ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1687/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1687/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23

februarie 2006 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamantul

C.C.F. a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. SRL, solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se constate desființarea de drept a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2768 din 23 decembrie 1999 de B.N.P. Șt.R.O., ca urmare a

nerespectării de către pârâtă a pactului comisoriu de ultim grad, cu consecința

repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului.

Prin cererea reconvențională

formulată în cauză la 24 martie 2006, pârâta SC C. SRL a solicitat repunerea

părților în situația anterioară și să se constate că reclamantul-pârât nu are

nici un drept de proprietate asupra nici unei cote din imobilul situat în

București, str. Polonă.

Prin cererea

formulată în cauză la 28 martie 2006, reclamantul C.C.F. și-a precizat cererea

în sensul chemării în judecată și a pârâtului F.S.

Prin cererea

formulată în cauză la 23 mai 2006, pârâta-reclamantă SC C. SRL și-a precizat

cererea reconvențională, în sensul solicitării dispunerii repunerii părților în

situația anterioară, cu consecința restituirii de către reclamantul-pârât a

sumei de 280.000 dolari S.U.A. către SC C. SRL și a neacordării nici unei cote

din imobilul situat la adresa menționată către acesta, precum și constatarea

faptului că reclamantul-pârât nu are nici un drept de proprietate asupra nici

unei cote din imobilul respectiv.

Prin cererea

formulată în cauză la 20 iunie 2006, pârâta-reclamantă SC C. SRL a renunțat la

judecata capătului de cerere reconvențională având ca obiect repunerea părților

în situația anterioară, respectiv restituirea sumei de 280.000 dolari S.U.A.

Prin sentința

comercială nr. 5344 pronunțată la 20 iunie 2006, Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, a anulat, ca insuficient timbrată, acțiunea

reclamantului-pârât și ca netimbrată cererea reconvențională formulată de

pârâtul-reclamant.

Împotriva acestei

sentințe reclamantul-pârât a declarat apel și prin decizia comercială nr. 41

pronunțată la 25 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a respins, ca nefundat, apelul precum și cererea intimaților

privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

decizii reclamantul-pârât a declarat recurs și prin decizia nr. 3734 pronunțată

la 20 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

admis recursul, a casat decizia recurată și sentința nr. 5344 din 20 iunie 2006

a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială și a trimis cauza

Tribunalului București pentru soluționare în fond.

La rejudecarea

cauzei, prin încheierea pronunțată la 08 mai 2008, Tribunalul București, secția

a Vl-a comercială, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepția

lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, excepția

prescripției extinctive, excepția de necompetență funcțională și excepția

prematurității formulării acțiunii, ca neîntemeiate.

Prin sentința

comercială nr. 13040 din 27 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a Vl-a

comercială, a admis acțiunea reclamantului C.C.F. și a desființat contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2768 din 23 decembrie 1999 la B.N.P.

Șt.R.O.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că din moment ce sentința

comercială nr. 5344 din 20 iunie 2006 a fost atacată doar de către reclamant,

sub aspectul soluției pronunțate în ceea ce privește acțiunea principală, și

având în vedere considerentele deciziei nr. 3734 din 20 noiembrie 2007, la

rejudecarea cauzei a fost învestit doar în privința acțiunii principale, nu și

a cererii reconvenționale, soluția de anulare ca netimbrată a acesteia din urmă

intrând sub puterea autorității de lucru judecat. Prin contractul de asociere

încheiat între pârâtul F.S. și reclamantul C.C.F., autentificat din 07 iulie

1999 de B.N.P. - V.B., părțile s-au asociat pentru construirea unui imobil pe

terenul proprietatea pârâtului situat în București, str. Polonă, urmând ca la

finalizarea construcției 60 % din aceasta să revină pârâtului și 40 % reclamantului.

Părțile au prevăzut

posibilitatea vânzării către terți a construcției și înainte de recepția

finală, cu acordul ambelor părți urmând ca prețul să se împartă potrivit

procentelor menționate. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din

23 decembrie 1999 reclamantul și pârâtul F.S. au vândut pârâtei SC C. SRL

terenul și construcția rezultată în urma asocierii pentru un preț de 700.000

dolari S.U.A. Conform contractului prețul urma să fie plătit cel mai târziu

până la 31 decembrie 2000, în caz contrar contractul desființându-se de drept,

fără somație și punere în întârziere sau alte formalități, mai puțin în cazul

în care părțile semnatare conveneau de comun acord și în scris prelungirea

termenului de achitare a ratelor de preț.

