ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5438/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5438/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 20 iunie
2003, reclamanta SC C. SA București, sucursala B.F., a chemat în judecată
pârâta, SC A. SA București, pentru obligarea la plata sumei de 310.979.951 lei,
contravaloarea lucrărilor de construcții efectuate și materialele incluse în lucrări
la fabrica pârâtei, jud. Suceava.
Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
prin sentința nr. 1554 din 2 februarie 2004 a respins excepția lipsei
capacității de exercițiu a reclamantei și a respins acțiunea reclamantei ca
fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
Prin apelul declarat împotriva
sentinței menționate, reclamanta SC C. SA București a susținut că sucursala B.F.
are personalitate juridică fiind înregistrată în registrul persoanelor juridice
și conform H.C.A., sucursalele au primit împuternicire să stea în nume propriu
în judecată în litigii de valoare sub 500 milioane lei.
Ca urmare, a cerut respingerea
excepției lipsei capacității de exercițiu și de folosință, care se dobândesc în
același moment și, în fond, admiterea acțiunii și plata materialelor
aprovizionate pentru efectuarea lucrărilor și a manoperei.
Curtea de Apel București, secția a VI-a
comercială, prin decizia nr. 736 din 8 decembrie 2004 a admis apelul
reclamantei, a anulat sentința instanței de fond și a reținut cauza pe
rejudecarea fondului. A fost admisă cererea de intervenție formulată de SC C.
SA București, în interesul reclamantei apelante.
În rejudecare, Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 116 din 9 februarie 2005
a admis excepția prescripției extinctive invocată din oficiu și a respins
acțiunea ca prescrisă.
Instanța a reținut că reclamanta are
capacitate juridică, având capacitate de folosință și de exercițiu, astfel că,
sub acest aspect, hotărârea instanței de fond este nelegală, reținând că,
potrivit art. 23 din Legea nr. 26/1990, sucursalele sunt supuse înregistrării
la R.C. și dobândesc capacitate de exercițiu și de folosință.
Din oficiu, instanța a pus în
discuția părților excepția de prescripție.
Sub acest aspect s-a reținut că
acțiunea constructorului este prescrisă, fiind depășit termenul de 3 ani
prevăzut de decretul nr. 167/1958, termen care, potrivit art. 7 alin. (2),
începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.
S-a reținut că raporturile
contractuale nu au fost încheiate sub forma unui înscris, pentru a avea o dată
certă privind începerea cursului prescripției.
S-a apreciat de către instanță că,
în această situație, prescripția începe să curgă de la data facturilor cu care
s-au achiziționat materialele necesare executării lucrărilor.
Cum aceste facturi erau din lunile
februarie-martie 2000, cererea de chemare în judecată din 17 iunie 2003 a fost
reținută ca tardivă, fiind depășit termenul legal de prescripție.
Împotriva acestei decizii, reclamanta
a declarat recurs, susținând că respingerea acțiunii ca prescrisă este
nelegală, întrucât lucrările de construcții au fost executate, fapt necontestat
de beneficiară, însă nu au fost recepționate din culpa acesteia, iar termenul
de prescripție nu începe să curgă de la data facturilor de aprovizionare cu
materiale de construcții.
Recursul este întemeiat și urmează
să fie admis pentru următoarele motive:
Din verificarea actelor și
lucrărilor dosarului rezultă că suma pretinsă, de 310.979.951 lei, reprezintă
contravaloarea lucrărilor de construcții montaj, (manoperă și materiale)
executate de reclamantă în beneficiul pârâtei, la F.A.M.A. din localitatea
Toșorog, jud. Suceava.
Se reține că instanța de apel a
făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 7 alin. (2) din decretul nr.
167/1958, respectiv începerea curgerii termenului. Este de reținut că, în cazul
lucrărilor de construcții-montaj, constructorul este îndreptățit la plata
prețului lucrărilor executate, numai după recepționarea acestora.
Ca urmare, prescripția de 3 ani
începe să curgă de la data procesului verbal de recepție.
Întrucât în cauză, lucrările nu au
fost recepționate, termenul de prescripție nu a început să curgă, astfel că
hotărârea de respingere a acțiunii ca prescrisă este criticabilă.
Hotărârile la fond și apel fiind
pronunțate numai pe excepții, fără a se intra în cercetarea fondului, urmează
ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cauza să fie trimisă spre
soluționare instanței de fond, Tribunalului București, pentru stabilirea,
inclusiv prin expertiza tehnică și contabilă, a situației lucrărilor executate
și a valorii acestora.
Așa fiind, recursul fiind întemeiat,
deciziile Curții de Apel București nr. 736 din 8 decembrie 2004 și nr. 116 din
9 februarie 2005, urmează să fie casate și prin admiterea apelului reclamantei,
sentința Tribunalului București, secția a VI-a comercială, nr. 1554 din 2
februarie 2004 să fie desființată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe de
fond pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC C. SA București.
Casează deciziile nr. 116 din 9
februarie 2005 a Curții de Apel București și decizia nr. 736 din 8 decembrie
2004 ale aceleiași instanțe.
Admite și apelul aceleiași părți împotriva
sentinței nr. 1554 din 2 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a
comercială, pe care o desființează și trimite cauza Tribunalului București,
spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 15 noiembrie 2005.