ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5438/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 iunie 2003, reclamanta SC C. SA București, sucursala B.F., a chemat în judecată pârâta, SC A. SA București, pentru obligarea la plata sumei de 310.979.951 lei, contravaloarea lucrărilor de construcții efectuate și materialele incluse în lucrări la fabrica pârâtei, jud. Suceava. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 1554 din 2 februarie 2004 a respins excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantei și a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință. Prin apelul declarat împotriva sentinței menționate, reclamanta SC C. SA București a susținut că sucursala B.F.

are personalitate juridică fiind înregistrată în registrul persoanelor juridice și conform H.C.A., sucursalele au primit împuternicire să stea în nume propriu în judecată în litigii de valoare sub 500 milioane lei. Ca urmare, a cerut respingerea excepției lipsei capacității de exercițiu și de folosință, care se dobândesc în același moment și, în fond, admiterea acțiunii și plata materialelor aprovizionate pentru efectuarea lucrărilor și a manoperei. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 736 din 8 decembrie 2004 a admis apelul reclamantei, a anulat sentința instanței de fond și a reținut cauza pe rejudecarea fondului. A fost admisă cererea de intervenție formulată de SC C. SA București, în interesul reclamantei apelante.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 116 din 9 februarie 2005 a admis excepția prescripției extinctive invocată din oficiu și a respins acțiunea ca prescrisă. Instanța a reținut că reclamanta are capacitate juridică, având capacitate de folosință și de exercițiu, astfel că, sub acest aspect, hotărârea instanței de fond este nelegală, reținând că, potrivit art. 23 din Legea nr. 26/1990, sucursalele sunt supuse înregistrării la R.C. și dobândesc capacitate de exercițiu și de folosință. Din oficiu, instanța a pus în discuția părților excepția de prescripție. Sub acest aspect s-a reținut că acțiunea constructorului este prescrisă, fiind depășit termenul de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958, termen care, potrivit art. 7 alin. (2), începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.

S-a reținut că raporturile contractuale nu au fost încheiate sub forma unui înscris, pentru a avea o dată certă privind începerea cursului prescripției. S-a apreciat de către instanță că, în această situație, prescripția începe să curgă de la data facturilor cu care s-au achiziționat materialele necesare executării lucrărilor. Cum aceste facturi erau din lunile februarie-martie 2000, cererea de chemare în judecată din 17 iunie 2003 a fost reținută ca tardivă, fiind depășit termenul legal de prescripție. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, susținând că respingerea acțiunii ca prescrisă este nelegală, întrucât lucrările de construcții au fost executate, fapt necontestat de beneficiară, însă nu au fost recepționate din culpa acesteia, iar termenul de prescripție nu începe să curgă de la data facturilor de aprovizionare cu materiale de construcții.

Recursul este întemeiat și urmează să fie admis pentru următoarele motive: Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că suma pretinsă, de 310.979.951 lei, reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcții montaj, (manoperă și materiale) executate de reclamantă în beneficiul pârâtei, la F.A.M.A. din localitatea Toșorog, jud. Suceava. Se reține că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 7 alin. (2) din decretul nr. 167/1958, respectiv începerea curgerii termenului. Este de reținut că, în cazul lucrărilor de construcții-montaj, constructorul este îndreptățit la plata prețului lucrărilor executate, numai după recepționarea acestora. Ca urmare, prescripția de 3 ani începe să curgă de la data procesului verbal de recepție.

Întrucât în cauză, lucrările nu au fost recepționate, termenul de prescripție nu a început să curgă, astfel că hotărârea de respingere a acțiunii ca prescrisă este criticabilă. Hotărârile la fond și apel fiind pronunțate numai pe excepții, fără a se intra în cercetarea fondului, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cauza să fie trimisă spre soluționare instanței de fond, Tribunalului București, pentru stabilirea, inclusiv prin expertiza tehnică și contabilă, a situației lucrărilor executate și a valorii acestora. Așa fiind, recursul fiind întemeiat, deciziile Curții de Apel București nr. 736 din 8 decembrie 2004 și nr. 116 din 9 februarie 2005, urmează să fie casate și prin admiterea apelului reclamantei, sentința Tribunalului București, secția a VI-a comercială, nr. 1554 din 2 februarie 2004 să fie desființată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe de fond pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C. SA București. Casează deciziile nr. 116 din 9 februarie 2005 a Curții de Apel București și decizia nr. 736 din 8 decembrie 2004 ale aceleiași instanțe. Admite și apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 1554 din 2 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o desființează și trimite cauza Tribunalului București, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2005.