Termenul de 31 decembrie

2000 nu a fost respectat, societatea pârâtă plătind prețul în mai multe rate și

ulterior acestor date, la 14 mai 2001, la 21 mai 200l'și ultima rată la 20

decembrie 2001.

Contractul

autentificat din 23 decembrie 1999 conține un pact comisoriu de ultim grad

pentru situația nerespectării de către societatea pârâtă a obligației de plată

a prețului până la 31 decembrie 2000, iar reclamantul a dovedit nerespectarea

obligației respective.

Având în vedere că în

situația pactului comisoriu de ultim grad instanța nu mai poate analiza

oportunitatea desființării contractului părților sau gravitatea încălcării

obligațiilor contractuale, ci doar verifică existența pactului și neexecutarea

obligației de către debitor, condiții care în cauză, sunt întrunite, ținând cont

și de prevederile art. 1020 - art. 1021 C. civ., prima instanță a constatat că

a operat desființarea de drept și necondiționată a contractului, de îndată ce a

intervenit termenul stabilit de părți. Apărările pârâtelor nu pot fi reținute

din moment ce între părți nu s-a încheiat un acord scris prin care să se

prevadă prelungirea termenului de achitare a ratelor de preț, singura

posibilitate de împiedicare a desființării de drept a contractului.

În același sens

instanța de fond a mai avut în vedere că reclamantul s-a retras din societatea

pârâtă încă de la data de 16 noiembrie 2000, anterior împlinirii termenului

limită de plată, așadar afirmația că indirect ar fi fost de acord cu plățile

efectuate de societatea respectivă după 31 decembrie 2000 este lipsită de

temei, ca și apărarea referitoare la faptul că reclamantul, prin intermediul SC

A.E., asociată la SC C. SRL ar fi fost de acord cu efectuarea plăților de către

aceasta și după 31 decembrie 2000, câtă vreme societatea are personalitate

juridică și nu se confundă cu persoana fizică acționar.

Prin decizia

comercială nr. 211 din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții F.S. și SC C.

SRL împotriva sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că:

În urma casării cu

trimitere spre rejudecarea cauzei în primă instanță, dispusă prin decizia nr. 3734

din 20 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, obiectul rejudecării în fond l-a constituit exclusiv acțiunea

reclamantului C.C.F., în ceea ce privește solicitarea acestuia de a se constata

desființarea de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 23

decembrie 1999 în baza pactului comisoriu de ultim grad inserat în contract.

În ceea ce privește

lipsa calității procesuale pasive pretinsă de apelantul-pârât F.S., aceasta

constituie un mijloc de apărare pe care pârâtul îl poate invoca pentru prima

oară în apel, fără a putea fi înlăturat ca tardiv, dar sub aspect procedural

legal, mai înainte de a fi considerat obiectul unei excepții acesta constituie

propriu-zis un motiv de apel, sub acest aspect urmând să fie analizat de către

instanță.

Executarea față de

reclamant a obligațiilor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 23 decembrie 1999 au revenit, într-adevăr, doar în sarcina

pârâtei SC C. SRL, iar nu și a pârâtului F.S. Raportul juridic dedus judecății

prin cererea de chemare în judecată nu privește însă, doar aspectul executării

obligațiilor respective ci constatarea desființării de drept a contractului de

vânzare-cumpărare față de incidența pactului comisoriu de gradul IV pe care îl

prevede contractul.

Or, în contractul a

cărei desființare este vizată prin acțiunea în cauză au calitate de părți, ca

vânzător alături de reclamant și pârâtul F.S., astfel că în mod obligatoriu

cadrul procesual al judecății sub aspectul părților trebuie să includă toți

cocontractanții parte în raportul juridic dedus judecății. Chiar dacă plata

prețului până la termenul limită revenea numai pârâtei SC C. SRL, pactul

comisoriu de gradul IV a fost prevăzut de cocontractanți să opereze asupra

contractului în mod integral.

Prin urmare, motivul

de apel referitor la lipsa calității procesuale pasive trebuie apreciat ca

fiind nefondat.

