ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2181/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie

2008 pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari

a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie

obligată pârâta la plata sumei de 34.350 dolari S.U.A. echivalentul a

102.018 ron, reactualizată cu indicele de inflație la data

plății efective, sumă ce reprezintă contravaloarea

garanției de participare la licitația din data de 22 februarie 2006,

invocând îmbogățirea fără just temei.

Prin sentința comercială nr.

6193 din 9 mai 2008 Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis excepția necompetenței sale materiale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București, reținând aplicabilitatea dispozițiilor

art. 45 din O.G. nr. 51/1998.

Prin sentința nr. 166 din 20

noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, s-a admis excepția prescripției dreptului la

acțiune invocată de pârâta A.V.A.S. București și s-a respins

ca prescrisă cererea formulată de reclamanta SC M.D.M.V. SRL

Voluntari.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de apel a analizat cu prioritate excepția

necompetenței materiale invocată de reclamantă, reținând

că prezenta cerere de chemare în judecată își are originea în

procedura execuțională întreprinsă de pârâta A.V.A.S. în vederea

valorificării unei creanțe neperformante, considerând pe deplin

aplicabile dispozițiile art. 44 – art. 45 din O.G. nr. 51/1998 privind

competența materială și teritorială în primă

instanță a Curții de Apel București.

Pârâta A.V.A.S. București a

susținut excepția prescipției dreptului material la

acțiune, invocată prin întâmpinare.

În conformitate cu prevederile art. 49

alin. (1) din O.G. nr. 51/1998, termenul de prescripție a acțiunilor

îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut

sau trebuia să se cunoască actul sau faptul pe care se

întemeiază acțiunea.

În acest context, instanța de

control judiciar a apreciat că faptul reținerii garanției de

participare la licitație și motivația măsurii

reținerii, au fost cunoscute de către reclamantă la data de 14

mai 2007, dată față de care acțiunea în pretenții de

față trebuia exercitată în termenul de 6 luni prevăzut de art.

49 alin. (1) din O.G. nr. 51/1998, termen care s-ar fi împlinit la 14 noiembrie

2007.

Astfel, instanța de apel a

reținut că acțiunea reclamantei expediată prin

poștă la data de 23 ianuarie 2008 a fost formulată la mai mult

de două luni de la împlinirea termenului de prescripție prevăzut

de art. 49 alin. (1) din O.G. nr. 51/1998.

În termen legal, reclamanta SC

M.D.M.V. SRL Voluntari a declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr.

166 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, solicitând admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare Tribunalului București, criticând hotărârea recurată

pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În completarea și dezvoltarea

motivelor de recurs depuse la dosar, recurenta a invocat și motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 3, criticând sentința atacată

ca fiind pronunțată de către o instanță

necompetentă material, respectiv Curtea de Apel București.

În ceea ce privește critica

adusă sub aspectul prevederilor art. 304. pct. 9 C. proc. civ., reclamanta

consideră că hotărârea pronunțată de instanța de

apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 44

și ale art. 49 din O.G. nr. 51/1998, precizând, totodată, că din

eroare în declararea recursului a fost invocată aplicarea

greșită a art. 45 din textul de lege menționat.

În acest context, recurenta –

reclamantă a susținut, în esență, că pentru a fi

aplicabile dispozițiile art. 44 din O.G. nr. 51/1998 era necesar ca

licitația la care a participat să aibă ca obiect valorificarea

unor creanțe neperformante preluate la datoria publică, iar nu - ca

în speța de față – valorificarea unor creanțe de drept

comun împotriva unei companii naționale, sens în care recurenta

consideră că litigiul putea fi soluționat doar pe calea

dreptului comun, cu aplicarea normelor de competență materială

conform art. 2 C. proc. civ.

De asemenea, în opinia

recurentei-reclamante, termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art.

49 din O.G. nr 51/1998 se aplică numai litigiilor care se

soluționează după procedura prevăzută de art. 44 din

actul normativ menționat, fapt pentru care litigiul de față ar

fi supus regulilor de drept comun, termenul de prescripție extinctivă

fiind cel de drept comun, respectiv termenul de 3 ani prevăzut de

dispozițiile Decretului nr. 167/1959.

În subsidiar, prin concluziile

scrise depuse prin serviciul registratură, la data de 27 aprilie 2010

reclamanta a solicitat repunerea în termenul de prescripție prevăzut

de art. 49 din O.G. nr 51/1998, casarea sentinței și trimiterea

cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

În apărare, intimata

pârâtă A.V.A.S. București a formulat întâmpinare și ulterior

concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

subliniind faptul că regulile de competență instituite de

dispozițiile art. 44 și art. 45 din O.G. nr 51/1998 sunt

reglementări de natură specială, fiind norme de strictă

interpretare, obligatorii pentru toți subiecții de drept, inclusiv

pentru instanța de judecată, iar în ceea ce privește termenul de

prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S., acesta este

cel prevăzut de art. 49 din O.G. nr 51/1998, respectiv termenul de 6 luni.

