ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1310/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată în data de 13 aprilie 2004 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pe pârâtul A.D. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei de 458.483,42 dolari SUA cu titlu de daune-interese datorate ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 17 din 20 aprilie 2000, daune constând din 58.973,42 dolari SUA, dobânda contractuală aferentă ratelor 1 și 2 și 399.510 dolari SUA penalități de întârziere calculată pentru neachitarea la scadență a ratelor 1 și 2. Prin sentința comercială nr. 423, pronunțată la 26 ianuarie 2005, în dosarul nr. 4986/2004, Tribunalul București, secția comercială, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea reclamantei, ca prescrisă.

Prin decizia comercială nr. 670, pronunțată la 19 septembrie 2005, în dosarul nr. 863/2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre soluționare la aceeași instanță, hotărâre menținută prin decizia nr. 2002 din 1 iunie 2006, în dosarul nr. 240/1/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Prin sentința comercială nr. 13208, pronunțată la 3 decembrie 2008, în dosarul nr. 40709/3/2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, a obligat pârâtul la plata sumei de 458.483,42 dolari SUA, reprezentând 58.975,42 dolari SUA dobânzi aferente ratelor 1 - 2 și 399.510 dolari SUA penalități aferente ratelor 1 - 2, a respins celelalte pretenții ca neîntemeiate și a obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință comercială, tribunalul a reținut că la 20 aprilie 2000 între F.P.S. (în prezent A.V.A.S.), în calitate de vânzător, și pârâtul A.D., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 17, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui număr de 1.442.716 acțiuni reprezentând 69,968 % din capitalul social al SC I. SA Oradea, contra unui preț de 1.000.000 dolari SUA. Pârâtul a achitat avansul de 300.000 dolari SUA și s-a obligat să plătească restul de 700.000 dolari SUA în 3 rate, prima scadență la 30 iunie 2001 în cuantum de 230.000 dolari SUA, a doua la 30 iunie 2002 în cuantum de 230.000 dolari SUA și a treia la 30 aprilie 2003 în valoare de 240.000 dolari SUA.

Prin clauza 5.4 din contract s-a stipulat pactul comisoriu de gradul IV în sensul desființării contractului dacă cumpărătorul nu achită la scadență două rate succesive. Pârâtul nu a plătit ratele 1 și 2 astfel că A.V.A.S. a invocat pactul comisoriu de gradul IV, la data de 15 octombrie 2002, data reînscrierii A.P.A.P.S. ca acționar fiind desființat contractul nr. 17 din 20 aprilie 2000. Penalitățile au fost calculate până la 15 octombrie 2008, data desființării convenției. Referitor la celelalte pretenții solicitate de reclamantă, aceasta a solicitat efectuarea unei expertize, în condițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, iar în raport cu aceasta și-a precizat acțiunea la termenul din 14 martie 2008, în raport cu prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., solicitând, pe lângă suma de 458.483,42 dolari SUA și obligarea pârâtului la plata sumei de 243.242 lei, reprezentând prejudiciul suferit de A.V.A.S. pe perioada de valabilitate a contractului ca urmare a înstrăinării activelor de către societate, cât și la plata sumei de 3.600.907 lei reprezentând valoarea prejudiciului suferit de A.V.A.S. ca urmare a deprecierii valorii acțiunilor vândute cumpărătorului. În raport cu aceste din urmă pretenții nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale deoarece înstrăinările de active au fost aprobate de adunarea generală a acționarilor și au avut ca scop acoperirea datoriilor societății conform suplimentului la raportul de expertiză.

S-a reținut, totodată, că nu sunt întrunite cerințele impuse pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului nici referitor la diminuarea valorii acțiunilor în condițiile în care A.V.A.S. nu a probat, conform art. 1169 C. civ., legătura de cauzalitate dintre prejudiciul pretins și fapta ilicită a pârâtului corespunzătoare neîndeplinirii obligațiilor sale contractuale. Împotriva acestei sentințe comerciale au declarat apel atât reclamanta A.V.A.S. cât și pârâtul A.D. Prin decizia comercială nr. 275 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel București a anulat ca netimbrat apelul formulat de pârâtul A.D. și a respins, ca nefondat apelul formulat de reclamanta A.V.A.S. București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut cu privire la apelul formulat de pârât că acesta nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, potrivit legii, pentru judecata cererii formulate, aplicând dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995. În privind apelului formulat de reclamantă, a reținut că, în principiu, potrivit art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002, pentru prejudiciile cauzate societății de către cumpărător pot fi cerute instanței daune - interese, stabilirea prejudiciilor făcându-se pe baza unei expertize. Reclamanta a solicitat chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată efectuarea unei astfel de expertize pentru stabilirea prejudiciului menționând expres că în raport cu rezultatul expertizei își rezervă dreptul de a solicita cu titlu de daune-interese și obligarea cumpărătorului la repararea prejudiciului.

Precizarea de către reclamantă, la 14 martie 2008, a obiectului cauzei, a intervenit în raport cu solicitarea din cuprinsul cererii de chemare în judecată și expertiza întocmită în cauză în baza art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, situație care nu implică aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (1), privind inadmisibilitatea modificării cererii decât în raport cu prima zi de înfățișare, ci ale art.132 alin. (3) C. proc. civ., după cum în mod corect a reținut și prima instanță în considerentele sentinței apelate. Dispozițiile art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002 nu limitează dreptul A.V.A.S. de a solicita despăgubiri numai pentru categoriile de prejudicii enumerate limitativ la art. 21 alin. (1) 1 din același act normativ.

