ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1687/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 februarie 2006 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamantul C.C.F. a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate desființarea de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2768 din 23 decembrie 1999 de B.N.P. Șt.R.O., ca urmare a nerespectării de către pârâtă a pactului comisoriu de ultim grad, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului. Prin cererea reconvențională formulată în cauză la 24 martie 2006, pârâta SC C. SRL a solicitat repunerea părților în situația anterioară și să se constate că reclamantul-pârât nu are nici un drept de proprietate asupra nici unei cote din imobilul situat în București, str. Polonă.

Prin cererea formulată în cauză la 28 martie 2006, reclamantul C.C.F. și-a precizat cererea în sensul chemării în judecată și a pârâtului F.S. Prin cererea formulată în cauză la 23 mai 2006, pârâta-reclamantă SC C. SRL și-a precizat cererea reconvențională, în sensul solicitării dispunerii repunerii părților în situația anterioară, cu consecința restituirii de către reclamantul-pârât a sumei de 280.000 dolari S.U.A. către SC C. SRL și a neacordării nici unei cote din imobilul situat la adresa menționată către acesta, precum și constatarea faptului că reclamantul-pârât nu are nici un drept de proprietate asupra nici unei cote din imobilul respectiv. Prin cererea formulată în cauză la 20 iunie 2006, pârâta-reclamantă SC C. SRL a renunțat la judecata capătului de cerere reconvențională având ca obiect repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea sumei de 280.000 dolari S.U.A.

Prin sentința comercială nr. 5344 pronunțată la 20 iunie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a anulat, ca insuficient timbrată, acțiunea reclamantului-pârât și ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant. Împotriva acestei sentințe reclamantul-pârât a declarat apel și prin decizia comercială nr. 41 pronunțată la 25 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefundat, apelul precum și cererea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei decizii reclamantul-pârât a declarat recurs și prin decizia nr. 3734 pronunțată la 20 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul, a casat decizia recurată și sentința nr. 5344 din 20 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială și a trimis cauza Tribunalului București pentru soluționare în fond.

La rejudecarea cauzei, prin încheierea pronunțată la 08 mai 2008, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, excepția prescripției extinctive, excepția de necompetență funcțională și excepția prematurității formulării acțiunii, ca neîntemeiate. Prin sentința comercială nr. 13040 din 27 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a admis acțiunea reclamantului C.C.F. și a desființat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2768 din 23 decembrie 1999 la B.N.P. Șt.R.O.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că din moment ce sentința comercială nr. 5344 din 20 iunie 2006 a fost atacată doar de către reclamant, sub aspectul soluției pronunțate în ceea ce privește acțiunea principală, și având în vedere considerentele deciziei nr. 3734 din 20 noiembrie 2007, la rejudecarea cauzei a fost învestit doar în privința acțiunii principale, nu și a cererii reconvenționale, soluția de anulare ca netimbrată a acesteia din urmă intrând sub puterea autorității de lucru judecat. Prin contractul de asociere încheiat între pârâtul F.S. și reclamantul C.C.F., autentificat din 07 iulie 1999 de B.N.P. - V.B., părțile s-au asociat pentru construirea unui imobil pe terenul proprietatea pârâtului situat în București, str. Polonă, urmând ca la finalizarea construcției 60 % din aceasta să revină pârâtului și 40 % reclamantului.

Părțile au prevăzut posibilitatea vânzării către terți a construcției și înainte de recepția finală, cu acordul ambelor părți urmând ca prețul să se împartă potrivit procentelor menționate. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 23 decembrie 1999 reclamantul și pârâtul F.S. au vândut pârâtei SC C. SRL terenul și construcția rezultată în urma asocierii pentru un preț de 700.000 dolari S.U.A. Conform contractului prețul urma să fie plătit cel mai târziu până la 31 decembrie 2000, în caz contrar contractul desființându-se de drept, fără somație și punere în întârziere sau alte formalități, mai puțin în cazul în care părțile semnatare conveneau de comun acord și în scris prelungirea termenului de achitare a ratelor de preț.

