ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2396/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1939 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C. SA împotriva pârâtei A.V.A.S. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București cu nr. 8175 din 1 aprilie 2005, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 740.079.858 lei (ROL), cu titlu de debit principal și la plata sumei de 225.776.846 lei (ROL) cu titlu de dobândă legală aferentă, cu cheltuieli de judecată în sumă de 31.082.335 lei (ROL).

Cererea a fost motivată în sensul că este beneficiara a 40 % din valoarea încasată de către pârâtă cu titlu de contravaloare acțiuni, sumă care se lasă gratuit la dispoziția societății, dar din care nu a primit decât suma de 314.068.642 lei cu O.P. nr. 3150 din 9 iulie 2003. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 55/1996, H.G. nr. 100/1996, O.U.G. nr. 59/1997, O.U.G. nr. 88/1997. Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția necompetenței materiale și excepția prescripției extinctive. Prin sentința civilă nr. 5599 din 2 iunie 2005, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției extinctive invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins cererea ca prescrisă. Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 497 din 24 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 29333/3/2005. Prin decizia comercială nr. 2473 din 21 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 29333/3/2005, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei Curții de Apel București, decizie care a fost modificată în tot în sensul admiterii apelului și desființării sentinței pronunțate de Tribunalul București, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dosarul a fost trimis spre rejudecare Tribunalului București, secția a VI-a comercială și a fost înregistrat cu numărul 3402/3/2007. La termenul din data de 12 noiembrie 2007 pârâta a depus o completare la întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. A susținut că art. 8 din Legea nr. 55/1995, care conferea facilitatea invocată de reclamantă, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 59/1997, astfel că referirea din O.U.G. nr. 88/1997 la sistemul de facilități prevăzut de Legea nr. 55/1995 nu poate avea în vedere decât forma în care se găsea această lege la momentul intrării în vigoare a ordonanței, și din care art. 8 fusese abrogat. În apărare, reclamanta a precizat că pârâta i-a virat o parte din suma datorată, situație care reiese și din protocolul nr. 201/II încheiat la data de 4 iunie 2003 și a invocat prevederile Legii nr. 551/1995 și ale art. 4 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 59/1997. Tribunalul a reținut că reclamanta a indicat ca temei al acțiunii prevederile art. 8 din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare (M. Of. nr. 122/19.06.1995). Conform acestui text de lege, „(1) Din sumele cuvenite F.P.S. pentru acțiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziția societății comerciale privatizate, o cotă de până la 60 % pentru stingerea datoriilor înregistrate în contabilitatea respectivei societăți comerciale până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția debitelor restante din aplicarea unor sancțiuni contractuale sau legale. Sumele rămase după achitarea datoriilor vor fi folosite exclusiv pentru realizarea de investiții productive.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și societăților comerciale privatizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar numai pentru acele rate de rambursare a creditului acordat prin contractul încheiat cu Fondul Proprietății de Stat, care devin exigibile după această dată”. De asemenea, a mai invocat și dispozițiile H.G. nr. 100/1996. S-a arătat că SC C. SA a fost privatizată în baza contractelor de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 444 din 16 mai 1996, nr. 445 din 16 mai 1996, nr. 446 din 16 mai 1996, nr. 472 din 27 mai 1996, nr. 473 din 27 mai 1996 și nr. 521 din 29 mai 1996. Prin O.U.G. nr. 37/1997 a fost modificat art. 8 alin. (1) – (3) din Legea nr. 55/1995 în sensul indicării destinației sumelor care se lasă cu titlu gratuit la dispoziția societății comerciale privatizate.

O.U.G. nr. 59/1997 privind destinația sumelor încasate de F.P.S. în cadrul procesului de privatizare a societăților comerciale la care statul este acționar (M. Of. nr. 267/6.10.1997) prin dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) a abrogat expres art. 8 din Legea nr. 55/1995 astfel cum a fost modificat. O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale (M. Of. nr. 381/29.12.1997) a abrogat, prin art. 44, Legea nr. 55/1995, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 36 alin. (2) din O.U.G.

nr. 88/1997, „Sistemul de facilități privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziția societăților comerciale privatizate, potrivit Legii nr. 55/1995, cu modificările ulterioare, inclusiv sistemul de virare la bugetul de stat, la Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului și la bugetele locale, potrivit ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 15/1997 și nr. 59/1997, se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”. S-a menționat că textul art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 este aplicabil unei alte ipoteze decât cea din cazul de față, având în vedere procedurile de privatizare aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Interpretând modificările legislative, instanța a considerat că deși Legea nr. 55/1995 a fost abrogată expres prin O.U.G. nr. 88/1997, totuși, prin prevederile art. 36 alin. (2), legiuitorul a ales să confere ultraactivitate legii vechi în materia sistemului de facilități privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziția societăților privatizate. Legea nr. 51/1995 urma însă să se aplice în continuare, în temeiul dispozițiilor tranzitorii ale O.U.G. nr. 88/1997, în forma în care ea era în vigoare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 88/1997. Cu alte cuvinte, O.U.G. nr. 88/1997 nu putea avea în vedere decât Legea nr. 55/1995, în forma în care aceasta se găsea la momentul intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 88/1997. Or, art. 8 din Legea nr. 55/1995 fusese abrogat în mod expres prin O.U.G. nr. 59/1997, ceea ce înseamnă că O.U.G. nr. 88/1997 nu a putut avea în vedere acest articol. S-a arătat că nu poate fi primită susținerea reclamantei dedusă din aplicarea art. 4 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 59/1997. Art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/1997 are în vedere ipoteza, distinctă de cea supusă analizei din cauza de față, în care procedura de privatizare fusese deja demarată la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/1997 (M. Of. nr. 267/6.101997), însă nu fusese finalizată până la acest moment. În această situație, legiuitorul a preferat să acorde ultraactivitate legii vechi. Alin. (2) al art. 4 din O.U.G.

