ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2396/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

1939 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanta SC C. SA împotriva pârâtei A.V.A.S.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Sectorului 1 București cu nr. 8175 din 1 aprilie 2005, reclamanta SC C. SA a

chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. solicitând obligarea acesteia la plata

sumei de 740.079.858 lei (ROL), cu titlu de debit principal și la plata sumei

de 225.776.846 lei (ROL) cu titlu de dobândă legală aferentă, cu cheltuieli de

judecată în sumă de 31.082.335 lei (ROL). Cererea a fost motivată în sensul că

este beneficiara a 40 % din valoarea încasată de către pârâtă cu titlu de

contravaloare acțiuni, sumă care se lasă gratuit la dispoziția societății, dar

din care nu a primit decât suma de 314.068.642 lei cu O.P. nr. 3150 din 9 iulie

O.U.G. nr. 59/1997, O.U.G. nr. 88/1997.

Prin întâmpinare pârâta a

invocat excepția necompetenței materiale și excepția prescripției extinctive.

Prin sentința civilă nr. 5599

din 2 iunie 2005, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția

necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a admis excepția prescripției extinctive invocată de pârâtă

prin întâmpinare și a respins cererea ca prescrisă.

Apelul formulat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 497 din 24

octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 29333/3/2005.

Prin decizia comercială nr. 2473

din 21 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul

nr. 29333/3/2005, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva

deciziei Curții de Apel București, decizie care a fost modificată în tot în

sensul admiterii apelului și desființării sentinței pronunțate de Tribunalul

București, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dosarul a fost trimis spre

rejudecare Tribunalului București, secția a VI-a comercială și a fost

înregistrat cu numărul 3402/3/2007.

La termenul din data de 12

noiembrie 2007 pârâta a depus o completare la întâmpinare prin care a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată. A susținut că art. 8 din Legea nr. 55/1995,

care conferea facilitatea invocată de reclamantă, a fost abrogat prin O.U.G. nr.

59/1997, astfel că referirea din O.U.G. nr. 88/1997 la sistemul de facilități

prevăzut de Legea nr. 55/1995 nu poate avea în vedere decât forma în care se

găsea această lege la momentul intrării în vigoare a ordonanței, și din care art.

8 fusese abrogat.

În apărare, reclamanta a

precizat că pârâta i-a virat o parte din suma datorată, situație care reiese și

din protocolul nr. 201/II încheiat la data de 4 iunie 2003 și a invocat

prevederile Legii nr. 551/1995 și ale art. 4 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 59/1997.

Tribunalul a reținut că

reclamanta a indicat ca temei al acțiunii prevederile art. 8 din Legea nr. 55/1995

pentru accelerarea procesului de privatizare (M. Of. nr. 122/19.06.1995).

Conform acestui text de lege, „(1) Din sumele cuvenite F.P.S. pentru acțiunile

vândute se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziția societății comerciale

privatizate, o cotă de până la 60 % pentru stingerea datoriilor înregistrate în

contabilitatea respectivei societăți comerciale până la data intrării în

vigoare a prezentei legi, cu excepția debitelor restante din aplicarea unor

sancțiuni contractuale sau legale. Sumele rămase după achitarea datoriilor vor

fi folosite exclusiv pentru realizarea de investiții productive. (2) Prevederile

alin. (1) se aplică și societăților comerciale privatizate până la data

intrării în vigoare a prezentei legi, dar numai pentru acele rate de rambursare

a creditului acordat prin contractul încheiat cu Fondul Proprietății de Stat,

care devin exigibile după această dată”.

De asemenea, a mai invocat

și dispozițiile H.G. nr. 100/1996.

S-a arătat că SC C. SA a

fost privatizată în baza contractelor de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 444

din 16 mai 1996, nr. 445 din 16 mai 1996, nr. 446 din 16 mai 1996, nr. 472 din 27

mai 1996, nr. 473 din 27 mai 1996 și nr. 521 din 29 mai 1996.

Prin O.U.G. nr. 37/1997 a

fost modificat art. 8 alin. (1) – (3) din Legea nr. 55/1995 în sensul indicării

destinației sumelor care se lasă cu titlu gratuit la dispoziția societății

comerciale privatizate.