Pe de altă parte, acțiunea reclamantei a avut în vedere, în ceea ce privește daunele - interese precizate la termenul din 14 martie 2008, pretinse prejudicii cauzate de pârât în perioada în care acesta și-a exercitat obligația de acționar și drepturile aferente dobândite în raport cu contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 17 din 20 aprilie 2000. Dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 25/2002 instituie dreptul A.V.A.S. de a cere daune - interese pentru prejudiciile cauzate de cumpărător, în cazul desființării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni dar nu pot fi interpretate și în sensul că ar institui o prezumție legală a existenței în sine a prejudiciului, și a răspunderii cumpărătorului pentru acesta, pentru că o astfel de prezumție trebuie să fie expresă.

Dimpotrivă, dispozițiile menționate au în vedere, corespunzător dreptului comun, formularea cererii în despăgubire, menționând doar obligativitatea sub aspect probatoriu, a efectuării unei expertize referitor la identificarea eventualelor prejudicii („stabilirea prejudiciilor”) și a întinderii daunelor - interese corespunzătoare. În rest, legiuitorul nu a mai avut în vedere și alte distincții, ceea ce implică soluționarea cererii în despăgubiri în raport cu dreptul material și procedural aplicabil oricărei cereri de chemare în judecată, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică față de probele administrate. Ca urmare, reclamanta a formulat, în termenul legal, recurs pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Recurenta a susținut, în esență, că instanța a încălcat dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 care stabilesc imperativ că în cazul desființării contractului pe cale judiciară sau convențională, cumpărătorul este obligat la plata de daune-interese, atât a celor prevăzute de art. 21 alin. (1) 1 din O.G. nr. 25/2002 care pot fi necuantificate cât și la plata acelor daune-interese care la momentul formulării cererii de chemare în judecată nu pot fi cuantificate și care urmează a fi precizate în urma efectuării raportului de expertiză judiciară, conform art. 21 alin. (3) din actul normativ.

Atât timp cât s-a produs rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea obligațiilor de către pârât, culpa pârâtului, în producerea prejudiciului, este prezumată și în virtutea principiului repunerii părților în situația anterioară A.V.A.S. ar trebui să primească acțiunile la o valoare identică cu valoarea de la momentul încheierii contractului, în caz contrar, trebuind a fi antrenată răspunderea cumpărătorului pentru diferență, existența prejudiciului fiind, de asemenea, prezumată și numai întinderea urmând a fi stabilită, pe baza probelor. Expertiza efectuată, în cauză, a reținut un prejudiciu creat A.V.A.S., de 3.850.032 lei, însă instanța nu l-a acordat, încălcând în acest mod și art. 21 alin. (3) din O.G.

nr. 25/2002 , modificată și completată. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate la fond și în apel. Analizând recursul se găsește nefondat. Rezoluțiunea contractului are ca efect repunerea pârâților în situația anterioară încheierii contractului (restitutio in integrum ). Totodată, potrivit art. 1201 C. civ., partea care și-a executat obligația este îndreptățită să ceară și daune – interese, acestea putând fi prevăzute anticipat de părți, printr-o clauză penală. Așa cum a reținut să instanța de apel, este fără îndoială că, în cauză, sunt aplicabile și dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 25/2002 cu modificările și completările ulterioare, cumpărătorul răspunzând atât pentru daune-interese, reprezentând penalități și dobânzi cât și pentru alte prejudicii, textul de lege arătând exemplificativ și nu limitativ categoriile de daune-interese pe care A.V.A.S.

le poate solicita, pentru repararea prejudiciului în cazul solicitării rezoluțiunii contractului, dar ceea ce trebuie precizat este că plata acestora nu constituie un efect al rezoluțiunii, ci un efect al contractului, ele reprezentând prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării contractului. Reclamanta a pretins și suma de 3.850.032 lei, cu titlu de prejudiciu, echivalent cu diferența dintre valoarea acțiunilor de la momentul vânzării-cumpărării și aceea de la momentul rezoluțiunii, considerând că atât culpa cât și prejudiciul reprezentat de o asemenea diferență, sunt prezumate.

Or, independent de stabilirea îndeplinirii condițiilor rezoluțiunii, recurenta-reclamantă trebuia să facă dovada prejudiciului, a culpei și a legăturii de cauzalitate, așa cum instanța de apel legal a reținut, recurenta-reclamantă nedovedind că deprecierea valorii acțiunilor doar calculată prin expertiza judiciară, a fost exclusiv determinată de modul de administrare a societății care nu vizează doar obligații de rezultat pentru a putea reține prezumția relativă a răspunderii, valoarea acțiunilor oscilând oricum în raport de cererea de pe piața valorilor mobiliare. Fiind, totodată, de principiu, în materia răspunderii contractuale care operează în cauză, că debitorul trebuie să acopere numai daunele directe și previzibile iar nu și pe acelea indirecte și imprevizibile, rezultă că hotărârea instanței de apel este legală, nefiind încălcate dispozițiile speciale din O.G.

nr. 25/2002, care se completează cu dispozițiile din dreptul comun, prevăzute de art. 1082, art. 1086 C. civ. privind răspunderea contractuală, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 275 din 11 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.