ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 687/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 16 august 2007, reclamanta S.M.D. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8.516,59 dolari S.U.A., creanță încetată plus 817,28 dolari S.U.A. cheltuieli. Prin sentința civilă nr. 14316, pronunțată la data de 18 octombrie 2007, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 1 București și a declinat competența soluționării cauzei comerciale privind pe reclamanta S.M.D.

în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București, în favoarea Curții de Apel București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la data de 5 februarie 2008. La data de 20 martie 2008, pârâta A.V.A.S. București a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar, pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin sentința comercială nr. 92 din 21 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea formulată de reclamanta S.M.D., în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.

București, ca fiind prescrisă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în speța de față, reclamanta a formulat acțiunea în pretenții împotriva A.V.A.S. având în vedere sentința comercială nr. 36/2005 a Curții de Apel București irevocabilă prin decizia comercială nr. 508 din 8 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat că dreptul de a cere executarea silită de către A.V.A.S. în baza contractului de credit din 1993 și contractului de garanție semnat de S.N. este prescris. Petenta a luat cunoștință de decizia nr. 508 din 8 februarie 2006 la data de 13 iulie 2006, dată de la care începe să curgă termenul special de prescripție prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998. Petenta a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. cu acțiunea în pretenții ce formează obiectul prezentei cauze la data de 16 august 2007 cu depășirea termenului de 6 luni respectiv 12 luni, prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.M.D. la data de 3 iunie 2008, motivele de recurs fiind depuse în termen, la data de 10 iulie 2008. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., reclamanta a arătat că hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât simpla existență la dosar a copiei conform cu originalul a deciziei civile nr. 508 din 8 februarie 2006 nu dovedește faptul că reclamanta a luat cunoștință de această deciziei la data de 13 iulie 2006. Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale nr. 92 din 21 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 16525/299/2007 și, pe fond, admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Analizând recursul formulat, prin prisma motivului invocat și în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanța de fond dând o rezolvare corectă și legală excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și făcând o corectă aplicare a O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, „termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul și/sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt”. În speță, actul pe care se întemeiază acțiunea este decizia nr. 508, pronunțată la data de 8 februarie 2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 9315/1/2005, iar reclamanta S.M.D.

a cunoscut acest act la data de 13 iulie 2006, astfel cum rezultă din viza pentru conformitate cu originalul decizie Susținerea recurentei - reclamante, în sensul că simpla existență la dosar a copiei conform cu originalul nu dovedește faptul că reclamanta a luat cunoștință de această decizie la data de 13 iulie 2006, nu poate fi permită, având în vedere faptul că, din moment ce această copie a fost anexată acțiunii formulate și depusă la dosar de însăși reclamanta, este fără putință de tăgadă că o asemenea copie a fost eliberată numai la cererea reclamantei S.M.D. și nu pârâtei A.V.A.S. București, cum pretinde recurenta. Așa fiind, cum acțiunea a fost formulată la data de 16 august 2007, deci cu depășirea termenului prevăzut de textul legal sus-menționat, în mod corect instanța de fond a apreciat că dreptul material la acțiunea al reclamantei este prescris.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta S.M.D. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.M.D. împotriva sentinței comerciale nr. 92 din 21 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2009.