O.U.G. nr. 59/1997 privind

destinația sumelor încasate de F.P.S. în cadrul procesului de privatizare a

societăților comerciale la care statul este acționar (M. Of. nr. 267/6.10.1997)

prin dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) a abrogat expres art. 8 din Legea nr.

55/1995 astfel cum a fost modificat.

O.U.G. nr. 88/1997 privind

privatizarea societăților comerciale (M. Of. nr. 381/29.12.1997) a abrogat,

prin art. 44, Legea nr. 55/1995, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 36 alin. (2)

din O.U.G. nr. 88/1997, „Sistemul de facilități privind sumele care se lasă cu

titlu gratuit la dispoziția societăților comerciale privatizate, potrivit Legii

nr. 55/1995, cu modificările ulterioare, inclusiv sistemul de virare la bugetul

de stat, la Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului și la

bugetele locale, potrivit ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 15/1997 și

nr. 59/1997, se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până la

data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

S-a menționat că textul art.

36 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 este aplicabil unei alte ipoteze decât cea

din cazul de față, având în vedere procedurile de privatizare aflate în curs de

derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Interpretând modificările

legislative, instanța a considerat că deși Legea nr. 55/1995 a fost abrogată

expres prin O.U.G. nr. 88/1997, totuși, prin prevederile art. 36 alin. (2),

legiuitorul a ales să confere ultraactivitate legii vechi în materia sistemului

de facilități privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziția

societăților privatizate. Legea nr. 51/1995 urma însă să se aplice în

continuare, în temeiul dispozițiilor tranzitorii ale O.U.G. nr. 88/1997, în

forma în care ea era în vigoare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 88/1997.

Cu alte cuvinte, O.U.G. nr. 88/1997 nu putea avea în vedere decât Legea nr. 55/1995,

în forma în care aceasta se găsea la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 88/1997.

Or, art. 8 din Legea nr. 55/1995 fusese abrogat în mod expres prin O.U.G. nr. 59/1997,

ceea ce înseamnă că O.U.G. nr. 88/1997 nu a putut avea în vedere acest articol.

S-a arătat că nu poate fi

primită susținerea reclamantei dedusă din aplicarea art. 4 alin. (1) și (2) din

O.U.G. nr. 59/1997.

Art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr.

59/1997 are în vedere ipoteza, distinctă de cea supusă analizei din cauza de

față, în care procedura de privatizare fusese deja demarată la momentul

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/1997 (M. Of. nr. 267/6.101997), însă nu

fusese finalizată până la acest moment. În această situație, legiuitorul a

preferat să acorde ultraactivitate legii vechi.

Alin. (2) al art. 4 din

O.U.G. nr. 59/1997 are în vedere cealaltă ipoteză, în care contractele de

vânzare - cumpărare fuseseră deja încheiate la momentul intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 59/1997. În această ipoteză, O.U.G. nr. 59/1997 se aplică doar

pentru viitor, stabilind regimul juridic al sumelor aferente ratelor din

contractele de privatizare care ar fi urmat să devină exigibile după intrarea

în vigoare a O.U.G. nr. 59/1997.

S-a concluzionat că este

exclusă de la aplicare prevederea cuprinsă la art. 8 din Legea nr. 55/1995, pe

care chiar art. 5 din O.U.G. nr. 59/1997 a abrogat-o, astfel că pretențiile

reclamantei nu sunt întemeiate.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 1939 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a declarat apel în termen legal reclamanta SC C. SA

Aceasta a criticat-o pentru

motivul că prima instanță a interpretat greșit legea. Astfel, a susținut că nu

a fost abrogat textul de lege prin care se lăsa cu titlu gratuit 40 % din suma

încasată la dispoziția societății comerciale privatizate, și în cazul de față,

contractele au fost încheiate în anul 1996, în baza Legii nr. 55/1995.

Curtea de Apel București,

prin decizia nr. 436 din 6 octombrie 2008, a admis apelul reclamantei și a

schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat

pârâta A.V.A.S. să plătească reclamantei 105.414,85 lei facilități bănești și

22.577,68 lei dobândă legală. Ulterior, prin încheierea din 7 octombrie,

instanța, din oficiu, a îndreptat eroarea materială din dispozitivul deciziei

în sensul că suma corectă reprezentând facilități bănești este de 74.007,98 lei

și nu 105.414,85 lei, cum din eroare s-a consemnat.

