ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2181/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 34.350 dolari S.U.A. echivalentul a 102.018 ron, reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective, sumă ce reprezintă contravaloarea garanției de participare la licitația din data de 22 februarie 2006, invocând îmbogățirea fără just temei. Prin sentința comercială nr. 6193 din 9 mai 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 45 din O.G.

nr. 51/1998. Prin sentința nr. 166 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta A.V.A.S. București și s-a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari. Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a analizat cu prioritate excepția necompetenței materiale invocată de reclamantă, reținând că prezenta cerere de chemare în judecată își are originea în procedura execuțională întreprinsă de pârâta A.V.A.S. în vederea valorificării unei creanțe neperformante, considerând pe deplin aplicabile dispozițiile art. 44 – art. 45 din O.G. nr. 51/1998 privind competența materială și teritorială în primă instanță a Curții de Apel București.

Pârâta A.V.A.S. București a susținut excepția prescipției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare. În conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) din O.G. nr. 51/1998, termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască actul sau faptul pe care se întemeiază acțiunea. În acest context, instanța de control judiciar a apreciat că faptul reținerii garanției de participare la licitație și motivația măsurii reținerii, au fost cunoscute de către reclamantă la data de 14 mai 2007, dată față de care acțiunea în pretenții de față trebuia exercitată în termenul de 6 luni prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.G.

nr. 51/1998, termen care s-ar fi împlinit la 14 noiembrie 2007. Astfel, instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantei expediată prin poștă la data de 23 ianuarie 2008 a fost formulată la mai mult de două luni de la împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.G. nr. 51/1998. În termen legal, reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari a declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 166 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, criticând hotărârea recurată pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În completarea și dezvoltarea motivelor de recurs depuse la dosar, recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3, criticând sentința atacată ca fiind pronunțată de către o instanță necompetentă material, respectiv Curtea de Apel București. În ceea ce privește critica adusă sub aspectul prevederilor art. 304. pct. 9 C. proc. civ., reclamanta consideră că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 44 și ale art. 49 din O.G. nr. 51/1998, precizând, totodată, că din eroare în declararea recursului a fost invocată aplicarea greșită a art. 45 din textul de lege menționat. În acest context, recurenta – reclamantă a susținut, în esență, că pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 44 din O.G.

nr. 51/1998 era necesar ca licitația la care a participat să aibă ca obiect valorificarea unor creanțe neperformante preluate la datoria publică, iar nu - ca în speța de față – valorificarea unor creanțe de drept comun împotriva unei companii naționale, sens în care recurenta consideră că litigiul putea fi soluționat doar pe calea dreptului comun, cu aplicarea normelor de competență materială conform art. 2 C. proc. civ. De asemenea, în opinia recurentei-reclamante, termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 49 din O.G. nr 51/1998 se aplică numai litigiilor care se soluționează după procedura prevăzută de art. 44 din actul normativ menționat, fapt pentru care litigiul de față ar fi supus regulilor de drept comun, termenul de prescripție extinctivă fiind cel de drept comun, respectiv termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile Decretului nr. 167/1959.

În subsidiar, prin concluziile scrise depuse prin serviciul registratură, la data de 27 aprilie 2010 reclamanta a solicitat repunerea în termenul de prescripție prevăzut de art. 49 din O.G. nr 51/1998, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București. În apărare, intimata pârâtă A.V.A.S. București a formulat întâmpinare și ulterior concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, subliniind faptul că regulile de competență instituite de dispozițiile art. 44 și art. 45 din O.G. nr 51/1998 sunt reglementări de natură specială, fiind norme de strictă interpretare, obligatorii pentru toți subiecții de drept, inclusiv pentru instanța de judecată, iar în ceea ce privește termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S., acesta este cel prevăzut de art. 49 din O.G.

