cel răspunzător fiind obligat la acoperirea prejudiciului efectiv.

În speța de față, prejudiciul efectiv, în sensul de damnum emergens reprezintă suma de bani care să asigure reparația echitabilă a prejudiciului recunoscut deja printr-o hotărâre irevocabilă. Având în vedere aceste precizări, prin intermediul acțiunii de față nu se solicită daune cu titlu de lucrum cessans,pentru a ne afla în sfera răspunderii delictuale, pentru incidența căreia este necesară existența culpei debitorului. În aceste condiții, susținerile recurentei privind culpa reclamantului, care trebuia să solicite punerea în executare a Sentinței comerciale nr. 6157 din 11 mai 2004, nu pot fi primite, având în vedere faptul că executarea obligațiilor se face de către debitor, ca regulă generală, prin plată, de bunăvoie.

Așa cum a reținut și instanța de apel, un argument în sprijinul acestor afirmații, îl reprezintă dispozițiile art. 371 2 C. proc. civ., care permit creditorului să solicite și actualizarea sumei, chiar în faza executării silite. Critica privind modului de calcul al sumei actualizate și perioada avută în vedere, nu poate fi analizată de către instanța de recurs, întrucât reprezintă o critică de netemeinicie, și nu de nelegalitate, care nu poate face obiect de analiză în această fază procesuală. În raport de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.B. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 510 din 14 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2011