nr. 59/1997 are în vedere cealaltă ipoteză, în care contractele de vânzare - cumpărare fuseseră deja încheiate la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/1997. În această ipoteză, O.U.G. nr. 59/1997 se aplică doar pentru viitor, stabilind regimul juridic al sumelor aferente ratelor din contractele de privatizare care ar fi urmat să devină exigibile după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 59/1997. S-a concluzionat că este exclusă de la aplicare prevederea cuprinsă la art. 8 din Legea nr. 55/1995, pe care chiar art. 5 din O.U.G. nr. 59/1997 a abrogat-o, astfel că pretențiile reclamantei nu sunt întemeiate. Împotriva sentinței comerciale nr. 1939 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat apel în termen legal reclamanta SC C. SA Aceasta a criticat-o pentru motivul că prima instanță a interpretat greșit legea.

Astfel, a susținut că nu a fost abrogat textul de lege prin care se lăsa cu titlu gratuit 40 % din suma încasată la dispoziția societății comerciale privatizate, și în cazul de față, contractele au fost încheiate în anul 1996, în baza Legii nr. 55/1995. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 436 din 6 octombrie 2008, a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta A.V.A.S. să plătească reclamantei 105.414,85 lei facilități bănești și 22.577,68 lei dobândă legală. Ulterior, prin încheierea din 7 octombrie, instanța, din oficiu, a îndreptat eroarea materială din dispozitivul deciziei în sensul că suma corectă reprezentând facilități bănești este de 74.007,98 lei și nu 105.414,85 lei, cum din eroare s-a consemnat.

Instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta a încheiat contractele de privatizare în anul 1996 când erau în vigoare dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 55/1995 care recunoșteau dreptul societății privatizate de a i se lăsa, cu titlu gratuit, o cotă din sumele cuvenite F.P.S. pentru acțiunile vândute, iar obligația de plată a sumelor potrivit acestor dispoziții a devenit exigibilă la data de 10 aprilie 2003 când a fost achitată ultima rată din prețul acțiunilor. Abrogarea ulterioară a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 55/1995 prin O.U.G. nr. 59/1997 nu poate afecta dreptul născut și câștigat anterior al reclamantei întrucât legea civilă dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta A.V.A.S. solicitând admiterea recursului său și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei. În motivarea recursului său recurenta critică decizia atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. După ce recurenta – pârâtă face o trecere în revistă a actelor normative succesive care, în opinia ei, se aplică prezentei cauze, ajunge la concluzia că la data scadenței ratelor din perioada august 1996 – iunie 2000 nu mai exista temei legal pentru acordarea sumelor cu titlu gratuit, legiuitorul abrogând expres textul în baza cărora se acordau.

Recurenta susține că analizând în timp evoluția cadrului legal, actul normativ subsecvent, incident în cauză, îl constituie O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale [(în mod expres prevederile art. 44 alin. (1)] și, prin urmare, trimiterea la art. 8 din Legea nr. 55/1995 ca sursă a sistemului de facilități nu poate fi luată în considerare. Cum intimata – reclamantă a încheiat contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni în anul 1996 iar dispoziția cu privire la aplicabilitatea facilităților și asupra ratelor devenite exigibile ulterior a Legii nr. 55/1995 a fost abrogată și nu se regăsește în normele tranzitorii conținute de art. 4 din O.U.G. nr. 59/1997 și art. 36 din O.U.G.

nr. 88/1997, rezultă că instanța de apel a soluționat cauza cu aplicarea greșită a legii. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat întrucât instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, în raport de succesiunea lor în timp și momentul nașterii dreptului reclamantei – intimate la restituirea unei părți din prețul acțiunilor achitat în procesul de privatizare al societății intimate. Astfel, s-a reținut în mod corect că, întrucât contractele de privatizare prin vânzarea – cumpărarea de acțiuni s-au încheiat toate în 1996, drepturilor și obligațiilor părților născute din aceste contracte li se aplică prevederile Legii nr. 55/1995 sub imperiul căreia s-au născut, inclusiv prevederile art. 8 privind acordarea unor facilități ce se plăteau societății cu o destinație reglementată.

Abrogarea ulterioară a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 55/1995 prin O.U.G. nr. 59/1997 nu poate afecta dreptul născut și câștigat anterior al reclamantei, în temeiul prevederilor legale în vigoare la data privatizării societății comerciale și conform principiului aplicării în timp a legii civile „tempus regit actum” și că, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României și a art. 1 C. civ., legea civilă dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă. Din acest punct de vedere nu are relevanță împrejurarea că unele drepturi și obligații, stabilite de lege sub imperiul căreia s-a încheiat contractul, s-au exercitat sau au devenit exigibile pe parcursul executării succesive a contractului, sub imperiul unei legi noi care a abrogat-o pe cea veche.

De altfel, este relevant sub aspectul poziției pârâtei și temeiniciei criticilor acesteia prin prezentul recurs faptul că prin protocolul nr. 201/II din 4 iunie 2003, încheiat între părți, recurenta – pârâtă A.V.A.S. a acceptat plata unei părți din suma reprezentând facilități acordate reclamantei în temeiul acelorași prevederi legale despre care, susține, inclusiv în recurs, că nu sunt aplicabile în cauză. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 436 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2009.