Termenul de 31 decembrie 2000 nu a fost respectat, societatea pârâtă plătind prețul în mai multe rate și ulterior acestor date, la 14 mai 2001, la 21 mai 200l'și ultima rată la 20 decembrie 2001. Contractul autentificat din 23 decembrie 1999 conține un pact comisoriu de ultim grad pentru situația nerespectării de către societatea pârâtă a obligației de plată a prețului până la 31 decembrie 2000, iar reclamantul a dovedit nerespectarea obligației respective.

Având în vedere că în situația pactului comisoriu de ultim grad instanța nu mai poate analiza oportunitatea desființării contractului părților sau gravitatea încălcării obligațiilor contractuale, ci doar verifică existența pactului și neexecutarea obligației de către debitor, condiții care în cauză, sunt întrunite, ținând cont și de prevederile art. 1020 - art. 1021 C. civ., prima instanță a constatat că a operat desființarea de drept și necondiționată a contractului, de îndată ce a intervenit termenul stabilit de părți. Apărările pârâtelor nu pot fi reținute din moment ce între părți nu s-a încheiat un acord scris prin care să se prevadă prelungirea termenului de achitare a ratelor de preț, singura posibilitate de împiedicare a desființării de drept a contractului.

În același sens instanța de fond a mai avut în vedere că reclamantul s-a retras din societatea pârâtă încă de la data de 16 noiembrie 2000, anterior împlinirii termenului limită de plată, așadar afirmația că indirect ar fi fost de acord cu plățile efectuate de societatea respectivă după 31 decembrie 2000 este lipsită de temei, ca și apărarea referitoare la faptul că reclamantul, prin intermediul SC A.E., asociată la SC C. SRL ar fi fost de acord cu efectuarea plăților de către aceasta și după 31 decembrie 2000, câtă vreme societatea are personalitate juridică și nu se confundă cu persoana fizică acționar. Prin decizia comercială nr. 211 din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții F.S.

și SC C. SRL împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că: În urma casării cu trimitere spre rejudecarea cauzei în primă instanță, dispusă prin decizia nr. 3734 din 20 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, obiectul rejudecării în fond l-a constituit exclusiv acțiunea reclamantului C.C.F., în ceea ce privește solicitarea acestuia de a se constata desființarea de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 23 decembrie 1999 în baza pactului comisoriu de ultim grad inserat în contract.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive pretinsă de apelantul-pârât F.S., aceasta constituie un mijloc de apărare pe care pârâtul îl poate invoca pentru prima oară în apel, fără a putea fi înlăturat ca tardiv, dar sub aspect procedural legal, mai înainte de a fi considerat obiectul unei excepții acesta constituie propriu-zis un motiv de apel, sub acest aspect urmând să fie analizat de către instanță. Executarea față de reclamant a obligațiilor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 23 decembrie 1999 au revenit, într-adevăr, doar în sarcina pârâtei SC C. SRL, iar nu și a pârâtului F.S. Raportul juridic dedus judecății prin cererea de chemare în judecată nu privește însă, doar aspectul executării obligațiilor respective ci constatarea desființării de drept a contractului de vânzare-cumpărare față de incidența pactului comisoriu de gradul IV pe care îl prevede contractul.

Or, în contractul a cărei desființare este vizată prin acțiunea în cauză au calitate de părți, ca vânzător alături de reclamant și pârâtul F.S., astfel că în mod obligatoriu cadrul procesual al judecății sub aspectul părților trebuie să includă toți cocontractanții parte în raportul juridic dedus judecății. Chiar dacă plata prețului până la termenul limită revenea numai pârâtei SC C. SRL, pactul comisoriu de gradul IV a fost prevăzut de cocontractanți să opereze asupra contractului în mod integral. Prin urmare, motivul de apel referitor la lipsa calității procesuale pasive trebuie apreciat ca fiind nefondat.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la pretinsa nepronunțare a primei instanțe asupra excepției lipsei de interes, din cuprinsul considerentelor și dispozitivului încheierii date la termenul din 08 mai 2008 la judecata în primă instanță rezultă că tribunalul s-a pronunțat în mod expres asupra excepției în discuție, în sensul respingerii acesteia, în raport cu motivele reținute. Aspectele invocate în motivele de apel în susținerea excepției lipsei de interes nu au fost menționate în acest scop și la termenul de la 08 mai 2008, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de la acel termen.

