ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 687/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului

1 București la data de 16 august 2007, reclamanta S.M.D. a chemat în judecată

pe pârâta

A.V.A.S.

București,

solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8.516,59 dolari S.U.A., creanță

încetată plus 817,28 dolari S.U.A. cheltuieli.

Prin sentința civilă nr. 14316,

pronunțată la data de 18 octombrie 2007, Judecătoria sectorului 1 București a

admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 1 București și

a declinat competența soluționării cauzei comerciale privind pe reclamanta S.M.D.

în contradictoriu cu pârâta

A.V.A.S.

București, în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la data de 5

februarie 2008.

La data de 20 martie 2008,

pârâta

A.V.A.S.

București a

depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii

prealabile și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar, pe fond

a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința comercială nr.

92 din 21 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea

formulată de reclamanta S.M.D., în contradictoriu cu pârâta

A.V.A.S.

București, ca fiind

prescrisă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în speța de față,

reclamanta a formulat acțiunea în pretenții împotriva A.V.A.S. având în vedere

sentința comercială nr. 36/2005 a Curții de Apel București irevocabilă prin

decizia comercială nr. 508 din 8 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție prin care s-a constatat că dreptul de a cere executarea silită de

către A.V.A.S. în baza contractului de credit din 1993 și contractului de

garanție semnat de S.N. este prescris.

Petenta a luat cunoștință de

decizia nr. 508 din 8 februarie 2006 la data de 13 iulie 2006, dată de la care

începe să curgă termenul special de prescripție prevăzut de art. 49 alin. (1)

din O.U.G. nr. 51/1998.

Petenta a chemat în judecată

pe pârâta A.V.A.S. cu acțiunea în pretenții ce formează obiectul prezentei

cauze la data de 16 august 2007 cu depășirea termenului de 6 luni respectiv 12

luni, prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta S.M.D. la data de 3 iunie 2008, motivele de recurs

fiind depuse în termen, la data de 10 iulie 2008.

În recursul său, întemeiat

în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanta a arătat

că hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii, întrucât simpla existență la dosar a copiei

conform cu originalul a deciziei civile nr. 508 din 8 februarie 2006 nu

dovedește faptul că reclamanta a luat cunoștință de această deciziei la data de

13 iulie 2006.

Concluzionând, a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale nr. 92 din 21 mai 2008,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr.

16525/299/2007 și, pe fond, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivului invocat și în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanța de fond

dând o rezolvare corectă și legală excepției prescripției dreptului material la

acțiune al reclamantei și făcând o corectă aplicare a O.U.G. nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, „termenul de

prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la

data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul și/sau actul pe

care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii

faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt”.

În speță, actul pe care se

întemeiază acțiunea este decizia nr. 508, pronunțată la data de 8 februarie

2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 9315/1/2005,

iar reclamanta S.M.D. a cunoscut acest act la data de 13 iulie 2006, astfel cum

rezultă din viza pentru conformitate cu originalul decizie

Susținerea recurentei -

reclamante, în sensul că simpla existență la dosar a copiei conform cu

originalul nu dovedește faptul că reclamanta a luat cunoștință de această

decizie la data de 13 iulie 2006, nu poate fi permită, având în vedere faptul

că, din moment ce această copie a fost anexată acțiunii formulate și depusă la

dosar de însăși reclamanta, este fără putință de tăgadă că o asemenea copie a

fost eliberată numai la cererea reclamantei S.M.D. și nu pârâtei

A.V.A.S.

București, cum pretinde

recurenta.

Așa fiind, cum acțiunea a

fost formulată la data de 16 august 2007, deci cu depășirea termenului prevăzut

de textul legal sus-menționat, în mod corect instanța de fond a apreciat că

dreptul material la acțiunea al reclamantei este prescris.

Pentru cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de reclamanta S.M.D. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta S.M.D. împotriva sentinței comerciale nr. 92 din 21 mai 2008,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2009.