ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2575/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17

ianuarie 2005, reclamanta V.A.S. cheamă în judecată pe pârâta SC R. SA

București, solicitând instanței să dispună rezoluțiunea contractului nr. 467

din 27 mai 1996 cu reținerea de către reclamantă a tuturor sumelor achitate în

contul acesteia și obligarea pârâtei la restituirea acțiunilor ce au făcut

obiectul contractului, obligarea aceleiași pârâte la repararea prejudiciului

estimat provizoriu la suma de 418.908.245 lei cu titlu de daune interese

datorate urmare a desființării contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni

și obligarea pârâtei la plata în continuare a daunelor interese constituite din

dobânzi și penalități până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care

se va dispune desființarea contractului.

Prin sentința comercială nr. 1315

din 23 martie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite

excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, respinge acțiunea

reclamantei pentru autoritate de lucru judecat, reținând că prin decizia nr. 716

din 14 mai 2002, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

stabilit, irevocabil, că pârâta a achitat toate ratele scadente, unele,

respectiv rata 10,11,12,13, chiar în avans, precum și dobânzile și penalitățile

datorate, așa încât reclamanta nu mai poate solicita plata acestora, și nici

pentru viitor, între cele două cauze existând identitate de părți, obiect și

cauză, conform art. 1201 C. civ.

Prin decizia comercială nr. 757 din

18 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge,

ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței

instanței de fond, reținând că în mod temeinic instanța criticată a admis

excepția autorității lucrului judecat, stabilind corect că plata reținută ca

efectuată integral printr-o hotărâre irevocabilă reprezintă modalitatea de

executare directă a obligației de către pârâtă și un mod de stingere a

obligației izvorând din contractul nr. 467 din 24 mai 1996, contract care și-a

încetat astfel existența de la data de 29 august 2001, așa încât o cerere

formulată la 17 ianuarie 2005 prin care se solicită rezoluțiunea menționatului

contract apare ca lipsită de sens, iar cererile vizând despăgubirile ca

accesorii cererii privind rezoluțiunea contractului vor urma soarta juridică a

menționatului act principal.

Împotriva soluției instanței de apel

reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în totalitate a deciziei

recurate în sensul admiterii apelului cu consecința desființării sentinței

pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la această

instanță.

În motivarea recursului său,

reclamanta recurentă susține, în esență, că hotărârea recurată este vădit

netemeinică și profund nelegală, că în cauză nu poate opera autoritatea de

lucru judecat întrucât decizia nr. 716 din 14 mai 2002 a fost pronunțată într-o

cauză având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni

nr. 467 din 27 mai 1998 pentru neexecutarea culpabilă de către pârâta intimată

a obligației de a achita ratele 1-9 din prețul pachetului de acțiuni, iar în

cauza de față cererea reclamantei recurente introductivă de instanță are ca

obiect rezoluțiunea aceluiași contract dar pentru neexecutarea culpabilă de către

pârâta intimată a obligației de a achita ratele 10-13 din pachetul de acțiuni,

care nu au făcut obiectul cererii soluționate irevocabil prin decizia nr. 716

din 14 mai 2002, aceasta din urmă fiind dată cu încălcarea principiului

disponibilității întrucât pârâta nu formulase pe cale reconvențională o cerere

de constatare a plății ratelor nr. 10-13.

Prin întâmpinarea depusă la dosar

pârâta intimată solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, instanța de

apel pronunțând, în opinia sa, o hotărâre legală și temeinică și reținând

corect că întrunește condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. și dând

eficiență autorității de lucru judecat; mai arată intimata că decizia nr. 716

din 14 mai 2002 fiind irevocabilă, recurenta nu mai poate pune în discuție, în

cauza de față, netemeinicia acesteia.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului

se constată că instanța de apel a reținut corect că în mod temeinic instanța de

fond a admis excepția autorității lucrului judecat, când a apreciat că între

cererea soluționată irevocabil prin decizia nr. 716 din 14 mai 2002 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, și cererea ce formează obiectul

cauzei de față, este identitate de părți aflate în aceeași calitate procesuală,

identitate de cauză, pretențiile formulate decurgând din același contract de

vânzare cumpărare de acțiuni nr. 467 din 27 mai 1996 și cu același temei de

drept, precum și identitate de obiect, întrucât obiectul și scopul urmărit de

reclamantă sunt aceleași, aceasta solicitând instanței rezoluțiunea

contractului pentru neîndeplinirea obligației de plată a prețului acțiunilor și

obligarea pârâtei la restituirea acțiunilor.

Este nerelevant aspectul că prin

cererea care a condus la pronunțarea deciziei nr. 716/2002 reclamanta recurentă

a solicitat rezoluțiunea contractului pentru neplata ratelor 1 la 9, iar în

cererea introductivă de instanță în cauza de față solicită rezoluțiunea

aceluiași contract pentru neplata ratelor 10-13, de vreme ce în considerentele

deciziei menționate, rămasă irevocabilă, s-a constatat că pârâta intimată a

achitat atât ratele 1-9 cât și ratele 10, 11, 12, 13, acestea din urmă în

avans, precum și dobânzile și penalitățile datorate.

Din moment ce, în urma achitării

tuturor ratelor scadente și a dobânzilor și penalităților încă de la data de 29

august 2001, cum constată aceeași decizie irevocabilă, plăți acceptate de

reclamantă prin primirea sumelor datorate și a plății în avans, operând astfel

o executare în natură a obligației, care s-a dovedit a prezenta interes și

utilitate pentru reclamantă, cum se reține în considerentele deciziei evocate,

nu mai poate opera rezoluțiunea contractului, obligațiile decurgând din acesta

fiind stinse prin executare integrală directă, o cerere ulterioară formulată de

aceeași reclamantă, în baza aceluiași contract, deja executat, pentru plata

unor rate, în speță 10-13, deja achitate urmează a fi respinsă pentru

autoritate de lucru judecat, cum întemeiat s-a reținut de către instanța

criticată.

Astfel fiind, se constată că

întemeiat a reținut instanța de apel că instanța de fond a admis fundamentat

excepția autorității de lucru judecat, decizia recurată fiind legală și

temeinică, dată cu corecta aplicare a legii, respectiv a art. 1201 C. civ. și a

art. 166 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul declarat de recurenta reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 757 din 18 noiembrie 2005

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2006.