În ceea ce privește

motivul de apel referitor la pretinsa nepronunțare a primei instanțe asupra

excepției lipsei de interes, din cuprinsul considerentelor și dispozitivului

încheierii date la termenul din 08 mai 2008 la judecata în primă instanță

rezultă că tribunalul s-a pronunțat în mod expres asupra excepției în discuție,

în sensul respingerii acesteia, în raport cu motivele reținute.

Aspectele invocate în

motivele de apel în susținerea excepției lipsei de interes nu au fost

menționate în acest scop și la termenul de la 08 mai 2008, astfel cum rezultă

din cuprinsul încheierii de la acel termen. Oricum, prin aspectele în discuție

apelanții nu au fost în măsură să precizeze de ce reclamantul nu ar justifica

prin acțiunea formulată un interes practic, legitim, moral și conform cu

ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, în condițiile în care

pactul comisoriu este reglementat legal, a fost stipulat în contractul

părților, plata prețului nu a intervenit la termenul prevăzut prin voința

părților, iar contractului de asociere anterior nu s-a dovedit a-i fi fost

înlăturată valabilitatea.

Tribunalul nu a

reținut aplicabilitatea în mod direct în raport cu pactul comisoriu de gradul

IV a dispozițiilor art. 1020 și 1021 C. civ., ci a avut în vedere că potrivit

acestor dispoziții condiția rezolutorie este, în general, subînțeleasă

întotdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una dintre părți nu

își îndeplinește obligația asumată, iar în cazul în care partea în privința

căreia nu s-a executat obligația a ales să ceară desființarea contractului,

aceasta trebuie cerută în instanță. Strict în legătură cu pactul comisoriu de

ultim grad tribunalul a reținut în mod corect că în cazul acestuia instanța nu

mai poate analiza oportunitatea desființării contractului sau gravitatea

încălcării obligațiilor asumate, ci verifică doar existența pactului comisoriu

și neîndeplinirea obligației, condiții care în cauză s-au probat a fi

îndeplinite, operând desființarea de drept și necondiționată a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2768 din 23 decembrie 1999.

Nu este fondat nici

motivul de apel prin care se susține încheierea între părți a unui acord scris

privind prelungirea termenului de achitare a prețului până la 31 decembrie

chiar dacă nu era necesar în forma autentică.

Împotriva deciziei

curții de apel au declarat recurs pârâții SC C. SRL și F.S., întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și respingerea

acțiunii.

Recurenții-pârâți

susțin astfel că, instanța de apel, încălcând dispozițiile Legii nr. 146/1997,

greșit a obligat-o pe SC C. SRL la plata taxei de timbru de 5.788 lei și timbru

judiciar de 5 lei, aferente pretențiilor din cererea reconvențională, în

condițiile în care nu exista un motiv de apel pe această cerere, care fusese

anulată de tribunal ca netimbrată, soluție definitivă și irevocabilă.

În ce privește lipsa

calității procesuale pasive a recurentului-intimat F.S., arată că această

excepție a fost soluționată de instanța de control judiciar cu încălcarea

dispozițiilor legale privind răspunderea părților în raportul obligațional, pe

de-o parte, iar pe de altă parte, instanța de apel a tratat greșit această

excepție ca fiind un motiv de apel, atâta timp cât, este adevărat că raportul

juridic dedus judecății îi privește și pe covânzătorii F.S. pârât și pe C.C.F.

reclamant și pe pârâta SC C. SRL, dar pactul comisoriu de gradul IV inserat în

contract se referea în exclusivitate la executarea obligațiilor de către pârâta

cumpărătoare SC C. SRL, motiv pentru care solicită admiterea excepției

invocate.

Susțin, de asemenea,

că excepția lipsei de interes în promovarea cererii introductive de instanță

este nemotivată, deoarece afirmația instanței în sensul că pârâții nu au

precizat de ce reclamantul nu justifică un interes practic, legitim, moral și

conform cu ordinea de drept și regulile de conviețuire socială nu echivalează

cu o motivare.