Față de acest ultim

aspect, în opinia intimatei-pârâte acțiunea promovată de

reclamantă este prescrisă, întrucât calculând termenul de la momentul

comunicării decăderii din drepturi și al reținerii garanției

(14 mai 2007) și până la data introducerii cererii de chemare în

judecată (23 ianuarie 2008), dreptul la acțiune era prescris.

Analizând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă se

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

urmează.

Legea aplicabilă

creanțelor preluate de A.V.A.S., atât în ceea ce privește procedura

de recuperare, cât și în ceea ce privește judecarea cauzelor care au

ca obiect drepturi și obligații privind creanțele cesionate este

O.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului,

republicată, modificată și completată, act normativ

special, derogatoriu de drept comun.

În conformitate cu dispozițiile

art. 44 din O.G. nr. 51/1998 „litigiile în legătură cu activele

statului, în care A.V.A.S. este parte, se soluționează cu respectarea

prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispozițiile

Codului de procedură civilă”, iar potrivit prevederilor art. 45 din

actul normativ „cererile de orice natură privind drepturile și

obligațiile în legătură cu activele statului preluate de A.V.A.S.,

inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor

fizice și juridice, altele decât debitorii prevăzuți de art. 38,

sunt de competența curții de apel în a cărei rază

teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului”.

În acest context, având în vedere

faptul că în cauza de față A.V.A.S. are calitatea de pârât, iar

sediul său este în București, este evidentă competența de

soluționare în favoarea Curții de Apel de la sediul acestei

instituții, respectiv Curte de Apel București.

Potrivit textului de lege

susmenționat, prin sintagma cereri de orice natură, legiuitorul a

avut în vedere nu numai litigiile patrimoniale propriu-zise (pretenții),

ci și orice alte cereri de chemare în judecată, cu condiția ca

acestea să privească drepturi și obligații în

legătură cu activele statului, inclusiv contestații la executare

în care se contestă executarea silită efectuată de executorii A.V.A.S.

sau acțiuni ce au legătură cu executarea silită

declanșată de această instituție, fie că acestea se

referă la obligații principale, rezultate din creanța

cesionată, sau la accesoriile acesteia (care însoțesc obligația

principală și care nu pot fi despărțite de acestea), ori la

proceduri de executare a activelor preluate sau de contestare a

legalității lor.

În cauză, se reține

că garanția de participare a cărei contravaloare este

solicitată de reclamantă prin acțiune, a fost achitată în

cadrul licitației desfășurate de A.V.A.S. în conformitate cu

prevederile O.G. nr. 51/1998, reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari adjudecând

anumite active aparținând debitorului CNMPN R. Baia Mare.

Deoarece prevederile O.G. nr. 51/1998,

cu modificările și completările ulterioare, au caracter special

în raport de dispozițiile similare ale normei comune în materie

procedurală, respectiv Codul de procedură civilă, acestea

derogă de la cele din urmă și potrivit principiului specialia

generalibus derogant, se bucură de prioritate în aplicare.

Legiuitorul a stabilit prin norma

specială o competență teritorială exclusivă și

excepțională, de la care nici părțile și nici

instanța nu pot deroga, motiv pentru care critica recurentei

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3 este nefondată.

Față de considerentele

expuse anterior se constată că soluția instanței de apel este

perfect legală și sub aspectul criticilor formulate în temeiul art. 304

pct. 9 în ceea ce privește interpretarea și aplicare corectă a

dispozițiilor art. 44 – art. 45 din O.G. nr. 51/1998.

De asemenea, în aceste condiții

sunt aplicabile și dispozițiile art. 49 din din O.U.G. nr. 51/1998

potrivit cărora „termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate

împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia

să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază

acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau

încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt”.

Termenul de prescripție

prevăzut de acest text legal se aplică tuturor acțiunilor

îndreptate împotriva A.V.A.S. și întemeiate pe prevederile O.U.G. nr. 51/1998,

astfel că în mod judicios instanța de apel a aplicat legea, critica

recurentei ivocată în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 în ceeea

ce privește aplicarea greșită a prevederilor art. 49 din O.U.G. nr.

51/1998 referitoare la prescripția extincivă fiind total

nefondată.

Astfel, instanța de control

judiciar în mod corect a apreciat că la data introducerii cererii de

chemare în judecată, dreptul la acțiune al recurentei era prescris,

întrucât de la momentul reținerii garanției de participare la

licitație și motivația măsurii reținerii cunoscute de

reclamantă la 14 mai 2007 (dată față de care acțiunea

în pretenții trebuia exercitată în termenul de 6 luni) și

până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv

la 23 ianuarie 2010, au trecut mai mult de două luni de la împlinirea

termenului de prescripție prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr.

51/1998.

Pentru toate argumentele de fapt

și de drept care preced, recursul reclamantei este nefondat și în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins,

menținându-se hotărârea instanței de apel, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC M.D.M.V. SRL Voluntari împotriva sentinței comerciale nr. 166

din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.