nr 51/1998, respectiv termenul de 6 luni. Față de acest ultim aspect, în opinia intimatei-pârâte acțiunea promovată de reclamantă este prescrisă, întrucât calculând termenul de la momentul comunicării decăderii din drepturi și al reținerii garanției (14 mai 2007) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată (23 ianuarie 2008), dreptul la acțiune era prescris. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. Legea aplicabilă creanțelor preluate de A.V.A.S., atât în ceea ce privește procedura de recuperare, cât și în ceea ce privește judecarea cauzelor care au ca obiect drepturi și obligații privind creanțele cesionate este O.G.

nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, modificată și completată, act normativ special, derogatoriu de drept comun. În conformitate cu dispozițiile art. 44 din O.G. nr. 51/1998 „litigiile în legătură cu activele statului, în care A.V.A.S. este parte, se soluționează cu respectarea prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispozițiile Codului de procedură civilă”, iar potrivit prevederilor art. 45 din actul normativ „cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele statului preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii prevăzuți de art. 38, sunt de competența curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului”.

În acest context, având în vedere faptul că în cauza de față A.V.A.S. are calitatea de pârât, iar sediul său este în București, este evidentă competența de soluționare în favoarea Curții de Apel de la sediul acestei instituții, respectiv Curte de Apel București. Potrivit textului de lege susmenționat, prin sintagma cereri de orice natură, legiuitorul a avut în vedere nu numai litigiile patrimoniale propriu-zise (pretenții), ci și orice alte cereri de chemare în judecată, cu condiția ca acestea să privească drepturi și obligații în legătură cu activele statului, inclusiv contestații la executare în care se contestă executarea silită efectuată de executorii A.V.A.S.

sau acțiuni ce au legătură cu executarea silită declanșată de această instituție, fie că acestea se referă la obligații principale, rezultate din creanța cesionată, sau la accesoriile acesteia (care însoțesc obligația principală și care nu pot fi despărțite de acestea), ori la proceduri de executare a activelor preluate sau de contestare a legalității lor. În cauză, se reține că garanția de participare a cărei contravaloare este solicitată de reclamantă prin acțiune, a fost achitată în cadrul licitației desfășurate de A.V.A.S. în conformitate cu prevederile O.G. nr. 51/1998, reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari adjudecând anumite active aparținând debitorului CNMPN R. Baia Mare. Deoarece prevederile O.G.

nr. 51/1998, cu modificările și completările ulterioare, au caracter special în raport de dispozițiile similare ale normei comune în materie procedurală, respectiv Codul de procedură civilă, acestea derogă de la cele din urmă și potrivit principiului specialia generalibus derogant, se bucură de prioritate în aplicare. Legiuitorul a stabilit prin norma specială o competență teritorială exclusivă și excepțională, de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga, motiv pentru care critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3 este nefondată. Față de considerentele expuse anterior se constată că soluția instanței de apel este perfect legală și sub aspectul criticilor formulate în temeiul art. 304 pct. 9 în ceea ce privește interpretarea și aplicare corectă a dispozițiilor art. 44 – art. 45 din O.G.

nr. 51/1998. De asemenea, în aceste condiții sunt aplicabile și dispozițiile art. 49 din din O.U.G. nr. 51/1998 potrivit cărora „termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt”. Termenul de prescripție prevăzut de acest text legal se aplică tuturor acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. și întemeiate pe prevederile O.U.G. nr. 51/1998, astfel că în mod judicios instanța de apel a aplicat legea, critica recurentei ivocată în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 în ceeea ce privește aplicarea greșită a prevederilor art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998 referitoare la prescripția extincivă fiind total nefondată. Astfel, instanța de control judiciar în mod corect a apreciat că la data introducerii cererii de chemare în judecată, dreptul la acțiune al recurentei era prescris, întrucât de la momentul reținerii garanției de participare la licitație și motivația măsurii reținerii cunoscute de reclamantă la 14 mai 2007 (dată față de care acțiunea în pretenții trebuia exercitată în termenul de 6 luni) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la 23 ianuarie 2010, au trecut mai mult de două luni de la împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998. Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, recursul reclamantei este nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins, menținându-se hotărârea instanței de apel, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari împotriva sentinței comerciale nr. 166 din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.