Astfel, la data

introducerii acțiunii, contractul supus prezentului proces era deja executat de

mai bine de 6 ani, în sensul că F. încasase suma de 280.000 dolari S.U.A. de la

pârâta SC C. SRL, or, în această situație intimatul-reclamant nu mai justifica

un interes material sau moral în promovarea cererii; cum construcția cu

destinație de birouri s-a finalizat, interesul intimatului-reclamant este să

redevină proprietar și asupra construcției, în condițiile în care acesta și-a

vândut cota înainte de ridicarea construcției pârâtei-recurente SC C. SRL și

pentru care C.F. a și încasat toată suma de 280.000 dolari S.U.A., deci

interesul intimatului-reclamant pe lângă faptul că nu mai exista la

introducerea cererii este și vădit nelegitim și imoral, contrar regulilor de

conviețuire socială și ordinii de drept.

Pe fond,

recurenții-pârâți susțin în esență că instanța de apel nu și-a motivat soluția

și greșit nu a reținut că intimatul-reclamant a cunoscut și a achiesat tacit la

prelungirea termenului pentru plata ratelor de preț, a avut acces la toate

documentele, inclusiv la înscrisurile aflate la Dosar nr. 5753/3/2008, analizate

în dezvoltarea acestui motiv de recurs și care reprezintă o împiedicare a

desființării de drept a contractului.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

motivelor de recurs în raport de actele dosarului, dispozițiile legale

incidente în speță, precum și de hotărârile pronunțate în cauză se constată

următoarele:

Susținerea

recurenților-pârâți potrivit căreia în mod greșit instanța de apel a obligat-o

pe SC C. SRL la plata taxei de timbru în sumă de 5788 lei și timbru judiciar în

valoare de 4 lei, în condițiile în care nu a existat un motiv de apel sub

aspectul soluționării cererii reconvenționale de către tribunal nu poate fi

primită atât timp cât cererea de reexaminare formulată de SC C. SRL a fost

respinsă ca tardivă, pentru nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile art.

18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Referitor la greșita

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului F.S.

se constată că această susținere nu este întemeiată, întrucât instanța de apel

a apreciat judicios că această excepție nu reprezintă doar un mijloc de

apărare, ci chiar un motiv de apel, în contextul în care litigiul având ca

obiect desființarea de drept a unui contract este firesc să figureze ca părți

procesuale toate părțile din contractul respectiv, cu atât mai mult cu cât

pactul comisoriu a fost prevăzut de cocontractanți să opereze asupra

contractului în integritatea sa. În consecință, s-a apreciat corect că, fiind

parte în contract, recurentul F.S. are calitate procesuală pasivă și în mod întemeiat

excepția lipsei calității sale procesuale a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nici excepția lipsei

de interes a reclamantului în promovarea cererii introductive nu este

întemeiată, de vreme ce pactul comisoriu de gradul IV a fost stipulat în

contract prin acordul de voință al tuturor părților, și-a produs efectele când

plata prețului nu a intervenit în cadrul termenului prevăzut în contract și,

drept urmare, nu rezultă de ce reclamantul nu ar justifica prin acțiunea

formulată un interes legitim, moral, conform cu ordinea de drept și regulile de

conviețuire socială, mai ales că valabilitatea contractului de asociere

anterior nu s-a dovedit a fi fost înlăturată, așa cum corect a apreciat și

instanța de apel.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut corect că operează pactul comisoriu de ultim grad, fiind îndeplinite

condițiile prevăzute în contract în acest sens, atât cu privire la depășirea

termenului limită prevăzut pentru plata integrală a prețului, cât și în ce

privește inexistența unui acord scris al părților pentru prelungirea termenului

de plată de la 31 decembrie 2000 la 31 decembrie 2001.

Totodată, se constată

că în mod judicios ambele instanțe au menționat că în cazul pactului comisoriu

de ultim grad instanța nu mai poate analiza oportunitatea desființării contractului

sau gravitatea încălcării obligațiilor asumate, fiind chemată doar la a

verifica existența pactului comisoriu și neîndeplinirea obligației și, cum în

cauză aceste condiții au fost îndeplinite, a operat desființarea contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2768 din 23 decembrie 1999.

Astfel fiind,

reținându-se că susținerile recurenților-pârâți sunt neîntemeiate, că aceștia

nu au formulat nicio critică de natură să conducă la modificarea deciziei

curții de apel, în condițiile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art.

304 pct. 1-9 C. proc. civ., se va respinge recursul pârâților SC C. SRL

București și F.S., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâții SC C. SRL București și F.S. împotriva deciziei comerciale nr.

211 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2010.