Instanța de apel a reținut,

în esență, că reclamanta a încheiat contractele de privatizare în anul 1996

când erau în vigoare dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 55/1995 care

recunoșteau dreptul societății privatizate de a i se lăsa, cu titlu gratuit, o

cotă din sumele cuvenite F.P.S. pentru acțiunile vândute, iar obligația de

plată a sumelor potrivit acestor dispoziții a devenit exigibilă la data de 10

aprilie 2003 când a fost achitată ultima rată din prețul acțiunilor. Abrogarea

ulterioară a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 55/1995 prin O.U.G. nr. 59/1997

nu poate afecta dreptul născut și câștigat anterior al reclamantei întrucât

legea civilă dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, pârâta A.V.A.S. solicitând admiterea recursului său

și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei.

În motivarea recursului său

recurenta critică decizia atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., respectiv hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii.

După ce recurenta – pârâtă

face o trecere în revistă a actelor normative succesive care, în opinia ei, se

aplică prezentei cauze, ajunge la concluzia că la data scadenței ratelor din

perioada august 1996 – iunie 2000 nu mai exista temei legal pentru acordarea

sumelor cu titlu gratuit, legiuitorul abrogând expres textul în baza cărora se

acordau. Recurenta susține că analizând în timp evoluția cadrului legal, actul

normativ subsecvent, incident în cauză, îl constituie O.U.G. nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale [(în mod expres prevederile art. 44

alin. (1)] și, prin urmare, trimiterea la art. 8 din Legea nr. 55/1995 ca sursă

a sistemului de facilități nu poate fi luată în considerare. Cum intimata –

reclamantă a încheiat contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni în anul

1996 iar dispoziția cu privire la aplicabilitatea facilităților și asupra

ratelor devenite exigibile ulterior a Legii nr. 55/1995 a fost abrogată și nu

se regăsește în normele tranzitorii conținute de art. 4 din O.U.G. nr. 59/1997

și art. 36 din O.U.G. nr. 88/1997, rezultă că instanța de apel a soluționat

cauza cu aplicarea greșită a legii.

Examinând recursul prin

prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat

întrucât instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a

prevederilor legale incidente în cauză, în raport de succesiunea lor în timp și

momentul nașterii dreptului reclamantei – intimate la restituirea unei părți

din prețul acțiunilor achitat în procesul de privatizare al societății

intimate.

Astfel, s-a reținut în mod

corect că, întrucât contractele de privatizare prin vânzarea – cumpărarea de

acțiuni s-au încheiat toate în 1996, drepturilor și obligațiilor părților

născute din aceste contracte li se aplică prevederile Legii nr. 55/1995 sub imperiul

căreia s-au născut, inclusiv prevederile art. 8 privind acordarea unor

facilități ce se plăteau societății cu o destinație reglementată. Abrogarea

ulterioară a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 55/1995 prin O.U.G. nr. 59/1997

nu poate afecta dreptul născut și câștigat anterior al reclamantei, în temeiul

prevederilor legale în vigoare la data privatizării societății comerciale și

conform principiului aplicării în timp a legii civile „tempus regit actum” și

că, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României și a art. 1 C. civ.,

legea civilă dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă. Din

acest punct de vedere nu are relevanță împrejurarea că unele drepturi și

obligații, stabilite de lege sub imperiul căreia s-a încheiat contractul, s-au

exercitat sau au devenit exigibile pe parcursul executării succesive a

contractului, sub imperiul unei legi noi care a abrogat-o pe cea veche.

De altfel, este relevant sub

aspectul poziției pârâtei și temeiniciei criticilor acesteia prin prezentul

recurs faptul că prin protocolul nr. 201/II din 4 iunie 2003, încheiat între

părți, recurenta – pârâtă A.V.A.S. a acceptat plata unei părți din suma

reprezentând facilități acordate reclamantei în temeiul acelorași prevederi

legale despre care, susține, inclusiv în recurs, că nu sunt aplicabile în

cauză.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 436 din 6

octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

14 octombrie 2009.