Oricum, prin aspectele în discuție apelanții nu au fost în măsură să precizeze de ce reclamantul nu ar justifica prin acțiunea formulată un interes practic, legitim, moral și conform cu ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, în condițiile în care pactul comisoriu este reglementat legal, a fost stipulat în contractul părților, plata prețului nu a intervenit la termenul prevăzut prin voința părților, iar contractului de asociere anterior nu s-a dovedit a-i fi fost înlăturată valabilitatea.

Tribunalul nu a reținut aplicabilitatea în mod direct în raport cu pactul comisoriu de gradul IV a dispozițiilor art. 1020 și 1021 C. civ., ci a avut în vedere că potrivit acestor dispoziții condiția rezolutorie este, în general, subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligația asumată, iar în cazul în care partea în privința căreia nu s-a executat obligația a ales să ceară desființarea contractului, aceasta trebuie cerută în instanță.

Strict în legătură cu pactul comisoriu de ultim grad tribunalul a reținut în mod corect că în cazul acestuia instanța nu mai poate analiza oportunitatea desființării contractului sau gravitatea încălcării obligațiilor asumate, ci verifică doar existența pactului comisoriu și neîndeplinirea obligației, condiții care în cauză s-au probat a fi îndeplinite, operând desființarea de drept și necondiționată a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2768 din 23 decembrie 1999. Nu este fondat nici motivul de apel prin care se susține încheierea între părți a unui acord scris privind prelungirea termenului de achitare a prețului până la 31 decembrie 2001. Un astfel de acord scris nu a intervenit între părțile contractante, chiar dacă nu era necesar în forma autentică.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâții SC C. SRL și F.S., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii. Recurenții-pârâți susțin astfel că, instanța de apel, încălcând dispozițiile Legii nr. 146/1997, greșit a obligat-o pe SC C. SRL la plata taxei de timbru de 5.788 lei și timbru judiciar de 5 lei, aferente pretențiilor din cererea reconvențională, în condițiile în care nu exista un motiv de apel pe această cerere, care fusese anulată de tribunal ca netimbrată, soluție definitivă și irevocabilă.

În ce privește lipsa calității procesuale pasive a recurentului-intimat F.S., arată că această excepție a fost soluționată de instanța de control judiciar cu încălcarea dispozițiilor legale privind răspunderea părților în raportul obligațional, pe de-o parte, iar pe de altă parte, instanța de apel a tratat greșit această excepție ca fiind un motiv de apel, atâta timp cât, este adevărat că raportul juridic dedus judecății îi privește și pe covânzătorii F.S. pârât și pe C.C.F. reclamant și pe pârâta SC C. SRL, dar pactul comisoriu de gradul IV inserat în contract se referea în exclusivitate la executarea obligațiilor de către pârâta cumpărătoare SC C. SRL, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate.

Susțin, de asemenea, că excepția lipsei de interes în promovarea cererii introductive de instanță este nemotivată, deoarece afirmația instanței în sensul că pârâții nu au precizat de ce reclamantul nu justifică un interes practic, legitim, moral și conform cu ordinea de drept și regulile de conviețuire socială nu echivalează cu o motivare. Astfel, la data introducerii acțiunii, contractul supus prezentului proces era deja executat de mai bine de 6 ani, în sensul că F. încasase suma de 280.000 dolari S.U.A. de la pârâta SC C. SRL, or, în această situație intimatul-reclamant nu mai justifica un interes material sau moral în promovarea cererii; cum construcția cu destinație de birouri s-a finalizat, interesul intimatului-reclamant este să redevină proprietar și asupra construcției, în condițiile în care acesta și-a vândut cota înainte de ridicarea construcției pârâtei-recurente SC C. SRL și pentru care C.F.

a și încasat toată suma de 280.000 dolari S.U.A., deci interesul intimatului-reclamant pe lângă faptul că nu mai exista la introducerea cererii este și vădit nelegitim și imoral, contrar regulilor de conviețuire socială și ordinii de drept. Pe fond, recurenții-pârâți susțin în esență că instanța de apel nu și-a motivat soluția și greșit nu a reținut că intimatul-reclamant a cunoscut și a achiesat tacit la prelungirea termenului pentru plata ratelor de preț, a avut acces la toate documentele, inclusiv la înscrisurile aflate la Dosar nr. 5753/3/2008, analizate în dezvoltarea acestui motiv de recurs și care reprezintă o împiedicare a desființării de drept a contractului. Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs în raport de actele dosarului, dispozițiile legale incidente în speță, precum și de hotărârile pronunțate în cauză se constată următoarele: Susținerea recurenților-pârâți potrivit căreia în mod greșit instanța de apel a obligat-o pe SC C. SRL la plata taxei de timbru în sumă de 5788 lei și timbru judiciar în valoare de 4 lei, în condițiile în care nu a existat un motiv de apel sub aspectul soluționării cererii reconvenționale de către tribunal nu poate fi primită atât timp cât cererea de reexaminare formulată de SC C. SRL a fost respinsă ca tardivă, pentru nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997. Referitor la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului F.S.

se constată că această susținere nu este întemeiată, întrucât instanța de apel a apreciat judicios că această excepție nu reprezintă doar un mijloc de apărare, ci chiar un motiv de apel, în contextul în care litigiul având ca obiect desființarea de drept a unui contract este firesc să figureze ca părți procesuale toate părțile din contractul respectiv, cu atât mai mult cu cât pactul comisoriu a fost prevăzut de cocontractanți să opereze asupra contractului în integritatea sa. În consecință, s-a apreciat corect că, fiind parte în contract, recurentul F.S. are calitate procesuală pasivă și în mod întemeiat excepția lipsei calității sale procesuale a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nici excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii introductive nu este întemeiată, de vreme ce pactul comisoriu de gradul IV a fost stipulat în contract prin acordul de voință al tuturor părților, și-a produs efectele când plata prețului nu a intervenit în cadrul termenului prevăzut în contract și, drept urmare, nu rezultă de ce reclamantul nu ar justifica prin acțiunea formulată un interes legitim, moral, conform cu ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, mai ales că valabilitatea contractului de asociere anterior nu s-a dovedit a fi fost înlăturată, așa cum corect a apreciat și instanța de apel.

Pe fondul cauzei, s-a reținut corect că operează pactul comisoriu de ultim grad, fiind îndeplinite condițiile prevăzute în contract în acest sens, atât cu privire la depășirea termenului limită prevăzut pentru plata integrală a prețului, cât și în ce privește inexistența unui acord scris al părților pentru prelungirea termenului de plată de la 31 decembrie 2000 la 31 decembrie 2001. Totodată, se constată că în mod judicios ambele instanțe au menționat că în cazul pactului comisoriu de ultim grad instanța nu mai poate analiza oportunitatea desființării contractului sau gravitatea încălcării obligațiilor asumate, fiind chemată doar la a verifica existența pactului comisoriu și neîndeplinirea obligației și, cum în cauză aceste condiții au fost îndeplinite, a operat desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2768 din 23 decembrie 1999. Astfel fiind, reținându-se că susținerile recurenților-pârâți sunt neîntemeiate, că aceștia nu au formulat nicio critică de natură să conducă la modificarea deciziei curții de apel, în condițiile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., se va respinge recursul pârâților SC C. SRL București și F.S., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții SC C. SRL București și F.S. împotriva deciziei comerciale nr. 211 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.